MERGĂTOR, -OARE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; astăzi rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: mergător-înainte = epitet dat sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător.

pocrov, -ă, s.n. și f. 1. (înv. și reg.) acoperământ pentru obiectele de cult; pocrovăț. 2. (înv.) țesătură fină ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sărbătoare creștină la 1 octombrie (acoperământul Maicii Domnului). 4. (reg.; în forma „procov”) văl de mireasă. 5. (reg.) pânza de pe fața mortului. 6. (reg.; în forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor țărănesc, scoarță; pătură groasă, pocroviță, pocruț. 8. (reg.; la pl. art. în forma „pocroavele”) sărbătoare creștină la 29 august (Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul). 9. (s.f.; reg.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță.

Ioan Botezătorul, sfânt, fiul Elisavetei și al preotului Zaharia, numit și Înainte-mergătorul, pentru că a anunțat venirea lui Iisus. S-a retras în pustie încă din copilărie. Și-a început activitatea predicatorială și a botezului în anul 26 d. Hr. Când Iisus a venit la el și a fost botezat, a avut loc descoperirea Sfintei Treimi (epifania sau teofania), după care Ioan Îl anunță pe Iisus ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu. A fost închis de Irod și i s-a tăiat capul în urma vicleșugului Irodiadei cu ajutorul fiicei sale, Salomeea. Bis. a închinat lui Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea lui (29 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), întâia și a doua aflare a capului (24 februarie) și a treia aflare a capului său (25 mai).

înainte-mergător, (1) înainte-mergători s. m. 1. Antemergător. 2. (Sg., art.) Nume dat în Biblie sfântului Ioan Botezătorul. – Din înainte + mergător.

naștere, nașteri s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei; aducere pe lume a unei ființe; apariție. ♦ Nașterea Domnului (Iisus Hristos) = a) sărbătoare creștină a întrupării Domnului, care are loc la 25 decembrie; Crăciunul; b) (de obicei eliptic) reprezentare iconografică a lui Iisus Hristos; c) (și eliptic) numele troparului care se cântă în ajunul Crăciunului, când preoții umblă cu „Nașterea”. ◊ Nașterea sfântului Ioan Botezătorul = sărbătoare creștină celebrată la 24 iunie; sânziene, drăgaică. ◊ Nașterea Maicii Domnului = una dintre cele 12 mari sărbători creștine domnești, în care se prăznuiește ziua de naștere a Fecioarei Maria la 8 septembrie. ◊ Expr. Înainte de nașterea lui Hristos (prescurtat î. Hr.) = înaintea erei noastre. ◊ De la (sau după) nașterea lui Hristos = în (sau din) era noastră. ♦ (Înv., la pl.; determinat prin „cele dintâi”) Drepturile întâiului născut. – Din naște.

tăiere, tăieri s. f. Acțiunea de a tăia și rezultatul ei. ◊ Tăiere împrejur = ritual religios la evrei, care se face în amintirea scoaterii din robia egipteană; circumciziune. ◊ Tăierea împrejur a Domnului = una dintre cele 12 mari sărbători domnești ale Bis. creștine, în amintirea zilei când pruncul Iisus a fost supus, a opta zi după naștere, datinii tăierii împrejur potrivit Legii lui Moise, pentru a se arăta că Iisus Hristos este împlinitorul Legii vechi. Această sărbătoare este și aniversarea numelui lui Iisus, care înseamnă „Mântuitor”, pe care Biserica o prăznuiește din cele mai vechi timpuri la 1 ianuarie. ◊ Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul = sărbătoare religioasă creștină la 29 august, în amintirea morții sf. Ioan Botezătorul. Se serbează cu post, în orice zi a săptămânii ar cădea. – Din tăia.

REDEA, com. în jud. Olt, situată în C. Romanați, pe râul Valea Pârliți; 3.039 loc. (2005). În satul R. se află bisericile Sf. Nicolae (1721, renovată în 1802-1804), intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1830), Sf. Ioan Botezătorul (1834-1836), Sfinții Voievozi (1868) și conacul „Găleteanu” (sec. 19).

