AUSPICIU, auspicii, s. n. 1. (În antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert sau a iaurtului. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak.

CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

IACA¹ s. f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. – Et. nec.

MAI¹ adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte. 2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de fată! ◊ Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Așa om mai rar! II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Copii și mai cuminți, și mai obraznici. Ploaia mai încetase. III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Cetina mai că-i ajunge la pământ. ◊ Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Mai vine la noi. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut. V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Avea casă, mai ceva bani. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt! – Lat. magis.

CONCURS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) care se termină întotdeauna cu un clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus.

OPTIM, -Ă, optimi, -e, adj. Cel mai bun sau foarte bun (adecvat, potrivit, indicat etc.). ♦ Spec. Care asigură cea mai mare eficiență economică, care corespunde cel mai bine intereselor economice urmărite. – Din fr. optime, lat. optimus.

PREMIU, premii, s. n. Recompensă materială sau distincție acordată cuiva pentru meritele deosebite obținute într-un domeniu de activitate, la un concurs etc. ♦ Distincție acordată la sfârșitul anului școlar elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură. – Din lat. praemium.

FORMĂ, forme, s. f. 1. (Fil.; în corelație cu conținut) Categorie care desemnează structura internă și externă a unui conținut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ◊ Forme ale conștiinței sociale = forme distincte ale vieții spirituale ale societății, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcția lor socială specifică și prin modul specific de reflectare a existenței sociale (filozofia, morala, arta, știința etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se ține seamă de mărimea ei. 2. Înfățișare, aspect (extern), contur, siluetă. ◊ Expr. A fi în formă = a fi, a se găsi în cele mai bune condiții (fizice și intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament, disciplină, viață sportivă etc. 3. (Geogr.; în sintagma) Formă de relief = neregularitate a suprafeței pământului, rezultat al interacțiunii agenților geografici interni și externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a conținutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conținutului de idei și de sentimente al unei compoziții muzicale; structura unei compoziții muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. ◊ Formă de guvernământ = mod de organizare și de funcționare a conducerii statului. 7. Dispoziție de procedură (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătorești). ◊ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) formă = de ochii lumii, pentru a salva aparențele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprimă un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcție gramaticală. 9. Vas, tipar, model care servește pentru a da unor materiale o anumită înfățișare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfățișare în care se toarnă un material și care reprezintă negativul obiectului obținut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagină de zaț completată de jur împrejur cu material de albitură și închisă într-o ramă metalică, gata de a fi introdusă în mașina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.

ANTRENA, antrenez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) pregăti prin exerciții metodice (fizice, tactice, tehnice, psihologice și teoretice) pentru a obține cele mai bune rezultate într-o activitate (sportivă). 2. Tranz. și refl. A atrage sau a se lăsa atras într-o acțiune, într-o discuție etc.; a (se) înflăcăra. 3. Tranz. A atrage după sine, a pune în mișcare, a mișca un organ de mașină sau o mașină. ♦ A deplasa un material (solid, lichid sau gazos) cu ajutorul unui fluid în mișcare. – Din fr. entrainer.

PERFORMANȚĂ, performanțe, s. f. Rezultat (deosebit de bun) obținut de cineva într-o întrecere sportivă; p. ext. realizare deosebită într-un domeniu de activitate. ♦ Cel mai bun rezultat obținut de un sistem tehnic, de o mașină, de un aparat etc. – Din fr. performance.

PIELM, pielmuri, s. n. (Pop.) Făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate). [Var.: piemn s. n.] – Et. nec.

PIEPTĂNAT², -Ă, pieptănați, -te, adj. 1. (Despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curățat cu pieptenele; (despre oameni) cu părul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele). 2. (Despre fibre textile) Trecut prin dinții unor piepteni (pentru a îndepărta impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). – V. pieptăna.

PIEPTĂNĂTURĂ, pieptănături, s. f. 1. Fel de aranjare a părului; coafură, frizură. 2. Operație manuală sau mecanică de trecere a fibrelor textile prin dinții unor piepteni pentru a înlătura impuritățile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc. ♦ (Concr.) Totalitatea deșeurilor eliminate la pieptănatul¹ fibrelor textile. – Pieptăna + suf. -ătură.

POCHER, pochere, s. n. Numele unui joc de cărți în care fiecare jucător dispune de cinci cărți cu care poate să câștige dacă are combinația cea mai bună sau dacă reușește să-i convingă pe adversari de acest lucru. – Din fr., engl. poker.

PROTECȚIE, protecții, s. f. 1. Faptul de a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează; persoană, instituție etc. care protejează; dispozitiv, sistem tehnic etc. care servește la protejare. ◊ Protecția muncii = ansamblu de măsuri luate pentru ocrotirea vieții și a sănătății celor ce muncesc, pentru asigurarea desfășurării muncii în condițiile cele mai bune. ◊ Loc. adj. De protecție = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. 2. (Înv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.

FIN¹, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.

OPTIMISM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia în lume binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.

MULT, -Ă, mulți, -te, adj., adv. 1. Adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporții mari, de durată lungă. ◊ Loc. adv. De (mai) multe ori sau în (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ◊ Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (și variate). ◊ Expr. A nu ști multe = a) a trece repede la acțiune, a lua hotărâri energice; b) a se supăra ușor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (și de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe și mărunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Și mai multe nu = neapărat, cu orice preț. 2. Adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanță mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ◊ Cu mult = în foarte mare măsură. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în construcții negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ◊ Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantității, duratei, intensității (extreme) etc. ◊ Expr. Mai mult sau mai puțin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depășește ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult și bine = vreme îndelungată. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârșitul unei acțiuni; b) a fi aproape de sfârșitul vieții, a nu mai avea de trăit decât puține zile. ♦ (Înv. și reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) În cel mai înalt grad; foarte, extrem. [Gen.-dat. pl. m. și f. multora] – Lat. multus, -a, -um.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc., de obicei cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Loc înălțat, platformă, estradă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

DERBI, derbiuri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță și prestigiu între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. – Din engl., fr. derby.^[1]

SMÂNTÂNĂ s. f. 1. Produs alimentar gras, de culoare albă-gălbuie, care se formează la suprafața laptelui nefiert, după ce a fost lăsat câtva timp la temperatura obișnuită, sau care se separă din lapte cu o mașină centrifugă specială. ♦ (Reg.) Caimac. 2. Fig. Partea cea mai bună, cea mai valoroasă dintr-un lucru. – Cf. bg., ucr. smetana.

CRUȘÂN, crușâni, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.^[1]

SUPERFIN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super- + fin. Cf. fr. superfin.

SULTANIN, -Ă, sultanini, -e, adj., subst. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță de vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine.

ARGUMENT s. I. 1. considerent, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 2. motiv, motivare, motivație. (Cel mai bun ~ adus în sprijinul opțiunii sale.) 3. v. motiv. II. v. variabilă independentă.

AVEA vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.

DIN prep. 1. (local) (înv.) ot. (Eftimie ~ Bistrița.) 2. (local) dinspre. (~ apus venea un călăreț.) 3. (local) dintru. (Vine ~ acel colț îndepărtat de țară.) 4. (temporal) dintre. (În una ~ zile.) 5. (temporal) dintru. (O întâmplare ~ acea seară.) 6. (arată natura, proveniența) de. (Masă ~ brad.) 7. (partitiv) dintre, între, printre. (Cel mai bun ~ toți.) 8. (partitiv) dintru. (Știe multe ~ ale vieții.) 9. (instrumental) cu. (Pocnește ~ bici.)

DINTRE prep. 1. (temporal) din. (În una ~ zile.) 2. (partitiv) din, între, printre. (Cel mai bun ~ toți.)

PRINTRE prep. 1. între. (Trăiește ~ străini.) 2. din, dintre, între. (Cel mai bun ~ toți.)

PURTA vb. 1. v. căra. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 3. a avea, a ține. (~ în mână un buchet de flori.) 4. a ține. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a susține, a ține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subțire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a deține, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 12. a păstra, a reține. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreține. (A ~ o corespondență vie cu...) 14. a da, a desfășura, a duce, a susține, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerția.) 15. a ademeni, a amăgi, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)

CAIMAC ~uri n. 1) Strat subțire de grăsime care se formează la suprafața laptelui. ◊ A lua ~ul a-și însuși partea cea mai bună. 2) Spumă care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. [Sil. cai-mac] /<turc. kaymak

CEL² cea (cei, cele) art. 1) (leagă un substantiv de determinativul lui ) Băiatul cel frumos. Ștefan cel Mare. 2) (realizează substantivarea adjectivelor) Cel harnic este apreciat. Cei trei au plecat. 3) (servește la formarea superlativului relativ) Cel mai isteț. ◊ Cel puțin minimum; măcar; barem. Cel mult a) maximum; b) în cel mai bun caz. Cel din urmă ultimul. În cele din urmă în sfârșit; în fine. (Toate) cele bune formulă de salut, rostită la despărțire. /Din acel, aceea

A DIRECȚIONA ~ez tranz. 1) (obiecte) A face să ia o anumită direcție. 2) fig. (persoane, colective) A face să găsească soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare); a orienta. /<fr. directionner

ELITĂ ~e f. 1) Partea cea mai bună, mai de frunte. ◊ De ~ cu calități deosebite; distins; ales. 2) Grup de oameni privilegiați, care au pretenții de superioritate. /<fr. élite

ÎNTÂI² num. ord. (când precedă un substantiv, se folosesc formele hotărâte întâiul, întâia). 1) Care precedă pe al doilea; primul. Locul ~. Clasa ~. Întâiul pacient. ◊ De mâna ~ de calitatea cea mai bună; foarte bună. Felul ~ fel de bucate fierbinți, conținând mult lichid. Întâiul-născut copilul născut înaintea celorlalți copii; primul copil. 2) rar Care este înainte; în frunte (prin importanță sau valoare); care este mai remarcabil. Calitatea ~. /<lat. antaneus

LAMURĂ f. Partea cea mai bună, cea mai fină a unui lucru; frunte a unui lucru. [G.-D. lamurii] /<lat. lamina

MULT² adv. 1) În număr mare; în cantitate mare; un timp îndelungat. A produce ~. A cânta ~. ◊ Cu ~ în mare măsură; considerabil. Mai ~ mai cu seamă; îndeosebi. Cel ~ a) maximum; b) în cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decât viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frică; b) a fi peste măsură de istovit. Din ~ în mai ~ într-o măsură tot mai mare; din ce în ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai puțin într-o măsură oarecare; întrucâtva. Nici mai ~, nici mai puțin a) atât, cât se cuvine; tocmai cât trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta întrece orice măsură; asta-i prea-prea. ~ și bine a) mult timp; timp îndelungat; b) degeaba; în zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La depărtare mare; departe. A lăsa ~ în urmă. 3) (deseori urmat de prea) În cel mai înalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus

NUMĂR ~ere n. 1) Mărime cu ajutorul căreia se efectuează diferite calcule și care se notează, de obicei, cu cifre; noțiune de cantitate. ◊ ~ natural fiecare dintre numerele întregi pozitive (1, 2, 3, 4 etc.). ~ algebric număr însoțit de un semn (+ sau -). ~ pozitiv număr însoțit de semnul +. ~ întreg număr care conține una sau mai multe unități. ~ fracționar număr care poate fi exprimat sub formă de fracție. ~ prim număr întreg mai mare decât 1 care se împarte la el însuși și la unitate. ~ par număr care se împarte exact la 2; număr cu soț. ~ impar număr care nu se împarte exact la 2; număr fără soț. 2) Semn grafic sau grup de semne grafice folosite pentru a nota o cantitate. 3) Cantitate de elemente de același fel care fac parte dintr-o serie sau dintr-un ansamblu. ~ărul bărbaților. ◊ La ~ (sau în ~) a) în cantitate; b) în total. Cu ~ a) numărat; b) cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie să fie. Un anumit ~ o cantitate anumită. Un ~ neînsemnat (foarte) puțini. Un ~ mare (sau un mare ~) (foarte) mulți. În ~ mare în cantitate mare; (foarte) mulți. Fără (de) ~ în cantitate foarte mare; nenumărat; puzderie. A nu (mai) avea ~ a fi foarte numeros. (De) un ~ de ori (de) atâtea ori. 4) Indice cifric care servește pentru a identifica un obiect (sau o persoană), indicându-i locul într-o succesiune sau într-o serie. ~ărul biletului. ◊ ~ de ordine număr care indică locul unui obiect într-un șir. ~ărul unu a) de prima categorie; de calitatea întâi; cel mai bun în genul său; b) de primă importanță; de prim ordin; cel mai important; c) care cere o soluționare urgentă. 5) Fiecare dintre exemplarele unui ziar sau ale unei reviste, care face parte dintr-un tiraj. 6) Bucată din programul unui concert sau al unei reprezentații de circ. 7) Ansamblu de cifre cu ajutorul cărora se stabilește legătura telefonică într-un emițător și un receptor. 8) Categorie gramaticală care servește pentru exprimarea opoziției dintre un reprezentant al unei serii de obiecte și mai mulți reprezentanți ai aceleiași categorii de obiecte. ~ărul singular. ~ărul plural. /<lat. numerus

OMENIE f. 1) Totalitate a celor mai bune însușiri ale unui om; însușirea de a fi omenos. 2) Atitudine respectuoasă și înțelegătoare. ◊ Om de ~ om cumsecade. A-și mânca ~a a-și pierde onoarea. [G.-D. omeniei] /om + suf. ~ie

OPTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care este cel mai bun, mai potrivit, mai favorabil sau mai indicat. 2) Care asigură cea mai bună eficiență; în stare să corespundă cel mai bine intereselor urmărite. /<fr. optime, lat. optimus

A SE ORIENTA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe) A ști să determine locul aflării sau direcției mișcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter

PIELM ~uri n. pop. Făină de grâu sau de porumb de cea mai bună calitate. /Orig. nec.

