PAJURĂ, pajuri, s. f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu cioc puternic și tăios, cu gheare lungi și ascuțite, care trăiește în regiunile de munte; acvilă (1), aceră (Aquila chrysaëtos). ♦ (În mitologia populară) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase. 2. Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau vultur (cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [Var.: (înv.) pajeră, pajoră s. f.] – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă”.

pajură, (pajeră), s.f. – 1. Acvilă de munte (Aquila chrysaetos). Semnalată în Maramureș în 1876 (Ardelean, Beres 2000). 2. (mit.) Pasăre fantastică din basmele maramureșene: „El, dacă s-o dus înapoi, o aflat o pasăre mare, cu numele de pajeră. – Tu, pasăre, du-mă di-aicea-n ceie lume” (Bilțiu 2002: 315). – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă” (DEX).

RETEZAT, Munții ~, masiv muntos în V Carpaților Meridionali, situat între depr. Hațeg-Pui (la N,) depr. Petroșani (ESE), valea Râului Mare (V) și m-ții Vâlcan, de care este despărțit prin Valea Soarbele, Paltina și Lăpușnicu Mare (S). M-ții R. sunt alcătuiți din granite, granodiorite, șisturi cristaline și petice de calcar (în S), unde apar frecvente forme carstice. Prezintă vaste platforme de eroziune, etajate, precum și versanți abrupți și piscuri semețe. M-ții R. au peste 20 de vârfuri care depășesc 2.000 m alt., printre care: Peleaga (2.509 m), Custura (2.457 m), Bucura (2.433 m) ș.a. În m-ții R. se găsesc cele mai multe și mai evidente urme ale glaciației cuaternare din Carpații românești, care le conferă o înfățișare tipic alpină, cu circuri și văi glaciare, custuri dantelate, morene, câmpuri de grohotișuri, peste 80 de lacuri glaciare (Bucura, Zănoaga, Galeșu, Tău Negru, Tău Mare, Ana, Lia, Viorica ș.a.). Partea sudică, calcaroasă (numită și R. Mic) cuprinde masivele Piule – Piatra Iorgovanului, foarte spectaculoase, dominând prin abrupturi stâncoase în cursul superior al Jiului. Prezintă chei (ale Butei, Scorotei), peșteri, avene. Partea de est (între Râu Bărbat și Jiul de E), mai joasă (alt. max. 1.792 m) este cunoscută și sub numele de Tulișa. R. reprezintă unul dintre cele mai frecventate obiective turistice ale țării, fiind accesibili dinspre depr. Hațeg și Petroșani. Masivul R. este un important nod orohidrografic din care pornește o densă rețea de râuri cu debite bogate și potențial hidroenergetic ridicat (Râu Mare, Nucșoara, Valea Rea, Râu Bărbat ș.a.). Versanții sunt bine împăduriți. La peste 1.800 m alt. se află domeniile tufărișurilor subalpine și ale pășunilor alpine, unde se dezvoltă țăpoșica (Nardus stricta), păiușul (Festuca airoides), iarba vântului (Agrotis rupestris) ș.a. În v m-ților R., în bazinetul numit Gura Apelor, pe Râu Mare s-a construit cel mai mare baraj de pe râurile interioare ale țării. În partea centrală și sudică a m-ților R. se află Parcul Național