PIONIER, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al organizației de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pioner, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DESCHIZĂTOR, -OARE, deschizători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător.

PIONIER² ~i m. 1) Colonist care se instalează primul într-un ținut necunoscut pentru a-l valorifica. 2) Militar din trupele speciale de construcții (de drumuri, de fortificații etc.) necesare operațiilor militare. 3) fig. Deschizător de drumuri într-un domeniu de activitate umană. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner

PIONIER s.m. și f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucrează la terasamente, la minări etc. 2. Persoană care desțelenește și cultivă un ținut virgin, punînd bazele unei vieți civilizate în acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi; deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 4. (În trecut) Membru al organizației de masă a tineretului școlar care îngloba elevi între 9 și 14 ani și îi educa în spiritul concepției marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].

PIONIER¹ I. s. m. f. 1. cel care, făcând parte dintr-un grup de coloniști sau de emigranți, desțelenește și cultivă un ținut virgin. 2. (fig.) deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 3. (în țările cu regim comunist, în România) membru al organizației politice de masă a elevilor între 7 și 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate în construcții de terasamente, fortificații, minări etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)

CÉZANNE, [sezán], Paul (1938-1906), pictor francez. Temperament reflexiv și frămîntat, adept, la început, al impresioniștilor, de care ulterior s-a desprins. A creat o artă și o estetică originală, întemeiată pe esențializări și sinteze ale formei, pe o severă și solidă construcție a volumelor realizate prin culoare („Casa spînzuratului”, „Muntele Sainte-Victoire”, „Jucătorii de cărți”, „Marea la Estaque”). Considerat deschizător de drumuri în arta sec. 20.

SAULEA, Emilia (1904-1998, n. București), geolog român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Deschizător de drum în studiile paleontologice privind faunele fosile microscopice ale Neogenului din România. Studii asupra foraminiferelor fosile din Miocen („Contributions à la connaissance de la faune de l’etaje Méotien”). A realizat, în colab., primul atlas litofacial al Neogenului din România.

OLIMPIC ’64, grup pop-rock românesc, activ în 1964-1972. Constituit din Dimitrie „Piki” Inglesis (voce, chitară), Costin Petrescu (baterie), Dinu Rădescu (bas), Alexandru Preda (chitară). Deschizători de drum în pop-rockul românesc („Ploaia va veni”, „Vinovații fără vină”, „Balada bradului de iarnă”).

LUCHIAN, Ștefan (1868-1916, n. Ștefănești, jud. Botoșani), pictor român. Studii la București, München și Paris. Întors în țară, a fost unul dintre organizatorii expoziției artiștilor independenți, manifestare de protest împotriva artei oficiale, și membru fondator al „Tinerimii artistice”. Sinteze cromatice proprii, deschizătoare de drumuri în pictura românească a sec. 20. Operele sale, executate în diverse tehnici (ulei, pastel), cuprind o tematică variată, care merge de la peisajul rustic („Fântâna de al Brebu”, „Sălciile de la Chiajna”) și citadin („Ghereta din Filantropia”) la portret („Un zugrav”, „Măriuța”, „Safta florăreasa”, „Autoportret”), compoziție („Lăutul”, „La împărțitul porumbului”) și natură statică, în care predominante sunt florile („Anemone”, „Garoafe”, „Maci”). Străbătută întotdeauna de o puternică emoție, simplă și rafinată totodată, arta lui L. reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea picturii românești moderne. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948).

EBBINGHAUS [ébiŋhaus], Hermann (1850-1909), psiholog german. Prof. univ. la Breslau și Halle. Deschizător de drumuri în cercetarea experimentală a procesului învățării, a inteligenței și a memoriei („Principii ale psihologiei”, „Despre memorie”).

