AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus.

ACRILAT, acrilați, s. m. Material plastic sintetic folosit în stomatologie pentru confecționarea protezelor, a diverselor aparate și suporturi dentare etc. – Din fr. acrylate.

AGAT, agate, s. n. 1. Varietate cristalină de silice, cu benzi divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă. 2. (În forma agată) Literă cu corpul de 5,16 puncte tipografice. [Var.: agată s. f.] – Din fr. agate.

ALMANAH, almanahuri, s. n. 1. Calendar care cuprinde date de popularizare din diferite domenii. ♦ Publicație anuală, în formă de volum, care cuprinde un calendar și un bogat material beletristic sau de altă natură, precum și diverse note informative cu caracter enciclopedic. 2. Publicație periodică de literatură, pentru un anumit domeniu de activitate. – Din fr. almanach, lat. almanachus.

AMBUSCAT, ambuscați, adj., s. m. (Franțuzism) (Soldat) dispensat de obligațiile grele ale serviciului militar; (militar) scutit prin diverse aranjamente de a lupta pe front. – Din fr. embusqué.

AMESTEC, amestecuri, s. n. 1. Reuniune de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut prin punerea laolaltă a mai multor substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea un (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv).

AMESTECA, amestec, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele; a se pierde, a dispărea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se băga, a se vârî (nechemat) într-o acțiune, într-o discuție etc. – Lat. *ammixticare.

ANASON s. m. Plantă erbacee aromatică cu flori mici și albe, cultivată pentru uleiul eteric și substanțele grase care se extrag din fructe cu diverse întrebuințări în industria alimentară și cea farmaceutică (Pimpinella anisum). ♦ Băutură alcoolică preparată din fructele acestei plante. [Var.: anison s. m.] – Din tc. anason.

AU² interj. Exclamație care exprimă diverse stări și sentimente (durere fizică, mirare, surprindere, bucurie etc.).

AUTOTIPIE, (2) autotipii, s. f. 1. Procedeu de executare a unui clișeu zincografic care redă nuanțele de umbră și lumină prin descompunerea imaginii în puncte de diverse mărimi. 2. Clișeu obținut prin autotipie (1). [Pr.: a-u-] – Din fr. autotypie.

BAC¹, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BAGHETĂ, baghete, s. f. 1. Vărguță de lemn, os, metal etc. cu care dirijorii conduc orchestra sau corul; fig. măiestria dirijorului. ◊ Expr. Sub bagheta = sub conducerea dirijorală. ◊ Bețișor de lovit instrumentele muzicale de percuție. ◊ Vergeaua de lemn a arcușului. 2. (Și în sintagma baghetă magică) Nuielușă vrăjită cu care se fac minuni în povești; bețișorul scamatorilor. 3. Piesă tehnică în formă de cilindru subțire din diverse mecanisme sau aparate. 4. Ajur sau dungă ornamentală la ciorapi. – Din fr. baguette.

BALIZA, balizez, vb. I. Tranz. A fixa o baliză, a marca prin balize diverse puncte de pe teren. – Din fr. baliser.

BASTON, bastoane, s. n. Bucată de lemn lungă (cam de un metru) și subțire, de obicei curbată la un capăt, care se poate ține în mână și are diverse utilizări. ◊ Baston de mareșal = un fel de baston scurt, purtat de un mareșal. ♦ Lovitură dată cu această bucată de lemn. – Din it. bastone.

BATAL², batale, s. n. Groapă de depozitare a țițeiului, a noroiului rezultat prin săpare sau a diverselor reziduuri de fabricație din industria petrolului. – Et. nec.

BATARDOU, batardouri, s. n. Dig, baraj (provizoriu) așezat în amonte de diverse lucrări de fundații, reparații etc. spre a seca terenul pe care se fac aceste lucrări; p. ext. spațiul astfel delimitat. – Din fr. batardeau.

BATE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ◊ Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald. ◊ Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea? ◊ Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele. ◊ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi. ◊ Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.

BĂCAN², băcani, s. m. Negustor care vinde cu amănuntul diverse produse alimentare. [Var.: (reg.) bacal s. m.] – Din tc. bakkal.

BERIL, beriluri, s. n. Piatră prețioasă de diverse culori, reprezentând un silicat natural de beriliu și aluminiu. – Din fr. béryl, lat. beryllus.

BIATLON, biatloane, s. n. Probă sportivă care constă din două încercări atletice combinate: parcurgere a 20 km pe schiuri și tragere la țintă a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon.

BILĂ², bile, s. f. Sferă (de mici dimensiuni) fabricată din diferite materiale și întrebuințată în diverse scopuri (ca rulmenți, la unele jocuri de copii, la jocul de popice, ca modalitate de vot etc.). ◊ Bilă albă = expresie a votului pozitiv. Bilă neagră = expresie a votului negativ. (La notarea răspunsurilor studenților; în trecut) Bilă albă = calificativ între „foarte bine” și „bine”. Bilă roșie = calificativ între „bine” și „suficient”. Bilă neagră = calificativul „insuficient”. – Din fr. bille.

BIURETĂ, biurete, s. f. Tub de sticlă gradat, de diverse forme, folosit la analizele chimice. – Din fr. burette.

BOBINĂ, bobine, s. f. Mosor de diverse forme, pe care se înfășoară ață, sârmă, cablu electric etc.; p. ext. mosorul împreună cu spirele înfășurate pe el. ♦ Spec. Ansamblu de spire format prin înfășurarea în serie a unuia sau a mai multor conductoare electrice. – Din fr. bobine.

BOCCEA, boccele, s. f. 1. Pachet cu diverse obiecte casnice mărunte puse într-o pânză, ale cărei capete se leagă cruciș; boccealâc. 2. (Înv. și reg.) Șal mare pe care îl purtau femeile pe spate. – Din tc. bohça.

BOX² s. n. Piele de bovine prelucrată, din care se confecționează fețe de încălțăminte și diverse obiecte de marochinărie. – Din fr. box[-calf].

BRACTEE, bractee, s. f. Frunzișoară erbacee sau membranoasă, verde sau divers colorată, care se află la baza florilor. – Din fr. bractée, lat. bractea.

BUFEU, bufeuri, s. n. Răbufnire subită, puternică și trecătoare de febră, puls accelerat, palpitații, enervare, stare de rău etc., provocate de diverse tulburări organice. ♦ Aer care iese pe gură. ♦ Mișcare bruscă și trecătoare, acces, răbufnire. – Din fr. bouffée.