NICOLAE BĂLCESCU 1. Com. în jud. Bacău, situată pe dr. văii Siretului, la confl. cu Bistrița; 10.591 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul Valea Seacă). Hidrocentrală (29,15 MW), în satul Galbeni. Izvoare cu ape minerale sulfuroase, sulfatate, bicarbonatate, calcice, clorurate, sodice (în satul Sărata). Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (ante 1809, reparată în 1896 și 1921), în satul Valea Seacă. 2. Vechea denumire (până la 24 mart. 1981) a com. Alexandru Odobescu, jud. Călărași. 3. Com. în jud. Călărași, situată în Câmpia Bărăganului; 1.617 loc. (2000). Stație de c. f. Produse chimice. 4. Com. în jud. Constanța, în zona de contact a pod. Carasu; 4.910 loc. (2000). Stație de c. f. Fermă de creștere a bovinelor. 5. Com. în jud. Vâlcea, în V Piem. Cotmeana, pe râul Topolog; 3.974 loc. (2000). Reșed. com. este satul Rotărești. Pomicultură. Casa memorială „Nicolae Bălcescu”. Bisericile Sf. Dumitru (sec. 18), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1832, cu picturi murale interioare originare) și Adormirea Maicii Domnului (1888), în satele Predești, Schitu și Mângureni.

PALANCA, com. în jud, Bacău, situată în NV depr. Agâș, la poalele m-ților Tarcău și Ciuc, pe cursul superior al râului Trotuș; 3.691 loc. (2003). Stație de c. f. Expl. de balast. Moară de apă și ferăstrău hidraulic (în satul Ciugheș). Biserica de lemn cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (1803, reconstruită în 1856 și refăcută în 1923), în satul P.

PLUMBUITA 1. Lac de acumulare amenajat pe valea Colentinei, în partea de NNE a municipiului București, 55 ha. Zonă de agrement. 2. Mănăstirea ~, mănăstire de călugări situată în municipiul București, în cartierul Colentina, pe malul lacului omonim. Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost construită, într-o primă formă, de către domnul Petru cel Tânăr (1559-1568), dar a suferit multe modificări ulterioare. În 1647, Matei Basarab a reconstruit biserica din temelie și a construit casa domnească, în care este amenajat astăzi un muzeu cu obiecte religioase. Biserica mănăstirii (care un timp a fost acoperită cu tablă de plumb, fapt pentru care populația i-a atribuit numele de Plumbuita) păstrează picturi murale interioare originare. În 1573, aici a fost instalată prima tipografie din București, de sub teascurile căreia a ieșit (în 1582) un „Tetraevangheliar”. Biserica este înconjurată de ziduri de incintă, străjuite de turnul porții, datând din 1802-1806. În cadrul mănăstirii există o turnătorie de clopote, precum și atelierele Patriarhiei, unde se produc lumânări, se prelucrează lemnul și metalul, se execută sculpturi etc. Ansamblul monahal a fost restaurat în anii 1933-1940 și 1958.

înainte-mergător m. 1. predecesor; 2. supranumele sfântului Ioan Botezătorul.

tăiere f. 1. acțiunea de a tăia: Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare ținută la 29 August; 2. tăierea împrejur, circumciziune: Tăierea împrejur, sărbătoare ce cade la 2 Ianuarie; 3. locul unde se taie vitele.

sânziene (sâmziene) f. pl. 1. sărbătoarea nașterii sfântului Ioan (24 Iunie), cu câteva zile înainte și în urmă; 2. zilele acestea, epoca florilor; 3. flori galbene ce cresc pe câmp și înfloresc către sfârșitul lui Iunie (numite și floarea lui sf. Ioan, iar în Munt. drăgaică): ele se împart la biserică în ziua de sânziene și se poartă apoi ca un prezervativ în contra duhurilor necurate. [Dela Sân-Jiane, Sân-Ziane, numele bănățean al sfântului Ioan Botezătorul: sânjuane, sânzuene, Tr. floarea lui sf. Ioan]. V. Sânziană.

Ioan m. numele unui mare număr de sfinți: IOAN BOTEZĂTORUL (St.), vărul și înaintemergătorul lui Isus, decapitat din porunca lui Irod (32); prăznuit la 7 Ianuarie. ║ IOAN EVANGELISTUL (St.), unul din cei 12 apostoli, autorul unei Evanghelii și al Apocalipsului (7-101): serbat 8 Maiu. ║ IOAN (St.), V. Hristostom, Damaschin, Scărariu.

sinaxar n. colecțiune prescurtată din viețile sfinților: Sinaxarul sfântului Ioan Botezătorul. [Gr. mod.].

Saloma (Salomea) f. fiica Irodiadei, ceru și obținu capul sfântului Ioan Botezătorul.

Zaharia m. 1. unul din cei 12 profeți mici; 2. tatăl sfântului Ioan Botezătorul; 3. rege din Izrael (767 a. Cr.).

