CALDEIRĂ s.f. 1. (Geol.) Depresiune în formă de căldare, în general de origine vulcanică. 2. Circ glaciar. [Pron. -de-i-, var. calderă s.f. / < fr., port. caldeira, cf. sp. caldera].

HORN s.n. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare; karling. [Cf. germ. Horn, fr. horn].

CALDEIRĂ s. f. 1. depresiune în formă de căldare, de origine vulcanică. 2. circ glaciar. (< fr., port. caldeira)

HORN s. n. 1. relief cu aspect de piramidă triunghiulară în regiunile alpine, în urma intersectării pereților circurilor glaciare. 2. (alp.) spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. (< germ. Horn, fr. horn)

ALPI, cel mai mare și mai înalt sistem muntos din Europa; se întinde între M. Mediterană (G. Genova) și SE Europei Centrale (Bazinul Vienei), pe c. 1.200 km. Lățime max.: 135-260 km. Cutați și puternic șariați în orogeneza alpină, au fost fragmentați datorită tectonicii active și eroziunii fluviatile. Glaciația cuaternară și actuală le-a imprimat un aspect specific (creste zimțate, văi și circuri glaciare etc.). Litologic, A. sînt constituiți din roci cristaline și metamorfice. Geomorfologic, se deosebesc sectoarele: Alpii Occidentali, care separă Franța de Italia, unde apar cele mai mari alt. din întreg sistemul (alt. max.: 4.807 m, vf. Mont Blanc din A. Savoiei); sînt formați din A. Maritimi, A. Cotici, A. Graici și A. Savoiei; Alpii Centrali (sau Elvețieni), în Elveția și N Italiei, constituiți din masive cristaline. Văile superioare ale Ronului și Rinului îi separă în două șiruri paralele; în S. A. Pennini, masivul Saint-Gothard și A. Lepontini, masivul Adula, A. Retici, masivul Örtler și masivul Bernina; în N, A. Bernezi, masivele Aar, A. Rhäticon și A. Silvretta; Alpii Orientali (sau Austrieci), formați din: M-ții Tauern Înalți și Tauern Joși. Paralel cu zona axială a A. Centrali se găsesc Prealpii, cu alt. mai mici. În N se desfășoară A. Vorarlberg, A. Allgäu, A. Salzburgului și Prealpii Austriei, iar în S se dezvoltă A. Lombarzi, A. Dolomitici, A. Veneției apoi A. Carnici, Karawanken și A. Iulieni. Numeroase trecători înlesnesc circulația între E și V, N și S Europei; Mont Genèvre (1.854 m), Mont Cenis (2.082 m), Micul Saint-Bernard (2.157 m), Marele Saint-Bernard (2.472 m), Simplon (2.009 m), Saint-Gothard (2.112 m), Bernina (2.330 m), Brenner (1.370 m). A. sînt străpunși și de numeroase tunele: Mont Cenis, Simplon, Saint-Gothard, Mont Blanc, Marele Saint-Bernard etc. Glaciația actuală foarte dezvoltată (4.140 km²), majoritatea ghețarilor găsindu-se în A. Occidentali (Aletsch, Mer de Glace etc.). Importantă reg. turistică.

circ glaciar, (engl.= glacial lake) formă morfosculpturală negativă, semicirculară, rezultată în urma acțiunii mecanice a unui ghețar. Se găsește la obârșia văilor din ținuturile alpine (în Carpați la peste 2 000 m altitudine). Sin. căldare, zănoagă.

BUCURA, cel mai întins lac alpin din România, situat într-un circ glaciar complex din masivul Retezat (sub vf. Bucura), la 2.041 m alt.; 10,8 ha; ad. max.: 15,7 m. Turism. Este cuprins în Parcul Național Retezat.

BUHĂESCU, cascadă în masivul Rodna (Carpații Orientali), pe rîul cu același nume la ieșirea sa din circul glaciar omonim. Are o diferență de nivel de 110 m (1.800-1.690 m alt.).

