ACETAMIDĂ, acetamide, s. f. (Chim.) Amidă a acidului acetic. – Din fr. acétamide.

ACETAT, acetați, s. m. 1. Sare a acidului acetic, folosită în industria chimică și farmaceutică. 2. Ester al acidului acetic, întrebuințat în tehnică în special ca dizolvant. ◊ Acetat de celuloză = acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice. Acetat de vinil = acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri). – Din fr. acétate.

ACETIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obținut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezintă ca un lichid incolor, cu miros înțepător și este folosit în industria coloranților, farmaceutică, în alimentație etc. Fermentație acetică = fermentație care transformă alcoolul etilic în acid acetic, folosită la fabricarea oțetului. Aldehidă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimică de sinteză etc.; acetaldehidă. – Din fr. acétique.

ACETIFICA, acetific, vb. I. Tranz. A transforma alcoolul etilic în acid acetic. – După fr. acétifier.

ACETIL, acetili, s. m. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic. – Din fr. acétyle.

ACETILACETIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid acetilacetic = acid instabil care se descompune în acetonă și bioxid de carbon. – Din fr. acétylacétique.

ACETILSALICILIC adj. (În sintagma) Acid acetilsalicilic = medicament folosit în stările gripale pentru proprietățile sale febrifuge și analgezice; aspirină. – Din fr. acétylsalicylique.

ACHILIE, achilii, s. f. Absență sau diminuare a secrețiilor digestive sau a unora dintre componentele lor (acidul clorhidric, pepsina etc.), întâlnită în cancerul gastric și în anemia pernicioasă. – Din fr. achylie.

ACID, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică, cu gust acru și miros înțepător, care înroșeste hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

ACIDIFICA, acidific, vb. I. Tranz. și refl. A (se) transforma în acid. – După fr. acidifier.

ACIDIFICAT, -Ă, acidificați, -te, adj. Transformat în acid. – V. acidifica.

ACIDIMETRIE, acidimetrii, s. f. Metodă volumetrică de determinare a concentrației unui acid prin neutralizare cu o bază. – Din fr. acidimétrie.

ACIDITATE s. f. Grad de concentrație de ioni de hidrogen sau cantitatea totală de acid dintr-o soluție. ♦ Proprietatea de a fi acid. ◊ Aciditate gastrică = gradul de aciditate a sucului gastric, conferit de prezența acidului clorhidric, clorului, pepsinei și acidului lactic. – Din fr. acidité, lat. aciditas, -atis.

ACIDOREZISTENȚĂ s. f. Proprietate a unor bacterii de a rezista după colorarea cu un colorant de anilină, la acțiunea decolorantă a acizilor. – Acid + rezistență.

ACIDULA, acidulez, vb. I. Tranz. A adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid; a acri ușor. – Din fr. aciduler.

ACIDULAT, -Ă, acidulați, -te, adj. Amestecat cu un acid; ușor acrit. – V. acidula.

ACIL, acili, s. m. Radical monovalent al unui acid organic. – Din fr. acil.

ACRILIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid incolor cu miros înțepător obținut prin oxidarea acroleinei și folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obținut cu ajutorul derivaților acidului acrilic (1). Fibră acrilică. – Din fr. acrylique.

ACROLEINĂ, acroleine, s. f. Aldehidă nesaturată, care se obține prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric și care se prezintă ca un lichid cu miros înecăcios, lacrimogen. [Pr.: -le-i-] – Din fr. acroléine.

ACVAFORTE s. f. 1. Procedeu de gravură care constă în corodarea unei plăci de cupru (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului azotic. 2. (Concr.) Gravură obținută prin acvaforte (1). – Din it. acquaforte.

ACVATINTĂ s. f. 1. Procedeu de gravură cu acid azotic, care imită desenul în tuș. 2. Gravură obținută prin acvatintă (1). 3. Procedeu de tipar de artă pentru imagini în semitonuri, în care forma de cupru se pregătește prin gravare manuală și coroziune chimică. – Din it. acquatinta.

ADIPIC, -Ă, adipici, -ce, adj. (În sintagma) Acid adipic = acid bibazic saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice. – Din fr. adipique.

ALBUMINĂ, albumine, s. f. Substanță organică din grupul proteinelor, solubilă în apă, coagulabilă prin încălzire și precipitabilă la acțiunea acizilor anorganici, care intră în compoziția albușului de ou, a sângelui și a altor lichide organice. – Din fr. albumine.

ALCALIN, -Ă, alcalini, -e, adj. (Despre substanțe chimice) Care are în soluție o reacție bazică, albăstrind hârtia roșie de turnesol și neutralizând acizii; bazic. ◊ Metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. Medicament alcalin = medicament folosit în tratamentul acidității gastrice. – Din fr. alcalin.

