CULOAR ~e n. 1) Încăpere lungă și îngustă de-a lungul unei serii de camere, care servește ca loc de trecere și de legătură între acestea; coridor. 2) Loc de trecere într-un vagon de-a lungul compartimentelor. 3) Fiecare dintre spațiile înguste, delimitate în lungul unei piste de atletism, de canotaj sau al unui bazin de înot, în care concurează un singur sportiv sau o singură echipă. 4): ~ depresionar depresiune între două masive sau culmi de dealuri și munți. [Sil. -lo-ar] /<fr. couloir

PISCINĂ ~e f. 1) Bazin într-un parc sau într-o grădină, în care cresc pești. 2) Bazin de înot. [G.-D. piscinei] /<fr. piscine

BAPTISTERIU s.n. 1. Bazin de înot în termele antice. 2 Capelă sau biserică în care se fac botezuri; bazin folosit la botezul prin scufundare. [Pron. -riu. / < lat. baptisterium, cf. fr. baptistère, it. battistero].

PISCINĂ s.f. 1. Heleșteu în care se cresc și se înmulțesc peștii. 2. Bazin de înot, acoperit sau în aer liber. [< fr. piscine, cf. lat. piscina].

BAPTISTERIU s. n. 1. bazin de înot în termele antice. 2. capelă pentru botez în bisericile catolice; bazin la botezul prin scufundare. (< lat. baptisterium, fr. baptistère)

PISCINĂ s. f. 1. heleșteu în care se cresc pești. 2. bazin de înot. (< fr. piscine)

LAKE PLACID [léik plásəd], stațiune climaterică și a sporturilor de iarnă, situată în NE S.U.A. (New York), în M-ții Adirondack, la 568 m alt., în apropiere de L. Placid, la 64 km SV de Plattsburg; 2,5 mii loc. (1990). Important centru turistic estival și hibernal, cu numeroase bazine de înot, terenuri de tenis și golf, piste de schi etc. Aici au avut loc Olimpiade de iarnă în anii 1932 și 1980. Fundat în 1850.

TOBOGAN, tobogane, s. n. Plan ușor înclinat, cu marginile ridicate, pe care se poate aluneca ușor și care servește ca distracție sportivă mai ales la bazinele de înot. Nici atunci însă nu ai întîrziat, cu gîndul la jocurile cu barca prăvălită în lac, la toboganul pe care se răsturnau oamenii. PAS, Z. I 230.

APE STĂTĂTOARE. Subst. Ape stătătoare, ape stagnante. Baltă, băltoacă, băltoi, băltău (reg.), băltac (reg.), bălăștioagă (reg.), băltiță (dim.), gîrlă, toaie (reg.), tău, știoalnă (reg.), scrădiș (reg.), japșă (pop.), jăpșoagă (rar). Mlaștină, smîrc, sforac (reg.), mocirlă, ploștină (reg.), cloacă, bahnă (reg.), mlacă (reg.), mărghilă (reg.), bulhac (reg.), bîhlă (reg.), lăcoviște (reg.). Lac, lac de acumulare, heleșteu, ghiol, iezer, iezărel (dim.), zăton (reg.), zăpor (pop.), iaz, iezușor (dim., rar). Bazin, bazin de acumulare, bazin de înot, piscină, havuz; topilă. Lagună. Mare; ocean. Adj. Palustru, lacustru, băltăreț; de baltă; băltos, mlăștinos, mocirlos, smîrcos. Marin; oceanic. Vb. A se bălti (rar), a stagna, a se tăui (reg.), a se iezi (pop.). V. apă, ape curgătoare, nămol.

