ROCĂ s. (GEOL.) 1. piatră, (înv.) stâncă. (O ~ dură.) 2. rocă clastică v. rocă detritică; rocă colectoare v. rocă magazin; rocă detritică = rocă clastică; rocă efuzivă = vulcanit, rocă vulcanică; rocă eruptivă v. rocă magmatică; rocă magazin v. rocă colectoare; rocă magmatică = rocă eruptivă; rocă organogenă v. biolit; rocă sedimentară v. rocă vulcanică = vulcanit, rocă efuzivă.

clastic, roci ~ (e), (engl.= clastic, clastic rocks) despre un produs obținut prin fragmentare sau spargere în urma unor procese de dezagregare (→ epiclastic), a unor explozii vulcanice (→ piroclastic) sau a unor procese de deformare mecanică (→ cataclastic); termenul este folosit mai frecvent în domeniul sedimentar pentru a defini constituenții c. (alogeni) ai rocilor detritice (epiclastice ).

extraclast, (engl.= extraclast), corpuscul de natură alogenă, provenit din afara baz. de sedimentare. E. sunt principalii constituenți ai rocilor clastice (silici-clastite, calcare clastice.) Sin. litoclast.

SEDIMENTÁR, -Ă (< fr.) adj. Cu caracter de sediment, format prin sedimentare. ◊ Proces s. = proces de formare a sedimentelor. Rocă s. = rocă rezultată prin depunerea materialelor provenite în urma alterării sau dezagregării unor roci preexistente, transportate de vânturi, ape ori ghețari (roci clastice terigene sau detritice) prin precipitarea chimică în ape (roci de precipitare) sau prin acumularea organismelor moarte sau a unor produse organice (roci biologice sau organogene). Principalele r.s. sunt: argilele, marnele, gresiile, calcarele, conglomeratele, caustobiolitele.

abraziune, (engl. = abrasion) proces de eroziune a țărmurilor marine și lacustre, desfășurat sub acțiunea mecanică a valurilor, mareelor, curenților, blocurilor de gheață etc. A. marină este foarte activă în dreptul țărmurilor înalte, cantitatea de material clastic eliberată fiind dependentă de natura petrografică și de structura geologică a țărmurilor respective. Prin a. îndelungată, faleza se retrage, lăsând în fața ei o plat. de a. care, afectată de mișcări oscilatorii verticale, devine terasă de a. (emersă sau submersă). acaustobiolit,(engl. = acaustobiolith) rocă sedimentară, organoge-nă, necombustibilă; ex. calcar recifal, radio-larit etc. Ant. caustobiolit. accesoriu, constituent ∼, (engl. = accsessory) calificativ atribuit unui min. existent în roci în cantități reduse, de regulă sub 5%, care nu influențează diagnos-ticul și rezultatul analizelor (zircon, rutil, apatit în rocile magmatice; granat, spinel, disten în rocile metamorfice); în rocile sedimentare clastice min. a. sunt remaniate din formațiuni preexistente și constituie fracțiunea grea a acestora. V. min. grele. În cazul piroclastitelor, min. a. sunt fragmentele provenite din efuziuni sau extruziuni mai vechi (Carozzi, 1960).

DETRITIC adj. (GEOL.) clastic, terigen. (Roci ~.)

TERIGEN adj. (GEOL.) clastic, detritic. (Roci ~.)

PIRO- „foc, incandescență, de culoare roșie”. ◊ gr. pyr, pyros „foc” > fr. pyro-, germ. id., engl. id., it. piro- > rom. piro-. □ ~clastic (v. -clastic), adj., (despre roci) format prin depozitarea materialului expulzat în timpul exploziilor vulcanice; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., 1. adj., Care prezintă atracție pentru foc. 2. s. m., și f., Persoană care suferă de pirofilie. 3. adj., Care nu se alterează în contact cu focul. 4. adj., (Despre plante) Care preferă terenurile arse; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) cu înveliș lignificat, care pot supraviețui la foc; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., s. m. și f., (Persoană) care suferă de pirofobie. 2. adj., (Despre plante) Care evită terenurile arse sau pîrjolite; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de foc; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. Care este produs de foc. 2. Capabil să declanșeze o stare de febră; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre combustibili solizi) la care descompunerea se face prin încălzire în absența aerului; ~geneză (v. -geneză), s. f., fenomen de producere a căldurii; ~lagnie (v. -lagnie), s. f., excitație sexuală asociată cu incendii, provocate sau contemplate; ~latrie (v. -latrie), s. f., venerare a focului de către unele populații primitive; ~latru (v. -latru), s. m., adorator al focului; ~liză (v. -liză), s. f., proces de descompunere chimică cu ajutorul temperaturilor ridicate; ~manie (v. -manie), s. f., tendință patologică de a provoca incendii; ~metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s. f., procedeu de obținere a metalelor prin topirea minereurilor în cuptoare metalurgice, prin arderea combustibililor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Disciplină care studiază măsurarea temperaturilor înalte. 2. Ansamblu de procedee utilizate pentru măsurarea temperaturilor înalte ale corpurilor; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat în metalurgie pentru măsurarea temperaturilor înalte; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se poate observa dacă o temperatură a atins un anumit grad; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat fluid din interiorul pămîntului, avînd o temperatură foarte ridicată; ~stat (v. -stat), s. n., aparat de supraveghere și de menținere constantă a temperaturii într-o cameră de ardere a unui cuptor industrial; ~xen (v. -xen), s. m., silicat natural de fier, magneziu, calciu etc., prezent în unele roci eruptive.

CLASTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despre roci) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare și de acumulare a materialului unor roci preexistente; detritic. – Din fr. clastique.

CLASTIC, -Ă adj. (Despre roci) Format prin dezagregarea altor roci; detritic. [< fr. clasique, cf. gr. klastos – sfărîmat].

CLASTIC, -Ă adj. (despre roci) format prin dezintegrarea altor roci; detritic. (< fr. clastique)

calcar, (engl.= limestone, calcareous rock) rocă sedimentară poligenetică, alcătuită preponderent din calcit și/sau aragonit. După modul de formare se disting: 1. c. de precipitație din domeniul marin care cuprind roci omogene fin granulare (→ micrite) și c. alochemice, formate din corpusculi carbonatici (→ intraclaste, → pelete, → oolite), cimentate prin micrit sau sparit; c. de precipitație din domeniul continental reprezentate prin → sintere, → travertine, → caliche, → speleotheme; 2. c. biogene (organogene), care cuprind roci carbonatice alcătuite preponderent sau exclusiv din fragmente sau testuri și schelete întregi de org. solitare (ex. foraminifere, gastropode în c. bioacumulate) și org. coloniale (ex. corali, alge, briozoare în c. bioconstruite); 3. c. clastice (mecanice), care cuprind roci carbonatice formate din mai mult de 50% fragmente calcaroase de diverse categorii granulometrice și variate naturi genetice, provenite prin acumulare mecanică și legate prin intermediul unui liant: ex. calcirudit, calcisiltit, calcilutit. C. sunt roci foarte răspândite în scoarța terestră apărând în zone de plat. și de orogen, în formațiuni sedimentare de diferite vârste (Precamb.-Cuat.). În România se întâlnesc în cadrul a numeroase plat. carbonatice din C. Orient. (Hăghimaș-Rarău), în Mții Apus. (platoul Vașcău), Dobr. N și C. etc.

CLASTIC, -Ă, clastici, -ce, adj. (Despre roci, formațiuni sedimentare) Format din fragmente de minerale și de roci provenite în urma proceselor de dezagregare, de alterare și de acumulare a materialului unor roci preexistente sau din scheletele unor organisme; detritic. – Din fr. clastique.

detritic, ~ă a [At: ENC. AGR. I, 15 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr détritique] (Glg; d. roci, depozite sedimentare etc.) Clastic.

CLASTIC adj. (GEOL.) detritic, terigen. (Rocă ~.)

CLASTIC adj. (GEOL.) detritic, terigen. (Rocă ~.)

DETRITIC, -Ă adj. (despre roci) provenit din altă rocă prin fărâmițarea cauzată de agenți externi; clastic. (< fr. détritique)

pelitolit, (engl.= pelitolite) rocă argiloasă formată preponde- rent din particule clastice (alogene); termenul a fost propus de Pustovalov (1936), însă este puțin utilizat.

CLÁSTIC, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. klastos „sfărîmat”) adj. (Despre roci, despre elementele lor componente, despre formații sau depozite sedimentare) Care constă din fragmente de minerale sau roci provenite din dezagregarea, alterarea și acumularea materialului altor roci preexistente (ex. pietrișuri, conglomerate, brecii, nisipuri, gresii, argile etc.) sau uneori din scheletele unor organisme. Sin.: detritic.

clastic, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr clastique] (D. roci) Detritic.