Retezat (54.400 ha), înființat în 1935 din inițiativa și prin eforturile savanților Emil Racoviță și Alexandru Borza și inclus (1980) în rețeaua mondială a rezervațiilor biosferei. În interiorul lui (în zona lacul Gemenele – Tău Negru – Valea Dobrunului), o supr. de 1.629,4 ha este declarată o rezervație științifică, aici nefiind permis accesul turiștilor sau a altor persoane decât cu avizul Comisiei Monumentelor Naturii. Vegetația din cadrul Parcului Național este foarte puțin modificată de intervenția omului, ea cuprinzând peste 1.200 specii, etajate pe versanți, din care c. 15% sunt endemite carpatice (unele specii doar masivului R.), iar altele sunt declarate monumente ale naturii. Începând de la poale spre înălțimi, în locurile mai adăpostite există arboret de gorun cu carpen în care diseminat apar teiul (Tilia cordata) și nucul (Juglans regia), care urcă până la c. 600 m alt. ș.a. Urmează o zonă compactă cu păduri de fag, care depășesc uneori alt. de 1.400 mm și apoi una de molidișuri (local în amestec cu zâmbrul) ce ajung până la 1.800 m. La peste 1.800 m alt., peisajul subalpin este dominat de întinse jnepenișuri (Pinus mugo) și, răzleț, zâmbru (Pinus cembra), de scoruș de munte (Sorbus aucuparia) și tufișuri alcătuite de smârdar (Rhododenndron myrtifolium), ienupăr pitic (Juniperus sibirica) ș.a. O caracteristică a florei Parcului Național o constituie marea variabilitate a genului Hieracium (vulturica), reprezentat prin 27 de specii cu 51 de varietăți, multe dintre ele endemice, masivul R. fiind un adevărat centru genetic al acestui gen. Printre plantele declarate monumente ale naturii se evidențiază floarea de colți (Leontopodium alpinum), sângele voinicului (Nigritella rubra), strugurii ursului (Arctostaphyllos uva ursi), gențiană (Gentiana punctata) ș.a. Fauna Parcului Național este reprezentată prin aproape toate speciile caracteristice Carpaților: urs, mistreț, jder de copac, râs, cerb, căprior, pisică sălbatică, capră neagră (declarată monument al naturii), ocrotită de lege, cocoș de munte, ieruncă ș.a. În trecut R. era renumit ca loc de cuibărit al unor păsări răpitoare mari: zăganul, vulturul pleșuv sur, vulturul negru (astăzi dispărute din zonă) și acvila de munte (acum foarte rară). Sunt încă prezente răpitoare mici ca șoarecarul, diverse specii de uliu, șoimul și vânturelul, iar dintre răpitoarele de noapte huhurezul. Sunt abundenți amfibienii (tritonii, diferite specii de broască) și șerpii. Recent a fost colonizată marmota. Numeroase specii de fluturi, printre care unele endemite și elemente sudice. În cadrul Parcului Național existe trei puncte de observații (Gura Zlatna, la 795 m, Rotunda, la 1.100 m și Pietrele, la 1.487 m), care controlează intrarea și ieșirea turiștilor, o cabană a paznicilor (la Gura Zlatna) și un laborator de cercetare științifică (inaugurat în 1965), situat la 1.770 m alt., pe malul râului Rovina.