ALCALIU, alcalii, s. n. Compus chimic caustic, cu gust leșietic, care, împreună cu un acid, formează o sare. [Pr.: -li-u] – Din fr. alcali.

ALOXAN s. n. Substanță derivată prin oxidare din acidul uric, cu acțiune distructivă asupra celulelor pancreatice secretoare de insulină; provoacă diabetul experimental. – Din engl. aloxan.

ALUMOSILICAT, alumosilicați, s. m. Sare naturală a acizilor silicici, în a cărei structură cristalină o parte din ionii de siliciu sunt înlocuiți cu cei de aluminiu. – Din fr. alumosilicate.

AMFOTER, -Ă, amfoteri, -e, adj. (Despre unele substanțe) Care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid. – Din fr. amphotère.

AMIDĂ, amide, s. f. Compus organic obținut prin înlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu radicalul unui acid. – Din fr. amide.

AMINOACID, aminoacizi, s. m. Substanță specifică materiei vii, care se caracterizează prin prezența în aceeași moleculă a unei funcții acide și a unei funcții bazice și care intră în componența proteinelor. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacide.

AMINOBENZOIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid aminobenzoic = pulbere cristalină incoloră, solubilă în apă și alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în farmacie, parfumerie; acid antranilic. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. aminobenzoïque.

ANHIDRIDĂ, anhidride, s. f. 1. Substanță anorganică care, reacționând cu apa, formează un acid. 2. Substanță organică rezultată de obicei prin eliminarea unei molecule de apă dintre doua grupări carboxil. ♦ Anhidridă carbonică = bioxid de carbon. Anhidridă acetică = lichid incolor cu miros ințepător, întrebuințat la fabricarea coloranților, medicamentelor, acetatului de celuloză, etc. – Din fr. anhydride

ANTRANILIC, antranilici, adj. (În sintagma) Acid antranilic = pulbere cristalină, incoloră, solubilă în apă și în alcool, întrebuințată în chimie ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în parfumerie; acid aminobenzoic. – Din fr. anthranilique.

AZOTAT¹, azotați, s. m. Sare a acidului azotic; nitrat. – Din fr. azotate.

AZOTEMIE s. f. 1. Cantitatea de azot care există în sânge (sub formă de uree, acid uric etc.) 2. (Med.) Creștere anormală a cantității de uree din sânge. – Din fr. azotémie.

AZOTIC adj. (În sintagma) Acid azotic = acid oxigenat al azotului, lichid incolor, corosiv, oxidant puternic; acid nitric, apă-tare. – Din fr. azotique.

AZOTIT, azotiți, s. m. Sare a acidului azotos; nitrit. [Var.: azotită s. f.] – Din fr. azotite.

AZOTOS adj. (În sintagma) Acid azotos = acid oxigenat al azotului, cu însușiri oxidante și reducătoare; acid nitros. – Din fr. azoteux.

BARBITURIC, -Ă, barbiturici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (În sintagma) Acid barbituric = substanță sintetică rezultată prin condensarea ureei, care stă la baza multor medicamente sedative, hipnotice, anestezice etc. 2. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care are o acțiune calmantă, sedativă, anticonvulsivă, anestezică. – Din fr. barbiturique.

BAZĂ, baze, s. f. I. 1. Parte care susține un corp, o clădire sau un element de construcție; temei, temelie. ♦ Latură a unui triunghi sau a unui poligon ori față a unui poliedru (care se reprezintă de obicei în poziție orizontală). ♦ Dreaptă care servește ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formează temeiul a ceva, elementul fundamental, esențial. ◊ Loc. adj. De bază = fundamental, esențial. Fără bază = neîntemeiat, inconsistent. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe bază de... = în conformitate cu..., pe principiul... ◊ Expr. A avea (ceva) la bază = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substanțe chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea „economică”) Totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care servește ca punct de plecare pentru o anumită activitate. Bază de aprovizionare. Bază de recepție. Bază de atac. ◊ Bază aeriană = aeroport militar. Bază navală = port militar. Bază sportivă = complex de instalații sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniană înspre ceafă. II. Corp chimic alcătuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai mulți hidroxili, care albăstrește hârtia roșie de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare. III. 1. Distanță între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonică. 2. (Electron.) Electrod corespunzător zonei cuprinse între cele două joncțiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Bază de timp = unitate funcțională a unor aparate electronice, care generează impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.

BENZOAT, benzoați, s. m. Sare sau ester al acidului benzoic. [Pr.: -zo-at] – Din fr. benzoate.

