CEAPIST, -Ă, ceapiști, -ste, adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Membru) al unei cooperative agricole de producție. – C[ooperativă] A[gricolă] de P[roducție] + suf. -ist.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative

COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTIVIST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste.

COLHOZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta U.R.S.S. – Din rus. kolhoz.

SOCOTITOR, -OARE, socotitori, -oare, s. m. și f. Calculator; (ieșit din uz) contabil (într-o Cooperativă Agricolă de Producție). – Socoti + suf. -tor.

colectiv adj. m., pl. colectivi; f. sg. (și s. f. „cooperativă agricolă”) colectivă, pl. colective

COOPERATIVĂ s.f. 1. (Ec.) Formă de organizare în sistemul cooperatist; (în trecut) cooperativă agricolă de producție = organizație economică în care țăranii își aduceau în proprietatea cooperatistă pămîntul și mijloacele principale de producție, munca fiind organizată în comun. 2. (Concr.; în trecut) Magazin de mărfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfăceau diferite produse. [< fr. coopérative, it. cooperativa].

COLHOZ s. n. cooperativă agricolă de producție în fosta U.R.S.S. (< rus. kolhoz)

MOSHAV s. n. gospodărie cooperativă agricolă în Israel. (< fr. moshav)

balotat s. n. (tehn.) Strângere în baloturi ◊ „De regulă paiele ce rămân de la recoltatul grâului pot fi valorificate la un preț bun. La cooperativa agricolă din Hagiești-Ilfov s-a găsit o soluție «originală»: au fost arse pe loc. În felul acesta s-a renunțat la balotatul paielor de pe 137 ha. Halal gospodari!” R.l. 28 VII 73 p. 5 (din [a face] balot + -at; DEX-S)

cvasimonopol s. n. Monopol parțial ◊ „Obiectivul urmărit de «Concorde» este să răpească americanilor cvasimonopolul asupra avioanelor de transport transatlanice.” Sc. 9 XII 63 p. 4. ◊ „Crearea unor cooperative agricole pentru apărarea intereselor producătorilor care suportă consecințele unui cvasimonopol al Mafiei asupra comerțului cu legume și fructe.” I.B. 7 II 76 p. 4 //din cvasi- + monopol//

fermă (experimentală)-pilot s. f. Fermă model ◊ „Cercetătorii de la stațiunea experimentală agricolă din Geoagiu au conceput și organizat ferme experimentale pilot în unele cooperative agricole și întreprinderi de stat. Pe parcursul a câtorva ani, specialiștii stațiunii vor urmări în aceste ferme pilot aplicarea tehnologiilor moderne de lucrare a pământului și rezultatele obținute.” R.l. 3 III 75 p. 2. ◊ „[...] la grădina zoologică din Abidjan funcționează, încă din 1982, o fermă-pilot pentru creșterea crocodililor.” Sc. 15 III 86 p. 5 (din fermă [experimentală] + pilot, după fr. ferme-pilote; DMN 1962)

microcooperativă (agricolă) s. f. ◊ „Maxi-recolta microcooperatorilor. Toamna trecută, pionierii din comuna Juc-Herghelie (Cluj) au hotărât să înființeze o microcooperativă agricolă, după modelul celei mari, existente în localitate.” Sc. 30 XI 72 p. 2. ◊ „În microcooperativa agricolă.” Sc. 3 X 74 p. 4. ◊ „Microcooperativa agricolă a Școlii generale Cornești (Dâmbovița) se dovedește a fi o adevărată școală a vredniciei.” Sc. 14 I 76 p. 5; v. și R.l. 15 VII 72 p. 5; v. și atelier-școală (din micro- + cooperativă [agricolă])

COOPERATIVIZÁRE (< cooperativă) s. f. Proces de unire a micilor producători în cooperative. ◊ Cooperativizarea agriculturii = unire a țărănimii în cooperative agricole de producție. În România, între 1949 și 1962, a avut loc o c.a. forțată; în această perioadă zeci de mii de țărani au fost arestați, închiși sau trimiși la muncă forțată, înregistrîndu-se numeroase victime.

COLECTIV, -Ă, colectivi, -e, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră. ♦ P. gener. Grup (organizat) de persoane. III. S. f. (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.

COLECTIVIST, -Ă, colectiviști, -ste, s. m. și f. 1. Partizan al colectivismului. 2. (Înv.) Membru al unei Cooperative Agricole de Producție. ◊ (Adjectival) Țăran colectivist. – Colectiv + suf. -ist. Cf. fr. collectiviste.

