LUCHIAN, Ștefan (1868-1916, n. Ștefănești, jud. Botoșani), pictor român. Studii la București, München și Paris. Întors în țară, a fost unul dintre organizatorii expoziției artiștilor independenți, manifestare de protest împotriva artei oficiale, și membru fondator al „Tinerimii artistice”. Sinteze cromatice proprii, deschizătoare de drumuri în pictura românească a sec. 20. Operele sale, executate în diverse tehnici (ulei, pastel), cuprind o tematică variată, care merge de la peisajul rustic („Fântâna de al Brebu”, „Sălciile de la Chiajna”) și citadin („Ghereta din Filantropia”) la portret („Un zugrav”, „Măriuța”, „Safta florăreasa”, „Autoportret”), compoziție („Lăutul”, „La împărțitul porumbului”) și natură statică, în care predominante sunt florile („Anemone”, „Garoafe”, „Maci”). Străbătută întotdeauna de o puternică emoție, simplă și rafinată totodată, arta lui L. reprezintă un moment de seamă în dezvoltarea picturii românești moderne. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948).