LAC¹ (lat. lacus). s. n. Cantitate de apă naturală care stagnează într-o chiuvetă lacustră, având uneori scurgerea asigurată printr-un emisar (II, 2). După originea chiuvetei lacustre, care are formă, suprafață și adâncime variabile, se deosebesc mai multe categorii: l. tectonice, situate în porțiuni scufundate ale scoarței terestre (ex.: Titicaca, Albert, Tanganyika, Baikal ș.a.), l. vulcanice, cantonate în craterele vulcanilor stinși (ex. Sfânta Ana, Bolsena, Crater Lake, Kelud ș.a.), l. de baraj natural, situate în văile barate de lave vulcanice, de materiale provenite din alunecările de teren, din surpări sau prăbușiri de stânci (Lacu Roșu, Bătălău, Tana, Yellowstone, Myvatn ș.a.), l. glaciare, aflate în circurile glaciare sau în spatele pragurilor din lungul văilor glaciare (ex.: Bucura, Zănoaga, Bâlea, Lia, Viorica, Ana, Maggiore, Garda, Como, Geneva etc), l. carstice, care ocupă doline, polii, uvale etc. din regiuni cu roci calcaroase, gipsuri, sare etc. (ex.: Buhui, Zăton, Ighiu ș.a.), l. clastocarstice, cantonate în crovuri (ex.: Ianca, Movila Miresii, Tătaru), l. fluviatile, formate în luncile râurilor prin bararea meandrelor și a brațelor secundare (ex.: Snagov, Oltina, Căldărușani, Iezeru, Mostiștei, Amara), l. litorale, create prin închiderea unor golfuri (ex.: Razim, Siutghiol, Sinoe), sau prin bararea unor văi (limane fluvio-maritime: Tașaul, Techirghiol, Mangalia), l. artificiale, construite de om în scopuri hidroenergetice, piscicole, pentru irigații, alimentare cu apă etc. (ex. Porțile de Fier I și II, Izvoru Muntelui, Vidraru, Drăcșani etc.). După compoziția chimică a apei din bazinul lacustru se deosebesc: l. dulci (cu salinitate mai mică de 0,3‰), l. salmastre (cu salinitate cuprinsă între 0,3 și 24,7‰) și l. sărate (cu salinitate mai mare de 24,7‰). Suprafața totală a lacurilor de pe glob ocupă 1,8% din suprafața uscatului. ◊ L. de acumulare = l. artificial realizat prin construirea unui baraj pe o albie de râu, în scopul formării unei rezerve de apă pentru a compensa debitul cursului de apă care alimentează o amenajare hidrotehnică (de ex.: centrală hidroelectrică, priză de apă pentru irigații etc.). ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid.

RODNA 1. Munții Rodnei, masiv muntos în N Carpaților Orientali, situat între văile râurilor Vișeu și Bistrița Aurie (N și NE), Someșu Mare (E și SE) și Sălăuța (V) și dealurile Năsăudului (S). Extins pe o supr. de c. 1.300 km², prezintă o creastă principală, orientată E-V, între pasurile Rodna și Șetref, cu o lungime de 52 km și o lățime max. de 25 km, dominată de mai multe vârfuri de peste 2.000 m alt.: Pietrosu Mare (2.303 m, cel mai înalt din Carpații Orientali), Ineu (2.279 m), Rebra (2.221 m), Puzdrele (2.189 m) ș.a. Alcătuit predominant din șisturi și calcare cristaline, intens faliate în N (falia Dragoș Vodă) și în S (falia Rodnei). Marginile cristalinului sunt acoperite, transgresiv, cu gresii, marne, conglomerate și calcare numulitice, străpunse pe alocuri de formațiuni eruptive (andezite, riolite, dacite), care apar în relief sub formă de măguri, mai frecvente pe versantul de S (Măgura Porcului, Măgura Sângeorz, Măgura Mare). Masivul R. are aspectul unui horst asimetric, înalt și cu pereții abrupți în N și mai scund și cu înclinare accentuată spre S. Prezintă un relief puternic fragmentat, cu forme semețe (creste ascuțite, versanți abrupți), niveluri de eroziune etajate, forme structurale, fenomene carstice (peșterile Izvorul Tăușoarelor, Zânelor), pe versantul SV și pe cel N (izbucul Albastru al Izei), văi adânci ș.a. Frecvente urme ale glaciației cuaternare (lacurile glaciare Buhăescu, Lala Mare, Lala Mică, Iezerul Pietrosului ș.a, circuri glaciare etc.). Important nod hidrografic din care izvorăsc râurile Someșu Mare, Vișeu, Iza, Bistrița Aurie, Arieș, Cormaia, Rebra ș.a. Stație meteorologică de altitudine. Acoperit cu păduri de molid și de fag și brad. La peste 1.800 m alt. se află domeniul subalpin cu tufărișuri de jneapăn, pâlcuri de smârdar (Rhododendron myrtifolium) și exemplare rare de zâmbru (Pinus cembra), iar pe culmi pajiști alpine în care sunt dominante Carex curvula, Juncus trifidus și Oreochloa disticha. În cadrul florei M-ților Rodnei se remarcă o specie înrudită cu gușa porumbelului (Silene nivalis), endemit al R., precum și o serie de endemite ale Carpaților Orientali ca de ex. Centaurea carpatica, Silene zawadzkii ș.a. Pe muntele Saca poiană cu narcise. Faună bogată (urși, mistreți, cerbi, râși, jderi, cocoși de munte și de mesteacăn, ieruncă, capră neagră – reintrodusă în rezervația Pietrosu Rodnei ș.a.). Începând din 1973 a fost colonizată cu succes marmota. Incluși în cea mai mare parte în Parcul Național Munții Rodnei, în cadrul căruia se individualizează. Rezervația naturală complexă Pietro Rodnei (900 ha), înființată în 1932 și rezervația Ineu-Lala. Turism. 2. Pas în N Carpaților Oriental, între culmile de E ale m-ților Rodnei și cele de NV ale m-ților Suhard, în zona de izvor a Someșului Mare, la 1.271 m alt., prin care se fac legături rutiere între Moldova și Transilvania. Cunoscut și sub numele de Rotunda. 3. Com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată la poalele SSE ale m-ților Bârgău, pe cursul superior al Someșului Mare; 6.354 loc. (2005). Punct terminus de c. f. Expl. de min. cuprifere și min. complexe. Expl. de prelucr. lemnului. Muzeu etnografic. În satul Valea Vinului sunt izv. cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice. În satul R., atestat documentar în 1235, se află o biserica romano-catolică (sec. 18) și o biserică ortodoxă în stil neobizantin (1825). Ruinele unei mănăstiri dominicane din sec. 13-14.