COLHOZ, colhozuri, s. n. Formă de cooperativă agricolă de producție în fosta URSS. – Din rus. kolhoz.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători agricoli, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă agricolă de producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (În trecut; concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative.

COOPERATIVIZARE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire forțată a țărănimii în cooperative agricole de producție, în România, între 1949 și 1962. – Din cooperativă.

colectivă s. v. COOPERATIVĂ AGRICOLĂ DE PRODUCȚIE.

COOPERATIVĂ AGRICOLĂ DE PRODUCȚIE s. (ieșit din uz) colectivă. (Lucra într-o ~.)

ceapist [At: DEX² / P: ce-a~ / Pl: ~iști, ~e / E: C[ooperativă] A[gricolă] de P[roducție] + -ist] (Iuz) 1-2 smf, a (Membru) al unei cooperative agricole de producție. 3 De cooperativă agricolă de producție. 4 Privitor la cooperativa agricolă de producție.

colectiv, ~ă [At: GHICA, S. 612 / Pl: ~i, ~e / E: fr collectif] 1 a (D. opere, lucrări) Efectuat de mai mulți autori. 2 a Care aparține tuturor Si: comun, obștesc, social. 3 a Care se referă la ideea de colectivitate. 4 (Îs) Substantiv ~ Substantiv cu forma de singular, care denumește o pluralitate de obiecte identice, considerate ca întreg. 5 sn Persoane unite prin muncă și acțiuni comune în vederea acelorași scopuri Cf echipă. 6 a (Îs) Sufix ~ Sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. 7 sn (Iuz) Cooperativă agricolă de producție.

colectivist, ~ă smf [At: DA ms / Pl: ~iști, ~e / E: fr collectiviste] 1 Partizan sau adept al colectivismului. 2 (Iuz) Membru al unei cooperative agricole de producție.

colhoz sn [At: SAHIA, N. 13 / S: ko~ / Pl: ~uri / E: rs колхоз] Cooperativă agricolă de producție în fosta U.R.S.S.

întovărăși [At: CANTEMIR, IST. 302 / V: (îvp) ~roși / Pzi: ~șesc / E: în- + tovarăș] 1 vt A însoți pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. 2 vt (Pex) A acompania pe cineva sau ceva. 3 vt (D. evenimente) A avea loc simultan. 4 vt (D. fenomene) A apărea concomitent. 5 vr A pleca la drum simultan cu cineva. 6 vr A se împrieteni. 7 vr A se asocia cu cineva Si: a se alia, a se încârdăși, a se însoți. 8 vr (Rar) A se căsători. 9 vr (Spc; iuz) A forma o cooperativă agricolă.

întovărășire sf [At: DDRF / V: ~roș~, ~orovăș~ / Pl: ~ri / E: întovărăși] 1 Mers cu cineva pe același drum Si: întovărășit¹ (1). 2 (Pex) însoțire a cuiva pe un drum, într-o călătorie etc. Si: acompaniere, întovărășit¹ (2). 3-4 (Pex) (Derulare a unui eveniment sau) apariție a unui fenomen în același timp cu ceva Si: întovărășit¹ (3-4). 5 Plecare la drum simultan cu cineva Si: întovărășit¹ (5). 6 (Pex) întemeiere a unei tovărășii cu cineva Si: alianță, aliere, încârdășire, însoțire, întovărășit¹ (6), tovărășie. 7 (Spc) Asociere cu cineva pentru a face comerț Si: întovărășit¹ (7). 8 (Nob) Escortă. 9 (Înv; iuz) Formă socialistă de cooperativă agricolă în care pământul, vitele și uneltele nu sunt colectivizate, bazată pe comasarea pământurilor, care se dezvoltă până la transformarea în gospodărie agricolă colectivă Cf artel.

muncitor, ~oare [At: COD. VOR. 4/17 / Pl: ~i, ~oare / E: munci + -tor] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care torturează, chinuiește. 3 sm (Bis) Diavol. 4-5 smf, a (Persoană) care muncește manual Si: lucrător. 6-7 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă (9-10). 8 a (În ideologia marxistă; îs) Clasa ~oare Proletariat. 9 a (În socialism; îas) Clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind mijloacele de producție proprii mașinismului și induatriei modeme și care constituie forța conducătoare a societății. 10-11 smf, a (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare. 12-13 smf, a (Pgn) (Persoană) care desfășoară o muncă fizică în industrie. 14 a (Iuz; îs) Țărănime ~oare Totalitate a țăranilor săraci și mijlocași. 15 a (Iuz; îas) Totalitate a țăranilor care lucrau în cooperative agricole, în statul socialist. 16 a Care iubește munca (9-10) Si: activ, harnic, zelos. 17-18 a (Rar) Plin de muncă (9-10). 19 sma (Iuz) Țesătură de bumbac Si: americă.