MARINESCU, Gheorghe (1863-1938, n. București), medic român. Acad. (1905), prof. univ. la București. Fondatorul școlii românești de neurologie. A aplicat, printre primii din lume în neurologie, metode histologice și metoda anatomoclinică în cercetarea științifică. Contribuții originale în domeniul fiziologiei, histologiei și clinicii sistemului nervos (ex. teoria troficității reflexe, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia). Deschizător de drumuri în cercetarea histochimică a sistemului nervos, precum și metoda reflexelor condiționate în studiul isteriei, epilepsiei, nevrozelor („Studii asupra evoluției și involuției celulei nervoase”, „Celula nervoasă”, „Date și cercetări noi asupra biologiei nervoase”). A utilizat primul radiografia pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie (1896) și pentru prima dată în lume, cinematografia în cercetarea științifică, studiind tulburările mersului (1898). A folosit metoda reflexelor condiționate (primul după Pavlov) în aprofundarea studiilor studiilor de de dinamică a proceselor neuropsihice („Les reflexes conditionnés”). Concepția sa biologică și filozofică asupra mecanismelor îmbătrânirii a fost prezentată într-o serie de lucrări („Bătrânețe și reîntinerire”, „Materia, viața și celula”, „Determinism și cauzalitate în domeniul biologiei”). Monografii („Viața, sufletul și opera lui Pasteur”).

DESCHIZĂTOR, -OARE, deschizători, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care deschide uși, ferestre, lăzi etc. ◊ Deschizător de drumuri = inițiator, inovator. 2. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, căpăcelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupător. – Deschide + suf. -ător.

PIONIER, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pioner, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

AVANGARDĂ, avangărzi, s. f. Grup sau detașament de ostași care merge în fruntea unei trupe în mișcare, deschizîndu-i drumul. ◊ Fig. Partidul este avangarda proletariatului, avangarda care cîrmuiește nemijlocit, el este conducătorul. LENIN, la STALIN, O. VIII 43. Proletarii din lumea întreagă își strîng tot mai mult rîndurile în jurul avangărzii socialismului internațional, în jurul speranței și reazimului întregii omeniri progresiste – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 329. ◊ Loc. adv. În avangarda... = în fruntea... Acel care rămîne în urmă din punct de vedere politico-ideologic, care trăiește din formulele învățate, care nu simte noul, nu va putea să pășească în avangarda maselor de oameni ai muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2693. ◊ Loc. adj. De avangardă = care merge în frunte, care conduce, călăuzește; deschizător de drum. [Lenin] a fundamentat în chip strălucit rolul partidului de avangardă al proletariatului, ca forță care îndrumează și conduce toate organizațiile de masă ale proletariatului. LUPTA DE CLASĂ. 1953, nr. 1-2, 31. ◊ Detașamentul de avangardă al clasei muncitoare – partidul marxist-leninist. Purtătorul acestei teorii, purtătorul conștiinței socialiste este detașamentul de avangardă al proletariatului, este partidul. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 124, 3/3. – Scris și: (după franțuzește, nerecomandabil) avantgardă.

DESCHIZĂTOR, -OARE, deschizători, -oare, s. m. și f. (În expr.) Deschizător de drumuri = inovator, inițiator.