BENZOE s. f. Produs natural, vegetal, solid, care conține rășini, acid benzoic și un ulei volatil și care este folosit în dermatologie și în parfumerie; smirnă. – Din fr. benzoë.

BENZOIC, benzoici, adj. (În sintagma) Acid benzoic = substanță cristalină, albă, extrasă din rășini naturale sau fabricată sintetic și întrebuințată în industria coloranților, a medicamentelor etc. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. benzoïque.

BIACID, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. biacide.

BIBAZIC, bibazici, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique.

BICARBONAT, bicarbonați, s. m. Sare a acidului carbonic, în care un atom de hidrogen a fost înlocuit printr-un metal. ◊ Bicarbonat (de sodiu) = sare în formă de pulbere albă, folosită în farmacie și în bucătărie. – Din fr. bicarbonate.

BICROMAT, bicromați, s. m. Sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ◊ Bicromat de potasiu = sare cristalizată, portocalie, întrebuințată ca oxidant și colorant. – Din fr. bichromate.

BISULFAT, bisulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfat acid. – Din fr. bisulfate.

BISULFIT, bisulfiți, s. m. Sare a acidului sulfuros în care un atom de hidrogen e înlocuit cu un atom de metal; sulfit acid. – Din fr. bisulfite.

BORAT, borați, s. m. Sare a acidului boric. – Din fr. borate.

BORIC adj. (În sintagma) Acid boric = acid al borului¹, care se prezintă ca o pulbere albă, cristalină, fără miros, solubilă în apă, folosit ca antiseptic slab. – Din fr. borique.

BORICAT, -Ă, boricați, -te, adj. Preparat cu acid boric. ◊ Apă boricată = apă în care s-a dizolvat acid boric. Vaselină boricată = vaselină preparată cu acid boric. – Din fr. boriqué.

BROMAT, bromați, s. m. Sare a acidului bromic. – Din fr. bromate.

BROMHIDRIC adj. m. (În sintagma) Acid bromhidric = gaz incolor rezultat din combinarea bromului cu hidrogenul. – Din fr. bromhydrique.

BROMIC adj. m. (În sintagma) Acid² bromic = lichid incolor, acid oxigenat al bromului, cu proprietăți oxidante. – Din fr. bromique.

BROMURĂ, bromuri, s. f. Sare a acidului bromhidric. – Din fr. bromure.

BUTIRAT, butirați, s. m. Sare sau ester al acidului butiric, cu miros de flori sau de fructe, întrebuințat în parfumerie, în industria alimentară. – Din fr. butyrate.

BUTIRIC adj. (În sintagma) Acid butiric = acid organic care se găsește în grăsimile animale, mai ales în unt, întrebuințat la prepararea unor esteri, a celulozei etc. – Din fr. butyrique.

BUTIRINĂ s. f. Ester al glicerinei cu acidul butiric, unul dintre principalii componenți ai grăsimilor. – Din fr. butyrine.

CARBAMAT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.

CARBAMIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid carbamic = acid instabil, cunoscut sub formă de săruri sau de esteri. – Din fr. carbamique.

CARBOLIC adj. (În sintagma) Acid carbolic = fenol. – Din fr. carbolique.

CARBONAT, carbonați, s. m. Nume dat sărurilor acidului carbonic. ♦ (Adjectival) Care conține carbon. – Din fr. carbonate.

CARBONIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab care se obține prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă; (impr.) bioxid de carbon. – Din fr. carbonique.

CARBOXIL, carboxili, s. m. (Chim.) Grupare funcțională monovalentă, caracteristică acizilor organici. – Din fr. carboxyle.

CARBOXILAZĂ, carboxilaze, s. f. Enzimă care catalizează eliberarea bioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase.

CEFALINĂ s. f. Substanță care conține acizi grași, acid fosforic, gliceroli și aminoalcooli și care se găsește în țesutul nervos cerebral și în gălbenușul de ou. – Din fr. céphaline.

CERULEU s. n. Substanță minerală albastră, obținută dintr-un amestec de acizi de cobalt și staniu. – Din fr. céruléum.

CETOACIDOZĂ s. f. Stare patologică caracterizată prin scăderea rezervei alcaline a sângelui, datorită acumulării de acetonă, acid acetilacetic etc. [Pr.: -to-a-] – Din fr. cétoacidose.

CETONIC, -Ă, cetonici, -ce, adj. De natura cetonei. ◊ Corpi cetonici = produși intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultați prin oxidarea acizilor grași. – Din fr. cétonique.

CIANAT, cianați, s. m. (Chim.) Derivat al acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanate.

CIANHIDRIC adj. (În sintagma) Acid cianhidric = lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare; acid prusic. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrique.

