ADVENTIV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. ♦ (În sintagmele) Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi. 2. (Geol.; în sintagma) Crater adventiv = crater vulcanic secundar, care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din fr. adventif.

ADVENTIV, -Ă adj. 1. (Despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspîndit prin semințe, fără a fi cultivat. ♦ (Despre rădăcini) Dezvoltat în alt loc decît cel normal. 2. (Geol.) Crater adventiv = crater vulcanic secundar, care are altă deschizătură decît craterul principal. [< fr. adventif].

ALBANO, lac de crater vulcanic în M-ții Albani, la 20 km S de Roma, la alt. de 293 m; 6 km². Ad. max.: 170 m. Bază de sporturi nautice.

calderă, (engl.= caldera) depresiune vulcanică, de dimen-siuni kilometrice, grefată pe un aparat vulcanic normal de tip central; c. reprezintă o formă rezultată din distrugerea parțială a unui aparat vulcanic din care s-a conservat doar partea marginală; ea are forma unei căldări (de la cuvântul span. „caldera”), înconjurată de o zonă cu relief mai ridicat. După origine se disting: c. de explozie, c. de prăbușire și c. de eroziune. V. și crater vulcanic.

crater vulcanic, depr. circulară, de formă conică sau tronconică, dezvoltată în centrul conului, de unde începe coșul vulcanic; c.v. reprezintă deschiderea canalului de alimentare, iar marginea sa, limita dintre domeniul de emisiune și cel de acumulare a materialului. Dimensiunile c.v. diferă la vulcanii activi (diametrul de ordinul sutelor de m) de cei inactivi (diametrul depășind 1 km). V. și calderă.

CALDEIRĂ (< fr.) s. f. (GEOMORF.) Vechi crater vulcanic uriaș, format printr-o explozie și lărgit prin prăbușiri, în interiorul căruia s-a format un nou con vulcanic cu un crater mai mic (ex. Vezuviul).

CRATER LAKE [créita leic], lac în V S.U.A. (Oregon), în M-ții Cascade Range; 52 km². Ad. max.: c. 600 m. Ocupă un vechi crater vulcanic al muntelui Mazama. Turism. Parc național.

LÁVĂ (< fr.) S. f. Masă magmatică incandescentă și fluidă (cu temp. de 750-1.350°C), emisă fisural sau punctiform revărsată, sub formă de șuvoaie sau torenți, peste marginile craterului vulcanic, la suprafața Pământului, în urma unor erupții vulcanice, din care, prin consolidare, iau naștere rocile vulcanice (efuzive); se disting l. acide, puțin fluide (ex. l. riolitice) și l. bazice, mai fluide, care curg în pânze (ex. l. bazaltice).

RUWENZORI [rúənzori], lanț muntos în ESE Africii, extins pe c. 130 km lungime de la N la S, respectiv între lacul Edward și lacul Albert, și pe c. 65 km lățime max., la granița dintre R.D. Congo și Uganda, la N de Ecuator. Este un gigantic horst, mărginit de falii, alcătuit din roci cristaline intrusive, care culminează în vf. Margherita din masivul Stanley (Ngaliema); 5.109 m alt. (după alte surse 5.119 m), al patrulea vârf din Africa după Kibo (5.895 m), Kenya (5.199 m) și Kilimanjaro (5.150 m). Prezintă culmi largi (separate de trecători și văi adânci) și mici lacuri. Acoperit cu păduri tropicale, umede, până la c. 2.600 m alt., apoi cu vegetație de altitudine specifică Africii de E, cu numeroase endemite până la c. 3.300-4.500 m alt., după care urmează domeniul zăpezilor persistente, la peste 4.500 m alt., pe versanții de E și la peste 4.800 m alt., pe cei de V. Zăcăminte de cobalt și cupru. Precipitații bogate (c. 2.300 m/an în medie). În cadrul acestui lanț muntos se află Parcul Național Ruwenzori Mountains (1952), extins pe 1.979 km² în SV Ugandei, în care se găsesc păduri tropicale cu diverse specii de arbori, cratere vulcanice și o faună bogată (cimpanzei, leoparzi, lei, elefanți, hipopotami, bivoli, antilope ș.a.). A fost inclus (1994) în lista Patrimoniului natural universal. Lanțul muntos R. a fost identificat ca cel numit de Ptolemeu „Munții Lunii”. Mult timp s-a crezut că de aici izv. Nilul. R. a fost escaladat pentru prima oară la 18 iun. 1906 de o echipă de alpiniști italieni condusă de Luigi Amedeo Savoia-Aosta.

LA PALMA (SAN MIGUEL DE LA PALMA), insulă vulcanică spaniolă, situată în extremitatea de V. a arh. Canare, la 85 km VNV de ins. Tenerife; 663 km². Relief muntos, în cadrul căruia se remarcă craterele vulcanice Taburiente (2.426 m alt.) și Cumbre Vieja (ultima erupție în 1949). Climă caldă. Pomicultură. Localit. pr.: Santa Cruz de la Palma, Los Llanos. Observator astronomic.