LOCUȚIUNE s. f. (cf. fr. locution, lat. locutio): grup de cuvinte cu înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. În limba română există l. aproape pentru fiecare parte de vorbire (excepție făcând articolul și numeralul). ◊ ~ substantivală: l. care se comportă gramatical ca un substantiv. De exemplu: aducere-aminte (amintire), băgare de seamă (atenție), bătaie de joc (batjocură), părere de rău (regret), ținere de minte (memorie), aruncătură de ochi (ochire), deschizător de drumuri (pionier), nod în papură (cusur), punct de vedere (opinie) etc. ◊ ~ adjectivală: l. care se comportă gramatical ca un adjectiv. De exemplu: de valoare (valoros, -oasă), de ispravă (capabil, -ă), în toată firea (matur, -ă), în floarea vârstei (tânăr, -ă), de neuitat (minunat, -ă), de invidiat (deosebit, -ă), scos din fire (înfuriat), ca vai de lume (necorespunzător, -oare) etc. ◊ ~ pronominală: l. care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât. De exemplu: cine știe cine (cineva), cine știe ce (ceva), nu știu cine (cineva), nu știu ce (ceva), câte și mai câte (multe), de toate (multe și felurite), vrute și nevrute (multe și felurite) etc. ◊ ~ verbală: l. care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal (de aici cele două feluri de l. verbale: personală și impersonală). De exemplu: a da ajutor (a ajuta), a-și bate joc (a batjocori), a se face foc (a se supăra), a-și veni în fire (a se trezi), a o lua la sănătoasa (a fugi), a o lăsa moartă (a renunța), a lua la trei păzește (a certa), a se da jos (a coborî), a se da de-a dura (a se rostogoli), a da cu sâc (a necăji), a face tranc (a trânti), a se crăpa de ziuă (a se lumina), a se face cald (a se încălzi), a se da de veste (a se vesti), a se lua în considerație (a se considera), a(-i) părea bine, a(-i) părea rău, a(-i) sta bine, a(-i) sta rău etc. ◊ ~ adverbială: l. care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie (de aici și denumirea l. adverbiale: de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop și concesivă). De exemplu: în față, în spate, în urmă, la dreapta, de jur împrejur, ici și colo, colo și colo etc.; de dimineață, cu noaptea-n cap, din vreme-n vreme, într-un rând, în permanență, după aceea, din când în când etc.; bob cu bob, cu asprime, din fir în păr, de nevoie, de-a berbeleacul, pe îndelete, pe din două, cu grămada, de multe ori, din ce în ce, cu siguranță, fără îndoială, în nici un caz, așa și-așa, cel puțin, cât pe ce, de exemplu etc.; de aceea, de asta, de aia; pentru aceea, pentru asta, pentru aia; cu toate acestea, cu toate astea etc. ◊ ~ interjecțională: l. care se comportă gramatical ca o interjecție. De exemplu: apoi de!, auzi colo!, ca să vezi!, doamne ferește!, la naiba!, păcatele mele!, na-ți-o bună!, ți-ai găsit! etc. ◊ ~ prepozițională: l. care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul. De exemplu: a) în fața, în spatele, în largul, în stânga, în susul, în josul, în urma etc.; b) conform cu, de față cu, alături cu, alături de, din sus de, începând cu, împreună cu, cât despre, cât pentru, cu privire la, în ce privește etc. ◊ ~ conjuncțională: l. care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială). De exemplu: cât și, precum și – copulative; în schimb, decât că, numai că – adversative; ca atare, în concluzie, în consecință, cu alte cuvinte, prin urmare – conclusive; cum că – necircumstanțială; în timp ce, în vreme ce, ori de câte ori, până ce, până să, după ce, îndată ce etc. – circumstanțiale de timp; fără să, pe măsură ce, după cum, ca și cum, ca și când etc. – circumstanțiale de mod; de ciudă că, din cauză că, dat fiind că, pentru că, odată ce, de vreme ce, din moment ce etc. – circumstanțiale de cauză; pentru ca să, ca nu cumva să etc. – circumstanțiale de scop; chiar dacă, chiar de, cu toate că, măcar că, măcar de etc. – circumstanțiale de concesie; în caz că, în caz de etc. – circumstanțiale de condiție; așa încât, astfel încât – circumstanțiale de consecință; în loc să, pe câtă vreme etc. – circumstanțiale de opoziție; după ce că, în afară că etc. – circumstanțiale de cumul; decât să – circumstanțială de excepție. ◊ ~ arhaică: l. specifică limbii române vechi, ca de exemplu a face năvală, a face cercare, a(-i) veni aminte etc. ◊ ~ dialectală: l. proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române, ca de exemplu dr. a-și lua valea și arom. a cădea pi ună parte („a se înțelege unul cu altul”).

PIONIER, -Ă, pionieri, -e, s. m. și f. 1. Membru al organizației progresiste a tineretului școlar, care înglobează elevi între 9 și 14 ani și îi educă în spiritul concepției marxist-leniniste, spre a deveni buni cetățeni ai patriei socialiste. Am auzit cîntînd pionierii cu cravate de flacără. SADOVEANU, E. 74. 2. Persoană făcînd parte dintr-un grup (mai ales de coloniști sau de emigranți) care pătrunde pentru prima dată într-un ținut nelocuit, se stabilește acolo, contribuind la dezvoltarea și progresul acelui ținut. ♦ Fig. Persoană care lucrează într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. Alecsandri... este unul din pionierii culturii noastre. SADOVEANU, E. 57. Costachi Negruzzi este un nume scump Romîniei și va rămînea în pleiada pionierilor intelectuali ai neamului nostru. ALECSANDRI S. 37. 3. (Numai m.) Militar făcînd parte din unități pregătite special pentru construcții cerute de operațiile militare. În semiîntunericul hrubei, în pîlpîirile fugare ale vechiului loc haiducesc, neosteniții pionieri se opriră, își lăsară în jos cazmalele și hîrlețele. SADOVEANU, O. VIII 171. Locotenentul Gross... comanda o companie de pionieri. REBREANU, F. S. 52. – Pronunțat: pi-o-ni-er.

