ECHINOCȚIU ~i n. Fiecare dintre cele două date ale anului (21 martie și 23 septembrie), când ziua este egală cu noaptea. Echinocțiu de primăvară. Echinocțiu de toamnă. [Sil. e-chi-noc-țiu] /<lat. aequinoctium, fr. équinoxe

VERNAL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. ◊ (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis.

VERNAL, -Ă adj. (Liv.) De primăvară, care ține de primăvară, primăvăratic. ◊ (Astr.) Punct vernal = punct de intersecție al eclipticii cu ecuatorul ceresc, care coincide cu echinocțiul de primăvară. [< fr. vernal, lat. vernalis].

VERNAL, -Ă adj. referitor la primăvară, de primăvară. ♦ (astr.) punct ~ = punct de intersecție al eclipticii cu ecuatorul ceresc, care marchează echinocțiul de primăvară. (< fr. vernal, lat. vernalis)

Nisan, denumirea babiloneană a lunii cu care, pe timpul lui Iisus, începea anul. Corespunde cu lunile martie-aprilie, începând cu prima lună nouă după echinocțiul de primăvară.

*calendár n., pl. e (lat. calendarium, d. calendae, calende. V. colindă și coleadnic. Tablou zilelor anuluĭ. Fig. A face cuĭva capu calendar, a-l incomoda foarte mult, a-l ameți. – Calendaru roman își datorește originea luĭ Romul, care compuse un an de 300 de zile împărțit în 10 lunĭ (V. calende). Numa, succesoru luĭ, le adăugă pe cele-lalte doŭă. La 46 în ainte de Hristos, Ĭuliŭ Cezar l-a reformat ca să-l pună în raport cu cursu soareluĭ, și s’a numit atuncĭ calendaru ĭulian. O zi complementară saŭ bisextilă fu intercalată la fiecare patru anĭ, dar acest an era prea scurt și rămînea în urmă cu 7 zile la 900 de anĭ, în cît, la 1582, echinocțiu de primăvară era înapoĭ cu zece zile. Papa Grigore XIII dădu ordin ca 5 Octobre al acestuĭ an să fie 15 Octobre și suprimă zilele bisextile seculare, afară de una la patru anĭ. Acest calendar numit gregorian, a fost adoptat de toțĭ catoliciĭ și protestanțiĭ, ĭar la 1 April 1919 și de România (de biserica românească la 1 Oct. 1924). Vechĭu calendar ortodox era, la 1900, cu treĭ-spre-zece zile în urmă. Și calendaru gregorian are o eroare, dar numaĭ de o zi la 4000 de anĭ. – Calendaru republican francez, stabilit de Convențiunea națională la 24 Novembre 1793, fixase începutu anuluĭ la echinocțiu de toamnă (22 sept.) și avea 12 lunĭ de 30 de zile, plus 5 zile complementare, care trebuĭaŭ să fie consacrate celebrăriĭ sărbătorilor republicane. Numele lunilor eraŭ: p. toamnă, vendémaire (lat. vindémia, culesu viilor), brumaire (d. brumă) și frimaire (fr. frimas, poleĭ); p. ĭarnă: nivóse (lat. nix, nĭvís, zăpadă), pluviôse (lat. plúvia, ploaĭe) și ventôse (lat. ventus, vînt); p. primăvară: germinal (d. germine), floréal (d. floare) și prairie, livadă); p. vară: messidor (lat. messis, seceriș), thermidor (vgr. thermós, cald) și fructidor (d. fruct). Aceste numirĭ poetice au fost inventate de convenționalu Fabre d’Eglantine. Lunile se împărțeaŭ în treĭ decade, ĭar zilele se numeaŭ: primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi și decadi. – Formele cărindar saŭ călindar îs fabricațiunĭ literare. V. almanah.

*echinócțiŭ n. (lat. aequi-noctium, d. aequus, egal, și nox, noctis, noapte; fr. équinoxe). Timpu cînd zilele-s egale cu nopțile. – Această circumstanță se produce de doŭă orĭ pe an: la 21 Martie și la 21 Septembre, fiind-că atuncĭ, ceĭ doĭ polĭ aĭ pămîntuluĭ aflîndu-se la o egală distanță de soare, lumina luĭ se răspîndește de la unu la altu și luminează jumătate din pămînt, pe cînd jumătate rămîne în întuneric. Prima din aceste epoce corespunde cu echinocțiu de primăvară, ĭar a doŭa cu cel de toamnă. Ecŭatoru se numește linie echinocțială fiind-că e echinocțiŭ orĭ de cîte orĭ soarele e pe această linie, adică la 21 Martie și la 21 Septembre.

