CIORAP s. 1. (Transilv.) cioc, (Mold.) colțun, (Transilv., Ban. și Maram.) ștrimf. (Poartă ~i groși.) 2. ciorapi-pantalon = dres.

DRES s. ciorapi-pantalon (pl.).

COLANT, -Ă I. adj. (despre îmbrăcăminte) strâns lipit de corp. II. s. m. pl. ciorap-pantalon; dres. (< fr. collant)

DRES s. n. 1. ciorapi cu chiloți; ciorap-pantalon. 2. (sport, balet) echipament (pe corp). (< engl. dress)

PANTY /PENTI/ s. n. ciorap-pantalon. (< engl. panty)

autoadeziv s. n. Bandă care se lipește fără a fi nevoie să fie umezită ◊ „Întreprinderea «7 Noiembrie» din Sibiu a realizat o mașină de decupat și imprimat etichete cu autoadezive destinate ambalării ciorapilor-pantalon care se fabrică aici.” R.l. 17 V 83 p. 5; v. și inscripționare – adj. (din fr. autoadhésif; PR 1972)

ciorap-chilot s. m. Ciorap-pantalon ◊ „Faci reclamă pentru vreun circ sau pentru vreo fabrică de ciorapi-chilot?” Săpt. 12 IX 75 p. 12 (din ciorap + chilot)

ciorap-pantalon s. m. Ciorap lung, continuat cu chilot ◊ „Se găsesc costumașe ursuleț, traininguri pentru toate vârstele, jachete cu glugă, ciorapi-pantaloni, paltoane din stofă ori blană tricotată, blănuri de la măsura 30 la 40 etc.” Sc. 11 XI 64 p. 1. ◊ „Luni 10 mai a avut loc lansarea pe piață a ciorapilor-pantalon din fire lycra [...]” R.l. 12 V 93 p. 8; v. și autoadeziv (din ciorap + pantalon; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 325; DEX-S)

dres s. n. (anglicism) Ciorap pantalon ◊ „Sondajul făcut noului nostru articol, șosete supraextensibile folosite deopotrivă de femei, copii și bărbați, firul prezentând o elasticitate maximă, s-a bucurat de mult succes. Pregătim un nou fir care va conferi dresurilor o elasticitate sporită.” I.B. 27 IV 74 p. 3. ◊ „Noile tarife la operațiile de remaiat ciorapi: dresuri din fire elastice groase: 20 lei/fir; dresuri din mătase: 15 lei/fir.” R.l. 7 IX 93 p. 5; v. și 2 V 93 p. 8 (din engl. dress; DEX-S)

panty s. n. (anglicism; vest.) Ciorap pantalon ◊ „Producția de panty [...] continuă să fie destinată femeilor cu picioare ultrascurte.” Săpt. 12 IX 75 p. 2. ◊ „Dacă ați ști că ne bate gândul să vă zicem din nou, a câta oară, despre defectele ciorapilor, panty-urilor pe care magazinele le comercializează, probabil nenumărați ochi vor pierde iradierea de bună dispoziție [...]” Săpt. 11 VII 80 p. 8 (din engl. panty; cf. fr. panty; CD, DMN 1967; C. Lupu în SCL 6/82 p. 504)

ștrampohaz, s.n. – (reg.; înv.; mil.) Camera unde se face împărțirea și schimbarea veșmintelor la militari (Bârlea, 1924): „Cum am fost la vărtăhaz / Ș-am șezut în ștrampohaz” (Bârlea, 1924: 7). (Maram.). – Et. nec. (MDA); din germ. Strumpfhose „ciorap-pantalon; dres”.

dres³ sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: eg dress] 1 Ciorap-pantalon. 2 (Spt; balet) Echipament.

dres² (ciorap-pantalon) s. n., pl. dresuri

ștrampoház, ștrampohazuri, s.n. (reg.; înv.; mil.) Camera unde se face împărțirea și schimbarea veșmintelor la militari: „Cum am fost la vărtăhaz / Ș-am șezut în ștrampohaz” (Bârlea, 1924: 7). (Maram.). – Et. nec. (MDA); din germ. Strumpfhose „ciorap-pantalon; dres”.

colțun, colțuni, s.n. – (reg.) Ciorapi scurți, până deasupra gleznelor, purtați de femei; șosete (Papahagi, 1925: 99; Borșa). Ciorapi împletiți din lână (Plăiuț). ♦ (onom.) Colțunescu, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din ngr. kaltsúni (< it. calzoni „pantaloni”, calza „ciorap”) (Scriban, DEX, MDA).

cioareci smp [At: El VI, 235 / V: ~rec, ~rici, ~ric, ciorici sm / E: tc čaryk] 1 (Reg) Pantaloni țărănești strânși pe picior, din pănură sau din dimie, adesea împodobiți cu găitane. 2 (Rar) Pantaloni orășenești. 3 (Înv; reg) Ciorapi de dimie, subțiri și colorați, cu găitane, purtați de țărănci când e frig sau pentru a nu se înțepa în spini. 4 (Înv; reg) Jambiere. 5 (Înv) Stofă albă, groasă, de lână, din care se fac cioarecii.

COASERE s. 1. cîrpire, cusut, prindere, țesere. (~ găurii de la ciorap.) 2. punere. (~ unui petic la pantaloni.)

MANȘETĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (răsfrântă) a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

MANȘETĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Marginea de jos, răsfrântă, a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică, la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

COASE vb. 1. a cîrpi, a prinde, a țese, (Transilv.) a ștopoli, (Mold.) a țîrîi. (I-a ~ ciorapul.) 2. a pune. (I-a ~ un petic la pantaloni.) 3. a broda, (reg.) a împistri, (Transilv. și Maram.) a chindisi, (prin Maram.) a popistri, (prin Ban. și Transilv.) a șlingui, (prin Transilv.) a ștricăni. (~ cu flori; ~ la gherghef.)

șolovar, șolovari, s.m. (reg.) 1. (mai ales la pl.) ciorap gros de lână. 2. (la pl. cu val. de sg.) pantaloni strâmți de pânză sau de lână.

șolovar sm [At: KLEIN, D. 424 / V: (reg) ciol~, șuluar / Pl: ~i / E: mg solovári] 1 (Trs; mpl) Ciorap gros de lână. 2 (Reg; lpl cu valoare de sg) Pantaloni (strâmți) de pânză sau de lână.

cioareci s.m. pl. (pop.) 1. pantaloni țărănești din pănură albă și groasă de dimie; nădragi. 2. (reg.) ciorapi de dimie, subțiri și colorați, cu găitane, purtați de țărănci pe timp friguros; cioci, călțuni, buși, jambiere. 3. stofă albă, groasă, de lână; pănură albă, dimie, aba.

cioareci s. m. pl. – 1. Pantaloni tipici țărănești, din postav alb făcut în casă. – 2. În anumite regiuni, ciorapi de pînză sau postav purtați de femei iarna. – 3. Postav făcut în casă, stofă de lînă groasă. – Mr. cioaric „postav”; cioariți „ciorapi de pînză”. Origine necunoscută. Pare a fi același cuvînt ițari, prin intermediul unui der. *ițari(ci). Dacă această ipoteză este corectă, este vorba aproape sigur de un cuvînt din fondul tradițional. Explicațiile date pînă acum sînt insuficiente: din mag. szövedék „țesătură” (Cihac, II, 490); din tc. çarik „cizme orientale”, cf. ngr. τσαρούχια, alb. tšarihe (Șeineanu, II, 132; Meyer 439; Lokotsch 401); din mr. cioară „șireturi pentru picioare” (Capidan, Dacor., IV, 265); de la benevreci, contaminat cu bg. čoa (< tc. çohe) „stofă de lînă groasă” (Weigand, Jb., XVI, 222). – Der. ciorecar, s. m. (țăran, sătean).

