ABU SIMBEL (ABŪ SUMBUL), localit. antică în S Egiptului, pe Nil. Celebră prin două vechi temple rupestre egiptene, rămase aproape intacte, dintre care cel mai mare este hipogeul lui Ramses II, unul dintre cele mai grandioase sanctuare faraonice, cu o intrare străjuită de patru statui colosale ale acestui faraon; în 1963-1968 templele au fost tăiate în stîncă, transportate și reconstruite, din inițiativa UNESCO, cu 65 m mai sus, în perioada construirii barajului As-Sadd al-Ali.

AMNESTY INTERNATIONAL [æmnəsti intənéșənəl], organizație internațională independentă, fondată în 1961, cu sediul în Londra. Militează pentru respectarea drepturilor omului, eliberarea deținuților politici (care nu au folosit și nu au apelat la folosirea forței), împotriva torturilor și a pedepsei cu moartea. Acționează pe baza Declarației universale a drepturilor omului, are statut consultativ în cadrul O.N.U., UNESCO și colaborează cu Consiliul Europei. Are aderenți în peste 150 de țări. Premiul Nobel pentru pace (1977).

ARBORE, com. în jud. Suceava, pe rîul Solca; 6.903 loc. (1991). Aici se află biserica „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”, construită în 1503, ca paraclis al curții boierești a portarului de Suceava, Luca Arbore. Biserica, reprezentativă pentru arhitectura epocii lui Ștefan cel Mare, are o structură planimetrică ce face trecerea de la planul longitudinal la cel triconc. Ca element special al construcției: nișa exterioară de pe peretele vestic, menită să adăpostească masa pomenilor. La interior și la exterior se păstrează părți dintr-un ansamblul pictural executat în 1541 de o echipă de zugravi condusă de Dragoș Coman din Iași. Mormîntul ctitorului, aflat în pronaos, este cel mai important monument funerar în stil gotic din Modova. Monument UNESCO. Muzeu sătesc.

ARP, Hans (Jean) (1887-1966), sculptor, pictor și poet francez. Unul dintre inițiatorii mișcării dada și al artei abstracte („Păstorul și norii”). A participat la decorarea Palatului UNESCO de la Paris.

fotodocumentar, -ă adj. (foto) Alcătuit cu fotodocumente ◊ „Miercuri la amiază s-a deschis în Capitală [...] expoziția itinerantă foto-documentară «Arta Oceaniei» realizată de UNESCO.” R.l. 15 IX 77 p. 5. ◊ „Expoziția fotodocumentară «Ungaria 19451985»” I.B. 12 IV 85 p. 3 (din foto- + documentar)

geocancerologie s. f. (med.) ◊ „Geocancerologia. Ultimul număr al revistei «Impact», editată de UNESCO, prezintă o nouă disciplină științifică – geocancerologia și primele rezultate obținute de specialiști în acest câmp de preocupări. Numeroasele studii asupra evoluției cancerului au pus în evidență interdependența care există între această boală, modul de alimentație și climă [...] Astfel, a apărut geocancerologia, în al cărei domeniu continuă studii și cercetări asidue.” Sc. 23 IX 80 p. 5 (din fr. géocancérologie)

interpret(ă)-traducător, -oare s. m. f. Persoană aptă să desfășoare atât activități de interpretariat cât și de traducere ◊ „De asemenea, noile descrieri sunt folosite [...] în laboratoarele de limbă, mai ales în cel organizat de UNESCO și destinat traducerilor simultane și altor tipuri de lucrări desfășurate în secția de interpreți-traducători a facultăților de limbi străine din București.” Sc. 17 II 74 p. 4 (din interpret + traducător)

marginalizare s. f. (soc.) Excludere, îndepărtare către marginea societății ◊ „Pe continentul latino-american există peste o sută de milioane de persoane care trăiesc în condiții de marginalizare socială și economică, relevă un comunicat al UNESCO.” I.B. 5 IV 84 p. 8. ◊ „[...] teoria «marginalizării» în istorie a românilor nu putea să lipsească [...]” Luc. 21 IV 84 p. 7; v. și rezistent (din marginaliza; cf. fr. marginalisation, engl. marginalize; PR după 1960, MNC 1968, DMC 1970, BD 1970)

UNICEF s. Organizația UNESCO pentru copii ◊ „A patra expoziție mondială de fotografie cu tema «Copiii acestei lumi», consacrată Anului internațional al copilului – 1979, s-a deschis la Lausanne, sub egida UNICEF. Sunt prezentate 515 fotografii-document realizate de 238 fotografi din 94 de țări ale lumii.” R.l. 3 V 78 p. 6; v. și superspectacol (1977) (abreviere din engl. U[nited] N[ations] I[nternational] C[hildren’s] E[ducation] F[ound])

HĂULICĂ, DAN (n. 1932, Iași), critic literar și de artă român. M. coresp. al Acad. (1993), prof. univ. la București. Redactor-șef al revistei „Secolul 20” (1967-1990). Președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (1981-1984). Ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO (din 1990). Preocupări în domeniul artei și literaturii contemporane („Critică și cultură”, „Brâncuși, ou l’anonymat du génie”, „Peintres roumains”, „Nostalgia sintezei”, „Geografii spirituale”, „Dimensiuni ale artei moderne”).