páște și paștĭ f. pl., și n. sing. (lat. Paschae, pl. d. Pascha, vgr. pásha, care vine d. ebr. pasch’ah, trecere; it. Pasqua, pv. Pasca, Pasqua, fr. Pâques, sp. Pascua, pg. Pascoa; vsl. rus. Pásha. V. pască). La Jidanĭ, mare sărbătoare în primăvară în amintirea treceriĭ pin Marea Roșie și a îngeruluĭ exterminator, care, în noaptea cînd aŭ fugit din Egipt, ĭ-a ucis pe toțĭ copiiĭ născuțĭ de curînd aĭ Egiptenilor, dar care a cruțat casele Jidanilor, însemnate cu sînge de mel. (Această credință a Jidanilor nu arată de cît dorința lor de a-ĭ vedea morțĭ pe toțĭ afară de eĭ). La creștinĭ, o mare sărbătoare în primăvară în amintirea învieriĭ luĭ Iisus Hristos, adică a treceriĭ sale de la moarte la vĭață. (Paștele se celebrează treĭ zile la ortodocșĭ și doŭă la catolicĭ și protestanțĭ, în prima Duminică după luna plină care urmează după echinocțiu de primăvară și cade tot-de-a-una între 21 Martie și 26 April, adică într’un spațiŭ de 36 de zile. De Paște depind toate sărbătorile mobile. La Paște se obișnuĭește a se mînca oŭă roșiĭ, cozonacĭ și pască). Paștele caluluĭ, numele a doŭă plante crucifere numite și stupitu cuculuĭ (cardamine praténsis) și traista cĭobanuluĭ (capsélla búrsa pastóris). La Paștele caluluĭ saŭ numaĭ la Paște (iron.), nicĭ-odată. Din Joĭ în Paște, rar, foarte rar: ne vizităm și noĭ din Joĭ în Paște. Nu e în toate zilele Paște, nu e chilipir în toate zilele. – Paște a fost la început un f. pl., apoĭ (supt infl. luĭ Crăcĭun saŭ după analogia altor vorbe: brațele, spatele meŭ îld. mele) s’a prefăcut în n. sing. (pl. tot Paște, cum zice azĭ toată lumea și cum se vede din proverbu: Crăcĭunu sătulu, Paștele fudulu. Fiind-că pl. pe lîngă Paște a fost și Paștĭ (ca vacă, vacĭ), se zicea în ainte Paștile acestea, dar astăzĭ nu se maĭ zice de cît Paștile acesta (pl. Paștile acestea cînd e vorba de Paștele a doĭ anĭ), în regiunile în care se pronunță părintele se pronunță și Paștele, ĭar în est, bine înțeles, Paștili. Așa dar, spre vest Paștele ăsta, la mijloc Paștile ăsta, la est (Mold.) Paștili ista. În orĭ-ce caz, și Paște, și Paștĭ, îs considerate de popor ca un neutru singular.

PÁȘTI (PÁȘTE) (lat. Pascha) s. f. pl. (Cu valoare de nume propriu) 1. Cea mai mare sărbătoare creștină, celebrată în amintirea învierii lui Iisus Hristos a treia zi după răstignirea pe cruce, semnificând biruința asupra morții și izbăvirea de păcatul strămoșesc. A fost statornicită începând din sec. 2, ulterior stabilindu-se și postul care o precede. Inițial, data P. creștin era fixată în raport cu P. iudaic, apoi a fost calculată și comunicată de la Alexandria, după Conciliul de la Niceea (325), fiind stabilită în prima duminică cu lună plină după echinocțiul de primăvară (21 mart.). ◊ Expr. Din an în Paști (din joi în Paști; din Paști în Crăciun) = foarte rar. La Paștele Cailor = niciodată. 2. Pâine sfințită care se împarte la biserică în ziua de Paști (1). 3. v. Pesach.

prímăvară și primăváră f., pl. verĭ (lat. pop. primavéra, d. prima, cea dintîĭ, și vera, vară, îld. ver, primăvară; it. pv. cat. sp. pg. primavera, fr. primevère. V. vară). Primu din cele patru anotimpurĭ, de la echinocțiu de primăvară pînă la solstițiu de vară (21 Martie – 21 Iunie). Poet. Tinereță: primăvara vĭețiĭ. An: a trăit doŭă-zecĭ de primăverĭ.