parte sf [At: COD. VOR. 10/5 / Pl: părți, (înv) parți / E: ml pars, -tis] 1 (Csn; udp „de”, „din”) Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., ca rezultat al unei fragmentări, în raport cu întregul Si: bucată, fragment, porțiune, (pop) partal (1). 2 Cantitate oarecare, nedeterminată precis, din ceva Si: (pop) partal (2), (îrg) părtenie. 3 (Înv; îla) În ~ Personal. 4 (Îlav) În ~ Separat. 5 (Îal) Pe rând. 6 (Îal; îoc în general) În special. 7 (Îal) Parțial¹. 8 (Îal) Reciproc. 9 (Îal) Și de-o parte și de alta. 10 (Îe) A vorbi în ~ A vorbi făcând abstracție de unii dintre cei de față. 11 (Îae) Aparte. 12 (Îae) Confidențial. 13-14 (Îlav) În (cea mai) mare ~ sau (îvr) spre cea mai multă ~ În foarte mare măsură. 15-16 (Îla) (Cea mai) mare ~ (din... sau dintre...) Cei mai mulți din... sau dintre... 17-18 (Pop; îe) A (se) face (în) părți A (se) rupe în bucăți. 19-20 (Îae) A (se) împărți. 21-22 (Îae) A (se) risipi. 23 (Îcrî) Atât..., cât și... 24 (Îcrî) Unii oameni..., alți oameni... 25 (Îcrî) Unele lucruri..., alte lucruri... 26 Element care intră în structura unui tot, fiind precis delimitat în cadrul lui Si: element constitutiv. 27 Element legat de componența, de esența, de calitatea unui lucru. 28 (Pex) Compartiment. 29 (Grm; îs) ~ de vorbire (sau, înv, de cuvânt) Fiecare dintre clasele de cuvinte grupate după sensul lor lexical fundamental și după caracteristicile morfologice și sintactice. 30-31 (Grm; îs) ~ de propoziție (Cuvânt sau) grup de cuvinte din alcătuirea unei propoziții, care poate fi identificat ca unitate sintactică aparte, după funcția specifică îndeplinită în cadrul propoziției. 32 (Îe) A lua (sau, îvr, a avea) ~ la ceva A participa la ceva. 33 (Îae) A contribui la ceva. 34 (Îe) A face ~ din... (sau dintre...) A fi unul dintre elementele componente și principale ale unui tot. 35 (Îae) A fi membru al unei grupări, al unei organizații etc. 36 (Spc) Porțiune a corpului unui om sau al unui animal care formează de obicei o unitate cu caracteristici proprii în cadrul întregului Vz regiune. 37 (Îvr; îs) ~ nobilă Viscere. 38 (Euf; îs) Părțile rușinoase (sau, rar, naturale) Organe genitale Si: sex. 39 (Îvr; euf; îs) Părțile bărbătești Organe genitale masculine. 40 (Îvr; euf; îs) Părțile femeiești Organe genitale feminine. 41 (Reg; îs) ~a albă Cornee. 42 (Spc) Diviziune a unei lucrări, a unei opere literare, muzicale etc. cu caracteristici bine precizate în cadrul ansamblului Si: secțiune. 43 (Pex) Capitol. 44 (Pex) Pasaj. 45 (Spc; Muz) Ceea ce revine fiecărui interpret sau fiecărui instrument dintr-o partitură muzicală scrisă pentru ansambluri. 46 (Spc; înv) Rol în teatru. 47 (Spc; îvr) Moleculă. 48 (Ggf; îvr) Grad de longitudine. 49 (îvp; lpl) Trăsătură caracteristică Si: particularitate. 50 (Spc) Defect. 51-52 Ceea ce (revine sau) urmează să-i revină cuiva printr-o împărțire, printr-o învoială, dintr-o moștenire etc. Si: drept, (rar) părtășie, (reg) partal (5-6). 53 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de... sau din...) sau, înv, a scoate ~ (cuiva) A-i da cuiva ceva ce îi revine de drept. 54 (Îae) A-i face rost cuiva de ceva. 55 (Îae) A avea în vedere pe cineva cu... 56 (Îae) A hărăzi. 57-58 (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea dreptul la... 59-60 (Îae) A (nu) primi. 61 (Îe) A-și face ~ (din...) A lua în mod abuziv ceva. 62 (Reg; îe) A căpăta ~ (din...) A moșteni. 63 (Îe) A-i cuveni (cuiva) ~a A-i da dreptate cuiva. 