LOTRU 1. Râu afl. dr. al Oltului în aval de Brezoi; 80 km. Izvorăște din L. Gâlcescu (Masivul Parâng) și drenează în cursul inferior depr. Țara Loviștei. Pe cursul superior, la 1.300 m alt., s-a creat lacul de acumulare Vidra, iar în aval de acesta hidrocentrala Ciunget, cu o putere instalată de 519,3 MW, cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare ale țării. În arealul com. Malaia a fost construit lacul de acumulare Malaia-Brădișor și, respectiv, hidrocentrala Brădișor (115 MW). 2. Munții Lotrului, masiv muntos în partea centrală a Carpaților Meridionali, situat între aliniamentul văilor Sebeș-Sadu (la N) și Latorița-Lotru (la S), râul Olt (la E) și M-ții Parâng-Șureanu (la V), alcătuit din șisturi cristaline cu intruziuni granitoide, gnaisice, gnaisuri oculare și amfibolite. Alt. max.: 2.242 m (vf. Șteflești). Păstrează urme ale glaciației cuaternare (văi și circuri glaciare) și prezintă chei săpate de râuri (Cheile Latoriței). Acoperit cu păduri de molid în amestec cu fag și întinse pășuni alpine pe creste, la peste 1.800 m alt. În zona de izvor a râului Latorița se află rezervația forestieră Latorița (690 ha) alcătuită din arbori seculari de larice și zâmbru. Expl. de granit. 3. Pas de înălțime în partea de V a M-ților Parâng, la 1.800 m alt., care asigură trecerea între depresiunile Petroșani și Loviștea.

GAVARNIE [gavarní], circ glaciar etajat, cu versanții abrupți și mici ghețari, pe pantele de N ale masivului Mont Perdu din Pirineii Centrali (SV Franței), situat la 1.600 m alt. De aici izv. râul Gave de Pau, care formează cascada G., de 422 m înălțime.

GODEANU 1. Masiv muntos în V Carpaților Meridionali, situat la SV de M-ții Retezat. Alcătuit din formațiuni cristalino-mezozoice; platforme de eroziune etajate, cu forme de relief glaciar (circuri, văi glaciare). Are 21 de vf. de peste 2.000 m. Alt. max.: 2.291 m (vf. Gugu). Expl. forestiere. Păstorit. Turism. 2. Com. în jud. Mehedinți; 704 loc. (1995). Biserica de lemn Sf. Dimitrie (1835, reparată în 1884).

RILA (RILA PLANINA), Munții ~, lanț muntos în SV Bulgariei, prelungire spre NV a m-ților Rodopi, alcătuit din roci cristaline, cu relief glaciar (circuri, lacuri, văi). Alt. max.: 2.925 m (vf. Musala), cel mai înalt din Pen. Balcanică. Păduri de stejar, fag și conifere până la 2.100 m, apoi pajiști alpine. Numeroase lacuri de retenție. De aci izvorăsc fl. Marița și Mesta și râul Iskăr. Parcul Național Rila (81.000 ha), în partea centrală a masivului, adăpostește o faună montană bogată, o serie de endemite balcanice și locale. La poalele acestui masiv (la 1.147 m alt.) se află mănăstirea Rila fondată de Ivan Rilski (876-946), refăcută după incendiile din sec. 14 și din 1833, inclusă (din 1983) în lista Patrimoniului cultural universal, important centru cultural și religios al Bulgariei medievale. Actualul complex a fost ridicat între 1836 și 1860.