COSPAR (în engl. Committee On Space Research), organizație științifică internațională pentru promovarea cercetărilor spațiale prin folosirea rachetelor și a sateliților. A luat ființă în 1958, sub auspiciile Uniunii Consiliilor Științifice Internaționale și UNESCO. Are sediul la Paris. România este membră din 1964.

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONSERVAREA NATURII (UICN, IUCN), organizație internațională fondată de UNESCO în 1948, având ca scop promovarea acțiunilor menite să asigure menținerea cadrului natural și a resurselor naturale, atât pentru valoarea lor culturală sau științifică, cât și pentru o susținută bunăstare economică și socială a omenirii. Sub egida UICN se realizează listele roșii sau cărți roșii de plante și animale (care semnalează, pentru fiecare țară sau regiune, speciile periclitate, vulnerabile sau rare). UICN stabilește principiile și normele pentru declararea și managementul ariilor protejate, după care se ghidează organele naționale de decizie. Din 1952 se numește Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor sale.

OCEANOGRAFÍE (< fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + „graphein” „descriere”) s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a Oceanului Planetar (configurația țărmurilor, relieful și structura fundului oceanic și marin, dinamica și caracteristicile fizico-chimice ale apei, organismele vii care trăiesc în oceane și în mări, diviziunile oceanului planetar cu resursele minerale și biologice și valorificarea lor, managementul mediului oceanic). UNESCO definește o. ca știință nelimitată la ocean. Unul dintre fondatorii o. este L.F. Marsigli, autorul lucrării „Istoria fizică a mării” (1725), care a efectuat un studiu complex al G. Lyon.

QUITO [kíto], capitala statului Ecuador, situată în m-ții Anzi, la poalele vulcanului Pichincha, la 2.800-2.850 m alt., la S de ecuatorul Pământului, pe șoseaua panamericană; 1,5 mil. loc. (1997). Nod de comunicații. Aeroportul Sucré. Pr. centru politic, economic, comercial, cultural-științific și turistic. Ind. de prelucr. a metalelor, cimentului, cauciucului, de prelucr. a lemnului, chimico-farmaceutică, a pielăriei și încălțămintei, hârtiei, textilă și alim. Producție de aur și argint. Produse de artizanat. Două universități (1586 și 1946); Institutul Politehnic (1869); Academia Națională (1875). Observator astronomic (1864). Muzee de Antropologie (1925), de Artă și Istorie colonială (1930), de Arheologie și Etnologie (1950). Mănăstirea San Francisco (1534); biserica iezuiților (sec. 17), cu fațada barocă; Palatul Guvernului; Monumentul Ecuatorului Pământului. Oraș precolumbian (așezarea indienilor quitu), înglobat. în Imp. Incaș (1470), apoi cucerit de spanioli (1533). La 6 dec. 1534, Sebastián de Belalcázar, locotenentul conchistadorului Francisco Pizzaro, i-a atribuit numele San Francisco del Guito, declarându-l cabildo (municipiu guvernamental). Scenă a revoltei pentru independență (1809) și a bătăliei victorioase din 24 mai 1822 (sub comanda generalului Antonio José de Sucré), când a obținut independența. Capitala rep. Ecuador din mai 1830. A suferit de pe urma mai multor cutremure (1660, 1666, 1797, 1868, 1987). În 1990, centrul istoric al orașului Q. a fost inclus pe lista monumentelor UNESCO și declarat patrimoniu al umanității.

LĂZĂRESCU, Vasile (1926-1989, n. București), geolog român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul geologiei fizice, în studiul masivelor de sare și al cutremurelor. Autor al hărților tectonice ale României (1962) și Europei (1964), al hărții neotectonice și tectonica Pliocenului (1973-1974) – toate elaborate în cadrul proiectului UNESCO privind studiul seismicității balcanice.

MADARA, sit în regiunea căruia, la baza platoului (434 m), se află basorelieful numit „Călărețul de la M.”, care aparține artei vechi bulgare (începutul sec. 8) reprezentând o continuare a basoreliefurilor în stâncă din Asia Mică. Declarat de UNESCO ca aparținând patrimoniului cultural mondial.