CONSTRUCȚIE. Subst. Construcție, clădire, edificiu, zidire, zidărie. Construcție civilă; casă, clădire, imobil, locuință, bloc, blochaus (rar), vilă, conac, culă (înv.), palat, castel; terasă, pavilion, belvedere, rotondă. Clădiri oficiale: instituție, așezămînt, stabiliment (ieșit din uz), reședință; teatru, operă, ateneu, ateneu popular, casă de cultură, cămin cultural, sală de concerte; muzeu, expoziție. Construcții sanitare: spital, policlinică, sanatoriu, bolniță (înv.), dispensar; maternitate, casă de nașteri; casă de odihnă. Construcții sportive: stadion, teren de sport, arenă; amfiteatru; sală de sport; bazin de înot, piscină; velodrom; kartodrom; hipodrom. Sat olimpic. Construcții turistice: hotel, motel, han, cabană, camping, casă de vînătoare. Construcții industriale: uzină, fabrică; hală; secție, atelier; turn; pavilion. Construcții hidrotehnice: dig, stăvilar, baraj; ecluză; canal; hidrocentrală. Construcții feroviare: gară; peron; depou; scanton; tunel; pod, viaduct. Construcții anexe: adăpost, șopron, șură, grajd, saivan (reg.), saia (reg.), olum (reg.), colniță (reg.), slon (reg.); magazie, siloz, doc; garaj. Construcții militare: fortificație; cetate, cetățuie (dim.), fort, redută, fortăreață, cazemată, bastion, meterez; turn, culă, donjon. Așezăminte de cult: biserică, catedrală, bazilică, templu, mănăstire, capelă, paraclis. Construcții monumentale: monument; obelisc, coloană; piramidă; mauzoleu, panteon; cavou, criptă, osuar. Construcție, construire, edificare, clădit, zidărie, zidărit. Șantier de construcții. Arhitectură, arhitectonie (înv.). Constructor, clăditor (rar), arhitect, proiectant, ziditor, zidar. Adj. Zidit. Arhitectural, arhitectonic; edilitar; imobiliar. Vb. A construi, a clădi, a zidi, a zidui (rar), a dura, a înălța, a edifica, face (a ridica) o construcție. A proiecta, a face un proiect. A pune piatra de temelie; a ridica schelele; a pune cărămizi; a turna beton; a cimenta; a finisa; a da în folosință. Adv. Arhitectonicește (rar). V. adăposturi pentru animale, apărare, așezămînt de cult, local, locuință, magazie, monument, obstacol.

bloc-start sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: eg starting-block] (Spt) 1 Mecanism special pe linia de plecare la cursele de viteză, pe care alergătorul își sprijină tălpile pentru a lua un start puternic. 2 Mică platformă pe bordura lățimii bazinului de înot, de pe care se ia startul.

piscină sf [At: BARCIANU / Pl: ~ne / E: fr piscine, lat piscina] 1 Bazin cu apă amenajat pentru creșterea unor specii de pești, în scop decorativ, într-o grădină, într-un parc etc., sau în scop productiv, într-o întreprindere. 2 Bazin de înot. 3 (Pex) Complex sportiv în care se află un bazin de înot.

baptistériu s.n. I (bis.) 1 Edificiu special construit lîngă o biserică catolică, destinat oficierii botezului. 2 Spațiu, capelă în interiorul unei biserici catolice unde se oficiază botezul. 3 (în trecut, la catolici) Vas din piatră, marmură etc., amplasat în biserică, în care se botezau copiii. II (ist.) Bazin de înot în termele antice. • pl. -ii. și baptistér s.n. /<lat. baptisterium; cf. și fr. baptistère, it. battistero.

bazin s.n. 1 Rezervor deschis (de mari dimensiuni), construit din piatră, ciment etc., alimentat dintr-o apă curgătoare, fîntînă, conductă etc., care are diverse utilizări. Bazin de decantare. 2 (sport; și bazin de înot) Construcție specială pentru practicarea înotului, a unor jocuri sportive, pentru sărituri de pe trambulină etc. 3 (mar.; și bazin portuar) Parte a unui port, special amenajat, unde staționează navele. 4 (geogr.; și bazin hidrografic) Regiune limitată de cumpăna apelor, din care un rîu, un fluviu, un lac etc. își colectează apele. 5 (geogr.; și bazin oceanic) Regiune foarte întinsă a scoarței terestre, mai coborîtă față de continente, acoperită cu mase importante de ape. Bazinul Oceanului Atlantic. 6 (geogr.) Regiune în care s-au acumulat anumite depozite sedimentare, bogate în zăcăminte. Bazin carbonifer. 7 (anat.) Regiune a scheletului osos situată în partea inferioară a trunchiului, cu aspectul unei cavități delimitate de o centură osoasă (sacrumul și coccisul posterior, continuate, bilateral, de oasele iliace, unite anterior prin simfiza pubiană); pelvis. • pl. -e. /<fr. bassin.

POLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, încearcă să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.

POLO (< engl., fr.) s. n. 1. Joc sportiv de echipă practicat călare, originar din India, cu o vechime de peste 5.000 de ani, în care mingea (de lemn) este lovită cu bastoane lungi timp de patru, șase sau opt reprize a câte șapte minute fiecare. Preluat și îmbunătățit de perși și în epoca contemporană de britanici. Echipele au astăzi 4 jucători și durata este de 9 reprize a 7 minute și jumătate. 2. Joc sportiv care se practică în apă (folosindu-se diverse procedee de înot), într-un bazin de 20 x 30 m, adânc de 1,8 m, porțile de 2,7 x 0,9 m, între două echipe formate din câte șapte jucători, timp de patru reprize a câte șapte minute de joc efectiv, scopul fiecărei echipe fiind a introduce mingea în poarta adversarului. A fost inclus la Jocurile Olimpice de la Paris în 1900. Primul Campionat Mondial s-a desfășurat la Belgrad în 1973. În România, primul Campionat Național a avut loc la Cluj, în 1928.

POLO s. n. 1. (Adesea urmat de determinarea „pe apă”) Joc sportiv de echipă în care jucătorii, deplasându-se înot într-un bazin, trebuie să marcheze goluri prin aruncarea mingii cu mâna în poarta adversarilor. 2. Joc sportiv de echipă practicat călare, în care mingea este lovită cu bastoane lungi. – Din fr., engl. polo.

PISCINĂ, piscine, s. f. 1. Bazin cu pești într-o grădină, într-un parc etc. Jefuitorul moșnenilor și-a construit un castel și și-a amenajat un parc de vînătoare cu urși și o piscină. BOGZA, A. Î. 603. 2. Bazin amenajat pentru înot. Împrejurul unui lac minuscul ca o piscină, ibiși cu piciorul de mărgean... se privesc în oglinda apelor. ANGHEL, PR. 113.

polo¹ sni [At: CADE / E: fr, eg polo] 1 (Asr) Joc sportiv de echipă, practicat călare, cu o minge de lemn împinsă în câmpul advers cu un ciocan de lemn cu coada lungă. 2 (Șîs ~ pe apă) Joc sportiv de echipă, practicat pe apă, în care jucătorii, deplasându-se înot, într-un bazin, încearcă să marcheze puncte aruncând, cu mâna, o minge în poarta adversarilor.

Polygonum amphibium L. Specie originară din Europa. Înflorește vara. Flori (5 stamine) roșii-purpur, dispuse în spice groase, cca 4 cm lungime, pe un peduncul viguros, pubescent, care se ridică din apă. Frunze pînă la 25 cm lungime, lanceolate, lucioase, puțin cordate, pețiol nearipat. Plantă perenă care, de obicei, înoată la suprafața apelor stătătoare (bazine și maluri) și lin curgătoare, dar și în locuri umede. Rizom lung, tîrîtor. Tulpină fistuloasă, 0,50-1,10 m înălțime.

BAZIN s. 1. rezervor. (~ pentru lichide.) 2. (înv. și pop.) scăldătoare. (~ de înot.) 3. (GEOGR.) vale. (~ul Dunării.) 4. (GEOL.) bazin magmatic = focar magmatic. 5. (ANAT.) pelvis, (pop.) prag, (înv.) lighean.

CULOAR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir.