CIRC, circuri, s. n. 1. Gen de reprezentație constînd din gimnastică, acrobație, prezentare de animale dresate etc.; ansamblu artistic care organizează astfel de reprezentații. ◊ Fig. (Depreciativ) Nu mai face circ aici! 2. Local de formă rotundă, cu locurile pentru spectatori așezate în amfiteatru și avînd la mijloc o arenă circulară, unde se dau asemenea spectacole. ♦ Incintă circulară, neacoperită, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulară, avînd aspectul unui amfiteatru, formată prin eroziune sau prin acțiunea unui ghețar în regiunea munților înalți; căldare. Circ glaciar.

căldare sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 194/1 / V: cal~ / Pl: ~dări / E: ml caldaria] 1 Vas mare, tronconic sau cilindric, prevăzut cu o toartă la partea superioară, folosit pentru păstrarea și transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase. 2 Conținut al unei căldări (1). 3 Vas împreună cu conținutul. 4 (Îs) ~ de abur Instalație (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul căreia se trece apa, sub acțiunea căldurii, din faza lichidă în aburi, cu o presiune mai mare decât cea atmosferică Si: cazan cu abur. 5 (Îs) ~ de rachiu Alambic pentru distilarea rachiului Si: alambic, cazan. 6 (Ggf) Depresiune circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți. 7 (Ggf) Scobitură în albiile apelor curgătoare, la baza unei cascade Si: cazan. 8 (Îs) ~ glaciară Circ glaciar. 9 (Muz) Semisferă de aramă pe care este întinsă pielea timpanelor. 10 (Bot; reg) Căldărușă (8) (Aquilegia vulgaris).

horn sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 64/3 / V: hoarnă sf hornă sf / Pl: ~uri, (reg; rar) hoarne / E: ucr хори] 1 Parte a coșului³ (38) de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș) Si: hornoaică (1). 2 (Pex) Parte a vetrei nedefinită mai îndeaproape Si: hornoaică (2) Cf buduroi (5), budureț. 3 (Pex) Coș³ (38) pentru fum Si: bageac, buduroi, budureț, fumar, hogeac, hornoaică (3). 4 (Îe) A scrie cu cărbunele de pe – A fi începător la scris. 5 (Îae) A scrie prost. 6 (Îe) A fi abia ieșit din ~ A fi tânăr. 7 (Trs) Cuptor de pâine. 8 Porumbar. 9 (Alp) Spațiu îngust între doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 10 (Glg) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară, caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare Si: karling.

