GĂRGĂUN s. (ENTOM.; Vespa crabro) bărzăun, (reg.) băzgăun, bâzălău, bâzgar, tăun, albina-țiganului, albină-țigănească, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.

garg- – Rădăcină expresivă, ale cărei der. desemnează insecte, ca gîng-; cf. și bg. gurgulica „turturea”, ngr. γαργάρι, sp. gorgojo, lat. curculio. Der. gărgăriță, s. f. (insectă, Calandra granaria; nume dat mai multor insecte, Bruchus pisi, Tinea granella, Coccinella septempunctata), care uneori se derivă, probabil neîntemeiat, din lat. *gurgulus în loc de curculis (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 586); din ngr. γαργάρι (Bogrea, Dacor., IV, 816); din bg. găgrica (Conev 52) sau din sb. gàgrica (Cihac, II, 116), dar care trebuie să fie un der. de la tema expresivă reduplicată gărgăr-, cu suf. -iță, cf. veveriță, bivoliță; originea expresivă este de asemenea evidentă, datorită numărului mare de var.: gîrgără, gîrgăliță, gărgăliță, gîlgăriță, etc. Din aceeași rădăcină provine gărgăun, s. m. (insectă, trîntor, Vespa crabro; bondar, bărzăun, Bombus terrestris; Molia-stupilor; îngîmfat, îmfumurat, fanafaron), cf. și găun (după DAR și Scriban, din lat. crabro, ceea ce pare dificil, cf. REW 2293). – Der. gărgărițos (var. gărgălițos, gărgăricios), adj. (viermănos), gărgărițit (var. (în)gărgărițat), adj. (viermănos); gărgăunos, adj. (viermănos). Din rom. provin bg. gargarica (Capidan, Raporturile, 215); sb. gagrica, rut. gulgulyca, gergelyca, mag. gergelice, gergerice (Candrea, Elemente, 405; Berneker 290).

gaură (găuri), s. f. – 1. Scobitură, cavitate, groapă. – 2. (Arg.) Furt prin efracție. – Mr. gavră, megl. gaură. Lat. căvum, al cărui rezultat normal să fi fost *gău, cf. sgău și găoace. Acest rezultat s-a pierdut, însă de la forma sa de pl. găuri s-a refăcut un sing. analogic gaură, ca în fagure < fag și pătură < pat. Se consideră în general că etimonul este lat. *căvŭla (Densusianu, Hlr., 111; Candrea, Èlèments, XVI; Pușcariu, Diminutiv., 182; Pușcariu 701; Candrea-Dens., 720; REW 1693; Philippide, II, 713; Pascu, I, 91; Rosetti, I, 73) sau lat. caula (Cipariu, Gram., 117; Pușcariu, Dacor., III, 671), ipoteză posibilă, fără a fi necesară. Der. din lat. caverna (Crețu 326) nu este posibilă. Alb. gavrë provine din mr., iar rut. gav(o)ra din rom. (Candrea, Elemente, 404). – Der. găurar, s. n. (sulă; regulator la războiul de țesut; vas de lut cu fundul găurit); găuri, vb. (a perfora; Arg., a răni cu armă de foc); găuritor, adj. (Arg., hoț); găuricios, adj. (găurit); găuros, adj. (găurit). – Cf. găman. De la *gău derivă, de asemenea, prin intermediul unui suf. expresiv, găun, s. m. (înv., gol, cavitate; gărgăune, Vespa crabro), cu var. găună, s. f. (Bucov., gol, cavitate). Semantismul se explică prin trecerea de la ideea de „gol” la cea de „sunet sec”. Caracterul expresiv al suf. -ăur reiese și din der. ca bărzăun, gărgăun, căscăun(d), cf. și băuna, mieuna, scheuna. Totuși, se consideră în general (Candrea, Rom., XXXI, 312; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 618; Pușcariu 700; REW 1794; Candrea-Dens., 718 și 719; DAR) că etimonul lui găun este lat. *căvōnem, în loc de căvum, ipoteză incertă (cf. REW 1794; Battisti, II, 831). Văgăună, s. f. (groapă, cavitate, vizuină; rîpă), este fără îndoială un der. expresiv, poate prin intermediul unei reduplicări a lui găun › găgăună, urmată de o disimilație (după Cihac, II, 537, din mag. vagany „brazdă, făgaș”, care pare mai neconvingătoare). – Der. găuni, vb. (a săpa); găunos, adj. (gol, găurit; fără miez); găunoși (var. găunoșa), vb. (a săpa, a scobi); găunoșeală (var. găunoșitură), s. f. (cavitate).

