cearșaf/cearceaf s. n., pl. cearșafuri/cearceafuri

cearșaf/cearceaf s. n., pl. cearșafuri/cearceafuri

CEARCEAF 👉 CEARȘAF.

cearceáf, V. cearșaf.

cearceaf sn vz cearșaf

CEARȘAF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie – făcut din pînză (de obicei albă) cu care se acoperă patul sau se îmbracă plapuma; (Mold.) prostire. Cîmpul alb, ca un cearșaf, Pînă-n zări se desfășoară. TOPÎRCEANU, M. Ea se plecă spre el întinse cearșaful și-l așeză la loc. D. ZAMFIRESCU, R. 279. Un cearșaf verde lua Și pe turc dacă-l lega, Și pe turc dacă-l bătea, în cearșaf îl înfășa. TEODORESCU, P. P. 666. Cearșaf de baie = cearșaf cu care se șterge corpul după baie. 2. (Învechit) Pînză de turban, șal. Banul... cu cauc cu cearșaf alb. FILIMON, C. 144. – Variantă: cearceaf s. n.

cearceaf (cearceafuri), s. n. – 1. Obiect de rufărie de pat. – 2. (Arg. și azi înv.) Bilet de 1000 lei. – Var. cearșaf. – Mr. circeafe. Tc. çarçaf, çarșaf (Roesler 607; Șeineanu, II, 124; Meyer 442; Lokotsch 691; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρτσάφι, alb. tšartšaf, bg., sb. čaršav.

CEARȘAF, cearșafuri, s. n. 1. Obiect de rufărie făcut din pînză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma. 2. (Înv.) Pînză de turban; șal. [Var.: cearceaf s. n.] – Tc. çarșaf.

cearșáf n., pl. urĭ (turc. čarčaf și čaršaf, d. pers. čaršeb [čar, pînză, și šeb, noapte]; alb. čarčaf, bg. sîrb. čaršaf și čaršav. V. gear și șiboĭ). Munt. Prostire, pînză albă supțire așternută pe saltea și de pe care rîdicĭ macatu cînd te culcĭ. – Rar cearceaf. V. lepedeŭ.