LIPATTI 1. Dinu L. (1917-1950), pianist și compozitor român. Prof. de pian la Conservatorul din Geneva. Elev al Floricăi Musicescu și al lui M. Jora, la București, și al lui A. Cortot, P. Dukas, Nadia Boulanger, la Paris. Interpret de mare sensibilitate și acuratețe tehnică, în special al lui Chopin, Bach, Grieg, Schumann și Mozart, a fost unul dintre cei mai mari pianiști ai sec. 20. Carieră internațională de concertist. Împreună cu G. Enescu, a susținut recitaluri în România, în timpul războiului (1939-1943). Înregistrări cu valoare istorică (1946-1950). A compus suita simfonică „Șătrarii”, „Concertino în stil clasic pentru pian”, „Sonatina pentru mâna stângă”. 2. Valentin L. (1923-1999, n. București), eseist, istoric literar și diplomat român. Frate cu L. (1). Prof. univ. la București. Delegat permanent al României la UNESCO. A făcut parte din delegația României la conferința de securitate și cooperare în Europa de la Helsinki. Studii și eseuri consacrate fenomenului literar francez și italian („Istoria literaturii italiene”, „Valori franceze”, „Istoria literaturii franceze” – pentru uz universitar). Traduceri.

GURA HUMORULUI, oraș în jud. Suceava, pe râul Moldova; 16.850 loc. (1995). Expl. de calcar și balast; întreprindere de articole tehnice din cauciuc; filatură de bumbac. Fabrică de cherestea; produse alim. (conserve de legume și fructe, preparate din lapte și panificație). Centru pomicol și centru de coordonare a activității miniere de la Leșu Ursului (cupru), Iacobeni (mangan, turbă) și Fundu Moldovei (pirite cuprifere). Muzeu etnografic. Parc dendrologic (15 ha). Localit. a fost întemeiată în 1775; declarat oraș în 1905. În apropiere se află bisericile mănăstirilor Humor (1530) și Voroneț (1488, mărită în vremea lui Petru Rareș), remarcabile monumente ale artei moldovenești, cu somptuoase picturi exterioare (1535 și, respectiv, 1547). Declarate monumente UNESCO. Turism.

MAYOR ZARAGOZA, Federico (n. 1934), biochimist spaniol. Prof. univ. la Granada și Madrid. Director genral al UNESCO (1987-1999). Contribuții originale de referință în domeniul biochimiei („Efecte ale acidului nicotinic și prezentarea compușilor ketonei din metabolismul organismului”). M. de onoare al Acad. Române (1992).

MĂNĂSTIREA HUMORULUI, com. în jud. Suceava, pe râul Humor; 3.655 loc. (2000). Centru de țesături populare. Muzeu de artă medievală. În satul M.H. se află mănăstirea Humor (de maici), întemeiată în jurul anului 1415 de vornicul Ivan (Oană), cu biserica Adormirea Maicii Domnului, zidită în 1530, prin strădania logofătului Teodor Bubuiog, cu picturi murale interioare și pe fațade executate în 1535 de Toma zugravul din Suceava. Tabloul votiv înfățișează pe Teodor Bubuiog cu soția Anastasia și pe Petru Rareș cu familia. Turn-clopotniță (1641). Mănăstirea Humor a fost desființată în 1786 (rămânând în funcțiune biserica de mir) și reînființată în 1990. Biserica, renovată în mai multe rânduri (ultima în 1971-1972) este declarată monument UNESCO.

MENUHIN, Sir Yehudi (1916-1999), violonist și dirijor american. Elev al lui L. Persinger, A. Busch și G. Enescu. Cel mai cunoscut violonist al secolului; s-a remarcat prin virtuozitate, profunzime expresivă, o viziune asupra muzicii și un stil interpretativ atemporale, repertoriu imens (de la Bach la contemporani, numeroase prime audiții absolute, lucrări scrise special pentru el). Carieră concertistică internațională; adesea acompaniat la pian de sora sa Hpehzibah (1920-1982). Preocupări pedagogice. Fondatorul Festivalului de la Gstaand (1958). Președinte și dirijor asociat al Orchestrei Filarmonice Regale din Londra (din 1981). Director de onoare al Festivalului „Enescu” (după 1990). Activități umanitare; președintele Consiliului internațional pentru muzică UNESCO (1969-1975). Lucrări teoretice și autobiografice („Muzica omului”, „Conversații cu Menuhin”, „Călătorie neterminată”).

MIRÓ, Joan (1893-1983), pictor, sculptor, grafician și ceramist spaniol. Unul dintre cei mai importanți artiști ai suprarealismului. Creator al unei lumi imaginare, plină de umor și de poezie, în care a folosit semne, simboluri și figuri ce amintesc de desenele copiilor („Arlechinadă”, „Mamă și copil”, „Lupta cu taurul”). Decorul în ceramică pentru clădirea UNESCO, din Paris. În litografie și gravură a experimentat materiale neașteptate (seria „Constelații”). Realizările sale în sculptură sunt ansambluri de elemente eterogene sau lucrări monumentale.