viespe (-pi), s. f. – Insectă himenopteră, asemănătoare cu albina (Vespa vulgaris). – Mr. vaspe, megl. vaspi. Lat. vĕspa (Pușcariu 1883; REW 9272), cf. it., prov., cat. vespa, fr. guêpe, sp. avispa, port. bespa. Rezultatul normal este viaspă, de la al cărui pl. viespi s-a constituit un sing. cu e (Byck-Graur 16); viaspă se aude încă în Mold. – Der. viespar, s. n. (cuib de viespi; mulțime de viespi, furnicar, încurcătură), mr. viespar, cu suf. -ar (după Pușcariu 1876, de la un lat. vespārium); viespariță, s. f. (cuib de viespi); viespoi (var. viespăroi), s. m. (viespe; trîntor, Vespa crabro; varietate de viespe, Sirex gigas).

bărzăún și -úne m. (d. borz. Cp. și cu bînzar și bondar). Vest. Gărgăun (vespa crabro). Bondar (bombus terrestris).

gărgăún m. (lat. crabro, pop. *grabro, -ónis, de unde s’a făcut *grăurun apoĭ, poate infl. de gărgăriță, gărgăun). O vĭespe foarte mare cu dungĭ transversale galbene saŭ și neagră albăstruĭe strălucitoare (vespa crabro). Un fel de vĭermĭ care se fac la coarnele berbecilor și-ĭ fac să aĭbă gust de luptă. Fig. Iron. A avea gărgăunĭ (greĭerĭ, stiglețĭ) la cap, a fi cam nebun. – Și găun și bărzăun. V. bondar, grăunte.

1) găún m. (lat. *cavo, -ónis, d. cavare, a scobi. V. gaură). Trans. vest. Gărgăun (vespa crabro).

gărgăun m. 1. cea mai mare viespe cu acul înțepător și veninos, sbârnâe tare când sboară (Vespa crabro); 2. fig. capriciu bizar, fantazie: are gărgăuni în cap. [Dial. găun: origină necunoscută].

BĂRZĂUN, bărzăuni, s. m. 1. Bondar. 2. Gen de viespi mari, de culoare neagră lucitoare, vărgată cu galben (Vespa crabro). V. gărgăun.

GĂRGĂUN, gărgăuni, s. m. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos; zboară, producînd un zumzăit puternic (Vespa crabro); bărzăun (2). ◊ Expr. (În legătură cu verbele «a avea», «a umbla», «a i se urca» etc.) Gărgăuni în (sau la) cap = toane, capricii, fumuri, idei extravagante. Se pot împăca, dacă nu li se urcă gărgăunii la cap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 175. Caută-ți de drum și nu umbla cu gărgăunii în cap. CREANGĂ, P. 81. Ți-au intrat în cap gărgăuni... Vrei s-agiungi senator! ALECSANDRI, T. 1276. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a vindeca de toane, capricii, fumuri, idei extravagante. În ce fel puteau să-i scoată gărgăunii? PAS, Z. I 180. Ia stați oleacă, să vă scot eu gărgăunii din cap! CREANGĂ, A. 79.

BĂRZĂUN s. (ENTOM.) 1. (Bombus terrestris) bondar, (reg.) bînzar, bîțan, bîzgan, bombar, bongar, bongoi, bonzar, bozgoi, muscoi, albina-țiganului, albină-țigănească. 2. (Vespa crabro) gărgăun, (reg.) băzgăun, bîzălău, bîzgar, tăun, albina-țiganului, albină-țigănească, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.

