lúntre f., pl. ĭ (lat. linter, pop. lunter). Barcă, cel maĭ mic vas de navigat. A te face luntre și punte, a face tot posibilu p. un scop.

luntre f. vas mic ce se mână pe apă numai cu lopeți: a se face luntre și punte, a face imposibilul. [Lat. LUNTREM].

GOANĂ, goane, s. f. 1. Fugă mare. Cînd ajunseră unul lîngă celălalt, goana se opri. PREDA, Î. 43. În goana roibului un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind. COȘBUC, P. I 145. Pe un drum luciu ca oglinda, Ionică, înhămat la săniuță, mă duce-n goană. VLAHUȚĂ, O. AL. I 87. [Calul e] cu ochii iuți ca fulgerul, La goană ca vulturul, De-ți înalță sufletul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ Fig. În goana după profituri maxime, capitaliștii au exploatat crunt clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, au ruinat și pauperizat majoritatea populației țării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 75. ◊ Expr. A o lua la goană = a o lua la fugă. O luă la goană pe chei, cu scrisoarea în mînă, cu capul gol, amețit, beat de emoție. BART, E. 23. A pune (pe cineva) pe goană sau a lua (pe cineva) la (rar în) goană = a pune (pe cineva) pe fugă, a lua (pe cineva) la fugă (v. fugă), a fugări, a goni, a alunga. Ne luam la goană prin șanțuri. SADOVEANU, O. VII 274. Făt-Frumos, deaca văzu că vrăjmașii sînt mai puternici, se repezi din munte și-i puse pe goană. ISPIRESCU, L. 156. Omul... l-a luat la goană [pe lup] cu o furcă de fier. La TDRG. Gonacii cu cai ușori... se întrebuințau spre... a lua în goană pe vrăjmași. BĂLCESCU, O. I 25. ♦ Urmărire, fugărire. Zmeoaica se făcu luntre și punte și trecu. Dete prin foc și prin apă, și după dînșii! tot după dînșii și din goană nu-i slăbea! ISPIRESCU, L. 194. ◊ Fig. De cum am ajuns acasă, goană și prigoană pe capul mieu din partea boieriului. CREANGĂ, A. 158. 2. Vînătoare cu gonaci; p. ext. vînătoare. La goană mare, crezi d-ta că puțini lupi dau cinstea pe rușine? CREANGĂ, P. 121. Haidem, prieteni! Să alergăm La astă goană de urși și cerbi. NEGRUZZI, S. II 96. ◊ Scule de goană = instrumente speciale de care se folosesc pescarii pentru a scoate peștele din ascunziș. Te-am învățat să folosești sculele de goană și cele de zătoane după timp. DAVIDOGLU, O. 25.3. (Învechit, rar; la jocul de cărți) Ghinion, nenoroc. Nimic nu dă o expresie mai proastă figurii omenești decît o goană continuă la cărți. VLAHUȚĂ, O. AL. II 170.

CARNE, (2, rar 1) cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. Doctorul în carnea mea Adîncă brazdă taie. COȘBUC, P. I Îi sărise inima de frică și-i tremura toate cărnurile. ISPIRESCU, L. 133. Cînd ți-oi spune pînă la sfîrșit, cred că ți s-a încrîncina și ție carnea pe tine. CREANGĂ, P. 77. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea prin lovire, rănire etc. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia, a lovi în plin. Cînd aducea fata paloșul... da în carne vie. ISPIRESCU, L. 27. Băieții, cam zglobii, Trag la naiba prin pustii, Nu ca mine-n cărnuri vii. TEODORESCU, P. P. 291; b) fig. a curma fără cruțare un rău. (în legătură cu verbele ◊ a transforma», «a folosi», «a trimite» etc.) Carne de tun = masă de militari trimiși de clasele exploatatoare spre a fi masacrați într-un război nejust de pe urma căruia ele să poată beneficia. Urzind planurile sale de război, imperialismul american contează pe folosirea unor teritorii străine, pe folosirea altor popoare, destinate să servească drept carne de tun în vederea cuceririi dominației Mondiale de către imperialiștii americani. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 114. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) de o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sînge de cineva. Carne sînt din carnea voastră ruptă. BENIUC, V. 10. A crește carnea pe cineva sau a prinde, a pune carne = a) a se îngrășa. Sultănica... nu era d-alea tărtănețele ce pune carnea pe coaste cu lopata, și trece prin toate. DELAVRANCEA, S. 23; b) a simți o satisfacție, o mulțumire. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire. ISPIRESCU, L. 108. A tremura carnea pe cineva = a tremura (de frică, de supărare etc.). Îl iubea mult pe Dinu și o apuca o groază care o făcea să-i tremure toată carnea pe ea cînd se gîndea că Dinu al ei poate să nu mai fie om de ispravă și să n-o mai iubească. BUJOR, S. 41. A fi prieten unghie și carne (cu cineva) = a fi prieten bun (cu cineva). Pavel făcu o păreche de ciubote de iuft vărului meu Ioan, cu care era prietin unghie și carne. CREANGĂ, A. 1 03. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face mari sforțări, a-și expune viața, a face tot posibilul; a se face luntre și punte. Cînd îi fi la vreun aman, să ne dai de știre, că ne-om băga carnea în saramură și nu te-om lăsa. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Bucată din mușchiul animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. Porunci de tăie un bou și alese toate cărnurile la un loc. ISPIRESCU, U. 86. El scoase o torbă plină de cărnuri fripte. ALECSANDRI, la TDRG. Am mîncat carne de miel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. Carne albă v. alb. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care înconjură semințele. V. miez. Poame cu carnea bogată.

LUNTRE, luntre și luntri, s. f. Barcă de obicei cu vîsle. Pe rîmnic în păpurișul tînăr, neagră și nemișcată, sta o luntre cu lopețile în laturi, ca o pasere ostenită, cu aripile atîrnate. SADOVEANU, O. I 101. Iar din umbre de la maluri se desface-acum la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spînzurate de catarg. EMINESCU, O. I 154. Bate vîntul sălcile, Să pornească luntrile. HODOȘ, P. P. 81. ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca toate mijloacele spre a realiza sau spre a obține ceva. Tot el se așezase luntre și punte... să potolească îndîrjirea oștirii. C. PETRESCU, R. DR. 23. Cînd cădea cîte un pîrjol... el se făcea luntre și punte și-și scăpa țeara. ISPIRESCU, L. 11. S-a pus el – nu-i vorbă – luntre și punte... dar degeaba i-a fost. CREANGĂ, P. 144.

REZOLVA, rezolv, vb. I. Tranz. A găsi dezlegarea, soluția unei chestiuni, a dezlega (o problemă); a soluționa. Te-ai făcut luntre și punte și i-ai rezolvat cazul. PAS, Z. I 143. Duțu se miră de simplitatea și siguranța cu care streinul le rezolvă pe toate. C. PETRESCU, A. 296. ♦ A obține valoarea necunoscutei dintr-o ecuație. ♦ (Cu privire la contradicții) A lichida, a pune capăt. Crezi tu că tocmai cele cîteva biete sute de pogoane ale mele au să rezolve problema? REBREANU, R. I 36. ♦ Refl. impers. A se realiza, a se obține. Lichidarea deosebirilor esențiale dintre munca fizică și munca intelectuală se rezolvă prin creșterea nivelului cultural și tehnic al clasei muncitoare.

carne sf [At: GCR I, 14/1 / Pl: cărnuri (înv) cărni / E: ml caro, carnis] 1 Nume dat țesutului muscular al corpului omului sau animalelor, împreună cu țesuturile la care aderă. 2 (Îs) ~ de tun Masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului, cu pierderi mari de vieți omenești. 3 (Îs) ~ vie Carne (1) de pe care s-a jupuit pielea. 4 (Îas) Țesuturi parazitare care cresc pe răni nevindecate, fără a se acoperi cu piele. 5 (Îe) (A fi) în ~ și oase În persoană. 6 (Îae) În realitate. 7 (Îe) (A fi) prieten unghie și ~ A fi frate de cruce cu cineva. 8 (Îe) (Bucată de) ~ cu ochi Prost. 9-10 (Îe) (A fi) cu ~a bălțată A fi năzuros (răutăcios). 11-12 (Îe) (A fi) ~ din ~a cuiva (A fi) rudă de sânge. 13 (Îe) A tăia (sau a da, a trage) în ~ vie A tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva). 14 (Îae) A încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. 15 (Îe) A fi rău (sau bun) de ~ A se vindeca greu (sau ușor) la o rană. 16 (Îe) A-și pune (sau a-și băga) ~a în (sau la) saramură (pentru cineva sau ceva) A face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea atingerii unui scop Si: a se face luntre și punte, a-și pune viața. 17 (Îe) A pune (sau a prinde) ~ A se îngrășa. 18 (Îae) A prospera. 19 (Îe) A crește ~a pe cineva A fi bucuros. 20 (Îe) A tremura ~a pe cineva A tremura de frică, de emoție etc. 21 (Îe) A-și mânca ~a de pe sine (sau din ~) (de rău, de inimos ce e) A slăbi de răutate. 22 Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 23 (Îs) Săptămâna cărnii A doua săptămână înaintea postului Paștelui, în care se mănâncă și miercurea și vinerea carne, la credincioșii ortodocși. 24 Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 25 (Fig; îoc spirit) Corpul, considerat drept sediu al vieții senzuale. 26 (Îe) A fi ~ rea sau rău de ~ A fi aplecat spre plăceri senzuale. 27 (Îae) A (i) se vindeca greu (rănile). 28 Pulpa fructului. 29 (Pop) Placentă.

lat, lată [At: VARLAAM, C. 261/5 / Pl: (1-7, 9-13, 16-17, 19-20, 22-35, 67-69) lați, late, (36-66) ~uri / E: ml latus] 1 a (Îoc îngust) Care are o lățime relativ mare. 2 a (Îs) Fier ~ (sau fierul cel ~, ~-fierul) Brăzdar (1). 3 a (Înv; îlav) Mare și ~ Nu mare lucru. 4 a (D. părți ale corpului) Gros. 5 a (Pex; d. ființe) Viguros. 6 a (Îla; d. oameni) ~ în spate (sau în spete) Voinic. 7 a (Pop; îe) A fi limbă ~ă A vorbi defectuos, din cauza unei malformații a aparatului fonator. 8 av (Pop; îe) A vorbi ~ A se exprima greoi. 9 a Care are o deschidere mare. 10 a (Pop; gmț; îe) A avea gură ~ă A vorbi mult și tare. 11 a (Pop; îe) A spune vorbe mari și ~e A vorbi pompos, dar fără conținut. 12 a (Îcs) De ... (de) ~(ă) Care are lățimea de ... 13 a (D. articole de îmbrăcăminte) Care are o croială amplă Si: larg, încăpător. 14 av (Pe lângă verbul „a încinge”; îoc strâns) Larg. 15 av (Pex) Neglijent. 16 a (D. țări, proprietăți, terenuri etc.) Care se întinde pe o suprafață mare Si: întins, vast. 17 a (Rar; îlav) În lumea ~ă Pretutindeni. 18 av (Pe lângă verbul „a împărți”) În cantități mari. 19 a (D. pas) Mare. 20 a (Rar; pex; d. pași) Care sunt executați în ritm vioi. 21 av (Rar; d verbul „a păși”) Cu pași mari. 22 a (Pop; d. intervale de timp) De durată mare. 23 a (Înv; d. colectivități) Numeros. 24 a (D. obiecte) Care are o suprafață netedă. 25 a (D. vase) Care are fundul plan sau puțin adânc. 26 a (Reg; îe) A fi ~ de foame A fi foarte flămând. 27 a (Pop; d. nas) Turtit. 28 a (D. ridicături de pământ) Teșit. 29 a (D. ridicături de pământ) Care este puțin înalt. 30 a Zdrobit. 31-33 a (Fam; după verbe ca „a cădea”, „a lăsa”, „a rămâne”, „a zăcea”) (Întins la pământ) (în stare de nesimțire sau) mort. 34 a (Fam; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A bate pe cineva foarte tare, lăsându-l în nesimțire. 35 a (Fam; îae) A impresiona puternic pe cineva. 36 sn (Pop; îe) A da ~ul pe spate A cădea lungindu-se la pământ. 37 sn (Urmat de determinări care indică măsura) Dimensiune transversală a unei suprafețe sau a unui corp Si: lățime. 38 sn (Pop; îs) Un ~ de palmă (sau de mână) Unitate de măsură egală cu lățimea unei palme care are degetele lipite. 39 sn (Pex) Distanță cuprinsă într-un lat (38). 40 sn (Pop; îla) De un ~ de mână (sau de palmă) Relativ mare. 41 sn (Pop; îal) Foarte gros. 42 sn (Pop; îlav) De (sau la) un ~ de mână De durată scurtă. 43 sn (Pop; îal) La distanță mică. 44 sn (Pop; îs) ~ de deget Unitate de măsură egală cu lățimea unui deget. 45 sn (Pop; îlav) De un ~ de deget Foarte puțin. 46 sn (Pop; îal) Transversal. 47-48 sn (Îlpp; îlav) În (sau de-a, pe) ~(ul) (Exprimă o poziționare spațială în raport) transversal. 49-50 sn (Îal) (Exprimă direcția unei mișcări în funcție de două repere spațiale) dintr-o parte în alta. 51-52 sn (Pop; îal) (Exprimă situarea sau mișcarea) într-o poziție sau direcție transversală în raport cu poziția sau direcția obișnuită. 53 sn (Îe) A trece (sau a tăia) ~ul (sau în ~, pe ~, de-a ~ul) A traversa pe diagonală. 54-55 sn (Îlpp; îlav) În (sau de-a) lung(ul) ... și în ~(ul)... (Exprimă orientarea spațială a unei mișcări) în toate direcțiile Si: pretutindeni. 56-57 sn (Pop; îal) (Exprimă efectuarea unei mișcări) repetând fără încetare un parcurs făcut în cele două sensuri, pe direcția lungimii, apoi pe direcția lățimii. 58 sn (Pop; îe) A se da (sau a se perpeli) și pe ~ și pe uscat (sau ~ pe ~) A face eforturi disperate pentru a realiza ceva Si: a se face luntre și punte. 59 sn Suprafață mai puțin întinsă a unui obiect de formă paralelipipedică Si: lățime. 60 sn (Reg) Parte a ciocanului cu care se lovește. 61 sn (Reg) Parte a scoabei. 62-63 sn (Reg) Creștet (1-2). 64 sn (Pop; șîs) ~ de pânză Bucată de pânză folosită pe lățime la confecționarea unui articol de îmbrăcăminte Si: foaie (25), stană. 65 sn (Pan) Fâșie de pământ. 66 sn (Reg) Șorț. 67 a (Fam; d. o situație; îe) A fi ~ă (rău sau de tot) A lua proporții neașteptate și neplăcute. 68 a (Fam; îe) A o face ~ă (rău sau de tot) A face un chef strașnic. 69 a (Fam; îae) A face o prostie.

munte sm [At: PSALT. 140 / V: (îrg) monte, (reg) ~a sfa (Pl: ~nțile) / Pl: ~nți / E: ml mons, -tis] 1 Formă de relief convexă sau ascuțită, a cărei culme are înălțimi care în general depășesc 800 m, dominând fundul văilor învecinate cu peste 500 m. 2 (Îlav) Prin ~nți și văi Pretutindeni. 3 (Rar; îe) A se face ~ și punte A depune toate eforturile pentru a reuși Si: a se face luntre și punte. 4 (Csc) Regiune sau zonă muntoasă. 5 (Reg; îe) A trăi precum calul la ~ A trăi în libertate, fără să depindă de nimeni. 6 (Îs) ~ de gheață Aisberg. 7 (Reg) Pășune la munte (1). 8 (Udp „de”) Cantitate mare. 9 (Udp „de”) Grămadă înaltă. 10 (Cdp fr mont~de-piété; îs) ~ de pietate întreprindere specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal.