PRIMĂVÁRĂ (lat. primavera) s. f. 1. (ASTR.) Perioadă de timp cuprinsă între echinocțiul de primăvară (c. 21 mart.) și solstițiul de vară (c. 22 iun.), în emisfera nordică și între echinocțiul de toamnă (23 sept.) și solstițiul de iarnă (c. 22 dec.) în emisfera sudică a Pământului. În timpul p., ziua este la început egală cu noaptea, apoi crește treptat. 2. (METEOR.) Anotimp de trecere de la iarnă la vară, care coincide în mare măsură cu p. astronomică. Fenomenele caracteristice p. sunt mai evidente în climatul temperat (așa-numitul climat cu patru anotimpuri). Debutul p. (marcat de dispariția stratului de zăpadă și de reluarea ciclului de vegetație la plante), ca și desfășurarea ulterioară a diverselor faze fenologice variază ca dată calendaristică de la un an la altul și de la o regiune geografică la alta. Se distinge o perioadă prevernală (de p. timpurie), incluzând în general luna martie și începutul lui aprilie, și o perioadă vernală (de p. avansată), incluzând lunile aprilie-mai. Calendaristic primăvara durează de la 1 mart. până la 31 mai. ◊ Loc. De primăvară = (despre plante) care crește, care se dezvoltă în timpul primăverii; sin. plante vernale; (despre sămânță) care se seamănă în timpul primăverii. La primăvară = în primăvara viitoare. Astă-primăvară = în primăvara trecută. ◊ Expr. Primăvara vieții = tinerețea, adolescența. ♦ (Adverbial; în forma primăvara) În cursul primăverii; în fiecare primăvară. ♦ Fig. (La pl.) Anii de tinerețe; p. ext. vremuri, timpuri frumoase, fericite.

VERNAL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livr.) Care ține de primăvară, privitor la primăvară. (Astron.) Punct vernal = punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care Soarele se află la echinocțiul de primăvară. – Din fr. vernal, lat. vernalis.

VERNAL, -Ă, vernali, -e, adj. (Livresc) Care se referă la primăvară, de primăvară. ◊ (Astron.) Punct vernal = punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc (corespunzînd echinocțiului de primăvară).

*trópic, -ă adj. (vgr. tropikós, trópos, întoarcere. V. trop 2). Tropical: regiuni, plante tropice. An tropic, timpu dintre doŭă trecerĭ succesive ale soareluĭ la echinocțiu de primăvară. Fig. Căldură tropică, căldură tropicală. S. n, pl. e. Fie-care din cele doŭă cercurĭ (paralele ecŭatoruluĭ) între care se face mișcarea anuală aparentă a soareluĭ în prejuru pămîntuluĭ: tropicu canceruluĭ e la nord, al capricornuluĭ la sud.

vernal, ~ă a [At: LM / Pl: ~i, ~e / E: fr vernal, lat vernalis] 1 (Liv) Care ține de primăvară Si: primăvăratic. 2 (Liv) Privitor la primăvară Si: primăvăratic. 3 (Ast; îs) Punct ~ Punct de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care soarele se află la echinocțiul de primăvară.

vernal, -ă adj. Care ține de primăvară, privitor la primăvară. ◊ (astron.) Punct vernal = punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc, în care soarele se află la echinocțiul de primăvară. • pl. -i, -e. /<fr. vernal, lat. vernalis, -e <ver, -is „primăvară”.