64 (Îe) A(-i) fi (sau a-i veni) (cuiva) ~a (sau, rar, ~) A-i reveni cuiva ceva. 65 (Îe) A lua ~a leului (sau, rar, a lupului) Cea mai mare cantitate dintr-un bun, arogată de cel mai puternic în calitate de stăpân. 66 (Îae) Cel mai de seamă folos sau câștig dintr-o afacere, dintr-o acțiune realizată în comun, pe care cineva și le rezervă fără să le merite, prin abuz. 67 (Înv; îs) ~a sufletului Mulțumire sufletească. 68 (Pop; îas) Ceea ce pune cineva deoparte, încă din timpul vieții, cu scopul de a fi folosit la îndeplinirea obiceiurilor și ritualurilor legate de înmormântare. 69 (Îvp) Zestre. 70-71 Contribuție egală (în bani sau) în muncă la o întreprindere, la o afacere, dând drept la o cotă corespunzătoare din beneficiu. 72 Cotă care revine fiecărui participant. 73 (Pes; iuz; îs) ~a apei (sau a proprietății) Cotă sau sumă realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului bălții din care s-a scos peștele. 74 (Pes; iuz; îs) ~a năvodului Cotă din suma realizată prin vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului uneltelor de pescuit. 75 (Pes; iuz; îs) ~a muncii Cotă din suma realizată din vânzarea peștelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea membrilor echipei respective, proporțional cu rolul pe care-l avea fiecare în munca echipei. 76 (Iuz; îs) ~ socială Contribuție în bani, în unelte etc. pe care o aducea fiecare membru cooperatar la intrarea în cooperativa agricolă de producție. 77-78 (Îljv) În ~ (În mod) proporțional. 79-80 (Îal; în sistemul de arendare a pământurilor) (Care se face) în dijmă. 81-82 (Îljv) La ~ (În sistemul de retribuire a angajaților la un patron) (Care este angajat) cu plata într-o anumită cotă din beneficiul realizat, mai mare decât cel mai ridicat salariu fix. 83 (Îs) ~ și ~ Contribuție egală în bani sau în muncă la o întreprindere, dând drept la cotă egală de beneficiu. 84 (Trs) Fiecare dintre acțiunile pe care le deține cineva la o întreprindere, la o mină etc. 85 (Îvr) Obligație de îndeplinit. 86-87 (Pop; îe) A (nu) avea ~ A (nu-)i fi sortit cuiva, în bine sau în rău. 88 (Pop) Destin. 89 (Pex) Șansă. 90 Bucurie. 91 Folos. 92-93 (Pfm; în urări, jurăminte sau imprecații; îe) A (nu) avea ~ de (sau, înv, cu) cineva A (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia, de tovărășia sau de existența cuiva. 94-95 (Îae) A (nu) avea fericirea să conviețuiască cu cineva drag. 96 (Pop) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț sau soție cuiva. 97 (Reg; îe) A-și face pe ~ A face vrăji pentru a-și afla ursitul. 98 (Pop) Partidă. 99 (Cu sens spațial) Regiune geografică. 100 (Cu sens spațial) Loc. 101 (Cu sens spațial) Țară. 102 (Îla) Din (sau de prin) ~a (sau, rar părțile) locului Care este din sau de prin regiunea despre care se vorbește Si: băștinaș, originar. 103 (Îal) Care se află situat în regiunea despre care se vorbește. 104-105 (Îlav) În (sau din, prin) toate părțile sau (îrg) de toate părțile ori de toată ~a sau în toate părțile (De) pretutindeni. 106-107 (Îal) (În sau) din toate direcțiile. 108 (Îlav) În altă ~ Altundeva. 109 (Îlav) (Pe) de o ~...(pe) de altă ~ Într-un loc..., în altul. 110-111 (Îal) (Pe) aici..., (pe) dincolo. 112 Veche unitate teritorial-administrativă din epoca feudală, care servea la împărțirea pământurilor obștii Si: judecie, unghi. 113 Margine. 114 (Spc) Fiecare dintre cele două laturi, dreapta și stânga, ale corpului unei ființe sau ale unui lucru, ale unui drum etc., ori fiecare dintre fețele sau muchiile unui obiect. 