SINTAGMĂ s. f. (< fr. syntagme, cf. gr. syntagma < syn „împreună” + tagma „rând”, „șir”): unitatea semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare (sintagmatice). Două unități lingvistice sunt considerate ca aparținând aceleiași s. dacă sunt de același tip. Sintagmaticul definește axa combinărilor de sunete, de morfeme, de cuvinte în propoziție. El se află, în text, în raport de solidaritate indisolubilă cu paradigmaticul (v. paradigmă). S. se identifică, în mod obișnuit, în planul gramatical, cu un cuvânt compus (care are componentele nesudate), cu o locuțiune, cu o expresie sau o parte de propoziție cu regentul ei: nalbă mare, floare de colț, om de știință, agent diplomatic, ministru de externe; băgare de seamă, deschizător de drumuri; scos din cutie, cu sânge rece; a da ajutor, a-și lua rămas bun; e bine, e fără importanță; creangă de cireș, merge la școală etc.

DESCOPERIRE. Subst. Descoperire, revelație, revelare, dezvăluire, aflare, dezlegare, identificare, găsire, detectare; invenție, inventare, inovație, inovare, înnoire, novație (rar), creație. Cercetare, explorare, investigare, căutare. Creativitate, ingeniozitate, inventivitate. Descoperitor, inventator, inventor (înv.), explorator, căutător, creator, inovator, novator (livr.), cercetător. Deschizător de drumuri (fig.), pionier (fig.), fondator, întemeietor. Detectiv. Adj. Inovator, novator (livr.), înnoitor (rar), creator. Inventiv, ingenios; perspicace, clarvăzător, pătrunzător; revelator. Descoperit. Vb. A descoperi, a dezvălui, a revela, a detecta, a afla (pop.), a găsi, a da de ceva, a dezlega, a scoate la iveală, a da la iveală, a scoate la lumină, a arunca o rază de lumină, a ridica vălul (de pe ceva). A inventa, a face o invenție, a inova, a înnoi; a concepe, a crea, a zămisli (fig.), a plăsmui. A cerceta, a explora, a căuta, a investiga. V. căutare, cunoaștere, imaginație, nou.

explorator, ~oare [At: ASACHI, E. D. 33 / V: (înv) esp~ / A: esplorator / Pl: ~i, ~oare / E: fr explorateur, lat explorator, -oris] 1 smf Persoană care face cercetări în interesul cuiva (în taină) Si: iscoadă. 2 sm (Îvr) Militar care cercetează un sector al frontului Si: cercetaș. 3 smf Persoană care explorează (1) o țară, o regiune etc. necunoscută ori puțin cunoscută în scopuri științifice, culturale etc. Si: cercetător, observator. 4 smf Deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate Si: pionier. 5 smf Persoană care face prospecțiuni asupra unor terenuri pentru a descoperi zăcăminte sau roci utile. 6 sn (Tel; îs) ~ de imagine Dispozitiv care permite ca fiecăruia dintre punctele imaginii ce urmează a fi transmisă să-i corespundă câte un impuls de curent electric. 7 sn (Med) Instrument folosit pentru cercetarea diferitelor organe în scop diagnostic.

pionier¹, ~ă [At: CR (1829), 55²/26 / V: (reg) peo~, pionar, (pop) ~ner^[1], (înv) ~nir / P: pi-o-nier / Pl: ~i, ~e / E: fr pionnier, ger Pionier, rs пионер] 1 sm Militar care face parte din una dintre unitățile de geniu pregătite special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, culoarele prin barajele de mine, barajele explozive etc. 2 sm (Rar sf) Persoană care face parte dintr-un grup de coloniști sau de emigranți care pătrunde pentru prima oară într-un ținut virgin pe care îl desțelenește și-l cultivă, punând bazele unei vieți civilizate. 3 smf (Fig) Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, sau care pune bazele unei metode noi, unei activități noi etc. 4 sm Deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 5 smf (Iuz) Membru al unei organizații de masă a elevilor de 7-14 ani, care, îndrumată de partidul comunist, avea drept scop educarea comunistă și militară a elevilor. corectat(ă)