CULOAR, culoare, s. n. 1. Încăpere îngustă și lungă în interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. 2. Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3. (Sport) Fiecare dintre spațiile înguste și delimitate de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un singur concurent sau o singură echipă. 4. Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5. (Geogr.; în sintagma) Culoar depresionar = depresiune alungită și îngustă, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți. – Din fr. couloir.

culoar sn [At: C. PETRESCU, S. 241 / P: ~lo-ar / V: (înv) ~luar, ~luoar / E: fr couloir] 1 Încăpere îngustă și lungă din interiorul unei clădiri, utilizată ca loc de trecere între încăperile de la același nivel. 2 Spațiu îngust de-a lungul unui vagon de cale ferată, prin care se circulă și din care se intră în compartimente. 3 Spațiu îngust și delimitat de-a lungul unei piste de atletism sau al unui bazin de natație, pe care aleargă sau înoată un concurent. 4 Spațiu delimitat pe o șosea pentru un anumit tip de circulație. 5 (Ggf; îs) ~ depresionar Depresiune îngustă și alungită, semiînchisă, care separă masive sau culmi de dealuri și munți.

CENTURĂ s.f. 1. Curea lată de piele, de pînză etc., folosită mai ales de militari; centiron. ◊ Centură de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixează în jurul taliei, servind la menținerea unei persoane la suprafața apei fără să înoate; colac de salvare. 2. Cingătoare. ◊ Centură pelviană = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginară la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mîinile la lupte. 3. (Mil.) Centură de fortificații = zonă fortificată aflată la o distanță potrivită pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dușman; cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș. 4. Fîșie continuă de table de oțel care formează bordajul unei nave. 5. Grindă orizontală din beton armat, rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei clădiri, avînd rolul de a le lega între ele. 6. Cadru de formă circulară. 7. Centuri de radiație = zone de grosime variabilă, care înconjură Pămîntul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiație corpusculară ionizată. [< fr. ceinture].

WATERPOLO [pr.: uotăr-polo] n. sport Joc practicat între două echipe a câte șapte persoane, într-un bazin special amenajat, în care jucătorii, deplasându-se în înot, încearcă să introducă mingea în poarta adversarului; polo pe apă. /Cuv. engl.

BAZIN s. 1. rezervor. (~ pentru lichide.) 2. (înv. și pop.) scăldătoare. (~ de înot.) 3. (GEOGR.) vale. (~ Dunării.) 4. (ANAT.) pelvis, (pop.) prag, (înv.) lighean.

POLO n. invar. Joc sportiv între două echipe a câte patru jucători călări, pe un teren special amenajat, care constă în introducerea unei mingi de lemn, prin lovire cu un baston flexibil, în poarta adversarului. ◊ ~ pe apă joc sportiv între două echipe a câte șapte jucători, într-un bazin special amenajat, care constă în introducerea mingii în poarta adversarului, înotând și aruncând cu mâna. /<fr., engl. polo

BAZIN ~e n. 1) Rezervor mare deschis, construit special pentru colectarea unui lichid, în special a apei, destinat unor operații tehnice sau practicării înotului. 2) Regiune din care își colectează afluenții un râu sau un fluviu. ~ul Dunării. 3) Regiune bogată în zăcăminte naturale. ~ carbonifer. 4) mar.: ~ portuar parte a unui port amenajată special pentru staționarea navelor. 5) anat. Parte a scheletului omenesc situată la baza trunchiului formată din oasele iliace; pelvis. /<fr. bassin

bazin sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr bassin] 1 Rezervor deschis (de mari dimensiuni), construit din metal, piatră, ciment etc. 2 Rezervor de apă amenajat pentru înot sau sporturi nautice. 3 (Șîs ~ hidrografic) Regiune din care un râu, un fluviu, un lac sau o mare își adună apele. 4 Regiune delimitată de albiile tuturor afluenților unui râu sau fluviu. 5 (Îs) ~ portuar Parte a unui port special amenajată pentru staționarea vaselor (în vederea încărcării sau descărcării lor). 6 Regiune geografică bogată în zăcăminte. 7 (Atm) Cavitate aflată în partea inferioară a abdomenului și constituită din oasele iliace Si: pelvis.