TALPĂ, tălpi, s. f. I. 1. Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, de la călcîi pînă la degete, care vine în atingere cu pămîntul și pe care se sprijină corpul, cînd omul sau animalul stă în picioare. Nu pot să mișc talpa piciorului. STANCU, D. 313. Băieții încinseseră o horă de gemea puntea vaporului sub tălpile lor goale. BART, S. M. 13. Graiul ei cel dulce... îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. Ce se proptește-n cap, Ca să-ți intre-n tălpi? (Pironul). TEODORESCU, P. P. 240. ◊ Expr. Din (sau de la) creștet pînă în tălpi (sau în talpă) sau din talpă pînă în creștet v. creștet. A o apuca la talpă (sau a-și lua tălpile la spinare) = a pleca, a o șterge. Fata... au apucat-o repede la talpă mai departe. SBIERA, P. 279. Arde focul la tălpile picioarelor, se spune cînd cineva este amenințat foarte de aproape de o primejdie. Unde să se ascundă... acum cînd focul arde la tălpile picioarelor! GALACTION, O. I 162. A fi (sau a scula, a pune pe cineva) în tălpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în mișcare, în acțiune. Ar scula tot satul în tălpi să știe că i-a adus pe Ion în casă. REBREANU, I. 118. După cină să dau la culcare, că pînă nu să face ziuă trebuie să fie-n tălpi. RETEGANUL, P. III 83. A-l frige (pe cineva) pămîntul sub tălpi, se spune cînd cineva este neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). Poate că numai cîteva clipe trecuseră. Dar lui Stroe Vardaru îi păreau că durează de o veșnicie, fiindcă îl frigea pămîntul sub tălpi. C. PETRESCU, A. R. 18. A bate averea la tălpi = a-și risipi averea (în petreceri). (Atestat în forma de pl. talpe) Iar după ce-i muri, copiii tăi au s-o bată [averea] la talpe. GANE, N. III 24. A cunoaște (pe cineva) din talpă = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. Numai cine a trăit mult cu Agatocle Leuștean, precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă. GANE, N. III 156. Sărut tălpile, formulă învechită și servilă de salut, de adresare sau de mulțumire. Apoi care cîntec porunciți, sărut tălpile – întrebă Ghioc îndoindu-se din șale. GANE, N. III 174. ◊ Compuse: talpa-gîștei = plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz; crește în locuri necultivate (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = plantă erbacee, cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în formă de spic la vîrful tulpinii (Acanthus longifolius); acantă; talpa-stîncii = mică plantă erbacee cu tulpina culcată, ramificată, cu flori mici (Coronopus ruelli); talpa-lupului – plantă erbacee cu flori mici, roșietice și cu frunzele acoperite pe partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care acoperă talpa (1). Își privea atent talpa ghetei, udă, neagră. GALAN, B. I 79. Pantaloni albi și pantofi de olandă cu talpa elastică. C. PETRESCU, Î. I 12. Și-ntr-o zi – să vezi acu – dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme, cuie. COȘBUC, P. II 48. ◊ Expr. A bate talpa (la pămînt) = a călca apăsat, trîntind piciorul de pămînt. Căpitanului îi plăcea să meargă oamenii țanțoși, veseli și să bată talpa la pămînt. SADOVEANU, O. VI 195. ♦ Piele groasă, tare, tăbăcită în mod special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. Și-a pregătit piele bună, și talpă ș-o ocă de scîrț. SADOVEANU, E. 112. Ce-i drept, făceau paralele acele; căci pusese piele bună, talpă de fund și erau cusute de tocmală. CREANGĂ, O. A. 84. II. 1. Lemn gros, grindă, care se așază la partea inferioară a pereților unei case, pentru a sprijini construcția; p. ext. (mai ales precizat prin «casei») temelie. Ceva ulcele roșii, sau alte lucruri curioase, găsite uneori nu mai departe decît sub talpa casei. GALACTION, O. I 119. În stînga, o aripă a castelului din Suceava... sfîrșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. DELAVRANCEA, O. II 11. Cînd valul se retrage, ei se întorc, își ridică iar bordeiele din talpă. VLAHUȚĂ, la CADE. Tîlharii... s-au sfătuit ca să sape o bortă pe sub talpa casei în pivniță. SBIERA, P. 276. Începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi, ista de grinzi. CREANGĂ, P. 48. ◊ Expr. Talpa țării (sau a casei) = țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. Potoliți-vă, măi oameni, ascultați de boieri și munciți! Fiți harnici și nu vă luați după îndemnurile rele! Voi sînteți talpa țării. REBREANU, R. I 271. Țăranul... face parte din acel strat social ce alcătuiește talpa țării, pe care se sprijină întreaga greutate a acesteia. PAMFILE, A. R. 33. Locuitorii țării erau împărțiți în mai multe categorii sau clase: 1. Clasa țăranilor de la sate, talpa casei, cum s-ar zice, care plătea dări și ducea toate sarcinile statului. GHICA, S. XII. Cu drept cuvînt li s-a aplicat numirea de «talpa casei», numire pe care eu am scris-o sub fotografia reprezentînd pe deputații pontași. KOGĂLNICEANU, S. A. 222. (Rar) Talpa casei = bărbatul, capul familiei. Bună să vă fie inima, zise talpa casei. RETEGANUL, P. III 4. Talpa iadului = a) temelia iadului (închipuită ca fiind susținută de mama căpeteniei dracilor sau de un suflet de pămîntean foarte rău). După ce ți-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu; și aceea are să fie de trebuință la talpa iadului, că au început a putrezi căpătăiele. CREANGĂ, P. 146. Tu ești bun de talpa iadului. NEGRUZZI, S. I 93. Eu în iad cînd am intrat, Ce-am văzut m-am spăriat... Vornicul satului Ținea talpa iadului. MARIAN, S. 72; b) mama căpeteniei dracilor. Talpa iadului însă, mai ajunsă de cap decît toți dracii, zise atunci lui Scaraoschi. CREANGĂ, P. 310. Talpa iadului e însuși mama lui Scaraoschi, o babă hîdă și urîtă. ȘEZ. II 160; c) om foarte rău, păcătos, în special babă rea, vrăjitoare; tălpoi. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare strașnică, care închega apa... Talpa iadului, cum aude despre această minunăție, trimite slujnica degrabă să-i cheme femeia. CREANGĂ, P. 96. Cînd a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica și din talpa iadului bucățica. id. ib. 101. ♦ Fig. Sprijin, bază, susținere, stîlp. Iaca și moș Arbure, talpa răzășilor. ALECSANDRI, T. 1337. ♦ Fig. Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca formînd baza societății. Începînd la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pîn’ la frunțile crăiești. EMINESCU, O. I 133. 2. Fiecare dintre cele două lemne groase, orizontale, care alcătuiesc trupul războiului de țesut. Tălpile... formează lungimea războiului. ȘEZ. VII 188. 3. Fiecare dintre cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel, curbate în sus la capătul de dinainte, pe care alunecă sania. Îmi așezai sania pe tălpi, mă scuturai de zăpadă și plecai și mai grăbit. GANE, N. II 204. ♦ Lemnul din dosul cormanei pe care se sprijină plugul și care îl face să alunece mai ușor pe brazdă. Talpa plugului... e făcută din lemn tare, de stejar sau de ulm. PAMFILE, A. R. 42. ♦ Partea de dedesubt a corăbiei. Sub talpa corăbiei Străbătătoare-n adînc vuiau răscolitele valuri. MURNU, I. 18. ♦ Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. Pîrîul... cade pe roata morii și iese dincolo, vijelios, pe talpa unui scoc lat de vreo cinci pași. CAMIL PETRESCU, O. II 587. 4. Partea inferioară, lățită, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. Bagă de seamă că șina are talpă prinsă-n cîrlige zdravene, afundate-n traverse de stejar. SP. POPESCU, M. G. 27. 5. Partea de dedesubt a rindelei (care alunecă pe lemn). ♦ Extremitatea unui pat de pușcă pe care se sprijină arma cînd stă în picioare. Se uita chiorîș la milițienii care-și scoseseră armele și le lăsaseră cu talpa de fier pe pămînt. MIHALE, O. 513. 6. Partea de dedesubt, pe care se clădește o claie sau un stog (de fîn, de paie etc.). Claia... se compune dintr-o parte scurtă... care se numește talpă. PAMFILE, A. R. 161. 7. Baza unei excavații miniere. – Pl. și: talpe (ISPIRESCU, U. 111).

tureatcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 4^v/9 / V: (reg) ~acă, ~apcă, ~rnea, ~rue~, ~ruiacă (Pl: ~ieci) sf, tuliac, ~ac, ~atc, ~eci, ~riac (P: ~ri-ac), ~rneag, ~ruiac sm / Pl: ~etci, (reg) ~etce / E: ns cf tur³] 1 Parte a cizmei care acoperă pulpa piciorului de la gleznă în sus, până la genunchi Si: carâmb. 2 (Pfm; îe) A călca pe ~ A greși din cauza lipsei de experiență, de prudență etc. 3 (Pfm; d. elevi; îe) A fi ~ A fi nepregătit la lecție. 4 (Pfm; îe) A umbla cu pila în ~ A fi viclean. 5 (Pop; îe) A fi la ~reac A fi deznădăjduit. 6 (Pop; îe) A lua foc în ~etci A fi înșelat într-o afacere. 7 (Reg; îe) A o ține ~ruiac A vorbi mult și cu insistență pentru a susține un punct de vedere. 8 (Reg; îe) A se face ~ruiac A se îmbăta. 9 (Pop; prt) Persoană cu idei învechite, retrograde. 10 (Îrg; fig) Om prost. 11 (Reg) Trunchi² (1) de copac. 12 (Îvp) Ciorap fără talpă, făcut din dimie sau din postav, care îmbracă piciorul de la gleznă până la genunchi Si: (reg) pulpar, turecar (1). 13 (Mun; fig; dep) Persoană care poartă turetci (12) Si: (reg) turecar (2). 14 (Mun; pex; fig) Persoană cu picioare butucănoase, mari. 15 (Olt; lpl) Ciorapi (scurți și groși). 16 (Înv; lpl) Ițari. 17 (Reg) Fiecare dintre cele două părți ale pantalonilor, ale ițarilor etc., care acoperă picioarele Si: crac. 18 (Reg; îf turuiac) Pernă pe care se stă de obicei la vatră, pe lângă foc.

JAMBIERĂ, jambiere, s. f. Accesoriu de îmbrăcăminte bărbătească constînd dintr-o învelitoare de piele sau de postav, care acoperă piciorul de la gleznă pînă aproape de genunchi. Scîrțîiau jambierele roșii care gîtuiau pe pulpă pantalonii. C. PETRESCU, Î. II 70. Domnii cu jambiere... trec la poștă. IBRĂILEANU, A. 7. ♦ Un fel de ciorapi fără talpă, lungi pînă peste genunchi, care se poartă iarna peste încălțăminte, acoperind pulpa piciorului și fixîndu-se sub talpă printr-un elastic. – Pronunțat: -bi-e-.

NĂDRAG, nădragi, s. m. (Popular, mai ales la pl.) Pantaloni bărbătești. V. cioareci. Era un flăcău voinic, cu un laibăr de dimie cenușie, nădragii vîrîți în ciorapi de lînă verde, și bocanci grei. DUMITRIU, N. 153. Se dădeau la piciorul drumețului și, dacă nu apucau să-i sfîșie pulpa, îi rupeau în orice caz nădragul. PAS, Z. I 148. Un dulău... îl apucă de pulpa piciorului și-i sfîșie nădragii pînă jos la imineu. GALACTION, O. I 282.

obială (obiele), s. f. – 1. (Rar) Pătură. – 2. Bucată de pînză sau de postav, folosită de țărani în loc de ciorapi sau șosete. – 3. Otreapă, cîrpă, zdreanță. – Var. (Mold.) oghială. Mr. bghială, megl. ubel’. Sl. (bg.) objalo, din obiti, obiją „a înveli” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 466; Cihac, II, 219; Conev 60, 84), cf. sb., cr. obojak „pantaloni”, ceh. ob(v)al „înveliș”. Cf. oghial. – Der. obilos, adj. (zdrențăros).

CÎRPI, cîrpesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la un obiect de îmbrăcăminte rupt sau descusut) A petici, a repara, a coase. Omul... umbla cu mîinile în buzunarul unor pantaloni cu genunchii cîrpiți. DUMITRIU, N. 234. Plugarul, într-un cojoc cîrpit, cu cușmă împănată de răsuflători, sta în car, lîngă plugul lui de lemn. CAMILAR, TEM. 47. Știi ce-am auzit?... Că-ți cîrpești singur ciorapii. SEBASTIAN, T. 282. ◊ (Poetic) Voi, pierduți în gînduri sînte, convorbeați cu idealuri; Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I 35. ◊ (Cu privire la o persoană) Nevasta mă premenește, Mă spală și mă cîrpește. TEODORESCU, P. P. 294. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte sparte sau crăpate) A drege, a repara. Nu mai izbutea să cîrpească sticla de lampă. CAMILAR, N. I 83. Se lipeau de ferestruici strîmbe cîrpite cu hîrtie... se uitau lung-lung, la pruncii lăsați singuri. CAMILAR, N. I 67. În căsuța babei tot mai lucea o lumină roșiatică prin geamurile cîrpite cu hîrtie. DUNĂREANU, N. 22. ◊ Fig. Nu ți-ai prăsit un ban, să-ți poți cîrpi o nevoie la o vreme grea. VLAHUȚĂ, N. 129. Giudecă tu singură, Măriuco, dacă-mi mai este iertat a hrăni visuri de căsătorie... A zice lumea că m-am uitat la banii tăi, pentru ca să-mi cîrpesc sărăcia. ALECSANDRI, T. 1579. ◊ Expr. A-ți cîrpi viața (sau traiul) = a trăi greu. Vatra în jurul căreia și-au cîrpit zi cu zi traiul, indrugînd povești și basme. DELAVRANCEA, S. 203. Cu ochii cîrpiți de somn = nemaiputîndu-și ține ochii deschiși de somn. Copiii, cu ochii cîrpiți de somn, se duceau la culcare. PAS, Z. IV 28. Ea se sfiește să-i iasă înainte, cu ochii cîrpiți de somn. VLAHUȚĂ, O. AL. II 125. 3. Tranz. (Cu privire la oameni) A lovi, a bate. Și tu îi mai dai și dreptate, în loc s-o cîrpești. DUMITRIU, B. F. 41. Grădinarul voind să-l cîrpească, fu oprit de fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 152. ♦ Fig. (Determinat prin «o palmă») A trage, a da (cuiva) o palmă. S-a apropiat de Miai și i-a cîrpit o palmă peste urechi. PREDA, Î. 122. 4. Tranz. Fig. A născoci, a inventa. Ajunge în sat la frate-său, și pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 5. Refl. Fig. A se ajuta, a-și împlini lipsurile, a se alege cu ceva.