DESCHIZĂTOR¹ ~i m. Persoană care deschide. ◊ ~ de drumuri persoană care începe să activeze într-un domeniu neexplorat, deschizând căi noi spre progres. /a deschide + suf. ~ător

deschizător, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: deschide + -ător] 1 sf (Îvr) Cheie. 2 sm (Înv) Întemeietor. 3-4 smf (Îs) ~ de drumuri (sau de drum, de cale, de perspective, de porți) Inițiator (sau inovator) într-un anumit domeniu de activitate. 5 a (Înv) Care este folosit împotriva constipației. 6 a (Rar) Care desface flori, frunze, muguri.

MICU (CLAIN) 1. Ioan Inocențiu (1692-1768, n. Sasu, jud. Sibiu), iluminist român, deschizătorul luptei politice a românilor din Transilvania. Fiu de oier. Studii la Cluj și Târnavia (azi Trnava, în Slovacia). În calitate de episcop greco-catolic (1729-1751), pornind din cadrele bisericii, a întreprins o complexă și cutezătoare luptă pentru ridicarea poporului său sub toate raporturile, înainte de toate politice, pentru încetarea situației lui numai de „tolerat” pe pământul patriei și ridicarea acestuia la condiția de națiune politică, în virtutea numărului și a sarcinilor pe care le poartă, a greutății și utilității lui în stat. Dar și în temeiul dreptului său istoric: originea romană, prioritatea și continuitatea viețuirii sale pe acest pământ. În consecință, a militat pentru reprezentarea lui corespunzătoare în organele de guvernământ, în dietă, în instituții. A luptat pentru ridicarea și dotarea clerului, pentru drepturile poporului la meserii, la școală, la funcții, pentru ușurarea sarcinilor iobăgești, reducerea robotei. Venind cu un nou concept de națiune, incluzând în ea și masele aservite, cu revendicarea ridicării la națiune politică a unui popor repudiat până aci de națiunile politice consacrate ale țării, a trebuit să înfrunte 15 ani în șir ostilitatea lor acerbă, prin nesfârșite petiții, întâmpinări, demersuri personale, memorii, inclusiv un amplu „Supplex Libellus”, la Guvern, în dietă, la Curte. Lupta sa însă depășind mult și intențiile regimului imperial, agitând și masele populare, I.M. a devenit în cele din urmă incomod, indezirabil. Chemat în 1744 la Viena și pus sub acuzație, a luat în taină, spre a cere sprijinul papei, drumul Romei, de unde apoi împărăteasa nu i-a mai îngăduit, împotriva tuturor insistențelor sale și ale poporului său, nicicând revenirea; a rămas un exilat, iar în 1751 a fost silit să abdice. A continuat însă și din depărtare să agita lupta de acasă. I.M. a conceput programul politic al românilor din Transilvania, el i-a fixat, durabil, și argumentele fundamentale. Programul său politic a indicat și sarcinilor științei Școlii Ardelene; pe firul lui va apărea, după 50 ani, Supplex Libellus Valachorum de la 1791. 2. Samuil M. (1745-1806, n. Sadu, jud. Sibiu), filolog și istoric iluminist român. Nepotul lui M. (1). Unul dintre corifeii Școlii Ardelene. Studii la Blaj și la Institutul Pazmanian din Viena. Prof. la Blaj. Coautor la Supplex Libellus Valachorum și autor a peste 60 de lucrări pe teme diverse. Scrieri istorice („Brevis historica notitia origines et progressu nationis daco-romanae...”, „Scurtă cunoștință a istoriei românilor” și „Istoria și lucrurile și întâmplările românilor...”) în care susține originea romană și continuitatea neîntreruptă a poporului român pe acest teritoriu. Autor al primei gramatici tipărite a limbii române („Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în colab. cu Gh. Șincai). În „Carte de rogacioni...” (1779) a folosit, pentru a întâia oară în istoria tipăriturilor românești, alfabetul latin. A redactat un dicționar român-latin care a stat la baza „Lexiconului de la Buda”. Traduceri și prelucrări de opere iluministe, științifice, filozofice („Loghica”, „Legile firei”, „Învățătura metafizicii”, „Politica sau filozofia cea lucrătoare”) și literare; dintre cele religioase, cea mai importantă este „Biblia” (1795).