BUMBAC, (1) s. m., (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă textilă din familia malvaceelor, de origine tropicală și subtropicală, cu flori gălbui sau roșietice și cu fructele capsule, care conțin numeroase semințe acoperite cu peri pufoși (Gossypium). 2. S. n. Fibră textilă obținută, prin egrenare, de pe semințele bumbacului (1). ♦ (Pop.) Vată. ◊ Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine. ♦ Fir răsucit de bumbac (2), întrebuințat la țesut sau la cusut. ♦ Țesătură din fire de bumbac (2). ◊ Bumbac mercerizat = fir sau țesătură de bumbac (2) tratat cu diverse soluții spre a căpăta luciu. 3. S. n. (În sintagma) Bumbac colodiu = substanță explozivă pe bază de nitroceluloză. – Cf. scr. bumbak, bg. bubak, lat. med. bombacium.

BURUIANĂ, buruieni, s. f. (Pop.) Nume generic pentru diverse plante erbacee necultivate. ◊ Buruiană de leac = plantă medicinală. ♦ Nume dat unor plante necultivate comestibile. [Pl. și: buruiene. – Var.: buruian s. n.] – Din bg., scr. burjan.

CABINĂ, cabine, s. f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire sau într-un vehicul, pe plajă etc., având diverse destinații. Cabină telefonică. Cabină de proiecție. – Din fr. cabine.

CADĂ, căzi, s. f. 1. Vas mare pentru îmbăiat; baie¹, vană (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc.; în care se introduc lichidele folosite în diverse operații tehnologice. 3. Vas mare din doage, întrebuințat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zăcătoare. – Din sl. kadĩ.

CAIET, caiete, s. n. 1. Fasciculă de foi de hârtie legate sau broșate împreună, folosită la scris, desenat etc. 2. Publicație periodică cuprinzând diverse studii, note, informații (dintr-un anumit domeniu de activitate). ◊ Caiet de sarcini = document care cuprinde condițiile tehnice, de calitate, termenele și programele de lucru etc. privitoare la executarea unei lucrări. Caiet program = program (de spectacol) sub formă de caiet(1). Caiet catalog = catalog de expoziție sub formă de caiet(1). [Pr.: ca-iet] – După fr. cahier. Cf. pol. kajet.

CALCIFICA, pers. 3 calcifică, vb. I. Refl. 1. (Despre țesuturi, oase, leziuni pulmonare etc.) A se întări prin depuneri de săruri de calciu. 2. (Despre diverse substanțe) A se îmbogăți în carbonat de calciu. [Var.: calcifia vb. I] – După fr. calcifier.

CALCIT s. n. Carbonat de calciu natural, cristalizat, transparent, incolor sau divers colorat, care alcătuiește calcarul, marmura etc. – Din fr. calcite.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (în formă de carte, agendă sau tablou) al succesiunii lunilor și zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zăpăci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâța (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fără a pricepe nimic. 3. Publicație cu caracter variat, care apare o dată pe an, cuprinzând cronologia zilelor anului și diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, științific etc. [Var.: (pop.) călindar s. n.] – Din lat. calendarium.

CAMEE, camee, s. f. 1. Piatră dură (cu multe straturi divers colorate), sculptată în relief cu o figură sau cu un motiv decorativ, folosită ca podoabă. 2. Sculptură monocromă imitând o camee (1). – Din fr. camée.

CANCER, cancere, s. n. 1. Termen general care denumește diverse forme de tumori maligne ce se caracterizează printr-o înmulțire excesivă a țesuturilor unor organe; neoplasm, rac. 2. Boală a plantelor provocată de unele ciuperci și bacterii parazite. 3. (În sintagmele) Tropicul Cancerului = Tropicul Racului. Zodia Cancerului = zodia Racului. 4. (Fig.) Flagel. – Din fr., lat. cancer.

CANDIDA¹ s. f. Gen de ciuperci care formează micelii și produc diverse infecții, meningită etc. (Candida). – Cuv. lat. (nume științific).

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CARTON¹, cartoane, s. n. 1. Hârtie groasă și compactă cu flexibilitate redusă. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton impregnat cu gudron sau cu smoală. 2. Schiță inițială a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. Tub mic de hârtie groasă la capătul unor țigări, prin care se trage fumul. 4. Tăviță de carton¹ (1) pentru prăjituri, bomboane etc.; p. ext. conținutul ei. – Din fr. carton.

CASATĂ, casate, s. f. Specialitate de cofetărie formată din diverse feluri de înghețată, dispuse în straturi. – Din it. cassata, fr. cassate.

CASĂ¹, case, s. f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuință omului. ◊ Loc. adj. De casă = făcut în casă¹. ◊ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulți. A-i fi cuiva casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, normală, liniștită. A nu avea (nici) casă, (nici) masă = a duce o viață neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ◊ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinație. ◊ Casa ascensorului = spațiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spațiul dintr-o clădire care adăpostește o scară. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de același caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ◊ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înțelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituții, așezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ◊ Casă de economii = instituție publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităților bănești temporare ale populației, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociație benevolă a unor angajați sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi și de ajutoare membrilor ei din fondurile obținute din depunerile lor lunare. Casă de filme = instituție producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituție culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de nașteri = instituție medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naștere, asistență calificată. Casă de vegetație = construcție specială, cu acoperișul și cu pereții de sticlă, folosită pentru experiențe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetație. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul și care se caracterizează prin tulburare și prin schimbarea culorii. – Lat. casa.

CAZ, cazuri, s. n. 1. Împrejurare, circumstanță, situație. ◊ Caz de conștiință = Împrejurare în care cineva ezită între sentimentul datoriei și un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul că... = a presupune că... A face caz de ceva = a acorda prea multă importanță unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidență în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinări) Îmbolnăvire, boală. Două cazuri de scarlatină. 4. (Gram.) Categorie specifică numelui, prin care se exprimă raporturile logice dintre nume și diverse părți ale propoziției; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprimă diferitele funcțiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui și numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.

CÂNTARE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta.

CÂRCIUMĂREASĂ, cârciumărese, s. f. 1. Nevastă de cârciumar; femeie care are în proprietate o cârciumă; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreasă, (reg.) cârcimăreasă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă.

CÂRNĂȚĂRIE, (2) cârnățării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cârnați mulți și de diverse sortimente. 2. Magazin de cârnați și de alte mezeluri. – Cârnat + suf. -ărie.

CELA, CEEA, ceia, celea, pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).

CENS s. n. 1. (În Roma antică) Recensământ al cetățenilor și al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca bază în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii. 2. (În societatea feudală) Rentă în bani sau în natură datorată seniorului de către posesorul pământului. 3. (În unele țări) Câtimea de impozit prevăzută de legile electorale necesară pentru acordarea dreptului de alegător. – Din lat. census, fr. cens.

CERAMIC, -Ă, ceramici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Tehnica și arta prelucrării argilelor, pentru a se obține, prin omogenizarea amestecului plastic, modelarea, decorarea, smălțuirea, uscarea și arderea lui, diverse obiecte. ♦ Obiect obținut prin această tehnică. ♦ Material din care se obțin astfel de obiecte. 2. Adj. (Despre obiecte sau materiale) Obținut prin tehnica ceramicii (1); referitor la ceramică, de ceramică. – Din fr. céramique.