HARGHITA 1. Masiv muntos vulcanic în Carpații Orientali, cuprins între M-ții Gurghiu (la NV), cursul superior al Mureșului (la N), Valea Oltului (la E), M-ții Baraolt (la S) și cursul superior al Târnavei Mari (la V). Alcătuit din andezite cu piroxeni și amfiboli. Alt. max.: 1.800 m (vf. Harghita). Resturi de cratere vulcanice. Nod hidrografic. Versanții sunt acoperiți cu păduri de conifere. Turism. 2. Județ în partea central-nordică a României, în Pod. Transilvaniei. pe cursurile superioare ale Oltului, Mureșului și Târnavelor; 6.639 km² (2,78% din supr. țării); 343.467 loc. (1998), din care 46,1% în mediul urban; densitatea: 51,7 loc./km². Reșed.: municipiul Miercurea-Ciuc. Orașe: Băile Tușnad, Bălan, Borsec, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc (municipiu), Toplița, Vlăhița. Comune: 49. Relief predominant muntos (60% din supr. județ.) reprezentat prin M-ții Giurgeu, Harghita, Ciuc, Hășmaș și prelungirile M-ților Călimani, Gurghiu, Bodoc, Nemira și Bitriței, care închid între ei mai multe depresiuni (Bilbor, Borsec, Giurgeu, Ciuz, Uz, Cașin ș.a.); o subunitate aparte o formează zona dealurilor subcarpatice ale Pod. Târnavelor din SV jud., cu alt. de c. 1.000 m. Climă temperat-continentală, cu veri răcoroase (temp. medie în iul. 12-18°C) și ierni friguroase, cu frecvente inversiuni termice în depresiuni (localit. Miercurea Ciuc, Toplița, Joseni și Gheorgheni fiind cunoscute drept cele mai friguroase din țară). Temp. medie anuală variază între 1 și 4°C în zonele muntoase înalte și între 4 și 6°C în depresiuni. Precipitațiile atmosferice însumează cantități medii anuale diferite, în funcție de alt. (550-1.200 mm); vânturi predominante dinspre NV și V. Rețeaua hidrografică, cu o densitate mare (1,1 km/km²), este reprezentată în principal prin cursurile superioare ale râurilor Olt, Mureș, Târnava Mare, Târnava Mică, Bistricioara ș.a. cu numeroși afl.; la acestea se adaugă nenumărate izv. cu ape minerale, un lac de origine vulcanică (Sfânta Ana, singurul din țară) și cel mai mare lac de baraj natural (Lacu Roșu, format în 1837). Resurse naturale: zăcăminte de min. de fier (Mădăraș, Vlăhița, Lueta), de cinabru (Sântimbru, Mădăraș), pirite cuprifere (Bălan, Jolotca), gaz metan (Săcel, Secuieni, Șimonești), turbă și lignit (Borsec), sare gemă (Praid); roci de constr.: marmură (Voșlăbeni, Lăzarea), andezit (Miercurea-Ciuc, Ciceu, Sâncrăieni, Deluț, Corund ș.a.), dolomit (Voșlăbeni, Delnița, Sândominic), calcar (Bicăjel și Delnița), marne, gresii, argile ș.a.; păduri de conifere și de foioase (232.545 ha, 1996). Economia: ind. metalurgică (Vlăhița), constr. de mașini și prelucr. metalelor (Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc), textilă, a conf. și tricotajelor (Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Toplița, Cristuru Secuiesc, Gălăuțaș, Ditrău, Lunca de Jos, Tulgheș ș.a.), alim. Pr. produse industriale: oțeluri speciale, tractoare și subansambluri pentru tractoare și mașini agricole, utilaje și piese de schimb pentru ind. forestieră și cea a mat. de constr., instalații frigorifice, cilindri pentru laminoare, carcase pentru motoare electrice, mobilă, conf., tricotaje, fire de bumbac, in și cânepă, stofe de mobilă și țesături tehnice, încălțăminte, lapte praf, preparate din lapte și carne, spirt, bere, amidon etc. Produse meșteșugărești (ceramică de Corund). Agricultura este influențată de natura reliefului (predominant muntos), de temperaturile joase, și de solurile brune, podzolite. La sfârșitul anului 1996, din totalul supr. agricole (406.436 ha), terenurile arabile ocupau doar 92.729 ha, restul revenind pășunilor și fânețelor naturale (312.214 ha, locul 1 pe țară), livezilor ș.a. Pr. culturi agricole (1996): plante de nutreț (32.580 ha), grâu și secară (15.628), cartofi (14.170 ha, locul 3 pe țară, după jud. Suceava și Covasna), orz și orzoaică, ovăz, sfeclă de zahăr ș.a. Zootehnia, dispunând de o bază furajeră importantă, înregistrează efective mari de ovine (202 mii capete, 1997), bovine (93 mii capete), porcine (95 mii capete), caprine (9 mii capete), cabaline (23 mii capete); avicultură (11 mii familii de albine). Căi de comunicație (1997): lungimea rețelei feroviare este de 213 km (165 km electrificate), iar cea a drumurilor publice de 1.448 km (431 km modernizate). Învățământ, cultură și artă (1996/1997): 303 grădinițe de copii, 281 școli generale, 33 licee, cu predare în limbile română și maghiară, 287 biblioteci, cu 2.660.000 volume, patru cinematografe, numeroase muzee și case memoriale. Turism. Complexitatea și varietatea reliefului, cu locuri pitorești (lacul vulcanic Sfânta Ana, Lacu Roșu, defileele Oltului și Mureșului etc.) și numeroase rezervații naturale (mlaștinile Mohoș și Sâncrăieni, masivul calcaros „Pietrele Roșii” de la Tulgheș, cu specii floristice endemice etc.), prezența unor obiective istorice, de cultură și artă, cu importanță arhitecturală (cetatea Mikó, de fapt un castel rezidențial, fortificat, 1621, și mănăstirea franciscană, 1442, reconstruită în stil baroc în sec. 19, din Miercurea Ciuc, fortificațiile dacice de la Siculeni, Jigodin-Băi, bisericile fortificate de la Delnița, Sânmartin, Dârjiu ș.a.), la care se adaugă existența renumitelor stațiuni climaterice și balneoclimaterice: Lacu Roșu, Borsec, Băile Tușnad, Izvoru Mureșului, Toplița ș.a., permit ca pe terit. jud. H. să se desfășoare un intens turism de sejur și de tranzit tot timpul anului. Indicativ auto: HR.