NASSER sau NUBIA, lac de acumulare în partea de SSE a Egiptului, la granița cu Sudan, rezultat în urma construirii pe cursul inf. al Nilului (în anii 1960-1971) a barajului (110 m înălțime și 4 km lungime) de la Assuan (Aswān). Supr.: 60 mii km²; lungimea: 483 km; vol.: 127,4 md. m³. Pentru salvarea monumentelor arheologice de la Abu-Simbel (azi submers), în anii 1963-1968 au fost decupate din stâncă templele rupestre (din inițiativa și cu sprijinul UNESCO), transportate și reamplasate la 65 m distanță față de țărmul lacului.

NERVI, Pier Luigi (1891-1979), inginer și arhitect italian. Prof. univ. la Roma. Adept al unei arhitecturi funcționale, a conceput o mare varietate de structuri din beton armat realizate cu elemente prefabricate (Palatul Expozițiilor din Torino, Marele palat al sporturilor din Roma, în colab. cu M. Piacentini, Palatul Muncii din Torino, sala audiențelor de la Vatican, Palatul UNESCO din Paris în colab. cu M. Breuer și B. Zehrfuss, Australia Square din Sydney, catedrala din San Francisco). Lucrări teoretice („Arta sau știința de a construi?”, „Structuri noi”).

NOGUCHI [nogutʃi], Isamu (1904-1988), sculptor și peisagist american de origine japoneză. Asistent la Paris (1927-1928) al lui Brâncuși. Cunoscut pentru sculpturile sale abstracte. A realizat grădina de pietre japoneze a Palatului UNESCO din Paris.