MERGĂTOR, -OARE, mergători, -oare, adj. (Și substantivat; rar) Care se deplasează dintr-un loc în altul, care umblă. ◊ Compus: Mergător-Înainte = epitet dat Sfântului Ioan Botezătorul. – Merge + suf. -ător.

dragobete sms [At: (a. 1774) IORGA, S. D. XIII, 75 / V: (reg) br~, bragove~, drăg~, gabrove~ / E: vsl главобрѣтєниє] 1 (Pop; șîs ~ cap de primăvară) Sărbătoare religioasă ținută la 24 februarie. 2 Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul. 3 (În credințele populare; șîs ~ cap de primăvară, ~ cap de vară) Numele zilei de 1 sau 3 martie când fetele adună apă de zăpadă cu care se spală apoi tot anul ca să fie frumoase și iubite. 4 (Ent; reg) Repede (Cicindela campestris).

drăgaică sf [At: ALEXI, W. / V: (reg) ~ăda~, ~găi~ / Pl: ~ice, (rar) ~ici / E: bg драгайка] 1 Sărbătoare populară închinată coacerii recoltelor (la 24 iunie) Si: Sânziene. 2 Sărbătoare religioasă închinată nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. 3 (Art) Vechi dans popular românesc, jucat la drăgaică (1) de un grup de patru sau șase fete care evoluează în monom. 4 (Art) Melodie după care se dansează drăgaica (3) 5 (Pop; îe) A sări (sau a juca) ~a A fi neastâmpărat. 6 (Reg; îe) A se încinge (sau a se întărâta) ~a A se lua la ceartă. 7 (Îae) A se îndrăgosti. 8 (Pop) Numele dat fiecăreia dintre fetele frumoase alese la drăgaică (1) care (îmbrăcate bărbătește) execută dansul drăgaica (3). 9 (Pop) Paparudă. 10 (Pop) Târg care se ține la 24 iunie sau la 20 iulie. 11 (Pop; pgn) Târg. 12 (Reg) Nedeie. 13 (Pop; lpl) Zâne rele care dezlănțuie furtuni și care îi sluțesc pe oameni Si: iele, rusalii, șoimane. 14 (Bot; pop) Sânziană (Galium verum). 15 (Bot; reg) Sânziene de grădină (Solidago canadensis). 16-17 (Bot; reg) Sulfină (Meliotus officinalis și Meliotus albus).