unghie¹ sf [At: PSALT. HUR. 59²/15 / P: ~ghi-e / V: (îvp) ~ghe (Pl: unghi, (reg) unzi), (reg) ~ghină sf / Pl: -ghii / E: ml ungula] 1 Formație cornoasă de origine epidemică, ca o placă, ce acoperă partea dorsală a ultimei falange de la degetele mâinilor și ale picioarelor la om. 2 (Înv; îlav) Din ~ii tinere De mic. 3 (Îe) A fi (prieten) ~ și carne (cu cineva) A fi prieten intim cu cineva. 4 (Îe) A-și pune ~ia în carne (pentru cineva) A fî gata de orice pentru cineva. 5 (Îe) A lua (sau a apuca) pe cineva în ~ii (ori ~) A lua la bătaie. 6 (Fig; îae) A pune într-o situație dificilă. 7 (Îe) A avea ~iile lungi (sau a fi lung la ~ii) A fura (1). 8 (Îae) A fi necinstit. 9 (Îe) A-și pune ~ia în gât A fi foarte zgârcit. 10 (Îe) A-și pune (sau băga) ~ia (sau gheara) în gât (ca pițigoiul) A fi foarte supărat și furios. 11 (Îe) A-și pune ~ia în gât (sau a se pune în ~ii) A-și da toată silința pentru a face ceva Si: a se face luntre și punte. 12 (Rar; îae) A lua apărarea cuiva. 13 (Îe) A nu-și tăia nici o ~ (sau ~Iile) (pentru cineva) A fi egoist și zgârcit. 14 (Îe) A prinde la ~ (sau ~ii) A dobândi putere, avuție, bunăstare, influență. 15 (Îe) A-și arăta ~Iile A se supăra și a arăta că este puternic. 16 (Îae) A amenința (5). 17 (Ban; îe) A da (ger) după ~ii (sau ~) A degera (1). 18 Formație cornoasă la vârfurile degetelor unor mamifere, reptile și păsări Si: gheară (1), copită (1). 19 (Îvr; îe) A nu lăsa ~ghe (de)... A nu lăsa nici urmă de... 20 (Îc) ~ia-găii Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina pe pământ, cu flori galbene-verzui, în ciorchini, cu fructe ca niște păstăi liniare, care crește prin păduri, pășuni și câmpii și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) buruiana-ghebosului, cosaci, foaia-pădurii, iarba-limbricilor, laba-gâștii, măzăriche-ciorească, măzăriche-sălbatică-de-iarbă, unghia-cățelei (Astragalus glycyphyllos). 21 (Bot; reg; îae) Cosaci (Astragalus onobrychis). 22 (Bot; reg; îae) Unghia-ciutei (Ceterach officinarum). 23 (Bot; reg; îae) Coroniște (Coronilla varia). 24 (Bot; reg; îae) Ciumărea (Galega offîcinalis). 25 (Bot; reg; îae) Lemn-dulce (Glycyrhiza echinata). 26 (Bot; reg; îae) Ghizdei (Lotus corniculatus). 27 (Reg; îae) Ramă cu trei găuri mari și adânci. 28 (Bot; îc) ~ia-găii-roșie Iarbă-dulce (Astragalus monopessulanus). 29 (Îc) ~ia-păsării Plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pământ, cu flori albastre-închis, cu petala inferioară în formă de pinten și cu o pată galbenă la bază, care crește mai ales prin pășunile muntoase Si: (reg) călțunași, ghiocei, micșunele-de-munte, panseluțe-de-munte, trei-frați, trei-frați-pătați (Viola declinata). 30 (Îae) Planta Viola dancia. 31 (Îc) ~ia-cutiei Planta Ceterach officinarum. 32 (Bot; reg; îc) ~ia-găinii Unghie (20) (Astragalus glycyphyllos). 33 (Bot; îae) Cosaci (Astragalus onobrychis). 34 (Bot; îae) Coroniște (Coronilla varia). 35 (Bot; îae) Sparcetă (Onobrychis viciae folia). 36 (Bot; reg; îc) ~ia-caprei Burete-galben (Cantharellus cibarius). 37 (Bot; îae) Cătină-de-garduri (Lycium halimifolium). 38 (Bot; reg; îc) ~ia-arsului Spin (Carduus acanthoides). 39 (Bot; reg; îc) ~ia-cățelei Unghie (20) (Astragalus glycyphyllos). 40 (Bot; reg; îc) ~ia-calului Fel de verbină (Hippocrepsis comosa). 41 (Bot; îae) Trifoi (Trifolium prateuse). 42 (Reg; îc) ~ia-stâncei-mică Planta Ornithopus perpusillus. 43 (Reg; îc) ~ia-vulturului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 44 (Înv) Instrument de tortură ca un cui, piron sau cuțit. 45 (Mun) Cuțit cu formă asemănătoare unghiei, pentru cioplit în lemn. 46 Fiecare din cele două instrumente ca niște pârghii folosite pentru a ridica și coborî coșul lesei la pescuit. 47 (Mol; Buc) Daltă cu tăișul drept, oval sau rotund, folosită în diverse lucrări de tâmplărie etc.

scară sf [At: CORESI, EV. 461 / Pl: scări, (reg) ~re, sc'ăre / E: lat scala, cf fr échelle, it scala] 1-2 Obiect (portativ) format din două bare paralele ori ușor convergente sau din două bucăți de funie ori de cablu legate între ele la distanțe egale prin piese paralele transversale care servesc drept trepte pentru urcat și coborât Si: (îvr) scală¹ (10). 3 (Îs) ~ra mâței (sau pisicii) ori ~ de pisică Scară (1) flexibilă formată din două parâme vegetale sau de sârmă între șuvițele cărora se fixează trepte cilindrice de lemn, folosită mai ales în navigație. 4 (Rar; pex; îas) Mod de a pătrunde într-o casă prin cățărare, fără a se folosi de intrarea obișnuită. 5 (Reg; îs) ~ mâței Jucărie de hârtie de forma unei mici armonici. 6 (Îs) ~ pisicii Spațiu alb format în textul cules în urma spațierilor neregulate. 7 (Reg; îs) ~ mâței Numele unui joc de copii, nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg; îe) A se face ~ și punte A se face luntre și punte. 9 (Reg; îe) A-i pune (cuiva) o ~ bună A ajuta (pe cineva). 10 (Reg; îe) A tăia (cuiva) ~ra A împiedica (pe cineva) să facă ceva. 11 (Pan) Obiect de forma unei scări (1) folosit ca reazem pentru plante. 12 (Reg; spc) Obiect format dintr-o prăjină prin care se introduc la distanțe egale cuie (de lemn) care servesc drept trepte pentru urcat și coborât. 13 (De obicei lsg) Ansamblu de trepte care fac legătura între diferite nivele ale unei construcții între nivelul solului și al parterului (ori etajelor) unei construcții sau între diferențele de nivel ale unui teren. 14 (Îs) ~ rulantă Scară (13) cu trepte mobile articulate pe o bandă rulantă, folosită în locuri cu circulație intensă sau cu diferențe mari de nivel Si: escalator. 15 (Îvp; îe) A pune (sau a întinde, a așterne, a așeza etc.) pe cineva la ~ A întinde (pe cineva) pe jos, de obicei în fața intrării casei, pentru a-l bate (cu biciul). 16 (Pex; îae) A bate cu biciul. 17 (De obicei lpl) Fiecare dintre treptele unei scări (13). 18 (Reg) Pârleaz. 19 (Pan; lpl) Lungime inegală ale șuvițelor din părul unui om sau al unui animal tuns cu neîndemânare. 20 (Îe) A tunde în scări A tunde părul unei persoane în așa fel încât firele să nu fie retezate la același nivel, ci la nivele diferite, mai mic spre ceafă și mai mare spre creștet. 21 (De obicei urmat de determinări în genitiv care arată felul vehiculului) Treaptă sau șir de câteva trepte care servesc la urcarea sau la coborârea dintr-un vehicul. 22 (Pop; la car, la căruță etc.) Cruce (de dinapoi). 23 Fiecare dintre cele două piese de metal care atârnă de o parte și de alta a șeii și în care se sprijină piciorul călărețului. 24 (Rar; îe) A da scări A îndemna calul lovindu-l cu scările (23) sau cu pintenii. 25 (Rar; îe) A nu-l ține bine scările A avea o poziție (socială) nesigură, instabilă. 26 (Îae) Se spune despre un om gârbovit de ani, de griji și de nevoi. 27 (Rar; îe) A se duce (sau a ajunge) până în (ori la) ~ra murgului A stărui până la izbândă. 28 (Îe) A pune piciorul în ~ A adopta o atitudine fermă într-o problemă, spre a o rezolva (operativ). 29 (Rar; îe) Cu piciorul în scara murgului Făcut în grabă. 30 (Rar; îe) La scara murgului Repede. 31 (Îae) Niciodată. 32 Parte a morii formată din două bare paralele unite între ele prin alte bouă bare așezate transversal, astfel încât să formeze un cadru în care este fixat coșul Si: (reg) scaun (66), ursoi, ursoaie. 33 (Trs; Ban) Obiect de lemn de forma unei scări (1), fixat deasupra ieslei, în care se pune nutrețul pentru ca vitele să-l poată trage pe măsură ce mănâncă. 34 (Reg) Cordenci (1) (la războiul de țesut). 35 (Reg) Schelă (la o construcție). 36 (Reg) Capră pentru făcut șindrilă. 37 (Reg) Cârjă (4) (pentru infirmi). 38 (Ban; Trs) Năsălie. 39 (Reg; îs) ~ra năvodului Obiect de lemn în formă de scară (1) folosit la transportarea năvodului, cu sănii speciale, când se pescuiește sub gheață. 40 (Trs; Olt) Parte a spicului care susține boabele Si: scaun (90). 41 (Trs; Olt) Loc în care se află fiecare grăunte în spic Si: scaun (91). 42 (Reg; șîs ~ra mare, ~ra sufletului) Colac pentru pomeni, care are forma unei scări (1) sau care se așază în chip de scară pe o crenguță (de măr). 43 (Reg) Constelație nedefinită mai îndeaproape. 44 Succesiune continuă sau progresivă de elemente. 45 (Îs) ~ra durității (sau de duritate, de durități) Succesiune progresivă a durității celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. 46 (Rar; îs) ~ de salarizare Ansamblul treptelor de salarizare (înscrise într-un tabel, într-un grafic). 47 (Muz; spc; de obicei urmat de determinări) Ansamblul sunetelor succesive conținute într-un sistem muzical Si: (înv) scală¹ (8). 48 (Muz; spc; de obicei urmat de determinări) Succesiune a sunetelor muzicale care cuprinde opt ocatve Si: (înv) scală¹ (9). 49 (Spc; de obicei urmat de determinări) Totalitatea ființelor imaginate ca o serie, începând de la cele mai simple, la cele mai complexe. 50 (Înv; ccr) Text în care se află înscrise, într-o anumită ordine, elemente informative, situații etc. privitoare la ceva sau la cineva. 51 (Spc) Tablă de materii Si: cuprins¹ (10), sumar. 52 Indice sau glosar al unei lucrări. 53 Ierarhie a condițiilor, a stărilor, a treptelor, a rangurilor sociale, politice sau materiale. 54 Fiecare dintre stările, treptele, rangurile, ierarhiile sociale. 55 Ierarhie a valorilor morale și spirituale. 56 Mulțime ordonată de elemente (diviziuni, grade etc.) care servește la stabilirea, după o anumită regulă, a valorilor unei mărimi (fizice). 57 (Îs) ~ gradată (sau de măsură, grafică) Scară (56) ale cărei elemente sunt diviziuni ale unei linii marcate cu valorile numerice ale mărimii raportate corespunzătoare Si: scală¹ (5). 58 (Îs) ~ termometrică Scară (56) constituită dintr-un interval cuprins între două temperaturi și divizat în grade. 59 (Îs) ~ra Beaufort Scară (56) pentru măsurarea intensității vântului, divizată în grade (de la 0 la 12). 60 (Îs) ~ de culori Fâșie de hârtie pe care sunt dispuse, unul după altul, opt sau douăsprezece dreptunghiuri colorate în nuanțele spectrului luminii solare, utilizată în tehnica reproducerilor policrome. 61 Linie divizată în părți egale, care servește la indicarea raportului între dimensiunile indicate pe un plan și dimensiunile reale (mai mari). 62 Raport constant care există între dimensiunile indicate pe un plan, pe o hartă etc. și dimensiunile reale (mai mari). 63-64 (Îljv) La (sau pe, de) ~ ori la (sau pe) scara... (Care se află, prin reducție) într-un anumit raport numeric, matematic cu realitatea. 65 (Îe) A reduce la ~ A reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar păstrând un raport constant al acestora față de realitate. 66 (Îae) A reproduce un desen, un plan etc. reducând dimensiunile lor și păstrând proporțiile în raport cu dimensiunile reale. 67 (Bot; îc) ~ra-domnului sau ~a-doamnei Plantă erbacee cu frunze numeroase, cu flori albastre sau albe grupate în buchete și cu fructul o capsulă cu numeroase semințe Si: scăricea (7) (Polemonium coeruleum). 68 (Bot; îc) ~ra-popei Plantă nedefinită mai îndeaproape.

CAP¹ (pl. capete) sn. 1 🫀 Partea superioară a corpului omului în care se află creierii și principalele organe ale simțurilor (🖼 817): îl doare ~ul; a-și lua căciala din ~; a-și smulge părul din ~; a-și pune mîinile în ~; a da din ~; a-i fi drag ca ochii din ~; din ~ pînă ’n picioare, din creștet pînă ’n tălpi, de sus pînă jos, desăvirșit: Natalia mea ... este muzicantă din ~ pînă’n picioare NEGR. ¶ 2 De asemenea, despre partea anterioară a corpului animalelor: ~ de cal; familiar ~ de bou, om prost ¶ 3 pr. anal. Vîrf, creștet: Buba ~ nu face, pînă nu se coace PANN. ¶ 4 Fig. Minte, deșteptăciune. pricepere: are ~ bun: om cu ~, fără ~; ~ sec, prost, nepriceput: nu se mai învață minte, ~ete seci ce sînt DLVR.; e greu de ~; ușor de ~; mai cu ~, mai priceput, mai deștept; a(-și) băga în ~ 👉 BATE I. 1; a(-și) bate ~ul, a-și sparge ~ul BATE I. 10; a deschide ~ul cuiva, a-I face să priceapă; a-i intra în ~, a pricepe; a-și închipui; a (nu)-l tăia sau a (nu)-l duce ~ul, a (nu) se pricepe: apoi de, cocoane, ~ul meu nu mă duce așa departe ISP.; a-și pierde ~ul, a se zăpăci; ajuns de ~ 👉 AJUNS I. 4 ¶ 5 Fig. Viață: nu-ți pune ~ul în primejdie CRG.; a-și pune ~ul, a-și răpune viața; pr. exag. a se prinde, a pune rămășag pe viața lui; a-și risca viața, a-și pune viața în primejdie; proverb: a-și pune ~ul sănătos subt evanghelie, a se băga de bună voie în belea, într’o situațiune neplăcută; vai de ~ul lui, vai de viața lui, nu e de invidiat; o jur pe ~ul meu; a mînca ~ul cuiva, a-l prăpădi, a-l face să-și piarză viața ¶ 6 Fig. Partea de sus. partea superioară, partea dinainte a unui lucru, frunte: în ~ul mesei (în opoz. cu coada mesei), în ~ul bucatelor, în locul de cinste; în ~ul regimentului ¶ 7 Fig. Capăt, margine, căpătîiul de sus sau de jos: cum mă vede, se dă jos în ~ul scării I. -GH.; satul era înghițit, ca într’un fum spulberat, aci către un ~ al satului, aci către ceilalt DLVR.; ~ul podului; Fig.: din ~ul locului, de la început ¶ 8 Fig. Început: judecata Patriarhului iaste începătură și ~ tuturor judecăților bisericești PRV. -MB.; îți sporesc simbria la fie-care ~ de an S. -ALD.; de (la) un ~ vreme, de la o vreme încoace; stai s’o iau de la {~CAR.; pop.: ~ de post PAMF.} ¶ 9 Fig. Toiu, miez: lelea Nastasia rămăsese de bărbat, cu cinci copii, în ~ de iarnă {~RET.; ~ de noapte 👉 21 ¶ 10 Fig. Bucată, căpătîiu, capăt; sfîrșit: un ~ de ață; a o scoate la ~, a o scoate la căpătîiu; a-i da de ~, a da gata; a prăpădi: leul ... le-a făcut sfîrșitul, adică le-a dat de ~ ȚICH. ¶ 11 Fig. Persoană, individ: un ~ încoronat; am plătit cîte un leu de ~ (=de fie-care); dare pe ~, impozit personal; pop.: un ~ de om, un om; deasemenea despre animale, unitatea unui număr colectiv, bucată: ne-o perit vre-o zece capete de vită ALECS. ¶ 12 Fig. (pl. capi, ‡ capete) Căpetenie, șef; om (mai) de frunte: ~ul Statului: ~ul familiei; de vor fi unii dentrînșii mai ~ete, cum s’are zice ispravnici PRV. -MB.; Fig.: a ajuns coada ~, a ajuns cel din urmă, cel mai prost, să fie în fruntea celorlalți; -Fig. Cap de operă 👉 CAPODOPERĂ ¶ 13 Chip, mijloc, putință: Dac’am prins de-a o iubi, N’a fost ~ a o urî IK. -BRS.; nime n’are ~ să se odihnească în casa asta, de răul vostru CRG. ¶ 14 ‡ Paragraf, articol, capitol; ⚖️ titlu, punct: ~ de acuzare ¶ 15 ⚚ Capital: asigurîndu-le plata integrală, capete și dobînzi, cînd se vor vinde proprietățile I. -GH.; Fig. a-și scoate din capete, a se despăgubi, a-și scoate din pagubă ¶ 16 💫 ~DE-BOU, constelația Taurului ¶ 17 🌿 CAP-DE-COCOȘ = DULCIȘOR; -CAPUL-ARICIULUI = BUZDUGAN 4; – CAPUL-CĂLUGĂRULUI, plantă ierboasă, cu flori galbene (Leontodon autumnalis) (🖼 818) ; -CAPUL-ȘARPELUI, plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); – CAPUL-VIPEREI = IARBA-ȘARPELUI¹ ¶ 18 🐙 CAP-DE-MORT, CAP-DE-MOARTE, CAPUL-MORȚILOR, CAPUL-LUI-ADAM, insectă numită mai adesea „strigă” 👉 STRIGĂ; – CAPUL-CERBULUI – RĂDAȘCĂ ¶ 19 CAPU-’NTOARCE sm. PĂC. 🐦 = CAPÎN-TORTURĂ ¶ 20 proverb (Nici) în ruptul ~ului, odată cu ~ul, pentru nimic în lume, nici mort, cu nici un preț: zicea că odată cu ~ul nu putea el crede una ca asta ISP.; cu ~ul amînă 👉 AMÎNĂ; om numai cu ~ul, singur pe lume (fără familie); fără nici o stare; singur cu ~ul (său), singur-singurel, fără nimeni; a se bate cu ~ul de pereți (sau de toți pereții) 👉 PERETE; a da cu ~ul de pragul de sus 👉 PRAG; a umbla cu ~ul între urechi 👉 URECHE; ori cu ~ul de piatră, ori cu piatra de ~, tot una e, cel sărac, cel mai slab, e totdeauna fără noroc; nevoie de ~ 👉 NEVOIE; a-i fi de ~, a-i fi spre pierzarea capului, mai ales în blesteme: fi-le-ar de ~: de (sau din) ~ul meu, tău, său, independent, liber; din propria inițiativă, nesilit de nimeni: am rămas liberă, de ~ul meu ALECS.; spune drept, tu ai făcut-o din ~ul tău ? VLAH.; a-și face de ~ , a) a face tot ce-i place, b) a face fapte care-l duc spre pierzare; a sta, a se ținea de ~ul cuiva, a nu-i da pace, îmboldindu-l cu rugăminți; în ~ pînă la unul, deplin, tocmai: peste un an de zile în ~ , are să-l ia de bărbat CAR.; cu noaptea în ~, pe cînd e încă noapte întunecoasă; în ~ de noapte, în ~ul nopții, în miez de noapte, în toiul nopții: nu mă alunga de la casă în ~ de noapte RET.; cît păr în ~, mulțime nenumărată; a-și lua lumea în ~, a fugi fără să știe unde, încotro îl vor duce ochii; a se sparge în ~ul cuiva, a cădea asupră-i consecințele, urmările unei fapte săvîrșite de altul; a pune ~ul, a ațipi, a trage un puiu de somn; a se pune pe ~ul cuiva, a stărui mult pe lîngă cineva, a nu-i da pace; a sta, a ședea pe ~ul cuiva, a nu se deslipi de cineva, aducîndu-i supărare; pe ~ete, a) pe întrecute, care mai de care; b) ca nebunii: a (se) da peste ~, a) a (se) răsturna, a (se) rostogoli, a (se) prăvăli; b) a întrebuința toate mijloacele, a se face luntre și punte, a face tot ce e cu putință; a da paharul peste ~, a-i deșerta: a da ochii peste ~, a muri; a nu avea nici ~ nici coadă, a nu avea niciun înțeles, nici un rost; a nu avea unde să-și plece ~ul, a nu avea nici un căpătliu, a nu avea unde să șază sau să doarmă, a nu avea nimic; a nu avea ce-și face capului, a nu avea încotro, a nu putea face altfel, a fi silit să facă cum i se impune; a nu ști ce să-și facă capului, a fi în mare încurcătură, a nu ști ce să facă ca s’o scoată la capăt; a-și scoate capul în lume, a se arăta, a ieși între oameni; nu-i un ~ de lume, nu e cine știe ce lucru mare: nu te teme, dragul meu, o noapte nu-i un ~ de lume, va trece și ea RET.; a-și lua lumea în ~, a pleca în lume, a porni în lumea largă; a nu-și vedea ~ul (de trebi), a avea mult de lucru: Ce-i ea, copil? Nu-și vede ~ul de supărări, de griji, de casă VLAH.; ~ ai, minte ce-ți mai trebue?, se zice în ironie unuia care face mereu greșeli, și nu vrea să ție seamă de sfaturi; ~ul face, ~ul trage, fie-care sufere urmările greșelilor sale; ~ul plecat nu-l taie sabia, cine știe să se plece, să se umilească, scapă de primejdie; ~ul să trăească, că belele curg 👉 BELEA 1; cîte capete, atîtea și căciuli, cîți oameni, atîtea păreri; cine-și păzește limba, își păzește ~ul, cine știe să-și măsoare vorba, scapă de supărări; unde nu e ~, vai de picioare, vai de omul fără minte, vai de poporul fără buni conducători; 👉BARBĂ, PEȘTE, PICIOR [lat. caput, capĭta].