lungi vb. IV. I (predomină ideea de situare, de așternere, de limitare sau de răspândire în lungime ori în lățime pe o suprafață) 1 refl., tr. a (se) alungi, a (se) întinde, a (se) prelungi, <rar> a (se) elonga. Mansarda se lungește mult în părțile laterale. 2 refl. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a se alungi, a se întinde. Fusta s-a lungit după călcări repetate. 3 refl. (despre drumuri, distanțe etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „până la”, „până în”) a continua, a se întinde, a se prelungi. Trotuarul se lungește până la fântână. Poteca se lungește până în vârful muntelui. 4 tr. (compl. indică obiecte pliante sau strânse) a desface, a întinde, <fam.> a mări. Lungește masa din sufragerie numai când are musafiri. 5 refl. (despre așezări, ținuturi, suprafețe de apă etc.) a se întinde, <pop. și fam.> a se lăți, <fig.; rar> a se răsfăța. Satul se lungește la poalele muntelui. Lacul se lungește pe o suprafață mare. 6 refl. (despre grupuri, șiruri de ființe) a se întinde, a se prelungi, a ține. Rândul de la casa de bilete se lungește pe câțiva zeci de metri. 7 tr. fig. (compl. indică soluții, băuturi, mâncăruri etc.; urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a dilua, a îndoi, a subția, <fig.> a alungi. Negustorul a lungit vinul cu apă. II (predomină ideea de mișcare în spațiu care pornește de la un punct spre altul) 1 tr. (compl. indică părți ale corpului ființelor) a întinde, <înv.> a tinde. Când stă în pat, își lungește picioarele. Și-a lungit gâtul, ca să vadă mai bine. 2 refl. (despre ființe sau, p. ext., despre corpul lor ori despre părți ale acestuia) a se înălța, a se întinde, a se ridica, <fig.> a se deșira. Se lungește pe vârful picioarelor pentru a ajunge la creangă. 3 refl. (despre ființe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în”) a se așeza, a se așterne, a se culca, a se întinde, a se pune, <fam.> a se instala. Se lungește comod în pat. Se lungește pe nisip pentru a face plajă. 4 refl. (despre ființe) a se culca, a se întinde, a se tolăni, <fam.> a se trânti, <reg.> a se răbuni, a se răcăși, a se tologi, <înv.> a se tinde. Obosiți fiind, s-au lungit la umbra unui stejar. 5 tr. (compl. indică ființe sau obiecte aflate în poziție verticală; adesea cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „în”) a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a doborî, a întinde, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trânti, a zvârli, <rar> a abate², <înv. și pop.> a detuna, <pop. și fam.> a așterne, <pop.> a păli², a răbufni, a turna¹, <înv. și reg.> a răntuna, <reg.> a dezborî, a povârti, <înv.> a oborî, a poligni, <fig.> a secera, a zbura. L-a lungit la pământ dintr-o lovitură. Dintr-un pumn, boxerul și-a lungit adversarul în ring. 6 refl. (despre păr, unghii etc.) a crește, <fam.> a se mări. I s-a lungit bretonul. 7 refl. (bot.; pop. și fam.; despre plante, arbori etc.) v. Crește. Înălța. Ridica. Urca. 8 refl. (biol.; fam.; despre oameni, animale și păsări) v. Crește. Dezvolta. Înălța. Mări. 9 refl. fig. (fam.; glum.) <fig.; fam.; glum.> a-i cădea, a-i pica². I s-a lungit fața când și-a văzut rivalul printre invitați. III (predomină ideea de desfășurare, de prelungire în timp) 1 refl. (despre zile, nopți, anotimpuri) a se mări, a se prelungi, <înv.> a se îndelunga. Ziua se lungește după echinocțiul de primăvară. 2 refl. (despre acțiuni, activități etc.) a continua, a se întinde, a se prelungi, a ține. Ancheta poliției se lungește. 3 tr. (compl. indică mai ales activități, acțiuni) a amâna, a tărăgăna, a temporiza, a tergiversa, <reg.> a îmbalansa. Nu mai lungi începerea lucrărilor! 4 tr. (compl. indică acțiuni, lucrări, fapte) a întârzia, a tărăgăna, a tergiversa, a trena, <înv.> a prelungi. A lungit mult plata chiriei. Lipsa dovezilor concrete lungește ancheta. 5 refl. a se tărăgăna, a trena. Procesul în care este implicat se lungește de foarte mult timp. 6 refl. (despre oameni; urmat de determ. locale introduse prin prep. „la”, „prin”) a întârzia, a zăbovi, <pop.> a pregeta, <înv. și reg.> a pești, <reg.> a astăvi, a băciui, a îngădui, <înv.> a apesti, <fig.> a se încurca, <fig.; înv.> a adăsta. S-a lungit cu prietenii la discotecă. 7 tr. (înv. și pop.; compl. indică viața, zilele cuiva) v. Prelungi. 8 tr. (fam.; compl. indică documente, legitimații, autorizații etc.) v. Înnoi. Prelungi. 9 refl. fig. (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) a insista, a stărui, <fig.> a se întinde. Nu vrea să se mai lungească cu acest subiect.