POCHER ~e n. Joc de cărți în care fiecare participant, dispunând de 5 cărți, poate să câștige, dacă are într-adevăr combinația cea mai bună sau dacă reușește să-i facă pe parteneri să creadă în aceasta. /<fr., engl. poker

ARISTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nobil”. [Cf. fr. aristo-, gr. aristos – cel mai bun].

ASPIRANT, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care tinde, care năzuiește la ceva. ♦ Persoană care studia pentru a obține titlul de „candidat în științe”. ♦ Primul grad de ofițer în marina militară. ♦ (În unele țări) Tînăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obținerea gradului de ofițer stagiar; elev-ofițer. 2. Arbore de cea mai bună calitate, selecționat dintre candidații (2) unui arboret. [Cf. fr. aspirant, it. aspirante, rus. aspirant].

OPTIM, -Ă adj. Cel mai bun; minunat, excelent, grozav. // s.n. Optim de vegetație = regiune în care o specie forestieră se dezvoltă în cele mai bune condiții de vegetație. [< lat. optimus – superlativ al lui bonus – bun, cf. fr. optime, it. ottimo].

OPTIMIZA vb. I. tr. A alege și a aplica soluția cea mai bună (optimă) dintre toate soluțiile posibile. [< fr. optimiser].

PRIM, -Ă adj., num. ord. 1. Cel dintîi (în spațiu sau în timp); care se află în fruntea unei serii. ◊ Materie primă = material prin a cărui prelucrare se obțin produse finite. 2. Cel mai bun; cel mai însemnat etc. ◊ De prim rang = de calitate superioară. 3. Pe treapta cea mai înaltă, întîiul în categoria respectivă. // Element prim de compunere savantă cu sensul „întîi”, „primul”. [Var. primi-, primo-. / < lat. primus, cf. fr. primi-, it. primo-].

CAMPIONAT s.n. 1. Competiție sportivă cu caracter mai larg, în care se întrec cei mai buni dintre sportivi sau cele mai bune echipe, dintre care se alege cel mai bun sportiv sau cea mai bună echipă. 2. Situația, calitatea de campion. [Pl. -te. / < it. campionato].

CAPĂ s.f. 1. Pelerină (scurtă) de blană sau de stofă. 2. Dispozitiv de protecție împotriva accidentelor la mașini, la ferăstraie etc. 3. Poziția pe care o ia o navă pe un timp foarte rău și care îi permite să reziste în cele mai bune condiții. [< fr. cape, cf. it. cappa].

EXTRAFIN, -Ă adj. Foarte fin, de cea mai bună calitate. [Cf. fr. extra-fin].

FORMĂ s.f. 1. Înfățișare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofică ce desemnează modul de existență, de organizare internă, interacțiunea și legăturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maximă capacitate de efort a organismului, obținută prin antrenament; condiție fizică bună. ◊ A fi în formă = a fi, a se afla în cele mai bune condiții. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprimă conținutul unei opere de artă (mai ales de literatură). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 4. Dispoziție legală de procedură. ◊ Viciu de formă = nerespectare a unei dispoziții de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărîri judecătorești. 5. Aspect pe care îl ia un cuvînt pentru a îndeplini o funcție gramaticală. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul în care se toarnă o piesă. ♦ (Poligr.) Cutie de oțel în care se toarnă litere; zaț al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeași relație. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

nișastea s.f. (înv.) partea cea mai bună a făinii, fruntea, crema; făină de calitate extra; lamură de făină din care se făcea halvaua.

picluită, picluite, s.f. (reg.; despre făină) care a fost cernută fin; care este de cea mai bună calitate.

pielm, pielmuri, s.n. 1. (pop.) făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate); nulaș, pervă. 2. (reg.) pulbere fină de făină care se depune pe sită sau pe obiectele din moară; pospai. 3. (înv.) aluat, cocă; plămădeală. 4. (reg.) amestec subțire din făină de grâu și apă, cu care se ung unele aluaturi, înainte de a fi băgate în cuptor; muruială. 5. (reg.) coaja de la turta de mălai.

poghircă, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de cânepă răsărite târziu și nedezvoltate, rămase mici și subțiri; poșomogi, bârzoci (din care se face cea mai bună canură). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statură, pipernicit; (în forma: boghircă) om cu mintea slabă, prost, neghiob; jucător prost la jocurile de noroc; femeie urâtă. 4. nume de pasăre. 5. s.m. (în forma poghirc) nume de plantă târâtoare.

LUSIN s.n. (Mar.) Sfoară subțire din cînepă de cea mai bună calitate, folosită la matiseli. [< fr. lusin].

pruhă s.f. (înv. și reg.) partea cea mai bună a ceva; frunte.

NIȘĂ s.f. 1. Firidă. ♦ Intrînd amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, se poate adăposti ceva etc. 2. (Geol.) Formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unui izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. Dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare, folosit în laboratoare împotriva gazelor vătămătoare. 4. (Anat.) Mic spațiu în formă de intrînd. 5. (Biol.) Regiune în care un organism sau o populație găsește cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. [< fr. niche, cf. it. nicchia – cochilie].

PERFORMANȚĂ s.f. 1. Rezultat excepțional obținut într-o probă sportivă; (p. ext.) realizare deosebită într-un domeniu oarecare. 2. Cel mai bun rezultat dat de un aparat, un motor etc. privitor la una dintre caracteristicile lui. [< fr. performance, cf. engl. to perform – a împlini].

SUPERFIN, -Ă adj. Foarte fin, de cea mai bună calitate; suprafin, extrafin. [Cf. fr. superfin].

SUPREM, -Ă adj. Cel mai de sus, cel mai înalt, cel mai bun etc.; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. [Cf. fr. suprème, lat. supremus, superlativ al lui superus].

ASPIRANT, -Ă s. m. f. 1. cel care tinde, năzuiește la ceva. ◊ doctorand. ◊ (în unele țări) primul grad de ofițer în marina militară; tânăr ambarcat supranumerar pe o navă civilă în vederea efectuării practicii pentru obținerea gradului de ofițer stagiar. 2. arbore de cea mai bună calitate, selecționat dintre candidații (2) unui arboret. (< fr., rus. aspirant)

AUSPICIU s. n. 1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I). ♦ dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor și cenzorilor). 2. (rar) protecție. ♦ sub ~ iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ ii = în împrejurări favorabile. (< lat. auspicium, fr. auspice)

CAMPIONAT s. n. 1. competiție oficială organizată pe o probă sau pe o ramură sportivă pentru desemnarea celui mai bun. 2. situația, calitatea de campion. (< it. campionato)

IACO s. m. papagal gri din Africa tropicală, cel mai bun imitator, care clocește în scorburile de mangrove. (< fr. jaco)

NIȘĂ s. f. 1. intrând amenajat într-un perete, unde se poate așeza o mobilă, adăposti ceva etc. 2. formă de relief cu aspect de firidă, creată prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unei izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. dulap cu pereți de sticlă legat de un coș de evacuare în laboratoare împotriva gazelor nocive. 4. (anat.) mic spațiu în formă de intrând. 5. imagine radiologică a unui cancer gastric. 6. (biol.) regiune în care un organism, o populație, o specie găsesc cele mai bune condiții pentru a supraviețui și a se reproduce. (< fr. niche)

OPTIM, -Ă I. adj. cel mai bun; minunat, excelent, grozav. ◊ care asigură cea mai bună eficiență economică. II. s. n. stare a unui lucru, a unei situații considerate ca cea mai favorabilă. ♦ ~ ecologic = ansamblul condițiilor de vegetație în care o specie apare cel mai frecvent într-o regiune; ~ de populație = densitatea populației unei țări care permite cea mai bună folosire a resurselor naturale. (< fr. optime, lat. optimus)

OPTIMIZARE s. f. acțiunea de a optimiza. ◊ ansamblu de lucrări de cercetare operațională care urmărește găsirea celei mai bune soluții pentru rezolvarea unei anumite probleme. ◊ (mat.) raționament, calcul care permite a găsi valorile unuia sau mai multor parametri ce corespund maximului unei funcții. (< optimiza)

ORDIN s. n. 1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă. ◊ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ◊ societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decorație superioară medaliei. 4. dispoziție de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă și familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

PERFORMANȚĂ s. f. rezultat excepțional într-o probă sportivă; (p. ext.) realizare deosebită într-un anumit domeniu. ◊ cel mai bun rezultat dat de un aparat, un motor etc. (< fr. performance)

PRIM²-, -Ă num. ord., adj. 1. cel dintâi (în spațiu sau în timp); care se află în fruntea unei serii. ♦ (mat.) număr ~ = număr natural care nu admite alți divizori decât pe 1 și pe el însuși; materie ~ă = materie brută prin a cărei prelucrare se obțin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai însemnat etc. ♦ de ~ rang = de calitate superioară. 2. pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. ♦ ~ ministru = premier (< lat. primus)

SUPERFIN, -Ă adj. foarte fin, de cea mai bună calitate; extrafin. (< fr. superfin)

gîrloafă (-fe), s. f. – Regulator la plug. Germ. Vorläufer „precursor”. În Trans. După Cancel 17, ar fi de origine sl., dar sl. trebuie să fie, în cel mai bun caz, un intermediar al germ.

rușina (rușinez, rușinat), vb. – 1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăti › clătina, tîmpi › (în)tîmpina, hîțîi › hîțîna, împopoța › împopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic).

smîntînă s. f. – Spumă, cremă de lapte. Sl. *sŭmętana, de la sŭmętati, sŭmęstą „a amesteca, a agita” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Lambrior 100; Cihac, II, 352; Tiktin; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, GS, V, 158), cf. bg. smetan, slov. smetana, pol. śmietana, ceh., rus. smetana, lituan. smantas. Numai rom. presupune o formă sl. cu ę, celelalte limbi sl. presupun *sŭmetana, Vasmer, II, 672. S-a opus acestei der. îndoiala în ce privește trecerea an < în, care nu există în elementele sl., cf. jupîn, stînă; pentru a depăși dificultatea, s-a atribuit împrumutului o dată mai veche anterioară sec. X, explicație ce nu pare cea mai bună, cf. stăpîn. Der. de la un lat. *mantana < mantum (Pușcariu, Dacor., III, 386; Pușcariu, Lr., 286) sau *mattana < matta (Giuglea, Dacor., III, 616; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 339) este încă și mai îndoielnică. Philippide, II, 15, crede că ar putea fi cuvînt autohton. Cf. REW 5424N. Der. smîntîni, vb. (a lua smîntîna de pe lapte); smîntînică, s. f. (plantă, Galium cruciatum); smîntînos, adj. (cu multă smîntînă).

ASHCROFT [æʃkrɔft], Peggy (1907-1991), actriță engleză de teatru. Una din cele mai bune interprete ale rolurilor shakespeariene (Desdemona din „Othello”, regina Margareta din „Richard al III-lea”).

BALDER (BALDUR) (în mitologia scandinavă), fiul zeului suprem Odin și al zeiței dragostei conjugale, Frigg. Cel mai bun și mai frumos dintre zei, ucis la instigarea demonului Loki, cu o ramură de vîsc.

BOGHEAD (< engl. {i}; {s} Boghead localit. din Scoția [beghéd]) subst. Varietate de cărbune compactă, brun-neagră. Alături de alge microscopice, conține spori, cuticule și polen. Cel mai bun cărbune pentru producerea gazului de iluminat.