HAC¹ (pl. -curi) sn. 1 Mold. Bucov. †Plată, simbrie: stăpînul nu i-a plătit, i-a luat hacu’n jumătate (vor.) ¶ 2 Ⓕ Răfuială: a-i veni cuiva de ~, a-l dovedi, a o scoate la capăt cu cineva, a-l da gata: trebue să ne facem luntre și punte și să-i venim de ~ ispravnicului (ALECS.); toate ca toate, dar urîtul îi venea de ~ (Crg.); boala asta mi-a venit de ~ (PAMF.); Ⓟ: nelegiuitului îi vine de ~ necredinciosul (PANN) [tc.].

MUNTE s. m. 1. Formă de relief convexă sau ascuțită, a cărei culme are înălțimi care în general depășesc 800 de metri, dominînd fundul văilor învecinate cu peste 500 de metri. Să preimească codrii pacele oamerilor și munții dereptatea. PSALT. 140, cf. 321, 332. Și s-aș avea toată credința ca munții a muta, dragoste nu voi avea. CORESI, EV. 338. Codrii jucară ca berbecii și munții ca miei[i] oilor. id. PS. 321/5. A treia zi. . . tocmi iazerele și izvoarăle și văile și munții. MOXA, 345/24. Soarele . . . loveaște în munții cei mari (a. 1645). GCR I, 114/22. Să va avea un om o sută de oi și va rătăci una dintr-înse, au nu va lăsa noaozeci și noao în munți . . . ? N. TEST. (1648), 23^v/16. Munții cei înalți și malurile ceale înalte. . . să năruiescu. M. COSTIN, ap. GCR I, 199/28. La viia lui Agrippa pre potica muntelui. DOSOFTEI, ap. GCR I, 254/36. Va arde temeliile munților. BIBLIA (1688), 150²/59. Să fugă la munți (cca 1700). GCR II, 22/24. Începură a să arăta vîrvurile munților. N. COSTIN, L. 60. A lui iaste ceriul și pămîntul, munții, dealurile, lemnele, dumbrăvile (a. 1785). GCR II, 146/31. Munții nasc metaluri în sînurile sale. MOLNAR, RET. 76/25. Un bătrîn s-au gătit să treacă preste un monte. ȚICHINDEAL, F. 170/22. Se tîraște de iznoavă spre vîrful muntelui. MARCOVICI, C. 14/3. Ploaia răsuna tocma ca un șuvoiu de apă, ce cu repegiune să răvarsa din vîrful unor prea înalți munți. DRĂGHICI, R. 9/16. Adeseori în pustiul acest de munți ocolit, Gîndul meu zburînd colindă. CONACHI, P. 212. Cîmpii frumoase împrejurate de munți verzi se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, S. 24. Rîul înapoi se trage . . . munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, M. 14. Un lanț de munți goli și arși de soare închide orizondul de-a dreapta noastră ALECSANDRI, O. 313. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrînul munte albit de ninsori. BOLINTINEANU, O. 36. Naintea lor se-nalță puternic vechii munți, EMINESCU, O. I, 98. Cînd să pună mîna pe dînsa, zbîr ! pe vîrful unui munte și se ascunde după o stîncă. CREANGĂ, P. 268. În urma lor se-nalță deodată un munte de piatră. ISPIRESCU, L. 25. A poftit toți tinerii să vie și care se va putea sui pe muntea neagră, după acela va da și pe fata cea mică. PAMFILE, VĂZD. 41. În depărtare. . . după dealuri munții negri-și-nalță fruntele cărunte. MIRONESCU, S. A. 70. A plîns Dănilă și s-a suit în creierii munților. GALACTION, O. 156. Și-a petrecut. . . mîhnit și tăcut zilele. . . privind pe gînduri pîcla Moldovei și munții care zimțuiau zarea asfințitului. SADOVEANU, O. VII, 361. Piciorul muntelui se încalță pînă la gleznă cu satul roșu, ca un pantof cu vîrful întors. ARGHEZI, P. T. 104. Cum să trăiești fără munți și fără păduri ? STANCU, R. A. III, 17. Cu ăl cobor mai în apus, Cu-atît mai dragi mi-s munți și ape. BENIUC, M. 143. Dincoace muntele, namilă naltă . . . Își saltă-n tărie gurguiele gemene. DEȘLIU, G. 26. Jelui-m-aș munților, De dorul părinților. POP., ap. GCR II, 234/5. Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat. ALECSANDRI, P. P. 53. Așa-mi vine cîteodată, Să mă sui la munți cu piatră. JARNIK-BÎRSEANU, P. 201. Sus la munț cărunț, Jos la văi adînci. MAT. FOLK. 1 472. Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om. PAMFILE, R. II, 155. Am un bou bălan, Paște pe munte de ciolan (Briciul). GOROVEI, C. 31. ◊ (De obicei la pl.; urmat de un nume propriu de șir, de masiv muntos, sau, cu valoare de nume propriu, făcînd parte din nume de șiruri, de masive muntoase) Colonii romani. . . se traseră în munții Carpați. BĂLCESCU, M. V. 7. În fața noastră, Munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorîte. DUNĂREANU, N. 28. ◊ (În comparații, sugerînd ideea de înălțime și de masivitate) S-au auzit deodată în urma lor un val ca un munte, huind cu mare groază. DRĂGHICI, R. 34/2. Unul dintre dînșii, Hanțl, un neamț cît un munte, îl căuta pe la marginea pădurii. SLAVICI, O. I, 167. Cel mai bun prieten al căprarului Fior ea era. . . Gavril Panciuc, o namilă de rezervist cît un munte. SADOVEANU, O. II, 75. Omul cît muntele se înfățișă. CAMIL PETRESCU, O. III, 170. (F i g.) Suflarea mi se curmă-n piept, ca vîntul ce se curmă prin ruinele zdrobite de munții anilor. EMINESCU, G. P. 27. Și l-am aflat la o fată, La porțile dorului, La munțîle somnului. ARH. FOLK. I, 168. ◊ Expr. Prin munți și văi = pretutindeni, peste tot. (Rar) A se face munte și punte = a depune toate sforțările spre a reuși; a se face luntre și punte. Omul vrednic să face munte și punte. PANN, P. V. II, 49/10. Trebuie sa ne facem munte și punte și să-i venim de hac ispravnicului. ALECSANDRI, T. I, 217. ♦ (Cu sens colectiv) Regiune, zonă muntoasă. Cîndu am sosit la Cîmpu Lungu, ei intra în munte (a. 1601). IORGA, D. B. I, 6. Ispititu-s-au turcii. . . să margă preste munte în țâra Ungurească. NECULCE, L. 353. Iat-o ! Plină, despre munte Iese luna din brădet. COȘBUC, P. I, 48. A doua zi dimineață și eu și Pisicuța apucarăm drumul muntelui. HOGAȘ, M. N. 51. Se-ntorcea Turmele de-și aduna Și la munte le pornea. TEODORESCU, P. P. 513. Noaptea-i mică, stele multe, Ș-oi pierde calea prin munte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ E x p r. (Regional) A trăi ca calul la munte = a trăi în libertate, fără să depindă de nimeni. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ Munte de gheață = aisberg. Cf. BARCIANU, DM. 2. (Regional) Pășune (la munte 1). După Sînjorz. . . , vitele se scot la munte, adică pe ogoarele și livezile rămase neoprite. FRÎNCU-CANDREA, M. 25, cf. PAMFILE, A. R. 26, H V 189, X 153, 188, XI 438. Am dat boii la munți. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, cf. CHEST. IV 117/15, V 21/75. 3. (Prin exagerare; urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate mare, grămadă (înaltă). Munți de nea. KLEIN, D. 221. Trimițînd sultanului vorbe pașnice și, în secret, făgăduind munți de aur. BĂLCESCU, M. V. 417. La răsărit se grămădiseră munți de nouri. SADOVEANU, O. II, 40. Pe lîngă zidurile uzinei, adevărați munți de oțel și fier, de fontă și aramă. STANCU, U.R.S.S. 195, cf. PLOPȘOR, C. 38. ◊ F i g. El își dădu sama că are în față-i un munte de neștiință, munte care trebuie luminat părticică cu părticică. CAMILAR, N. II, 124. 4. (Calc după fr. m o n t – d e – p i é t é; în sintagma) Munte de pietate = așezămînt aflat sub controlul statului, unde se dădeau altădată bani împrumut, pe amanet; casă de lombard. Cocoșul ținea loc ceasornicului amanetat la muntele de pietate. C. PETRESCU, C. V, 23, cf. id. Î. II, 229. (Neobișnuit, la pl.) Munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: munți. – Art. și: (regional, f.) muntea (pl. munțile). – Gen.-dat. și: (regional) muntiului (ALR SN III h 808), (f.) munții (ib., ALR II 2 466/723, 2 468/723). – Și: (învechit și regional; probabil formă latinizantă) monte s. m. – Lat. mons, -tem.

EFORT. Subst. Efort, strădanie, străduință (rar), străduială (rar), silință, silire, străduire (rar), sîrguință, caznă, sforțare, tur de forță, opintire, opinteală, osteneală (înv. și pop.); insistență, asiduitate, tenacitate. Trudă, trudnicie, muncă, lucru. Elan, rîvnă, zel, pasiune, ardoare, avînt. Luptă, întrecere, concurs, competiție. Muncă forțată, corvoadă; muncă grea, sudoarea frunții, sudoare de sînge, muncile lui Hercule, chinurile lui Tantalos. Extenuare, oboseală, obosire (rar), istovire, istoveală, sleire, epuizare, surmenaj, surmenare. Adj. Greu, dificil, istovitor, obositor, extenuant, epuizant, trudnic (pop.). Truditor (pop. și livr.), muncitor, lucrător, laborios, harnic, silitor, sîrguincios, străduitor, strădalnic (înv. și reg.), activ, perseverent, energic, hotărît, neobosit, zelos, insistent, stăruitor, tenace. Obosit, extenuat, epuizat, trudit (pop.), sleit (fig.), istovit. Vb. A depune efort, a se forța, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se strădănui (reg.), a se sîrgui (pop.), a se opinti, a-și pune osul, a se osteni, a-și da (toată) silința, a-și da osteneala, a da la deal, a da la vale, a (se) trudi, a-și da truda (înv.), a munci ca un hamal, a se chinui, a se căzni, a asuda (fig.), a vărsa sudori, a scoate limba de-un cot, a trage la ham, a trage la jug, a fi cal de poștă (de tramvai, de alergătură, de olac), a se zbate ca peștele pe uscat, a se zbate ca musca în pînza de păianjen, a se zbate de moarte, a munci din greu, a munci zi și noapte, a nu-și precupeți nici un efort, a se face (a se pune) luntre și punte, a se da în lungiș și în curmeziș, a face tot ce este omenește posibil, face pe dracu-n patru, a face tot ce-i stă în putință, a munci cu tragere de inimă, a-și da toată truda, a duce și hăul și greul, a face (a depune) un efort, a călca din piatră în piatră, a-și încorda puterile, a face un tur de forță. A insista, a persevera, a se lupta (fig.). A se întrece, a fi în întrecere, a se lua întrecere, a-și măsura forțele (în luptă) cu cineva. A se prăpădi cu firea, a (se) obosi, a se extenua, a-și slei forțele, a-l trece (pe cineva) toate nădușelile, a se istovi, a se epuiza. Adv. Cu efort, cu trudă, cu greu, cu chiu, cu vai; (în mod) insistent, cu insistență, cu orice preț; cu rîvnă, cu zel, cu pasiune; cu mare caznă, din toate puterile, din răsputeri, pe opinteală. V. acțiune, entuziasm, hărnicie, muncă, oboseală.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.

PUNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust așezat peste o apă, o rîpă sau un șanț, și care poate fi trecut numai cu piciorul. Muntele cu cale șerpuită și cu punți de piatră peste prăpăstii se chema Stînișoara. SADOVEANU, B. 175. Iată punțile de bîrne. MACEDONSKI, O. I 8. Cum treceam puntea peste apa Neamțului... mi-au alunecat ciubotele și am căzut în Ozana. CREANGĂ, O. A. 44. ◊ Fig. [Neamul] să se ridice, să treacă puntea veacurilor și să ajungă a-și da tributul lui la progresul necontenit al umanității. SADOVEANU, L. 12. Ai durat prin aer punte Din fîșii de foc. COȘBUC, P. I 218. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte. EMINESCU, O. I 196. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a scăpa dintr-o situație grea. Vă-ntind o punte de scăpare Deasupra negrelor genuni. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 24. A se face (sau a se pune) luntre și punte = a depune toate sforțările, a face orice pentru a realiza ceva. Se pune luntre și punte și află că feciorul ei ar vrea să ia pe fata cutăruia. SEVASTOS, N. 26. S-a pus el – nu-i vorbă – luntre și punte ca să-și vîre codița cea bîrligată undeva, dar degeaba i-a fost. CREANGĂ, O. A. 186. ♦ Fig. Element de legătură. [Luduș] e puntea între echipele de zi și de noapte. C. PETRESCU, A. 466. 2. Scîndură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă pe care stau sau circulă muncitorii care lucrează la înălțime. O asemenea construcție, cu zidurile roșii neisprăvite și cu punțile schelelor prăfuite de var, li se păru o prezență deplasată. C. PETRESCU, Î. II 215. Punte de comunicație = placă metalică de legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Podeț mobil care leagă vasele de chei. Iată, Gălăciuc e al șaselea care se prăbușește cu puntea, înecîndu-se. SAHIA, N. 41. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. Puntea scrîșni pe lanțuri. Omul își lepădă calul și dădu năvală în deschizătura porții. SADOVEANU, F. J. 409. 3. Planșeu (aproape) orizontal, situat în corpul unei nave sau la partea superioară a unei nave; covertă. Pe puntea iahtului rămaseră numai bătrînii serioși, gravi. BART, E. 109. Amîndoi comandanții sînt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte. VLAHUȚĂ, O. A. 407. 4. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice, format din patru brațe în care sînt montate diferite piese. 5. Parte a morii de vînt care susține tigaia prîsnelului. 6. Pluta în care se introduce fitilul candelei.

LUNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).

LUNTRE, luntri, s. f. Ambarcațiune cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosite pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter).

