ASTROLOGIC, -Ă adj. Referitor la astrologie. ◊ Literatură astrologică = literatură cu caracter divinatoriu, întemeiată pe credința în influența aștrilor asupra destinului. [Cf. fr. astrologique, lat. astrologicus].

ASTROLOGIC, -Ă adj. referitor la astrologie. ♦ literatură ~ă = literatură cu caracter divinatoriu, întemeiată pe credința în influența aștrilor asupra destinului. (< fr. astrologique, lat. astrologicus)

divinatoriu adj. m. [-riu pron. rĭu], f. divinatorie (sil. -ri-e); pl. m. și f. divinatorii

divinatoriu, ~ie a vz divinator¹

divinatoriu a. privitor la divinațiune.

divinatoriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatorie (-ri-e); pl. m. și f. divinatorii

divinatoriu (livr.) [riu pron. rĭu] adj. m., f. divinatorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. divinatorii

DIVINATORIU, -IE adj. (Liv.) Referitor la divinație, care ajută la ghicit. [Pron. -riu. / < fr. divinatoire].

DIVINATORIU, -IE adj. referitor la divinație. (< fr. divinatoire)

* divinatóriŭ, -ie adj. (d. divinator). Rar. De gîcire, relativ la gîcire, magic: vărguță divinatorie.

GRAFOMANȚIE s. f. tehnică divinatorie de a descifra caracterul unei persoane și viitorul ei din analiza scrisului. (< it. grafomanzia)

GRAFOMANȚIE s.f. Tehnică divinatorie care pretinde a descifra caracterul unei persoane și viitorul ei din analiza scrisului. [Gen. -iei. / cf. it. grafomanzia].

grafomanție sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: it grafomanzia] Tehnică divinatorie care pretinde că poate descifra caracterul unei persoane și viitorul ei din analiza scrisului.

GROMÓVNIC (< sl.) s. n. Carte populară cu caracter divinatoriu, de origine siriană și egipteană; prevestea viitorul pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în funcție de zodia în care se produceau. În 1639, la Govora, a fost tipărit primul g. cu text slavo-român.

haruspiciu, haruspicii s. n. Ritual divinatoriu în Roma antică, cu scopul de a interpreta voința zeilor după anumite semne (trăsnete, cutremure etc.) sau după aspectul măruntaielor animalelor animalelor sacrificate.; extispiciu. ♦ Preot care îndeplinea acest ritual. – Din lat. haruspex, -picis, fr. haruspice.

INCUBAȚIE s. f. 1. (ant.) rit divinatoriu constând în a dormi într-un, sau lângă un templu pentru a obține, în vis, răspunsurile unui zeu tămăduitor. 2. proces de dezvoltare a embrionului de păsări sub acțiunea unor anumiți factori fizici. 3. perioadă dintre contaminarea unui organism și apariția primelor simptome ale unei boli. 4. etapă a procesului de creație constând în revenirea spontană asupra problemei și apariția tensiunii ca stare de cercetare. (< fr. incubation, lat. incubatio)

PREZICEREA VIITORULUI. Subst. Ghicit, ghicire, prezicere, prevestire, profeție, prorocire, prorocie (rar), divinație (livr.), oracol (ant.), vaticinație (rar), vaticiniu. Astrologie; capnomanție (rar); ghicit în cărți; cartomanție; chiromanție; dactilomanție (rar); enoptromanție; extispiciu (ant.); geomanție; giromancie; hidromanție; hipomanție; iatromanție; meteoromanție (livr.); necromanție; nefelomancie (livr.); ornitomanție (ant.); pegomanție; piromanție; psihomanție; rabdomanție; teomanție. Ghicitor, cărturăreasă, vidmă (reg.), prezicător, prevestitor, profet, proroc, prorocitor (înv.), vaticinator, vates (ant.), mag, cititor în stele, astrolog, zodier; chiromant; haruspiciu (ant.); necromant; piromant; pitonisă, sibilă. Carte de zodii, zodiac, zodiar, rojdanic, gromovnic, horoscop. Adj. Profetic, prorocesc (înv.), oracular (rar), vaticinant (rar); divinatoriu. Prorocitor, prevestitor. Vb. A ghici, a prevesti, a prezice viitorul, a proroci, a profetiza, a profeți, a vaticina. A da în cărți, a da în bobi, a trage (a întinde, a pune) bobii, a-i da (cuiva) în zodii, a da cu ghiocul, a căta (cuiva) în ghioc, a ghici în palmă, a ghici în cafea, a-i citi (cuiva) în stele. V. destin, posibilitate, viitor, vrăjitorie.

terafim, terafimi s. m. Zeu al familiei sau zeu particular la asiro-babilonieni, invocat de preotul ghicitor în arta divinatorie (mantica), specialitatea prin excelență a babilonenilor. Este amintit și în Vechiul Testament. – Din sl. terafimŭ.