CALDEIRĂ s. f. (Geol.) 1. Vechi crater vulcanic de mari dimensiuni. 2. Circ (3). – Din fr., port. caldeira.

mlacă, mlăci, s.f. – (reg.) Mlaștină, mocirlă. ♦ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș (Timur, 2007: 19); La Mlacă, mlaștină eutrofă situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac (Timur, 2007: 31). – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).

tău, tăuri, s.n. – (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar. ♦ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului (Timur, 2007: 88). Tăul cu zerni (șerpi), lac situat într-o pădure de fag în apropiere de satul Văleni (com. Călinești), format în urma unei alunecări de teren (Timur, 2007: 37). Tăul fără fund, lac natural situat lângă băile vechi de la Ocna-Șugatag; este cel mai adânc lac de mină din Maramureș (32,9 m) (Pânzariu, 1969, cf. Timur, 2007: 53). Tăul Morărenilor (Tăul în Tăciunoasa, Tăul Brebului, Iezerul Brebului), lac de baraj natural, format prin alunecarea unei coline, care a barat pârâul ce se varsă în Valea Neagră, afluent al râului Mara. Este situat pe Piemontul Gutâiului, în hotarul satului Breb, la altitudine de 825 m; are o adâncime maximă de 20 m (Monumente, 1976: 60; Timur, 2007: 44-48). Tăul Chendroaiei (Tăul de sub Gutâi, Iezerul Gutâiului), mlaștină cu două ochiuri de apă în centru, situat sub Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi, la altitudine de 1.043 m (Timur, 2007: 67). Tăul lui Dumitru, mlaștină situată într-un crater vulcanic, la altitudine de 1.200 m, în hotarul localității Sat Șugatag (Ardelean, Bereș, 2000: 33). Tăurile de la Hoteni (Tinoavele plutitoare de la Hoteni), mlaștini situate la altitudine de 530 m, în zona Piemontului Gutâi; aici vegetează cele două plante ierbivore: roua-cerului și otrățelul-de-baltă (Timur, 2007: 49-50). Tăul cu Mușchi este situat în Parcul Național Munții Maramureșului, la 1.450 m altitudine (Bârlea, 1983, cf. Timur, 2007: 92). Tăul Muced, în bazinul superior al Văii Izei, pe creasta principală a Munților Rodnei, pe Muntele Bătrâna (Timur, 2007: 27). Tăul Obcioarei, mlaștină în Munții Rodnei, într-o pădure de molid. În partea centrală se află două lacuri adânci (Ardelean, Bereș, 2000: 34). Tăul Roșu, carieră de andezit situată pe pârâul Jidevoaia, afluent al văii Firiza (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Tău, nume de familie în Maramureș. – Din magh. tó „lac” (Șăineanu, Scriban; DLRM, DEX, MDA).

cocoș, cocoși, s.m. – 1. (ornit.) Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). ♦ Cocoșul de mesteacăn, pasăre sedentară, rară, cu penaj de culoare închisă, cu reflexe metalice, coadă evazată și răsucită în formă de liră (Lynurus tetrix). Specie protejată. Populează pâlcurile de jnepeniș din Munții Maramureșului și Munții Rodnei, pe un areal foarte restrâns (Ciungii Bălăsinii și muntele Cearcănu). Locuitorii din zonă îl numesc tătarcă, percon sau bircon (Monumente, 1976: 98; Nădișan, 2000: 100). În anul 1971, a fost creată prima rezervație faunistică de cocoș de mesteacăn din țară, în Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în bazinul superior al râului Vișeu, pe o suprafață de 800 ha. „Sunt, iarăși, pline de interes zoologic vânătorile, din luna april, după frumoșii cocoși negri aurii cari, atunci când cocoșesc (orele 3 de dimineață), pot fi ușor vânați, întrucât în acele momente ei nici nu văd, nici nu aud, fără numa găina” (Papahagi, 1925: 97). ♦ Cocoșul de munte, specie sedentară de origine paleartică, care preferă pădurile de rășinoase, în locuri retrase din apropierea izvoarelor și pâraielor (Tetrao urogallus). Are corp masiv, penaj de culoare închisă, coada evazată, iar ciocul este asemănător cu al păsărilor răpitoare. În Maramureș, cea mai mare densitate a speciei se află în Munții Maramureșului (Farcău, Mihailec) și Munții Rodnei (Piatra Neagră, Măgura Moisei), (Monumente, 1976: 96). 2. (geol.) Creasta Cocoșului, rest de crater vulcanic (care a erupt în urmă cu circa 9 milioane de ani). Lamă de andezit cu dezagregări dispuse pe vertical (Posea, 1980: 25). Rezervație geologică în Munții Gutâi (Iștvan, Popescu, Pop, 1990: 28). Denumiri date de localnici: Țâfăraia Gutâiului, Pana Cocoșului, Creasta Gutâiului, Țurana Gutâiului, Piatra Gutâiului, Țâcla Gutâiului, Piatra Mare. Împreună cu celelalte culmi ale Gutâiului, Creasta Cocoșului reprezintă cumpăna apelor pentru râul Mara și Cavnic, primul, afluent al Tisei, celălalt, al Lăpușului. Lungimea Crestei este de aproximativ 200 m, iar orientarea, pe direcția NV-SE. Înălțimea relativă este de circa 150 m în partea de nord (Monumente, 1976: 30-34). 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene. Pe o vraniță din Șieu, stâlpul central are sculptată pe partea superioară o frunză de stejar (stilizarea pomului vieții), în vârful căreia stă un cocoș ce cântă, prevestind zorii zilei, răsăritul soarelui (Nistor, 1977: 17). 4. (med.) Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALRRM, 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALRRM, 1973: 848). 6. Floricele de porumb (ALR, 1965: 115). ♦ (top.) Ulița Cocoșenilor, în Șieu (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Cocoș, Cocoși, Cocoșilă, nume de familie (36 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Boiu Mare și Dragomirești (Bilțiu-Dăncuș, 2005; Papahagi, 1925): „fiindcă plecau de cu noapte la lucru” (ALRRM, 1969); „pentru că strigă cucurigu!” (Papahagi, 1925). ♦ (simbol.) Cocoșul alb e o pasăre a luminii care, prin cântecul său, vestește zămislirea Aurorei. În credințele românilor, la auzul primului cântat al cocoșului, dispar toate duhurile rele. Cocoșul e un animal apotropaic, apărător atât împotriva spiritelor rele, cât și împotriva bolilor de tot felul. Efigia lui se pune pe turlele bisericilor și clopotnițelor (Evseev, 2001: 41). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, lat. med. coccus (DER); din sl. kokoši „găină” (Miklosich, Cihac, Conev, DA, cf. DER; DEX, MDA).