IZMEANĂ, izmene, s. f. (Și în forma izmană; mai ales la pl.) Obiect de rufărie bărbătească care se poartă sub pantaloni, acoperind corpul de la talie în jos; indispensabili. În cămașă și izmene, Eftimie stătea după obloane și pîndea. DUMITRIU, N. 254. Ca la armată, avea fiecare lădița lui și în ea tot avutul: o cămașă de schimb, o izmană, ciorapi sau obiele. PAS, L. I 79. Își spălară cum putură cămășile și izmenele. Le stoarseră și le întinseră în poiană, spre soarele ce apunea, CAMIL PETRESCU, O. I 619. ♦ Cracul unui astfel de veșmînt. C-o izmană trasă Cu alta sumeasă. La TDRG. – Variantă: izmană s. f.

ciorap sm [At: CANTEMIR, HR. 205/30 / V: cer~, ~rac², ~rep, cirep, gi~ / Pl: ~i / E: tc čorab] 1 Obiect de îmbrăcăminte care acoperă piciorul, confecționat din fire din bumbac, de lână, de mătase sau din fire sintetice Si: (înv) cioc, colțun, ștrimf, (Buc; lpl) cioareci. 2 (Ban) Obială (neagră). 3 (Îc) ~-chilot (sau ~-pantalon) Dres. 4 (Îs) Cal cu ~i Cal cu pete albe pe fluierul piciorului. 5 (Pfm; îe) A strânge bani la ~ A economisi. 6 Tub izolant cu care se îmbracă, la capete, bobinele electrice.

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur < lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus < gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).

ÎMBRĂCĂMINTE. Subst. Îmbrăcăminte, îmbrăcare (rar), haine, veșminte, albituri, rufărie, straie (pop.), țoale (pop.), șube (reg.); hăinărie. Haină nouă; haină veche, vechitură, flenderiță (reg.), fleandură, buleandră (pop. și fam.), zdreanță, gioarsă (fam.), țoală (depr.). Ținută, port, costum; haine orășenești, haine nemțești (înv.), straie nemțești (înv.); port popular, costum popular, port național, costum național; ținută de casă, îmbrăcăminte de casă, haine de casă; mică ținută, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de serviciu (de lucru), haine de tăvăleală, haine de strapat; mare ținută, ținută de ceremonie, ținută de gală, îmbrăcăminte (costum, uniformă) de sărbătoare (de paradă), găteală. Îmbrăcăminte de protecție. Uniformă, uniformă școlară, uniformă militară. Veșminte bisericești, odăjdii. Haine de vară; haine de iarnă. Haine de comandă; haine (de) gata, confecții. Îmbrăcăminte bărbătească, costum, (un) rînd de haine; îmbrăcăminte femeiască (de damă), costum, taior. Lenjerie de corp, rufărie de corp. Haină, hăinuță (dim.), hăinișoară (rar), sacou, veston, surtuc, surtucel (dim.), surtucaș; hanorac, jachetă, jachețică (dim.), jachetuță (rar); polcă (reg.), polcuță (dim., reg.), tunică, chiton (ant.), ulancă; șubeică (reg.); redingotă, gheroc (rar); bonjur (înv.); spențer (înv. și reg.); fermenea, fermenuță (dim., rar); șubă, șubuliță (dim.), șubuță; mintean; dolman; cațaveică, scurteică, scurteicuță (dim.), mindir (reg.), zoavă (reg.), burnuz (reg.); scurtă; camizol (înv.); bundă, bundiță (dim.), burcă (reg.), burcușoară (dim., reg.); talar (înv.); biniș (înv.). Palton, paltonaș (dim.), roc (reg.); pardesiu, pardesiaș (dim.), trenci, trencicot, ulster (rar), macferlan, denfiu, raglan, loden, mantou. Mintie (reg.), minteuță (dim., reg.); cabaniță (înv.), ipingea (înv.), tătarcă; șabană (înv.); caftan (înv.), căftănel (dim.), capot (înv.); suman, sumăieș (dim., reg.), sumănel, sumănuț (reg.), sărdac (reg.), genuncher (reg.), țundră (reg.), țundriță (dim., reg.), sarică, zeghe, ghebă, zăbun, zăbunaș (dim.), zăbunel. Cojocel, bundă (reg.), ilic, ilicel (dim.), pieptar, pieptăraș (dim.), pieptărel, pieptăruț (reg.), tivilichie. Manta, măntăluță (dim.), abolla (ant.), burnuz, lacernă, palium, poncho, reno (ant.), sagum. Pelerină, pelerinuță (dim.), mantelă (înv.), manteluță (dim., înv.), capă, mantilă (înv.), feregea, mantie, mantă (înv.), dalmatică, paludamentum, sirmă, rantie, peplu, robă, tunică, hlamidă, togă, reverendă, anteriu; rasă, sacos. Halat de casă, haină (rar), capot, capoțel (dim.), chimono. Vestă, hocheton, jiletcă, jiletcel (dim.), laibăr, lăibăraș (dim.), lăibăruț, prusluc (reg.), mintean; bolero. Pulover, jerseu, sveter, flanelă, flaneluță (dim.), gemper. Pantaloni, șort, blugi, nădragi (pop. și fam.), poturi (înv. și pop.), poturei (dim., înv. și pop.); ițari, ițărași (dim., rar), cioareci, berneveci (reg.); ceacșiri (înv.); șalvari. Rochie, rochiță (dim.), rochioară (rar); vigan (reg.). Fustă, fustișoară (dim.), fustiță, fustanelă, jupă, jupon, poale (pop.), foi, sucnă (pop.), sucniță (dim., pop.); fotă, fotiță (dim.), opreg, catrință, zadie, androc (reg.), prigitoare (reg.), vîlnic, zâvelcă, zăvelcuță (dim.); șorț, șorțuleț (dim.), pestelcă (pop.), pestelcuță (dim., pop.); crinolină, malacof. Cămașă, cămășuță (dim.), cămășuică, cămeșoi (augm.), bluză, bluzuliță (dim.), ie, iișoară (dim.), spăcel (reg.), șemizetă (rar), cazacă. Tricou, tricot, maiou. Combinezon, furou. Sutien; corset; burtieră; portjartier. Chiloți, chiloței (dim.); slip, bikini, costum de baie. Izmene, indispensabili. Cămașă de noapte; pijama. Ciorapi, șosete; obiele. Fular, eșarfă, șal, gear (înv.), tarabulus (înv.). Cravată, lavalieră, papion; jabou. Mănușă, mitenă. Manșon. V. acoperămînt de cap, cingătoare, îmbrăcare, împodobire, încălțăminte, lux, meșteșug, modă, podoabă, țesătură.