115 (Îlav) Într-o (sau la o) ~ Pieziș. 116 (Îlav) La o (sau într-o) ~ La oarecare distanță. 117 (Îal) Deoparte. 118 (îal) Izolat. 119 (Îe) A se da la o (sau într-o, de-o) ~ A se da în lături. 120 (Îae) A se retrage din calea cuiva. 121 (Pex; îae) A se eschiva. 122 (Cu sens imperativ; îe) La o ~! Fă loc! 123 (Îae) Ferește-te! 124 (Îe) A da la o ~ A deplasa în lături pe cineva sau ceva. 125-126 (Fig; îae) A priva pe cineva (de un avantaj sau) de un drept. 127 (Îe) A lăsa la o ~ A nu mai face un lucru. 128 (Îae) A abandona. 129 (Îae) A nu mai vorbi despre... 130 (Îe) A pune la (sau de) o ~ A economisi. 131 (Îae) A strânge. 132 (Reg; îe) A da într-o ~ A ocoli. 133 (Reg; fam; îe) A pune mai (sau prea) mult într-o (sau de o, pe o) ~ sau a fi nea-tr-o ~, a-l atârna într-o ~ A se îmbăta foarte rău. 134 (Pop; îe) A se pune (sau a o apuca) într-o ~ (ca Uca) A nu asculta, a fi încăpățânat, a o lua razna. 135 (Îe) A fi (cam) într-o (sau pe o) ~ sau (reg) a fi nea-ntr-o ~, a alunea într-o ~, a fi hop, de o ~ A fi nebun. 136 (Îs) ~a aceea sau ceea ~ Mal¹. 137 (Îas) Țărm. 138 (Fig) Aspect pe care îl ia un anumit lucru Si: latură. 139-140 (Îcr alta) Direcție în spațiu. 141 (Fig) Punct de vedere. 142 (Îlav) (Pe) de o ~ (sau, îvp, pe o ~)..., (pe) de altă ~ (sau, îvp, pe altă ~) Într-o privință..., în altă privință... 143 (Îs) Din (sau dinspre, îvp, despre) ~a (cuiva sau a ceva) În ceea ce privește pe cineva sau ceva. 144 (Îas) Sub aspectul... 145 Tabără. 146 Partidă. 147-148 (Îla) Din (sau dinspre) ~a mamei (sau a tatălui) Care face parte din familia (mamei sau) a tatălui. 149 (Îs) Din (sau, înv, despre) ~a (cuiva) În numele cuiva. 150 (Îas) Trimis de cineva. 151 (Îas) De către cineva. 152 (Îe) A fi (sau a se declara) de ~a cuiva A fi alături de cineva susținându-l pe cel în cauză. 153 (Îe) A avea de ~a A fi susținut de... 154 (Îvp; îe) A trage (pe cineva) în (sau spre) ~a sa A face să adere la... 155 (Îe) A-i lua sau a(-i) ține cuiva ~a (sau ~ ori, înv, de ~) A apăra pe cineva. 156 (Îae) A susține. 157 (Îae) A favoriza. 158 (Pop; îe) A se arunca (sau a se da) în ~a cuiva A semăna cu cineva. 159 Categorie socială, profesională etc. Si: tagmă. 160 (Csc) Reprezentanți ai uneia dintre aceste categorii Si: breaslă. 161-162 (Pop; îls, îla) ~(a) bărbătească sau (reg) ~a bărbatului (Ființă) de sex masculin. 163 (Îal) Totalitate a bărbaților. 164-165 (Îs, îla) ~ femeiască (sau, îrg, muierească) (Ființă) de sex feminin. 166-167 (Îal) (Totalitate) a femeilor. 168-169 Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane angrenate, interesate într-o acțiune, în special într-o afacere sau într-un proces Vz părtaș. 170-171 (Jur; îs) ~ adversă (sau în proces, litigantă) Fiecare (dintre persoanele sau) dintre grupurile de persoane care valorifică un drept sau se apără în fața unui organ de jurisdicție, împotriva dreptului valorificat de altă (persoană sau) grup de persoane. 172 (Jur; îs) ~ civilă Persoană care, în cadrul procesului penal, exercită acțiunea civilă. 173 (Jur; îs) ~ responsabilă civilmente Persoană care, în cadrul procesului penal, răspunde de pagubele pricinuite prin infracțiunea săvârșită de o altă persoană, aflată sub tutela sa sau pe care o reprezintă. 174 (Jur; îs) ~ vătămată Persoană căreia, prin săvârșirea unei infracțiuni, i s-a cauzat o vătămare, pe care încearcă să o recupereze printr-un proces penal. 175 (Jur; îs) ~ contractantă Fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord etc.