CARLINGĂ cabină destinată pilotului sau echipajului unei aeronave, amplasată în partea cu cea mai bună vizibilitate și în care sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de zbor și alte dispozitive.

PROFIL AERODINAMIC a) conturul secțiunii unei aripi (sau a unei pale), rezultată din intersecția cu un plan perpendicular pe suprafața aripii și paralel cu axa de zbor (trasarea profilului aerodinamic se face printr-o metodă teoretică sau empirică); b) profilul special conceput pentru a produce o forță portantă cât mai mare, având la înaintare o rezistență cât mai mică. Determinarea caracteristicilor profilului aerodinamic se face în tuneluri aerodinamice, alegându-se profilul cu cele mai bune caracteristici. Profilul aerodinamic este compus din: bord de atac – rotunjit, bord de fugă sau de scurgere – ascuțit, parte superioară/extrados și parte interioară/intrados. Se mai numește și profil (de) aripă.

muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate.

AUSPICIU, auspicii, s. n. 1. (În practicile superstițioase ale antichității romane) Prevestire făcută după zborul sau cîntecul păsărilor. ◊ (Astăzi în expr.) Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Fr. auspice (lat. lit. auspicium).

pole position expr. (pub.) 1. (în sport) prima poziție de pe grila de start a unui concurs de automobilism sau motociclism, ocupată de sportivul care a obținut cel mai bun timp la antrenamente. 2. postură de favorit a unui politician intrat în cursa electorală.

cromatism (< gr. χρῶμα [chroma], „suprafața unui corp”, „culoarea acelui corp, carnația”, apoi „culoare” în general; fr. chromatisme; germ. Chromatik; it. cromaticismo), stare a structurii* muzicale, opusă diatoniei*, constând în general din modificarea acesteia din urmă prin intermediul unor intervale* mai mici decât tonul*. A. Tipologia c. ♦ Cea dintâi definire a c. aparține muzicii antice eline (v. greacă, muzică), unde unitatea de bază a structurii, tetracordul*, era modificată, mai ales în muzica instr. a kitharei*, prin chroma = urcarea treptei imediat inferioare pilonului superior al tetracordului și apariția, în consecință, în afara semitonului* diatonic, a unui semiton cromatic și a unei secunde mărite. Tetracordul cromatic utilizează pași mai mici decât aceia ai celui enarmonic (1). Având nu doar un rol de „colorare”, c. elin constituia baza unuia dintre cele trei genuri (II). ♦ Teoria muzicii medievale a preluat c. în accepțiunea elină, mai ales în teoria muzicii bizantine*, care menține ideea unui tetracord cromatic. În Apus, reflexul acestei situații se recunoaște în teoria hexacordului* în care între hexacordum molle și xehacordum durum se vădește un contrast al treptelor diferit „alterate”. ♦ Muzicile monodice*, atât cele folc. cât și cele tradiționale ale Orientului, cunosc efectele cromatizării sub imperiul mai multor factori: modificări ale tetracordurilor diatonice, diviziuni în diverse intervale – între care și unele cromatice – ale octavei* constitutive ale unui mod (ca în muzicile indiană, persană, arabă), contraste ale treptelor la scara întregului sistem (ca în hexacord), oscilații apropiate ale treptelor. Au luat naștere astfel așa-numitele moduri cromatice sau neocromatice. O caracteristică a c. în cadrul monodiei o constituie comportarea sa „diatonică”, în sensul că sunetele alterate nu se manifestă ca niște sensibile (sau, în cel mai bun caz, doar ca microsensibile), evitând de cele mai multe ori juxtapunerea* sunetului alterat cu cel natural*, printr-o „formulă cromatică întoarsă” (Messiaen). ♦ În folclor, c. este rareori direct, fiind despărțit, în consensul structurii modale diatonice, de intervale mai mari. C. treptat de „alunecare”, apare totuși în portamente* și uzează de el mai ales lăutarii*. Sunt frecvente modurile în care alterarea unui sunet este provizorie (mod cu trepte mobile), sau moduri în care c. apare numai în registurl (1) grav. (ex. în mod mixolidic: fa diez-sol-la-si-do-re-mi-fa becar) sau numai în registrul acut (în modul acustic I: mi becar-fa-sol-la-si-do-re-mi bemol). Modurile în care se utilizează una-două secunde* mărite sunt considerate în muzica populară moduri cromatice (Brăiloiu) (v. mod). Treptele cromatizate (în principiu oricare din trepte poate fi cromatizată) dau naștere unor bogat colorate, complexe, adesea unor moduri polivalente: alternare de minor cu major pe aceeași finală*, sau de structuri diatonice și cromatice (ex. mixolidic urmat de eolic, pe aceeași bază, mobilitatea treptei 3; sau eolic continuat cu eolic, ce candențează frigic, sau locric etc.). Mobilitatea pienilor* din sistemul pentatonic dă naștere adesea „metabolei pentatonice” (Brăiloiu), „metabolei strânse” (Fischer) (v. metabolă). Mobilitatea treptelor poate reprezenta o etapă evolutivă de la pentatonic* spre hexa- sau heptatonie*, când sunetul cromatizat se impune prin frecvență, stabilitate și importanță funcțională. ♦ Apariția caracterului de sensibilă al cromatizării, deci al calchierii funcției tensionale a sunetului cromatizat peste sensibila naturală, se manifestă în polifonia* medievală, unde sensibilizările așa-numitei musica ficta (falsa) transformă subtonul* majorității modurilor în subsemitonium modi*, ceea ce a contribuit treptat la unificarea modurilor în unica structură a tonalității (1) major-minore. Tot această structură este aceea care stabilește deosebirea între semitonul diatonic și cel cromatic, între c. pasagere (un lanț de asemenea sunete cromatice dă naștere așa- numitului c. de alunecare [Chailley]) sau modulante, cele din urmă de o extremă importanță în dezvoltarea armoniei (III, 2). Stabilirea definitivă a gamei* cromatice, în care cele 12 sunete au, principial, o importanță egală, se petrece odată cu realizarea teoretică și practică a temperării* egale. Notația (I) europ. în uz apelează la normele alterației (2-3), sunetele cromatice suitoare notându-se, în general, cu diezi* iar cele coborâtoare cu bemoli*, ținându-se seama totuși ca sensibilile apărute să nu vizeze tonalitățile (2) prea îndepărtate (la diez = si bemol; sol bemol = fa diez); becarul* poate avea, în unele situații, o funcție de alterare. ♦ Cu rădăcini profunde în structura modală și necunoscând efectele „stilului alterat” este c. diatonic. O seamă dintre caracteristicile modalului, între care structura tetracordală, fluctuația treptelor în cadrul unor limite fixe (tetracordul însuși, pilonii cvintei perfecte), intervale primare (cvinta, cvarta) sau cele generatoare ale sistemelor primitive (terța mică, secunda mare) sunt preluate în structura c. diatonic. Geneza acestui cromatism a fost văzută în „amestecul sistemelor” modale, inclusiv între stările lor majore și minore (von der Nüll) sau între o scară diatonică și una cromatică, între diverse părți componente ale unui mod, temporar încorporate în tonalitatea de bază (Vincent), între modurile construite pe aceeași finală (Brelet). La configurarea profilului acestui c., profil ce vehiculează intervalica primară amintită, contribuie anumite legi ce rezultă din mutația (1-3) conjunctă și disjunctă a intervalicii de modal, din evitarea semitonurilor imediat alăturate. Intervalele aparent cromatice – cele primare – sunt aceleași ca și în construcțiile diatonice. Principalul element vehiculator al intervalelor primare este „formula cromatică întoarsă” care, înlănțuită prin ea însăși, dă naștere unui mediu parțial sau total cromatic, anulându-se prin aceasta reperele modale tradiționale: pilonii tetracordurilor sau chiar octava (c. diatonic dovedindu-se, asemenea altor structuri cromatice contemporane, ca un sistem neoctaviant). Ca reper al fluxului cromatic se impune în schimb „cvinta fasciculară”, între ai cărei piloni „fascicolul cromatic” urmează un drum șerpuitor printre treptele alterate și cele nealterate. Acest drum nu este întâmplător, ci se ghidează după formula întoarsă. B. Situația stilistică a c. Orice stare cromatică exacerbată sau generalizată este considerată de către esteticile* clasice sau conservatoare ca fiind expresia unei decadențe ( v. ethos). Sigur este că muzicile folclorice, cel puțin cele din spațiul europ., cunosc mai mult accidental c., în schimb epocile de mare înflorire profesională, de avansată tehinicizare, fac apel frecvent la c. Trecerea de la starea monodică la cea polif. a structurii muzicale a cromatizat (prin sensibilizare) vechile moduri, a condus la eșafodaje multiplu cromatice, ca de ex. cadența (1) dublu-cromatică a lui Machault sau amestecul de moduri, cu sensibilele lor caracteristice, în stilul școlii neerlandeze*: cromatizarea madrigalului* (Gesualdo) devine chiar o manieră, conformă tendințelor manierismului *. ♦ În stilul armonic ce se afirmă deja în baroc* și, plenar, în clasicism, alterarea unităților melodice sau armonice este limitată, păstrându-se echilibrul între diatonia dominantă și efectele alterării ce întăresc caracterul dominantic antrenând de regulă și dominante* intermediare. ♦ Romantismul* extinde tot mai mult sfera c., dezechilibrând raportul acestuia cu diatonia, o dublă acțiune de cromatizare manifestându-se pe de o parte în armonie, unde componentele acordului* sunt alterate, fără obligația rezolvării disonanțelor* intervenite, iar pe de alta în melodie, unde sensibilile apar peste tot; stilul „Tristan” al lui Wagner este simptomatic în acest sens. ♦ Atonalismul* a preluat c. wagnerian, absolutizându-l și desființând, deci, diferența funciară dintre c. și diatonie. Reorganizarea spațiului total-cromatic (dodecafonic) temperat* prin serie* confirmă tocmai egalitatea tututor sunetelor gamei cromatice. Serializarea altor parametri* de către Messiaen și post-serialiști reprezintă extinderea c. în toate componentele structurii. ♦ Coexistența c. modal – cu serialismul* și cu alte sisteme (II, 5) actuale îl situează alături de acestea în tendința înfăptuirii unei ordini total-cromatice. Prezent în forme incipiente în limbajul muzical al școlilor naționale ale sec. 19, c. diatonic a devenit o trăsătură caracteristică pentru limbajul școlilor naționale moderne (Janáček, Bartók, Stravinski, Enescu ș.a.) sau a muzicii contemporane orientate spre modal, constituindu-se pentru moment, chiar într-o replică la adresa dodecafoniei. C. diatonic nu este incompatibil, așa cum o dovedește ultima perioadă de creație a lui Stravinski sau vocabularul unora dintre compozitorii români contemporani, cu o organizare serială ori bazată pe moduri (I, 10) complementare sau „sintetice”.