LUNTRE ~e f. Ambarcație de dimensiuni mici, fără punte, cu fundul plat, propulsată cu ajutorul motorului sau al vâslelor; barcă. * A se face (sau a se pune) ~ și punte a face tot posibilul pentru a atinge un scop. A sta între două ~i a ține și cu unul și cu altul; a îmbina două interese opuse. [G.-D. luntrei; Sil. lun-tre] /<lat. lunter

PUNTE ~ți f. 1) Pod îngust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scăpare mijloc de ieșire dintr-o situație grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul căruia se face legătura între două părți diferite. A se face (sau a se pune) luntre și ~ v. LUNTRE. 2) Scândură lată fixată pe o schelă și folosită pentru efectuarea lucrărilor de construcție la înălțime. 3) Planșeu orizontal fixat între etajele unei corăbii sau ale unui vapor. ~ superioară. ~ de promenadă. ◊ ~ de comandă punte așezată transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigație. 4) Pod mobil care face legătura între nave și chei. 5) Placă îngustă de metal, prevăzută cu o gaură în care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru măsurarea unor mărimi electrice. /<lat. pons, ~ntis

punte sf [At: BIBLIA (1688), 239²/19 / Pl: punți / E: ml pons, -ntis] 1 Pod¹ îngust, de obicei dintr-o scândură sau dintr-o bârnă, așezat peste o apă mică, peste un șanț, o râpă etc., care poate fi trecut numai cu piciorul. 2 (Îs) ~ de scăpare Mijloc de a ieși dintr-un impas. 3 (Pfm; îe) A se face (sau a se pune) luntre (sau, rar, munte, reg, cruce, scară) și ~ A-și da toată silința în vederea realizării unui scop. 4 (Pop; îe) A trece ~a A scăpa de o primejdie. 5 (Pfm; îe) A face ~ A nu merge la serviciu într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 6 (D. servicii publice, instituții; îae) A nu funcționa într-o zi de lucru care se află între două sărbători legale. 7 (Îcs) De-a ~a ologului Joc de copii în care un copil, care își murdărește călcâiul, începe să șchiopăteze și cere altui copil, care nu cunoaște jocul, să-l ajute întinzându-i palma peste care primul copil trece cu călcâiul murdar. 8 (Înv) Pod. 9 (Spc) Punte (1) mobilă care leagă vasele de chei. 10 (Spc; rar șîs ~ cu macara) Punte (1) mobilă peste un șanț adânc, plin cu apă, la o cetate sau la un castel medieval. 11 Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. 12 (Șîs ~ de comunicație) Placă de metal rabatabilă care servește la legătura dintre două vagoane de cale ferată. 13 (Mun; Trs) Pârleaz. 14 (Buc; Mar) Trunchi întreg de copac tăiat și curățat de crengi și de coajă. 15 Stinghie de lemn care unește cele două brațe ale ferăstrăului de tâmplărie, situată la distanță (aproximativ) egală de pânza și de frânghia ferăstrăului și pe care se sprijină pana cu care se răsucește frânghia Si: (reg) curmeziș, mijloc, mijlocar. 16 (Reg) Stinghie care susține fagurii în stupi. 17 (Trs) Policioară. 18 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului. 19 (Reg) Arc care unește cele două picioare ale compasului. 20 (Reg) Stinghie de lemn care desparte ochiurile geamului. 21 (Pex) Pervaz. 22 Stinghie de lemn sau bară de fier care se pune de-a curmezișul doagelor de la fundul ciuberelor, ciuturilor, butoaielor, găleților etc. 23 (Reg) Brăcinar (5) la căruță. 24 (Reg) Parte a unei piese metalice formată dintr-o bară cu capetele îndoite, până la locul unde se îndoaie cele două capete. 25 (Reg) Parte a greblei în care sunt fixați colții. 26 (Reg) Talpă la joagăr. 27 (Reg) Parte mai lată a potcoavei folosite de lucrătorii forestieri, pe care stă talpa piciorului. 28 (Reg) Lama țapinei. 29 (Reg) Stinghie la grapă. 30 Parte a scaunului de doage pe care este sprijinită doaga în timpul prelucrării. 31 (Muz; rar) Cordar. 32 (Trs) Platcă¹ la cămășile bărbătești. 33 (Reg; îs) ~a bogdanelor Lemn orizontal mobil care unește capetele stâlpilor din care este alcătuit stăvilarul morilor de apă. 34 (Reg) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii de apă sau de vânt, pentru a obține o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă (1). 35 (Reg) Strat de lemn de care este prinsă broasca morii. 36 (Reg) Schelet de lemn pe care este așezată roata morii. 37 (Buc; Trs) Grindă longitudinală care unește ursoaiele morii. 38 (Trs) Bârnă orizontală, paralelă cu fruntarul, cu un capăt mobil, care se reazemă pe calul morii. 39 (Reg; lpl) Fiecare din lemnele care fixează piatra zăcătoare a morii Si: crivace (3). 40 (Rar) Mică piesă metalică pe care este așezat capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă Si: grindă, podoimă¹, posadă². 41 (Reg; șîs ~a prâsnelului) Masă a tigăii. 42 Planșeu din lemn sau din metal care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele Si: (înv) pod¹. 43 Bucățică de plută², de lemn ușor sau de metal în care se înfige fitilul candelei ca să plutească în untdelemn. 44 (Olt) Coardă de viță de vie întinsă între araci. 45 (Atm; Trs; îs) ~a umărului Claviculă. 46 (Atm; Trs; Mol; îs) ~a nasului Cartilaj care desparte fosele nazale Si: (pop) zgârciul nasului. 47 (Mun) Două crenguțe în formă de furcă între care se așează o crenguță orizontală, ca o punte (1), sau alte obiecte, pe care fetele de la țară le puneau afară în noaptea Sf. Vasile sau a Bobotezei, pentru a-și visa ursitul. 48 (Bis; reg) Pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 49 (Pex) Pomană care constă din colaci, bucăți de pânză, covoare, căni de apă etc. și care se împarte pe drumul pe care este dus mortul la cimitir Si: (reg) pod¹.

luntre sf [At: COD. VOR. 91/8 / V: (înv) ~rie (7), (îrg) lin~ / Pl: ~re, (rar) ~ri / E: ml lunter] 1 Ambarcație cu fundul plat, având prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari Si: barcă (1), (înv) caic (1), (îrg) cin (2), (reg) ciobacă, (reg) dubas, (îrg) lotcă, șaică. 2 (Pfm; îe) A se face (sau a se așeza, a se pune) ~ și punte A încerca prin toate mijloacele să obțină, să realizeze, să împiedice etc. ceva. 3 (Pfm; îe) A umbla (sau a fi) (cu curul) în două ~ A juca pe două planuri 4 (Pfm; îae) A fi indecis. 5 (Îs) ~ de Snagov Albie mare scobită într-un trunchi de copac, al cărei interior e împărțit în două părți inegale. 6 (Înv) Efigie de pe vechile monede austriece, reprezentând o barcă. 7 (Reg; îf luntrie) Unealtă la moară.

pod¹ sn [At: COD. VOR. 16/25 / Pl: ~uri / E: vsl подъ] 1 (Înv) Etaj. 2 Spațiu închis între acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. 3 (Rar; îla) Din ~ până în pivniță În întregime Si: complet, radical. 4 (Pfm; îe) A călca (sau a se uita etc.) (ca) din ~ Se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. 5 (Pfm; îe) A călca ca din ~ A merge greu și cu pași nesiguri. 6 (Pfm; îe) A cădea ca din ~ A rămâne surprins, uimit, dezorientat într-o situație neașteptată. 7 (Reg; gmț; îe) A-i face (cuiva) treabă până-n ~ A nu-i face nici o treabă. 8 (Reg; îae) A păcăli. 9 (Reg; îcs) ~ul popii Joc de copii în care jucătorii își pun pumnii unii peste alții. 10 (Asr; pex) Plafon (1). 11 (Atm; rar; îs) ~ul gurii Palat² (1). 12 (Îs) ~ul mâinii Parte orientată spre exterior a mâinii. 13 (Îs) ~ul palmei Parte inferioară a palmei, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 14 (Îs) ~ carstic Porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată după prăbușirea acestuia. 15 Construcție din lemn, piatră, beton, metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni, susținând o cale de comunicație terestră, șosea sau cale ferată, și asigurând continuitatea peste un obstacol natural sau artificial. 16 (Îs) ~ de gheață Strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu, a unui lac, ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. 17 (Rar; îe) A face ~ cu palma A(-și) pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. 18 (Spt; îe) A face ~ul A executa o figură caracteristică de gimnastică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. 19 (Reg; îe) Că n-ăi fi la capul ~ului Se zice când cineva oferă pe ceva un preț derizoriu, față de cât se cuvine. 20 Punte suspendată mobilă la o cetate, la un castel medieval, construită peste un șanț cu apă Si: (rar) podișcă (3). 21 (Șîs ~ de vase, ~ de vase stătător, ~ stătător, ~ de luntri, îrg, ~ mereu) Pod¹ (15) demontabil dintr-o platformă așezată peste un lanț de bărci, de plute etc. legate de ancore sau de piloți. 22 (Șîs ~ umblător; ~ mișcător, ~ de vase umblător, ~ plutitor, ~ pe scripete) Platformă plutitoare care servește la transportul ființelor sau al obiectelor de pe un mal pe celălalt al unei ape curgătoare Si: bac, (reg) brudină. 23 (Reg) Plută¹ (1). 24 (Rel; Mol) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne în drumul cortegiului mortuar. 25 (Mol; pex) Pomană care constă din bucăți de pânză, covoare etc. 26 (Mol; îs) -ul mortului Pânză de pe fața mortului. 27 (Teh) Platformă având formă asemănătoare cu a unui pod¹ (15) folosită ca loc de lucru, de observație, ca element de protecție, ca stativ de vizare etc. Si: (îrg) podișcă (5). 28 (Spc) Macara cu scheletul în formă de pod (15), pe care se deplaseză aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. 29 (Îs) ~ rulant Macara mobilă cu o platformă metalică ce se mișcă pe o cale de rulare situată la înălțime deasupra solului, folosită în ateliere, hale de montaj, turnătorii etc. pentru ridicarea sarcinilor și deplasarea lor pe direcție orizontală. 30 (Îs) ~ul sondei Platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. 31 (Îs) ~ de siguranță Platformă cu deschidere pentru trecere, montată în puțul de mină, spre a reține o rocă desprinsă din pereți sau pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări. 32 (Îs) ~ basculant Construcție metalică mobilă cu tablierul unei deschideri ce se rotește în plan vertical, în jurul unei axe orizontale. 33 (Îas) Pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. 34 (Îc) ~-basculă Basculă cu o platformă pe care se cântăresc vehicule încărcate cu marfă. 35 (Înv) Pavaj de scânduri groase de stejar cu care se podeau străzile Si: caldarâm. 36 (Înv; pex) Stradă pavată cu scânduri de stejar groase. 37 (Înv; pgn) Stradă. 38 (Îlav) Pe ~uri Ca un cerșetor. 39 (Pex; îal) Sărac. 40 (Îal) Fără adăpost. 41 (Îlv) A bate ~urile A hoinări. 42 (Fam; îe) Treci ~u' și-nghiți nodu' Se spune când cineva este nevoit să suporte o situație neplăcută. 43 (Înv) Punte a unei nave. 44 (Înv; spc) Punte superioară a unei nave Si: covertă. 45 (Ban; Trs) Înveliș de scânduri care acoperă partea de jos a interiorului unui vehicul. 46 (Reg; spc) Pod¹ (44) al luntrei. 47 (Reg) Zid de piatră sau de cărămidă pe care e așezat cuptorul de pâine. 48 (Mun; Olt) Suprafață plană în regiune de munte sau de deal. 49 (Reg) Regiune de șes. 50 (Trs; Buc; îs) ~ul pământului Suprafață a pământului. 51 Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, alcătuită dintr-un corp de punte fixat la capete pe dinții naturali și folosită ca metodă terapeutică. 52 (Reg; pan) Platformă pe care sunt fixate pietrele la moara de apă Si: (reg) podină (10), podișor (5). 53 (Reg) Crivac la moara de apă. 54 (Reg) Piesă axată pe fusul de fier care pune în mișare pietrele de la moara de apă Si: (reg) hăitaș. 55 (Reg) Fund al scocului de la o moară de apă Si: podină (12). 56 (Reg) Scoc. 57 (Reg) Stăvilar care permite scurgerea apei când moara nu funcționează sau când la moară vine prea multă apă. 58 (Reg) Bârnă pe care se rulează, cu ajutorul unor vârtejuri, lanțurile care ridică și coboară stavilele de la moara de apă Si: (reg) fruntar, poduleț (4). 59 (Trs; Ban) Punte a stavilei de la o moară de apă. 60 (Pop) Talpă la joagăr. 61 (Reg) Parte mobilă a joagărului, care poartă bușteanul de tăiat în scânduri Si: (reg) car. 62 (Mun) Scoc la joagăr. 63 (Reg) Scândură din față de la moara de vânt, care acoperă pietrele de măcinat și în care se înțepenește vrana Si: (reg) corună, fruntar. 64 (Reg) Fiecare dintre cele două stinghii laterale de la moara de vânt, care susțin coșul. 65 (Ban; Trs; șîs ~ umblător) Bucată de lemn așezată pe perinocul osiei dinainte care, rotindu-se în jurul unui cui, menține poziția carului sau a căruței la întoarceri Si: (pop) vârtej. 66 (Reg; pex) Perinoc la car sau la căruță. 67 (Reg) Parte a osiei care trece pe sub car sau căruță Si: (reg) oplean (3), perinoc, scaun. 68 (Mun) Grup de scânduri alăturate care se rezeamă pe dricul dinainte și dinapoi, peste osiile carului sau ale căruței. 69 (Reg) Oplean la sanie. 70 (Reg) Cruce la sanie. 71 (Reg) Plaz¹ la plug. 72 (Reg) Spetează la plug, suprapusă osiei roților, pe care se sprijină capătul grindeiului Si: (reg) așternut, broască, căluș, căpătâi, gresie, podecior, scaun, spetează. 73 (Pop) Suport pe care se clădește claia sau stogul de fân pentru a le feri de umezeală Si: (pop) pat, podină (6). 74 Platformă superioară a batozei, pe care stau lucrătorii. 75 (Mol) Platformă de scânduri așezată în fața strungii în timpul mulsului. 76 (Reg) Pat¹ la sucală. 77 (Reg) Parte a scaunului dogarului pe care se sprijină doaga în timpul lucrului. 78 (Trs) Parte a greblei în care sunt fixați dinții Si: (reg) carâmb. 79 (Trs) Pânză a secerei. 80 (Trs) Pânză a coasei. 81 (Reg) Ramă de lemn a ciurului. 82 (Nav) Întăritură transversală a zalei de lanț. 83 (Reg) Putină în care se prepară untul. 84 (Trs; Olt) Smântână din care se face untul. 85 (Reg) Strat care se ridică la suprafața laptelui, a borhotului etc. 86 (Olt) Crustă care se face deasupra prunelor puse la fermentat.

DURA², durez, vb. I. Tranz. 1. A construi, a clădi, a zidi (construcții trainice). Am găsit stuh nalt și voinic. Am durat perdele ca pe trei ierni. SADOVEANU, B. 59. În smîrcuri, își durau castorii zăgazuri de lemn și lacuri ciudate, cu un meșteșug și o iscusință la care încă oamenii timpului nu ajunseseră. C. PETRESCU, R. DR. 48. Pentru a nu răzleți feciorii de pe lîngă sine, mai dură încă două case. CREANGĂ, P. 3. Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Poetic) Forfota popasului nu mai avea alean; soarele, luminînd toată slava, dura punți de foc peste vaduri, înălbăstrea întunecimile codrilor. CAMILAR, T. 173. Venea din cer pe cîmp amurgul... De pe înaltul unui munte Dura, din umbră și lumină, în drum o minunată punte. GOGA, C. P. 10. Luna... din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fig. Din sărmana noastră viață am dura roman întreg. EMINESCU, O. I 157. (Refl.) S-a durat între mine și bătrîn o prietinie la cataramă. SADOVEANU, O. VII 295. 2. (Cu privire la stoguri, clăi etc.) A face, a așeza, a clădi. Legau snopii, durau clăile. CAMILAR, N. II 394. Alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. 3. (Cu privire la obiecte) A făuri, a face. Hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cîrjă nouă de alun. ALECSANDRI, T. I 393. Bădiță la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos, Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vîsle din ele. id. P. P. 51. 4. (Cu privire la foc) A face, a aprinde. În mijlocul poienii, feciorii lui Fedeleș durară un foc de-a mai mare dragul. SADOVEANU, O. I 127.

CODIȚĂ, codițe, s. f. I. Diminutiv al lui coadă. 1. v. coadă (1). S-a pus el... luntre și punte, ca să-și vîre codița cea bîrligată undeva, dar; degeaba i-a fost. CREANGĂ, P. 144. Găseam cîte-o codiță de pește și mîneam cu jind. ȘEZ. VI 141. Cucule... Netezește-ți codița, Ca și mîndra cosița! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. 2. v. coadă (3). Era o tăcere nesfîrșită pretutindeni; abia se clinteau tremurînd, ici-colo, în marginea poienilor, frunzele de plop pe codițele lor lungi și subțiri. SADOVEANU, O. IV 484. 3. v. coadă (2). Cînd a veni sîmbăta Leagă de codița ta Un fir galbin de mătasă Și mi-l scoate pe fereastă. ALECSANDRI, P. P. 362. II. Fig. 1. Om lipsit de caracter și de personalitate, care este unealta cuiva, lucrează după directivele și pentru interesele aceluia, îi face jocul. Monitorul era un lingău, codiță de-a lui Isaia. CONTEMPORANUL, VI_I 389. 2. (În legătură cu o știre, un zvon) Adaos, înfloritură, exagerare. Vedea cum una fuge la alta, cum își spun întîmplarea, cum fiecare îi pune cîte-o codiță, cîte-un cornuleț. SLAVICI, N. I 112.