semete sn [At: LĂNCRĂNJAN, C. III, 16 / Pl: ~uri / E: S. M. T. (Stațiune de mașini și Tractoare)] (Îvp; în limbajul propagandistic comunist) 1 Unitate economică socialistă de stat în agricultură, care se ocupa cu mecanizarea lucrărilor agricole în cooperativele agricole de producție. 2 Clădirile, instalațiile și utilajele unui semete (1). 3 Locul unde se afla un semete (1).

COOPERATIVIZARE, cooperativizări, s. f. Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative. ◊ (În trecut) Cooperativizarea agriculturii = unire a țărănimii în unități agricole cooperatiste. – Din cooperativă.

ASOCIA, asociez, vb. I. Refl. 1. (Cu sens reciproc) A se întovărăși, a se grupa (de obicei pe baza unor condiții stabilite) în vederea unui scop comun. Ajutorul acordat de S.M.T. țăranilor săraci și mijlocași care se asociază în tovărășii sau cooperative de muncă agricolă trebuie să fie însoțit de sfaturi și îndrumări practice pentru ridicarea nivelului agrotehnic. REZ. HOT. I 101. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «la», mai rar în dativ) A se alătura unei acțiuni, unei idei etc. Mă asociez propunerii făcute de tovarășul care a vorbit înaintea mea. ◊ Tranz. Probabil că a moștenit cherestegia de la tatăl său ori de la stăpînul său care, la un moment dat, l-a asociat la afacere. IBRĂILEANU, S. 41. – Pronunțat: -ci-a.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Formă de organizare a cooperației. Cooperativele trebuie să asigure permanenta și strînsa legătură a partidului și clasei muncitoare cu masele țărănimii și să ușureze țărănimii muncitoare drumul spre socialism. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 306. Organizațiile de bază de la sate au datoria să strîngă legătura cu masele, să țină seama de părerile țăranilor muncitori despre activitatea cooperativei, să cunoască nevoile și să asculte criticile și propunerile țăranilor, muncitori spre a lua grabnic măsurile necesare îmbunătățirii muncii cooperativei. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2697. ◊ Cooperativă de consum (sau de aprovizionare și desfacere) = cooperativă care achiziționează și desface o serie de produse (de larg consum). Cooperativele de consum, de aprovizionare și desfacere au rolul să organizeze schimbul de produse între țărănimea muncitoare și industria socialistă, ușurînd industriei socialiste atragerea pe făgașul socialismului a micilor gospodării țărănești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 307. Cooperativele de aprovizionare și desfacere sînt un mijloc puternic în lupta împotriva speculei chiaburilor și a altor elemente capitaliste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2699. Cooperativă de producție = cooperativă care produce o serie de bunuri (agricole sau de industrie ușoară). Cooperativă meșteșugărească = cooperativă de producție care fabrică sau prelucrează o serie de bunuri de industrie ușoară. Cooperativele meșteșugărești vor deservi piața internă de la orașe și sate, vor ajuta industriei socialiste fabricînd și prelucrînd semifabricate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 309. 2. (Concretizat) Magazin de desfacere a unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. Sfaturile populare trebuie să vegheze la o justă repartiție a mărfurilor industriale la sate în vederea bunei aprovizionări a cooperativelor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2835.

COOPERATIVĂ, cooperative, s. f. 1. Formă de organizare a cooperației. ♦ Cooperativă de consum (sau de aprovizionare și desfacere) = cooperativă care achiziționează și desface o serie de produse de larg consum. Cooperativă de producție = cooperativă care produce o serie de bunuri agricole sau de industrie ușoară. Cooperativă meșteșugărească = cooperativă de producție care fabrică sau prelucrează o serie de bunuri de industrie ușoară. 2. (Concr.) Magazin de desfacere a unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din cooperativ (puțin folosit, < fr. coopératif).

ACHIZIȚIONA, achiziționez, vb. I. Tranz. 1. A procura produse de pe piață; (în special în economia socialistă, unde cumpărătorul este un organ de stat sau cooperatist) a procura produse agraro-alimentare. Cooperativele au achiziționat întreaga cantitate de lapte planificată. ◊ Acele cantități de produse agricole ce vor fi achiziționate de cooperative peste plan vor rămîne la dispoziția lor, spre a fi desfăcute, prin magazinele proprii, populației muncitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2655. 2. (Cu privire la lucruri rare) A aduce în patrimoniul său. Muzeul național de artă a achiziționat un tablou de mare valoare. – Pronunțat: -ți-o-.

cooperativizare sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: cooperativiza] 1 Proces de unire treptată a micilor producători în cooperative (1). 2 (Iuz; îs) ~a agriculturii Organizare a țăranilor în unități agricole cooperatiste (1).