orgă (< gr. ὄργανον, „unealtă”, „instrument”, „instrument muzical”; lat. organum; fr. orgue; germ. Orgel; engl. organ; it. organo), instrument de suflat complex, bazat pe un sistem de tuburi sonore. Sunetul o. se produce prin introducerea aerului sub presiune în tuburi o dată cu acționarea manualului* (manualelor), a pedalierului (1) și a sistemului de acționare a registrelor (III, 1, 2). Mărimea o. (în funcție de numărul tuburilor) diferă de la un instr. la altul. Fiind un unicat, fiecare o. este proiectată de obicei de către un specialist (în cele mai multe cazuri un organist*), care face „dispoziția registrelor” [alege registrele (II, 1)] care vor intra în componența instr., le distribuie diferitelor manuale și pedalierului, iar constructorul de o. „realizează” dispoziția acestora. De fapt, cele mai multe o., acelea care au două sau mai multe manuale, nu sunt instr. simple, ci sunt compuse din două, trei sau mai multe „orgi” de sine stătătoare, fiecare având un manual propriu, independent, pe care se poate cânta atât separat cât și împreună. Cele trei părți principale ale instr. sunt: tuburile sonore, grupate în rânduri de registre; mecanica de suflat („suflăria”) împreună cu magazia de vânt și mecanismul de acționare a ventilelor de admisie: consolă, claviaturi* (manuale) tractură, pârghii pentru registre (II, 2). ♦ A. Tuburile sonore pot fi grupate ținându-se seamă de anumite criterii: a. după felul de atac (2): tuburi labiale și tuburi linguale; b. după felul materialului din care sunt confecționate: tuburi din metal și tuburi din lemn, carton, porțelan etc.; c. după lungime; tuburi de 32′, 16′, 8′, 4′, 2′, 1′ – v. picior (2) etc., precum și după alte criterii. Tuburile labiale au forma și principiile de construcție ale unui flaut drept* sau fluier pop. Parte inferioară a tubului este conică iar cea superioară cilindrică. În locul unde se întâlnesc, se află deschiderea interlabială cu 2 muchii: labia superioară și cea inferioară. Vântul, care intră prin ajutajul de admisie, aflat la piciorul tubului, este comprimat în partea conică, pătrunde apoi prin ajutajul linear (germ. Kernspalte) în corpul central al tubului, unde pune în mișcare aerul, astfel încât coloana de aer a tubului întră în vibrație. Dacă tubul este lung, coloana de aer a tubului intră în vibrație. Dacă tubul este lung, coloana de aer oscilând rar sunetul va fi grav, iar dacă este scurt, sunetul va fi proporțional mai acut. Deci, de lungimea părții superioare depinde înălțimea (2) sunetului. Cam 80% din totalul tuburilor unei o. sunt labiale (doar la o. de tip fr., câteodată întâlnim relativ ceva mai multe registre linguale). Dacă tubul este închis el va emite octava* inferioară, în comparație cu un tub de aceeași lungime. Tuburile linguale produc sunetul cu ajutorul unei ancii* metalice (ca la armoniu*, acordeon*, muzicuță*). Admisia vântului este aproape la fel ca la tubul labial, dar aici vântul pune în vibrație și ancia (a cărei grosime are influență asupra timbrului*). Tubul lingual poate să aibă și o parte superioră, un pavilion*, în vederea amplificării sunetului. Forma pavilionului, cilindrică, conică, de mensură egală largă sau îngustă, are o influență hotărâtoare asupra timbrului. Anciile sunt de două feluri: batante (ca la cl., sax.) și libere (ca la acordeon, armoniu). Tuburile sunt grupate în rânduri de registre. Fiecare registru reprezintă un rând complet de tuburi; fiecărei clape a claviaturii îi corespunde un tub. Ele se deosebesc prin înălțime (de 8′, 4′, 2′), timbru („principal”, „flaut”, „oboi”, vox humana) și intensitate (2). Există registre de 8′ (ca. 30 cm), unde do măsoară c. 2,38 m, de 8′, de 4′ care, apăsând pe aceeași clapă, sună cu o octavă mai sus, de 2′ (cu 2 octave mai sus), 16′ (cu o octavă mai jos), 32′, 64′. Registrele sunt grupate și ele la rândul lor în registru de bază, de fond (fr. jeu de fonds, germ. Grundstimmen), cele de 16′, 8′, 4′ (la o. fr.) și cele 16′, 8′ (la o. germ.) aflate în manualul principal; cele de 8′ și 4′ se află în positiv*. Registre de aliquote (3) (fr. jeux de mutation, germ. Aliquoten) sunt registre care reprezintă armonicile* superioare. Registrul de 2^2/3,, sună cu o duodecimă* mai sus decât este notat, reg. de 2′ cu 2 octave mai sus, 1^3/5,, ca terță* deasupra octavei secunde, 1^1/3,, cvinta* deasupra octavei secunde, 1^1/7,, ca septimă* mică deasupra octavei secunde, 1′ cu trei octave mai sus etc. Registre mixte, mixturile (2) (fr. jeux composés, fourniture; germ. Gemischte Stimmen, Mixturen), de două voci (2) (de ex. o combinație între cvinta 2^2/3, și terța 1^3/5,), de 3′, de 5′, de 7′. Registrele mixte folosesc tuburi labiale. Timbrul, culoarea registrelor se obține prin mensura [germ. Mensur – v. diapazon (2)], lărgimea tubului. Fiecare orgă dispune de corul principalelor (fr. jeux de fonds) (16′, 8′, 4′, cu mensura medie și largă), corul flautelor (registre de 16′, 8′, 4′, 2′, 1′, aliquote, cu mensura largă), registre care imită alte instr. (viola, violino, violoncello), cu mensura îngustă (toate aceste registre folosesc tuburi linguale) și corul registrelor cu ancii, unele din ele de asemenea imitatoare ale unor instr. sau ale vocii umane (oboi, trompetă, trombon, vox humana). Registrele cu ancii se despart în două grupe, una folosind tuburi cu pavilionul normal (trompetă, oboi) celelalte cu pavilionul scurt (vox humana, racket*, regal*). Numărul tuburilor folosite diferă de la un instr. la altul. O o. medie de 25 registre are c. 1900 tuburi. Cea mai mare o. din țara noastră, cea din studioul de concerte al Societății Radio din București, are, de ex., c. 8000 de tuburi sonore, împărțite pe 4 manuale și pedalier. B. Mecanica de suflat produce vântul cu ajutorul unui sistem de foale, acționate manual sau pedal. În decursul timpului au fost folosite mai multe tipuri de foale, care aveau o caracteristică comună: comprimarea aerului aspirat. Important este ca presiunea să rămână constantă. Presiunea se măsoară în mm (de ex. 75 mm „presiune de vânt” ridică o coloană de apă într-un tub-eprubetă la 75 mm). La o. vechi se folosea o presiune de vânt de la 50-75 mm. Mai târziu, în sec. 19, au fost preferate presiuni mai mari, ce atingeau 120 mm, din cauza utilizării anumitor registre cu 300 mm, așa-numitele registre de „presiune înaltă”, la care, între timp, s-a renunțat (orga Bisericii luterane din Sibiu are asemenea registre). Printr-o conductă, vântul este adus spre magazia de vânt, iar de acolo, acționat de organist, cu ajutorul mecanismului de tractură, spre tuburile sonore plasate pe magazia de vânt prevăzută cu ventile de admisie, când este apăsată clapa legată cu tubul respectiv, permite intrarea vântului în tub. Au fost folosite mai multe tipuri de magazii și diferite sisteme de ventile. Cele mai eficiente în vederea obținerii unei sonorități cât mai clare, a unor sunete mai curate, a posibilităților de combinare a registrelor și a unui atac cât mai precis, s-au dovedit a fi sistemele Schleifladen și Springladen, folosite în epoca barocului*. Începând din sec. 20, mai toate o. noi folosesc din nou aceste sisteme de construcție. c. Mecanismul de acționare a ventilelor de admisie. Legătura între claviatură și tuburi este realizată cu ajutorul tracturii. Există o consolă (masă de comandă), pe care sunt plasate manualele (de la 1-5), cu clapele respective. Do-sol³ [la³] (56-57 de clape), și pedalierul, Do-fa¹ [sol¹] (30-31 de clape). Legătura între clapă și ventil se poate realiza cu ajutorul diferitelor sisteme. Cel mecanic, bazat pe un complex de pârghii care, acționând precis, face însă ca în momentul folosirii tuturor registrelor clapele să „meargă” foarte greu, nepermițând o agilitate prea mare în tempo(2)-urile rapide. În anul 1832 Barker inventează un sistem de pârghii care acționează mecanismul de tractură spre ventil cu ajutorul vântului, ușurându-se astfel mult atacul clapelor. Sistemul rămâne însă mecanic. În sec. 19 apare un nou sistem de tractură, cel pneumatic, unde legătura între clapă și ventil este realizată cu ajutorul unei conducte înguste de plumb și o magazie de vânt montată în consolă. Apăsându-se pe clapă, vântul intră în conductă și deschide ventilul de admisie a tubului sonor. Sistemul pneumatic este mai simplu, mai ieftin, dar atacul imprecis, iar sunetul întârzie, în funcție de distanță între consolă și tub. Mai nou se folosește sistemul electric în care, cu ajutorul unor electromagneți, se deschide ventilul de admisie a tubului sonor. Cu toate neajunsurile sale, cea mai bună tractură s-a dovedit însă a fi totuși cea mecanică. În zilele noastre constructorii de o. revin din ce în ce mai mult la aceasta. Pe consolă sunt montate părghiile pentru registre. Am văzut că tuburile sunt grupate pe rânduri de registre. Ele pot primi „vânt” doar când pârghia registrului e „trasă”, astfel, cu toate că se apasă pe clapă și se deschide ventilul admisie, tubul nu sună pentru faptul că nu există vânt în magazia registrului respectiv. Și aceste pârghii pot fi acționate mecanic, pneumatic sau electric. ♦ O. este un instr. cunoscut deja în antic. În sec. 2 î. Hr. (170) un anume Ktesibios construiește o o. hidraulică (hydraulis, organum hydraulicum) având tuburi, un fel de claviatură și foale. Comprimarea aerului se realiza cu ajutorul apei. La Roma și la Bizanț, o. era utilizată mai ales în teatru. În Europa apuseană a ev. med., prima o. apare în anul 757, când împăratul bizantin Constantin Kopronymos face cadou o o. regelui Peppin. Acele instr. extrem de mici, dispuneau de 8-15 tuburi, 1-2 octave diatonice (do-do¹). În jurul anului 980 se găsea la Winchester o orgă cu 400 de tuburi și două manuale. În sec. 12, tuburile sunt împărțite în registre; în sec. 14 se inventează, în Germania, pedalierul, iar în sec. 15, tuburile linguale. În țara noastră (Transilvania), construcția de o. a început relativ devreme. Primul nume de organist și constructor, care apare într-un document (1429), este cel al lui Johannes Teutonicus din Feldioara (Marienburg). Desigur s-au construit și înaintea acestei date o. în diferite orașe. Cea mai veche o. păstrată în forma ei originară este probabil cea din Biserica luterană din Rupea (1726), iar cel mai valoros instr. se află la Biserica Neagră din Brașov, construit de către Carl August Buchholz, Berlin (1836-1839); are 76 de registre (63 sunătoare). V. regal; orga di legno; positiv.

CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Smîntînă groasă care se prinde pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a lua pentru sine partea cea mai bună. 2. Spumă care se face la suprafața unei fierturi de cafea. 3. Pătura (arsă a) tutunului din ciubuc, formată în jurul și deasupra cărbunelui. – Tc. kaymak.

CHIRON (în mitologia greacă), cel mai bun și mai înțelept dintre centauri. L-a educat pe Ahile, pe Iason și pe Asclepios. Rănit din greșeală de către Heraklis în timpul luptei cu centaurii. Ca să-și curme suferința, i-a oferit lui Prometeu nemurirea, în schimbul morții sale.

CAMPIONAT, campionate, s. n. 1. Întrecere sportivă cu caracter mai larg (național, internațional etc) prin care se stabilește care este cel mai bun dintre sportivi sau cea mai bună dintre echipe sau țări. 2. Situația, calitatea de campion. [Pr.: -pi-o-] – It. campionato.

CEL², CEA, cei, cele, adj. dem., art. adj. I. Adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor). 1. (Cînd urmează după substantiv are forma cela, ceea) Acela, aceea. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi (CREANGĂ). ♦ (Cu valoare emfatică, înaintea substantivului) Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă (NEGRUZZI). 2. (Reg., înaintea substantivului, de obicei în forma cela, ceea) Celălalt. Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărîm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ (În formarea numelor unor domnitori) Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal) Cel de-al treilea copac. 3. (La pl., determină numerale cardinale) Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai”, formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În expr.) Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Cel puțin = măcar, barem. Cel din (sau de pe) urmă = ultimul. În cele din (sau de pe) urmă = în sfîrșit. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor – Var. (I) cela, ceea (gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) adj. dem.] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

DEO OPTIMO MAXIMO (D.O.M.) (lat.) zeului celui mai bun și celui mai mare – Formulă de dedicație lui Iupiter de pe inscripțiile votive romane.