mări vb. IV. I refl. (biol.; despre oameni, animale și păsări) a crește, a se dezvolta, a se înălța, <înv. și pop.> a odrăsli, <pop. și fam.) a se ridica, a se sălta, <pop.> a se zburătăci, a zburătui, a zburături, <fam.> a se lungi, <înv. și reg.> a se dezvoalbe, <reg.> a se dezvoca, a se năstimi. Pe măsură ce se mărea, devenea din ce în ce mai cuminte. II (indică dimensiunea) 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică suprafețe de pământ, proprietăți etc.) a crește, a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, a (se) lăți, a (se) ridica, a spori¹, a (se) urca. Și-a mărit proprietatea prin cumpărarea unui lot de pământ de la un vecin. Terenurile cultivate cu grâu se măresc în unele zone ale țării. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică autoritatea, dominația etc. cuiva) a (se) extinde, a (se) întinde, a (se) lărgi, <pop. și fam.> a (se) lăți, <fig.; înv.> a (se) adăuga. Concernele și-au mărit dominația asupra pieței petrolului. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică organe, părți ale unor organe, orificii etc.) a (se) deschide, a (se) dilata, a (se) lărgi, <pop.> a (se) lăți Mirosul puternic îi mărește nările. Bronhiile se măresc mult sub acțiunea adrenalinei. 4 tr. (med., med. vet.; compl. indică plăgi, răni etc.) a debrida, a lărgi. Doctorul i-a mărit rana, pentru a o dezinfecta mai ușor. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică ochii) a (se) bulbuca, a (se) lărgi, a (se) umfla, <pop. și fam.> a (se) bleojdi, a (se) boldi, a (se) căsca, a (se) holba, a (se) zgâi, <pop.> a (se) beli, a (se) bolboșa, <reg.> a (se) boboșa, a (se) bolovăni, a holbăni, a holboca, a holști, a zgăura, a (se) zgâmboi², <înv.> a (se) înholba. Își mărește ochii într-un fel comic. Ochii i se măriră de mirare. 6 tr. (fam.; compl. indică obiecte pliante sau strânse) v. Desface. Întinde. Lungi. 7 refl. (fam.; despre păr, unghii etc.) v. Crește. Lungi. III (arată cantitatea) 1 tr. (compl. indică mai ales cantități) a multiplica, a spori¹, <livr.> a augmenta. Doctorul i-a mărit doza de antibiotic. 2 tr. (compl. indică sume de bani, câștiguri etc.) a înmulți. În ultimul an și-a mărit câștigurile de aproape două ori. 3 tr., refl. a crește, a spori¹, <livr.> a augmenta. Capitalul firmei s-a mărit mult. 4 tr. (compl. indică venituri) a rotunji, a spori¹. Și-a mărit averea de când a intrat în afaceri. 5 refl. a crește, a se înmulți, a se ridica, a spori¹, a se urca, <înv.> a se mulți, a prisosi, a se sforța, a se umnoji. Numărul manifestanților se mărește de la oră la oră. 6 tr., refl. (compl. sau sub. indică sume, valori, prețuri etc.) a crește, a (se) majora, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori¹, a (se) sui, a (se) urca. Comercianții au mărit prețurile la alimente. 7 refl. (despre ape, râuri etc.) a crește, a se ridica, a se umfla, <înv. și pop.> a se urca, <reg.> a boboti, a musti. Apele râurilor s-au mărit din cauza ploilor. 8 refl. a crește, a se ridica, a spori¹. Rata șomajului s-a mărit din cauza crizei economice. IV (indică intensitatea) 1 refl. (mai ales despre fenomene atmosferice) a se accentua, a se acutiza, a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întărâta, a se întări, a se înteți, a spori¹, <pop.> a se umfla, <reg.> a se iuți, <înv.> a se adăuga, <fig.> a se aspri. Forța vijeliei se mărește. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică valori electrice, optice, acustice) a (se) amplifica, a crește, a (se) intensifica, a (se) întări, a (se) potența, a spori¹. A mărit tensiunea curentului electric. Intensitatea sunetelor se mărește din ce în ce mai mult. 3 refl. (despre temperatură, tensiune etc.) a crește, a se ridica, a spori¹, a se sui, a se urca. Temperatura i s-a mărit pentru că nu a urmat tratamentul indicat de doctor. 4 refl., tr. (sub. sau compl. indică senzații, sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) a (se) acutiza, a (se) agrava, a (se) amplifica, a crește, a (se) exacerba, a (se) intensifica, a (se) înteți, a spori¹, <înv.> a (se) adăuga, <fig.> a (se) accentua, a (se) adânci, a (se) ascuți, a (se) înăspri, <fig.; înv. și reg.> a (se) pui², <fig.; înv.> a (se) lăți. Disensiunile dintre ei se măresc pe zi ce trece. Singurătatea mărește depresia. 5 refl., tr. a (se) amplifica, a crește, a (se) dezvolta, a (se) extinde, a (se) îmbogăți, a (se) lărgi, a spori¹. Schimburile comerciale dintre cele două țări s-au mărit în ultimul timp. Împrumutul neologismelor mărește vocabularul unei limbi. V refl. (predomină ideea de desfășurare, de prelungire în timp; despre zile, nopți, anotimpuri) a se lungi, a se prelungi, <înv.> a se îndelunga. Ziua se mărește după echinocțiul de primăvară. VI (indică valoarea, calitatea; adesea fig.) 1 tr. (compl. indică eroi, aspirații, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a glorifica, a lăuda, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, <rar> a engomia, a exalta, <înv.> a făli, a fălui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, <fig.> a apoteoza, a aureola, a înălța, <fig.; înv.> a ridica. Popoarele trebuie să-și mărească eroii. 2 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a lăuda, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, <rar> a ferici. Măriți ziua în care s-a format România Mare! 3 refl. (înv. și pop.; despre oameni) v. Crede. Făli. Fuduli. Grozăvi. Infatua. Înfumura. Îngâmfa. Lăuda. Mândri. Semeți. Trufi¹.

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ◊ Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].

iarnă [At: DOSOFTEI, V. S. 159/22 / Pl: ierni, (înv) ierne, (rar) iernuri / E: ml hiberna (tempora)] 1 sf Anotimp friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. 2 sf (Fig) An. 3 sf (Înv) Zăpadă. 4 sf (Îvr; nob) Furtună. 5 av (Îf iarna) În timpul iernii. 6 sf (Îla) De ~ Care sunt necesare în timpul iernii. 7 sf (Îal) Care se face iarna. 8 sf (Îe) Face din ~ vară Se zice despre omul harnic, care muncește mult indiferent de condiții. 9 sf (Îlav) La ~ Când va veni iarna. 10 sf (Îal) La iarna viitoare. 11 sf (Îlav) De cu ~ Atâta timp cât mai este încă iarnă (1). 12 sf (Îlav) Astă ~ Iarna (5) trecută.