GROAPĂ. Subst. Groapă, gropiță (dim.), gropușoară, gropan (augm.); cavitate, adîncitură, concavitate, scobitură, scorbură; rîpă, surpătură, hîrtop, hobîc, rătăcană (reg.), rătăcanie (reg.); ponor (pop.), dolină, hududoi (reg.); văgăună, fundătură, scufundătură, mîncătură; vizuină, vizunie (pop.), viezurină (rar), bîrlog, gaură, crăpătură, ascunzătoare. Săpătură, șanț, debleu; rigolă, canal; tranșee. Mormînt, mormințel (dim., pop.), gropniță. Crater, crater vulcanic, crater meteoritic; crater lunar, circ lunar; pîlnie. Prăpastie, abis (fig.), genune (livr.), hău, noian, precipițiu (înv.). Fîntînă, fîntîniță (dim., rar), fîntînioară (rar), fîntînea (rar), puț. Gropiș. Adj. Plin cu gropi, cu gropi, gropit (reg.); prăpăstios. Vb. A face gropi, a săpa; a scobi; a adînci, a face o gaură în pămînt; a săpa o fîntînă. V. adîncime, subterană, vale.

CRATERI- „cupă, crater”. ◊ L. crater, eris „cupă, havuz” > fr. cratéri-, it. id., engl. id. > rom. crateri-. □ ~form (v. -form), adj., (despre organe botanice) de forma unei cupe concave sau a unui crater vulcanic.

SFÂNTA ANA, lac aflat în craterul vulcanic al masivului Puciosu (Carpații Orientali), situat în apropiere de Băile Tușnad, la 950 m alt. Lacul S. A., singurul de acest gen din țară, are o formă aproximativ circulară, cu aspect de paletă de ping-pong (620 m lungime și 460 m lățime max.) și se alimentează de la ploi, zăpezi și izvoare subterane. Supr.: 22 ha; vol.: 786360 m³; ad. max. 7,1 m (în scădere, din cauza infiltrării apei în fisuri: în 1870 avea o adâncime max. de 12 m). Transparență mare (c. 5 m). În apa lacului s-a aclimatizat, în condiții bune, somnul pitic (Ictalurus nebulosus). Rezervație științifică, inclusă pe lista monumentelor naturii. Obiectiv turistic. În apropiere, la c. 1 km NE de S. A., se află tinovul sau mlaștina Mohoș, numit „Lacul cu mușchi”, care ocupă cuveta unui alt crater vulcanic.

adventiv, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr adventif] 1 (Jur) Care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă. 2 (Bot; d. plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit în altă parte decât locul obișnuit (fară a fi cultivat). 3 (Îs) Rădăcină ~ă Rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei. 4 (Îs) Mugure ~ Mugure care se dezvoltă din țesuturi. 5 (Glg; îs) Crater ~ Crater vulcanic secundar.

mlácă, mlăci, s.f. (reg.) Mlaștină, mocirlă. ■ (top.) Valea Mlăcii, afluent al râului Săpânța; La Mlăci, zece mlaștini, cu o suprafață totală de 16 ha, amplasate într-un crater vulcanic, situate pe Valea Mlăcii, în Munții Igniș; La Mlacă, mlaștină situată pe Dealurile Maramureșului, pe partea dreaptă a Văii Ieudișor, într-o depresiune, fost lac. – Din bg., scr., ucr. mlaka „mlaștină” (DEX, MDA), din mlac „loc de unde izvorește apă caldă” (Scriban).