CARPAȚI, sistem montan european, reprezentînd continuarea estică a M-ților Alpi. La Bratislava, în E Bazinului Vienei, Dunărea îl desparte de ultimele prelungiri ale Alpilor (M-ții Leitha), iar în cealaltă extremitate, după ce au descris un arc uriaș, lung de peste 1.300 km, culoarul Timok-Nišava îl separă din nou, de astă dată de Balcani. Formarea sistemului a început prin mișcările tectonice din faza de orogeneză austrică (Mezocretatic) care au dus la cutarea zonei interne a C. și au antrenat în unele sectoare porțiuni din fundamentul cristalin, acoperite de cuverturi sedimentare mezozoice, suprapunându-se reg. înconjurătoare (autohtone) sub forma pînzelor de șariaj (ex. în M-ții Tatra, M-ții Parîng și Masivul Retezat-Godeanu). Cristalinul și sedimentarul mezozoic al Pînzei Getice și al Autohtonului au fost apoi strîns cutate și fragmentate. În Paleocen (faza laramică) are loc o ridicare generală a zonei centrale a C. și retragerea definitivă a apelor marine din această zonă. La sfîrșitul Paleogenului, în mișcarea de ridicare și de cutare este antrenată și zona exterioară (a flișului) care se alătură zonei muntoase mai vechi. În Neogen s-au produs puternice erupții vulcanice, care au dus la formarea celui mai lung lanț vulcanic din Europa, situat pe rama interioară a arcului carpatic. La exteriorul sistemului montan s-a format cea mai nouă unitate de orogen a C., Subcarpații, o dată cu care s-a produs și o înălțare în bloc a întregului masiv. Caracteristică pentru C. este prezența platformelor de eroziune rezultate în urma acțiunii agenților modelatori externi și a ridicărilor succesive, pe verticală. Deși nu există ghețari actuali, urmele glaciațiunii cuaternare sînt evidente în relieful culmilor înalte (Tatra, Černogora, Rodna, Făgăraș, Retezat ș.a.), prin circuri, custuri, văi glaciare etc. În afara glaciațiunii de tip alpin, C. au suferit și influența ghețarului scandinav, care a pătruns pe văi, lărgindu-le și lăsînd acumulări de morene. Cu excepția zonei flișului, slab fragmentată și cu alt. reduse, C. sînt străbătuți transversal de numeroase rîuri. Din punct de vedere fizico-geografic, se împart în trei grupe pr.: C. Nord-Vestici, C. Centrali și C. Sud-Estici. 1. Carpații Nord-Vestici se întind între Dunăre (Bratislava) și Biała (afl. al Dunajecului) din SV Poloniei. Structura și morfologia sînt complicate, existînd atît masive cristaline, cît și eruptive puternic afectate de eroziune. Se întîlnesc numeroase culmi paralele alcătuite din fliș, separate prin depresiuni alungite de natură tectonică sau sculpturală. Alt. medii: 1.000-1.400 m, depășind foarte rar 2.000 m. Totuși în această grupă se află Tatra, cel mai înalt masiv cristalin din întregul sistem montan carpatic (2.663 m în vf. Gerlachovka), cu forme glaciare bine dezvoltate și păstrate. La S de Tatra, între rîurile Váh și Hron, se găsește masivul cristalin Tatra joasă, care culminează în vf. Dumbier (2.043 m), coborînd la periferie sub 1.000 m. Un culoar tectonic miocen, orientat E-V, și drenat de rîul Hron, desparte munții din N de M-ții Metaliferi ai Slovaciei, munți joși (alt. max.: 1.477 m), generați de vulcanismul neogen. Prin eroziunea conului vulcanic s-au format o serie de neckuri și bazine. Ocolind Tatra Înaltă pe la N se desfășoară C. flișului. Ei încep la Dunăre (Bratislava) prin C. Mici (alt. max.: 768 m), în a căror axă apare fundamentul cristalin, și se continuă cu C. Albi, mai înalți (c. 1.000 m) și mai largi, cuprinzînd numeroși martori din calcare jurasice, și cu Beskizii Slovaciei, munți mijlocii (1.725 m alt. max. în vf. Babia Gora), avînd mare lărgime și o structură asemănătoare Obcinelor Bucovinei. 2. Carpații Centrali constituie o unitate bine individualizată care separă C. Nord-Vestici de cei Sud-Estici. Ei se desfășoară între Biała și culoarul Rika-Sviča. În relieful lor, cu alt. ce depășesc rar 700-800 m, sînt caracteristice culmile paralele constituite din fliș în alternanță cu cîmpulunguri, fragmentate de văi transversale slab adîncite. Au aspect colinar, de muncei, cu interfluvii largi, pante domoale și trecători joase, de obîrșii. Către N, C. Centrali trec, prin intermediul unor pinteni din gresie, în dealurile precarpatice, pe care le domină cu 200-300 m. Către Depr. Panonică din sud, trecerea se face prin două șiruri de măguri (700-1.000 m) reprezentînd neckurile și masivele vulcanice ale M-ților Vihorlat, care încadrează o depr., subcarpatică. 3. Carpații Sud-Estici se desfășoară între culoarele Rika-Sviča la N și Timok-Nišava la S, avînd cea mai mare extindere pe terit. României și unde se deosebesc trei sectoare: C. Orientali, C. Meridionali și C. Occidentali. Carpații Orientali se întind ca unitate morfologică de la hotarul de N al României pînă la valea Prahovei, iar ca structură geologică pînă în valea Dîmboviței. Sînt alcătuiți din trei zone geologice, dispuse paralel: zona flișului (în E), cristalino-mezozoică (în centru) și vulcanică (în V). Alt. max.: 2.303 m (vf. Pietrosu Rodnei). Se caracterizează prin dispunerea paralelă a culmilor, numeroase pasuri (Prislop, Bicaz, Ghimeș-Palanca, Bratocea, Buzău, Predeal etc.), sînt bine împăduriți și au depr. interioare; alcătuiesc principala zonă forestieră a țării. Zăcăminte de petrol, sare, min. de mangan, fier, cupru, sulf etc. Resurse hidroenergetice. Zone turistice (masivele Rodnei, Rarău, Ceahlău, Cheile Bicazului – Lacul Roșu, Lacul Sf. Ana etc.). Partea de S a Carpaților Orientali, cuprinsă între valea Oituzului, valea Prahovei și Depr. Brașov, se individualizează ca o unitate aparte (Carpații Curburii). Carpații Meridionali se întind ca unitate morfologică, de la valea Prahovei pînă la culoarele Timiș-Cerna și Bistra-Strei, iar ca unitate geologică de la Dîmbovița la Dunăre. În alcătuirea lor intră ca unități tectonice Autohtonul și Pînza Getică. Predomină șisturile cristaline care au determinat masivitatea lor cu o cuvertură de calcare cretacice (uneori organogene) ce dau forme de relief spectaculoase. Se caracterizează prin existența unor noduri orohidrografice, a unui număr redus de depr. intramontane și de pasuri de culme (Bran, Vîlcan) și trecători de vale (Lainici, Turnu Roșu). Prezintă frecvente urme glaciare în zona crestelor înalte. Alt. max.: 2.544 m (vf. Moldoveanu). Importante zăcăminte de cărbuni, min. de fier, mică, grafit. Turism în masivele Bucegi, Făgăraș, Retezat etc. Carpații Occidentali se întind între Dunăre la S și Someș la N, constituind o sinteză geologică a celorlalte sectoare carpatice. Valea Mureșului îi împarte în două grupe pr.: M-ții Apuseni în N, mai înalți și, M-ții Banatului și Poiana Ruscă în S. Au un relief de culmi domoale, cu un ansamblu de nivele de eroziune etajate, puternic fragmentate de depresiuni-golf, care pătrund adînc în masa muntoasă. Nuclee de șisturi cristaline și granite alternează cu depozite sedimentare străbătute de roci eruptive. Prezența calcarelor a favorizat apariția fenomenelor carstice. Nodurile orografice au aspect de munți-bloc, fără urme glaciare, separate prin depr. tectonice de tip golf. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Zăcăminte de bauxită, min. de aur și argint. Obiective turistice: Cheile Turzii, Carașului, Nerei, peșterile Scărișoara, Meziad, Focul Viu, Cetățile Ponorului.