ECHINOCȚIU, echinocții, s. n. (Astron.) Fiecare dintre cele două momente ale anului (primăvara în jurul lui 21 martie, toamna în jurul lui 23 septembrie), cînd soarele se găsește pe ecuatorul ceresc și cînd durata zilei este egală cu a nopții. – Variante: echinox, echinoxuri (BOGZA, C. O. 381), echinopțiu (C. PETRESCU, Î. II 129) s. n.

PRIMĂVARĂ, primăveri, s. f. Anotimp care urmează după iarnă și preceda vara, cuprinzînd intervalul dintre echinocțiul de la 21 martie și solstițiul de la 21 iunie, caracterizat prin lungirea treptată a zilelor, creșterea temperaturii, înverzirea plantelor etc. E primăvară pe cîmpie. GOGA, P. 9. A revenit frumoasa primăvară, Copacii parcă-s ninși de-atîta floare. VLAHUȚĂ, O. AL. 79. Era o zi frumoasă în dumineca aceea și plăieșii spuneau că n-au mai apucat așa primăvară devreme de cînd îs ei. CREANGĂ, O. A. 47. ◊ (Personificat) Vine primăvara grăbită, totuși parcă se oprește neliniștită și friguroasă în zări. SADOVEANU, O. VI 399. Primăvară, din ce rai Nevisat de pămînteni, Vii cu mîndrul tău alai. TOPÎRCEANU, P. 117. ◊ (Metaforic) Iarnă e aici (arată părul) și niciodată primăvara nu va mai sosi. DELAVRANCEA, O. II 17. ◊ (În proverbe și zicători) El însă a uitat proverbul bătrînesc: Că o floare nicidecum nu face primăvară. DONICI, F. 74. Numai cu o floare nu să face primăvară, Și c-o ceapă și c-o ridiche nu să face grădină. PANN, P. V. II 74. ◊ Loc. adj. De primăvară = care se întîmplă, se face, se petrece etc. primăvara. Ploaie de primăvară. ▭ Foaie verde bob năut. Drumul de cine-i bătut? De-o fată străină-n țară Ca ș-un cuc de primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 207. ◊ Loc. adv. La primăvară = în primăvara viitoare (a anului următor). Veni-vor rîndunele din nou la primăvară Și iar vor face cuibul sub streșini peste prag. COȘBUC, P. II 192. Că de-o fi vreo pace-n țară, Va veni la primăvară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 135. Altă-primăvară sau în primăvară = în primăvara trecută. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți foarte frumoase. NEGRUZZI, S. I 59. ♦ (Adverbial; în formă articulată) în timpul sau în cursul primăverii; în fiecare primăvară. Legumele se seamănă primăvara. Primăvara vieții = tinerețea. ♦ Fig. (La pl.) Ani. Mai trăi-voi primăveri Să-mi văd turmele și cînii? COȘBUC, P. II 171.

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros care urmează după toamnă și precede primăvara, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp cuprins între solstițiul din preajma lui 22 decembrie și echinocțiul din preajma lui 21 martie. Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, cîmp de cristal, iaz de oglindă. GÎRLEANU, L. 18. E iarnă, cum e dînsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort. COȘBUC, P. II 185. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna. CREANGĂ, P. 73. (Alegoric) Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă. ALECSANDRI, O. 168. ◊ Fig. Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vînt, Tu-n iernile vieții ești zi de primăvară. COȘBUC, P. I 159. ♦ (Adverbial, în forma iarna) În timpul iernii, în cursul iernii. Iarna, de gerul cel amarnic trăsnea grinda în odaie, crîșcau lemnele și pietrele. EMINESCU, N. 41. Umblă vara desculță Și iarna cu opincuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Loc. adv. La iarnă = cînd va veni iarna sau în timpul iernii viitoare. Ba s-a-nsura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. De cu iarnă = fiind încă iarnă. Macul se seamănă cît se poate mai de cu iarnă. Astă-iarnă = iarna trecută. E dus de astă-iarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. Iarna asta = iarna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) iarna trecută sau viitoare. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care apare iarna, care se practică iarna. Haine de iarnă. Sport de iarnă. 2. Fig. (Socotind iarna anotimpul cel mai greu al anului) An. Port în spate 80 de ierni. – Pl. și: ierne (NEGRUZZI, S. I 245).