antitusiv s. n. (farm.) Medicament contra tusei ◊ „Față de produsele similare existente în prezent, antitusivul elaborat de institut este apreciat ca unul dintre cele mai bune medicamente de acest gen folosite în terapeutica mondială.” I.B. 9 III 61 p. 1 (cf. fr. antitussif; PR 1970; FC II 52, Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 132; DEX-S)

autoscopie s. f. Observații asupra propriei persoane ◊ „După această autoscopie în cea mai bună tradiție folclorică, poetul introduce brusc un motiv grav [...]” Cont. 24 V 63 p. 3 (din auto1- + -scopie; cf. fr. autoscopie, engl. autoscopics; DTN 1973)

autoturism-atelier s. n. Autoturism amenajat ca atelier ◊ „A fost înființat un serviciu de reparare la domiciliu a aparatelor de radio și televizoarelor, precum și a obiectelor de uz casnic de folosință îndelungată. Acest nou serviciu este încadrat cu cei mai buni specialiști și dotat cu un autoturism-atelier.” Sc. 19 IX 76 p. 5 (din autoturism + atelier)

bloc-cămin s. n. Bloc special amenajat pentru a servi drept cămin (studențesc, muncitoresc) ◊ „În București, a apărut un adevărat cartier al studenților. Aici se înșiră unul lângă altul blocurile-cămine care asigură studenților cele mai bune condiții de viață și de studiu.” I.B. 1 XI 61 p. 1. ◊ „Este de vizitat un bloc-cămin pentru 225 de locuri destinat muncitorilor nefamiliști. În apropiere se vor ridica alte blocuri-cămin în care vor fi cazate circa 3000 de persoane.” R.l. 13 XI 69 p. 3 (din bloc + cămin; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 232)

favela s. f. ◊ „Filmul care tratează viața lui Pelé, începând cu copilăria sa grea într-o «favela» (cartier al mizeriei) din Rio și până la consacrarea sa ca «cel mai bun jucător de fotbal al tuturor timpurilor» este realizat de cunoscutul regizor F.R.” Sc. 12 IV 77 p. 6. ◊ „Se numesc favelas la Rio de Janeiro, ranchos la Caracas, shanty towns la Calcutta, borgate la Roma, gourbivilles în Tunis. La Glasgow, Birmingham sau Londra sunt slums, în Filipine sunt numite barong-barong, la Santiago de Chile sunt barrios clandestinos, barriadas la Lima, zone de urbanizare spontană – pe scurt: bidonville. Diversitatea denumirilor ascunde însă un singur și grav fenomen. În aproape toate marile metropole ale lumii occidentale există aceste zone de locuit precare.” Cont. 31 VIII 79 p. 12. ◊ „Periferiile orașului Rio de Janeiro, denumite «favelas», sunt dominate de o stare de tensiune, după ce au fost omorâți cu sânge rece șase muncitori, care s-au opus terorii impuse de un «caid» al drogului.” R.l. 30 I 85 p. 6. ◊ „În mahalalele (favelas) cele mai nenorocite [din Brazilia] fetițe de 10 ani se prostituează ca să aibă din ce trăi.” D. 141/95 p. 2; v. și Sc. 6 IV 80 p. 6 (din port., engl. favela; BD 1970)

femeie-mamă s. f. ♦ 1. Femeie în calitate de mamă ◊ „Am fost mișcată de rândurile scrise în ziar despre femeia-mamă.” Sc. 7 XII 66 p. 2. ◊ „În proiectele de statut și-au găsit precizarea sarcinile sindicatelor în domeniul aplicării cu strictețe a prevederilor legislației muncii în ce privește ocrotirea femeii, a femeii-mame în special [...]” Sc. 26 III 71 p. 4. ◊ „Sănătatea femeii-mame – obiectiv cotidian de maximă importanță al activității medicale.” Sc. 2 III 75 p. 4. ◊ „Cert lucru, condiția de astăzi a femeii-mamă este cel mai bun argument al grijii deosebite ce este arătată mamei [...]” R.l. 9 X 84 p. 2; v. și Luc. 2 XII 67 p. 1, R.l. 4 VII 73 p. 2, Sc. 9 XII 73 p. 2, R.l. 26 IX 75 p. 5; v. și femeie-medic. **2. Gravidă v. thalidomidă (1972) (din femeie + mamă)

geroigienă s. f. (med.) Ramură a medicinei care se ocupă cu modul de viață rațional în scopul întârzierii îmbătrânirii ◊ „Față de eforturile din ce în ce mai mari [...] în domeniul profilaxiei și terapiei îmbătrânirii, cred că trebuie să acordăm, în activitatea de educație sanitară, mai mare atenție problemelor de geroigienă. Organizarea unor «sfaturi de geroigienă» ar fi o cale dintre cele mai bune pentru a da indicații și a prescrie tratamentul individual necesar.” Sc. 28 II 76 p. 2; v. și bioritm //din gero- + igienă//

îngrijitor-mulgător s. m. Îngrijitor de vite care se ocupă și cu mulsul ◊ „Cel mai vârstnic îngrijitor-mulgător din județul Sibiu, dar și cel mai bun, are 70 de ani.” R.l. 28 X 76 p. 5; v. și recordist (din îngrijitor + mulgător)

jucabil, -ă adj. Ușor de jucat, de reprezentat ◊ „Cea mai bună piesă din volum este și cea mai jucabilă, cea mai dramatică, cea mai scenică.” Luc. 29 IV 72 p. 8 (din juca + -bil)

minipatrulă s. f. (circ.) Patrulă de circulație alcătuită din elevi ◊ „S-a aflat care-s cele mai bune minipatrule de circulație din București: cele de la școlile generale nr. 114, 170 și 9.” R.l. 20 VI 72 p. 5 (din mini- + patrulă)

pizzerie s. f. (com.) Local unde se vinde și se consumă pizza ◊ „Una dintre cele mai bune «pizzerii» din București este aceea de pe Bd. Titulescu.” Săpt. 7 IX 84 p. 2. ◊ „[În Rm Vâlcea] s-a deschis una dintre cele mai moderne pizzerii.” Europa 18 XII 92 p. 12 [pron. pițerie] (din it. pizzeria; DEX-S)

predezvoltare s. f. (biol.) Dezvoltare prealabilă ◊ „Se aplică acum programul pentru reproducerea artificială a crapului din linia Frăsinet (cel mai bun material piscicol din țară) cu o viteză de creștere foarte mare și care se pretează deosebit de bine pentru industrializare. Se scontează pe 12 milioane de larve ce vor fi predezvoltate în bazine unde se va obține și puietul. O altă noutate, cu eficiență economică aparte, constă în faptul că predezvoltarea crapului din linia Frăsinet se va face direct în bazinele de prematurare, urmând ca din stație să se livreze puiet și nu larve, ceea ce înlătură pierderile.” R.l. 15 IV 83 p. 5 (din pre- + dezvoltare)

premergător s. n. (bot.) Plantă care se cultivă pe un teren înaintea alteia ◊ „Cele mai bune premergătoare pentru grâu sunt acelea care au fost strânse în prima parte a verii și anume leguminoasele pentru boabe (mazăre, fasole etc.). În cadrul acestor categorii de premergătoare se vor prefera acele tarlale care au fost fertilizate în anii precedenți.” R.l. 14 VIII 76 p. 3 (din pre- + mergător; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

preolimpic, -ă adj. (sport) ◊ „În acest an preolimpic (de dinaintea olimpiadei) cei mai buni sportivi români au participat sau vor lua parte la 11 campionate mondiale.” Sc. 24 VII 63 p. 3. ◊ „Schiorii sovietici au dominat probele de fond la 15 km din cadrul «Săptămânii preolimpice» de la Sapporo.” Sc. 11 II 71 p. 7. ◊ „Turneul preolimpic de polo pe apă de la Montreal a fost câștigat de echipa U.R.S.S.” R.l. 11 VIII 75 p. 5; v. și Sc. 21 II 63 p. 5, 25 XII 63 p. 3 (din fr. préolympique; FC II 193, 198; DMN 1967; DEX)

slalomist, -ă s. m. f. ♦ 1. Sportiv (schior) care participă la un slalom ◊ „Cei mai buni slalomiști ai noștri, D.C., G. V. și V.B.” Sp. 12 IV 71 p. 3. ♦ 2. (fig.) Șofer care conduce mașina în zigzag ◊ „Încă un amănunt: afumatul «slalomist», pe nume V.P., nu poseda permis de conducere.” I.B. 10 I 74 p. 3 (din slalom + -ist; cf. it. slalomista; fr. slalomeur; L; DN3, sensul 1, DEX-S)

triplusaltist s. m. (sport) Sportiv care face triplu salt ◊ „Oricum, duetul Corbu-Sancev, acești cei mai buni triplusaltiști de pe continent, primește un nou element de considerare prin victoria sportivului nostru.” Sc. 21 II 72 p. 3 (din triplu salt + -ist; DEX-S)

FAUTE DE MIEUX (fr.) în lipsă de ceva mai bun – A recurge la o soluție faute de mieux, a o accepta, ca singura posibilă, deși nu e cea mai bună.

HIC RHODOS, HIC SALTA! (lat.) aici e Rodosul, aici să sari! – Esop, „Fabule”, 51. Îndemn adresat lăudărosului din fabula cu același nume, care invocă martori pentru a fi crezut că a executat un salt uriaș pe insula Rodos. Faptele constituie cea mai bună dovadă despre adevărul afirmațiilor.

LA RAISON DU PLUS FORT EST TOUJOURS LA MEILLEURE (fr.) dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună – La Fontaine, „Le Loup et l’agneau”.

*aristocrațíe f. (vgr. aristokratía și -kráteia, d. áristos, cel mai bun, și krátos, putere, guvern). Boĭerime, nobilime, clasă de oamenĭ superiorĭ altora pin naștere, avere saŭ cultură: aristocrație intelectuală. – Fals -țime.

OPTIMUS LEGUM INTERPRES CONSUETUDO (lat.) uzul este cel mai bun interpret al legilor – Viața socială perfecționează legile, impunându-le anumite modificări.

IAȘIN, Lev (1929-1990), fotbalist rus. Unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului mondial. Jucător al echipei Dinamo Moscova (1947-1970). A apărat poarta echipei naționale a U.R.S.S., participând la trei campionate mondiale. Selecționat în echipa lumii (1963-1968).

STULTITIAM SIMULARE PRUDENTIA SUMMA EST (lat.) a simula prostia este cea mai bună măsură de prevedere în anumite situații – Cato, „Disticha moralia”, 2, 18.

TOUT EST POUR LE MIEUX DANS LE MEILLEUR DES MONDES POSSIBLES (fr.) totul se petrece cel mai bine în cea mai bună dintre lumile posibile – Teză deistă apologetică, enunțată de Leibniz în „Thaeodicaea”, pe care Voltaire a răstălmăcit-o ironic în „Candide”.

CRUȘÍN (< ucr.) s. m. Arbore melifer de 1-3 m cu flori hermafrodite, albe-verzui și cu fructe la început roșii, apoi negre (Rhamnus frangula). Scoarța c. are acțiune laxativă, abortivă și antihelmintică, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă.

Agamedes, fratele lui Trophonius și fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes și Trophonius au fost doi arhitecți celebri, care au construit, printre altele, și edificiul care adăpostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune că cei doi frați ar fi lăsat o intrare tainică, prin care puteau intra oricînd ca să prade. Faptul fiind descoperit de către rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca să nu-l divulge și pe el. Fratricidul a fost însă pedepsit pe dată. Pămîntul s-a deschis și l-a înghițit pe Trophonius. După o altă versiune, cei doi frați ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerîndu-i zeului răsplata cuvenită, Apollo le-a făgăduit-o în opt zile, răgaz în care i-a sfătuit să petreacă în voie. La împlinirea timpului, cei doi frați au fost găsiți fără viață în patul lor. Moartea ușoară care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai bună răsplată pe care zeul a crezut de cuviință să le-o ofere.

Athena (sau Athene), una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei grecești, identificată de romani cu zeița Minerva (v. și Minerva). Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Athena era fiica lui Zeus și a lui Metis. Zeus a înghițit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, așa încît Athena a țîșnit direct din capul lui Zeus, cu arme și armură cu tot. În momentul cînd a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat și cerul și pămîntul. Athena era simbolul atributelor unite ale părinților ei. Ea personifica forța moștenită de la Zeus, îmbinată cu înțelepciunea și prudența lui Metis. Zeiță războinică, reprezentată cu coif, suliță și egida pe care era zugrăvit capul Gorgonei, Athena a jucat un rol important în lupta împotriva giganților. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susține, neputînd uita jignirea adusă de Paris (v. Paris). Este cunoscută disputa dintre Athena și Poseidon cu prilejul împărțirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu această ocazie consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din doi care-i va dărui bunul cel mai de preț. Poseidon i-a dăruit calul, iar Athena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a cîștigat în felul acesta întrecerea și a devenit patroana cetății Athenae, care-i poartă de atunci numele. Athena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meșteșugurilor, a literaturii și a agriculturii, a oricărei acțiuni care presupunea ingeniozitate și spirit de inițiativă. Ea patrona viața socială și cea statală, era sfătuitoarea grecilor adunați în areopag și apărătoarea lor în războaie.