BÉNTOS (< fr. {i}; gr. benthos „adînc”, „fund”) s. n. Ansamblu al organismelor vii, plante și animale, care trăiesc pe fundul unui bazin (lacustru, marin sau oceanic), fixate (b. sesil, cuprinde spongieri, corali, crinoidee, alge, arheociatide și blastoidee) sau foarte puțin mobile (b. vagil, include anelide, lamelibranhiate, gastropode, crustacee, trilobiți, gigantostracee și carpoidee). Serversc ca hrană mai ales pentru animalele care înoată activ și pentru om (alge, stridii, echinoderme, paguri).

bărbuncul (ucr. verbunk; mag. verbuncos; < germ. Werbung „recrutare”), joc* popular românnesc (ostășesc) răspândit în Transilvania. B. a luat ființă și s-a dezvoltat în cadrul ceremoniilor de recrutare, cu joc, în armata austro-ungară, ceremonii inițiate în timpul domniei Mariei-Tereza (a doua jumătate a sec. 18). Astăzi este un joc obișnuit în satele din bazinul râului Someș. Face parte din categoria jocurilor feciorești*. Are ritm binar*, accentuat pe fiecare timp*, mișcări energice cu amplitudine mare, ceea ce dă dansului un caracter milităresc, iar viteza de execuție ajunge până la M. M (sfert de notă) = 140. V. arcanul.

DOBROGEA 1. Podișul Dobrogei, mare unitate de podiș în SE României, între Dunăre la V și N, Delta Dunării la NE, țărmul Mării Negre la E și granița cu Bulgaria la S, suprapusă peste trei subunități structurale, diferite atît prin fundament, cît și prin cuvertura sedimentară: I. Podișul Dobrogei de Nord, situat între valea Dunării la V și N, Delta Dunării la NE, complexul Razim-Sinoe la E și aliniamentul văilor Peceneaga-Slava la S (cu înălțimi de 150-450 m), reprezintă o asociere de trei subunități morfostructurale, bine diferențiate între ele: M-ții Măcinului, Dealurile Tulcei, Depr. Nalbant și Pod. Babadag. Fundamentul este constituit din formațiuni paleozoice, străbătute de mase granitice, acoperite de depozite calcaroase, grezoase, argiloase, triasice și cretacice. Importante zăcăminte de pirite cuprifere (Altân Tepe) și baritină (Somova); roci de constr. (granite, porfire, calcare). Păduri de stejar în amestec cu gorun, tei alb, jugastru etc. Pomicultură; viticultură (podgoria Niculițel). II. Podișul Dobrogei Centrale sau Pod. Casimcea, situat între aliniamentele văilor Peceneaga-Slava la N, țărmul Mării Negre la E, Pod. Carasu la S și Dunăre la V, este constituit predominant din șisturi verzi în fundament, care adeseori apar la supr., peste care stau formațiuni jurasice și cretacice, fiind un pod. de eroziune, cu înălțimi de 150-320 m, fragmentat pe direcție NV-SE de râul Casimcea. Masivele calcaroase, resturi ale unei bariere de corali din Jurasic, rămase la supr. sub forma unor martori de eroziune pe aliniamentul Hârșova – Crucea – Gura Dobrogei, cheile, dolinele și peșterile din această zonă dau o notă de diversitate în peisaj. Cuprinde mai multe subunități: Pod. Casimcei – propriu-zis, Pod. Hârșovei, și Pod. Istriei. III. Podișul Dobrogei de Sud, cuprins între Dunăre la V, Pod. Dobrogei Centrale la N, țărmul Mării Negre la E și granița cu Bulgaria la S, corespunde în fundament soclului rigid de platformă, format din șisturi cristaline mezometamorfice, peste care sunt extinse depozite de gresii și calcare mezozoice și neogene, acoperite de o cuvertură de loess care conferă pod. un caracter structural tubular. c. 2/3 din supr. este drenată de bazine hidrogeografice care sunt tributare în cea mai mare parte Dunării. Unele diferențieri geomorfologice permit împărțirea Pod. Dobrogei de Sud în patru subunități: Pod. Medgidiei cu Pod. Dorobanțului, Pod. Oltinei, Pod. Negru Vodă și Pod. Cobadin. Vegetație de stepă cu procent ridicat de plante termofile. Viticultură (podgoriile Murfatlar, Ostrov). 2. Prov. istorică în SE României, între Dunăre și Marea Neagră. Terit. D., locuit din Paleoliticul mijlociu, a fost populat din milen. 2 î. Hr. de strămoșii geto-dacilor. Coloniștii greci au întemeiat în sec. 7-6 î. Hr. pe litoralul Mării Negre, coloniile Histria, Callatis, Tomis. În sec 1 î. Hr. a intrat în componența statului lui Burebista, apoi a Imp. Roman și Bizantin (până în sec. 7). Reintrată sub dominația bizantină (din 971), D. a fost menținută cu greu de către aceștia (sec. 10-13), fiind invadată de pecenegi, uzi și bulgari. În sec. 14, în D. s-a constituit o formațiune politică de sine stătătoare, condusă, pe rând, de Balica, Dobrotici (din c. 1348) și Ivanco (din c. 1386). A făcut parte din Țara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânire turcească (1417-1878). În urma Războiului de Independență din 1877-1878, Congresul de la Berlin (1878) a recunoscut independența României și restabilirea autorității statului român asupra D. de Nord. Prin Pacea de la București (1913), ce pune capăt celui de-al doilea Război Balcanic, partea de S a D. (Cadrilaterul) a intrat în componența statului român. În 1940, prin Tratatul de la Craiova, România a fost silită să cedeze cadrilaterul Bulgariei.