pajură, (pajeră), s.f. – (ornit.) 1. Acvilă de munte (Aquila chrysaetos). Semnalată în Maramureș în 1876 (Ardelean, Beres, 2000). 2. (mit.) Pasăre fantastică din basmele maramureșene: „El, dacă s-o dus înapoi, o aflat o pasăre mare, cu numele de pajeră. – Tu, pasăre, du-mă di-aicea-n ceie lume” (Bilțiu, 2002: 315). – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă; rechin” (Scriban; Densusianu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

pájură, pajure, (pajeră), s.f. 1. Acvilă de munte (Aquila chrysaetos). ■ Semnalată în Maram., în 1876 (Ardelean, Beres, 2000). 2. (mit.) Pasăre fantastică din basmele maramureșene: „El, dacă s-o dus înapoi, o aflat o pasăre mare, cu numele de Pajeră: Tu, pasăre, du-mă di-aicea-n ceie lume” (Bilțiu, 2002: 315). ■ (onom.) Pajura, poreclă în Dumbrăvița. – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă; rechin” (DEX, MDA).

PIATRA CRAIULUI, masiv muntos în E Carpaților meridionali, în SV depr. Brașov, între valea Bârsei la N, culoarul Bran-Rucăr la E și valea Dâmboviței la V; alcătuit din calcare jurasice și conglomerate cretatice. Alt. max.: 2.238 m (vf. La Om sau Piscul Baciului). Are aspectul unei creste înalte, orientată NE-SV, lungă de 25 km. Forme carstice (peșteri, chei, doline, lapiezuri ș.a.); o mare suprafață de grohotiș pe latura de E. Prezintă mai multe vârfuri ascuțite (La Om, Țimbalu Mic 2.198 m, Turnu 1.923 m ș.a.), forme insolite, rezultate în urma acțiunii de eroziune (hornuri, trene deluvio-proluviale) și o suită de trepte numite „brâie” sau „polițe” structurale. Inclusă în Parcul național P.C. (14.800 ha), care cuprinde și un complex de chei din culoarul Rucăr-Bran (cheile Brusturelui, cheile Dâmboviței, cheile Dâmbovicioarei, cheile Ghimbavului ș.a.). În cadrul parcului se află o rezervație naturală complexă, floristică și faunistică, cuprinzând diverse rarități floristice, printre care garofița Pietrii Craiului (Dianthus callizonus), endemism strict local, omagul, macul galben, sângele voinicului ș.a. Tot aici se găsesc numeroase plante ocrotite, ca de pildă floarea de colți, smirdarul, bulbucul de munte ș.a., relicte glaciare (Ligularia sibirica) și alte plante rare. Fauna este abundentă, specialiștii considerând că aici se află una dintre cele mai mari concentrări de urs brun, lup și râs din Europa, ceea de a determinat includerea Parcului național P.C. în programe speciale de cercetare. Se mai întâlnesc și cocoșul de munte, capra neagră, acvila de stâncă ș.a., specii ocrotite de lege. Printre formele carstice se remarcă Cerdacul Stanciului (o arcadă cu diametrul de 8 m), avenul Vlădușca, avenul de sub vârful Grind. Alpinism; importanță turistică.

PAJURĂ, pajuri, s. f. 1. Pasăre răpitoare mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu cioc puternic și tăios, cu gheare lungi și ascuțite, care trăiește în regiunile de munte (Aquila chrysaëtos); acvilă (1), aceră. ♦ (În mitologia populară) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri miraculoase. 2. Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau vultur (cu unul ori două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări; p. ext. stemă, emblemă având o asemenea figură. [Var.: (înv.) pajeră, pajoră s. f.] – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă”.

AUGUST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Epitet dat altădată monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare, astăzi numai ironic) Preamărit, preaînălțat, slăvit. Prăpastia dintre țară și dinastie e așa de adîncă, gheața așa de groasă, că de s-ar plănui descotorosirea țării de rege nu s-ar găsi supus care să-și verse sîngele pentru augustul suveran. COCEA, P. 27. Exemplul dat de augustul meu strămoș, Caiu Ulpiu Traian. ODOBESCU, S. III 31. ◊ (Poetic) Care impune respect, maiestos, măreț, impunător. [Un vînător] surprinse... Sihastrul cuib al acvilei auguste. TOMA, C. V. 294. Din culmile auguste ale munților, pe care începeau să cadă palori, de ametistă, se lăsa insinuant frigul nopții. GALACTION, O. I 101. A timpilor eroici imagină augustă. ALECSANDRI, P. A. 162. – Pronunțat: au-gust.

GIPAET s.m. (Zool.) Pasăre mare de pradă care trăiește pe înălțimile munților; vulturul bărbos, zăgan. [< fr. gypaète, cf. gr. gyps – vultur, aetos – acvilă].

PAJURĂ ~i f. 1) Pasăre răpitoare de munte, de talie mare, cu cioc puternic și cu gheare lungi și ascuțite; acvilă. 2) Simbol care reprezintă o pasăre de acest fel, cu unul sau două capete, servind drept semn distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile și monedele unor țări. 3) Stemă sau emblemă cu asemenea simbol. [G.-D. pajurei] /<ucr. pažera

șerpar, șerpari, (șărpar), s.m. – (ornit.) Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, de culoare brună-cenușie (Circaetus gallicus). În Maramureș, cuibărește în etajul fagului, dar apare și în golurile de munte. Este o pasăre rară în Maramureș, dar nu accidentală (Ardelean, Bereș, 2000: 150). – Din șarpe + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