tăia [At: PSALT. HUR. 75^v/18 / P: tă-ia / Pzi: tai, (reg) tau / E: ml *taliare] 1 vt A separa (un obiect solid) în bucăți, în fragmente cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice sau chimice Si: a diviza, a fragmenta, a îmbucătăți. 2 vt (Înv; îc) Taie-paie Mașină de tăiat paie. 3 vt (Reg; îs) Taie capu pe curechi Denumire populară a sărbătorii Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. 4 vt (Îe) A ~ nodul gordian A găsi soluția unei probleme grele. 5 vt (Pfm; îe) Poți să tai lemne pe cineva Se spune când cineva doarme foarte adânc și nu se deșteaptă ușor. 6 vi (Reg; îe) A ~ cu ferăstrăul A sforăi. 7 vt (înv; îe) A ~ împrejur A face circumcizie (1). 8 vt (Reg; îe) A ~ buricul (cuiva) A potrivi un lucru cum trebuie. 9 vt (Reg; îe) A ~ piroane A tremura de frig. 10 vt (Pfm; îae) A spune minciuni. 11 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) nasul A pune la punct pe cineva. 12 vt (Pop; îae) A pedepsi. 13 vt (Înv; îe) A-și ~ lanțurile A se elibera (1). 14 vi (Reg; îe) A-i – de unghișoară A pune la punct pe cineva. 15 vi (Reg; îae) A omorî. 16 vi (Reg; îe) Îi taie gura-n fier și-n oțel A spune vaite și nevrute. 17 vt (Pfm; îe) A ~ frunză câinilor (sau la câini) A nu lucra nimic. 18 vt (Pfm; îe) A-și ~ craca (sau creanga) de sub picioare A-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. 19 vt (Înv; îc) Taie-pungă Hoț (1). 20 vt (Îvp; îc) Taie-babă Om lăudăros. 21 vt A cosi² (1). 22 vt (Înv; c. i. un heleșteu) A curăța (1). 23 vt (Îvp) A înlătura. 24 vt (Spc) A desprinde filele unei cărți necitite unite la margini. 25 vr (îvr) A se înstrăina de cineva sau ceva Si: a se despărți. 26 vt A despica 27 vt (Pfm; îe) A-și ~ drum (sau cale, cărare) A-și face loc, îndepărtând obstacolele care-i stau în cale. 28 vt (C. i. bolnavi) A opera. 29-30 vtr A (se) răni¹ cu un obiect tăios. 31 vt A lăsa urme în profunzime Si: a brăzda. 32 vt (Fig) A contura. 33 vi (Înv; fig) A intra. 34 vt A croi (un obiect de îmbrăcăminte). 35 vt (Pop; fig) A plănui. 36 vr (D. țesături) A se mpe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 37 vr (D. țesături) A se uza până la rupere. 38 vt (Fam; fig) A inventa (vorbe, minciuni etc.). 39 vt A sculpta. 40 vt A construi (1). 41 vt (înv; îe) A ~ bani A emite monedă. 42 vt A străbate (despărțind, izolând). 43 vt (C. i. dmmuri) A traversa (2). 44 vt A străbate de-a curmezișul (munți, țări, râuri etc.). 45 vi (îlv) A o ~ la fuga A fugi (1). 46 vt (Pfm; îe) A ~ drumul (sau calea, ieșirea) (cuiva) A ieși înaintea cuiva pentru a-l împiedica să înainteze. 47 vt (îvp; îc) Taie-fugă Om fricos. 48 vt A apuca pe drumul cel mai scurt. 49 vt A suprima (un text sau o parte dintr-un text, trăgând linii peste el). 50 vrr A se intersecta. 51 vt (Fam) A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea mâinilor unite ale negociatorilor) Si: a pecetlui. 52 vt (La jocul de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra. 53 vt (La jocul de cărți) A juca ținând banca împotriva celorlalți jucători. 54 vr (D. lapte) A se brânzi. 55 vr (Pex; d. anumite preparate culinare) A căpăta aspectul de lapte brânzit din cauza alterării sau dintr-o greșeală de preparare Si: (reg) a se păpărăzi. 56 vt (Pfm; îe) A-l ~ (pe cineva) capul A-l ajuta pe cineva mintea ca să înțeleagă Si: a înțelege, a pricepe. 57 vt (Pfm; îae) A crede (11). 58 vt (Reg; îae) A-i veni cuiva o idee neașteptată în minte. 59 vt (Pfm; îe) A-i (sau a-l) ~ prin cap (sau prin gând) A-i veni prin minte Si: a gândi. 60 vt (Reg; îcs) De-a tai mălai Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 61 vi (D. obiecte) A fi tăios. 62 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) cuțitul A face ce vrea el. 63 vi (Reg; d. unelte; îe) A ~ ca dinții babei A fi tocit. 64 vt A executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect Si: a cresta. 65 vi (Reg; îe) A ~ în grindă A nu face nimic. 66-67 vtr A (se) omorî cu un obiect tăios. 68 vt (Pfm; îe) A ~ și a spânzura A proceda arbitrar și abuziv. 69 vt A înjunghia un animal (în scopul valorificării). 70 vt (Îvp) A ataca lovind cu arme tăioase Si: a bate, a izbi. 71 vt (Fig) A provoca o senzație de durere. 72-73 vtr A (se) întrerupe. 74 vi (Pfm; îe) A i-o ~ (cuiva) A întrerupe șirul vorbirii cuiva. 75 vi (Pfm; îae) A brusca pe cineva. 76 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) drumul (sau drumurile, cărările) A se afla în încurcătură. 77 vi (Pfm; îe) A ~ de piroteală A face să-i treacă cuiva somnul. 78 vt A bara (1). 79 vt (Fig) A face să înceteze sau să slăbească Si: a atenua, a desființa, a micșora, a modera. 80-81 vtr (Pfm; îe) A-i ~ (sau a i se ~) (toată) pofta (sau gustul) (de ceva) A-i trece (sau a face să-i treacă) cheful, curajul de a (mai) face ceva. 82-83 vtr (Pfm; îe) A-i ~ (sau a i se ~) pofta de mâncare A face să-i freacă (sau a-i trece) pofta de mâncare. 84 vr (Pfm; îe) A i se ~ (cuiva) (mâinile și) picioarele (sau genunchii) A i se muia cuiva (mâinile și) picioarele Si: a slăbi. 85 vt (Pop; fig) A potoli. 86-87 vtr (îrg) A (i se) șterge efectul Si: a (se) distruge. 88 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva A întrece pe cineva. 89 vt (La jocurile de cărți; îe) A ~ cu atu A bate cu atuul. 90 vi (Înv) A valora. 91 vt (C. i. vin sau alte lichide pure sau concentrate) A dilua amestecând cu un alt lichid. 92 vt A opri fermentarea mustului. 93 vt (Fam; îe) A ~ răul de la rădăcină A lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 94 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) cuvântul A descuraja (pe cineva). 95 vt (Pfm; îe) A spune ce-l taie capul A spune vrute și nevrute.