CEREZINĂ, cerezine, s. f. Produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduul de petrol și folosit în diverse industrii. – Din fr. cérésine.

CHELIE, chelii, s. f. 1. Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diverse boli; calviție, pleșuvie. 2. Porțiune a capului lipsită definitiv de păr. – Chel + suf. -ie.

CHESTIUNE, chestiuni, s. f. 1. Problemă, temă etc. de care se preocupă cineva. ◊ Expr. (Lucrul, problema, persoana etc.) în chestiune = (lucrul, problema etc.) despre care este vorba în discuția respectivă. ♦ Întrebare pusă unui elev, unui candidat etc. 2. (Fam.) Întâmplare, fapt divers. [Pr.: -ti-u – Var.: chestie s. f.] – Din fr. question, lat. quaestio, -onis.

CHIHLIMBAR, chihlimbare, s. n. Rășină fosilă divers colorată (mai ales în nuanțe de galben), provenită din mai multe specii de pini și întrebuințată la fabricarea unor obiecte de podoabă; ambră. [Var.: chihlibar, chilimbar s. n.] – Din tc. kehlibar.

CHINEZESC, -EASCĂ, chinezești, adj. Chinez² (2). ◊ Zidul chinezesc = a) uriaș zid de apărare ridicat la granițele Chinei începând din antichitate; b) fig. stavilă, opreliște (pusă în calea influențelor inovatoare din afară). Umbre chinezești = umbre (reprezentând diverse figuri) proiectate pe un perete, pe un ecran etc., prin combinarea poziției palmelor și a degetelor. – Chinez² + suf. -esc.

CHIȚCAN, chițcani, s. m. 1. Animal insectivor asemănător cu șoarecele, brun-castaniu pe spate și mai deschis pe burtă, cu botul alungit, cu ochii mici și cu urechile ascunse în blană, care trăiește prin păduri, dumbrăvi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de șoareci de diverse mărimi. – Chițcăi + suf. -an.

CICLU, cicluri, s. n. 1. Succesiune de fenomene, stări, operații, manifestări etc. care se realizează într-un anumit interval de timp și care epuizează, în ansamblul lor, evoluția unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, acțiunilor etc. legate între ele. ◊ Ciclu anual = perioadă de un an în care pământul face o rotație completă în jurul soarelui. Ciclu solar = perioadă de 28 de ani după expirarea căreia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleași zile din săptămână. Ciclu de conferințe (sau de lecții etc.) = serie de conferințe (sau de lecții etc.) care tratează diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Și în sintagma ciclu menstrual) Menstruație, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagramă care reprezintă un ciclu (1). ♦ Grup de producții (literare, muzicale) care au o temă comună. 2. Lanț închis de atomi din molecula unei substanțe. 3. Valorile succesive pe care le capătă o mărime periodică în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.) ieșit din uz la noi; în construcția) Cicli pe secundă = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.

CONFUZIE, confuzii, s. f. 1. Faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare (în diverse probleme). ◊ Confuzie mintală = stare patologică ce se caracterizează prin tulburări de percepție, orientare, raționament, memorie etc., însoțite uneori de agitație. 2. (Jur.; în forma confuziune) Stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor. [Var.: confuziune s. f.] – Din fr. confusion, lat. confusio, -onis.

COREE, s. f. Boală de nervi, frecventă mai ales la tineri, caracterizată prin mișcări musculare involuntare continue și dezordonate ale diverselor segmente corporale – Din fr. chorée.

ECLECTISM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

EHEI interj. Exclamație care exprimă diverse sentimente: admirație, bucurie, regret, nostalgie; exclamație care însoțește evocarea unor amintiri, constatarea unor fapte etc. [Var.: ehe, ehehei, hehei interj.] – Onomatopee.

FELDSPAT, feldspați, s. m. Nume generic dat unor minerale cu compoziție și aspect divers (silicați de potasiu, de sodiu și de calciu), alcătuind numeroase roci eruptive și metamorfice. – Din germ. Feldspat, fr. feldspath.

FREZIE, frezii, s. f. Plantă ornamentală cu flori plăcut mirositoare, colorate în diverse nuanțe (pale) (Freesia). – Din lat. Freesia, numele științific al freziei.

GALACTOZĂ s. f. Substanță cu proprietăți asemănătoare glucozei, care se găsește în natură în diverse combinații, intrând și în structura unor compuși azotați din creier. – Din fr. galactose.

GAROAFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus). ◊ Garoafă de câmp (sau sălbatică) = garofiță (2). Garoafă de munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.

GĂLBENEALĂ, (1) gălbeneli, (2) gălbenele, s. f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a feței). 2. Vopsea galbenă (extrasă din diverse plante). – Gălbeni + suf. -eală.

GEAMANDURĂ, geamanduri, s. f. Corp plutitor făcut din tablă, din lemn etc. și ancorat pe fundul unei ape, care indică diverse restricții de navigație. – Cf. ngr. simadhúra.

GEODĂ, geode, s. f. 1. Agregat de minerale format prin depunere în cavitățile largi ale rocilor. 2. (Med.) Cavitate patologică în diverse țesuturi. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géode.

GERBERĂ, gerbere, s. f. Plantă ornamentală din familia compozitelor, cu flori divers colorate (Gerbera Jamesonii). [Acc. și: gerberă] – Din lat. Gerbera [Jamesonii], numele științific al gerberei.

GHIPS, (2) ghipsuri, s. n. 1. Sulfat natural hidratat de calciu, incolor sau divers colorat, cu aspect sticlos, sidefos ori mătăsos, cu duritate mică, având numeroase folosiri în industrie. ◊ Expr. A pune în ghips = a imobiliza un membru sau o parte a corpului (care prezintă o fractură sau o fisură) cu ajutorul unui pansament făcut din ghips (1). 2. Obiect sau ornament arhitectonic făcut din ghips (1). [Var.: gips s. n.] – Din germ. Gips, fr. gypse, lat. gypsum.

GLICERINĂ s. f. Alcool cu aspect de lichid uleios, incolor, inodor, dulceag, extras din grăsimi sau fabricat sintetic, având diverse întrebuințări în industrie, în medicină și în cosmetică. – Din fr. glycérine.

GLOBULĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.