NĂDRAG s. m. (Popular; de obicei la pl. cu valoare de sg.) 1. Pantaloni (țărănești). V. cioareci, ițari. Nadragi [de] Karagiu (a. 1589). cuv. d. bătr. i, 258. [Egiptenii] încă poartă și nădragi de păr. herodot (1645), 115. Și vei face lor nădragi de in, să acopere rușinea trupurilor lor, de la brîu pînă la coapse să fie. biblia (1688), 59²/56, cf. 82²/9, anon. car., lex. mars. 191. N-au fost avînd mestei la nădragi. neculce, l. 12. Feciorul meu s-au dus și i-au tras nădragii (a. 1770). iorga, s. d. xii, 85. Am luat... o dulamă roșie de anglie veche și o părechie de nădragi (a. 1775). id. ib. 90. Și luînd toate de la Frater și Sekeli, pre ei numai în nădragi și niște dulmăni rele i-au lăsat. șincai, hr. ii, 310/8. L-au pus într-un car cu doi boi, numai cu anteriu și cu nădragi, id. ib. iii, 104/16. Dar iacă zmeoașii de toată parte Năpădind, m-apucă unul de nădragă, Altul de cizme. budai-deleanu, t. v. 92. Se dezbrăcă d-anteriu, nădrag. pann, p. v. i, 43/10. Niște strimți nadragi. negruzzi, s. ii, 249. Poți să te îmbraci după modă. În locul nădragilor acelor roși, să pui un pantalon elegant. id., în pr. dram. 478. Nae Gîrcănescu îmbrăcat husărește, cu nădragi strimți și cu chiveră. alecsandri, t. 128. Femeia toarce, urzește, țese; ea coase, face nădragi, zechi, cămașă. jipescu, o. 35. Cu antereu de canavață Ce se ținea numa-n ață Și cu nădragi de anglie, Petece pe ei o mie. creangă, p. 148. Unul dintre negustori se căuta cu multă stăruință în fundul buzunarului de la nădragi. caragiale, o. iii, 143. Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim?... Orfanii ce ne-mbracă jiletce și nădragi? maceDONSKI, o. I, 43, cf. MOLDOVAN, ț. n. 127. Straiele făcute de abagii sînt tuzluci, nădragi, mintene. pamfile, i. c. 288. Cioarecii, numiți nădragi, se fac din postav alb, bătut la piuă, au o lărgime potrivită și la glezne se vîră în ciorapi. păcală, m. r. 120. Au cioareci, numiți și nădragi albi, de lînă sau pănură. varone, d. 7. Un dulău... îl apucă de pulpa piciorului și-i sfîșie nădragii pînă jos la imineu. galaction, o. 282. Bărbații în ultimul timp de asemeni au părăsit portul bătrînesc, înlocuindu-l cu nădragi în loc de cioareci. pribeagul, p. r. 46. Aveau pe ei ceva care se putea numi suman, pe lîngă cămăși și nădragi suflecați. sadoveanu, o. ix, 390. Deasupra nădragilor suflecați, o cămașă roșie care-l slujea probabil de ani mulți. id. ib. xviii, 580. Din pînza de lînă se fac haine și nădragi. ionescu-muscel, țes. 691. Văd că lucrul nu ți-e drag, Coși de-o zi la un nădrag. arghezi, s. p. 27, cf. 16. Zdrențăros, cu nădragii peticiți și cămașa ferfeniță. camil petrescu, o. i, 618. Au intrat sanitarii cu nădragii, mantalele, bocancii și capelele. pas, z. iv, 19. Da, șmecherii vor spune că-i imbecil să lupți... Cu visuri zvăpăiate și cu nădragii rupți. beniuc, v. 60. S-a apropiat zîmbind un bărbos cu cămașa de tîrgoveț purtată lipovenește, peste nădragi. galan, z. r. 371. Avea nădragii roșii, dolman vînăt..., pinteni și sabie. t. popovici, se. 7. Mitru își trase repede nădragii și ieși. id. ib. 379, cf. h ii 31, 132, 147, iv 57, 98, v 258, vi 31, xii 132. Și nădragi vineți, frumoși, Abia-i port de petecoși. hodoș, p. p. 227. Tu n-ai cap de comanac, Nici picioare de nădragi. șez. ii, 199, cf. iii, 38, vii, 109. Io mi t-oi loa Cîn mi s-oi vedea Ursu cu nădragi Umblîn după vaci. vîncol, v. 73, cf. chest. v 165, alr sn iv h 1 176, 1 177, a i 23, iii 13. N-are pe sine nădragi Și își cumpără desagi. zanne, p. iii, 252. Oricîți cu nădragi, Toți îi sînt ei dragi. id. ib. 253, cf. iv, 512, v, 189. Prin pădure, printre fagi, Merge-un om făr’ de nădragi (Vîntul). gorovei, c. 397. ◊ Expr. A-i scutura (cuiva) nădragii de praf = a bate (pe cineva). cf. zanne, p. iii, 253. ◊ Compus: (Bot.; regional) nădragu’-țiganului = jale (Salvia officinalis). alr sn iii h 656/29. ♦ (Ironic) Pantaloni prea largi, scri-ban, d. 2. Izmene. Aglae îi trase pantalonii, de la capătul de jos, cum ai scutura un sac, și bătrînul apăru în niște nădragi largi de stambă colorată, legați jos, în lipsa șireturilor rupte, cu bucăți de sfoară. călinescu, e. o. ii, 159. – Pl.: nădragi. – Și: (Învechit, rar) nădragă s. f., (învechit și regional) nadrăg s. m. – Din slavonul надраги, magh. nadrag.

