GUMĂ, gume, s. f. 1. Substanță vîscoasă secretată de unele plante sau obținută pe cale sintetică, care se întărește în contact cu aerul; are diverse întrebuințări în industrie, în special la fabricarea unor materiale elastice sau impermeabile; cauciuc. Un omuleț bronzat cu șapcă trasă pe ochi, în manta de ploaie, cu niște cizme mari de gumă, urcă grăbit puntea de comandă. BART, S. M. 37. Aci se lăsau pe vine, aci săreau în călcîie. Parcă erau de gumă. BUJOR, S. 101. 2. Fîșie, bandă, șiret elastic, fabricat din gumă (1) și avînd diverse întrebuințări practice; elastic. Jartiere de gumă. ▭ Cu pantalonii scurți pînă la glezne, de se vedea guma sărăcăcioasei mele încălțăminte... scoboram la vale. HOGAȘ, M. N. 17. ♦ Bucățică de gumă (1), de formă regulată, care are proprietatea de a curăța, prin frecare, urmele de creion sau de cerneală de pe hîrtie; radieră. 3. Lichid vîscos, de compoziție complexă, secretat de unele plante. ◊ Gumă arabică (și în forma gumarabică) = lichid vîscos secretat de unele specii de salcîmi exotici (sau preparat pe cale sintetică) care se întrebuințează în papetărie pentru lipit, în apretura textilă, la fabricarea cernelurilor, în farmacie etc. Împrejurul unui oval, la stînga, o ghirlandă de trandafiri microscopici, luați de la librărie, lipiți acolo cu gumarabică. BASSARABESCU, S. 103.