ADAMAWA, platou vulcanic în V Africii, între G. Biafra și L. Ciad (în Camerun și Nigeria), străbătut de rîul Benue. Alt. max.: 2.650 m. Cratere și lacuri vulcanice. Vegetație de savană. Economie pastorală.

LAC¹ (lat. lacus). s. n. Cantitate de apă naturală care stagnează într-o chiuvetă lacustră, având uneori scurgerea asigurată printr-un emisar (II, 2). După originea chiuvetei lacustre, care are formă, suprafață și adâncime variabile, se deosebesc mai multe categorii: l. tectonice, situate în porțiuni scufundate ale scoarței terestre (ex.: Titicaca, Albert, Tanganyika, Baikal ș.a.), l. vulcanice, cantonate în craterele vulcanilor stinși (ex. Sfânta Ana, Bolsena, Crater Lake, Kelud ș.a.), l. de baraj natural, situate în văile barate de lave vulcanice, de materiale provenite din alunecările de teren, din surpări sau prăbușiri de stânci (Lacu Roșu, Bătălău, Tana, Yellowstone, Myvatn ș.a.), l. glaciare, aflate în circurile glaciare sau în spatele pragurilor din lungul văilor glaciare (ex.: Bucura, Zănoaga, Bâlea, Lia, Viorica, Ana, Maggiore, Garda, Como, Geneva etc), l. carstice, care ocupă doline, polii, uvale etc. din regiuni cu roci calcaroase, gipsuri, sare etc. (ex.: Buhui, Zăton, Ighiu ș.a.), l. clastocarstice, cantonate în crovuri (ex.: Ianca, Movila Miresii, Tătaru), l. fluviatile, formate în luncile râurilor prin bararea meandrelor și a brațelor secundare (ex.: Snagov, Oltina, Căldărușani, Iezeru, Mostiștei, Amara), l. litorale, create prin închiderea unor golfuri (ex.: Razim, Siutghiol, Sinoe), sau prin bararea unor văi (limane fluvio-maritime: Tașaul, Techirghiol, Mangalia), l. artificiale, construite de om în scopuri hidroenergetice, piscicole, pentru irigații, alimentare cu apă etc. (ex. Porțile de Fier I și II, Izvoru Muntelui, Vidraru, Drăcșani etc.). După compoziția chimică a apei din bazinul lacustru se deosebesc: l. dulci (cu salinitate mai mică de 0,3‰), l. salmastre (cu salinitate cuprinsă între 0,3 și 24,7‰) și l. sărate (cu salinitate mai mare de 24,7‰). Suprafața totală a lacurilor de pe glob ocupă 1,8% din suprafața uscatului. ◊ L. de acumulare = l. artificial realizat prin construirea unui baraj pe o albie de râu, în scopul formării unei rezerve de apă pentru a compensa debitul cursului de apă care alimentează o amenajare hidrotehnică (de ex.: centrală hidroelectrică, priză de apă pentru irigații etc.). ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid.

SÃO TOMÉ [sãu tumé] 1. Ins., aparținând Statului São Tomé și Principe, situată în Oc. Atlantic (G. Guineii), pe Ecuator, la c. 200 km de țărmul vestic al Africii; 836 km²; 49 km lungime; 30 km lățime max. Țărmuri abrupte și slab fragmentate. Relief muntos de origine vulcanică, cu multe cratere (Pico de São Tomé, 2.024 m, Pinheiro, 1.575 m ș.a.). Descoperită de navigatorii portughezi Pedro Escobar și João Gomes de Santarem în 1470 și declarată provincie de peste mări a Portugaliei în 1522. 2. Cap. R.D. São Tomé și Principe, situată la NE ins. São Tomé, port la G. Guineii; 51,8 mii loc. (2001). Pr. centru politic, economic și comercial al țării. Aeroport Ind. alim. Producție meșteșugărească. Exportă cacao, cafea, ulei de palmier, copra. Fundat în jurul anului 1500 de coloniștii portughezi.

ATRIUM s.n. 1. Curtea interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. Partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; în forma de atriu) Cele două despărțituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care înconjură un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].

ATRIUM/ATRIU s. n. 1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică. 3. (anat.) auricul. 4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)

atrium sn [At: ODOBESCU, S. I, 389 / P: ~tri-um / V: -iu¹ / Pl: nct / E: lat atrium] 1 (Aht) Curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2 (Aht) Partea din mijloc a unei bazilici. 3 (Glg) Culoar care înconjoară un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi.

iezer, iezere, s.n. – Lac adânc de munte. Tău. Ochi de mare („cum îl numește poporul”; Morariu, 1937). ♦ (top.) Iezerul, lac glaciar situat la 1.825 m alt., în căldarea glaciară Iezerul, din Munții Rodnei, sub vf. Pietrosu (2.303 m), în rezervația naturală Pietrosul Rodnei. Are o lungime de 80 m, lățimea de 70 m și o adâncime medie de 2 m. Lacul este înghețat din noiembrie până în iunie (Decei, 1981: 48; v. și Monumente, 1976: 23); Iezerul Ieudului (Salinele Turcești), mlaștină situată pe pârâul Valea Mocirii din Dealurile Maramureșului. Este acoperită aproape în întregime de stuf, în care apar ochiuri de apă. Este cel mai compact stufăriș din Depresiunea Maramureșului (Timur, 2007: 32); Iezerul Mare, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureș, format într-un crater, în hotarul loc. Desești, la altitudine de 1.000 m și are o suprafață de 10 ha. Lacul central este de 2 ari și are o adâncime de 5 m (Ardelean, Bereș, 2000: 33). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din sl. jezerǔ „lac” (Scriban, DEX, MDA).