GĂRGĂUN s. (ENTOM.; Vespa crabro) bărzăun, (reg.) băzgăun, bizălău, bîzgar, tăun, albina-țiganului, albină-țigănească, viespe-bondărească, viespe-gărgăune, (Transilv.) găun, găunoi, (Bucov.) viespar, viespoi.

bondar sm [At: H I, 59 / V: băn-, bân-, bândaur, bun-, -ngar / Pl: ~i / E: fo] 1 Insectă himenopteră mare, asemănătoare cu albina Si: bărzăun (Bombus). 2 (Pop) însectă mare care bâzâie Si: (reg) bondalău. 3 (Ent; Mol) Gărgăun (Vespa crabro). 4 Tăun (Tabanus). 5 Musca-calului. 5 (Ent) Trântor. 6 (Ent) Cărăbuș (Melolontha melolontha). 7 (Pop; îcs) De-a -u Joc de copii în care unul bâzâie ca bondarul și lovește tare peste palma întinsă a altuia, care trebuie să-l atingă imediat pe cap.

bondăresc, ~ească a [At: DDRF / Pl: ~ești / E: bondar + -esc] (Îs) Viespe ~ească Gărgăun (Vespa crabro).

bonzar sm [At: LB / V: bân~, bun~ / Pl: ~i / E: nct] (Ent; reg) 1 Bărzăun (Bombus). 2 (Îc) ~-negru Viespe țigănească (Bombus lapidamis). 3 Gărgăun (Vespa crabro). 4 Tăun (Tabanus). 5 Streche. 6 Musca-calului Si: ~ de vite-, bonzăraș (6).

tăun¹ sm [At: CIHAC I, 279 / V: (reg) dă~, dăune, taon, taun, ~e / Pl: ~i / E: ml *tabo, -onis] 1 (Șîc ~e-albiu, ~e-de-toamnă, ~e-negru) Insectă din ordinul dipterelor, de culoare brună, cu pete gălbui pe pântece, care înțeapă vitele pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: (reg) trântor (4) (Tabanus bovinus). 2 (Reg; și îae) Insectă din ordinul dipterelor care înțeapă caii pentru a se hrăni cu sângele lor, transmițând totodată boli virotice și bacteriene Si: musca-cailor (Gastrophilus equi). 3 (Pop; îe) A fugi ca ~ul cu paiul A fugi foarte repede. 4 (Reg; îe) A-i da (cuiva) ~ii A-i ieși (cuiva) firele în barbă. 5 (Ent; reg) Gărgăun (1) (Vespa crabro). 6 (Ent; reg; îf tăune) Ochiul-păunului (Saturnia pyri). 7 (Ent; reg) Șvab (Blatta germanica).

zbârnoi, ~oaie [At: ALR SN V, h 1304/95 / Pl: ~, ~oaie / E: zbârn(âi) + -oi] (Reg) 1 sm (Ent) Gărgăun (Vespa crabro). 2-3 sf Zbârnâitoare (4, 8).

viespar [At: (a. 1703) FN 123 / V: (reg) aves~ sm, văs~ sm, ves~ smn, vias~ (Pl și: viasparuri sn) smn, vicsar, ~prar smn, vipsar, vis~, / Pl: ~i sm, ~e sn / E: viespe + -ar] 1 sm (Ent; pop) Viespe (1) (Vespa vulgaris). 2 sm (Ent; pop; șîc ~-rău) Gărgăun (Vespa crabro). 3 sm (Ent; reg; îf văspar) Bondar (Bombus terrestris). 4 sm (Ent; reg) Streche (Hypoderma bovis). 5 sn, (reg) sm Cuib de viespi (1) Si: viespărie (2), (reg) viespariță (1), viesparniță (1), viespăriță (1). 6 sn, (reg) sm (Pex) Totalitatea viespilor (1) din viespar (5) Si: (reg) viespariță (2), viesparniță (2), viespăriță (2). 7 sn (Fig) Colectivitate de oameni ostili unii față de alții Si: viespărie (3), (reg) viesparniță (3). 8 sn (Fig) Loc în care se află un viespar (7) de oameni. 9 sm Pasăre migratoare, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu cioc lung și curbat, cu coadă lungă și ascuțită, care trăiește prin malurile lutoase ale unor ape și care se hrănește mai ales cu albine și viespi Si: albinărel, prigoare, (rar) ploier, (înv; liv) merop, (reg) albinel, furnicar, pietrar, ploiește, ploiete, presură¹, prigorean, prigoruie, viespariță (3), viespăriță (3), ciuma-albinelor, lupul-albinelor, mâncătoare-de-albine (Merops apiaster). 10 sm Pasăre răpitoare, de zi, de mărimea unei găini, brună-întunecată pe spate și brună-deschis pe fața ventrală, care se hrănește mai ales cu viespi și albine Si: (reg) prigoare (Pernis apivorus apivorus).

