GAVOJDIA, com. în jud. Timiș; 2.959 loc. (1995). Expl. de balast. Fabrică de cizme de cauciuc. Stație de c. f.

SCURTĂ¹, scurte, s. f. Haină groasă (de obicei vătuită sau îmblănită), lungă pînă deasupra genunchilor. În scurte vătuite și cizme de cauciuc. DUMITRIU, P. F. 66. Un mînz de copil se ținea după el. Era numai cu scurta, în capul gol și cu picioarele goale. SANDU-ALDEA, U. P. 91.

ENORM, -Ă, enormi, -e, adj. Foarte mare, imens, colosal, uriaș. Asemeni unui bărzăun enorm... dinamul bîzîie înfundat. BOGZA, C. O. 178. Pescarul de la apa Frumoasei încalță niște cizme enorme de cauciuc pînă la coapse. SADOVEANU, V. F. 83. Un cal... trîntit pe spate, sugrumat de jug, se zbătea din picioare, ca un gîndac enorm, cu fața-n sus. VLAHUȚĂ, O. AL. II 50. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult. b) (Urmat de determinări adjectivale introduse prin prep. «de» formează superlativul acestora) Extrem de..., extraordinar de... Urcuș enorm de greu.

CIZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte (de piele, de cauciuc sau de pîslă) cu carîmbul (aproape) pînă la genunchi; ciubotă. V. botfor. Venea legănîndu-se o făptură neobișnuită: cușmă, sprîncene, mustăți, șubă, cizme, de sus pînă jos – negru. GALAN, Z. R. 276. Intrînd Tăutul în sala marelui vizir, își trase cizmele și le dete slugii sale. BĂLCESCU, O. I 8. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost, nătîng.

CIZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc etc., cu carîmbul (aproape) pînă la genunchi. ♦ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost, nățîng. – Magh. csizma.

galoșare sf [At: DEX-S / Pl: ~șări / E: galoș] Îmbrăcăminte cu o întăritură de piele sau de cauciuc a părții de jos a unei ghete, a unei cizme etc.

GUMĂ, gume, s. f. 1. Substanță vîscoasă secretată de unele plante sau obținută pe cale sintetică, care se întărește în contact cu aerul; are diverse întrebuințări în industrie, în special la fabricarea unor materiale elastice sau impermeabile; cauciuc. Un omuleț bronzat cu șapcă trasă pe ochi, în manta de ploaie, cu niște cizme mari de gumă, urcă grăbit puntea de comandă. BART, S. M. 37. Aci se lăsau pe vine, aci săreau în călcîie. Parcă erau de gumă. BUJOR, S. 101. 2. Fîșie, bandă, șiret elastic, fabricat din gumă (1) și avînd diverse întrebuințări practice; elastic. Jartiere de gumă. ▭ Cu pantalonii scurți pînă la glezne, de se vedea guma sărăcăcioasei mele încălțăminte... scoboram la vale. HOGAȘ, M. N. 17. ♦ Bucățică de gumă (1), de formă regulată, care are proprietatea de a curăța, prin frecare, urmele de creion sau de cerneală de pe hîrtie; radieră. 3. Lichid vîscos, de compoziție complexă, secretat de unele plante. ◊ Gumă arabică (și în forma gumarabică) = lichid vîscos secretat de unele specii de salcîmi exotici (sau preparat pe cale sintetică) care se întrebuințează în papetărie pentru lipit, în apretura textilă, la fabricarea cernelurilor, în farmacie etc. Împrejurul unui oval, la stînga, o ghirlandă de trandafiri microscopici, luați de la librărie, lipiți acolo cu gumarabică. BASSARABESCU, S. N. 103.

DEZUMFLA, dezumflu, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la un obiect care este umflat sau la o ființă ori o parte a corpului ei care este inflamată) A face să nu mai fie umflat, a face să-și recapete volumul normal. Am dezumflat un cauciuc. ◊ Refl. Abdomenul s-a dezumflat. ▭ Vita se dezumflă și scapă. ȘEZ. III 203. (Expr.) A i se dezumfla buzunarele = a rămîne fără bani, cu buzunarele goale. Peste oceane, spumegă fiarele, Vînzătorii de inimi, negustorii de viață! Li se dezumflă treptat buzunarele. DEȘLIU, G. 57. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare provocată de entuziasm, mînie etc.; (despre anumite manifestări sufletești ale omului) a se potoli, a scădea. Entuziasmul i se dezumflă pe loc. GALAN, Z. R. 145. Cînd întîlnea o cît de slabă rezistență... Dumitrescu se dezumfla, își bătea cizma cu cravașa, își mușca mustața și schimba vorba. PAS, Z. III 25. Nea Ghiță a vrut să mă omoare, dar pe urmă s-a dezumflat. SADOVEANU, M. C. 79. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Mînecuță s-a dezumflat de veninul mîniei și a izbucnit și el în rîs. SADOVEANU, P. M. 27.