PLUTĂ, plute, s. f. 1. Ambarcație ușoară făcută din trunchiuri de copac prinse între ele prin chingi sau prin scoabe de fier și transportate astfel pe ape curgătoare la fabricile de cherestea sau la porturi. Neputîndu-se tăia drumuri largi pe poalele munților, se dă drumul copacilor retezați pe apă și omul însuși coboară cu ajutorul plutei pe Bistrița. CĂLINESCU, I. C. 7. Lunecă pluta ușor pe la Gura Căpriții. VLAHUȚĂ, O. AL. I 170. Ușoară ca o săgeată o plută... se răpede în salturi pe povîrnișul apei. RUSSO, O. 105. ◊ (În basme) Bastonașul i-l lua, Plută pe apă-l punea. PĂSCULESCU, L. P. 205. ◊ Expr. (Rar) A cădea de-a pluta = a cădea întins la pămînt. Nebun s-aruncă dînsa, din tot al ei avînt, Dar lunecă și cade de-a pluta la pămînt. COȘBUC, P. II 189. A face pluta = a înota plutind orizontal, pe spate. Știa să facă pluta, înota voinicește, cu o mînă sau cu amîndouă, pe un umăr sau altul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 41. 2. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului dînd coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; se plantează adesea pentru împodobirea aleilor (Populus pyramidalis). O plută stufoasă stătea mai jos, cu rădăcinile dezvelite și pornită să cadă. GALACTION, O. I 297. Case, plute bătrîne de vreme și de iarnă, troieni cît dealurile, ogrăzi de pruni, șire de paie și stoguri de coceni, toate fug și se afundă în urma ei. DELAVRANCEA, S. 34. 3. Stratul exterior poros, elastic și mai ușor decît apa, al scoarței unor specii de stejar (Quercus suber) care cresc în țările din bazinul Mediteranei occidentale; servește la fabricarea, dopurilor, a colacilor de salvare etc. ♦ (Rar) Dop din această materie. Alege o plută, o șterge cu cîrpa, o apasă încet și mai șterge o dată flaconul întreg. C. PETRESCU, C. V. 260. ♦ Piesă de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. Aruncă undița și nu trecu mult și văzu pluta undiței mișcîndu-se. ISPIRESCU, L. 380. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei.