DISURIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de disurie. [< fr. dysurique].

DISURIC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de disurie. (< fr. dysurique)

disuric, ~ă smf, a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr dysurique] 1-2 (Persoană) care suferă de disurie.

DISURIE, disurii, s. f. (Med.) Greutatea de a urina. – Din fr. dysurie.

disurie s. f. (sil. mf. di-s), art. disuria, g.-d. art. disuriei; pl. disurii, art. disuriile (sil. -ri-i-)

DISURIE s.f. (Med.) Greutate la urinare. [Gen. -iei. / < fr. dysurie, cf. gr. dys – dificil, ouron – urină].

DISURIE s. f. dificultate la urinare. (< fr. dysurie)

!disurie (di-su-/dis-u-) s. f., art. disuria, g.-d. art. disuriei; pl. disurii, art. disuriile

DISURIE, disurii, s. f. (Med.) Eliminare dificilă a urinei, care apare la hipertrofie a prostatei, cistită etc. – Din fr. dysurie.

disurie sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 400/29 / Pl: ~ii / E: fr dysurie] (Med) Greutate în eliminarea urinei cauzată de o stare patologică.

disurie (desp. di-su-/dis-u-) s. f., art. disuria, g.-d. art. disuriei; pl. disurii, art. disuriile (desp. -ri-i-)

ZĂPRI, zăpresc, vb. IV. Refl. A suferi de constipație sau de disurie. (din sl. zaprĕti = a închide)