GRAD, grade, s. n. 1. Nume dat mai multor unități de măsură pentru diverse mărimi (variabile), în cadrul unor sisteme sau scări de reper. Grad centezimal. Grad de latitudine. ◊ Grad de libertate = indice care arată posibilitățile de mișcare ale (elementelor) unui sistem mecanic. 2. (Mat.) Exponentul sau suma exponenților mărimii literale a unui monom; cel mai mare dintre exponenții monoamelor care alcătuiesc un polinom. ◊ Ecuație de gradul întâi (sau al doilea etc.) = ecuație a cărei necunoscută e la puterea întâi (sau a doua etc.). 3. Fiecare dintre diviziunile în care se împarte un sistem sau o scară de reper, de măsură. 4. Valoare a unei mărimi, considerată în raport cu o valoare de referință. ◊ Grad alcoolic = fiecare dintre procentele de alcool pur din volumul unui lichid alcoolic. 5. Etalon sau criteriu de apreciere a felului cum se realizează un proces tehnic, o însușire a unui material etc. 6. (În sintagma) Grad de comparație v. comparație. 7. (Urmat de determinări) Treaptă, nivel, stadiu (într-un proces, într-o situație etc. dată). ◊ Grad de rudenie = raportul de apropiere între rude. ◊ Loc. adv. În ultimul grad = în stadiul cel mai avansat, cel mai grav. 8. Fiecare dintre treptele sistemului de organizare a unor instituții; fiecare dintre treptele ierarhiei unor funcții; p. ext. loc pe care îl ocupă cineva în ierarhia unor funcții; persoană care ocupă o anumită funcție în această ierarhie. – Din fr. grade, lat. gradus, germ. Grad.

GRAFIC, -Ă, grafici, -ce, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Referitor la metoda de a reprezenta prin desen (linii, puncte, figuri etc.) o mărime, variația unei mărimi sau raportul dintre două sau mai multe mărimi variabile; care aparține acestei metode. 2. Care ține de sau privitor la felul în care se realizează o tipăritură. II. 1. S. n. Reprezentare prin desen a unei mărimi, a variației unei mărimi sau a raportului dintre două sau mai multe mărimi variabile; reprezentare prin linii, figuri geometrice, hărți etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 2. S. f. Ramură a artei plastice la baza căreia se află desenul de sine stătător și care folosește diverse procedee tehnice și diferite materiale. – Din fr. graphique.

GRĂDINĂ, grădini, s. f. 1. Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obținerii unor produse; grădinărie. ◊ Expr. O grădină de om = om plăcut, simpatic. 2. Suprafață de teren plantată (și amenajată cu alei, bănci etc.) care servește ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Grădină botanică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentării și studierii) colecții de plante vii. Grădină zoologică = instituție științifică dotată cu o suprafață de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pământului. ♦ Grădină de vară = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) Grădină de copii = grădiniță (de copii). Grădină sezonieră = grădină de copii care funcționează în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.

GREAȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți. 2. Fig. Sentiment de scârbă, de dezgust, de silă față de cineva sau de ceva. – Greu + suf. -eață.

GREDER, gredere, s. n. Mașină folosită pentru diverse operații de construire și de întreținere a drumurilor, îndeosebi pentru nivelări. – Din engl. grader.

GRESIE, gresii, s. f. 1. Rocă sedimentară foarte dură, formată prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale. 2. Cute făcută din gresie (1). 3. Olărie dură și opacă, având la bază o argilă plastică. [Var.: grezie s. f.] – Cf. alb. gëresë.

GRIFĂ, grife, s. f. 1. Instrument cu ajutorul căruia se marchează scoarța arborilor din pădure pentru diverse lucrări silvice. 2. Dispozitiv care permite deplasarea peliculei într-un aparat de filmat, prinzând intermitent perforațiile filmului. – Din fr. griffe.

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

GURU s. m. invar. (Livr.) Înțelept, filozof, mentor spiritual; p. restr. preot al diverselor secte hinduse. – Din engl. guru, fr. gourou.

HALOIZIT s. n. Silicat natural hidratat de aluminiu din grupa mineralelor argiloase, alb sau divers colorat, cu luciu mat. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. halloysite.

HARDWARE subst.^[1] (Cib.) Structură fizică a unui sistem de calcul și diverse periferice; echipamentul propriu-zis; hard. [Pr.: harduer] – Cuv. engl.

HARȘA, harșale, s. f. (Înv.) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături și ornamente, care se punea pe cal, sub șa. – Din tc. hașa.

HÂȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare bruscă și rapidă, când cineva apucă, smucește sau trage ceva. ◊ Expr. Hâț în sus, hâț în jos sau hâț în dreapta, hâț în stânga, arată sforțările, încercările numeroase și diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o acțiune sau pentru a scăpa dintr-o situație neplăcută. [Var.: hăț interj.] – Onomatopee.

HEMOSIDEROZĂ, hemosideroze, s. f. Boală care se manifestă prin depunerea hemosiderinei în diverse organe (ficat, plămâni etc.). – Din fr. hémosidérose.

HICORI, hicori, s. m. Arbore din America de Nord, asemănător cu nucul, din al cărui lemn, greu, foarte tare și flexibil, se fac diverse obiecte, mai ales schiuri (Carya ovata). – Din fr. hickory.

HIPERPARATIROIDISM s. n. Boală manifestată prin decalcifierea generalizată a oaselor și prin depuneri de săruri de calciu în piele și în diverse organe. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hyperparathyroïdisme.

HIPOERGIE, hipoergii, s. f. (Med.) Reducere a capacității organismului de a reacționa la diverși antigeni. [Pr.: -po-er-] – Din fr. hypoergie.

HORMONOTERAPIE, hormonoterapii, s. f. Tratament cu hormoni aplicat în diverse boli. – Din fr. hormonothérapie.

ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. ♦ Colecție de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.

INDUSTRIALIZA, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei țări un caracter industrial, a face să treacă la marea industrie mecanizată. ♦ A introduce tehnica mașinistă în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.

INEL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjură planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formații osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.

INSIGNĂ, insigne, s. f. Mic obiect, de diverse forme, purtat pe piept sau la șapcă, la bască etc. și care indică, prin imagini simbolice sau indicații grafice, apartenența cuiva la o organizație, la un club etc. – Din fr. insigne, lat. insigne.

INTERMODULAȚIE s. f. (Fiz.) Distorsiune a unui semnal electric în cursul transferării lui printr-un circuit, caracterizată prin apariția unor frecvențe rezultate din combinația diverselor componente ale semnalului. – Din fr. intermodulation.

INTERNAȚIONALISM s. n. 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimțită între națiuni popoare, țări etc. egale în drepturi, în scopul sprijinului reciproc. 2. Doctrină potrivit căreia diversele interese naționale trebuie să fie subordonate unui interes general, supranațional. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. internationalisme.

INTERVIU, interviuri, s. n. Convorbire între o personalitate politică, culturală etc. și un ziarist, în cursul căreia acesta îi pune întrebări spre a afla părerile personalității în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicării lor în presă sau a difuzării lor la radio și televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, apărut în presă sau difuzat prin radio și televiziune. – Din engl., fr. interview.