iézer, iezere, s.n. Lac adânc de munte; tău, ochi de mare. ■ (top.) Iezerul, lac glaciar situat la 1.825 m alt., în căldarea glaciară Iezerul, din Munții Rodnei, sub vf. Pietrosu (2.303 m), în rezervația naturală Pietrosul Rodnei; Iezerul Mare, mlaștină situată pe Platoul Vulcanic Maramureș, formată într-un crater. (Sec. XVI). – Din sl. jezerǔ „lac” (DEX, MDA).

canal de alimentare, (engl.= supply channel) 1. calea de acces a lavelor în timpul erupției vulcanice, care se dezvoltă sub terminația craterului și face legătura dintre acestea și cuptorul vulcanic (camera magmatică). C.a. are o dispoziție verticală, înclinată sau uneori prezintă ramificații; secțiunea sa este circulară sau eliptică, cu tendință de aplatizare în adâncime. C.a. poate fi umplut cu lavă topită, material piroclastic sau o brecie vulcanică. Sin. coș vulcanic; 2. c. de eroziune (sedim.) megastructură sedimentară realizată prin acțiunea unui curent puternic de apă asupra substratului. Un c.a. trunchiază laminele sau stratele orizontale în care s-a încastrat și este, de regulă, colmatat cu material terigen.

vulcani noroioși (pl.), (engl.= mud volcano) produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice asemănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, iar diametrul „craterului” are câțiva cm sau dm. V.n. nu sunt legați de o activitate vulcanică propriuzisă, deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. În România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroase, zalțe. (V.M.)

PSEUDOVULCAN s.m. (Geol.) Depresiune de forma unui crater care nu este însoțită de manifestări vulcanice recente. [Cf. fr. pseudo-volcan].

PSEUDOVULCAN s. m.. depresiune de forma unui crater, care nu este însoțită de manifestări vulcanice recente. (< fr. pseudo-volcan)

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil (de formă alungită, umplut cu materie explozivă, incendiară etc.) folosit la bombardamentele din avion; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică = proiectil la care se folosește ca exploziv energia obținută prin dezagregarea atomului. Bombă cu hidrogen = bombă explozivă bazată pe o reacție termonucleară prin care atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu, cu o uriașă dezvoltare de căldură și energie. ♦ Bombă vulcanică = bucată de lavă care erupe din crater și capătă o formă rotundă în timpul drumului parcurs prin atmosferă. 2. (Pop.) Proiectil, de mărimea unei grenade, care se aruncă cu mîna. 3. (În expr.) Bombă calorimetrică = aparat întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Local rău famat; speluncă. – Fr. bombe.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil de obicei de formă alungită, ascuțit la un capăt, umplut cu materie explozivă, incendiară etc. și prevăzut cu aripioare de direcție, care se folosește la bombardamentele din avion; (mai rar) proiectil de armă grea. Tot mai des se-nalță-n zare trombe Și cicloane pîn’la ceruri sus, Cad apoi cu tunete de bombe Pe talazuri roșii în apus. BENIUC, V. 40. Te uiți bănuitor la... flori ca la un lucru suspect, ca la o bombă, ca la un exploziv. SEBASTIAN, T. 70. Cad bombele-n pămînt și scurmă Și altele mai vin pe urmă. COȘBUC, P. II 40. ◊ Bombă atomică = proiectil la care se folosește ca exploziv energia obținută prin dezagregarea atomului. După cum se știe, Uniunea Sovietică a cerut, în cîteva rînduri, interzicerea armei atomice, dar de fiecare dată a primit un refuz din partea puterilor blocului Atlantic. Aceasta înseamnă că, în cazul unui atac al Statelor Unite împotriva țării noastre, cercurile conducătoare ale Statelor Unite vor folosi bomba atomică. Tocmai această împrejurare a silit Uniunea Sovietică să aibă arma atomică, pentru a întîmpina pe deplin pregătită pe agresori. STALIN, I. PRAV. 1951. Bombă cu hidrogen = bombă explozivă bazată pe o reacție termonucleară prin care atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu, cu o uriașă dezvoltare de căldura și energie. Guvernul [sovietic] consideră necesar să raporteze Sovietului Suprem că Statele Unite nu sînt monopoliste nici în producția bombei cu hidrogen. MALENKOV, CUV. SOV. 49. ♦ Bombă vulcanică = bucată de lavă care erupe din crater și capătă o formă rotundă în timpul drumului parcurs prin atmosferă. 2. (Popular) Proiectil mic, de forma sau de mărimea unei grenade, care se aruncă cu mîna și cu care se minează un pod, o clădire etc. În ziua de 1 martie 1881, aruncînd o bombă... asasinară pe țarul Alexandru al II-lea. IST. P.C. (b) 17. 3. Fig. (La sporturile cu mingea) Lovitură de minge trasă puternic (în poartă sau în plasă). 4. Fig. (Argotic) Știre senzațională. Ziarele burgheze au nevoie în fiecare zi de cîte o bombă pentru a atrage pe cititori. – Variantă: (regional) boambă (ALECSANDRI, P. A. 206) s. f.

pseudovulcan sn [At: DN³ / Pl: ~e^[1] / E: cf fr pseudo-volcan] (Glg) Depresiune de forma unui crater care nu este însoțită de manifestări vulcanice recente.