MĂRUNT, -Ă adj. I. (Indică dimensiunea) De dimensiuni, de proporții reduse ; mic. Pre pizmași goni-i-va cu fulgere multe, Și le va da spaimă cu săgeți mînunte. DOSOFTEI, PS. 51/8. Pre la marginele cărții, unde mărturia lor trebuiaște, cu slove mai mănunte insămnate le veți videa. CANTEMIR, HR. 52, cf. 90, id. IST. 143, PISCUPESCU O. 136/4. Sămínța ei este foarte mănuntă. I. IONESCU, c. 84/22, cf. CONACHI, P. 264. Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte, Ca o sămință măruntă, îmi cădeau adînc în minte? HASDEU, R. V. 152. Pomul nalt frumos răsare Din sămínța cea măruntă. ALECSANDRI, POEZII, 236, cf. 34. Puse de tăie scîndurile, făcîndu-le țîndări mărunte. ISPIRESCU, L. 65. Încă nițel, încă nițel și aripioarele lui vor curge ca niște flori mărunte. DELAVRANCEA, V. V. 87. Poate că intrase chiar, cu un pas mărunt, ușor și nesimțit, prin ușa întredeschisă a odăii. HOGAȘ, M. N. 20. O stea măruntă și vie din infinit se ivea mereu prin coroana unui plop. IBRĂILEANU, A. 182. Imensa lume a vietăților mărunte lucrase c-o hărnicie neistovită. SADOVEANU, O. IX, 79, cf. 13. Pe atunci umbla cu pași mărunți pe ulița noastră moș Bodrîngă. id. E. 114, cf. BENIUC, V. 23. Minerii noștri harnici de pe Jii Farămă muntele în cioburi mărunte. DEȘLIU, G. 46. Multe-s frate și mai multe Corturi mari, corturi mărunte. ALECSANDRI, P. P. 77, cf. GCR II, 300. Lelea cu mărgele multe Amiroase-a flori mărunte De pe vale, de la munte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 36, cf. 100, 169, 402, HODOȘ, P. P. 92,482. Piatră măruntă. ALR I 1 372/26, cf. 1 372/30, 35, 40, 45, 75, 77, 79, 85, 87, 251. Din grăunțe mărunte Se fac grămezi mai multe. ZANNE, P. I, 190, De la baltă pînă la munte, Tot zale mârunte (Stelele). GOROVEI, C. 356. ◊ Vite mărunte = denumire pentru oi și capre. De toată turma de vite mari sau mărunte. . . la pășune se lua de la lei 50 și pînă la 80. CR (1830), 25¹*17. ◊ (Ca determinativ, urmînd după un nume de animal sau de plantă, indică specii sau varietăți ale acestora) Ce mi-ai da dar, cînd ți-aș înșira pa nume, vere Moțăilă, numirea strugurilor?. . . Uite: strugure tămîios,. . . coada vulpii, mărunt (mărunțel). JIPESCU, O. 53. Mălaiul mărunt se seamănă ca și cerealele. PAMFILE, A. R. 196, cf. 68. Mei mărunt. PANȚU, PL. 175. Muscă d-a mănuntă. ALR SN I h 243, cf. ALR I 1952/35, 45. Prune mărunte. ALR II 6082/928. ◊ (Adverbial) Făcu semnul crucii mărunt și de multe ori, asupra ușilor și asupra perinei. SADOVEANU, B. 125. ♦ (Despre scriere) Cu litere de dimensiuni reduse. Privi mult scrisul mărunt al fetei. AGÎRBICEANU, A. 76. ◊ (Adverbial) E un volum elegant și mărunt tipărit, pe hîrtie velină. SADOVEANU, O. IX, 322. 2. (Despre suprafețe; în opoziție cu întins, vast) Care ocupă o suprafață redusă ; restrîns, mic. Și sînt și alte api curătoari. . . carile cură prin Acarnaniia și dă în marea ostroavilor mănunte. HERODOT (1645), 95. 3. (În opoziție cu î n a l t) De înălțime, măsură sau statură redusă ; scurt, scund, mic. Fiind locul despre apă cu pădure mănuntă, au pogorît pre mirodenia fumului la locul unde este acum mînăstirea Ețcani. SIMION DASC., LET. 15, cf. N. COSTIN, LET. I A, 5/5. Figura sa. . . domnea între urmașii lui ca un pin puternic între arborii mai mănunți. ASACHI, S. l. II, 70. Și din fundul celor munți Trec prin ape fără punți Albi mocani pe cai mărunți. ALECSANDRI, POEZII, 589, cf. 284. Cum nu-s vîntul ce aleargă Pe oglinda largă Luciul apei de-l încruntă Cu undă măruntă. EMINESCU, O. IV, 24, cf. ODOBESCU, S. III, 65. Pe cai de munte, mărunți, puternici și cuminți, caravana urca la pas. VLAHUȚĂ, O. A. III, 44. Astfel pe cale vorbind, mergeam spre mărunta căscioară. COȘBUC, AE. 157, cf. 55, DELAVRANCEA, H. T. 98. Ajunseră la o fîntînă cu ghizduri mărunte. SANDU-ALDEA, D. N. 67, cf. 12, 81. Trec pe vale la iernat Turmele mărunte. IOSIF, P, 52. Nu rareori se întîmpla ca măruntul meu călugăr să-și tragă iute mîna de pe cîte un hrib. HOGAȘ, DR. I, 233, cf. II, 87. Își făcu loc prin îngrămădeală un bătrîn mărunt, îndesat. SADOVEANU, O. V, 562, cf. X, 8, id. E. 116. Oameni mărunți apar, oameni de munte, și trec cu luntrea peste apele Oltului. BOGZA, C. O. 346, cf. STANCU, R. A. III, 155. Înlemnit în fața colonelului, un ofițer mărunt raporta. CAMILAR, N. I, 84. Ș-acum se găsesc De benchetuiesc. . . La des păltiniș, Mărunt aluniș. ALECSANDRI, P. P. 63, cf. H XI I 5, DR. V, 526. Masa-i măruntă. ALR II/I h 80. 4. (Despre nume de materie sau colective) Cu părțile componente mici sau foarte mici ; fin. Sarea măruntă ce se face tăind drobii nu se pierde aici ca la Ocna. I. IONESCU, P. 354, cf. URICARIUL, XIX, 379. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I, 87. Mustățile lungi și genele rășfrînte li s-au albit de pulberea măruntă din bolovanii de piatră în cari izbesc de dimineață pînă seara. DELAVRANCEA, V. V. 118, Cf. SANDU-ALDEA, D. N. 19. Suflarea aspră a crivățului. . . rîdica spre naltul nourilor vîrteje sure de gheață măruntă. MIRONESCU, S. A. 23. Și calea ți-aș vărui Tot cu var de cel mărunt Ca să ajungi mai curînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 115. Făină menuntă. ALR I 1372/85, cf. 1372/26,35, 40, 45, 69, 75, 77, I 79, 87, 251. Brînză măruntă la putină. ib. 1818/786. Cărbune mărunt. GL. V. J. ◊ (În ; context figurat) Și tot mai blînd răsună cîntări molcomitoare. . . Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. PĂUN-PINCIO, P. 93. ♦ Cu bobul mic. Cf. DR. XI, 125. Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii Tot de grîu mărunt Și de arnăut. ALECSANDRI, P. P. 116. Iar prin brazde-a azvîrlit Arnăut cu grîu mărunt. PĂSCULESCU, L. P. 25. (Regional) Vin mărunt = vin de bună calitate. Aleze zin d'e cel mărunt. Gruia s-îmbâta curund. POP., în JAHRESBER. VI, 54. ** S p e c. (Despre ploaie, burniță sau ninsoare) Cu stropi sau fulgi mici și deși. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavale. EMINESCU, N. 33. Afară era moină, cernea de sus o bură măruntă. VLAHUȚĂ, O. A. III, 72. Și-n țîrîitul măruntei ploi auzi Parcă-un suspin, ce-ncearcă să te-nmoaie. PĂUN-PINCIO, P. 48. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. TOPÎRCEANU, B. 23, Începe o ploaie rece, măruntă. BART, S. M. 15, cf. CAMIL PETRESCU, O. III, 192, ALR I 1 978/35. ◊ (Adverbial) S-a luminat a ploaie... începe să cearnă mărunt și-nțepos. CARAGIALE, O. I, 144. Ningea mărunt și des, iar o furie de viscol împrăștia fulgii de-a lungul ulițelor. DEMETRESCU, O. 122. Ploua mărunt. . . Crengile pădurii începeau să se acopere de ploaie. SAHIA, N. 76. 5. (Adesea adverbial) (Tăiat, rupt, sfărîmat) în bucăți de dimensiuni (foarte) reduse. Și chedrii din Livanul Domnul îi detună. . . Mănunt îi zdrumică. DOSOFTEI, PS. 87/11. Tot trupul tăiat cu cuțite mănunt eși vitejeaște biruind cătră D[u]mn[e]dzău. id. V. S. octombrie 6^v/6. Să iei patlageanele. . . și dupe ce le vei da undă să le scuri de apă bine și să le tai măruntu (a. 1749). GCR II, 43/34. În oale fierbea curechiu, cu clisă Rîncedă și cu ceapă mănuntă. BUDAI-DELEANU, Ț. 304. Să iai buruiană. . . proaspătă, mărunt pisată, un pumn plin. CALENDARIU (1814), 173/24. Unul apă îi aduce, Altul îi taie mere, Al treilea mărunt i le face. ȘEZ. IV, 144. Tai pînea mănunt. ALR II 3 474/76. 5. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). Dar atuncea greieri, șoareci, Cu ușor măruntul mers, Readuc melancolia-mi Iară ea se face vers. EMINESCU, O. I, 106. Iară freamătul de frunze Îngîna măruntu-ți mers. PĂUN-PINCIO, P. ◊ (Adverbial) Pășea iute, mărunt, ușor, ca un șoarice. DELAVRANCEA, H. T. 99, cf. AGÎRBICEANU, A. 458. Se urcă, fugi mărunt, își alese un loc și începu să se sorească. C. PETRESCU, R. DR. 26. Îmi închipuiam, cred, că mi-i dragă copila care trecuse mărunt pe lîngă mine. SADOVEANU, O. VII, 317. Două cîrduri de oi urcau mărunt spre cîmpie, pe culmea plină de nenumărate poteci. PREDA, I. 143. ♦ (Substantivat f. art. ; regional) Numele unui dans popular. Cf. VARONE, D. II. (Despre ființe) Care este de vîrstă fragedă, abia născut sau de cîțiva ani; care este nevîrstnic, mic. Să răpească și să fure Fete mari cu ochi de mure, Și copii mărunți de ani, Copilași de cei bălani. ALECSANDRI, POEZIIi, 414. Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți, DELAVRANCEA, V. V. 225, cf. 131. Copiii mei sînt toți mărunți. CIAUȘANU, GL. ◊ (Substantivat) Sforăiau subțire, învălmășiți în somn, mărunții familiei. V. ROM. ianuarie 1956, 37. ♦ (Substantivat, în credințele populare, eufemistic) Ielele. MARIAN, D. 336. Mă-n- tîlnii cu Frumoasele, Multele, Măruntele. id. ib. III. (Indică cantitatea ; învechit, substantivat, în l o c. a d v.) Cu măruntul = în cantitatate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. S-au hotărît... ca acele cîte două plătească la vameșul cel ce le strînge cu măruntul (a. 1822). DOC. EC. 250. Îl va împărți prin vînzare și pe la alții din coprinsul Prințipatului, ca și ei să vînzâ cu măruntul pe la particulari (a. 1 839). ib. 732, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU. Este o bonificație. . . ce o acordă angrosiștilor și aceștia detailiștilor. . . la vînzarea cu coletul sau cu măruntul. I. PANȚU, PR. 5. IV. (Învechit, rar ; indică intensitatea, în opoziție cu p u t e r n i c, t a r e, intens) De intensitate redusă ; ușor, slab, scăzut, mic. Se face slobozire de toate tunurile , și focul cel mărunt, începînd mehterhaneaua și altă muzică. GHEORGACHI, LET. III, 303/38. V. (Indică valoarea, calitatea) 1. (În opoziție cu v a l o r o s, î n s e m n a t, i m p o r t a n t) Care are o valoare, o importanță redusă, neînsemnat, mic. V. m i n o r. Nu huli . . . nici blâstemă pre zioa ceaia ce-au născut, fac mulți și în boale mărunte. CORESI. V. 146. De lucrurile a toată lumea gîndește, cele mai menunte le trece cu gîndul. M. COSTIN LET. I, 282/30. Multe războaie mai mănunte au avut romanii cu dachii în Misia. CANTEMIR, HB. 166, cf. 322. Noi aice ne mărginim numai a arăta lista cărților ce au ieșit de sub teascurile sale, afară de afișuri, bileturi, înștiințeri și alte tipărituri mărunte (a. 1 851). URICARIUL, XIII, 342. Să te angajezi la o tipografie mică, dintre acelea care execută lucrări mărunte, ca practicant. PAS, Z. I, 300. Judecă judecătorul procese mărunte – furturi de găini, furturi de oi, bătăi între neamuri. STANCU, D. 257, cf. V. ROM. iulie 1 953, 94. Evidența cheltuielilor mărunte o ține nevastă-mea. V. ROM. iulie 1 954, 297. Și-ți tot minte mii și sute Și mai mari și mai mănunte. JARNIK-BÎRSEANU, D. 276. Cheltuieli mărunte fac datorii de frunte. ZANNE, P. V, 164. ◊ S p e c. (Despre bani, monede) O monedă măruntă se va stămpa din aramă. AR (1829), 170¹/46. Să-mi dai bani mărunți de cîteva mii, ca să-i am la îndemînă. SADOVEANU, O. X, 577. Șept'e buț D'e ban morunț, Să nu-ț paie că-m dai mulț. T. PAPAHAGI, M. 100. ♦ (Substantivat ; la pl. sau la sg. cu sens colectiv) Mărunțiș (III 2) Și n-am mărunte. . . D-o săptămînă n-am luat socoteli prăvăliei. DELAVRANCEA, O. II, 361. Taxa diseară; acum n-am mărunte, zise el. CONV. LIT. XLIV₁, 41. N-am mărunt. I. CR. III, 119. N-am mărunt să-ți dau restul. MAT. DIALECT, I, 180. ♦ ( Substantivat, f. pl., adesea în corelație cu „multe”) Fleacuri, nimicuri,. mărunțișuri. Cf. LM. Și acum intră în casă începe-a se chicoti și a spune de la nuntă multe și mărunte. CREANGĂ, P. 173. cf. ȘĂINEANU, D. U. S-au întors la Malu, vorbind cîte și cîte mărunte. SADOVEANU, M. C. 138. De la un asemenea flecar, cu agerime descusut, multe și mărunte se puteau afla. C. PETRESCU, A. R. 17. ** (Substantivat, f. pl.; rar) Amănunte, detalii. A cunoaște toate mănuntele unei pricini. PONTBRIANT, D. ◊ Loc. a d v. (Cu) de-a mărunta = în mod amănunțit, cu de-amănuntul. Cf. COSTINESCU, ARHIVA, II, 198, BARCIANU. Din oraș la Țăligrad La sărdaru lu Novac, Lua ul'iț d-a rînda, Birturi d-a mărunta. ALEXICI, L. P. 8. 2. (Despre oameni) Lipsit de finețe psihică și intelectuală, lipsit de înțelegere, de generozitate ; (despre idei, sentimente, fapte ale oamenilor) care arată sau trădează lipsă de rafinament, care dovedește orizont îngust. V. b a n a l, meschin. Femeile, în genere, cînd au simțul comicului, îl au mărunt. IBRĂILEANU, S. L. 45. Poale lungi și minte scurtă Judecată mai măruntă. ZANNE, P. III, 307. ◊ (Adverbial) Entuziasmul este altoit pe același fond de nemulțumire și pe aceeași concepție mărunt pesimistă. LOVINESCU, C. VI, 17. 3. Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rînd. Ștefan vodă strîns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă. SIMION DASC., LET. 43. Aici, în ziua asta de duminică, e plimbarea poporului mărunt. SADOVEANU, O. IX, 230. Dacă mergi dumneata, merge tot Oboru, și dacă merge Oboru, merge toată negustorimea măruntă. CAMIL PETRESCU, O. II, 101. A cunoscut nevoile și suferințele părintelui unei mărunte familii mic-burgheze. V. ROM. septembrie 1 954, 137. - PL: mărunți, -te. – Și: (învechit și popular) mănúnt, -ă, (învechit) mînúnt, -ă, (regional) menúnt, -ă, morúnt, -ă adj. – Lat. minutus, -a, -um.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau, a ceva). Trecînd, se opri la cutioarele de argint, de sidef, de fildeș. C. PETRESCU, C. V. 377. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia, Vrun prinț mai tînăr cînd trecea. COȘBUC, P. I 56. Îi aștepta cu o bîtă de corn în poartă și pe care cum trecea, mi-l măsura peste spate. RETEGANUL, P. V 47. Ei trec ca vijelia cu aripi fără număr. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Urmat de determinări locale) Trecu prin fața unei case mari. DUMITRIU, N. 159. Popoare nouă de viteji trec pe pămîntul strămoșesc, ducînd foc și sabie la dușman. SADOVEANU, O. I 247. Treceau drumeți pe lîngă ea, Șoptind, dar fata nu-i vedea. COȘBUC, P. I 283. Trece lebăda pe apă Între trestii să se culce. EMINESCU, O. I 207. ◊ Expr. Trece ca pe lîngă o moară pustie, se spune despre cineva care trece pe lîngă o casă cunoscută fără să intre sau pe lîngă o persoană cunoscută fără să o salute. A trecut baba cu colacii = e prea tîrziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. A nu-i trece cuiva pe dinainte v. dinainte (1). ♦ A merge rînduri-rînduri formînd un convoi, o coloană; a se perinda. O căprioară răsări la marginea poienii... Pe urmă se arătă alta și alta: toate trecură mînate de spaimă. SADOVEANU, O. I 64. O sărmane! ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? EMINESCU, O. I 134. ◊ (Metaforic) Pe jos, valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 331. ◊ Tranz. (În expr.) A trece în revistă = a inspecta trupele (adunate în acest scop într-o anumită formație); fig. a considera fapte, evenimente, în desfășurarea lor. Ceasuri întregi stăteam cu Panu adeseori și ne treceam în revistă viața de școală. HOGAȘ, DR. II 119. ♦ (Despre vehicule cu rută fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit; a intra și a ieși din stație. După trenul acesta nu va mai trece poate nici unul. DUMITRIU, N. 77. Veneau trenuri de departe și treceau în depărtări. SADOVEANU, O. V 21. ♦ (Despre păsări) A străbate văzduhul în zbor; a zbura. Peste vîrf de rămurele Trec în stoluri rîndunele. EMINESCU, O. I 214. Iar pe sub grozavii nori Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. III 8. Trece-un cîrd de rîndunele Pe deasupra casei mele. BIBICESCU, P. P. 371. ♦ (Mai ales despre proiectile) A străbate aerul. Alicele mi-au trecut pe la urechi. DUMITRIU, N. 36. Chiar cînd merg ceva mai departe, obuzele trec pe lîngă tine, stîrnind curent. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. ♦ (Despre vînt, vîrtej) A sufla, a bate. A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor. TOPÎRCEANU, B. 45. ◊ Fig. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare! SADOVEANU, O. VII 55. ♦ (Despre ape curgătoare) A merge la vale; a curge. Pe-aici au trecut odată puhoaie, Acum, alb în soare, sclipește pietrișul, Iar Crișul, În matca lui leneș se-ntinde, se-ndoaie. BENIUC, V. 99. Trebuie să mai treacă multă apă pe Moldova pînă ce-i învăța tu atîtea ș-atîtea. SADOVEANU, O. VIII 213. Valul trece neoprit. ALECSANDRI, P. II 101. Apa trece, pietrele rămîn. ♦ (Despre corpuri cerești sau despre nori) A se mișca pe cer. Sus, peste clipirile stelelor, treceau grămezi uriașe de nouri. SADOVEANU, O. VI 11. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. Un nor trecea pe ceruri, pămîntul aburind. BOLINTINEANU, O. 242. ♦ (Despre lumină) A se întinde peste..., a ajunge, a cuprinde pe rînd (locuri, ființe, lucruri, unele după altele). Soarele răsare și trece cu lumina lui peste oameni și peste dobitoace, peste cîmpuri și peste ape, apune, și a doua zi răsare iar. STANCU, D. 13. ◊ (Metaforic) Cozma vorbea liniștit, încruntat; parcă de cînd era el, lumină de zîmbet nu trecuse pe chipul lui. SADOVEANU, O. I 469. Iar pe buze-i trece un zîmbet Înecat, fermecător. EMINESCU, O. I 67. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51. Băiatul cel bubos însă, de cîte ori trecea cu cofa la apă și ea era la fereastră, vedea că îi tot rîde. ISPIRESCU, L. 386. Nu știu luna pe cer merge, Ori puica la apă trece, Să-mi aducă apă rece. TEODORESCU, P. P. 319. ♦ (Despre ape curgătoare și despre drumuri, șosele) A avea cursul sau traseul prin... Dîmbovița trece prin București. ▭ Șosele care trec prin sate Ca niște rîuri fără valuri Ce scînteind lucios în soare, Coboară văi, ridică dealuri. D. BOTEZ, F. S. 6. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strîmte și noroioase, ce trec prin noianul de case mici. EMINESCU, N. 33. 3. Intranz. A se abate pe undeva sau pe la cineva; a face o vizită (scurtă) cuiva. Nu s-a putut stăpîni să nu treacă pe la Avrum, să vadă ce se mai petrece. REBREANU, I. 35. S-a dus după leac, trecînd iarăși pe la Ileana. SBIERA, P. 30. Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la nuntă. ISPIRESCU, L. 94. 4. Tranz. (Popular) A ocoli. Aoleo, frate Răsneț! Ce ne treci ca un drumeț Și nu vii să ne mai vezi? ALECSANDRI, P. P. 280. ◊ Fig. Ori acu, ori altă dată, blestemu să nu te treacă. ȘEZ. XII 66. ◊ Expr. A trece (pe cineva sau ceva) cu vederea = a) a nu lua în seamă, a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite. Ai trecut cu vederea și ai nesocotit vînatul numit «grives». ODOBESCU, S. III 24; b) a nu lua în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. E păcat grozav, pe care nu poate să-l dezlege ori să-l treacă cu vederea nici un vlădică. GALACTION, O. I 76. Își dedea silința să uite cele petrecute, să le treacă cu vederea, ca și cînd nu ar fi fost. SLAVICI, O. I 179. Te rog iubită Anicuță să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale. ALECSANDRI, T. 183. A trece (ceva) sub tăcere v. tăcere. 5. Intranz. A depăși (un anumit loc sau punct), a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. Călătorule! nu trece, stă, cetește și cunoaște. CONACHI, P. 88. ◊ (Mai ales urmat de determinări locale sau temporale) Pe cerul îndepărtat și senin, soarele abia trecuse de amiază. BOGZA, C. O. 24. Cum trecu de poartă, vizitiul începu a chiui. La TDRG. Trecînd de aci, văzu un bolnav zăcînd în pat. RETEGANUL, P. II 59. ◊ Fig. Mă doare că te muncesc, Cobilo, dar poate c-așa ne-o ajuta scrisul să trecem și d-astă primejdie. DELAVRANCEA, S. 204. ◊ Expr. A-i trece cuiva înainte = a ocupa locul, rîndul cuvenit altcuiva; a lăsa pe altul în urmă; fig. a depăși pe altul în merite, demnități, ranguri. S-au găsit alții mai destoinici ori mai dibaci, care mi-au trecut înainte. SADOVEANU, A. L. 18. La mir [boierii țării] trebuia să lase să le treacă înainte plăcintarii, lăptarii și bucătarii Fanarului. GHICA, la TDRG. ◊ Tranz. Voi vă opreați din joc... și vă uitați după el. Pe urmă, după ce trecea colțul, vă vedeați mai departe de ale voastre. PAS, Z. I 60. Unde sîntem? Am trecut orașul?... Dar afară nu se putea vedea nimic. SAHIA, N. 86. De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig.. Mînia grădinarului trecu orice hotare cînd veni și văzu acea mare prăpădenie. ISPIRESCU, L. 152. 6. Tranz. A merge peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. Se vestise la mare depărtare, că nohaii au trecut Nistrul, după războiul Tomșei. SADOVEANU, O. VII 77. Trecură dealuri, trecură munți și văi. ISPIRESCU, L. 22. Și cînd să treacă un pod peste o apă mare, iaca o nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. CREANGĂ, O. A. 245. Ei zboar-o vijelie, trec ape făr’ de vad. EMINESCU, O. I 98. ◊ (Urmat de determinări modale) Fugariul însă, sporind mai mult, au ajuns pînă la un sîn de mare... pe care bietul rob, cu așa grabă l-au trecut înot. DRĂGHICI, R. 167. ◊ Fig. Treci, dorule, Murășul, Nu-mi mai rupe sufletul; Treci, dorule, Tîrnava, Nu-mi mai rupe inima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. ◊ Expr. A trece pragul casei v. prag (2). A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea v. drac. Nu zi hop, pînă nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbîndă încă nesigură. ◊ Tranz. fact. (Cu complement dublu) Mă trecuși, măicuță, dealu... Să nu ne vedem cu anu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Intranz. Cînd au ajuns băiatul la foc, n-au știut ce-i acesta, un deal ori alta ceva? Au dat să treacă peste dînsul și n-au putut. SBIERA, P. 34. Că valea-i cu pietricele, Nu poci trece preste ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. Armăsariul l-auzea... De la iesle se smucea, Peste zid ușor trecea. ALECSANDRI, P. P. 130. (Fig.) Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă, Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. Nimeni nu mai are curajul să treacă șoseaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 283. A trecut drumul pe dinaintea noastră și a intrat iar în pădure. CREANGĂ, P. 120. ♦ Intranz. A merge pășind peste cineva sau ceva, călcînd în picioare, zdrobind. A venit un tîlhar de general cu un regiment de călăreți și toate oalele mi le-a spart, a trecut cu caii preste ele. RETEGANUL, P. II 20. Iată o nuntă de furnici... Să trec peste dînsele, am să omor o mulțime. CREANGĂ, P. 237. ◊ Expr. A trece peste cineva = a nu-l lua pe cineva în seamă, a-l desconsidera, a-l disprețui. Vor trece peste voi cum trec tătarii peste bălăriile pustiului! DELAVRANCEA, O. II 247. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste... ). M-a trecut în luntre pe celălalt mal. GALACTION, O. I 63. Se roagă de turc să-i treacă de cea parte. RETEGANUL, P. III 5. Văzînd și pe Ercule cu nevasta, el fu gata a-i trece soția dincolo preste gîrlă. ISPIRESCU, U. 74. Trage podișca de car, Să mă treci la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ (Cu complement dublu) Ș-o să pui murgul înot Să mă treacă Oltul tot; Că cu luntrea nu mai pot. TEODORESCU, P. P. 323. 8. Tranz. A atinge un obiect alunecînd ușor pe suprafața lui. Își trecea limba peste buzele arse parcă, și surîdea cu ochii albaștri. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Uneori își trece mîna peste frunte, peste ochi, ca să alunge închipuirile stăruitoare. C. PETRESCU, A. 277. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. ◊ Intranz. (În expr.) A trece peste ceva cu buretele = a da ceva uitării, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin... sau peste... Iar traista o purtau cu frînghia trecută peste amîndoi umerii. BOGZA, C. O. 26. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. Venea la vale un cîine, care trecea dintr-o curte într-alta. DUMITRIU, N. 159. Ianco, fără a-i răspunde, trece din nou în cîrciumă. DAVIDOGLU, M. 12. Trecu la cealaltă ușă, fură clopoțelul și se întoarse. ISPIRESCU, L. 255. A crescut Murășu mare... Nici îi luntre Și nici punte Să trec la mîndruța-n curte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. ◊ Expr. A trece la cineva (sau în rîndurile cuiva) sau a trece de (sau, învechit, în) partea cuiva (sau a ceva) = a se ralia la ceva, a se alia cu cineva. Ardelenii vîndură pe domnul lor într-un chip foarte mîrșav; căci ei, înțeleși fiind cu Basta de mai nainte, trecură în partea vrăjmașului. ISPIRESCU, M. V. 51. Oastea cea curat moldovenească a lui Petru cel Șchiop se grăbi a trece la Potcoavă, pe care-l dorea de mai nainte. HASDEU, I. V. 187. Miron nu vru la 1674 să treacă cu Petriceico-vv. în partea polonezilor. BĂLCESCU, O. I 185. ◊ Fig. O parte din versurile sale [ale lui Eminescu] au trecut în rîndul cîntecelor populare. BENIUC, P. 24. ◊ Expr. A trece pe linie moartă v. mort (6). ◊ Tranz. [Locomotiva] trăgea un vagon de marfă gol. Îl trecu de pe o linie pe alta, cu ușile lui larg deschise, pustii. DUMITRIU, N. 70. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «din lume», «din viață») A muri. Stăpîne al ființei mele, nu este nimic alta decît că roaba ta dorește să treacă din această lume. SADOVEANU, D. P. 112. ◊ Refl. Ursul făcu numai joap! în cuptoriul cu foc... Și așa s-au trecut ursul în chinurile cele mai cumplite. SBIERA, P. 205. Au căpătat oftică și s-au trecut din viață. DRĂGHICI, R. 3. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mînă în mînă) pînă la... Cofăielul trece la moș Vîrlan. Bea și moș Vîrlan. SADOVEANU, O. VIII 162. (Tranz.) Trage o dușcă zdravănă și trece băutura bătrînului. REBREANU, I. 14. O apucă alții ș-o trec mai departe. ȘEZ. I 272. ◊ Expr. A trece din mînă în mînă (din om în om sau de la unul la altul) = a ajunge pe rînd de la unul la altul. Pachetele de cărți treceau din mînă în mînă. DELAVRANCEA, S. 123. (Tranz.) Poftiți de-nchinați o dată, Vă udați gura căscată Și-o treceți din mînă-n mînă. TEODORESCU, P. P. 171. (Rar) A trece din ureche în ureche = a se transmite de la unul la altul prin viu grai. Vestea trecu din ureche în ureche. C. PETRESCU, C. V. 297. A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură v. gură (I 3). A trece din generație în generație (sau din tată în fiu) = a se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. ♦ Tranz. A transmite ceva (mai ales averea). Au înzestrat-o cu patru table de porumb... trecîndu-i și casa din capul satului. REBREANU, I. 48. Și acum (bătrîna) o trecea (casa ei de zestre) copilului ei. BASSARABESCU, la TDRG. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou cîmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva. Se hotărăște să nu mai întrebe despre el și trece la niște încurcate daraveri de pămînt. SADOVEANU, O. VIII 184. Abia trecusem la partea a doua a abecedarului. SAHIA, N. 21. E păcat să rămîi fără leac de învățătură, zicea părintele... ești acum la ceaslov și mîne-poimîne ai să treci la psaltire. CREANGĂ, A. 7. ◊ Expr. A trece la fapte = a trece la acțiune, a acționa, v. acțiune. ◊ Tranz. Cînd ajungeai la scoarța din urmă a cărții, (dascălul) te trecea la... gramatica compusă de... Neofit Duca. GHICA, la TDRG. ♦ (Urmat de determinări în care alternează «de la» cu «la», mai rar «din» cu «în») A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. A trece de la starea lichidă la starea gazoasă. ◊ Tranz. Iată cincizeci de pașale Că veneau la Iancul Mare, Să-l treacă-n legea turcească Dintr-a lui, a creștinească. TEODORESCU, P. P. 481. 13. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A introduce (pe cineva sau ceva) înțr-o clasificare, într-o rubrică (v. înregistra, înscrie); a repartiza pe cineva undeva. Se așază, ia condeiul și-ncepe a trece hîrtii la registru. CARAGIALE, O. II 213. Să mă treci la catastif pe mine?... Da ce sînt eu, să mă treci la izvod? ALECSANDRI, T. 111. Cum s-o dus, cum ni l-o tuns. Ni l-o tuns la Bozîieni, L-o trecut la atnileri (= artilerie). ȘEZ. II 182. ◊ Refl. pas. Clăcașii, transformați în robi, nu numai că urmară a se vinde împreună cu pămîntul lor, dar și numele lor începu a se trece în actul vînzării. BĂLCESCU, O. I 139. ♦ A înscrie un bun imobil pe numele cuiva. Acum are două milioane, avere trecută pe numele nevestei. DELAVRANCEA, la TDRG. 14. Tranz. A susține cu succes un examen, a fi declarat reușit, admis; a înainta în treptele învățămîntului, a fi promovat într-o clasă superioară. După ce-a trecut examenul de bacalaureat, s-a înscris la drept. VLAHUȚĂ, O. A. 257. II. 1. Intranz. A străbate un drum (îngust) sau un spațiu gol. În zori de ziuă ajung la palat și, trecînd cu dînsa printre străji, o silesc să intre în odaia ei tot cum a ieșit. CREANGĂ, P. 269. Dar poate acolo să fie castele... Să treci tu prin ele, o sfîntă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină. EMINESCU, O. I 38. ◊ Tranz. Golescu trecu sala și din pragul altei odăi, îl pofti pe beizadea Scarlat Ghica. CAMIL PETRESCU, O. II 490. ◊ Expr. A-i trece cuiva ceva prin gînd v. gînd (4). A-i trece cuiva ceva prin minte v. minte. A-i trece cuiva ceva prin cap = a-i trece cuiva ceva prin minte. (Rar) A nu-i trece cuiva ceva nici prin vis, se spune față de întîmplări sau situații cu totul neașteptate, care provoacă uimire. Să am... Și cai și trăsură Care nu-mi trecură Nici măcar prin vis. ALECSANDRI, T. I 37. ♦ A străbate cu osteneală, a-și face drum cu greu, a înainta (prin... sau printre... ); a răzbate. Porneam cu o nouă însuflețire, călcam prin smîrcuri, treceam prin desișuri. SADOVEANU, O. VIII 205. Trecurăm cum trecurăm pînă aci stăpîne; mai avem un hop. ISPIRESCU, L. 6. Trec prin tină, nu se-ntină; De voinic tînăr s-anină; Trec prin apă nu se-neacă, De voinic tînăr se leagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ Expr. A trece ca un cîine prin apă = a nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. Da multe mai știi și dumneata. – Știu, firește; cum să nu știu?... că pîn’ la vîrsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un cîine pîn apă. CARAGIALE, O. III 53. A trece prin foc și prin apă = a avea de îndurat multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. Cînd sînt zile și noroc, treci prin apă și prin foc și din toate scapi nevătămat. CREANGĂ, P. 235. Un om cu maniere nobile... un om în sfîrșit ce trecuse prin foc și prin apă. NEGRUZZI, S. I 73. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. A trimis acolo o scrisoare ca pentru un prieten al lui – vorbă să fie! – și ne trece iarăși prin toate apele: că sîntem popor așa și pe dincolo, că sîntem o țară nu știu cum. PAS, L. I 251. ♦ (Despre legi) A fi aprobat, a fi votat. Legea a trecut prin Marea Adunare Națională. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat, de trăit; a fi supus la... Cine nu-și mai amintește de suferința prin care a trecut camaradul nostru Bozan? SAHIA, N. 36. Prin multe focuri și prin mari greutăți a trecut și Brăila pe vremuri. VLAHUȚĂ, O. AL. I 124. Crîncu, prin cîte trecuse și tot era voinic și frumos, de gîndeai că nici un gînd nu l-o mîncat în viață. RETEGANUL, P. III 55. Trec prin fel de fel de ispite, necazuri și nevoi. ISPIRESCU, L. 61. ◊ Tranz. (Rar) Cînd îi vorba de mers la curte, parcă m-aș duce la moarte, mai ales de cînd mi-a spus vrăjitoarea c-am să trec o cumpănă mare. CONTEMPORANUL, VI_II 7. 3. Intranz. A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut. CARAGIALE, O. II 74. Și prin frunzele uscate Rînduri-rînduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. A-i trece cuiva ceva printre degete = a lăsa să-i scape ceva, a pierde ceva. Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?... nu se poate. ALECSANDRI, T. 546. A trece mulți bani prin mîinile cuiva, se spune cînd cineva cheltuiește mult și fără socoteală, risipind. ◊ Tranz. Ea numai trecuse mîna prin deschizătură și apucase toporul. SADOVEANU, O. VIII 194. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, strecurare, cernere. 4. Intranz. A ieși pe partea cealaltă (făcînd o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. Dar nu mai tăceți, măi? Că ia, acuși trec cu picioarele prin păreți și ies afară cu acoperămîntul în cap, zise Lăți-Lungilă. CREANGĂ, P. 254. Lasă-le, saracele, Că-s catane tinerele, Nu știu rîndul la oțele, Ș-o trece focu prin ele, Ca coasa prin buruiene. ȘEZ. II 79. ◊ (În diverse expresii, sugerînd senzații neplăcute) Deodată a simțit că-i trece Junghiul pe sub coaste, fulgerat și rece, Și s-a strîns de spaimă toată lîngă pom. COȘBUC, P. I 253. Cînd i-a zărit împărăteasa [pe căței] i-au trecut numai rece pin inimă. SBIERA, P. 109. Cînd s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheața îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul. CREANGĂ, P. 26. Prin lumea spăimîntată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte. ALECSANDRI, P. II 11. ◊ Tranz. Îi bate tare pieptul ș-o trece un fior. MACEDONSKI, O. I 244. (Expr.) A trece (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie v. foc (I 2). A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul săbiei (sau sub sabie, sub paloș) = a tăia, a omorî (cu o armă ascuțită). Îi trecură pe sub ascuțișul săbiei. ISPIRESCU, M. V. 29. Pe care-l prindea Pe subt paloș îl trecea, Pînă cînd îi isprăvea. TEODORESCU, P. P. 512. ♦ A pătrunde în întregime prin... Numai să fie bine fripți [puii], știi colea, să treacă focul printr-înșii. CREANGĂ, P. 33. 5. Tranz. A năpădi pe cineva (fără a putea fi oprit). Nu cumva mă trădez? se gîndi Anculia simțind că-l trece nădușeala. DUMITRIU, N. 179. Negoiță luă o hotărîre mare de-l trecură mii de nădușeli. GALACTION, O. I 300. Sudori reci și calde îl trecură. BUJOR, S. 25. Rîde, cît îl trec lacrîmile, de gluma pe care-a făcut-o. EMINESCU, N. 143. ◊ Expr. A-l trece pe cineva cu rece și cu cald = a fi zguduit de o emoție puternică. Parcă-l trecea cu rece și cu cald, parcă vedea pe Anica cum îi rîdea. La TDRG. ♦ (Popular, despre excremente și despre urină) A nu putea fi reținut. Din cauza usturimii, îl podidesc lacrimile și cîteodată îl trece udul. PAS, Z. I 65. Nu mă faceți, că ia acuș vă ard cîteva jordii prin țolul cela, de v-a trece spurcatul! CREANGĂ, A. 128. III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfîrșit). După-amiaza trecu liniștită, fără întîmplări. SADOVEANU, O. VII 161. Pe măsură ce trece vremea, îmi dau seama ce minunat tovarăș mi-am căpătat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 9. În ce vară? În ce an? Anii trec ca apa... TOPÎRCEANU, B. 9. Și-ncet ce trece viața Cînd n-ai nici un noroc – Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! COȘBUC, P. I 61. Nu trece nici un ceas la mijloc, și-un cuptiori de plăcinte, cîțiva pui pîrpîliți în frigare și prăjiți în unt... erau gata. CREANGĂ, P. 10. ◊ (Metaforic) Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atîtea clipe. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. Pe zi ce trece v. ce (IV 1). Mai trece ce mai trece = după o bucată de vreme, după un timp (nu prea lung). Mai trecu ce mai trecu și mai mărindu-se și dînsul, într-una din zile, ducîndu-se iarăși la vînat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat. ISPIRESCU, L. 122. Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea tîrziu, mai e timp. Nu te mai face așa de bătrîn, că doar nu ți-i vremea trecută. CREANGĂ, P. 154. Nici acum nu e timpul trecut. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (Cu pronumele personal în dativ) Povestea verzi și uscate, ca să le treacă timpul. ISPIRESCU, L. 98. Hai, leliță, la prisacă, Timpul dulce să ne treacă. ALECSANDRI, P. P. 344. ♦ Refl. A se epuiza, a se sfîrși, a nu mai fi actual. He-he-he! rîse jupîn Năstase, s-au trecut acele vremuri! Curcanul cel bătrîn ți-o jucat festa. Ce să faci?... s-o trecut vremea curcanilor. ALECSANDRI, T. I 227. Supărate-s fetele Că să trec cîșlegile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). O, fii ai soarelui! Voi ați văzut cum împărățiile trec. BOUREANU, S. P. 10. Toate ale lumii trec și rămînem în veci cu dulceața ori cu otrava faptelor noastre. SADOVEANU, O. VIII 251. Ei nu-i trecea Răbdarea așteptînd. COȘBUC, P. I 283. ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. Criza cea mare a trecut. C. PETRESCU, C. V. 205. Trece-un rău și altu vine, N-am nădejde de mai bine; Trece-un rău ș-o supărare, Și-mi vine alta mai mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ (Cu pronumele personal în dativ) Și-n toată făptura ei atîta lumină și veselie, că-ți treceau parcă toate necazurile numai cît te uitai la ea. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Încercă deci, după ce se văzu singură, a-și face voie bună, ca să-i treacă urîtul, și tot cîntînd merse înainte. RETEGANUL, P. IV 4. De-a cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. ALECSANDRI, P. P. 234. ◊ (În construcții impersonale) Așa ne învățase o babă să facem, ca să ne treacă de rîie. CREANGĂ, A. 28. Ardă-l focu pe badea, Că rău mi-a rupt inima, Și mi-a rupt-o tocma-n zece, Cît trăiesc nu mai îmi trece. HODOȘ, P. P. 86. 3. Tranz. A petrece (un timp, o epocă din viață). Ea vedea încă seara, în pat, cu ochii pe jumătate închiși, printre gene, ca într-un vis, dormitorul nesfîrșit al internatului în care-și trecuse copilăria. BART, E. 102. Altă grijă nu avea sărmanul decît cum să-și treacă viața dintr-o zi în alta. SBIERA, P. 282. Dară acești doi ani care am trecut în casa păstoriului au fost prea amărîți pentru mine. KOGĂLNICEANU, S. 138. Valea sui, dealul cobor, Îmi trec viața tot cu dor. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și întrebuința vremea (fără folos); a-și pierde vremea. Să nu ne trecem vremea căutîndu-l. RETEGANUL, P. I 14. Da ia să nu ne trecem vremea cu vorbele. – Hai, sui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 116. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. Au prins să vorbeasc-amîndoi Să-și treacă din vreme. COȘBUC, P. I 235. ◊ Refl. pas. Vremea se trecea cu instrucție într-o poiană mai mărișoară. CAMIL PETRESCU, U. N. 7. ♦ Refl. (Învechit) A se petrece, a se întîmpla. Era străin mai la toate cîte se trecuse între mine și Bem, între mine și Kossuth. GHICA, A. 630. 4. Intranz. A depăși o anumită vîrstă, o anumită limită de timp. Copiii se jucau toți laolaltă... iar colo, după ce cam trecură de nouă ani, îi îmbrăcă împăratul într-un port. RETEGANUL, P. I 33. Un bătrîn odinioară de nouăzeci de ani trecut. PANN, P. V. II 103. ◊ (Impersonal) Trebuie să fie trecute de unsprezece. Să mă culc. CARAGIALE, O. I 68. Pînă-și ia buhaiu-n spate, Trecut-a de miez de noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Tranz. (Rar) O să mor cînd oi apropia suta, poate după ce-oi trece suta. STANCU, D. 16. 5. Refl. (Despre ființe) A-și pierde frăgezimea tinereții; a îmbătrîni. [Coana Liza] s-a trecut repede. S-a resemnat cu situația de întreținută și cu fărîme de fericire. PAS, Z. I 87. Așa vă treceți, bieți bătrîni. GOGA, P. 33. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, O. A. 185. ♦ A-și pierde sănătatea, vigoarea. Omul începe a se umfla la pîntece, a se îngălbeni... și încetul cu încetul se trece, se prăpădește și moare. ȘEZ. II 71. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se ofili, a se usca. Dacă nu se culege cînepa la vremea ei, în cîteva zile firele se trec... adecă se usucă. PAMFILE, A. R. 170. Culese flori și făcu trei legături... Pe cea mai mare, care era alcătuită din flori ce începuse a se trece și abia mai mirosinde, o dete fetei împăratului cea mai mare. ISPIRESCU, L. 165. Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde. Arde sufletu-mi și geme Căci mă trec fără de vreme. ALECSANDRI, P. P. 232. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt (pierzînd din savoare sau din valoare). Unul [dintre pepeni] se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mîncare și al treilea dase în copt. ISPIRESCU, L. 150. ♦ A se sfîrși, a se stinge. În așternutu-i de jăratec Să trece flacăra cu-ncetul. La TDRG. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma, a se împuțina. Felinarul... pîlpîia, gata să se stingă, fiindcă lumînarea de seu se trecuse. CAMIL PETRESCU, O. II 104. Sus paharul se ridică, sănătățile pornesc, Și cu cît se trece vinul, vorbele se înmulțesc. BELDICEANU, P. 54. Vinu-i bun și rece, Mult vinaț se trece. ALECSANDRI, P. P. 121. ♦ (Despre mărfuri) A avea căutare, a se vinde. Se vînd boi ca al meu în tîrg? – Tot s-ar trece – îi răspunse omul – numai are prea mari ochi. SBIERA, P. 2. ♦ Tranz. A vinde; a desface. De ce să nu-l vinzi [vinul]?... – Nu-l vînd, giupîne, pentru c-am să-l trec la crîșma mea cea de la drum. ALECSANDRI, T. 1542. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decît o anumită mărime, cantitate, valoare; a depăși. Toată cireada satului trecea de cinci sute. CAMIL PETRESCU, O. I 16. Mi se pare că trecem cam dincolo de măsură. O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. ALECSANDRI, P. P. 262. ◊ Expr. Treacă de la mine (de la tine etc.), se spune cînd cineva face o concesie dînd ceva în plus sau cînd cedează admițînd părerea altuia. Fie... treacă de la mine... DELAVRANCEA, O. II 345. Dar ce-mi pasă!... Piciu să trăiască! Treacă de la mine! ALECSANDRI, T. 530. (Eliptic) Mi se pare că ești cam aspru cu dînșii... dar, treacă! ODOBESCU, S. II 540. Treacă-meargă v. merge (V 2). ♦ A ajunge pînă dincolo de... Lui Bedros [Soliman] abia-i trecea de brîu. DUMITRIU, N. 258. [Ei] străbăteau porumburile care treceau de creștet. La TDRG. ♦ Tranz. A întrece, a depăși. Noi citim luptele voastre cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură. ALEXANDRESCU, P. 164. ◊ Expr. A trece măsura = a exagera. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios, a se emoționa. (Impersonal) A se trece de șagă (sau de glumă) = a se merge prea departe cu gluma; a începe să fie lucru serios; a se îngroșa gluma. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă. CREANGĂ, P. 9. Și eu plin de jale Îți rostesc matale: Duducuță dragă, S-o trecut de șagă. ALECSANDRI, T. I 48. (Rar) A se trece cu gluma = a exagera cu gluma. Eleno, dar cu gluma tu te-ai trecut. MACEDONSKI, O. II 36. (Tranz.) A-l trece pe cineva cu șaga = a glumi pe socoteala cuiva, întrecînd măsura. Deși Talpă-Lată mă trece cu șaga... nu mă mîniu. ALECSANDRI, T. 612. ♦ Refl. (De obicei determinat prin «din băut», «din pahare») A bea prea mult, a se ameți de băutură. Se cam trecuse și din băut de focul pasiunii. CARAGIALE, O. III 20. Osteniți cum erau de drum, se cam trecuseră din pahare. id. ib. 49. V. 1. Refl. A fi luat în seamă; a avea crezare, trecere. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama cu nepăsare; la mine nu se trec acestea. CREANGĂ, A. 119. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece. EMINESCU, O. I 151. Du-te, omule, de unde ai vinit, că nu ți se trec brașoavele pe la noi. ALECSANDRI, T. I 254. ♦ Tranz. A ierta, a îngădui. Știi cum m-a făcut dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atîtica din al meu. CARAGIALE, O. I 48. ◊ Refl. pas. Orice măgării făcea (măgarul), Toate-i erau lăudate, toate lui i se treceau. La TDRG. 2. Intranz. A fi considerat de..., a fi luat drept... Sadoveanu trece, cu drept cuvînt, ca cel mai de seamă poet descriptiv al literaturii noastre. VIANU, A. P. 227. Medelioglu, slab, uscat, cu fața arămie și osoasă... trecea drept un mare cărturar. CAMIL PETRESCU, O. I 303. Safta face să treacă de stăpînă în casă. SLAVICI, N. I 80. 3. Intranz. A se transforma, a se preface. În pragul porței bîzîia o albină, care să roti o dată și trecu în pasăre, să roti a doua oară și să prefăcu într-o ciută. DELAVRANCEA, S. 247. Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față... «E scris din noi doi unul în pulbere să treacă». ALECSANDRI, P. III 433.