RÓCĂ (< fr.) s. f. (PETROGR.) Material constitutiv al unei formații naturale parte integrantă a scoarței terestre. Se prezintă, în general, sub formă de agregate alcătuite din unul sau mai multe minerale. R. iau naștere în urma variatelor procese geologice. În funcție de geneza lor, se deosebesc: a) r. eruptive sau magmatice, formate prin consolidarea maselor topite de silicați în interiorul scoarței (r. intruzive, r. plutonice) ori pe suprafața ei (r. efuzive, r. vulcanice); b) r. sedimentare, rezultate prin depunerea materialelor de dezagregare și de alterare a rocilor de pe suprafața scoarței, transportate sub acțiunea vântului, a ghețarilor, a apelor curgătoare și a mării (r. clastice), sau formate prin precipitare chimică, în ape marine, lacustre sau de izvoare (r. de precipitare), prin intermediul organismelor (r. biogene) ori prin acumulare pe loc a materialului insolubil rezultat din alterarea rocilor (r. reziduale); c) r. metamorfice, născute prin transformarea rocilor preexistente în condiții de temperatură ridicată (r. de contact) sau în condițiile unei intense dislocații a zonelor mobile ale scoarței Pământului (r. cristalofiliene) și r. cataclastice. R. sunt caracterizate prin compoziția mineralogică, structură (gradul de cristalizare, mărimea cristalelor) și textura lor (dispoziția în spațiu a mineralelor componente). Aceste elemente fundamentale pentru identificarea r. se pot stabili în unele cazuri cu ochiul liber, dar în mod curent se recurge la examenul microscopic. Pentru studiul mai complet al r. se apelează și la analiza chimică, la determinarea proprietăților tehnologice etc. În afară de interesul științific general al cercetării R., studiul acestora prezintă importanță practică deosebită, deoarece ele însele constituie uneori substanțe minerale utile sau conțin astfel de substanțe, formate fie o dată cu ele, fie mai târziu. – R. utilă, rocă folosită în industrie. R.u. pot fi materiale de construcție (ex. marmură, granit, andezit, bazalt), materiale abrazive (ex. piatra ponce, gresia, șmirghelul etc.), materii prime ceramice (ex. argila refractară), materie primă pentru fabricarea cimentului (ex. marne, calcare), materiale cu felurite întrebuințări industriale (ex. piatra litografică, creta, diatomitul etc.). – R.-mamă de petrol = rocă argiloasă, marnoasă, silicioasă sau calcaroasă, rezultată în urma consolidării unor sedimente bogate în substanțe organice, prin transformarea cărora, în condițiile unui bazin marin cu ape de fund lipsite de oxigen, au luat naștere bitumine (gaze, petrol, asfalt etc.). În anumite condiții de presiune și de temperatură, r.m. de p. s-a compactizat și a cedat o parte din petrolul și din gazele pe care le conținea rocilor poroase înconjurătoare, care au devenit astfel roci-magazin sau roci-colectoare. În România se întâlnesc cu caracter r.m. de p. în Silurian (șisturi cu graptoliți în Dobrogea), Liasic (șisturi bituminoase în Banat), Cretacicul inferior (seria șisturilor negre din flișul Carpaților Orientali), Oligocen (șisturi disolitice, menilite, marne albe bituminoase în Carpații Orientali) și în Neogen (marne, șisturi cu radiolari în zona precarpatică și în Transilvania). (PEDOL.) R. parentală = rocă pe care s-a format erofilul de sol sau din care a provenit materialul pe care s-a format solul. Din. r.-mamă de sol, r. de solidificare.

alogen, (engl.= allogene) calitatea unui min. de a se fi format anter. într-un loc diferit de cel al rocii din care face parte. Ex. xenolitele din roci magmatice sau particulele a. (terigene sau detritice), transportate din afara bazinului de sedimentare. Min. și fragmentele litice a. se recunosc după caracterul lor clastic și după efectele de corodare și alterare care se întâlnesc pe supr. acestora. Sin. alotigen. Ant. autigen.