tăiere sf [At: CORESI, PS. 298/9 / P: tă-ie~ / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: tăia] 1 Separare (a unui obiect solid) în bucăți, în fragmente cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee Si: tăiat¹ (1), tăietură (1). 2 Rănire cu un obiect tăios Si: tăiat¹ (2), tăietură (2). 3 Suprimare (a unui text) Si: tăiat¹ (3), tăietură (3). 4 Sacrificare a unui animal, a unei păsări (în scopul valorificării) Si: tăiat¹ (4). 5 (Îs) ~ împrejur sau (înv) împrejur ~ Circumcizie (1). 6 (D. o pădure, un parchet etc.; îe) A da în ~ A propune pentru tăiat¹. 7 (Pop; șîs ~a capului Sfântului Ioan Botezătorul) Sărbătoare religioasă care are loc în ziua de 29 august. 8 Executare (prin așchiere) a unei adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect Si: crestare. 9 (Înv) Ucidere. 10 (Reg) Abator (1). 11 (Îvp) Oprire.

sânziană sf [At: LB / V: (pop) sâm~, ~zâi~, sin~, (înv) sâmi~, sâmzăană sf, sumzâiene, sâmzenii, sâmziene sfp, sâmzoiană sf, sâmzuiene, sânjene^[1], ~juoane sfp, ~nti~, (reg) ~zăi~, sânzâiene, sânzelenii sfp, ~zene sfp, ~zenie sf, ~an sm, ~zui~ sf, sânzuiene^[2] sfp, sunzuiană, surziană sf / P: ~zi-a~ / Pl: ~iene, (reg) ~ieni / E: ml sanctus dies Johannis] 1 (De obicei lpl) Numele popular la sărbătorii religioase celebrate la 24 iunie Si: drăgaică (1), nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. 2 (Pex) Zilele care precedă sau care urmează imediat după sânziene (1), simbolul verii și al florilor. 3 (Îs) Nopți (sau noaptea) de ~ Șir de nopți (sau noapte) din preajma sărbătorii de sânziene (1) când, potrivit credinței populare, se produce o liniște deplină în natură, animalele fac sfat și capătă darul vorbirii etc. 4 (Reg) Coroană de flori de sânziene (5) care se pune pe case sau pe grajduri în noaptea precedentă zilei de sânziene (1). 5 (Șîc ~iene galbene, floarea-~ntienii) Plantă cu tulpina rigidă, cu frunzele ovale, acoperite pe fața interioară cu peri, cu flori plăcut mirositoare, galben-aurii, dispuse în inflorescențe, care, conform credințelor, ar avea proprietatea de a închega laptele și de a aduce noroc și belșug Si: drăgaică (14), (reg) sânzănioară (1), smântânică, floarea-lui-Sântion (Galium verum). 6 (Șîc ~-albă) Plantă din familia rubiaceelor, cu tulpina robustă, cu frunze ovale, așezate câte 8 și flori albe dispuse în panicule Si: drăgaică, (reg) floarea-sântenii, sânzănioară (2), smântânică, floarea-lui-Sântion, (reg) beteala(4)-reginei (Galium molluga). 7 Plantă din familia rubiaceelor, cu frunze ovale, acoperite pe margini și pe nervuri cu peri aspri și cu flori albe dispuse în panicule Si: răcovină, floarea-Sfântului-Ion (Galium rotundifolium). 8 (Reg; șîc sânziene-de-pădure) Cucută(8)-de-pădure (Galium schultesii). 9 (Reg) Smântânică (Galium cruciata). 10 (Reg; șîc ~iene-roșii, ~iene-roșii-sălbatice) Planta Galium perpureum. 11 Plantă din familia rubiaceelor cu flori mari (Galium palustre). 12 (Îvr; șîc ~-galbenă) Turiță (Galium aparine). 13 (Șîc ~iene-de-pădure) Vinariță (Asperula odorata). 14 (Reg) Floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 15 (Șîc ~iene de grădină) Plantă din familia compozeelor, originară din Canada, cu tulpina dreaptă, acoperită cu peri aspri și flori galbene-aurii dispuse în capitule, cultivată la noi ca plantă ornamentală Si: drăgaică, sălcioară (8), năvalnicul-ăl-mare (Solidago canadensis). 16-21 (Prc) Floarea de sânziană (5-10). 22 (Șîc ~iene-de-toamnă sau ~iene-albe) Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu flori albe sau roz dispuse în inflorescențe (Asperul glauca). 23 (Șîc ~iene-de-munte) Plantă din familia rubiaceelor (Asperula capitata). 24 (Reg; îc) ~-voinicească Crețușcă (3) (Spiraea ulmaria). 25 (Îc) ~iene-gălbenii (Halium flavescens). 26 (Îc) ~iene-rodie Plantă din familia rubiaceelor, ale cărei rădăcini se folosesc la vopsit (Galium rubioides). 27 (Bot; reg) Garoafă (1) (Dianthus caryophyllus). 28 (Bot; reg) Sunătoare (Hypericum perforatum). 29 (Pop; lpl) Iele.

+Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (sărbătoare) s. propriu f. art.

Zaharia, sfânt, proroc, preot evreu, tatăl sfântului proroc Ioan Botezătorul, care, pe când slujea la altar, i s-a arătat un înger care i-a spus că soția sa, Elisabeta, va naște un fiu, deși era bătrână. Biserica îl prăznuiește la 5 septembrie.

Elisabeta (Sfânta) f. 1. mama St. Ioan Botezătorul; 2. (din Ungaria), fiica lui Andreiu II, muri la 1231 și fu canonizată pentru caritatea ei. ║ (din Anglia), fiica lui Henric al VIII, restabili protestanismul și osândi la moarte pe Maria Stuart (1533-1603). ║ (Petrovna), fiica lui Petru cel Mare, împărăteasa Rusiei (1741-1762).

SCHITU DUCA, com. în jud. Iași, situată în E Pod. Central Modovenesc, pe râul Vaslueț; 4.483 loc. (2005). Expl. de calcar, de gresii și de lemn. Moară. Centru viticol. În satul S. D., atestat documentar în 1803, se află biserica Adormirea Maicii Domnului (1802, restaurată în anii 1827-1830 și pictată în 1924), iar în satul Pocreaca, menționat documentar în 1772, există biserica Duminica Tututor Sfinților (1853). Biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1774), în satul Poiana. Rezervație naturală forestieră (pădurea Poieni-Cărbunăriei) incluzând și o plantație de pin, în amestec cu larice și molid, cu arbori seculari, cu o bogată faună de pădure.

REMETEA CHIOARULUI, com. ăn jud. Maramureș, situată în SE depr. Baia Mare, la poalele dealurilor Chioarului și a culmii Pietricica, pe cursul mijlociu al râului Lăpuș; 2.866 loc. (2005). Pomicultură. În satul Berchezoaia se află ruinele Cetății Chioarului, construită în sec. 13 ca cetate de pază și amintită prima oară în 1319. În 1367, cetatea a intrat în posesia lui Drag (voievod în Maramureș), iar în 1378 apare cu numele castrum Kewar, aflată în proprietatea voievozilor maramureșeni Drag și Balc. În 1424, cetatea cuprindea în subordinea sa c. 100 de sate, iar în 1599, Cetatea Chioarului a fost cucerită de Mihai Viteazul. În 1657 a fost ocupată de poloni, iar în 1660 de oastea otomană comandată de Ali-Pașa. Ocupată în 1685 de austrieci și stăpânită de aceștia până în 1718 când au distrus-o, după care a căzut în ruină. În perioada medievală, Cetatea Chioarului a funcționat de district de sine stătător, fiind cunoscută sub numele Cetatea de Piatră. în satul R.C., atestat documentar în 1566, se află biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1800), cu un turn-clopotniță monumental și cu un frumos pridvor cu arcade din bârne cioplite, iar în satul Posta, bisericile de lemn Sf. Ioan Botezătorul (sec. 17, cu picturi interioare originare), Sf. Ilie (1806) și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1820).

PUNGEȘTI, com. în jud. Vaslui, situată în zona de contact a Colinelor Tutovei cu Pod. Central Moldovenesc, la confl. râului Gârceneanca cu Racova; 3.502 loc. (2003). Tricotaje și confecții. Izvoare cu ape minerale sulfuroase, iodurate folosite pe plan local. Satul P. este atestat documentar în 1558. În satul Armășoaia, menționat documentar în 1437, se află biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (1798, restaurată în 1910-1911), iar în satul Toporăști, biserica de vălătuci Sfinții Voievozi (1834); biserica de zid Sf. Nicolae (1830), în satul Cursești-Deal.

SEACA DE PĂDURE, com. îm jud. Dolj, situată în SE piem. Bălăciței, pe râul Brabova; 1.323 loc. (2005). În satul S. de P., atestat documentar în 1535 cu numele de Siliștea Seacă, se află biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1889-1891) și biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul (1854, reparată în 1890).

RÂU DE MOARĂ, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe cursul superior al râului Râu Mare; 3.409 loc. (2005). Expl. de granit. Hidrocentrale în satele Ostrovu Moc (15,9 MW, intrată în funcțiune în 1986), Clopotiva (14 MW, 1987) și Ostrov (15,9 MW, 1988). În satul R. de M., atestat documentar în 1359, se află ruinele Curții cnejilor Cânde (sec. 15), iar în satul Suseni, menționat documentar în 1439, ruinele cetății Colț (sau Cetatea Colțului), construită de cnejii Cânde pe un pinten stâncos din m-ții Retezat. A fost una dintre cele mai puternice cetăți cneziale din Transilvania, Biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 14), în satul Ostrov, și bisericile Cuvioasa Parascheva (1700) și Sf. Ioan Botezătorul (1768), în satul Clopotiva. Acces spre rezervațiile Gemenele (din Parcul Național Retezat) și spre calcarele de la Fața Fetei (cu planta endemică Centaurea pseudophrygia ssp. retezatensis).