PUNCT, puncte, s. n. I 1. Semn mic și rotund, folosit în scrierea de mînă și de tipar ca: a) semn de punctuație folosit la sfîrșitul unei expuneri care are înțeles deplin (și după care vorbirea nu mai continuă) sau marcînd pauza care se face între propoziții sau fraze independente. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! s-a isprăvit! Cu asta, punct! hotărî el. V. ROM. mai 1954, 73. Două puncte = semn de punctuație constînd din două puncte așezate unul deasupra altuia și folosite pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constînd dintr-un punct așezat deasupra unei virgule și folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constînd din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta o întrerupere a gîndirii sau o omisiune într-o frază; b) semn grafic folosit după un cuvînt prescurtat printr-o literă sau prin mai multe;semn grafic deasupra literelor «i» și «j». Expr. A pune punctul pe i = a preciza, a sublinia ceea ce e esențial, a spune exact ceea ce trebuie într-o chestiune. 2. (Rar, în expr.) Punct de întrebare = semn de întrebare (v. întrebare); fig. întrebare rămasă fără răspuns. Ca și cum ar fi lunecat înadins pe lîngă punctul meu de întrebare, se plecă în mod firesc și... rupse un mare și frumos fir de romaniță. HOGAȘ, M. N. 102. 3. Semn convențional care marchează pe o hartă așezările omenești. Ca punctele pe hartă colorate. Sînt porturi și orașe populate. D. BOTEZ, F. S. 20. 3. Semn convențional desenat pe zaruri. ♦ (Muz.) Semn mic și rotund pus la dreapta unei note spre a-i prelungi durata cu încă jumătate din valoarea ei. 4. Model de cusătură; broderie, împletitură etc. Covor lucrat în punct de chelim. 5. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. Jucătorii romîni au avut trei puncte avans. ♦ Unitate de măsură pentru cîștiguri sau pierderi la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). La unele jocuri asul valorează unsprezece puncte. ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. Acțiunile fabricilor de celuloză au sărit cu o mie de puncte. BARANGA, V. A. 15. Sînt sătul de opțiuni și puncte de redevență. C. PETRESCU, R. DR. 201. ♦ (Ieșit din uz) Fiecare din diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = în baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat. Pantofi – pe puncte, ciorapi – pe puncte, haine – pe puncte. GALAN, B. I 6. ♦ Punct (tipografic) = unitate de măsură a lungimii, egală cu 0,376 mm, folosită pentru materialul tipografic (literă, linie, spațiu etc.). II. Figură geometrică fără dimensiuni care poate fi reprezentată, de exemplu, prin partea comună a două curbe care se întîlnesc. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreaptă. GEOMETRIA 21. ♦ Loc determinat pe o lungime sau pe o suprafață mai mare. Examinînd punctul de creștere la un microscop puternic, se vede că el este format dintr-o mulțime de celule cu pereții subțiri. BOTANICA 64. ◊ (Neobișnuit) Puncte de foc = procedeu terapeutic în anumite afecțiuni, constînd din aplicarea vîrfului incandescent al termocauterului pe locul bolnav; ardere, cauterizare. Ploua subțire, pieziș, o ploaie rece ce-ți înțepa obrazul ca punctele de foc. BRĂESCU, V. A. 102. 2. Loc, parte în cadrul unei acțiuni mai largi, al unui plan, al unei discuții, al unei probleme, al unei scrieri etc. Cu părere de rău, nu pot să lămuresc acest punct întunecat al discuției. SADOVEANU, O. VIII 183. Despre toate aceste puncte mă rog să dai deslușiri cum vrei să se urmeze. BĂLCESCU, la GHICA, A. 512. Încă un punct al criticii nu înțeleg. RUSSO, O. 93. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru care interesează onoarea cuiva; obligație care angajează prestigiul, autoritatea, reputația cuiva. Dacă pentru întreaga țară, cărbune mai mult, mereu mai mult, este o problemă de viață și de moarte, pentru noi din Valea Jiului, este și un punct de onoare. DAVIDOGLU, M. 7. Punct de plecare (sau de pornire) = locul de unde pleacă cineva; fig. începutul unei lucrări, al unei acțiuni. Sosit din nou în punctul de plecare, îmi plimb privirea tristă împrejur. BENIUC, V. 28. Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. ♦ Punct nevralgic v. nevralgic. A fi pe punctul de a... (sau, învechit, în punct de...) = a fi gata de..., a fi pregătit să... Eram în punct de plecare, cînd aflarăm că și munții aceia erau coprinși de vrăjmași. GHICA, A. 631. Punct de vedere = unghiul din care privește cineva o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; chip, fel, mod de gîndire. Acesta e un punct de vedere superior, pe care trebuie să-l sprijinim. VORNIC, P. 224. Recunoscui ușor aceste două puncte de vedere și asta aduse o trecătoare mîngîiere. SADOVEANU, E. 126. Înțelegea prea bine «punctul de vedere» al doamnei colonel, dar n-avea ce face. Adevărul e adevăr! C. PETRESCU, Î. I 18. Din punct de vedere = în privința, sub raportul. Industrie multilateral dezvoltată din punct de vedere tehnic. Din punctul de vedere (al cuiva) = după felul cum privește cineva lucrurile. Din punctul lui de vedere, Nae... a avut dreptate. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. Înfățișaserăm cauza noastră din punctul său adevărat de vedere. GHICA, A. 801. Din punct în punct sau punct cu punct = din fir în păr, pe larg; amănunțit, detaliat, dezvoltat. Și totuși, muierea aceasta care-l urmărește a arătat întocmai lucrurile, punct cu punct, pas cu pas. SADOVEANU, E. 281. A pune (un aparat) la punct = a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a putea funcționa în condițiile dorite; fig. a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nimic, a face să meargă bine, a aranja. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. Am așadar dungă [la pantaloni], sînt pus la punct. SAHIA, N. 20. A pune (pe cineva) la punct = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu; a pune (pe cineva) la locul lui. ♦ (Adverbial) Tocmai, precis, exact, fix. Pleacă înainte ca să ducă vestea că la 12 punct, Zapis se va pogori cu Șoimul, împreună cu prinții, în curtea palatului său. VISSARION, B. 321. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) La punct = la momentul potrivit; la țanc. Ai venit la punct. 3. Corp, porțiune dintr-o materie, avînd dimensiuni neglijabile. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132 ♦ Ceea ce se vede foarte mic, din cauza depărtării. Din depărtare... se ivi întîi un punct negru, apoi încă unul. Erau căruțele. DUMITRIU, P. F. 33. Spre ostrovul cu sălcii aplecate și desfrunzite pluteau puncte negre și mărunte: erau rațele sălbatice. SADOVEANU, O. VII 164. În fund, pe cer albastru... un negru punct s-arată! E cocostîrcul tainic, în lume călător. ALECSANDRI, P. A. 118. ♦ Pată mică, detașată pe un fond de altă culoare. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte de lumină au lucit. ANGHEL, PR. 38. 4. Loc determinat în spațiu (avînd anumite caracteristici). Îl tîrî pe toate străzile și bulevardele principale, să-i fixeze cîteva puncte de reper în orașul necunoscut. C. PETRESCU, C. V. 48. O clipă, animalul se oprește înghețat E pierdut!... Ochii turburi caută încotrova un punct de scăpare. CARAGIALE, O. II 14. ◊ Punct mort v. mort. Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, servind Ia orientarea în spațiu (v. răsărit, apus, miazănoapte, miazăzi). Pentru a ajunge aici, de la nord, de la răsărit sau din orice parte a punctelor cardinale, trebuie să mergi cîte o sută de kilometri printr-un defileu îngust de munți stîncoși. BOGZA, Ț. 12. (Fig.) Proclamarea unei constituții era punctul cardinal al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. Unul preface toată limba în «iune» altul în «ție»... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54. Punct de ochire = locul în țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. Punct de agitație v. agitație. 5. Temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de fierbere. Punct de topire. 6. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. Încet cîte încet neamul se priface în popol sau nație... istoria... stă un minut la punctul acela unde viața tradițiilor se priface în viața istorică. RUSSO, S. 97. ◊ Loc. adv. Pînă la un (sau la acest) punct = pînă la o anumită limită, etapă; într-un anumit grad, într-o anumită măsură. (Atestat în forma punt) Pînă la acest punt, sîntem încredințați că toți bărbații de stat ai Romîniei stau într-un perfect acord. ODOBESCU, S. III 380. ◊ Expr. Pînă la ce punct = în ce măsură, pînă unde... – Pl. și: (învechit) puncturi (FILIMON, C. 263). – Variantă: (învechit) punt, punturi (ODOBESCU, S. A. 479, KOGĂLNICEANU, S. 117), s. n.