echinocțial, -ă adj. în sint. punct echinocțial (astron.) Fiecare dintre cele două puncte de intersecție ale elipticii cu ecuatorul ceresc, în care se află Soarele la echinocțiu ◊ „Acest loc de intersecție a elipticii cu ecuatorul – numit punct vernal – a fost stabilit ca punct echinocțial de primăvară. Practic, de acum începe primăvara astronomică, care își va lua rămas bun la 21 iunie ora 14 și 14 minute, când va avea loc solstițiul de vară.” I.B. 21 III 71 p. 6 (din echinocțiu, după fr. équinoxial; DN – alt sens, DEX, DN3)

vară [At: PSALT, 148 / Pl: veri, (îvr) vere, (reg) vări / E: ml vera (ver „primăvară”)] 1 sf Anotimpul cel mai călduros al anului, care urmează după primăvară și precedă toamna și care, în emisfera nordică, corespunde perioadei de timp delimitate convențional între solstițiul din 21 iunie și echinocțiul din 23 septembrie. 2 sf Perioadă caldă în climatele temperate. 3 (Met; îs) ~ra Sfântului Martin sau (pop) ~ra Sfinților Arhangheli Perioadă de încălzire care se înregistrează, uneori, în prima jumătate a lunii noiembrie. 4 sf (D. plante; îla) De ~ Care ajunge la maturitate și rodește¹ în timpul verii (1). 5 sf (D. fructe; îal) Care se coace vara (22) (de timpuriu) Si: văratic. 6 sf (D. unele activități etc.; îal) Care se efectuează în timpul verii (1). 7 sf (D. unele sporturi; îal) Care se practică în timpul verii (1). 8 sf (Mai ales d. obiecte de îmbrăcăminte; îal) Care este adecvat verii (1). 9 sf (D. locuințe; îal) Care este folosit în timpul verii (1). 10 sf (D. localuri publice; îal) Care funcționează în timpul verii (1). 11 sf (Îlav) Astă-~ În timpul verii (1) care a trecut. 12 sf (Pop; îlav) An-~ În timpul verii (1) anului precedent. 13 sf (Îla) De astă-~ Din vara (1) precedentă. 14 sf (Pop; îe) Plânge rîsul de astă-~ Se spune despre cineva care regretă prea târziu. 15 sf (Îlav) La (sau, înv, de) ~ În timpul verii (1) următoare. 16 sf (Îal) La începutul verii (1) următoare. 17 sf (Pop; îlav) De cu ~ (sau ~ra) Încă din timpul verii (1). 18 sf (Îlav) Peste (sau pe) ~ În timpul verii (1). 19 sf (Îal) Pe toată durata verii (1). 20 sf (Reg; îe) La ~ra cailor Se spune despre perioada de mijloc a verii (1), când, căldurile fiind foarte mari, caii sunt loviți de streche. 21 sf (Reg; îae; șîf la ~ra calului) Niciodată. 22 av (Îf ~ra, verile) În timpul verii (1). 23 av (Îaf) În fiecare vară (1). 24 av (Îaf) La începutul verii (1). 25 sf (Pop) Timp cald. 26 sf (Înv; fig; îs) ~ra vieții Vârstă de deplină dezvoltare și de maturitate a cuiva.

vară s.f. Anotimpul cel mai călduros al anului, care urmează după primăvară și precedă toamna și care reprezintă (în emisfera boreală) intervalul de timp de la solstițiul din 22 (21) iunie pînă la echinocțiul din 23 septembrie. ◊ (cu determ. sau cu prep., loc.prep. cu care formează constr. stabile, arătînd timpul cînd sau cît se petrece acțiunea vb.) Nu am plecat nicăieri toată vara. ◊ (meteor.) Vara Sfintului Martin sau (în America de Nord) vară indiană, (pop.) vara Sfinților Arhangheli = perioada de încălzire care se înregistrează uneori în prima jumătate a lunii noiembrie. Miezul verii sau miez de vară v. miez. Miază vară v. miază. Vara lui mioi v. mihoi. ◊ Loc.adj. De vară = a) (despre unele activități, sporturi etc.) care se efectuează în timpul verii, care se practică în timpul verii; b) (despre fructe, plante etc.) care ajunge la maturitate, care se coace, rodește vara (de timpuriu); c) care este necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara. Δ Grădină de vară v. grădină. ◊ Loc.adv. De astă-vară = din vara precedentă. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm, (pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (adv.; în forma „vara” sau „verile”) În cursul anotimpului verii; în fiecare an, în cursul acestui anotimp; de la începutul verii. Vara, cu un rucsac în spate... ar fi explorat munții (CĂL.). • pl. veri. /lat. vēra, pl. lui ver, -is „primăvară”.