ACHIZIȚIE, achiziții, s. f. 1. Acțiune întreprinsă de stat sau de organe cooperatiste pentru procurarea de produse (în special agraro-alimentare) și de materiale. Cooperativele de aprovizionare și desfacere au sarcina de a extinde continuii sistemul de contractări, de a intensifica achizițiile de produse agricole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2655. 2. Procurare de obiecte rare. ◊ Expr. A face o achiziție = a procura, în condiții avantajoase, un lucru rar. ♦ (Concretizat) Bun obținut prin achiziție (2). Tabloul acesta e o bună achiziție. – Pronunțat: -ți-e.

cooperativă sf [At: D. STĂNOIU, C. I, 25 / V: (nrc) comp- / Pl: ~ve / E: fr coopérative] 1 Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea și desfacerea în comun a unor produse sau pentru acordarea de credite și prestarea unor servicii. 2 (Iuz; îs) ~ agricolă de producție Unitate economică socialistă, realizată prin asocierea țăranilor, bazată pe proprietatea comună asupra producției și a mijloacelor de producție. 3 (Îs) ~ meșteșugărească Unitate economică autonomă, formată prin asocierea de bunăvoie a unui grup de meseriași, cu scopul de a lucra în comun cu mijloace care intră în proprietate comună Si: cooperație (3). 4 (Ccr) Magazin de desfacere al unei cooperative (3).

CREDIT, credite, s. n. 1. Sistem financiar constînd în împrumuturi cu dobîndă; (concretizat) sumă de bani împrumutată (în capitalism) de către particulari (mai rar de. stat) persoanelor sau întreprinderilor în scopul obținerii unei dobînzi sau (în sistemul socialist) de către stat întreprinderilor sale, precum și gospodăriilor agricole colective, țăranilor muncitori cu gospodărie individuală, oamenilor muncii etc. în scopul de a ajuta dezvoltarea lor. O dată cu dezvoltarea producției capitaliste se dezvoltă și creditul. Capitalul bănesc pe care capitalistul nu poate să-l utilizeze încă în propria sa întreprindere este utilizat de alte persoane de la care primește dobîndă. MARX, C. II 265. Statul va ajuta cooperativele meșteșugărești prin acordarea de credite necesare completării nevoilor cerute de activitatea lor normală. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 20, 472. Scrisoare de credit = scrisoare care autorizează pe purtător să ridice o sumă de bani. ◊ Expr. A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția unei întreprinderi sau a unei persoane particulare, cu respectarea formelor legale, o sumă de bani în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte. A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat. A cumpăra pe credit = a cumpăra fără a plăti imediat. A face (cuiva) credit = a vinde (cuiva) marfă pe datorie, a aștepta cîtva timp pentru primirea unei sume datorate; fig. a se încrede în cineva, a aștepta cu încredere comportarea lui ulterioară. Nemaigăsind pe nimeni să-i facă nițel credit, se-ntoarse-n țară. VLAHUȚĂ, O. A. 446. 2. (Contabilitate; în opoziție cu debit) Partea din dreapta a unui cont, în care se trec fondurile proprii, sumele pe care le are de primit cineva din partea unui debitor etc. 3. Fig. Considerație de care se bucură cineva prin încrederea pe care o inspiră; influență, trecere, autoritate. Tu te ascunzi de mine... Ascultă, fiul meu! Tu poți a-mi spune toate ca la al tău părinte... Ce? nu mai are credit învățătorul tău? BOLINTINEANU, O. 200. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150 ◊ Expr. A avea credit (la cineva) = a se bucura de încrederea cuiva. A-și pierde creditul = a pierde încrederea cuiva, a nu se mai bucura de încredere.