INVESTI, investesc, vb. IV. Tranz. A plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere; a face o investiție. – Din fr. investir, lat. investire.

IOD² s. n. (Fon.; rar) Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iot. – Din fr. yod.

IOT, ioturi, s. n. Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iod². – Din germ. Jot.

ÎMPISTRI, împistresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împodobi o pânză, o cămașă etc. cu desene, cu motive florale etc. de diverse culori; spec. a încondeia ouă de Paști. – Cf. sl. pĩstriti.

ÎMPISTRIT, -Ă, împistriți, -te, adj. (Reg.) Care este împodobit cu desene sau cu flori, cu ornamente de diverse culori și forme; spec. încondeiat. – V. împistri.

ÎNCLEIA, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina și a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdări, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre fălci) A se încleșta; (despre limbă) a se înțepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu soluții coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. și: înclei] – În + clei.

ÎNTORTOCHEAT, -Ă, întortocheați, -te, adj. (Despre drumuri, ape etc.) Sinuos, cotit. ♦ (Despre drumuri) Greu de găsit; încurcat² (I 2). ♦ (Despre linii, fire etc.) Orientat în sensuri diverse. ♦ (Despre grafie; fig. despre modul de a vorbi, de a scrie) Complicat, cu reveniri, cu digresiuni. ♦ (Despre clădiri) Cu multe cotituri, cu împărțire complicată. – V. întortochea.

JALON, jaloane, s. n. 1. Bară lungă de lemn sau de metal, care servește la marcarea și la semnalizarea punctelor de pe teren în diverse lucrări topografice. 2. Fig. Element care marchează un punct sau o etapă în desfășurarea unei activități. – Din fr. jalon.

JIGALĂ, jigale, s. f. (Înv. și reg.) Cui întors la vârf și înfierbântat, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn. [Var.: juvală s. f.] – Din ucr. žyhalo.

MASĂ², mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă² (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă² (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă² (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă² (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese² (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă² (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.

NUANȚA, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

O² interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.

PERISABILITATE s. f. Însușirea a ceea ce este perisabil. ◊ Scădere în cantitate a unor mărfuri, intervenită în timp (și din cauze diverse). – Perisabil + suf. -itate.

QUIPU s. n. Sistem de scriere incaș, care folosea sfori de diverse culori și noduri; instrumentul, alcătuit din sfori și noduri, folosit de incași pentru acest sistem de scriere. [Pr.: chi-] – Din sp. quipu.

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.) cu sau fără spetează, pe care poate să șadă o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte (în Statele Unite ale Americii) ◊ Compus: (pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee cu flori purpurii care crește în locuri nisipoase și pietroase (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (sau Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită profesiunea diverși meseriași. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie. p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

SERVICE s. n. Stație de reparare și întreținere a autoturismelor sau a diverselor aparate. [Pr.: servis] – Din engl. service.

ȘAMANISM s. n. Religie animistă, primitivă, care are la bază credința că slujitorii cultului pot influența spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri și prin formule magice, practicată de unele populații din nordul și centrul Asiei, de diverse triburi de eschimoși și de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia și din Africa. – Din fr. chamanisme.

ULTRAMARIN s. n. Colorant mineral sau sintetic obținut prin topirea unui amestec de caolin, carbonat de sodiu, cărbune de lemn și sulf, care are diverse culori după condițiile de preparare, cel mai cunoscut fiind de culoare albastră. – Din germ. Ultramarin, fr. ultramarine.

UNIUNE, uniuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, grupuri, societăți, clase etc. pentru apărarea unor interese, pentru revendicarea unor drepturi comune, pentru realizarea unor scopuri comune etc. 2. Nume generic pentru diverse organizații politice, economice, obștești etc. 3. Unire a unor provincii sau state într-un singur stat; p. ext. stat astfel rezultat. [Pr.: -ni-u-] – Din lat. unio, -onis, fr. union.

VADEMECUM s. n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc.) pe care o poartă cineva cu sine ca să o consulte în diverse împrejurări. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.

VARIAT, -Ă, variați, -te, adj. Care variază, care este divers sau conține elemente diverse; variu. [Pr.: -ri-at] – V. varia.

VARIETATE, varietăți, s. f. 1. Calitatea a ceea ce este divers, variat; felurime, diversitate. ♦ (La pl.) Spectacol distractiv, ușor, alcătuit din cântece, dansuri, numere de circ, recitări, cuplete etc. 2. Formă (diferită), soi (deosebit). ♦ (Biol.) Individ (sau grup de indivizi) care se diferențiază în cadrul unei specii prin unele particularități morfologice; categorie sistematică inferioară speciei. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. variete, lat. varietas, -atis.

XANTOMATOZĂ, xantomatoze, s. f. Boală provocată de tulburarea metabolismului, caracterizată prin creșterea colesterolului în sânge și prin acumularea acestuia în piele sau în diverse organe sub forma unor noduli galbeni-portocalii. – Din fr. xanthomatose.

Y s. m. invar. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [Pr.: igrec]

ZBORNIC, zbornice, s. n. (Înv.) 1. Culegere care cuprinde legende hagiografice, scrieri religioase, tâlcuri ale scripturii, lucrări literare diverse etc. 2. Codice manuscris alcătuit din texte variate copiate laolaltă. – Din bg. sbornik.

ZEAMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Pl. și: zemi. – Var.: zamă s. f.] – Lat. zema.

ZEFIR, (1) zefiri, s. m., (2) zefiruri, s. n. 1. S. m. Vânt lin, călduț, care suflă primăvara dinspre apus; p. gener. vânt cald, plăcut; adiere. 2. S. n. Țesătură ușoară de bumbac mercerizat, de o singură culoare sau cu dungi colorate, din care se confecționează obiecte de lenjerie; (la pl.) diverse sorturi din această țesătură. – Din fr. zéphyr, lat. zephyrus.

ZOOGRAFIE s. f. 1. Parte a zoologiei care se ocupă cu descrierea diverselor specii de animale. 2. (În antichitate) Arta picturii animaliere. – Din fr. zoographie.

ZOOLATRIE s. f. Religie primitivă bazată pe divinizarea animalelor; cult al animalelor în diverse religii antice. – Din fr. zoolâtrie.

ZOOPSIE s. f. Halucinație vizuală în care se percep diverse animale (hidoase sau periculoase), manifestată în intoxicații cu alcool, stupefiante etc. – Din fr. zoopsie.

ZUGRĂVI, zugrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi pereții unei clădiri sau ai unei încăperi cu o soluție apoasă de var amestecată cu humă (și cu diverși coloranți), uneori și cu desene care imită tapetul. 2. Tranz. (Rar) A picta. ♦ A desena. ♦ A scrie (caligrafic). 3. Refl. și tranz. Fig. A (se) profila, a (se) contura; a (se) proiecta, a (se) reflecta. ♦ Refl. (Despre stări psihice) A se imprima, a se reflecta, a se exterioriza pe figura cuiva. 4. Tranz. Fig. A înfățișa prin cuvinte, a reda, a descrie, a prezenta. – Din zugrav.