*ECHINOX (pl. -oxe), *ECHINOCȚIU (pl. -ții) sn. 💫 Fie-care din cele două epoci ale anului cînd zilele sînt egale cu nopțile: ~ul de primăvară, pe la 21 Martie; ~ul de toamnă, pe la 21 Septembrie [lat.].

primăvară [At: PSALT. HUR. 64^v/14 / A și: ~vară / V: (îrg) ~vea~^[1], (reg) ~mev~, ~mov~, prinvară / Pl: ~veri, (reg) ~vări, ~văre, ~meveri / E: ml primavera] 1 sf Anotimp care urmează după iarnă și precedă vara, cuprinzând, în emisfera noastră, intervalul dintre echinocțiul de la 21 martie și solstițiul de la 21 iunie. 2 sf (D. plante sau părți ale lor; îla) De ~ Care crește în timpul primăverii (1) Si: primăvăratic. 3 sf (Îal) Indică specii sau varietăți ale acestora. 4 sf (D. sămânța plantelor; îal) Care se seamănă în timpul primăverii (1). 5 sf (D. sămânța plantelor; îal) Din care cresc plante primăvăratice. 6 sf (Îal) Care are loc în timpul primăverii (1). 7 sf (Îal) Care este potrivit pentru primăvară (1). 8 sf (Îal) Care se poartă primăvara (1). 9 sf (Îlav) În ~ În timpul primăverii (1). 10 sf (Îal) În fiecare primăvară (1). 11 sf (Îal) În cursul primăverii (1) trecute. 12 sf (Îal) În cursul primăverii (1) viitoare. 13 sf (Îal) La sosirea primăverii (1) viitoare. 14 sf (Îlav) La ~ În cursul primăverii (1) viitoare. 15 sf (Îal) La sosirea primăverii (1). 16 sf (Îlav) Astă ~ În cursul primăverii (1) trecute. 17 sf (Îlav) Spre (sau, îrg, despre, de) ~ Când se apropie primăvara (1). 18 sf (Îe) A bate (un) vânt de ~ (peste ceva) A risipi. 19 av (Îf primăvara) În cursul primăverii (1). 20 av (Îaf) În fiecare primăvară (1). 21 av (Îaf) La începutul primăverii (1). 22 sf (Fig; îe) ~ra vieții Vârstă a tinereții cuiva. 23 sf (Fig; lpl) Ani de tinerețe. 24 sf (Fig; pex; lpl) Vremuri frumoase, fericite. 25 sf (Trs; lpl) Arături sau semănături care se fac în perioada primăverii (1). 26 sfa (Reg) Dansuri populare (hore sau brâuri). 27 sfa Melodii după care se execută primăvara (26). corectat(ă)

TOAMNĂ, toamne, s. f. Anotimpul care urmează după vară și precede iarna, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul dintre echinocțiul de la 21 septembrie și solstițiul de la 22 decembrie și caracterizat prin scăderea treptată a zilelor, veștejirea vegetației etc. Amurgul toamnei mohorîte ne-a despărțit atunci cărarea. GOGA, C. P. 94. Trecu și vara, și trecu Și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii. COȘBUC, P. I 282. Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Personificat) Toamna cînta cu ciudate glasuri la ferestre. SADOVEANU, O. VII 151. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii conduri, A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, P. 130. Toamna mîndră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori. ALECSANDRI, P. A. 155. ◊ Fig. (Simbolizînd veștejirea, sfîrșitul vegetației) Cînd toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară rîzător. BOLINTINEANU, O. 4. Avea trei fii, războinici vestiți... flori din toamna vieții. ALECSANDRI, P. III 343. Vrea să-i vină toamna vîrstei cei bărbătești cu rod. ȚICHINDEAL, F. 182. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întîmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. E seară. O seară de toamnă moscovită, cu burniță ușoară. STANCU, U.R.S.S. 9. Vîntul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci. GÎRLEANU, L. 41. ♦ (Adverbial, în forma toamna) În timpul toamnei. Toamna tîrziu În noaptea cu lună, Cum vîjîie codru Și geme și sună! COȘBUC, P. I 187. Toamna frunzele colindă, Sun-un greier sub o grindă. EMINESCU, O. I 76. Dragi-mi sînt fetele, dragi, Toamna cînd culeg la fragi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ Loc. adv. La toamnă = cînd va veni toamna sau în timpul toamnei viitoare. Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. Știi bădiță cum ziceai Seara, cînd la noi veneai Că la toamnă-o să mă iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. De cu toamnă = fiind încă toamnă. Astă-toamnă = toamna trecută. Astă-toamnă era bine, Că-mi zicea mîndra: jupîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 72. Toamna asta = toamna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) toamna trecută sau viitoare. Pe toamnă = cînd a sosit (sau cînd va sosi) toamna, în timpul toamnei. Pe toamnă se pomenește cu un alt argat, că-i aduce un burdușel de brînză. ISPIRESCU, L. 209. Pînă la toamnă = pînă la începutul toamnei. Gîndit-am mîndră, gîndit Să mă las de-al tău iubit Dar inima iar mă-ntoarnă Să te iubesc pîn’la toamnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 42. În toamnă = în timpul toamnei, cînd a fost (sau va fi) toamnă. Se gîndea că o să-și facă în toamnă o căsuță a lui și că după crăciun face nunta cu Nica. CAMIL PETRESCU, O. I 25. ◊ Expr. Toamna se numără bobocii v. boboc (2).