SINGURENI, com. în jud. Giurgiu, situată în C. Găvanu-Burdea, pe cursul inf. al râului Neajlov; 3.205 loc. (2005). Nod rutier. Spital (1910), în satul S. Centru viticol și de vinificație. Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981, com. S. a făcut parte din jud. Ilfov. În satul S. se află biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1854). Bisericile Sfinții Împărați Constantin și Elena (prima jumătate a sec. 18) și Sf. Ioan Botezătorul (1856), în satele Stejaru și Crânguri.

MELINEȘTI, com. în jud. Dolj, situată în zona Dealurilor Amaradiei, pe râul Amaradia; 4.279 loc. (2000). Expl. de petrol. Prelucr. artistică a lemnului. Bisericile Sfinții Voievozi (1774), Schimbarea la Față (1812), Adormirea Maicii Domnului (1854), Sf. Treime (1895) și Sf. Ioan Botezătorul (1899), în satele Negoiești, Bodăiești, Godeni, Valea Mare și Bodăieștii de Sus. Conac (1695-1705), în satul Negoiești.

marți, marți și marțe s. f. Ziua a doua a săptămânii. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, amintirii celor mai vechi sfinți din calendarul creștin în ordine cronologică, adică prorocilor în general și lui Ioan Botezătorul în special, el fiind considerat ultimul și cel mai mare dintre prorocii Vechiului Testament. ◊ (Pop., în sintagme care denumesc diferite sărbători legate de superstiții) Marțea vaselor sau a viermilor, de trăsnet) = ziua de marți din prima săptămână a postului Paștilor. ◊ Marțea încuiată = ziua de marți din a doua săptămână a postului Paștilor. ◊ Marțea ciorilor = marțea din săptămâna brânzei. ◊ Marțea morților (sau a rusitorilor) = sărbătoare care cade în marțea din a doua săptămână după duminica mare; rusitori. – Din lat. martis (dies).

MICLEȘTI, com. în jud. Vaslui, situată în Pod. Central Moldovenesc, pe stg. râului Vaslui; 2.951 loc. (2000). Pomicultură. Rezervația botanică Movila lui Burcel. Bisericile Pogorârea Duhului Sfânt (1809-1810) și Sf. Nicolae (1830), în satele Chircești și M. Biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul (1795), în satul Popești.

