BILIȚĂ, BILȚĂ (pl. -țe) sf. Olten. Cursă de șoareci, capcană de sîrmă.

șoricieră, șoriciere, s.f. (înv.) capcană pentru șoareci.

1) bátcă f., pl. e saŭ bătcĭ (rut. rus. id.; bg. babka, dim. d. bába, babă, pelican). Dun. Pelican. Un fel de plătică maĭ mică (blicca björkna) care, cînd e mică, se numește frunza plopuluĭ. Est. Nicovală mică pe care cosașiĭ ciocănesc coasa ca s’o ascută. (V. cĭocîrtiĭ). Mold. Trans. Rar. Capcană de șoareci sau prinzătoare de păsări (pin aluz. la ciocu pelicanuluĭ). – În vest báboșe, pl. ĭ, pelican (VR. 1913, 7-8, 51).

cinie¹ sf [At: PRAV. 220 / V: (suspect) cinaie / Pl: ~ii / E: vsl чиник] 1 (Reg) Unealtă. 2 (Pop) Cursă de prins șoareci Si: capcană. 3 (Reg; lpl) Fuștel (la războiul de țesut). 4 (Reg; lpl) Cinac¹. 5 (Înv) Făcătură.

șoricieră sf [At: COSTINESCU / P: ~ci-e~ / Pl: ~re / E: șoarece cf fr souricière] (Îvr) Capcană pentru șoareci (1-6).

mâță, mâțe, s.f. – 1. Pisică (Felis domestica). 2. Unealtă pentru culesul fructelor. 3. Cârlig în formă de gheară cu care se scoate găleata din fântână. 4. Capcană de prins șoareci (ALRRM, 1973: 592). 5. (bot.) Specie de salcie mică. „Mâni (1 aprilie 1923) e Staulu’ cu flori și or sfințî mâța” (Papahagi 1925). ♦ (onom.) Mâță, nume de familie în Maramureș. – Creație expresivă, comună multor idiomuri, cf. it. micio, vfr. mite, sp. miz(o), germ. Mieze, bg., scr., maca (DER, Șăineanu); probabil formă onomatopeică, cf. alb. mica (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. moca (Edelspacher, cf. DER).

mấță, mâțe, s.f. 1. Pisică (Felis domestica). 2. Unealtă pentru culesul fructelor. 3. Cârlig în formă de gheară cu care se scoate găleata din fântână. 4. Capcană de prins șoareci. 5. (bot.) Specie de salcie: „Mâni (1 aprilie 1923) e Staulu' cu flori și or sfințî mâța” (Papahagi 1925). 6. Mâță = de-a prinselea, joc de copii. 7. De-a mâța oarba = de-a baba oarba, joc de copii. ■ (onom.) Mâță, nume de familie în jud. Maram. – Creație expresivă, comună multor idiomuri, cf. it. micio, vfr. mite, sp. miz(o), germ. Mieze, bg., scr., maca (DER, Șăineanu); probabil formă onomatopeică, cf. alb. mica (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. moca (Edelspacher, după DER).

1) ciníe f. (pol. czyn, unealtă, naczynie, vas, unealtă. V, cin 1). Vechĭ. Unealtă, instrument: astrolav, cinie de aramă saŭ de lemn, în carile drumul stelelor se arată (Cant. Ist. 8), toate ciniile și măestriile cele de muncĭ (Dos. V. S. Sept. 3), toate ciniile țesutuluĭ (Zviera, Pov. 222). Azĭ. Munt. Capcană: prins ca un șoarece’n cinie (Ghir. Grăn.), rămăsese (o ștĭucă) prinsă’n cinie (Chir. VR., 1913, 7-8, 51). Fig. Vechĭ. Uneltire, cursă: cinia draculuĭ. V. organ.

BATCĂ² ~ce f. pop. Capcană specială folosită la prinderea șoarecilor. [G.-D. batcei] /Orig. nec.

BĂTEALĂ băteli f. 1) Capcană specială, folosită la prinderea șoarecilor; batcă. * A sta cu șoarecele în ~ a fi într-o situație incomodă, neplăcută. 2) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obține țesătura; bătătură. [Sil. -tea-lă] /a bate + suf. ~eală

clucsă (clupsă), clucse, s.f. (reg.) cursă de prins șoareci, păsări, animale mici; batcă, capcană, cleapță, zancă.

clupsă, clupse, s.f. (reg.) cursă de prins șoareci, păsări, animale mici; cluscă, batcă, capcană, cleapță, zancă.

clamp și (rar) clanc, interj. care arată huĭetu izbiriĭ unor bețe, închideriĭ uneĭ cărțĭ, unuĭ cĭoc de barză saŭ unuĭ capac de capcană de lemn ș. a.: clamp! și șoarecele s’a prins! – Maĭ rar și clap și clapc. V. clampă, clanț și țac.

CĂPCANĂ (pl. -ăni, -ane) sf. Mold. Cursă (de șoareci, etc.): bietul motan, picînd și el în capcană, miorlăia de durere ODOB.; Fig.: a cădea, a se prinde în ~, a cădea în cursă [tc. kapkan].

CAPCANĂ ~e f. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea unor animale și păsări; cursă. ~ de lupi. ~ de șoareci. ◊ A cădea în ~ a intra într-o încurcătură grea. /<turc. kapkan