PARIS [fr. parí] 1. Bazinul Parisului (sau Parizian), regiune în N Franței, extinsă în jurul Parisului, pe c. 500 km diametru de la E la V și c. 300 km de la N la S, având forma unui amfiteatru cu o înclinare generală pe direcția SE-NV, drenată de fl. Sena și afl. săi Marna, Oise ș.a. Este o zonă joasă, acoperită cu depozite sedimentare terțiare, limitată de masivele hercinice Ardeni (NNE), Vosgi (E), Masivul Central (S) și Armorican (V), iar spre N de colinele Artois, care constituie limita între B.P. și Câmpia Flandrei. 2. Capitala Franței, a regiunii și provinciei istorice Île-de-France, situată în bazinul cu același nume, în zona de confl. a râurilor Marna și Oise cu fl. Sena, la 170 km de gura de vărsare a acesteia în Marea Mânecii; 2,1 mil. loc. (1999). Marele P., împreună cu suburbiile și orașele-satelit (Argenteuil, Saint-Denis, Montreuil, Orly, Versailles, Boulogne-Billancourt, Saint-Cloud, Neuilly-sur-Seine, Clichy, Nanterre, Rueil-Malmaison, Saint-Germain-en-Laye, Poissy ș.a.), formează o conurbație de 11,2 mil. loc. (1999), extinsă pe 1.832 km². Orașul propriu-zis, încorsetat de meandrele Senei și Marnei, și dominat de mai multe coline (Montmartre 125 m alt., Chaillot, Buttes-Chaumont, Belleville, Ménilmontant ș.a.), ocupă o supr. de 105 km², având ca nucleu Île de la Cité. P. este cel mai important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-artistic și turistic al țării, fiind sediul unor organisme internaționale (UNESCO, din 1947, OECD ș.a.); locul de desfășurare a Jocurilor Olimpice în anii 1900 și 1924. Important nod internațional de comunicații, cu trei mari aeroporturi (Orly, Le Bourget, Roissy-Charles de Gaulle), port fluvial și mai multe gări (Gara de Nord, Gara de Est, Austerlitz, Saint-Lazaire, Montparnasse ș.a.). Metrou (din 1900). P. este cel mai puternic centru ind. al Franței, care produce automobile (uzinele firmelor „Renault”, „Citröen” ș.a.), avioane, tractoare, produse electronice și electrotehnice (firma „Thomson”), mașini-unelte, aparatură de precizie și optică, produse chimice (mase plastice, medicamente, cosmetice, cauciuc sintetic, îngrășăminte) și textile (confecții, tricotaje, țesături), articole de blănărie și marochinărie, încălțăminte, mobilă fină, alimente, articole de lux (parfumuri, bijuterii ș.a.); mari edituri și tipografii. Studiouri cinematografice. Centru financiar internațional (Banca Franței, Banca Rothschild, Crédit Lyonnais) și bursier. Centru științific: Academia Franceză (fundată de Richelieu în 1634), Institutul Franței (1795), Institutul Pasteur (1888), Centrul Pompidou (1971-1977) etc. Numeroase teatre: Opera (1789), Comedia Franceză (1680), Teatrul Étoile ș.a.; universități: Sorbona (1257), Collège de France, (1530), L’École Normal Supérieure (1794), Conservatorul (1795), l’École Nationake de Beaux Arte ș.a.; muzee: Luvrul, inaugurat în 1793, Muzeul Național de Artă Modernă, Muzeul Cluny, Musée de l’homme, Muzeul de Artă Decorativă, Muzeul de Artă Tradițională Populară ș.a.; parcuri și grădini: Bois de Boulogne, 872 ha, Bois de Vincennes, 943 ha, Tuileries Luxembourg, Jardin des Plantes ș.a.; poduri pe Sena: Pont-Neuf (1578-1606), Notre-Dame, Alexandre III, Sully, Saint-Michel, Solférino, Royal, Louis-Philippe, Pont de la Concorde ș.a.; bulevarde și străzi renumite: Champs-Élysées, Sébastopol, Saint-Germain, Saint-Michel, Grand Armée, Royal etc.; cartiere faimoase: Quartier Latin, Montparnasse, Montmartre, Saint-German-des-Prés; piețe: Place de la Concorde, cu obeliscul din Luxor, Place Charles de Gaulle – fostă Place de l’Étoile, cu Arcul de Triumf, Place Vendôme, Place Champs de Mars, cu Trunul Eiffel, Place de la République, Place des États-Unis ș.a.; porți cu caracter triumfal-decorativ: Saint-Denis (1672), Saint-Martin (1674) ș.a.; cabarete: Moulin Rouge, Crazy Horse, Folies-Bergère, Olympia ș.a. Monumente: biserica Saint-Germain-des-Prés (sec. 6, reconstruită în sec. 10-11), catedrala Notre Dame (1177-1250), bisericile Saint-Martin-des-Champs (1140), Sainte-Chapelle (1246-1248), Saint-Joseph-des-Carmes (1613-1620), Saint-Louis (1644-1728), bazilica Sacré-Cœur (1876-1914), l’Hotel de Sens (1474-1519), l’Hotel de Cluny (1485-1498), l’Hotel de Ville (Primăria) (1533-1551, reconstruit în 1606-1628), l’Hotel des Invalides (1670-1720), în stil gotic, Palatul Bourbon (1722), Pantheonul (1764-1812), clădirea Bursei (1808-1825), Arcul de Triumf (1806-1836), clădirea Operei (1862-1875), Turnul Eiffel (1889), înalt de 320 m, Piramida de sticlă „Grande Louvre” (1989) ș.a. – Istoric. Pe locul orașului de azi a existat, în sec. 1 î. Hr., o așezare inițial pe o insulă a Senei (Île de la Cité) a tribului galic al parisilor, numită Lutetia. Cucerit de romani (52 î. Hr.), a devenit un puternic centru comercial (Lutetia Parisiorum apoi Parisia, de unde numele actual). Populația orașului a fost creștinată (sec. 3) de episcopul Denis (Dionisie) care a fost martirizat. Distrus de populațiile barbare (280), a fost reconstruit. În 360, prefectul Galiei, Iulian Apostatul a fost proclamat aici împărat de soldații săi, iar orașul a luat definitiv numele de P. De la începutul sec. 6, P. a fost reședința regilor franci, constituind, treptat, împreună cu împrejurimile sale, nucleul domeniului regal al Capetingilor, fiind și cel mai important centru economic, politic și cultural-artistic al Franței. Devenit capitala Franței (987) când Hugo Capet, conte de Paris a devenit rege; în sec. 11-15 a jucat rolul de centru unificator în procesul de centralizare a statului francez. În sec. 14-15 dezvoltarea sa a fost întârziată din cauza Morții Negre (epidemia de ciumă a secerat 1/3 din populație). P. este