ZVÂNTA, zvânt, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să piardă sau a pierde din umezeală; a (se) zbici, a (se) usca puțin. ♦ Tranz. A-și șterge, a-și usca (lacrimile, ochii, obrajii). 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. ♦ A slei, a epuiza, a secătui. ♦ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Fură de zvântă. Mănâncă de zvântă. [Prez. ind. și: zvântez] – Lat. *exventare.

MALAXOR, malaxoare, s. n. Mașină care amestecă (sau frământă) diverse materiale pentru a le transforma într-o masă omogenă. – Din fr. malaxeur.

MANECHIN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

MANEVRA, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.

AROMATIZA, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust plăcut unei substanțe cu ajutorul aromatelor¹. 2. A obține (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbură aromatică. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare.

ARTICOL, articole, s. n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. ◊ Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ♦ Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus.

MESAGERIE, mesagerii, s. f. 1. Oficiu, întreprindere, local de unde se expediază mărfurile sau (în trecut) de unde plecau diverse mijloace de transport pentru călători. 2. Sistem de transport al mărfurilor sau (în trecut) al călătorilor, cu trenul, vaporul sau autocamionul, organizat de o mesagerie (1). – Din fr. messagerie, it. messaggeria.

MARINA, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

MARINAT, -Ă, marinați, -te, adj. (Despre pește, carne etc.) Pregătit sau conservat cu sos de bulion, untdelemn, lămâie sau oțet și diverse condimente. – V. marina.

MARMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: marmoră s. f., (înv.) marmor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

MOSTRĂ, mostre, s. f. 1. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi își expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mustră s. f.] – Din ngr. móstra.

MATERIAL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I. Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitate a mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii și a temperaturii); mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitate a documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv., II) materialuri. – Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

MATERIE, materii, s. f. 1. (În filozofia materialistă) Substanță concepută ca bază a tot ceea ce există; realitatea obiectivă care există în afară și independent de conștiința omenească și care este reflectată de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de mișcare ale acestei realități. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compoziției sale. ◊ Materie primă = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrării sau transformării în alte obiecte. Materie cenușie = parte a sistemului nervos central situată la suprafața creierului și în interiorul măduvei, care dă naștere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligență. ♦ (Pop.) Țesătură, pânză, stofă. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc.; problemă, chestiune. ◊ Loc. adv. În materie de... = privitor la..., în ceea ce privește... ◊ Expr. A intra în materie = a începe (după o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Conținut, cuprins; fond, esență. ◊ Tablă de materii = listă atașată la începutul sau la sfârșitul unei lucrări, în care sunt înșirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzătoare. ♦ Date, informații care stau la baza unei lucrări. 4. Totalitatea cunoștințelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învățământ). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.

MĂCINA, macin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

CUIER, cuiere, s. n. Suport de lemn sau de metal, mobil sau fixat în perete, prevăzut cu mai multe cârlige sau brațe, de care se atârnă diverse obiecte și accesorii de îmbrăcăminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er.

ELECTRIZA, electrizez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri. 2. Fig. A produce asupra cuiva o impresie puternică și bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima. – Din fr. électriser.

ELIXIR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

EPITELIU, epitelii, s. n. Țesut format dintr-unul sau din mai multe straturi de celule de diverse forme, care alcătuiește învelișul pielii, al mucoaselor, al canalelor excretoare ale glandelor etc. – Din fr. épithélium.

DEZECHILIBRA, dezechilibrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul. ♦ Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă judecata clară. 2. Tranz. și refl. A face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.). – Din fr. déséquilibrer.

DIADEMĂ, diademe, s. f. Podoabă în formă de cunună făcută din metal prețios și împodobită cu pietre scumpe, purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii și, în reprezentările plastice, de anumite divinități; podoabă făcută din diverse materiale și purtată de femei pe frunte, la numite ocazii. [Pr.: -di-a- – Var.: (înv.): diadem s. n.] – Din fr. diadème, lat. diadema.

DIFERIT, -Ă, diferiți, -te, adj. 1. (Urmează după substantivul pe care îl determină) Care diferă, care se deosebește (de cineva sau de ceva), care nu este asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; precedă substantivul pe care îl determină) Fel de fel de..., tot felul de...; variați, diverși, feluriți. – V. diferi.

FALANGĂ¹, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor. 2. (În Grecia antică) Formație de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte și având centrul și una dintre aripi mai întărite. ◊ Fig. Grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop. 3. Grupare politică paramilitară de tip fascist din Spania. 4. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Unitate social-economică de bază formată din 1500-2000 de oameni cu pregătiri diverse. – Din fr. phalange.

MĂTASE, (1) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre; (la pl.) varietăți de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 2. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 3. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

LEVITAȚIE s. f. Capacitate a unor indivizi de a face să se ridice diverse corpuri fără să le atingă sau de a se ridica în spațiu fără sprijin material. [Var.: levitațiune s. f.] – Din fr. lévitation.

MĂTĂUZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse întrebuințări. – Et. nec.

OPERATOR, -OARE, operatori, -oare, subst., adj. 1. S. m. și f. Muncitor calificat care supraveghează funcționarea unei mașini de lucru, a unui aparat sau care efectuează diverse operații cu acestea. ♦ Spec. Persoană care mânuiește aparatul de luat vederi în timpul filmării; persoană care proiectează filmul pe ecran. 2. S. m. și f. Persoană care face anumite operații chirurgicale; chirurg. 3. S. m. (Mat.) Funcție între două spații vectoriale, compatibilă cu structura vectorială a spațiilor respective. 4. S. m. (Fil.) Conectiv. 5. Adj. (În sintagma) Bloc operator = complex în cadrul unei secții de chirurgie care include sala de operații, sala de preanestezie și sălile aferente. – Din fr. opérateur, lat. operator, -oris.

OPTIC, -Ă, optici, -ce, s. f., adj. I. 1. S. f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studierea naturii luminii, a emisiei și absorbției ei, cu fenomenele legate de propagarea și de interacțiunea ei cu diverse substanțe etc. ♦ Parte a fizicii care se ocupă cu studiul radiațiilor de aceeași natură cu lumina (radiații infraroșii, ultraviolete etc.). ◊ Optică electronică = domeniu al electronicii care studiază mișcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. Fig. Fel, mod de a vedea și de a interpreta faptele și fenomenele; concepție, punct de vedere. II. Adj. 1. Care se bazează pe lumină, care ține de fenomenele luminii sau de senzațiile vizuale, privitor la astfel de fenomene și de senzații; care aparține obiectului de studiu al opticii (I 1). ◊ Centru optic = punct de pe axa unei lentile către care tind punctele principale și cele nodale ale ei și prin care raza de lumină trece fără să-și schimbe direcția. 2. Care ține de vedere sau de organele de simț ale acesteia. ◊ Nerv optic = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul nervos respectiv din creier. – Din fr. optique.