șerpár, șerpari, (șărpar), s.m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, de culoare brună-cenușie (Circaetus gallicus). ■ Este o pasăre rară în Maram.; cuibărește în etajul fagului, dar apare și în golurile de munte. – Din șarpe + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

pajură sf [At: URICARIUL, XI, 275/11 / V: (reg) pagiră, pagire, ~jără, ~jăre, ~jere, ~jiră, ~jor sm, ~joră, ~jore, ~re, (nob) pazăre / Pl: ~ri, (înv) ~re, (reg) păjuri / E: ucr пажера „ființă lacomă, nesățioasă”] 1 (Șîc ~-imperială, ~-împărătească, ~-mare, ~-de-munte) Pasăre răpitoare de zi, din familia acoilidelor, mai mică decât vulturul, dar mult mai puternică și mai iute în mișcări decât acesta, cu gheare lungi și ascuțite, cu ciocul masiv și tăios, cu privirea ageră și cruntă, care se hrănește numai cu carne proaspăt sfâșiată Si: acvilă, iepurar, (reg) aciră, hoală, ortanuligaie, vultan, vultur, zgripțor, zgripțoroaică (Aquila chrysaëtor). 2 (Șîc ~-de-câmp) Acvilă imperială (Aquila heliaca). 3-4 Două specii de acvilide de dimensiuni mai mici, cele mai întâlnite în țara noastră (Aquila pomarina și pennata). 5 (Îc) ~-porumbacă Acvilă cu pene pestrițe (Aquila fasciata). 6 (Îc) ~-de-stepă Acvilă care trăiește în stepă (Aquilla nipalensis orientalis). 7 (Îc) ~-de-mare Vultur-pescar (Pandion heliaëtus). 8 (Reg) Barză (Ciconia). 9 (Reg) Pasăre de noapte, nedefinită mai îndeaproape. 10 (Mtp) Pasăre uriașă, cu înfățișări variate, de obicei fioroase, înzestrată cu puteri supranaturale. 11 Figură simbolică reprezentând o pajură (1) sau un vultur cu unul sau două capete, de obicei cu aripile întinse, care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile sau monedele unor țări. 12 Stemă reprezentând pajura (11). 13 (Înv; îe) A merge înainte ca ~ra nemțească A înainta fără întrerupere. 14 Una dintre cele două fețe ale unei monede, pe care este imprimată stema țării Vz revers. 15 (Mun) Graniță. corectat(ă)

maiestuos, -oasă adj., adv. I adj. 1 (despre construcții, monumente etc.) grandios, impozant, impunător, măreț, monumental, splendid, superb, <fig.> trufaș¹, <fig.; înv. și pop.> luminos. Catedrala este o construcție maiestuoasă. 2 (despre elemente ale naturii, forme de relief elemente arhitecturale etc.) falnic, grandios, impozant, impresionant, impunător, magnific, măreț, semeț, splendid, <înv. și pop.> mândru, <înv. și reg.> fălos, <înv.> faeș, <fig.> trufaș¹, <fig.; rar> exorbitant. Piscurile maiestuoase ale munților se profilează în depărtare. 3 (despre peisaje, priveliști etc.) grandios, impresionant, impunător, măreț, splendid, superb, <fig.; rar> august². Din avion, imaginea Everestului, în lumina soarelui, este maiestuoasă. 4 (despre natură sau despre elemente, fenomene, procese ale ei) grandios, măreț, mirific, solemn, <înv.> solemnel. O noapte maiestuoasă se lasă peste oraș. 5 (despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) grandios, impunător, măreț, <fig.> epic, homeric, olimpian, olimpic, <fig.; înv.> melean. În romanul său, lupta dintre cele două oști ia proporții maiestuoase. 6 avântat, semeț. Urmărește zborul maiestuos al acvilei. 7 (mai ales despre ținută, manifestări, ton) mândru, <fig.> măreț, regal², regesc. Impunătoare, frumoasă și cu o ținută maiestuoasă, impresionează pe toți. 8 (despre gesturi, mișcări) <fig.> larg, măreț. Avocatul pleda pătimaș, cu gesturi maiestuoase. Totdeauna salutul lui era maiestuos și zâmbitor. II adv. (muz.; indică modul de executare a unei piese muzicale) maestoso, solemn.