CIANHIDRIZARE, cianhidrizări, s. f. Tratare cu acid cianhidric a răsadurilor sau a puieților pentru a combate paraziții. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation.

CIANURĂ, cianuri, s. f. Sare a acidului cianhidric. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanure.

CORPUSCUL, corpusculi, s. m. Părticică de materie; corp de dimensiuni foarte mici. ◊ Corpuscul tactil = formație nervoasă microscopică, localizată în dermă, specializată în recepția excitațiilor tactile. Corpuscul elementar = unitate virotică, alcătuită dintr-un centru de acid nucleic înconjurat de o capsulă proteică. [Pl. și: (n.) corpuscule] – Din fr. corpuscule, lat. corpusculum.

ECRAZITĂ s. f. Exploziv pe bază de acid picric. – Din fr. écrasite.

FTALAT, ftalați, s. m. Sare sau ester al acidului ftalic. – Din fr. phtalate.

GALIC¹ adj. (în sintagma) Acid galic = acid organic aromatic, astringent, extras din gogoșile de ristic și din coaja de stejar, folosit la fabricarea cernelii negre, a coloranților și a unor medicamente. – Din fr. gallique.

GLICERIDĂ, gliceride, s. f. (Chim.) Ester alcătuit din glicerină și acizi grași, prezent în grăsimile animale și vegetale. – Din fr. glycéride.

GLICEROFOSFAT, glicerofosfați, s. m. (Farm.) Sare a acidului glicerofosforic, folosită ca medicament. – Din fr. glycérophosphate.

GLICEROFOSFORIC adj. (În sintagma) Acid glicerofosforic = combinație a acidului fosforic cu glicerină. – Din fr. glycérophosphorique.

GLUCONIC, -Ă, gluconici, -ce, adj. (Despre un acid) Care se formează prin oxidarea glucozei cu brom. – Fr. gluconique (< gr.).

GLUCONIC adj. m. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase folosiri în medicină. – Din fr. gluconique.

GRAS, -Ă, grași, -se, adj., s. f. I. Adj. 1. Care are sub piele un strat gros de grăsime; care are forme pline, rotunde; dolofan, durduliu, rotofei. Om gras. ◊ Țesut gras = țesut adipos. ♦ Fig. (Fam.; despre câștiguri bănești, sume de bani) Mare, însemnat. 2. Care conține multă grăsime; cu multă grăsime; gătit cu multă grăsime. Carne grasă. 3. (În sintagma) Acid gras = acid care se combină cu glicerina, formând grăsimi. 4. (Despre fructe) Plin, cărnos; (despre iarbă) cu firul gros și plin de sevă. 5. (Despre pământ) Fertil, roditor. II. S. f. (În sintagma) Grasă de Cotnari = specie de viță de vie cu strugurii având boabele dese, neomogene, galbene-verzui cu pete ruginii, din care se produce un vin alb superior. III. 1. Adj., s. f. (Caracter sau literă tipografică) care are conturul mai gros decât al literelor aldine. 2. (Despre texte) Care este cules cu caractere grase (III 1). – Lat. grassus (= crassus).

GUTĂ¹ s. f. 1. Boală provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea unor articulații, care se manifestă prin umflături ale articulațiilor, însoțite de dureri violente; podagră. 2. (Reg.) Apoplexie; paralizie. – (1) Din fr. goutte, (2) lat. gutta „picătură”.

HEMINĂ, hemine, s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic, folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge. – Din fr. hémine.

HIDRACID, hidracizi, s. m. Acid compus dintr-un halogen sau un metaloid din grupa oxigenului și unul sau doi atomi de hidrogen. – Din fr. hydracide.

HIDROCELULOZĂ, hidroceluloze, s. f. Compus chimic obținut prin hidroliza parțială a celulozei sub acțiunea acizilor minerali. – Din fr. hydrocellulose.

HIDROGEN s. n. Element chimic gazos mult mai ușor decât aerul, incolor, inodor, insipid și inflamabil, care, combinat cu oxigenul în anumite proporții, formează o moleculă de apă. ◊ Hidrogen fosforat = combinație a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic; fosfină.^[1] Hidrogen greu = deuteriu. Hidrogen sulfurat = combinație a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic; acid sulfhidric. – Din fr. hydrogène.

HIDROLIZĂ, hidrolize, s. f. 1. Reacție chimică între ionii unei sări și ionii apei, care formează un acid slab sau o bază slabă. 2. Reacție chimică între un compus organic și apă, produsă în prezența unui catalizator. – Din fr. hydrolyse.

HIPERACIDITATE, hiperacidități, s. f. Tulburare funcțională care se manifestă prin creșterea excesivă a acidului clorhidric din secreția gastrică, întâlnită la gastrite, ulcer duodenal; hiperclorhidrie. – Hiper- + aciditate.