NĂSTASE, Ilie (n. 1946, București), jucător român de tenis. Câștigător a numeroase mari turnee internaționale (Forest Hills, 1972; Roland Garros, 1973 și la dublu, 1970, cu Ion Țiriac; Wimbledon, dublu mixt, 1970, 1971 cu Rosemary Casals și la dublu masculin, 1975, cu Jimmy Connors). Învingător la Marele Premiu FILT (1972 și 1973), multiplu câștigător al Turneului Campionilor. De trei ori finalist în Cupa Davis, jucând 130 de meciuri pentru echipa României. Declarat cel mai bun sportiv al anului (1969-1971, 1973). Unul dintre cei mai talentați tenismeni ai generației sale, a impus un stil de joc tehnic, variat, plin de fantezie.

bun, -ă adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus și *benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunătate, care face bine: tată bun. Care posedă calitățile dorite, e propriŭ la ceva: cal bun, cal bun de călărie. Care se distinge: lucrător bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitură bună. Valabil: bilet bun pentru treĭ persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevărat, drept, nevitreg: frate bun. Adevărat, primar: văr bun. Mare: un bun număr de cetățenĭ. Om bun la Dumnezeŭ, ĭubit de Dumnezeŭ. Bun de gură, elocŭent. Oamenĭ bunĭ! formulă de chemare adresată maĭ ales țăranilor și care corespunde cu domnilor. A pune un cuvînt bun pentru cineva, a stărui p. cineva. A fi bun plecat, bună plecată, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a bună (Munt.), nu e cea mai bună (treabă), nu e spre bine, e semn răŭ. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda încet (cu ogodu). S.m. și f. Vechĭ. Bunic, bunică. S.n., pl. urĭ și e. Vechĭ. Bunătate. Azĭ (pl. urĭ). Avere (propriŭ și fig.): bunurĭ mobile și imobile, sănătatea e cel maĭ mare bun. – Bun! interj. îld. bine!.

SAKATA, Tōjūrō I (1647-1709), actor japonez, unul dintre cei mai renumiți actori de „Kabuki”. Este considerat cel mai bun interpret de roluri romantice din zona Kyōtō-Ōsaka.

POLE POSITION [poul pəzíʃn] (loc. engl.) expr. engl. (În cursele de automobilism) Poziție de plecare a pilotului, din prima linie, în partea interioară a pistei, avantajoasă în debutul cursei. Se realizează prin obținerea celui mai bun timp, pe o tură a circuitului.

Iup(p)iter, la romani, stăpînul zeilor și al oamenilor, asimilat cu Zeus din mitologia greacă (v. Zeus). Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de viață și de lumină, care cîrmuia cerul și pămîntul, stăpînea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și furtunile etc. Legate de aceste atribute, Iupiter purta o serie de epitete ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans etc. Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet – Capitolinus. Dar denumirea cea mai cunoscută care-l desemna era Optimus Maximus („cel mai bun și cel mai mare”). Ca ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Iupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care împărțeau dreptatea etc. El era venerat și avea cîte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor.

O’HENRY (pseud. lui William Sydney Porter) (1862-1910), scriitor american. Viață aventuroasă, care va constitui tema multora din scrierile sale. Maestru al nuvelei satirice americane („Cele patru milioane”, „Verzi și regi”, „Escrocul gentil”, „Inimi ale Vestului”); umorul său se bazează pe coincidențe și finaluri ingenioase, surprinzătoare. Din 1918, în S.U.A. s-a instituit premiul anual purtând numele său, pentru cele mai bune nuvele.

SĂRARU, Dinu (n. 1932, Râmnicu Vâlcea), scriitor român. Director al Teatrului Mic (1977-1989) și al Teatrului Național din București (2001-2004). Bogată activitate de cronicar teatral. Romane sociale, de reinterpretare subtextual polemică a unor teme consacrate („Niște țărani”, cel mai bun roman al său, „Clipa”). Scenarii de film, ecranizări după propriile romane.

LEIBNIZ [láibnits], Gottfried Wilhelm (1646-1716), filozof și matematician german. Spirit enciclopedic, a avut preocupări în multe domenii: teologie, filozofie, logică, matematică, științele naturii, drept, istorie etc. A deținut funcții diplomatice (din 1665) sub diferiți principi germani. La propunerea sa a fost creată Academia de Științe din Berlin (1700). A elaborat, independent de Newton, calcului infinitezimal, descoperire ce a influențat decisiv sistemul său logic și filozofic, care pune la baza existenței monadele, substanțe spirituale indivizibile, independente unele de altele și active („Monadologia”). Concordanța dintre monade este stabilită de monada supremă, Dumnezeu, lumea noastră fiind „cea mai bună dintre toate lumile posibile” („Teodiceea”). Critica făcută de L. teoriei lui Locke despre intelect, a influențat pe Kant și pe iluminiștii germani („Noi eseuri asupra intelectului uman”). În logică, L. a formulat principiul rațiunii suficiente; manuscrisele publicate în sec. 20 îl indică drept unul dintre întemeietorii logicii.

Prometheus, unul dintre titani, fiul lui Iapetus și al Clymenei și frate cu Atlas, cu Epimetheus și cu Menoetius. A avut la rîndul său un fiu, pe nume Deucalion. Prometheus era considerat drept binefăcătorul oamenilor, în pofida lui Zeus. Făcîndu-le acestora partea cea mai bună la împărțirea unei victime destinate lui Zeus, titanul și-a atras pentru prima dată asupră-și mînia acestuia din urmă. Drept răzbunare, părintele zeilor le-a luat muritorilor focul. Dun nou însă Prometheus a găsit mijlocul de a le veni într-ajutor. El fură focul din ceruri și-l redă oamenilor. Acum pedeapsa lui Zeus este și mai aspră. El răspîndește în lume toate relele și nenorocirile, trimițînd-o pe pămînt pe Pandora, pe care o ia de soție Epimetheus (v. Pandora), pe de o parte, iar pe de altă parte îl înlănțuie pe Prometheus de o stîncă pe muntele Caucasus. Un vultur uriaș, pasăre monstruoasă zămislită de Typhon și de Echidna, îi devorează zilnic ficatul, care peste noapte se regenerează. În felul acesta titanul e sortit unui chin veșnic. Din întîmplare însă trece pe acolo Heracles, în drum spre Grădina Hesperidelor (v. și Heracles). El ucide vulturul cu una din săgețile sale otrăvite și-l eliberează pe Prometheus, ale cărui chinuri iau, în felul acesta, sfîrșit. Într-o altă variantă, Prometheus nu s-ar fi mulțumit numai să le dea oamenilor focul, ci ar fi creat el însuși oameni din humă, însuflețindu-i cu ajutorul focului.

LIPĂ, Elisabeta (n. 1964, Siret), canotoare română. Multiplă campioană mondială și olimpică (între 1984 și 2004) la schif individual și cu echipaje. În anul 2000, Federația Internațională de canotaj a declarat-o cea mai bună canotoare din toate timpurile.

SKOLIMOWSKI, Jerzy (n. 1938), regizor polonez de film. Talent promițător al Noului Cinematograf Polonez din anii ’60 ai sec. 20 („Walkover”, „Bariera”). Carieră internațională în care preia și dezvoltă o temă enunțată încă de la debut: singurătatea individului în societatea contemporană și condiția sa de outsider, sursă de nemulțumire și agresivitate („Strigătul”, „Succesul e cea mai bună răzbunare”, „Farul”).

GONCOURT [gõcúr], frații Edmond de (1822-1896) și Jules de (1830-1870), scriitori francezi. Precursori ai naturalismului prin interesul pentru document, vădind preferința pentru cazuri patologice. Atenți la acuratețea stilului (au inventat așa-zisul „stil artist”). Au scris în colaborare romane („Germinie Lacerteux”), studii istorice, despre artă și un „Jurnal”. Prin testamentul său (1896), Edmond de G. a întemeiat Academia G., care, din 1903, acordă anual un premiu pentru cel mai bun roman apărut în Franța.

DOBRIN, Nicolae (1947-2007, n. Pitești), fotbalist român. Component al echipei F.C. Argeș peste 20 de ani. Titlul de cel mai bun fotbalist al României în anii 1966, 1967 și 1971. Maestru al driblingului, al execuției pasei și al loviturii libere.

DORKING (cuv. engl.) [dɔ:kín] subst. (ZOOT.) Rasă de găini originară din Anglia, caracterizată prin picioare cu cinci degete și o greutate medie de 3,5-5 kg. Una dintre cele mai bune rase producătoare de carne.

MAI¹ adv. I. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale) 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întîi (și-ntîi). Mai apoi. Mai (î)nainte. 2. (Precedat de articolul „cel”, servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Judeci ca cea mai femeie dintre femei (C. PETRESCU). ◊ (Precedat de „ce”, în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut) Ce mai drac frumos de noră! (COȘBUC). ◊ Expr. Mai rar = întîlnit rareori; deosebit. Așa om, mai rar! II. (Înaintea unui adjectiv, a unui adverb sau a unei locuțiuni adjectivale sau adverbiale; cu valoare atenuată) O mulțime de oameni și mai învățați și mai proști (SADOVEANU). ♦ (Înaintea unui verb) În oarecare măsură, puțin. Ninsoarea mai încetase (CREANGĂ). III. (Înaintea oricărei părți de vorbire) Aproape; aproximativ, cam. Mai îmi vine a crede că aiasta-i țara spînilor (CREANGĂ). ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să... La pămînt mai că ajunge al ei păr (EMINESCU). ◊ Mai-mai = cît pe ce, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea durează) Și acum, încă. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur, neapărat. ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii) Din nou, iar. Poate să ne mai întîlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Furnicile... s-au mistuit de nu se știe ce s-au mai făcut (CREANGĂ). V. (Arată că, pe lîngă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus. ◊ Expr. Ce mai atîta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice cînd voim să punem capăt unei discuții. 2. (Repetat) Cînd... cînd, ba... ba, parte... parte. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai freamăt, ce mai zbucium! (EMINESCU). – Lat. magis.

MELIORÍSM (< fr. {i}; {s}; lat. melior „mai bine”) s. n. (FILOZ., SOCIOL.) Termen pus în circulație de scriitoarea engleză George Eliot și folosit de H. Spencer, J. Dewey ș.a. pentru a desemna acea concepție potrivit căreia lumea nu este nici cea mai bună cu putință (optimismul lui Leibniz), nici iremediabil rea, ci poate fi ameliorată de om sau este în curs de ameliorare.

NANTEUIL [nãtöi], Célestin François (1813-1873), pictor, desenator și litograf francez. A lucrat după natură sau în maniera lui Champaigne, Le Brun, Mignard. Cel mai bun gravor portretist al timpului său (cardinalul Mazarin, Ludovic XIV, Colbert).

NORWICH [nöritʃ], oraș în SE Marii Britanii (Anglia), situat pe fl. Yare, la 156 km NE de Londra; 127,8 mii loc. (1994). Constr. de mașini, motoare electrice, cabluri; pielărie și încălțăminte. Universitate (1961). Muzee. Monumente: catedrală (1096, restaurată în sec. 15), castel (1120-1130), palat municipal (1407-1417), biserica Saint Peter Mancroft (1430-1455), în stil gotic. Menționat documentar în 1158. – Școala de la N. = grupare regională de pictură având o coeziune interioară comparabilă cu cea a grupurilor italiene. Sub conducerea lui J.S. Cotman și J. Crome, membrii ei au constituit, în febr. 1803, „Societatea de la N.”, pentru cercetarea apariției, dezvoltării și stării actuale a picturii, arhitecturii și sculpturii, în vederea aflării celor mai bune metode de studiu pentru a dobândi desăvârșirea. Din 1805, au organizat expoziții periodice, contribuind decisiv la modernizarea viziunii artelor engleze. Reprezentanți: R. Ladbrooke, R. Dixon, J. Thirtle, J. Stark, G. Vincent, J. Stannard.

OSCAR, cel mai important premiu de film, acordat anual, începând cu 1929, de Academia de Arte și Științe Cinematografice (înființată în 1927 la Hollywood), constând într-o statuetă placată cu aur, operă a sculptorului G. Stanley, după un desen al scenografului G. Gibbons. Se acordă pentru următoarele categorii (la început șase, iar azi 25): regie, interpretare (cel mai bun actor și actriță în rol principal și secundar), scenariu, muzică, imagine și pentru cel mai bun film străin (care nu este de limbă engleză).