strâns legat de istoria Franței, aici desfășurându-se un șir de evenimente importante: răscoala condusă de Étienne Marcel (1356-1358), răscoala ciocănașilor (1382) și caboșienilor (1413), Noaptea Sf. Bartolomeu (1572), Fronda (1648-1653) etc. La sfârșitul sec. 18 și în sec. 19, parizienii au avut un rol important în cele mai de seamă evenimente din istoria Franței: Revoluția din 1789-1794, Revoluția din iul. 1830, Revoluția din 1848. P. a fost unul dintre cele mai importante centre ale emigrației revoluționare române de după 1848. Napoleon III l-a însărcinat pe G. Hausmann cu modernizarea infrastructurii orașului. În Războiul Franco-Prusian (1870-1871), locuitorii P. au luptat eroic împotriva trupelor prusace care asediau orașul. Aici a izbucnit, în 1871, o insurecție care a instaurat Comuna din Paris. În sec. 19 a devenit centrul cultural-artistic al lumii („Orașul-lumină”). Ocupat, la 14 iul. 1940, de trupele germane, orașul a fost eliberat în urma insurecției populare din 19-25 aug. 1944. Îm ami 1968, a fost teatrul unor tulburări studențești. La P. au avut loc numeroase întâlniri diplomatice, consfătuiri și conferințe internaționale. – Tratatul de Pace din 10 febr. 1763, încheiat la Versailles, în urma Războiului de 7 Ani (Inclusiv războiul Franței cu India) în care Franța aliată cu Austria, Spania și Rusia a luptat împotriva Angliei și Prusiei. Franța renunță în favoarea Angliei în America la Noua Franță (Canada) și la toate teritoriile de la est de Mississippi (Louisiana), cu excepția Noului Orleans. Spania cedează Florida Angliei, primind în schimb partea apuseană a Louisianei (care aparținuse Franței). În Indiile de Vest Anglia obține de la Franța insula Dominica, Saint-Vicent, Grenada și Tobago, iar în Africa aproape întreg teritoriul coloniei Senegal; ins. Minorca, cucerită de Franța în 1756 este retrocedată Angliei. În India, Franța păstra doar 5 orașe. Franța și Spania se obligau să evacueze trupele din Portugalia și coloniile acesteia. Trupele franceze trebuiau să părăsească teritoriul Hanovrei, care era moștenire ereditară a regilor Angliei din dinastia de Hanovra. Tratatul de Pace din 30 mai 1814, încheiat între Franța și Coaliția a VI-a (Anglia, Austria, Prusia, Rusia; ulterior s-a raliat Tratatului Suedia, Spania și Portugalia) și care prevedea restabilirea independenței Olandei, Elveției, principatelor germane și statelor italiene. Franța era redusă la granițele existente la 1 ian. 1792; totodată, i se retrocedează o parte însemnată a posesiunilor coloniale pierdute de ea în războaielor napoleoniene. Tratatul de pace din 20 nov. 1815, între Franța și Coaliția a VII-a (Rusia, Anglia, Austria și Prusia) confirmă clauzele Tratatului din 30 mai 1814, spre deosebire de care în prezentul Tratat se stipulează menținerea Franței în granițele existente în 1790, fiind deposedată astfel de reg. Saar și Savoia etc. și obligată la plata a 700 mil. franci, precum și la acceptarea unei armate de ocupație de 150.000 de oameni pe o perioadă de 3-5 ani. Tratatul de Pace din 18/30 mart. 1856, încheiat în urma Războiului Crimeii (1853-1856), care prevedea, printre altele, înlăturarea protectoratului rus asupra Principatelor Române, rămânând sub suzeranitatea Porții, dar cu garanția colectivă a marilor puteri europene (Franța, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia și Regatul Sardiniei); stabilește libertatea navigației pe Dunăre și neutralitatea Mării Negre, precum și crearea Comisiei Europene a Dunării, cu sediul la Galați. Rusia înapoiază Tursiei Karsul, iar Principatelor Române județele Bolgrad, Cahul și Ismail din Sudul Basarabiei, confirmând în același timp și autonomia Serbiei. Conferința din 10/22 mai-7/19 aug. 1858 (au participat semnatarii Tratatului de Pace din 1856), încheiată cu o convenție, care stabilea viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor Române. Conferința de Pace din 18 ian. 1919-10 aug. 1920, convocată de puterile victorioase în Primul Război Mondial (27 state, printre care și România) pentru semnarea tratatelor de pace cu țările învinse, Germania, Austria, Ungaria, Turcia și Bulgaria. Ea s-a încheiat cu semnarea unei serii de tratate la Versailles (1919), Saint-Germain (1919), Neuilly (1919), Sèvres (1920), Trianon (1920). Totodată, a hotărât înființarea Societăților Națiunilor. Conferința de Pace din 29 iul.-15 oct. 1946, convocată de puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial pentru încheierea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria, state foste aliate ale Germaniei. Tratatele au fost semnate la 10 febr. 1947. Acordul de Armistițiu din 27 ian. 1973, acord semnat, în urma negocierilor de la Paris (1968-1973), de către miniștrii de Externe ai Republicii Democrate Vietnam, Guvernului Revoluționar Provizoriu al Republicii Vietnamului de Sud, S.U.A. și administrația de la Saigon prin care se hotărăște încetarea războiului și restabilirea păcii în Vietnam; prevede, între altele, evacuarea trupelor străine din Vietnamul de Sud, organizarea de alegeri sub control internațional, unificarea, treptată, pe cale pașnică a țării. Școala din ~, denumire (1925) prin care sunt desemnate în istoria artei grupările și creațiile pictorilor și sculptorilor străini stabiliți la P. în diferite epoci (sec. 14, 18 și 20). Cea mai importantă este cea din sec. 20, care a grupat artiști de prestigiu (M. Chagall, W. Kandinsky, A. Modigliani, P. Picasso, C. Brâncuși ș.a.), fără să genereze însă un stil sau un curent anume. Sunt numiți „a doua școală din P.” pictorii abstracți de după al Doilea Război Mondial (N. Staël, J.M. Atlan, M. Estève, Maria Vieira da Silva).