HIPOCLORIT, hipocloriți, s. m. Sare a acidului hipocloros, care se obține prin acțiunea clorului asupra hidroxizilor puternic bazici sau pe cale electrolitică. ◊ Hipoclorit de sodiu = sare de sodiu a acidului hipocloros, întrebuințată ca dezinfectant și ca decolorant; apă de javel. Hipoclorit de potasiu = sare de potasiu hipocloros. – Din fr. hypochlorite.^[1] corectat(ă)

HIPOCLOROS, hipocloroși, adj. (În sintagma) Acid hipocloros = acid obținut prin acțiunea clorului asupra unei suspensii de oxid de mercur în apă, folosit ca decolorant. – Din fr. hypochloreux.

HIPOFOSFAT, hipofosfați, s. m. Sare a acidului hipofosforic. – Din fr. hypophosphate.

HIPOFOSFIT, hipofosfiți, s. m. Sare a acidului hipofosforos. – Din fr. hypophosphite.

HIPOFOSFORIC adj. (În sintagma) Acid hipofosforic = acid oxigenat al fosforului cristalin. – Din fr. hypophosphorique.

HIPOFOSFOROS adj. (În sintagma) Acid hipofosforos = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat ca agent reducător. – Din fr. hypophosphoreux.

HIPURIC adj. (În sintagma) Acid hipuric = derivat al acidului benzoic, prezent în vegetale, care se elimină din organism prin urină. – Din fr. hippurique.

IAURT, iaurturi, s. n. Produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentare cu bacterii lactice din adaosul de maia. – Din tc. yoğurt.

INDICATOR, -OARE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. 1. Adj. Care indică, care face cunoscut. II. 1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informații etc. ◊ Indicator de pantă = inclinometru. Indicator de acord = ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care servește la indicarea direcției, distanței sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compoziției, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tipărit care servește ca îndrumător într-un anumit domeniu. Indicator de prețuri. 5. S. m. Substanță cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanțe ori sfârșitul unei reacții chimice. – Din fr. indicateur.

INDIGO, indigouri, s. n., adj. invar. 1. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru și violet. 2. Adj. Care are culoarea descrisă mai sus. 3. S. n. Materie colorantă albastru-închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale sau obținută sintetic din anilină sau din acid antranilic și folosită pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 4. S. n. Hârtie-carbon; plombagină. [Var.: indigou s. n.] – Din fr. indigo.

INFRAVIRUS, infraviruși, s. n. (Biol.) Nume dat unor acizi nucleici deveniți autonomi și presupuși a fi capabili să determine anumite afecțiuni. – Din fr. infravirus.^[1]

INVERTI, invertesc, vb. IV. Tranz. 1. A realiza, a face o inversiune (simetrică); a schimba, a transforma. 2. (Chim.) A transforma zahărul în glucoză și fructoză cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluați. – Din fr. invertir.

IODAT, iodați, s. m. Sare a acidului iodic. – Din fr. iodate.

IODHIDRIC, iodhidrici, adj. (În sintagma) Acid iodhidric = acid rezultat din combinarea iodului cu hidrogenul. – Din fr. iodhydrique.

IODIC, iodici, adj. (În sintagma) Acid iodic = acid obținut prin oxigenarea iodului cu acid azotic concentrat. – Din fr. iodique.

IODURĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure.

NUCLEIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

NUCLEINIC, nucleinici, adj. (În sintagma) Acid nucleinic = acid nucleic. [Pr.: -cle-i-] – Nucleină + suf. -ic. Cf. fr. nucléinique.

NUCLEOL, nucleoli, s. m. Corpuscul sferic constituit din proteine, enzime și acizi nucleici, care se găsește în nucleul unei celule organice. [Pr.: -cle-ol] – Din fr. nucléole.

NUCLEOPLASMĂ, nucleoplasme, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a nucleului (3) formată din proteine, enzime și acizi ribonucleici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléoplasme.

NUCLEOPROTEIDĂ, nucleoproteide, s. f. Compus organic alcătuit din acizi nucleici și din proteine bazice, care intră în structura tuturor celulelor animale și vegetale. [Pr.: -cle-o-pro-te-i-] – Din fr. nucléoprotéide.

OLEUM, s. n. Amestec de acid sulfuric concentrat și anhidridă sulfurică. [Pr.: -le-um] – Din fr. oléum.

SILICAT, silicați, s. m. Sare a acidului silicic, care intră în compoziția unui mare număr de minerale și care se folosește în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei și a a materialelor de construcții. – Din fr. silicate

TANAT, tanați, s. m. Sare sau ester al acidului tanic. – Din fr. tanate.