viespe [At: PO 257/19 / V: (reg) avespe sm, vespă, vespe sfm, vesp sm, vespere sm, vespie (Pl și: vespi), vepsie, veșpe, viapsă (Pl și: viepse), viaspă, viaspe, viaspră, viastră, ~pă, ~pie, ~piră, ~pre sfm, ~pră, ~stre sfm, ~ste, ~eșpă, ~eșpe, ~ește, ~eștre, vreșpere sm / Pl: ~pi, (reg) ~ / E: ml vespa] 1 sf, (reg) sm (Șîc ~-de-casă, ~-de-câmp, ~-de-pământ) Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, cu trupul foarte subțire la mijloc, prevăzută în partea posterioară a abdomenului (de culoare galbenă) cu un ac și cu o pungă de venin și care trăiește în roiuri organizate Si: (pop) viespar (1) (Vespa vulgaris). 2 sf, (reg) sm (Șîc ~-bondărească, ~-mare, ~-sălbatică) Gărgăun (Vespa crabro). 3 sf (Îc) ~-de-pădure Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, care trăiește în păduri (Vespa silvestris). 4 sf (Îc) ~-de-stejar, ~a-stejarului Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, care își depune ouăle în frunzele stejarilor, producând pe ele niște proeminențe de mărimea unor cireșe (Cynips quercus). 5 sf (Îc) ~-de-rug Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, care își depune ouăle pe rămurelele tinere ale rugilor, formând un fel de gogoși (Diplolepis rosae). 6 sf (Îc) ~-neagră (sau, reg, ~-negru) Insectă himenopteră asemănătoare cu albina, de culoare întunecată, care își face cuibul prin găuri și prin scorburi de copaci (Pompilus niger). 7 sf (Îe) A fi ca ~a (sau ca o ~) A fi nestăpânit (și agresiv). 8 sf (Îe) A înțepa ca ~a (sau ca o ~) A se exprima în termeni caustici. 9 sf (Îae) A fi rău de gură. 10 sf (Reg; îe) A cânta ca ~a A cânta cu voce ascuțită. 11-12 sf (Îs) Cuib de ~pi (Loc în care se află o) colectivitate de oameni ostili unii față de alții. 13 sf (Fig; prt) Femeie rea. 14 sf (Ent; reg; șîc ~-țigănească) Bondar (Bombus terrestris). 15 sf (Ent; Trs; Ban) Streche (Hypoderma bovis). 16 sm (Iht; Mun; îf vespere, vrespere) Avat (Aspius aspius aspius). 17 sm (Iht; reg; îf vespe, vespere) Ghiborț (Acerina cernua).

viespoi sm [At: CONV. LIT. XV, 465 / V: (reg) ~proi / Pl: ~ / E: viespe + -oi] 1-2 (Șdp) Viespe (1) (mare) Si: (reg) viespoaie (1-2). 3 (Reg; spc) Masculul viespii (1). 4 (Ent; Trs; Buc) Gărgăun (Vespa crabro). 5 Specie de viespe (1), cu corpul rotund și terminat cu un ghimpe lung, cu pântecele roșu, care trăiește mai ales prin pădurile de conifere Si: (reg) viespăroi (Sirex gigas).

viespar s.n., s.m. 1 s.n. Cuib de viespi. ◊ Fig. (sugerează ideea de aglomerație dezordonată) Viesparul psihologilor de toate speciile (BLA.). ♦ Fig. Grup, colectivitate de oameni care sînt ostili unii față de alții, dezbinați, învrăjbiți; loc în care se află un asemenea grup. Își desfășura activitatea într-un viespar obositor, enervant. 2 s.m. (entom.) Gărgăun (Vespa crabro). 3 s.m. (ornit.) Pasăre migratoare, de mărimea unei turturele, viu colorată pe corp cu roșu, galben, negru și albastru-verzui, cu ciocul lung și curbat și cu coada lungă și ascuțită, care se hrănește mai ales cu viespi și albine (Merops apiaster); albinărel, (reg.) viespariță. 4 s.m. (ornit.) Pasăre răpitoare de zi, de mărimea unei găini, cu penajul brun, care se hrănește cu viespi, cu albine, cu bondari și cu alte insecte (Pernis apivorus). • pl. n. -e, m. -i. /viespe + -ar.

bărzăun s.m. (entom.) 1 Bondar (Rombus terrestris). 2 Gărgăun (Vespa crabro). • pl. -i. /form. expr.