ŠAR PLANINA (Munții Șar), lanț muntos în NV Macedoniei, alcătuit din șisturi cristaline, dolomit și calcar, extins pe direcție NE-SV, pe c. 160 km lungime, la NV de valea superioară a râului Vardar, la granița cu Albania și Serbia-Muntenegru. Include și masivele Korab, Bistra, Jablabica și Galicica. Alt. max.: 2.794 (vf. Golem-Korab). Prezintă pereții abrupți, vârfuri semețe (Titov 2.747 m, Turcin 2.702 ș.a.), văi adânci, circuri și lacuri glaciare, numeroase depr. intramontane ș.a. Păstorit pe culmile înalte. Versanții sunt acoperiți cu păduri. Stațiuni ale sporturilor de iarnă (Popova Šapka ș.a.). Turism.

FĂGĂRAȘ 1. Munții Făgăraș, masiv muntos în Carpații Meridionali, între Olt și Dâmbovița, constituit din șisturi cristaline. Culmea principală, care se întinde pe 70 km lungime, e dublată, spre S, de culmile Iezer-Păpușa-Ghițu-Frunți-Cozia. Sunt munți înalți, masivi, cu caractere alpine, cu urme ale glaciației cuaternare (circuri cu lacuri glaciare, custuri, văi glaciare). Vf. pr.: Moldoveanu (2.544 m, cel mai înalt din țară), Negoiu (2.535 m), Viștea Mare (2.527 m), Lespezi (2.522 m), Vânătatea lui Buteanu (2.508 m), Dara (2.500 m). Climat alpin, cu precipitații predominante dinspre V. În zona înaltă, la peste 1.700 m alt., se află pășuni alpine (păstorit), iar mai jos, păduri de conifere și de fag. Nod orohidrografic. Zonă turistică importantă. Traversat, pe la obârșia râului Argeș, de Transfăgărășan. 2. Depresiunea Făgăraș, depr. tectono-erozivă cuprinsă între M-ții Făgăraș, Perșani și Pod. Hârtibaciului, formată prin drenarea și colmatarea de către Olt și afl. săi a unui vechi lac. Supr.: c. 1.000 km². Relieful este reprezentat printr-o câmpie joasă de acumulare. Climă răcoroasă cu inversiuni de temp. Cunoscută și sub denumirea Țara Făgărașului sau Țara Oltului. 3. Municipiu în jud, Brașov, în depr. cu același nume, pe stg. Oltului; 45.426 loc. (1995). Expl. de argile. Termocentrală. Hidrocentrală. Combinat chimic (îngrășăminte, mase plastice, vopsele). Constr. de utilaje pentru ind. chimică și alim.; cherestea, mobilă, produse alim. (preparate din carne și lapte, panificație). Muzeul Țării Făgărașului cu colecții de etnografie locală (ceramică populară, țesături, icoane pe sticlă, piese de port popular). Castel-cetate (sec. 15-18) construit pe ruinele unuia mai vechi (1308-13010) și refăcut după 1620; Biserica Sf. Nicolae (1694-1697), ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, biserică reformată (1712-1715). Menționat documentar în 1431. Declarat municipiu în 1979.