tuf, (engl.= tuff) 1. t. calcaros → travertin; 2. t. pisolitic, rocă formată din sfere de nămol vulcanic consolidat sau din agregate concreționare de cenuși vulcanice umectate; 3. t. vulcanic, rocă piroclastică fină formată din elemente de natură vulcanică, cu dimensiuni mai mici de 2 mm. Este o rocă ușoară, variat colorată, textură psamitică și aleuropelitică, cu grad de sortare bun. Se deosebesc: t. vitroclastice, formate preponderent din fragmente de sticlă vulcanică (obsidian, tachilit); t. cristalo-clastice, formate din mai mult de 50% cristale; t. litoclastice, formate din mai mult de 50% fragmente litice. După natura fragmentelor constituente se disting: t. riolitice, t. dacitice, t. andezitice, t. trahitice, t. bazaltice. Sunt frecvente în vecinătatea aparatelor vulcanice, intră în constituția asociațiilor vulcano-sedimentare sau formează intercalații în seriile sedimentare. În România, sunt foarte răspândite atât în unitățile de vorland, cât și în unitățile carpatice.

suprasarcină, 1. presiune de ∼, (engl.= overload) presiunea din spațiul interstițial al unui sediment exprimând diferența dintre presiunea hidro-statică și presiunea efectivă la contactul dintre granule; 2. structuri de ∼ (sedim.), structuri interne ale rocilor sedimentare determinate de tasarea locală și diferențiată a sedimentelor inițiale aflate în stare plastică; creșterea treptată a p.s. generează deformări hidroplastice, apariția pungilor și pernelor de lichefiere, incluziuni discordante de sedimente fluidizate și lichefiate (→ dike clastic). Sin. load cast (engl.).

arie sursă, (engl.= source area, provenance area) zona sau aria de proveniență a materialului clastic născut prin dezagregare și care, în urma transportului, ajunge să se acumuleze într-un baz. de sedimentare și să formeze un dep. detritic sau epiclastic. O a. s. se caracterizează prin relief relativ ridicat, prin constituție petrografică (toate rocile acelei reg. deschise la un moment dat de eroziune), prin structură geologică (de orogen sau de plat.) și prin poziție față de baz. (extrabazinală sau intrabazinală). Toate rocile care intră în alcătuirea unei a. s. se încadrează într-o provincie distributivă. Pentru formațiunile sedimentare vechi reconstituirea a. s. se poate face prin studiul petrografic al granoclastelor și litoclastelor din constituția rocilor detritice și prin analiza stucturilor sedimentare respective.

conglomerat, (engl.= conglomerate) rocă detritică din categoria psefitelor (ruditelor), formată din particule rotunjite, cu dimensiuni mai mari de 2 mm (pietrișuri, bolovănișuri), legate prin intermediul unei matrice sau al unui ciment. C. este o rocă compactă cu aspect de pietriș litificat și, de obicei, masivă; în funcție de natura petrografică a elementelor, se deosebesc: c. oligomictice caracterizate prin compoziție litologică uniformă (c. cuarțoase, c. calcaroase etc.) și c. polimictice (poligene) alcătuite din fragmente de roci magmatice, metamorfice și sedimentare. Var. genetice: c. intraforma-ționale, alcătuite din fragmente netransportate, care se găsesc pe un substrat din care au provenit, și c. extraformaționale, constituite din elemente care au suferit un proces de transport și depunere. C. apar asociate cu dep. fluviatile, lacustre și marine (c. de transgresiune și c. de regresiune). C. în care particulele clastice domină cantitativ liantul sunt denumite orto c. (sau ortorudite), iar c. dominate calitativ de liant (matrice sau ciment) sunt denumite para c. (sau pararudite). V. și brecie și tillit.

sinter, (engl.= sinter) dep. sedimentar sub formă de crustă sau încrustație la supr. unor soluri sau roci, apărut prin precipitare chimică din izvoare fierbinți sau din ape minerale reci. sistem depozițional (sedim.), (engl. = depositional systems) cadru natural structurat de produse (efecte cu atributele lor) și/ sau procese aflate în interacțiune, care funcționează independent și în comun. Un s.d. se caracterizează prin faciesuri d. (forme acumulative cu arhitectură specifică) și forme erozionale. La suprafața scoarței terestre se individualizează s.d. continentale (deșertic, glaciar, fluviatil, lacustru), s.d. de tranziție (deltaic, lagunar), s.d. marin-oceanice (litoral, neritic, batial, abisal). skewness (engl.), (rom.= indice de asimetrie) parametru statistic ( ) care măsoară devierea curbei cumulative de la distribuția normală în intervalele granulo-metrice corespunzătoare percentilelor de 16 și 84 și respectiv 5 și 95. S. indică astfel gradul de amestec între componenți în accepția că orice sediment este un amestec de 3 fracțiuni granulometrice. Valorile „α pozitiv” caracte-rizează sedimentele fine, iar cele „β negativ”, dep. clastice grosiere. Sin. coeficient de asimetrie.