OSÂNZĂ, osânze, s. f. 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Din lat. absungia.

PANTOMIM, -Ă, pantomimi, -e, s. f., s. m. 1. S. f. Exprimare a ideilor și a sentimentelor prin gesturi, mimică, dans; p. ext. ansamblu de gesturi, de mișcări prin care se exprimă anumite idei și sentimente. 2. S. f. Gen de reprezentație teatrală în care actorii exprimă diverse acțiuni dramatice (numai) prin gesturi sau mimică; scenariul unei astfel de reprezentații. 3. S. m. Actor de pantomimă (2); mim. – Din fr. pantomime, germ. Pantomime, it. pantomimo.

NEGOCIA, negociez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu cineva încheierea unei convenții economice, politice, culturale etc. ♦ A intermedia, a mijloci o afacere, o căsătorie. 2. A efectua diverse operații comerciale (de vânzări de titluri, de rente etc.). [Pr.: -ci-a] – Din fr. négocier.

PARTICULĂ, particule, s. f. 1. Parte foarte mică dintr-o substanță, dintr-o materie. ◊ (Fiz.) Particulă elementară = particulă constitutivă a materiei (electron, proton etc.) care se prezintă ca o unitate cu însușiri specifice și nu poate fi redusă în unități mai simple. Particulă alfa = nucleu de heliu format din patru nucleoni. Particulă beta = electron sau pozitron emis de nucleul unui element radioactiv. 2. (Lingv.) Afix sau alt element invariabil atașat la un cuvânt; termen generic pentru diverse cuvinte cu corp fonetic redus, mai ales pentru părți de vorbire neflexibile. ♦ Spec. Cuvânt care însoțește un nume propriu de familie, de demnitate, indicând gradul, rangul etc. – Din fr. particule, lat. particula.

NOPTIERĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră.

PELERINAJ, pelerinaje, s. n. Călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc considerat sfânt. ♦ Călătorie făcută într-un loc renumit (din punct de vedere istoric sau cultural). ♦ P. gener. Călătorie, plimbare (în diverse locuri). ♦ Trecere continuă, perindare. – Din fr. pèlerinage.

POLICROMAT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at.

PRĂJINĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5-7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – Din sl. klej.

REUMATISM, (2) reumatisme, s. n. 1. Denumire generală pentru o serie de afecțiuni ale organelor aparatului locomotor, în special ale articulațiilor și ale țesuturilor înconjurătoare, manifestate prin dureri și tulburări diverse, influențate de factorii climatici; reumă. 2. (La pl.) Durere reumatică. [Pr.: -re-u-] – Din lat. rheumatismus, it. reumatismo, germ. Rheumatismus.

SATELIT, sateliți, s. m. 1. Corp ceresc care se rotește în jurul altui corp ceresc, însoțindu-l în cursul mișcării lui de revoluție. ♦ Fig. Persoană, colectivitate, stat care urmează și execută (orbește) ordinele cuiva; acolit. ◊ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevăzut cu aparataj), lansat de oameni în spațiul interplanetar cu ajutorul unei rachete și care apoi se rotește în jurul Pământului fără a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permițând radioamatorilor stabilirea legăturilor la mari distanțe și la ore precise. Satelit de telecomunicații = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibilă realizarea unor canale de telecomunicații, folosite în cercetarea științifică, navigație, comunicații, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operații de cercetare a întregului înveliș al oceanului aerian și pentru obținerea unor informații specifice din zonele terestre mai puțin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.

SMALȚ, smalțuri, s. n. 1. Masă sticloasă formată din diverși oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafața obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseța; email. ♦ Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. 2. Substanță albă și lucioasă care acoperă suprafața vizibilă a dinților. [Var.: (înv.) smalt s. n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz.

SOLUȚIE, soluții, s. f. 1. Amestec omogen compus din două sau mai multe substanțe chimice (dintre care una este de obicei lichidă) dispersate la scară moleculară în diverse proporții. 2. Operație mintală care, analizând o pluralitate, o complexitate de elemente care se întrepătrund, rezolvă o dificultate, o problemă teoretică sau practică; ansamblul deciziilor și actelor care pot rezolva o dificultate; mod de a rezolva o dificultate, o problemă. ♦ Răspuns la o problemă. 3. (În sintagma) Soluție de continuitate = întrerupere a continuității; separare a părților care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) soluțiune s. f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.

SOMNOLENȚĂ s. f. Stare intermediară între somn și veghe, în care diverse funcții și reacții ale organismului sunt diminuate; moleșeală, toropeală, somnie, somnoroșie. – Din fr. somnolence, lat. somnolentia.

SPINEL, spineli, s. m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos și duritate mare, cu varietăți folosite ca pietre prețioase. – Din fr. spinelle.

STAȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas făcut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). Omul are o stațiune bipedă și verticală. [Var.: stațiune s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

STETOSCOP, stetoscoape, s. n. Instrument medical cu ajutorul căruia sunt percepute zgomotele produse de diverse organe interne. – Din fr. stéthoscope.

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.

ȘURUB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

TAPISERIE, tapiserii, s. f. 1. Lucru de mână cusut pe o canava cu lână, cu mătase, cu fir. ♦ Țesătură din lână sau din mătase înfățișând subiecte diverse sau teme alegorice, lucrată manual sau la război și folosită mai ales la împodobirea pereților sau a unor mobile. 2. Partea tapisată a unei mobile. [Var.: tapițerie s. f.] – Din fr. tapisserie.

TINICHEA, tinichele, s. f. 1. Placă sau foaie subțire de tablă de oțel având diverse întrebuințări. ♦ (Depr.) Metal de calitate inferioară. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) tinichea = a fi (sau a rămâne, a ajunge ori a lăsa pe cineva) lipsit de ori ce bun material. 2. Cutie, vas, recipient făcut din tablă. 3. (Depr.) Decorație, medalie. 4. (Reg.) Scândură subțire (de brad). – Din tc. teneke.

TRANDAFIR, trandafiri, s. m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbuști ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate și plăcut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ◊ Trandafir sălbatic = măceș. ◊ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teișor (2) (Kerria-japonica); (Zool.) trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocată mare, cu satârul, și condimentată cu mult piper și usturoi. – Din ngr. triandáfillo „treizeci de foi” (apropiat, prin etimologie populară, de fir).

TRON², tronuri, s. n. 1. (Pop.) Ladă în care țăranii își păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n.