GLACIER [glæsiər] 1. Parc național în N S.U.A. (Montana); 4,1 mii km². Întemeiat în 1910 și unit în 1932 cu parcul național canadian Waterton (520 km²), formează un parc internațional. Relief glaciar cu văi, circuri, lacuri și ghețari montani. Canioane, cascade și peșteri. Floră și faună bogată. Turism. 2. Parc național în SV Canadei (Columbia Britanică), în Selkirk Range din M-ții Stâncoși Canadieni; 1,35 mii km². Întemeiat în 1886. Relief alpin dominat de vf. Dawson (3.390 m), cu ghețari montani (Illecillewaet), care coboară până la 1.100 m alt., câmpuri de gheață, torenți, cascade și canioane. Peșterile Nakimu. Traversat de de șoseaua și calea ferată transcanadiană. Turism.

INEU 1. Vârf de formă piramidală în E M-ților Rodnei, alcătuit din roci cristaline. Alt. max. 2.279 m. Nod orografic (de sub el izvorâsc râurile Putreda, Lala, Valea Băilor ș.a.). Acoperit cu pajiști alpine. La baza lui se află circul și lacul glaciar Lala. Cunoscut și sub denumirea de Inău. 2. Oraș în jud. Arad, pe Crișu Alb; 10.332 loc. (1998). Nod feroviar. Expl. de nisip, balast și andezit (Mocrea). Întreprinderi alim., de mobilă și cherestea, de conf. și tricotaje, prefabricate din beton, articole de pielărie. Reparații de mașini și utilaje agricole. Centru pomicol și viticol. Menționat documentar în 1214. Declarat oraș în 1967. Castel-cetate (1552, reconstruit în 1645 și extins în 1870). Biserică în stil gotic (sec. 13-14). Biserică ortodoxă (1861-1864). 3. Com. în jud. Bihor; 3.522 loc. (1998). Expl. de balast și nisipuri pentru ind. și constr. Prelucr. lemnului (mobilă). Centru pomicol. Stație de c. f. Biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gravriil (1720, pictată la 1802), în satul Botean.

