pajură, (pajeră), s.f. – (ornit.) 1. Acvilă de munte (Aquila chrysaetos). Semnalată în Maramureș în 1876 (Ardelean, Beres, 2000). 2. (mit.) Pasăre fantastică din basmele maramureșene: „El, dacă s-o dus înapoi, o aflat o pasăre mare, cu numele de pajeră. – Tu, pasăre, du-mă di-aicea-n ceie lume” (Bilțiu, 2002: 315). – Din ucr. pažera „ființă lacomă, nesățioasă; rechin” (Scriban; Densusianu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).