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil aerodinamic încărcat cu materie explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion asupra obiectivelor terestre; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

SOMA³ s. f. (geol.) margine a unui vechi crater, de formă circulară, care înconjură un con vulcanic mai nou. (< fr. somma)

BOMBĂ, bombe, s. f. 1. Proiectil cu încărcătură explozivă, incendiară etc., care se aruncă din avion; (rar) proiectil de tun. ◊ Bombă atomică (sau nucleară) = bombă bazată pe energia nucleară, cu o putere de distrugere extraordinară. 2. (În sintagma) Bombă vulcanică = bucată de lavă aruncată în aer din crater și rotunjită prin învârtirea în atmosferă. 3. (În sintagma) Bombă calorimetrică = vas rezistent de metal întrebuințat pentru determinarea căldurii de ardere a unei substanțe. 4. Fig. (Sport) Lovitură de minge trasă puternic spre poartă. 5. Fig. (Arg.) Știre senzațională. 6. Fig. (Arg.) Speluncă. – Din fr. bombe.

MAAR s. n. depresiune rotundă, ca un crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. (< engl. maar)

bocca, termen prin care se denumesc cratere sau conuri adventive de dimensiuni mici, situate pe flancurile, la baza sau în vârful aparatului vulcanic central. Sub acest nume sunt cunoscute micile conuri din interiorul craterului principal al vulcanului Stromboli. Sin. vent. (engl.).

MAAR s.n. (Geol.) Depresiune rotundă, asemănătoare unui crater de dimensiuni relativ mici, mărginită de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu este de origine magmatică. [< engl. maar, fr. maar].

avalanșă arzătoare, (engl.= hot avalanche) material eterogen, solid și incandescent, care debordează peste marginea craterului, ca urmare a exploziei determinate de acumularea gazelor fierbinți pe coșul vulcanic, închis temporar de un dop de lavă vâscoasă. În aceste condiții, fragmente mari, de ordinul metrilor, împreună cu cenușa sunt antrenate de gaze pe panta vulcanului sub forma unei a. fierbinți, cu acțiune mecanică și termică puternică. Viteza de înaintare a a. poate ajunge la 100 km/oră. Când materialul antrenat pe flancuri are caracter cineritic și rezultă din pulverizarea lavei se formează „nori arzători” sau „curgeri cineritice” din a căror consolidare rezultă → ignimbritele. Asemenea manifestări sunt specifice vulcanilor de tip peleean (ins. Martinica).

con vulcanic, (engl. = vent) principalul edificiu care ia naștere în cadrul activității vulcanice de tip central; o suprastructură a aparatului vulcanic propriu-zis caracterizată prin formă de relief pozitivă și aspect general conic. C.v. este alcătuit din curgeri succesive de lavă (c. de lavă) sau din strate de piroclastite fine ori grosiere (c. piroclastice), cu înclinări diver-gente în jurul coșului vulcanic. Formele și dimensiunile c.v. sunt foarte variate și sunt controlate de tipul de activitate vulcanică, efuzivă sau explozivă; pe flancurile c.v. prin-cipal, în apropierea craterului se poate dezvolta un c. adventiv sau c. parazit.

KIBO, con vulcanic în masivul Kilimanjaro (Tanzania), cel mai înalt vârf din Africa (5.895 m). Craterul are c. 2.000 m diametru și 200 m adâncime. Escaladat prima oară în 1889 de Hans Meyer și Ludwig Purtscheller.

maar sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: eg maar, fr maar] (Glg) Crater de dimensiuni relativ mici, mărginit de un val alcătuit din tufuri vulcanice sau din material care nu e de origine magnetică.

pit crater, formă de prăbușire cu secțiune circulară sau eliptică, specifică edificiilor sau aparatelor vulcanice constituite exclusiv din lave; p.c. se instalează pe flancurile unor vulcani sau în apropierea acestora și găzduiește, frecvent, lacuri de lavă (ex.: Haleman-man în caldera Pilsusa, Hawaii).

DIATREMĂ s. f. coș vulcanic, rezultat prin expulsii de gaze, care se prelungește la suprafață cu un mic crater. (< germ. Diatrema)

GURGHIU 1. Munții ~, masiv muntos în Carpații Orientali, situat între defileul Toplița-Deda al Mureșului și zona de izvoare a Târnavei Mari. De origine vulcanică, M. G. sunt alcătuiți din aglomerate vulcanice și curgeri de lavă, formând pod. înalte dominate de creste (resturi ale vechilor cratere: Tatarca, 1.689 m, Fâncelu, 1.684 m, Bătrâna, 1634 m ș.a.). Alt. max.: 1.777 m (vf. Saca). Expl. forestiere. Păstorit. Turism. 2. Râu, afl. stg. al Mureșului; 55 km. 2. Râu, afl. stg. al Mureșului; 55 km. Izv. din M-ții Gurghiu, străbate piemontul cu același nume și se varsă în Mureș la Reghin. 3. Com. în jud. Mureș, pe râul omonim; 6.440 loc. (1995). Cetate medievală menționată pentru prima dată în 1248 sub numele de Gurgen. Poiană cu narcise și lalele pestrițe. Castel și capelă romano-catolică (1730) în satul G.

lapili s.m. pl. (geol.) pietriș vulcanic. Lapilii sunt expulzați în atmosferă de vulcanii în erupție și sedimentați în apropierea craterului.

postvulcanic, (engl.= postvolcanic) termen utilizat pentru a desemna totalitatea manifestărilor vulcanice ulterioare activității paroxismale, efuzive sau explozive, indiferent de natura lor, de poziția acestora în raport cu craterul central și de intervalul de timp față de aceasta. Principalele manifestări p. sunt → mofetele, → soffionii, → geyserii, izvoarele termale cu apă juvenilă etc.