TURNEU, turnee, s. n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localități (sau țări), spre a da o serie de reprezentanții; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipă sportivă în diverse localități (sau țări), pentru a susține o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Călătorie oficială pe care o face o personalitate (politică) în diverse localități (sau țări), după un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée.

FLAGELARE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.

FOTOREPORTAJ, fotoreportaje, s. n. Reportaj înfățișat printr-o succesiune de fotografii, în special instantanee, însoțite de un text explicativ, care prezintă un eveniment, un fapt divers sau unele aspecte (actuale) din viața economică, politică, culturală, sportivă etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.

FRANCMASONERIE s. f. Asociație secretă răspândită în diverse țări, ai cărei membri, organizați în loji, sunt adepții principiului fraternității și se recunosc între ei prin semne și embleme; masonerie. – Din fr. franc-maçonnerie.

FRENOLOGIE s. f. Teorie conform căreia ar exista o relație directă între forma și mărimea diverselor regiuni ale creierului și craniului și diversele facultăți psihice ale individului. – Din fr. phrénologie.

ATLETISM s. n. Ramură a sportului care cuprinde diverse probe de alergări și de marș, de sărituri și aruncări, sau probe combinate, la care participă atleții. – Din fr. athlétisme.

FUMIGAȚIE, fumigații, s. f. Producere de fum, afumare cu diverse substanțe în scopul distrugerii unor paraziți, pentru dezinfecție, parfumarea aerului într-un spațiu închis sau în scopuri terapeutice. – Din fr. fumigation, lat. fumigatio.

PALMITIC adj. m. (în sintagma) Acid palmitic = acid gras, solid, de culoare albă, inodor și insipid, care se găsește în uleiurile și grăsimile naturale și are diverse întrebuințări în industrie. – Din fr. palmitique.

PANĂ¹, pene, s. f. I. 1. Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care sunt așezate simetric, de-o parte și de alta, fire (pufoase). ◊ Expr. Ușor în pene = îmbrăcat subțire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrențăros. Smuls de pene = rușinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ◊ Compuse: pana-zburătorului = plantă erbacee cu frunze păroase, și cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua); pana-gâștei = specie de mușchi cu tulpina dreaptă, cu ramuri arcuite și inegale, formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene¹ (I 1) sau aripă care servește la diverse scopuri practice gospodărești. 2. (La pl.) Pene¹ (I 1) de pasăre sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. așternut (moale) de pat (cu pene¹, fulgi etc.). 3. Pană¹ (I 1) de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, întrebuințată altădată ca instrument de scris cu cerneală; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce servește la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv făcut din cotor de pană¹ (I 1), care servește să țină cârligul undiței la adâncimea dorită. 5. Podoabă din pene¹ (I 1), care se poartă la pălărie, în păr etc. ♦ (Pop.) Podoabă pentru pălărie făcută din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pană = categorie în care intră boxerii între 54 și 57 kg, luptătorii între 57 și 63 kg etc. II. 1. Piesă de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuințată la despicarea lemnelor, la detașarea unor bucăți dintr-un material, la fixarea sau la înțepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de mașini, a unor elemente de construcție etc. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea ce urmează să fie friptă. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. ♦ Partea lată, plată a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. 3. Bețișor cu care se strânge frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ștreang sau curea cu care se priponește calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pană de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. și reg.) peană s. f.] – Lat. pinna.

PANER, panere, s. n. Obiect făcut dintr-o împletitură de nuiele, de foi de papură, de rafie etc., de obicei mai mic decât coșul, în care se transportă sau se păstrează diverse obiecte (alimente). – Din ngr. panéri.

PANOU, panouri, s. n. 1. Planșă de lemn, de carton etc. de mărimi variate, pe care se lipesc afișe, se scriu lozinci etc. ◊ (Ieșit din uz) Panou de onoare = panou pe care erau prezentate persoane evidențiate în muncă. 2. Porțiune (plană) din suprafața unei construcții sau a unui element de construcție, limitată de rest prin fâșii de altă culoare, cu alt aspect, din alt material etc. ◊ Panou de comandă = placă de marmură, de bachelită etc. pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comandă și de măsură ale unei mașini, ale unei uzine, ale unui vapor etc.; tablou de comandă. 3. Placă de lemn pe care este fixat coșul la jocul de baschet. 4. (În sintagma) Panou de tragere (sau de tir) = pânză întinsă pe un cadru de lemn, pe care sunt trasate cercuri concentrice sau diverse figuri, folosită ca țintă la exercițiile sau la concursurile de tragere. 5. Element de construcție în formă de perete plin sau constituit din arce, cu grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni, întrebuințat la căptușirea unor elemente de construcție, la susținerea unor aparate, la asamblarea cu alte elemente asemănătoare pentru a forma o piesă, un dispozitiv, o construcție, un sistem tehnic etc. – Din fr. panneau.

PARAFINA, parafinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de parafină (în diverse procese tehnologice). – Din fr. paraffiner.

PARMAC, parmaci, s. m. Par sau stâlp (gros) folosit la diverse construcții deschise (prispe, pridvoare, garduri etc.). – Din tc. parmak.

PASIV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în nici un fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ♦ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.

PATINA¹, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină¹. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină¹, a da patină¹. – Din fr. patiner.

PĂLMAR, pălmare, s. n. Mănușă specială de piele, de cauciuc, de material plastic etc., folosită pentru protecția palmei¹ (1) în diverse locuri de muncă. – Palmă¹ + suf. -ar.

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) Îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♦ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă. ◊ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci. ◊ Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete. ◊ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) În acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare; într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu prețul..., cu... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (În formule de jurământ) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.

PECHING s. n. 1. Țesătură din mătase naturală, cu dungi, realizată din fire de grosimi diferite sau divers colorate. 2. Rasă de rațe cu penajul de culoare albă, bună producătoare de carne. [Var.: pechin s. n.] – Din n. pr. Peking.

PEDAGOGIC, -Ă, pedagogici, -ce, adj. Care se referă la pedagogie, care aparține pedagogiei. ◊ Consiliu pedagogic = organ consultativ (format din profesori) care funcționează în cadrul unei instituții de învățământ și care are diverse sarcini legate de bunul mers al instituției respective. ♦ Care corespunde cerințelor și normelor pedagogiei, care respectă regulile pedagogiei; educativ. – Din fr. pédagogique, germ. pädagogisch.

ASORTA, asortez, vb. I. Tranz. A așeza laolaltă diverse lucruri pentru a forma un tot armonios. ♦ A aproviziona cu mărfuri variate. ♦ Refl. A se potrivi (ca nuanță, mărime etc.). – Din fr. assortir.

ARTROPATIE, artropatii, s. f. Nume dat mai multor boli articulare, având cauze diverse. – Din fr. arthropathie.

FURNIZOR, -OARE, furnizori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică care furnizează, care procură (diverse materiale). – Din fr. fournisseur.