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT (P.S.D.), partid de centru-stânga, creat la 16 iun. 2001, în urma Congresului de fuziune a Partidului Democrației Sociale din România (P.D.S.R.) și a Partidului Social Democrat (P.S.D.R.). Noul partid este continuatorul modern al valorilor și tradițiilor mișcării social-democrate din România, precum și al idealurilor revoluției din dec. 1989. În Programul adoptat se preconizează. reformarea economiei, modernizarea structurilor de proprietate, consolidarea statului de drept, dezvoltarea democrației prin perfecționarea sistemului instituțional, combaterea sărăciei extreme, diminuarea sărăciei, precum și integrarea țării în U.E. și N.A.T.O. După părăsirea Convenției Naționale a F.S.N. (27-29 mart. 1992), de către câteva sute de delegați ca urmare a gravelor disensiuni din sânul partidului privind căile de trecere a României la economia de piață și a instituirii statului de drept, un grup de inițiativă, constituit în Consiliul Național Provizoriu de Coordonare decide (7 apr. 1992) crearea partidului Frontului Salvării Naționale-22, care a fost înregistrat la Tribunalul Municipiului București (29 apr. 1992), sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naționale (F.D.S.N.). Convenția Națională din 28-29 iun. 1992 a consfințit această denumire și a adoptat Statutul și Programul politic. F.D.S.N. a participat ca partid de sine stătător la alegerile parlamentare (27 sept. 1992), concretizate în obținerea a 117 mandate de deputați și 49 de senatori, impunând partidul ca cea mai importantă forță politică a țării. Candidatul F.D.S.N. la prezidențiale, Ion Iliescu a fost ales în turul doi al scrutinului în funcția de președinte, cu 61,43% din sufragii. F.D.S.N. și-a asumat responsabilitatea guvernării, prim-ministru fiind desemnat Nicolae Văcăroiu. La 18 aug. 1994, au fost cooptați în guvern doi miniștri din partea Partidului Unității Naționale Române. Având o pondere de doar 34% în Parlament, F.D.S.N., în vederea susținerii guvernului Văcăroiu, a obținut acordul de colaborare parlamentară a formațiunilor: Partidul Unității Naționale Române, Partidul Socialist al Muncii, Partidul România Mare și Partidul Democrat agrar din România, cu reprezentare numai în Senat. În perioada mai-iun. 1993, în urma unor tratative, s-au semnat protocoalele de fuziune a F.D.S.N. cu Partidul Republican, Partidul Socialist Democratic Român și Partidul Democrat Cooperatist. La 9-10 iun. 1993, Convenția Națională a F.D.S.N. a decis schimbarea denumirii partidului în Partidul Democrației Sociale din România (P.D.S.R.), care s-a definit prin politica pe care o promovează și ca doctrină ideologică, ca un partid social-democrat, național, de centru-stânga, care militează pentru pluralism politic, economie socială de piață, solidaritate socială etc., precum și pentru integrarea țării în structurile europene și euro-atlantice. La 19 oct/ 1995, P.D.S.R. rupe alianța cu P.R.M., acuzându-și fostul partener de încălcarea prevederilor protocolului semnat la 20 ian. 1995, apoi cu P.S.M. (16 mart. 1996), iar la 31 aug. 1996 și cu P.U.N.R., din cauza criticilor declanșate de Gh. Funar, legate de perspectiva semnării Tratatului de Bază cu Ungaria. Ca urmare a erodării popularității partidului în cei patru ani de guvernare, P.D.S.R., deși înregistrează un recul la alegerile locale (iun. 1996) față de cele din 1992, și-a adjudecat victoria mai ales în micile orașe și în comunitățile rurale; în alegerile legislative (3 nov. 1996), P.D.S.R. a obținut 91 de mandate de deputați și 41 de senatori, situându-se pe locul doi după C.D.R. Candidatul P.D.S.R., Ion Iliescu, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale s-a situat pe primul loc (din 16 candidați) cu 32,25% din totalul de voturi valabil exprimate, iar în turul al doilea a pierdut în fața candidatului C.D.R., Emil Constantinescu. În pofida faptului că a pierdut alegerile, P.D.S.R. a rămas cel mai puternic partid din opoziție și cu cea mai bună reprezentare parlamentară. După ce a trecut în revistă cauzele pierderii alegerilor din 1996, Conferința Națională Extraordinară (17 ian. 1997) a adus unele modificări la Statut, Program, precum și la nivelul conducerii partidului (Ion Iliescu este ales președinte al partidului și al Biroului Executiv Central, iar Adrian Năstase, prim-vicepreședinte). Conferința Națională (20-21 iul. 1997) marchează sciziunea partidului: Teodor Meleșcanu, vicepreședinte al P.D.S.R., Mircea Coșea, Marian Enache și Mugurel Vintilă demisionează din partid; Iosif Boda și Viorel Sălăgean sunt excluși din partid. Demisionarii și exclușii din P.D.S.R. vor forma partidul Alianța pentru România (ApR). Conferința adoptă un nou program și efectuează unele modificări la Statut. Ion Iliescu este reales în funcția de președinte, Adrian Năstase ocupând în continuare pe cea de prim-vicepreședinte. În vederea alegerilor din 2000, este convocată Conferința Națională (9 oct. 1999), care a hotărât strategia electorală, a desemnat pe Ion Iliescu candidat la alegerile prezidențiale și a propus soluții de guvernare pentru scoaterea României din criză. P.D.S.R. a semnat, în perioada 30 iul. 1999-24 aug. 2000, în perspectiva alegerilor locale și prezidențiale din 2000, protocoale de colaborare cu formațiuni politice civice și sindicale. La 25 febr. 2000, P.D.S.R. și P.U.R. au pus bazele alianței politice preelectorale, Polul Democrat Social din România (P.D.S.R.), în vederea participării pe liste comune a celor două partide la alegerile legislative din nov. 2000 susținerea unui candidat unic la președenție, în persoana lui Ion Iliescu; după alegerile locale (iul. 2000), câștigate confortabil de P.D.S.R., inclusiv primăriile de sector ale Capitalei, Partidul Social Democrat Român (P.S.D.R.) semnează cu P.D.S.R. (7 sept. 2000) două protocoale: primul prevedea aderarea P.S.D.R. la Polul Democrat Social din România, iar al doilea se referea la crearea grupului parlamentar P.S.D.R.-P.D.S.R. după alegerile parlamentare și fuziunea celor două partide în prima jumătate a anului 2001, sub denumirea de Partidul Social Democrat (P.S.D.). În urma victorie Polului Democrat Social din România în alegerile parlamentare (26 nov. 2000) Partidului Democrației Sociale din România i-au revenit 142 mandate de deputați și 59 de senatori; candidatul P.D.S.R., Ion Iliescu, în primul tur al alegerilor prezidențiale s-a clasat pe primul loc (din 12 candidați, cu 36,35% din voturi), iar în turul al doilea de scrutin (10 dec. 2000), având sprijinul P.N.L., P.D. și U.D.M.R. a ieșit victorios cu 66,82% din voturi împotriva contracandidatului său, Corneliu Vadim Tudor. Adrian Năstase este desemnat pentru funcție de prim-ministru și în calitatea sa de prim-vicepreședinte preia provizoriu conducerea partidului. La 27 dec. P.S.D.R. semnează două protocoale cu P.N.L. (dezavuat de acesta în 18 apr. 2001, invocând nerespectarea de către P.D.S.R. a prevederilor protocolului) și U.D.M.R. de susținere a guvernului minoritar Adrian Năstase și de colaborare mai strânsă, pe probleme specifice. La 19 ian. 2001, Conferința Națională Extraordinară a P.D.S.R. îl alege, în unanimitate, pe Adrian Năstase în funcția de președinte al partidului, iar la 16 iun. 2001 are loc Congresul de fuziune a P.D.S.R. și P.S.D.R. și de creare a P.S.D.; se adoptă Statutul și Programul noului partid și se aleg organele de conducere. În cursul anilor 2001-2002, P.S.D. și-a consolidat structurile, atât prin realizarea unor fuziuni prin absorbție (cu Partidul Forțelor Democratice ’89, Partidul Moldovenilor, Partidul Socialist al Muncii și Partidul Renașterii Naționale), prin creșterea ponderii parlamentare a aleșilor locali. La 6 ian. 2003, Delegația Permanentă a adoptat strategia politică pentru anul 2003: creșterea nivelului de trai, reducerea șomajului, reforma fiscală și reformarea sistemului de pensii. P.S.D. înființează (3 mart. 2003) „Grupul de acțiune pentru unitatea social-democrată”, în vederea atragerii unor noi personalități din sfera social-democrată și înscrierii acestora în P.S.D. P.S.D. este membru al Internaționalei Socialiste (din oct. 2003). În apr. 2000, partidul a fost primit în grupul socialist din Consiliul Europei. Președinți: Ion Iliescu (1990-1992; 1997-2000), Oliviu Gherman (1992-1996), Adrian Năstase (2000-2005), Mircea Geoană (2005-2010), Victor Ponta (2010-2015); președinți executivi: Adrian Năstase (1993-1997; 2005-2006), Octav Cozmâncă (2003-2005), Dan Mircea Popescu (2005-2006). Editează publicația „Democrația socială”.

PATRICK CAMPBELL [pætrik kæmbl], Beatrice Stella (1865-1940), actriță engleză. Repertoriu amplu și variat, de la piesele shakespeariene până la „neclodo anee”, interpretat cu sensibilitate și rafinament al jocului scenic. Rolul principal din piesa lui A. W. Pinero „A doua doamnă Tanqueray” îi aduce consacrarea ca cea mai bună actriță a generației sale. Abordează și un repertoriu modern; obține un răsunător succes cu „Pigmalion” de B.G. Shaw. Roluri în filme. Volume de amintiri: „Viața mea și unele scrisori”, care includ și scrisorile lui G. B. Shaw de care a fost legată sentimental o lungă perioadă de timp.

PENTELIC (PENDELIKÓN), munte în Grecia, în Atica. Alt.: 1.109 m. Celebru prin explorările de marmură albă (pentelică), unifor colorată, fără nervuri, de cea mai bună calitate, folosită de sculptorii Greciei antice.

PLATINI, Michel (n. 1955), fotbalist francez. Declarat cel mai bun jucător european în 1983, 1984 și 1985, când evolua la echipa Juventus Torino. Component al naționalei Franței care a câștigat campionatul european în 1984. Selecționer al echipei Franței (1988-1992). Consilier al președintelui FIFA; copreședinte al Comitetului de organizare a Campionatului Mondial de fotbal din 1998.

POPESCU, Gheorghe (n. 1967, Calafat), fotbalist român. A fost selecționat la echipa națională (115), pentru care a marcat 15 goluri. Jucător al Universității Craiova, a evoluat apoi la celebre echipe europene (F.C. Barcelona, P.S.V. Eindhoven, Galatasaray Instanbul, cu care a câștigat în 2000, Cupa UEFA și Supercupa Europei ș.a.). Declarat cel mai bun fotbalist român în 1989, 1990, 1991, 1992, 1995, 1996. Participant la trei turnee finale ale Cupei Mondiale (1990, 1994, 1998) și la două campionate europene (1996, 2000).

văcăreață, s.f. – (gastr.) Pâine ornată cu bucăți de aluat, coaptă din cea mai bună făină, cu ocazia pomenirii morților (la Staurul florilor, în Chioar). – Et. nec.

vâlfă, -e, s. f. – (mag.) 1. Duh, zână, știmă. 2. Fruntea, cel mai bun și cel mai frumos din ceva (Bud 1908). 3. Presentiment, duh inspirator, presentiment: „Vâlfa este un fel de presimțire. Când îți vine să cânți morțește, ai vâlfă că va muri cineva din familie, sau i se va întâmpla o nenorocire. Animalele mugesc, caii nu au stare” (Memoria 2002: 474). – Din sl. vluchva „vrăjitor” (Moklosich, Cihac cf. DER); Sl. vluhvu, bg. vlahva (DEX).

HITCHCOCK [hítʃkok], Sir Alfred Joseph (1899-1980), cineast britanic. Stabilit în S.U.A. (1940). Maestru al suspansului. Personajele sale sunt victime ale secolului angoasei. Thriller-ul lui H. se remarcă prin măiestria tehnică, precizia observației, simțul plastic, dublate de comunicarea specială dintre regizor și spectator („Chiriașul”, „Șantaj”, „Femeia dispărută”, „Rebecca” – Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine și cinematografie, 1940, „Fascinație”, „Notorius”, „Notorius”, „Amețeala”, „La nord prin nord-vest”, „Psihoză”, „Păsările”, „Perdeaua sfâșiată”, „Topaz”).

INGE [iŋ], William (1913-1973), dramaturg și scenarist american. Piesele sale, pline de sensibilitate, sunt axate pe tema incapacității de comunicare a celor singuri („Vino înapoi, micuță Sheba”, „Picnic” – Premiul Pulitzer, „Stația de autobuz”). Autor al unor scenarii de mare succes, printre care „Spendoare în iarbă” (Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu, 1961).

ISAACS [aísəks], Jorge (1837-1895), scriitor columbian. Cunoscut pentru romanul „Maria” adaptare a romanului european „Paul și Virginia” la condițiile specifice țării sale; este considerat cel mai bun roman sud-american din sec. 19.