CUMPĂNI, cumpănesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A întări (cu cumpăna). De ți-e negrul (= calul) vînzător, Eu îți sînt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc, Cu aur să-l cumpănesc. ALECSANDRI, P. P. 105. ♦ A aprecia greutatea sau, p. ext., alte calități ale unui obiect. Am adus cavalul. L-am cumpănit în mînă: era lung și lustruit. SADOVEANU, N. F. 18. 2. Tranz. A pune în stare de echilibru, a echilibra. Pe cînd se apropiau în șirag, cu armele cumpănite pe umăr, de undeva un om nevăzut le strigă să stea. DUMITRIU, V. L. 52. [Baciul] cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă. TOPÎRCEANU, B. 20. Moș Vasile, cîrmaci vestit, pe care-l cunoaște Bistrița de patruzeci de ani, cumpănește pluta. VLAHUȚĂ, O. AL. I 165. ◊ Fig. Lumina și întunericul își cumpănesc puterile în faptul unei nopți destrămate. MIHALE, O. 475. ◊ Refl. reciproc. Fig. O tainică melancolie... o îndoioasă sfială, care mai adesea se cumpănesc cu o minte dreaptă și sănătoasă, cu un suflet compătimitor, cu o inimă miloasă. ODOBESCU, S. I 118. ♦ Intranz. A înclina într-o parte. Cînd soarele fu la trei părți din drumul său pe ceruri și sta să cumpănească dincolo de piscurile depărtate și viorii ale munților Calului, aruncai șaua și, desagii pe spetele Pisicuții. HOGAȘ, M. N. 63. ◊ Refl. A se apleca la dreapta și la stînga în căutarea echilibrului; a se clătina, a se legăna. Ieșind din șopru, Cimpoieșu se cumpăni. CAMILAR, N. I 230. Căpitanii, călări, se cumpănesc după pașii cailor înainte fi înapoi, cu ochii pierduți în zările limpezi. SADOVEANU, O. VI 232. Ne cumpăneam cu greutate pe bîrnele pusre punte. GALACTION, O. I 210. Mîndrul vultur ce-n văzduh se cumpănește. ALEXANDRESCU, P. 138. ◊ Tranz. Carul gol hodorogea pe drum și boii își cumpăneau capetele la dreapta și la stînga, pas cu pas. SADOVEANU, O. III 83. [Acvila] cumpănea aripi întinse vulturește. TOMA, C. V. 294. II. Fig. 1. Tranz. A cîntări (cu mintea), a chibzui, a socoti, a calcula. Soldatul fruntaș Cocor Dumitru avea înștiințări de toate acestea fără să le pătrundă desăvîrșit, dar le cumpănea cu amărăciune în mintea lui. SADOVEANU, M. C. 74. Își cumpănea mersul, glasul, cele mai mic gesturi. VLAHUȚĂ, O. AL. II 193. Zi tot ce ai a-mi spune Dar cumpănește-ți bine cuvintele. ALECSANDRI, T. II 171. ◊ Absol. Și cînd sub ochi vezi astfel de încîntări cerești. Lași inima ta prinsă și nu mai cumpănești. TOMA, C. V. 151. ◊ Intranz. Cumpănind despre ce i-ar putea vorbi, își aminti cu cît interes a discutat Grigore despre nevoile țărănești. REBREANU, R. I 44. 2. Refl. A sta la îndoială, a șovăi înainte de a lua o hotărîre. Se cumpăni o clipă și se întoarse îndărăt. C. PETRESCU, Î. II 119. 3. Refl. A lua o hotărîre, a se decide, a fi dispus să... Vremea a fost rea, c-a toț plouat și nici oamenii nu s-au cumpănit încă la învoieli. REBREANU, R. II 10. Se puse Ileana pe un somn dulce, de gîndeai că... de-ar fi șapte nopți legate laolaltă, încă s-ar cumpăni să le doarmă. RETEGANUL, P. I 57. 4. Tranz. (Transilv., Mold.) A face pe cineva să se hotărască într-un fel, a îndemna; a sfătui. Vere, acum ești avut și fericit; numai eu te cumpănii la asta, poftesc ca și tu să-mi faci mie asemenea. RETEGANUL, P. I 28. Moșnegii aceia... l-au cumpănit să pață astă pagubă. RETEGANUL, P. IV 78. 5. Tranz. A fi mai presus de..., a întrece, a covîrși; a precumpăni. Pîraiele-adunate se prefac în rîuri mari... Cei slabi, cînd se-mpreună, cumpănesc pe cei mai tari. ALECSANDRI, T. 165. Un singur om nu trebuie să cumpănească interesele unei armii. NEGRUZZI, S. II 141. – Variantă: cumpeni (PANN, P. V. I 125) vb. IV.