PIETROSU, numele mai multor vârfuri din Carpații Românești, dintre care cele mai cunoscute sunt: P. din m-ții Căliman (2.100 m), inclus în Parcul Național Călimani, P. din m-ții Rodnei (2.303 m), cel mai înalt din Carpații Orientali, cu stație meteorologică de altitudine și o rezervație complexă, înființată în 1932, extinsă pe 900 ha, inclusă de către UNESCO în rețeaua rezervației biosferei, în prezent făcând parte din Parcul Național al m-ților Rodnei, P. din m-ții Bistriței (1.791 m) și P. din m-ții Maramureșului (1.854 m).

HUXLEY [háksli] 1. Thomas Henry H. (1825-1895), biolog englez. Colaborator al lui Darwin și unul dintre propagatorii darwinismului. Cercetări de zoologie, anatomie comparată, embriologie, paleontologie, antropologie și geologie. Pe plan filozofic, a promovat idei materialiste și a introdus termenul de agnosticism. 2. Sir Julian Sorell H. (1887-1975), biolog și scriitor englez. Nepotul lui H. (1) și frate cu H. (3) și (4). Lucrări în domeniul teoriei evoluției, geneticii, ornitologiei și de popularizare a științei. Primul director general al UNESCO (1946-1948). 3. Aldous Leonard H. (1894-1963), scriitor englez. Nepotul lui H. (1) și frate cu H. (2) și 4). Stabilit în S.U.A. Opera sa romanescă, marcată de pesimism, luciditate și spirit corosiv, ilustrează criza spirituală a intelectualilor din perioada interbelică („Galben de crom”, „Frunze veștede”, „Punct Contrapunct” – romanul său cel mai izbutit – utopia negativă „Minunate lume nouă”, „Orb în Gaza”). Novator al poeziei prin folosirea tehnicii contrapunctice. Eseuri („Filozofia perenă”, „Texte și pretexte”), exprimând interes pentru gândirea budistă („Scopuri și mijloace”). 4. Sir Andrew Fielding H. (1917-2012), fiziolog englez. Nepotul lui H. (1) și frate cu H. (2) și (3). A descoperit mecanismele chimice ale excitației membranei neuronului periferic. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1963), împreună cu J.E. Eccles și A.L. Hodgkin.

REZERVAȚIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII (RBDD) (statut acordat de Comitetul UNESCO „Omul și Biosfera”, incluzând și delta secundară a Chiliei de pe terit. Ucrainei); este în același timp Zonă umedă de importanță internațională desemnată de secretariatul convenției Ramsar și Sit al patrimoniului natural universal, recunoscut de UNESCO. Cuprinde în întregime Delta Dunării, complexul lacustru Razim -Sinoie, inclusiv grindul Chituc cu apele litorale aferente (până la izobata de 20 m) și lunca Dunării începând de la Cotu Pisicii. Partea românească are administrație proprie. Intră în jud. Tulcea (cea mai mare parte) și Constanța (grindurile Lupilor, Chituc, Saiele, lacurile Sinoie, Istria și Nuntași). Vegetația are un caracter predominat higrofil (stufărișuri, zăvoaie de salcie și plop), dar pe grinduri se află și vegetație psamofilă și de sărătură, iar pe grindurile Letea și Caraorman păduri de stejar în amestec cu frasin cu frunza îngustă (Fraxinus angustifolia) și frasin pufos (F. pallissae), ulm, plop, cu abundente plante agățătoare (carpen de pădure, viță sălbatică, Periploca graeca). Se remarcă și plantele acvatice Trapa natans, Aldrovanda vesiculosa, Utricularia vulgaris, Stratiotes aloides, plante higrofile ca Dryopteris thelipteris Acorus calamus, Calla palustris. Faună bogată și diversă, incluzând numeroase păsări oaspeți de vară, de iarnă și de pasaj (pe teritoriul Deltei de intersectează mai multe rute de migrație), dintre care cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Se întâlnesc aici pelicanul comun și pelicanul creț, ambele specii fiind ocrotite, gâsca polară cu gâtul roșu Branta ruficollis, care iernează numai în Delta Dunării și pe litoralul sudic al M. Caspice (venind din tundra din Siberia centrală), lebede, cormorani (peste 60% din populația mondială de cormoran mic), egrete (70% din populația europeană de egretă mare), țigănuș, lopătar, erete de stuf etc. Mamifere: vidra, nurca, pisica sălbatică, mistrețul, vulpea și două specii pătrunse de curând în fauna țării, câinele enot și bizamul. Dintre pești deosebit de valoroși sunt sturionii – morunul, cega, nisetrul, păstruga. Cuprinde și numeroase zone de conservare specială (rezervații științifice): sărăturile Murighiol, cu colonii de sternide, piciorong, cioc-întors, rezervația Roșca – Buhaiova cu colonii de pelican comun, Pădurea Letea (Hasmacu Mare), grindul și lacul Răducu, cu vegetația psamofilă, lacul Nebunu cu ihtiofaună specifică, complexul Vătafu – Lunguleț, loc de cuibărit pentru stârcul pitic și cormoranul mic, în colonii mixte de ardeie, pădurea Caraorman, cu exemplare monumentale de stejari, vultur codalb, corb, arinișul Erenciuc, singurul loc din deltă unde se dezvoltă abundent aninul negru, loc de cuibărit pentru vulturul codalb, insula Popina, loc important de popas pentru păsările migratoare și de cuibărit pentru călifarul alb, complexul Sacalin – Zătoane, loc de cuibărit pentru lebăda mută, cea mai mare colonie de chire de mare, păsări limicole, călifar (ins. Bisericuța), laride, sternide, poc de popas și hrănire pentru oaspeți de iarnă, refugiu diurn pentru Branta ruficolis, capul Doloșman, cu ruinele unei importante cetăți greco-romane, loc important pentru protecția dihorului pătat și a șarpelui Coluber jugularis, lacul Porcoava cu o colonie mixtă de stârci, țigănuși, egrete, cormorani mici, lacul Belciug, favorabil unor pești periclitați (caracuda, linul, văduvița) și, în stufăriile din jur pentru cuibăritul cocorului, lacul Rotundu, tipic pentru biocenoze adaptate la amplitudini mari ale undelor de viitură, grindul Chituc, cu vegetație de nisipuri sărăturate, loc de iernat al păsărilor, grindul Lupilor, punct de popas important în perioada migrației de toamnă, complexul Corbu – Nuntași – Histria, cetatea Histria. În afara acestor arii strict ocrotite, sunt admise activități considerate tradiționale: pescuit, vânătoare (cu respectarea unor restricții), ecoturism, recoltarea de mică amploare a stufului, piscicultură și chiar activități agricole limitate. În trecut Delta Dunării a fost afectată de unele acțiuni de „valorificare” inadecvate – recoltarea excesivă a stufului cu mijloace mecanizate, realizarea de desecări în „incinte îndiguite” pentru extinderea terenurilor cultivate etc. Pericole ce se mențin constant sunt braconajul și supraexploatarea resurselor piscicole.

ADLI s. f.: limbă artificială internațională creată cu ajutorul unui computer de un colectiv de specialiști, sub conducerea inginerului electronist francez Antoine Piras. Este rezultatul unei munci de peste trei decenii, are 25.000 de cuvinte extrase în principal din cinci limbi: engleză (42%), franceză (22%), spaniolă (18%), italiană și germană. Elementele ei sunt cuvinte deja existente, cu ortografia respectată. Jumătate din populația globului cunoaște aproximativ 33% din aceste cuvinte. Nu are sinonime și omonime. Noțiunea de timp se exprimă, de exemplu, prin cuvântul tim, dacă e vorba de durată; time, dacă e vorba de meteorologie și tiempo, dacă se referă la muzică. Adli a fost prezentată la UNESCO în 1984 și a intrat în concurență cu esperánto (v.).

ESPERANTO s. n. (< fr. espéranto < Esperanto, pseudonimul creatorului ei): limbă artificială creată în 1887 de medicul polonez dr. I. Zamenhof, cu scopul de a servi ca limbă internațională. Vocabularul ei este constituit, în cea mai mare parte, din cuvinte formate pe baza rădăcinilor din limbile romanice și germanice, iar structura gramaticală este foarte simplă (nu are diftongi, accentul e numai pe silaba ante-penultimă, genul e indicat prin sufix, iar timpul și modul prin schimbarea vocalei din silaba finală etc.) și nelegată de aceea a limbilor naturale. S-a răspândit mai întâi în Rusia, în Germania și în Anglia. Are numeroși adepți în toate țările lumii și este propagată de două mari asociații, cu filiale în 90 de țări. Acestea dispun de publicații și traduceri proprii și anual organizează congrese internaționale la care participă 2.000-3.000 de delegați. Conducerea esperantiștilor a atras încă din 1950 atenția O.N.U. în legătură cu importanța pe care o are folosirea acestei limbi în relațiile internaționale, iar UNESCO a dat în 1954 o rezoluție favorabilă în acest sens.