MĂRGINI vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică un lucru, o suprafață etc.) A forma marginile, limitele ; a contura, a încadra. Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU O. I, 148, cf. id. N. 37. Îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Iepuri roșcați se strecurau țupăind. . ., apoi se scufundau în tufele ce mărgineau pîrăul. id. O. I, 64. Curgea șanțul șoselei pe dreapta și pe stînga, mărginind drumul ca două linii groase de cărbune. ARDELEANU, U. D. 171. Cum treci linia ferată de cealaltă parte a gării. . ., printre aleele mărginite de arbori și flori, apare clădirea gospodăriei agricole de stat. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 758. ♦ A stabili anumite limite ; a limita. Lungimea coșeriului nu este hotărîtă. . . ., însă moldovenii o mărginesc făcînd coșerile după puterea gospodariului. I. IONESCU, C. 167/4. ♦ Refl. A se învecina. Rîpa răsăriteană a lacului se mărginea cu codrii Tigheciului. ASACHI, S. L. II, 113. Și au ieșit și din țeara Împâratului-Verde, care să mărginea cu împărăția zînelor. RETEGANUL, P. II, 11. 2. (Prin Transilv.) A tăia marginile unei scînduri; (regional) a feti, a dungălui. Cf. ALR II 6 461/192, 228, 346, 353, 365. 3. (Învechit) A defini, a preciza, a fixa. Slovenii, . . . cînd vreau să mărginească vrun lucru, se întrăbuințeazâ cu pronumele arătătoriu. MAIOR, IST. 244/26. Numirea leului mărginit în curs dă 40 parale este o legiuire sprijinită pe cursul monedilor dă aur și argint (a. 1 836). doc. ec. 640. ◊ R e f l. p a s. La români mai tare se hotărește sau mărginește lucrul punînd articulu după nume, decît întru alte limbi, în care articulu se pune înainte de nume. MAIOR, IST. 243/34. ♦ Refl. (Neobișnuit) A se hotărî. Imperatul Domițian se mărgini ca însuși cu capul său să meargă asupra dachilor. MAIOR, IST. 3/3. 4. A reduce, a restrînge, a limita. Fu mărginit numai în posesiunea unei părți din Podolia. ASACHI, S. L. II, 34. Iar oștile moldovene. . . le mărginise în puțin număr. NEGRUZZI, S. I, 143, cf. 61. Și. . . nu a luat el. . . obligațiunea de a-și mărgini libertatea sa acolo unde ea începe a lovi libertatea celorlalți? GHICA, S. 202. Acei care profesează alungarea cercetării cauzelor din speculațiunile cugetării mărginesc ei singuri știința și o reduc la o simplă nomenclatură. MACEDONSKI, O. IV, 130. Activitatea politică și ideologică a lui N. Bălcescu, deși mărginită de condițiile istorice în care a trăit, s-a sprijinit pe un adînc sentiment patriptic. LUPTA DE CLASĂ, 1 953, nr. 1, 108. ◊ Refl. pas. Numărul școlarilor însă a trebuit să se mărginească din pricina strîmtorării încăperilor. CR (1 834), 91¹/32. ♦ R e f l. A se limita, a se rezuma. Noi ne mărginim a vorbi despre modurile cum poate reuși exametrul în limba română. HELIADE, O. II, 164, cf. 414. Omul care se mărginește numai în sfera cugetărilor sale, rămîne în veci în mîndra sa sărăcie. MARCOVICI, C. 38/3, cf. id. D. 10/7. Nevoia silindu-l iarăși l-au îmbărbătat de a nu să mărgini într-atîta. DRĂGHICI, R. 42/15. Îngrijirea de livezile încheiete în luna lui februarie se mărginește întru a curăți pomii de crengile cele uscate. I. IONESCU, C. 15/25. Ne mărginim numai a arăta lista cărților ce au ieșit de sub teascurile sale (a. 1 851). URICARIUL, XIII, 342, cf. IV, 418/13. Nu s-a mărginit la prînzuri și ziafeturi. . ., a mai adus și tarafuri de lăutări. CARAGIALE, O. II, 254, cf. IV, 145. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III, 22. Am avea multe de zis, dar le lăsăm pentru altă dată, acum ne mărginim la cîteva cuvinte. GHEREA, ST. CR. II, 73. În autobiografia sa nu se mărginește numai la înșirarea datelor care-l priveau personal, bul. com. ist. ii, 156. Legătura între organele de conducere și membrii cooperativei nu se poate mărgini numai la discutarea problemelor în adunările generale. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 697. Se mărgini să-l privească țintă în ochi. . ., apoi întoarse spatele. C. PETRESCU, A. R. 19. Mă voi mărgini la un singur punct. LL I, 7. Mă mărginesc a spune. . . CONTEMP. 1 957, nr. 566, 5/3. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică momente sau perioade de timp) O vedeți colo, colo în vale. . ., Unde păstorul zilele sale în paza turmei le mărginește, ALEXANDRESCU, O. I, 163. Mi-am mărginit toți anii copilăriei la țară. SAHIA, U.R.S.S. 18. ♦ R e f l. (Rar) A se stăpîni, a se înfrîna. Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. 5. (Neobișnuit) A fixa (cuiva) domiciliu forțat. Dacă vreun boier prindea prea multă poftă de vorbă. . ., îl mărginea în casă sau la moșie cu pază, ca să nu comunice cu nimeni. GHICA, S. X. 6. (Regional) A urmări. PAMFILE, J. II, 153. Te mărginesc din urmă. id. ib. 7. (Regional; complementul indică vite) A paște pe marginea unui ogor sau a unui drum. Com. din CUZDRIOARA-DEJ. – Prez. ind.: mărginesc. – Și: (neobișnuit) mărginá vb. I. LB. – V. margine.