CRATER, cratere, s. n. 1. Deschizătură în formă de pâlnie la un vulcan, prin care țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: crater] – Din fr. cratère.

KILIMANJARO [kilimandʒáro], masiv muntos vulcanic în E Africii (NE Tanzaniei), cel mai înalt din Africa, format din conurile Kibo (5.895 m, cu diametrul craterului de c. 2.000 m) și Mawenzi (5.150 m). Prezintă etajare tipică a vegetației: până la 1.000 m păduri ecuatoriale umede, apoi până la 2.000 m culturi și savane, iar mai sus păduri tropicale și pajiști alpine. Peste 5.300 m, zăpezi persistente și ghețari. Escaladat pentru prima oară în 1889 de Hans Meyer și Ludwig Purtscheller.

CRATER, cratere, s. n. 1. Partea superioară a unui vulcan, în formă de pâlnie, prin care, în timpul erupțiilor, țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: crater] – Din fr. cratère.

curgere piroclastică, (engl.= pyroclastic flow) mecanism de transport în masă, prin curgere gravitațională, al produselor de erupție vulcanică acumulate pe flancurile unui aparat vulcanic. C.p. poate fi declanșată de colapsul domului vulcanic, de o explozie laterală sau de efectul termic al înaintării lavei pe coș asupra unei calote de zăpadă din zona craterului care, răcindu-se brusc, curge gravitațional și antrenează depozitele piroclastice de pe versanți sub forma unui amestec de blocuri și noroi (→ lahar).

PUCIOSU, masiv vulcanic de mici dimensiuni (de fapt un con vulcanic bine conservat), situat în SE m-ților Harghita, pe stg. văii Oltului, în zona defileului de la Tușnad, format din andezite și piroclastite. Alt. max.: 1.301 m. În craterul de explozie al conului se află cantonat lacul Sf. Ana, iar la 1 km NE de acesta se extinde tinovul Mohoș sau Lacul cu Mușchi (40 ha), un fost lac, tot de crater, în prezent colmatat. Masivul P. este acoperit de păduri de molid, brad, pin și fag. Cunoscut și sub numele Ciomatu Mare sau Ciumatu Mare. Rezervație naturală complexă (speologică, floristică și faunistică), în cadrul căreia se află cinci peșteri cu atmosferă interioară puternic încărcată cu hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Zonă turistică.

crater sn [At: ANGHEL, SĂM. VI, 613 / A: (iuz) ~ter / Pl: ~e / E: fr cratère, lat crater, ngr ϰρατερ] 1 (Ant) Vas mare, frumos pictat cu scene mitologice și cu două toarte laterale, în care se amesteca apa cu vinul la ospețe. 2 Deschizătură în formă de pâlnie a unui vulcan, prin care țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 3 (îc) ~-lac Lac care ocupă fundul unei căldări provenite din lărgirea, prin explozie, a craterului unui vulcan. 4 Adâncitură care se produce în diferite materii, în urma unui proces fizic. 5 (Îs) ~ anodic sau ~ de lampă Cavitate care se produce la extremitatea electrodului de cărbune pozitiv, într-o lampă cu arc. 6 Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața pământului. 7 (Îs) ~ lunar Adâncitură rotundă pe suprafața lunii, a cărei formare a fost pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoric. 8 (îas) Circ lunar. 9 (Pex) Gaură în formă de pâlnie.

PAȘTELUI, Insula ~ (ISLA DE PASCUA sau RAPA NUI; TE PITO TE HUNUA „Buricul Pământului” în limba băștinașilor), insulă chiliană în E Oc. Pacific, la c. 2.500 km V de țărmul Americii de Sud; 162,5 km; c. 3.000 loc. (pascuani), majoritatea provenind din amestecul populației locale (de origine polineziană) cu imigranți din America și Europa. Localit. pr.: Hanga Roa. Cratere de vulcani stinși (Rano Aroi, 618 m alt.) și numeroase peșteri. Climă tropicală. Cafea, tutun, bananieri, batate. Creșterea ovinelor și bovinelor. Pescuit. Turism. Descoperită de navigatorul olandez Jakob Roggeveen la 6 apr. 1722 (zi de Paști). Anexată de Chile în 1888, care a inclus-o în prov. Valparaíso. Este probabil un rest al ipoteticului continent dispărut, Pacifida. În P. se păstrează un mare număr (c. 900) de statui gigantice monolite din tuf vulcanic (până la 12 m înălțime și unele peste 20 t greutate), reprezentând figuri omenești, păsări, pești etc. (considerate ca aparținând patrimoniului universal). S-au găsit și morminte ale populației Ahu și tăblițe cu inscripții hieroglifice (scrierea rongo-rongo), încă nedescifrate. Ipoteza apartenenței lor la civilizația precolumbiană a format mobilul unei celebre expediții („Aku-Aku”), condusă de etnograful norvegian Thor Heyerdahl. Parc național (din 1968) cu o supr. de 4,6 mii ha.