TANIC adj. (În sintagma) Acid tanic = tanin. – Din fr. tannique.

TANIN, taninuri, s. n. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci pielea, cu întrebuințări în industrie; acid tanic. – Din fr. tanin.

URACIL s. n. (Biol.) Substanță organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

URAT², urați, s. m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.

UREMIE, uremii, s. f. Creșterea patologică a cantității de uree sau de acid uric din sânge când rinichiul bolnav nu le poate elimina în întregime. – Din fr. urémie.

URIC¹ adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găsește în sânge și în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.

URICEMIE, uricemii, s. f. Creștere patologică a cantității de acid uric din sânge. – Din fr. uricémie.

VALERIANIC adj. (În sintagma) Acid valerianic = lichid incolor, uleios, cu miros neplăcut, solubil în apă, eter și alcool, extras din valeriană și întrebuințat ca medicament antispasmodic și sedativ. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. valerianique.

WOLFRAMAT, wolframați, s. m. (Chim.) Sare a acidului wolframic. – Din germ. Wolframat.

WOLFRAMIC, -Ă, wolframici, -ce, adj. De wolfram, al wolframului. ◊ Acid wolframic = acid derivat din wolfram, existent sub formă de pulbere galbenă insolubilă în apă, preparat din soluții de wolframați cu acizi. – Wolfram + suf. -ic.

ZAHARAT¹, zaharați, s. m. Sare a acidului zaharic. – Din fr. saccharate.

ZAHARIC, zaharici, adj. (În sintagma) Acid zaharic = acid obținut prin oxidarea unor sorturi de zahăr și de amidon. – Din fr. saccharique.

MAHORCĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia solanaceelor, cu frunze mari, bogate în nicotină și în acid citric, dar lipsite de aroma frunzelor de tutun; tutun turcesc (Nicotiana rustica). 2. Tutun de calitate inferioară, fabricat din rădăcinile mahorcii (1). – Din rus., ucr. mahorka.

MALEIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obținut prin oxidarea benzenului, folosit în industria textilă și chimică la fabricarea uleiurilor. Anhidridă maleică = anhidridă obținută prin încălzirea acidului maleic, folosită în industria chimică. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.

MALIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malic = acid organic care se găsește în mere și în numeroase vegetale. – Din fr. malique.

MALONIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid malonic = acid dicarboxilic folosit împreună cu derivații săi în sinteze organice și farmaceutice. – Din fr. malonique.

MANGANAT, manganați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.

MANGANIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

AMONIAC s. n. Gaz incolor, cu miros înțepător, înecăcios, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. ammoniaque.

TIROZINĂ, tirozine, s. f. Acid aflat în mai multe protide, a cărui oxidare duce la formarea pigmenților negri. – Din fr. tyrosine.

MĂCRIȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.

DECAPA, decapez, vb. I. Tranz. 1. A curăța de acizi sau de grăsimi o suprafață metalică în vederea operațiilor ulterioare. 2. A nivela un teren sau un pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subțire de la suprafață. 3. A trata pieile sau blănurile cu soluții ale unor acizi sau săruri în vederea conservării lor temporare sau pentru prelucrarea ulterioară. – Din fr. décaper.

CLORHIDRIC adj. (În sintagma) Acid clorhidric = gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra sării de bucătărie, cu numeroase întrebuințări în industria chimică. – Din fr. chlorhydrique.

ORTOFOSFORIC, adj. (În sintagma) Acid ortofosforic = acid fosforic. – Din fr. orthophosphorique.

NITRIC, -Ă, nitrici, -ce, adj. (Chim.) Azotic. ◊ Acid nitric = acid azotic. – Din fr. nitrique.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

SARE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuințat, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

REGAL², -Ă, regali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unui rege, privitor la rege; regesc; p. ext. bogat, luxos, maiestuos, mândru. 2. S. n. (Livr.) Ospăț mare, bogat; banchet festiv. ♦ Eveniment deosebit (care încântă, desfată etc.). ♦ Plăcere mare; dar² plăcut. 3. Adj. (În sintagma) Apă regală = amestec de acid clorhidric și acid azotic, care are proprietatea de a ataca metalele nobile. – Din fr. régal(e), it. regale, lat. regalis.

FORMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găsește în corpul furnicilor roșii, în frunzele de urzică etc. și care se prepară și pe cale chimică, având întrebuințări în industria textilă, farmaceutică și în tăbăcărie. Aldehidă formică v. aldehidă. – Din fr. formique.

FOSFAT, fosfați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacția acestuia cu o bază. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosită ca îngrășământ agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuințată la dedurizarea apei și în analize chimice. – Din fr. phosphate.