RETEZAT, Munții ~, masiv muntos în V Carpaților Meridionali, situat între depr. Hațeg-Pui (la N,) depr. Petroșani (ESE), valea Râului Mare (V) și m-ții Vâlcan, de care este despărțit prin Valea Soarbele, Paltina și Lăpușnicu Mare (S). M-ții R. sunt alcătuiți din granite, granodiorite, șisturi cristaline și petice de calcar (în S), unde apar frecvente forme carstice. Prezintă vaste platforme de eroziune, etajate, precum și versanți abrupți și piscuri semețe. M-ții R. au peste 20 de vârfuri care depășesc 2.000 m alt., printre care: Peleaga (2.509 m), Custura (2.457 m), Bucura (2.433 m) ș.a. În m-ții R. se găsesc cele mai multe și mai evidente urme ale glaciației cuaternare din Carpații românești, care le conferă o înfățișare tipic alpină, cu circuri și văi glaciare, custuri dantelate, morene, câmpuri de grohotișuri, peste 80 de lacuri glaciare (Bucura, Zănoaga, Galeșu, Tău Negru, Tău Mare, Ana, Lia, Viorica ș.a.). Partea sudică, calcaroasă (numită și R. Mic) cuprinde masivele Piule – Piatra Iorgovanului, foarte spectaculoase, dominând prin abrupturi stâncoase în cursul superior al Jiului. Prezintă chei (ale Butei, Scorotei), peșteri, avene. Partea de est (între Râu Bărbat și Jiul de E), mai joasă (alt. max. 1.792 m) este cunoscută și sub numele de Tulișa. R. reprezintă unul dintre cele mai frecventate obiective turistice ale țării, fiind accesibili dinspre depr. Hațeg și Petroșani. Masivul R. este un important nod orohidrografic din care pornește o densă rețea de râuri cu debite bogate și potențial hidroenergetic ridicat (Râu Mare, Nucșoara, Valea Rea, Râu Bărbat ș.a.). Versanții sunt bine împăduriți. La peste 1.800 m alt. se află domeniile tufărișurilor subalpine și ale pășunilor alpine, unde se dezvoltă țăpoșica (Nardus stricta), păiușul (Festuca airoides), iarba vântului (Agrotis rupestris) ș.a. În v m-ților R., în bazinetul numit Gura Apelor, pe Râu Mare s-a construit cel mai mare baraj de pe râurile interioare ale țării. În partea centrală și sudică a m-ților R. se află Parcul Național Retezat (54.400 ha), înființat în 1935 din inițiativa și prin eforturile savanților Emil Racoviță și Alexandru Borza și inclus (1980) în rețeaua mondială a rezervațiilor biosferei. În interiorul lui (în zona lacul Gemenele – Tău Negru – Valea Dobrunului), o supr. de 1.629,4 ha este declarată o rezervație științifică, aici nefiind permis accesul turiștilor sau a altor persoane decât cu avizul Comisiei Monumentelor Naturii. Vegetația din cadrul Parcului Național este foarte puțin modificată de intervenția omului, ea cuprinzând peste 1.200 specii, etajate pe versanți, din care c. 15% sunt endemite carpatice (unele specii doar masivului R.), iar altele sunt declarate monumente ale naturii. Începând de la poale spre înălțimi, în locurile mai adăpostite există arboret de gorun cu carpen în care diseminat apar teiul (Tilia cordata) și nucul (Juglans regia), care urcă până la c. 600 m alt. ș.a. Urmează o zonă compactă cu păduri de fag, care depășesc uneori alt. de 1.400 mm și apoi una de molidișuri (local în amestec cu zâmbrul) ce ajung până la 1.800 m. La peste 1.800 m alt., peisajul subalpin este dominat de întinse jnepenișuri (Pinus mugo) și, răzleț, zâmbru (Pinus cembra), de scoruș de munte (Sorbus aucuparia) și tufișuri alcătuite de smârdar (Rhododenndron myrtifolium), ienupăr pitic (Juniperus sibirica) ș.a. O caracteristică a florei Parcului Național o constituie marea variabilitate a genului Hieracium (vulturica), reprezentat prin 27 de specii cu 51 de varietăți, multe dintre ele endemice, masivul R. fiind un adevărat centru genetic al acestui gen. Printre plantele declarate monumente ale naturii se evidențiază floarea de colți (Leontopodium alpinum), sângele voinicului (Nigritella rubra), strugurii ursului (Arctostaphyllos uva ursi), gențiană (Gentiana punctata) ș.a. Fauna Parcului Național este reprezentată prin aproape toate speciile caracteristice Carpaților: urs, mistreț, jder de copac, râs, cerb, căprior, pisică sălbatică, capră neagră (declarată monument al naturii), ocrotită de lege, cocoș de munte, ieruncă ș.a. În trecut R. era renumit ca loc de cuibărit al unor păsări răpitoare mari: zăganul, vulturul pleșuv sur, vulturul negru (astăzi dispărute din zonă) și acvila de munte (acum foarte rară). Sunt încă prezente răpitoare mici ca șoarecarul, diverse specii de uliu, șoimul și vânturelul, iar dintre răpitoarele de noapte huhurezul. Sunt abundenți amfibienii (tritonii, diferite specii de broască) și șerpii. Recent a fost colonizată marmota. Numeroase specii de fluturi, printre care unele endemite și elemente sudice. În cadrul Parcului Național existe trei puncte de observații (Gura Zlatna, la 795 m, Rotunda, la 1.100 m și Pietrele, la 1.487 m), care controlează intrarea și ieșirea turiștilor, o cabană a paznicilor (la Gura Zlatna) și un laborator de cercetare științifică (inaugurat în 1965), situat la 1.770 m alt., pe malul râului Rovina.

zănoagă sf [At: URICARIUL, XXV, 67 / V: (reg) zărn~ (Pl: zărnoage) / Pl: ~age, (reg) zănogi / E: vsl * занога cf bg, rs занога] 1 Poiană sau coastă de deal care poate fi transformată în teren agricol. 2 Depresiune glaciară circulară cu versante prăpăstioase, în zona munților înalți Si: caldeiră (1), căldare (6), circ (3), (reg) scofaină¹. 3 Vale adâncă. 4 Ochi larg de apă format pe cursul unui râu, mai jos de un stăvilar Si: vâltoare. 5 (Reg) Loc unde se despart apele. 6 (Reg) Groapă mlăștinoasă. 7 (Reg) Albie de torent.

CIRC ~uri n. 1) Gen de artă care cuprinde numere de acrobație, iluzionism, momente comice și prezentare de animale dresate. 2) Construcție prevăzută cu arenă și locuri pentru spectatori dispuse în amfiteatru, unde se dau spectacole de acest fel. 3) (în Roma antică) Loc destinat curselor de care și procesiunilor triumfale. 4) Adâncitură rotundă. ◊ ~ glaciar adâncitură formată în sol ca rezultat al acțiunii unui ghețar; căldare glaciară. ~ lunar adâncitură circulară pe suprafața Lunii; crater lunar. /<lat. circus, fr. cirque