chingă sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / V: chirgă, (cu asimilare) ~ncă, (hiperurbanism) pin~ / Pl: ~ngi / E: ml *clinga cf cingă, închinga, deschinga] 1 Cingătoare purtată de bărbați peste brâu. 2 Brâuleț simplu, scurt și lat, cu care se încing țărăncile și copiii. 3 (Pgn) Brâu. 4 (Îs) ~ngile mantalei Două bucăți de stofa care se încheie spre a strânge mantaua peste mijloc sau a o face mai strânsă la spate Si: gaică. 5 Bandă lungă de cânepă sau de curea, cu cataramă, cu care se fixează șaua pe cal Si: taftur. 6 Bandă care se pune pe umeri, pe la spatele gâtului, spre a ridica o greutate. 7 (Pop; îe) Cal bătrân cu ~ roșie Lucru nepotrivit, strident. 8 (Îae) Lucru ridicol. 9 (Pop; îe) A strânge sau a ține în (rar, din) ~ngi A închinga strâns calul. 10 (Fig; îae) A constrânge pe cineva. 11 (Fig; îae) A obliga pe cineva să facă o mărturisire, să plătească Si: a strânge pe cineva cu ușa. 12 (Fig; îae) A lua pe cineva din scurt. 13 (Îs) Pat de ~ngi Pat în care salteaua se așază pe^[1] chingi (22) și care se poate desface și strânge după necesitate. 14 (Pop; îe) A slăbi din ~ngi A slăbi chinga calului. 15 (Fig; îae) A lăsa pe cineva mai liber. 16 (Pfm; îe) A-l ține (pe cineva) ~ngile A se simți în putere. 17 (Îae) A fi în stare. 18 (La unelte, construcții, etc) Bucată de lemn (rar, de fier), prinsă de obicei de-a curmezișul peste altele și servind la întărirea lor Si: stinghie. 19 Cele două scânduri care leagă tălpile războiului de țesut. 20 (Țes) Razele, carafetele sau stinghiile urzitoarei. 21 Stinghia care unește picioarele mesei. 22 Bară (de lemn) care susține patul. 23 Coama cheotoare unde se îmbină căpriorii la casă. 24 Lațul bătut peste căpriori. 25 Funie sau prăjină pe care sunt atârnate cărnurile afumate. 26 (La moara de vânt) Drevele aripilor și brațele brâului. 27 Bară de lemn unind scândurile care formează fundul și scoarțele căruței. 28 Brăcinar la plug. 29 Parte a grapei în care sunt înfipți colții. 30 Puntea ferăstrăului. 31 Bară de lemn care fixează doagele fundului unui butoi. 32 (La piua tăbăcarului) Stinghie care leagă cei doi drugi bătuți în pământ. 33 Elementele care fixează doagele teascului. 34 Parte a luntrei sau a dubasului. 35 Par gros de 15-22 cm, lung de 4-5 m, care servește la fixarea lemnelor în plută Si: căpătâi, conciu, cunună, fălcea, fleașcă, tar. 36 (Îs) ~ cioplită Scândură la plută, cioplită pe jumătate, care se aplică peste mărgelătură. 37 Element de susținere a parilor așezați în stive. 38 Suport pe care se sprijină barele scrânciobului. 39 Fâșie de pământ lungă și îngustă.

pune [At: PSALT. HUR. ap. PSALT. 29 / Pzi: pun, (pop) pui / E: ml ponere] 1 vt (C. i. obiecte) A lua și a așeza într-un anumit loc, pe ceva, sub ceva etc. 2 vt (C. i. obiecte, ființe, (pex) diverse noțiuni abstracte) A face să ocupe locul dinainte stabilit ca fiindu-i propriu sau cel mai potrivit Si: a plasa². 3 vt (Îe) A ~ mâna A lua ceva în mână Si: a apuca (1), a prinde. 4 vt (Pex; îae) A se apuca de lucru Si: a acționa (2). 5 vt (Îae) A-și însuși ceva prin abuz Si: a fura (1), a jefui, a prăda, a sustrage. 6 vt (Îae) A captura (1). 7 vt (Pex; îae) A lua prizonier. 8 vt (Îae) A dobândi un lucru interesant. 9 vt (Pex; îae) A găsi în mod întâmplător ceva sau pe cineva interesant, deosebit. 10 vt (Îae; prt șîe a ~ laba) A aresta (1). 11 vt (Îae; îcn) A se atinge de ceva ce nu-i aparține. 12 vt (Înv; îe) A ~ mâna pe pâine și pe cuțit A obține putere deplină. 13 vt (Înv; îe) A ~ mâna asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 14 vt (Pex; înv; îae) A bate. 15 vt (Înv; îe) A ~ la mână pe cineva A face ca cineva să fie la discreția cuiva. 16 vt (Îe) A ~ piciorul (undeva, la cineva) A pătrunde undeva. 17 vt (Îae) A păși undeva. 18 vt (Îae) A se duce la cineva. 19 vt (Rar; îe) A ~ piciorul (sau picioarele) la pământ (ori pe uscat, jos etc.) A coborî dintr-un vehicul. 20 vt (Înv; îe) A ~ în ajutor sau a ~ mână de ajutor (cuiva) A veni în ajutorul cuiva. 21 vt (Îe) A ~ umărul sau (reg) a ~ piept (pentru cineva) A împinge cu umărul. 22 vt (Îae) A veni cuiva în ajutor. 23 vt (Îae) A contribui cu munca sa. 24 vt (Fam; îe) A ~ osul A participa la o muncă grea. 25 vt (Îe) A ~ gura (pe ceva) A mânca (1). 26 vt (Îe) A ~ ochii (sau, rar, ochiul) (pe cineva sau pe ceva) A se opri cu interes asupra cuiva sau a ceva, dorind să și-l apropie, să-l obțină. 27-28 vtr (Îe) A (se) ~ degetul pe rană (sau pe bubă, pe rană deschisă, rar, unde trebuie ori unde ar trebui) A atinge o problemă dureroasă, dificilă sau delicată. 29 vt (Îe) A ~ ochii (sau capul, nasul, privirea) în pământ A avea o atitudine modestă, rușinoasă, vinovată etc., plecându-și privirea. 30 vt (Îe) A ~ problema... A aduce în discuție o anumită chestiune teoretică sau practică importantă care cere o rezolvare Si: a ridica problema. 31 vt (Îe) A ~ probleme A crea o situație dificilă care trebuie rezolvată. 32 vt (Îe) A ~ (mâncare) înainte(a) (cuiva) sau a ~ (cuiva) dinainte A pune masa pentru cineva și a servi. 33 vt (Îae) A prezenta. 34 vt (Înv; îae) A propune¹ (1). 35 vt (Îvr; îae) A aduce sau a invoca drept argument. 36 vt (Îe) A ~ (ceva) în evidență A sublinia ceva. 37 vt (Îe) A ~ în lumină (ceva) A da la iveală. 38 vt (Pex; îae) A pune în evidență. 39 vt (Spc) A lăsa o vreme undeva, cu un anumit scop. 40 vt (C. i. alimente; îe) A ~ la foc A expune acțiunii focului pentru a pregăti o mâncare. 41 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) la dispoziție (sau la îndemână) A oferi cuiva ceva din proprie inițiativă sau la cerere. 42-43 vtr (Îvp) A (se) stabili într-o localitate, într-un loc etc. 44-45 vtr (C. i. corpuri de pază) A (se) instala în anumite locuri pentru a supraveghea etc. 46-47 vtr (Îvr) A (se) adăposti. 48 vt (Înv) A introduce în... 49 vt (Reg) A lăsa pe cineva sau ceva undeva, după ce l-a transportat. 50 vt A lăsa jos sau în altă parte ceva. 51 (Îlv) A ~ amanet A amaneta. 52 vt (Înv; îe) A ~ armele jos A se da bătut. 53 vt (Reg; îe) A ~ buza A lăsa colțul buzelor în jos, fiind gata de plâns. 54 vr (Înv; îe) A-și ~ sufletul (sau avuția, capul, sănătatea, viața) (pentru cineva) A fi în stare de orice sacrificiu pentru cineva. 55 vr (Înv; îe) A-și ~ capul A-și risca viața. 56 vt (Pex; îae) A fi absolut sigur de ceva, garantând cu viața pentru cele susținute. 57 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) capul (sau sufletul) A zăpăci. 58 vt (Pex; îae) A nenoroci pe cineva. 59 vt (Reg; îe) A ~ zilele (cuiva) A omorî. 60 vt (Îvr) A da deoparte. 61 vt (Îrg) A pierde. 62-63 vtr (Urmat de determinări modale) A (se) așeza într-un anumit fel, după un anumit tipic Si: a (se) aranja. 64 (Îe) A ~ în ordine (sau în bună orânduială, sau, îvp, la orânduială ori, reg, în rost) A așeza ordonat. 65 (Îe) A ~ la un loc (sau, reg, laolaltă, înv, depreună) A așeza diverse elemente de același fel sau eterogene la un loc. 66 vt (Îe) A ~ deoparte A sorta. 67 vt (Îae) A păstra pentru sine sau pentru altcineva. 68 vt (Îae; șîe a ~ la o parte) A agonisi bunuri. 69 vt (Îe) A ~ bine sau la păstrare A așeza ceva într-un loc ferit sau special amenajat pentru menținere în bună stare, pentru a nu putea fi găsit de alții etc. 70 vt (Îae; c. i. sume de bani) A economisi. 71 vt (Îe) A ~ pânză (sau pânza) A pregăti urzeala pentra țesut, trecând firul de pe mosor pe alergătoare sau pe urzitoare, de unde se montează apoi pe război. 72 vt (Pop; îe) A ~ fuiorul în două (sau în trei, în patru etc.) A împleti firul sau fuiorul în două, în trei etc., pentru a obține un fir mai trainic. 73 vt(a) (Îe) A ~ (pe) sul A înfășura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de țesut manual. 74 vt(a) (Îe) A ~ (pe) ghem (sau pe rășchitor) A depăna firele toarse de pe fus pe ghem, pentru a obține gheme, sau de pe fus ori ghem pe rășchitor pentru a face jirebii. 75 vt A așeza sau a acoperi, total ori parțial capul, corpul, membrele cu obiecte de îmbrăcăminte. 76 vr (Îrg; îe) A-și ~ marama A se mărita. 77-78 vtr A (se) îmbrăca. 79 vr (Arg; d. bărbați; îe) A se ~ în fustă (sau în fuste) A plânge cu ușurință. 80-81 vtr (D. zăpadă, praf, nisip etc.) A (se) așterne în strat mai mult sau mai puțin dens și gros peste ceva Si: a (se) depune. 82-83 vtr (D. gheață, promoroacă) A (se) forma. 84 vr (Fig) A începe să se producă. 85 vt (C. i. substanțe pulverulente) A presăra pe... 86 vr (Îe) A-și ~ cenușă în cap A se pocăi¹. 87 vr (Pex; îae) A-și recunoaște vina sau greșeala în mod public. 88-89 vtrp (C. i. furaje, paie, plante recoltate etc.) A așeza jos, în strat uniform. 90 vt (C. i. cuvinte, propoziții, idei etc.) A așterne pe hârtie. 91 vt (Spc) A preciza în scris. 92 vt (Pex) A introduce într-o lucrare sau într-un înscris Si: înscrie. 93 vt (Spc) A transpune prin pictură. 94 vt (Îlv) A ~ iscălitură (sau semnătură) A iscăli. 95 vt (Îe) A ~ pe note (sau, rar, pe muzică) A compune muzica adecvată unui text, unei poezii. 96 vt (Îe) A ~ pe curat A transcrie. 97 vt (Îe) A ~ aprobarea A aproba cererea, propunerea, soluția dintr-un document scris, prin semnătură proprie. 98 vt (Îe) A ~ accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ceva A scoate în evidență un anumit lucru. 99 vt (Îe) A ~ lipsă pe cineva sau (pop) a ~ lipsă cuiva A nota absența cuiva de la cursuri, de la o ședință etc. 100 vt (Jur; c. i. o avere imobiliară; îe) A ~ pe numele cuiva A înscrie cu drept de proprietate pe numele altcuiva. 101 vt (Jur; c. i. un proces; îe) A ~ pe rol A înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective la o anumită dată. 102 vt (Înv) A publica printre alte materiale. 103 vt A fixa lângă ori pe un punct de sprijin ca să se mențină în poziția dorită Si: a propti, a rezema, a sprijini. 104 vt A aplica pe sau peste ceva, făcând să adere sau să se întipărească. 105-106 vtr A (se) agăța pe, la sau de ceva. 107 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) lingura (sau lingurile) de gât (sau de ori în brâu, reg, la gușă) A lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. 108 vt (Reg; îae) A pierde ocazia favorabilă pentru a realiza sau a dobândi ceva. 109 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura de brâu A termina de mâncat. 110 vt (Reg; îe) A ~ cuiva ștreangul de gât A forța pe cineva să facă un lucru neplăcut și nedorit de acesta. 111 vt (Reg; îe) A ~ cuiva funia-n coarne A înșela pe cineva. 112 vt (Reg; îae) A dispune de cineva după bunul plac. 113 vt (Reg; îe) A ~ (cuiva) ghiocei la ureche A înșela pe cineva. 114 vt (Reg; îe) A(-l) ~ (pe cineva) în sus A spânzura pe cineva. 115 vt A monta¹ (1), în cadrul unui ansamblu, la locul destinat. 116 vt (Pex) A fixa. 117 vt (Reg; îe) A ~ coadă la oală A găsi un motiv pentru a-și justifica refuzul. 118 vt (Îe) A ~ în scenă A regiza un spectacol. 119 vt (Îae) A înscena. 120 vt (Spc) A aplica și a fixa prin coasere sau prin batere în cuie, lipire etc. 121 vt (Înv; îe) A ~ cuiva iacana A ruga cu stăruință pe cineva. 122 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) pingeaua A păcăli pe cineva. 123 vt (Arg; îe) A ~ guler A nu plăti datoria. 124 vt (C. i. animale de tracțiune) A înhăma. 125 vt (Îlv) A ~ șaua (pe cal) A înșeua. 126 vt (C. i. copii; îe) A ~ șaua (pe cineva) A face să devină ascultător. 127 vt (Pex; c. i. oameni maturi; îae) A constrânge să muncească foarte mult. 128 vt (Îlv) A ~ frâul (unui cal) A înfrâna. 129 vt (C. i. sentimente, pasiuni; îe) A ~ frâu (la ceva) A reuși să domine. 130 vt (Îae; c. i. o acțiune în desfășurare) A face să înceteze brusc. 131 vr (Îe) A-și ~ frâu limbii (sau gurii) ori a-și ~ frâu la limbă A vorbi cumpătat, cu prudență. 132 vt (C. i. un dispozitiv de închidere, de încuiere) A manevra astfel încât să închidă ori să încuie o ușă, un capac, o cutie etc. 133 vr (Pop; îe) A-și ~ lacăt la gură A-și impune tăcere, discreție. 134-135 vtr A introduce într-un spațiu mărginit. 136 vt (Îlv) A ~ în groapă (sau în mormânt) A îngropa. 137 vr (Reg; îe) A-și ~ lingura unde nu-i fierbe oala A se amesteca într-o problemă care nu-l privește. 138 vt (Rar; îe) A ~ în mormânt A omorî. 139 vr (Îe) A-și ~ ceva în gând (sau în cap) A lua hotărârea să... 140 vt (Îae; înv) A ține minte; 141 vt (Îae) A se gândi la un lucru dorit, cu speranța că el se va îndeplini. 142 vt (Îe) A nu avea nici ce ~ în gură (sau reg, în căldare) A fi lipsit de orice mijloc de existență. 143 vt (Îe) A nu ~ țigară în gură A nu fuma. 144 vt (C. i. expresii, cuvinte; îe) A ~ în gura cuiva A introduce în vorbirea cuiva ca element specific. 145 vt (C. i. țări, popoare; îe) A ~ pe cineva sub călcâi(e) A supune. 146 vt (Rar;i. oameni, îae) A desconsidera. 147 vt (Îe) A ~ pe toți într-o ciorbă A trata un grup de oameni la fel, fară a face deosebire între ei după merite, după valoare etc. 148 vt (Îe) A ~ cuiva pumnul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 149 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva) în cofă A întrece pe cineva prin pricepere, viclenie, istețime. 150 vr (Gmț; îe) A-și ~ capul sub comânac A se călugări. 151 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) sub sabie sau a ~ capul cuiva sub picior A ucide. 152 vt (Îe) A ~ (ceva) sub picior A neglija. 153 vt (Reg; îe) A ~ lumea în pântece A mânca sau a bea cu lăcomie. 154 vt (Spc) A trece prin... 155 vt (Spc; c. i. un inel, o verighetă etc.) A vârî în deget. 156-157 vt (Spc) (A face sau) a lăsa să intre complet într-un lichid. 158 vt (Pop; c. i. plante) A planta. 159 vt (C. i. lichide) A face să intre într-un recipient. 160 vt (Pex) A vărsa. 161 vt (Îe) A ~ benzină (sau gaz ori, reg, oleu) pe foc A agrava o situație deja neplăcută. 162 vt (Reg; îe) A ~ plumb topit în capul cuiva A domoli pe cineva. 163 vt A adăuga. 164 vt (C. i. oameni; îe) A ~ la (sau în) închisoare, a ~ la (sau în) pușcărie A închide. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în lanțuri (sau în ori la lanț sau în fiare, în obezi, în butuc) sau a ~ (cuiva) cătușe A imobiliza pe cineva prin legare în lanțuri, în cătușe, în butuci, în obezi. 166 vt (Pop; c. i. obiecte ascuțite) A înfige. 167 vt (Îe) A ~ un glonț în piept A împușca pe cineva. 168 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul (sau cuțitele) A omorî. 169 vt (Îe) A ~ (cuiva) sula în coastă (sau cuțitul în ori la gât) A constrânge pe cineva să facă un lucru neplăcut și greu pentru el. 170 vt (Îe) A ~ (carne) în frigare A înfige carnea în frigare pentra a se frige la jăratic. 171 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în țeapă A trage pe cineva în țeapă. 172-173 vtr (Îe) A (i se) ~ (cuiva) un ghimpe (sau un cuțit) la inimă (sau, rar, la stomac) (A face să fie sau) a fi cuprins de anxietăți sau de supărare. 174 vr (Îe) A-și ~ gheara-n gât A se încăiera. 175 vt (Reg; îe; d. albine, viespi etc.) A ~ acul A înțepa. 176 vr (Pop; d. oameni) A se așeza pe ceva. 177 vr (Îe) A se ~ pe capul cuiva sau a se ~ cu rugăminte pe lângă cineva A stărui fără încetare pe lângă cineva, pentru realizarea unor dorințe, pentru obținerea a ceva etc. 178 vt (Îe; c. i. copii) A ~ la colț A obliga să stea în genunchi într-un colț al camerei, cu fața la perete, drept pedeapsă. 179 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la zid A împușca, în urma unei sentințe de condamnare. 180 vt (Îae) A blama. 181 vt (C. i. bolnavi; îe) A ~ pe (sau în) picoare A reda sănătatea cuiva, prin îngrijire medicală adecvată. 182 vt (Reg; îae; c. i. oameni) A scoate dintr-o încurcătură. 183 vt (C. i. lucrări, acțiuni, construcții; îae) A crea condiții necesare pentru a începe, a se desfășura, a exista etc. 184 vt (Îae) A realiza. 185 vr (Îe) A se ~ pe (sau în) picioare A se însănătoși. 186 vr (Îae) A se reface din punct de vedere material. 187 vr (Îe) A se ~ (în) piuă (sau piua) A se apleca ghemuindu-se la pământ, de obicei prin sprijinire în mâini (astfel încât cineva să se poată sui sau înălța pe, ori sări peste spinarea lui). 188 vr (Îae; rar) A sprijini pe cineva într-o acțiune. 189 vr (Îe) A se ~ luntre (sau, rar, cruce) și punte ori (pop) a se ~ în ruptul capului, și(-n) cruciș și(-n) curmeziș A se strădui din răsputeri pentru a obține, a realiza ceva. 190 vr (Îe) A (i) se pune în curmeziș (sau de-a curmezișul) A împiedica pe cineva în acțiunile sale. 191 vt (Îe) A ~ jos (pe cineva sau ceva) A trânti la pământ. 192-193 vtr (Pop) A (se) urca pe sau într-un mijloc de locomoție pentru a se deplasa undeva. 194-195 vtr A (se) culca pe ceva. 196 vr (Reg) A sta postat înaintea cuiva sau a ceva, cu un anumit scop. 197 (Îe) A i se ~ (cuiva) în cale (sau în drum) ori a se ~ în calea cuiva (sau a ceva) A bara drumul cuiva sau a ceva. 198 vr (Îe) A se ~ împotrivă (sau împotriva...) sau (înv) a se ~ înainte (sau tare) A se împotrivi. 199 vr (Rar; îe) A se ~ cu capul A se opune din răsputeri, cu prețul vieții. 200 vr (D. oameni; îe) A (i) se ~ soarele drept inimă A-i fi foame. 201 vr (Pop) A se repezi la cineva. 202 vrr (Pop); udp „cu”) A se lua la întrecere. 203 vr (Îrg; îe) A se ~ de pricină (sau în poară, în pizmă, de sau la price, înv, în ori cu price) A fi în conflict cu cineva. 204 vr (Îae) A se împotrivi. 205 vt A fixa o dată, o limită etc., în urma unei înțelegeri prealabile. 206 vt A determina în urma observării atente. 207 vt (C. i. impozite, taxe) A stabili un anumit cuantum drept obligație. 208 vt(a) A da cuiva ordin să... 209 vr A începe să. 210 vt A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. 211 vr (Îe) A se ~ în situația (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva A-și imagina că se află în împrejurările în care se găsește cineva, pentru a-și da seama de modul acestuia de a gândi sau de a reacționa în asemenea împrejurări. 212 vr (Îe) A se ~ în postura... A se manifesta ca... 213-214 vtr A (se) situa într-o ierarhie. 215 vr A-și asuma un rol de conducere. 216 vt (Îlv) A ~ (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) A proba. 217 vt (Îlv) A ~ (pe cineva) la chinuri (sau la cazne, la torturi, îvp, la munci) A chinui, a tortura etc. pe cineva. 218 vt (Înv) A socoti. 219 vt (Înv; îe) A ~ în socoteală că... A băga de seamă că... 220 vt (Îe) A ~ (ceva) la socoteală A avea în vedere ceva. 221 vt (Scn; îe) A ~ temei A avea încredere. 222 vt (Îvr; urmat de determinări introduse prin c „că”) A presupune că... 223 vt (Îlv) A(-i) ~ nume (sau poreclă, rar.corecliri) A numi¹. 224 vt (Îal) A porecli. 225 vt (Îlv) A ~ întrebări (sau o întrebare) A întreba. 226 vt (Reg; îe) A ~ pace A încheia pace. 227 vt (Reg; îe) A ~ tăcere A impune tăcere. 228 vt (Îe) A(-și) ~ pomană A face pomană.