FOSFIT, fosfiți, s. m. Sare a acidului fosforos. – Din fr. phosphite.

FOSFORIC, -Ă, fosforici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Acid fosforic = acid oxigenat al fosforului, întrebuințat la obținerea de îngrășăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare etc. 2. Fig. Luminos, strălucitor, fosforescent. – Din fr. phosphorique.

FOSFOROS, -OASĂ, fosforoși, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apă, în alcool și în eter, care conține mai puțin oxigen decât acidul fosforic și care este întrebuințat ca reducător puternic în chimia analitică. Anhidridă fosforoasă = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.

FORMIAT, formiați, s. m. Sare a acidului formic. [Pr.: -mi-at] – Din fr. formiate.

LACTAT¹, lactați, s. m. Sare a acidului lactic. ◊ (Farm.) Lactat de calciu = sare de calciu a acidului lactic folosită în tratamentul spasmofiliei, tetaniei, rahitismului etc. – Din fr. lactate.

FTALIC, -Ă, ftalici, -ce, adj. (În sintagma) Acid ftalic = acid organic care se prezintă sub formă de cristale albe, puțin solubile în apă și alcool, insolubile în cloroform, întrebuințat în industria maselor plastice. ♦ Care conține acid ftalic. Anhidridă ftalică. – Din fr. phtalique.

FULMICOTON s. n. Exploziv puternic, obținut prin acțiunea acidului azotic asupra celulozei. – Din fr. fulmicoton.

FULMINAT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ♦ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonat, foarte otrăvitor, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate.

FULMINIC adj. m. (În sintagma) Acid fulminic = izomer al acidului cianic care, împreună cu metalele, formează săruri explozive. – Din fr. fulminique.

FUMARIC adj. m. (În sintagma) Acid fumaric = acid organic nesaturat, produs intermediar în metabolismul glucidelor și al acizilor grași. – Din fr. fumarique.

PALMITAT, palmitați, s. m. Sare sau ester al acidului palmitic. – Din fr. palmitate, germ. Palmitat.

PALMITIC adj. m. (în sintagma) Acid palmitic = acid gras, solid, de culoare albă, inodor și insipid, care se găsește în uleiurile și grăsimile naturale și are diverse întrebuințări în industrie. – Din fr. palmitique.

PALMITINĂ s. f. Substanță solidă, grasă, obținută prin combinarea acidului palmitic cu glicerina. – Din fr. palmitine.

PAS⁴ subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (formă abreviată din acide para-aminosalicylique).

PASIVITATE s. f. 1. Stare a celui pasiv (I 1); lipsă de activitate, de inițiativă, de interes; renunțare la acțiune; inactivitate; resemnare. 2. Însușire a unor metale sau aliaje de a nu fi atacate de unii acizi concentrați. – Din fr. passivité, germ. Passivität.

PENICILIC adj. m. (În sintagma) Acid penicilic = substanță cu acțiune antibiotică și bacteriostatică puternică, produsă de unele ciuperci. – După fr. pénicillinique.

ANACLORHIDRIE s. f. Absență a acidului clorhidric din sucul gastric, întâlnită în unele forme de anemie, în cancerul gastric etc. – Din fr. anachlorhidrie.

ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc.). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.

ASPIRINĂ, aspirine, s. f. Nume comercial dat acidului acetilsalicilic, întrebuințat ca medicament febrifug și calmant. – Din fr. aspirine, germ. Aspirin.

ASCORBIC adj. m. (În sintagma) Acid ascorbic = numele științific al vitaminei C. – Din fr. ascorbique.

ANTIACID, -Ă, antiacizi, -de, adj. 1. (Despre medicamente) Care neutralizează aciditatea gastrică. 2. (Despre materiale) Rezistent la acțiunea acizilor. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. antiacide.

ARSENIC s. n. Pulbere fină, albă, cu miros de usturoi, foarte toxică pentru om; arsen (2). ◊ (Adjectival) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenului (1) cu acid azotic. – Din fr. arsenic, lat. arsenicum.

ANTIMONIAT, antimoniați, s. m. Sare a acidului antimonic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. antimoniate.

ANTIMONIC, antimonici, adj. (În sintagma) Acid antimonic = acid al antimoniului. – Din fr. antimonique.

ANTITON s. n. Emulsie constituită din ulei de in, gumă arabică și acid fosforic, folosită în tipografie pentru combaterea fenomenului de tonare. – Anti- + ton.

ANTRANOL, antranoli, s. m. Alcool obținut prin reducerea antrachinonei cu staniu și acid acetic, care se folosește în industria materiilor colorante. – Din fr. anthranol.