JORDAN [dʒordn], Michael Jeffery (n. 1963), baschetbalist american. A câștigat de șase ori cu echipa „Chicaco Bulls” campionatul profesionist american (1991-1998) și a făcut parte din echipa olimpică a S.U.A. (1984, Los Angeles, 1992, Barcelona). Desemnat de cinci ori cel mai bun jucător din N.B.A. S-a retras din activitatea sportivă în 1999.

KADÁR, Jan (1918-1979), regizor ceh. Stabilit în S.U.A. (1970). Filme de evocare dramatică a războiului și a perioadei staliniste („Moartea se numește Engelchen”, „Acuzatul”). Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin: 1965 („Magazinul de pe strada mare”, în colab. cu E. Klos).

KIELY [kéli], Benedict (1919-2007), scriitor irlandez. Unul dintre cei mai buni stiliști ai generației sale, K. denunță în nuvele și romanele sale terorismul din Ulster („Tărâm fără stele”, „O vacă în casă”).

KUROSAWA [kurosaua], Akira (1910-1998), regizor japonez de film. Supranumit „împăratul cinematografului japonez”. Filme remarcabile prin intensitatea dramatică, complexitatea psihologiei personajelor, valoarea umanistă a mesajului lor („Tronul însângerat”, „Sanjūrō”, „Kagemusha”, „Rapsodie în august”). Remarcabile adaptări după Shakespeare („Ran”), Dostoievski („Idiotul”) și Gorki („Azilul de noapte”). Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin: 1951 (Rashōmon), 1955 („Cei șapte samurai”), 1975 („Vânătorul din Taiga”) și 1989 (pentru întreaga activitate).

ales a. 1. cineva sau ceva luat din mai mulți sau din mai multe; 2. fig: deosebit, distins; ales pe sprânceană, neobișnuit și fără pereche (în bine sau în rău); 3. împodobit cu figuri colorate (de țesături). ║ m. 1. ființă aleasă, cea mai bună: mulți chemați, puțini aleși; 2. (la țară) fruntaș: aleșii satului; 3. reprezentantul națiunii numit de alegători (pentru Cameră de la 25 ani, pentru Senat de la 40). ║ adv. întocmai; mai ales, mai cu seamă.

armaș m. 1. om de arme: e și armaș de frunte AL.; 2. (Marele) odinioară rang boieresc, comandantul artileriei și executorul sentințelor capitale; de el depindea închisorile, călăii: te ’nalț spre răsplătire la rangul de vel-Armaș NEGR.; 3. un fel de joc copilăresc în care unul din jucători face pe Domn, al doilea pe armaș și al treilea pe tâlhar; 4. Mold. se zice de cel mai bun soiu de vin de Cotnari.

dintre prep. 1. din mijlocul (partitiv): cel mai bun dintre voi; 2. dela: dintru început. [V. între].

cer m. (pl. ceri) soiu de stejar, mare și frumos arbore ce formează întinse păduri sau dumbrave, uneori cultivat ca plantă decorativă (Quercus cerrus): lemnele de cer sunt cele mai bune de ars. [Lat. CERRUS].

cercetare f. fapta de a cerceta: 1. examen, interogatoriu; 2. vizită: cercetările cele mai bune sunt cele mai rare PANN.

domnesc a. 1. privitor la domn, princiar: case domnești; 2. de soiul cel mai bun: măr domnesc.

cimișir m. arbust totdeauna verde, cu flori, galbene-verzui, ce se cultivă foarte mult ca plantă decorativă: lemnul de cimișir (numit și merișor turcesc) e cel mai bun pentru sculptură (Buxus sempervirens). [Turc. ČIMȘIR].

cocoțà (gogoțà) v. 1. se zice despre păsări când s’așează pe o ramură de copaciu; 2. fig. a se așeza pe ceva înalt sau în locul cel mai bun. [Cf. cucuia].

fain a. fam. 1. de cea mai bună calitate: vin fain; 2. frumos și bine făcut: stofă faină; 3. fig. fin: faină idee CAR. [Nemț. FEIN].

comiții n. pl. 1. odinioară, adunarea poporului roman spre a-și alege magistrații; 2. azi, adunarea poporului chemat a vota; comiții agricole, adunare liberă de agricultori și de proprietari spre a studia împreună cele mai bune procedeuri de cultură și de creșterea vitelor.

întâiu a. 1. care precede pe ceilalți sub raportul timpului, locului, ordinii: întâia zi a lunei; 2. cel mai bun în felul său: Rafael e întâiul dintre pictori. [Lat. *ANTANEUS, din ANTE, înainte].

ministerial a. 1 ce ține de minister: banca ministerială; 2. de cea mai bună calitate: hârtie ministerială.

mușchiu m. 1. organ fibros ce formează carnea corpului și produce prin contracțiunile sale toate mișcările animalelor; 2. parte cărnoasă d’alungul șirei spinării la animale, carnea cea mai bună pentru fripturi: mușchi de vacă. [Lat. MUSCULUS, lit. șoricel (din cauza asemănării exterioare)].

mai adv. 1. indică în genere o cantitate sau intensitate; 2. servă la formarea comparativului și superlativului: mai bun, cel mai bun; 3. exprimă o continuitate: tot mai trăiește, mai adu lemne; 4. o aproximațiune: mai era să cadă, mai toți. [Lat. MAGIS].

substanță f. 1. ceea ce există prin sine insuș: substanță spirituală; 2. materie oarecare: substanță medicală; 3. partea cea mai bună, mai nutritivă: substanța pământului trece în vegetale; 4. fig. ceea ce e mai esențial: substanța unui discurs; în substanță, în rezumat, pe scurt.

sultanin a. imperial, de cea mai bună calitate: stafide, bame sultanine.

poghircă f. 1. Mold. firele de cânepă cari n’au putut crește mare: din poghirci se obține cea mai bună calitate de câlți sau canură; 2. mic de stat: parcă-i o poghircă, se zice când cineva rămâne în urmă, de cel ce n’are noroc. [Lit. spic lepădat: și porghic, Tr. podbic = slovean POBERK, spicuit la urmă].

vehicul n. 1. mijloc de transport, pe uscat sau pe apă; 2. ceea ce servă a conduce, a transmite: aerul e vehiculul sunetului; 3. fig. ceea ce servă a propaga: tiparul e cel mai bun vehicul al cugetării.

Antonin (Piul) m. unul dintre cei mai buni împărați romani, domni cu moderațiune și dreptate (133-161 d. Cr.).

rege m. 1. suveranul unui regat; 2. fig. cel dintâiu, cel mai bun în felul său: acel rege al poeziei EM.; 3. se zice de unele animale considerate ca cele mai nobile dintre toate: leul e regele animalelor; 4. piesa principală în jocul de șah; 5. pl. nume a 4 cărți din vechiul Testament, ce conțin istoria Evreilor dela profetul Samuel până la captivitatea babilonică.

Gura-Văii f. numită și Golul sau Insula Banului, cea mai însemnată insulă a Dunării în jud. Mehedinți, importantă pentru apărarea defileului Vârciorova; 2. afluent al Oltului; 3. localitate în Mehedinți cu o carieră de gresie calcaroasă, cea mai bună piatră de construcțiune din țară.

Henric m. numele mai multor regi ai Franței: HENRIC III, rege al Poloniei (1573) și al Franței (1574), alungat din Paris în 1583 și asasinat în 1589; HENRIC IV (cel Mare), unul din cei mai buni regi ai Franței, abjură protestantismul în 1593 și muri asasinat în 1610.

Japonia f. imperiu în Azia orientală, compus dintr’un mare lanț de insule, cu cap. Tokio și cu o populațiune de 72 mil. loc. Japonezii au progresat mult de câtva timp, introducând în țara lor toate descoperirile industriei europene și ale instrucțiunii care este foarte înaintată la dânșii. Armata și flota lor pot rivaliza cu cele mai bune din Europa; ei au bătut China în 1894 (anexând marea insulă Formoza) și au înfrânt pe Ruși (în răsboiul din 1904-1905). (Japonez). Japonia a luat parte la răsboiul mondial (1915-1918), alăturea de Anglia și de Franța.

Ștefan m. numele mai multor Domni ai Moldovei: ȘTEFAN I, v. Mușat; ȘTEFAN II, fiul celui precedent, luptă pentru domnia Moldovei cu fratele său Petru II (1390-1499); ȘTEFAN III, domni când singur când împreună cu fratele său (1443-1447); ȘTEFAN IV (cel Mare), fiul lui Bogdan II și nepotul lui Alexandru cel Bun, cel mai strălucit domn al Moldovei, repurta 34 de victorii asupra popoarelor înconjurătoare: asupra Ungurilor la Baia (1467), asupra Turcilor la Racova (1474) și Valea Albă (1476), asupra Polonilor la Dumbrava-Roșie (1497): zidi numeroase mânăstiri și făcu întocmiri folositoare (1457-1504); ȘTEFAN V (cel Tânăr), v. Ștefăniță; ȘTEFAN VI, v. Lăcustă; ȘTEFAN VII, fiul lui Petru Rareș, ucis de boieri pentru cruzimile sale (1551-1552); ȘTEFAN VIII, v. Răsvan; ȘTEFAN IX, v. Tomșa; ȘTEFAN X (Gheorghe), dușmanul lui Vasile Lupu și aliatul lui Mateiu Basarab (1654-1658); ȘTEFAN XI, fiul și urmașul lui Vasile Lupu (1654-1658); ȘTEFAN XII, v. Petriceicu. ║ ȘTEFAN BOGDAN (Surdulea), fiul lui Iancul Sasul (1591-1592).

Traian m. cel mai bun împărat roman (98), născut în Spania, adoptat de Nerva; mare răsboinic și bun administrator, învinse pe Daci și pe Parți și sub el se săvârși mari lucrări în Roma (53-117). Cu numele împăratului Traian s’au identificat apoi toate marile construcțiuni făcute în Dacia (v. Troian). ║ Columna lui Traian V. Columna lui Traian; Masa lui Țraian, numele unei mari tăieturi de munte în jud. Argeș; Podul lui Traian, strâmtoare în Carpați, pe unde intră Oltul în țară, numită și Turnu-Roșu; Pratul lui Traian, Câmpia Turdei, numită de unguri Keresztes-Mezö, unul din șesurile mari ale Ardealului: aci fu omorît Mihaiu-Viteazul.

AUSPICIU, auspicii, s. n. 1. (În Antichitatea romană) Prevestire făcută de auguri (1); augur (2). ◊ Expr. Sub cele mai bune auspicii = în împrejurări extrem de favorabile. 2. (În expr.) Sub auspiciile cuiva = sub patronajul, sub protecția cuiva. [Pr.: a-us-] – Din lat. auspicium, fr. auspice.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc. în formă de platformă sau cu gradene, uneori acoperită, de unde spectatorii pot asista la desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Platformă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

CAIMAC, caimacuri, s. n. 1. Pojghiță de grăsime care apare pe suprafața laptelui fiert. ◊ Expr. A lua caimacul = a-și însuși partea cea mai bună. 2. Spuma care se formează la suprafața cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul și deasupra cărbunelui. – Din tc. kaymak.

SMÂNTÂNĂ s. f. 1. Produs alimentar gras, de culoare albă-gălbuie, care se formează la suprafața laptelui nefiert, după ce a fost lăsat câtva timp la temperatura obișnuită, sau care se separă din lapte cu o mașină centrifugă specială. ♦ (Reg.) Caimac. 2. Fig. Partea cea mai bună, cea mai valoroasă dintr-un lucru. – Cf. bg., ucr. smetana.

CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

SULTANIN, -Ă, sultanini, -e, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai bună calitate, de soi. 2. S. f. Soi de viță-de-vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S. m. Veche monedă turcească de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine.

SUPERFIN, -Ă, superfini, -e, adj. De cea mai bună calitate, foarte fin; superior. – Super¹- + fin. Cf. fr. superfin.

CONCURS, concursuri, s. n. 1. Întrecere (sportivă) finalizată cu întocmirea unui clasament și cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanți. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ◊ Concurs de împrejurări = totalitatea împrejurărilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctură. ◊ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-și da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus.

CRUȘIN, crușini, s. m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început roșii, apoi negre, din a cărui scoarță se prepară o băutură laxativă, iar din lemn se obține cel mai bun cărbune pentru prepararea prafului de pușcă (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.^[1]

DERBY, derby-uri, s. n. 1. Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată pe an. 2. Întrecere sportivă de mare importanță între două echipe, pentru stabilirea clasamentului. [Scris și: derbi (pl. derbiuri)] – Din engl., fr. derby.