PERACID, peracizi, s. m. Termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător. – Din fr. peracide.

PERCLORAT, perclorați, s. m. Sare a acidului percloric. – Din fr. perchlorate.

PERCLORIC adj. (În sintagma) Acid percloric = acid oxigenat al clorului, având aspectul unui lichid incolor care fumegă în aer. – Din fr. perchlorique.

PERMANGANAT, permanganați, s. m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ◊ Permanganat de potasiu = substanță cristalină pe bază de potasiu, de culoare roșie-violetă, cu reflexe metalice, solubilă în apă, folosită în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitică (ca oxidant), în industria textilă etc. – Din fr. permanganate.

PERMANGANIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se referă la unii compuși ai manganului, care conține unii compuși ai manganului. ◊ Acid permanganic = acid care conține mangan, stabil numai în soluție apoasă, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.

PERSULFAT, persulfați, s. m. Sare a acidului sulfuric, folosită ca agent oxidant în industria vopselelor și a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificație etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.

PICLAJ, piclaje, s. n. Operație de tratare a pieilor cu o soluție acidă (și cu clorură de sodiu) înainte de tăbăcire; piclare. – Din fr. picklage.

PICRAT, picrați, s. m. Compus sau combinație chimică obținută pe baza acidului picric. – Din fr. picrate.

PICRIC adj. (În sintagma) Acid picric = acid corosiv și toxic, sub formă de cristale galbene, fără miros și cu gust amar, folosit ca exploziv, la prepararea unor substanțe colorante etc. – Din fr. picrique.

PIRITĂ, pirite, s. f. Sulfură de fier naturală, de culoare galbenă, cristalizată în sistem cubic, folosită mai ales ca materie primă la fabricarea acidului sulfuric. – Din fr. pyrite.

PIROGALIC adj. (În sintagma) Acid pirogalic = pirogalol. – Din fr. pyrogallique.

PIROGALOL s. n. Substanță chimică în formă de cristale albe, cu gust amar, folosită în medicină (ca antiseptic), în tehnica fotografiei (ca revelator) etc.; acid pirogalic. – Din fr. pyrogallol.

PIROLIGNOS adj. (În sintagma) Acid pirolignos = produs obținut prin distilarea uscată a lemnului, din care se extrag acidul acetic, alcoolul metilic și acetona. – Din fr. pyroligneux.

ARSENIAT s. n. Sare a acidului arsenic. [Pr.: -ni-at] – Din fr. arséniate.

ARSENIOS adj. (În sintagma) Acid arsenios = acid al arsenicului, stabil numai în soluții apoase. [Pr.: -ni-os] – Din fr. arsénieux.

ARSENIT, arseniți, s. m. Sare a acidului arsenios. – Din fr. arsénite.

PLATINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine.

PLUMBAT, plumbați, s. m. Sare a acidului oxigenat de plumb. – Din germ. Plumbat.

POLIACID, poliacizi, s. m. Acid care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyacide.

POLIBAZIC, polibazici, adj. (Despre acizi) Care conține în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal. – Din fr. polybasique.

PLASMIDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Formațiune de acid dezoxiribonucleic prezentă în citoplasma celulelor, larg folosită în ingineria genetică, în clonare etc. – Cf. fr. plasmine.

POTASIU s. n. 1. Element chimic din grupa metalelor alcaline, cu luciu metalic, alb-argintiu, asemănător cu sodiul, foarte reactiv, care se găsește în natură numai sub formă de combinații; kaliu. 2. (În sintagma) Azotat de potasiu = sare de potasiu a acidului azotic; (pop.) silitră. – Din fr. potassium.

VIPLĂ s. f. Aliaj de oțel cu crom și nichel, inoxidabil și rezistent la acizi, întrebuințat în tehnica dentară. – Din germ. Wiepla.

VITRIOL, vitrioluri, s. n. (Pop.) Acid sulfuric (în soluție concentrată). ♦ (Înv.) Nume dat unor sulfați. [Pr.: -tri-ol] – Din fr. vitriol.

VITRIOLAJ, vitriolaje, s. n. Tratare a țesuturilor cu acid sulfuric pentru înlăturarea impurităților. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. vitriolage.

PRUSIC adj. (În sintagma) Acid prusic = acid cianhidric. – Din fr. prussique.

PSEUDOACID, pseudoacizi, s. m. (Chim.) Acid anhidru care nu mai este electrochimic acid. [Pr.: pse-u-do-a-] – Pseudo- + acid.

BENZOIL s. m. Radical monovalent derivat din acidul benzoic prin eliminarea grupării hidroxil. (din fr. benzoyle)

PURINĂ, purine, s. f. Compus organic din acidul uric. – Din fr. purin.