PLOIEȘTI 1. Câmpia Ploieștiului, câmpie înaltă piemontană, parte componentă a Câmpiei Române, situată între râurile Cricov la V, Ialomița la S, Cricovu Sărat la E și dealurile subcarpatice la N, constituind un mare con de dejecție al râului Prahova. Alt. max.: 280 m. Pâlcuri de păduri de stejar cu tei și carpen; culturi agricole. 2. Municipiu, reșed. jud. Prahova, situat pe interfluviul dintre Prahova și Teleajen, în Câmpia Ploieștiului pe dr. râului Dâmbu; 237.675 loc. (2003). Important centru industrial, comercial și cultural; unul dintre principalele noduri de comunicație a țării (șapte linii de c. f. și șase șosele converg către P.). Ind. de expl. și de prelucr. a petrolului; constr. de utilaj petrolier (uzina „Upetrom” S.A., fostă „1 Mai”, este cea mai mare producătoare de instalații de foraj din România), de utilaj greu și chimic, de rulmenți speciali, de mașini și utilaje agricole, material rulant; produse metalice de larg consum; combinat petrochimic care produce polietilenă, fenol, acetonă, detergenți, coloranți, lacuri și vopsele ș.a.; ind. mat. de constr. (cărămidă, țiglă, sticlărie, articole sanitare din porțelan, faianță), de prelucr. a lemnului (mobilă), a pielăriei și încălțămintei, textilă (țesături de cânepă, in, bumbac și lână; confecții, stofe), alim. (morărit, produse lactate, carne, Coca-Cola, bere, vin și băuturi alcoolice). Tipografie. Universitate (fondată în 1967 ca Institut de Petrol și Gaze). Teatrul „Toma Caragiu”, cu secții de dramă și estradă; orchestră simfonică Muzeul Județean de Istorie și Arheologie și de Științele Naturii; Muzeul Republican al Petrolului (inaugurat în 1960); Muzeul de Artă Populară (organizat în anii 1967-1969); Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” (inaugurat în 1963), cu o colecție de peste 2.000 de exponate (din care peste 300 sunt din sec. 17-19); Muzeul de Artă (fondat în 1931); Muzeele memoriale „Ion Luca Caragiale” (1962) și „Nichita Stănescu”. Hipodrom național. Monumente: biserica Sfinții Voievozi (1628-1648, restaurată în 1712), Sf. Nicolae-Vechi (ctitorie de la sfârșitul sec. 16 a lui Mihai Viteazul, restaurată în anii 1988-1990), Sfinții Apostoli Petru și Pavel sau Biserica Domnească (ctitorie din 1639 a lui Matei Basarab), Precista (1820, în stil neobizantin), Sfânta Vineri (construită în anii 1875-1880, după planurile arhitectului Toma N. Socolescu); catedralele Sf. Ioan Botezătorul (1923-1930), cu un turn înalt de 60 m, și Înălțarea Domnului (1992-1999); Halele Centrale (vast complex comercial construit în perioada 1929-1935, după planurile lui Toma N. Socolescu, cu o cupolă înscrisă într-un pătrat, nesusținută de stâlpi); statuia libertății (dezvelită la 3 sept. 1879), realizată în bronz, la Paris, de sculptorul L. Quandry; statuia lui Mihai Viteazul ș.a. Localitatea apare menționată documentar în 1503 pe niște liste de cărăușie, iar apoi în 1545, 1580 ș.a. În 1599 Mihai Viteazul a ridicat așezarea la rangul de târg domnesc, în sec. 17 s-a dezvoltat ca centru urban, iar din sec. 18 ca puternic centru meșteșugăresc și comercial. În 1854 a fost legat de București prin linie de telegraf; în 1858 a fost introdus iluminatul public cu petrol lampant, iar în 1900 iluminatul electric. În primele decenii ale sec. 19 tinde să ia locul Craiovei ca al doilea mare oraș important din Țara Românească. La 8-9/20-21 aug. 1870, la P. s-a desfășurat, sub conducerea lui Al. Candiano-Popescu o mișcare antidinastică. De la sfârșitul sec. 19 cunoaște o mare dezvoltare, determinată de industria petrolieră. Orașul a avut de suferit în urma bombardamentelor anglo-americane (1942-1944) și apoi germane (1944) în al Doilea Război Mondial. Declarat municipiu la 17 febr. 1968.

LEȚCANI, com. în jud. Iași, pe Bahlui; 6.389 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.). Creșterea bovinelor. Viticultură. Izvoare de ape minerale, predominant sulfuroase. În satul L., menționat documentar în 1516, se află bisericile Sfinții Împărați Constantin și Elena (1802) și Sf. Spiridon-Rotundă, construită în 1795, în stil neoclasic, din inițiativa soților Ana și Constantin Balș, restaurată în 1924 și pictată în 1936. Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (ante 1622), în satul Cucuteni și biserica de lemn Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (1848), în satul Cogeasca. Rezervația floristică și faunistică Fânațele de la Valea lui David (c. 50 ha) cuprinde peste 500 de specii de plante, cu multe rarități (amăreala/Rumex tuberosus, sânziana/Asperula moldavica ș.a.).

Ioan, sfânt, unul dintre cei patru evangheliști, originar din Galileea, de meserie pescar, fost ucenic al lui Ioan Botezătorul. Face parte dintre cei 12 apostoli aleși de Iisus și este cel mai tânăr și mai iubit de El. Prezent la răstignire, Iisus îi dă în grijă pe sfânta Sa maică, îl însoțește pe Petru în activitatea sa misionară în Iudeea, Galileea și Samaria, ia parte la Sinodul de la Ierusalim și este socotit unul dintre stâlpii Bisericii. Din Efes este exilat în insula Patmos, unde are revelația pe care a consemnat-o în Apocalipsă. Revenit la Efes, a scris la scurt timp după evanghelie și cele trei epistole ale sale. Este sărbătorit la 8 mai. ◊ Evanghelia după Ioan v. evanghelie.

intercesor, intercesori s. m. Sfânt intermediar care se roagă pentru mântuirea oamenilor. Principalii intercesori în iconografia medievală din țara noastră sunt Maria și Ioan Botezătorul, reprezentați alături de Iisus Pantocrator în compoziția „Deisis”, care constituie nucleul „Judecății de Apoi” (de ex. la Voroneț, Humor, Horez etc.). – Din lat. intercessor, -oris.

PUIEȘTI 1. Com. în jud. Buzău, situată în Câmpia Râmnicului, pe râul Râmnic; 4.545 loc. (2003). Reședința com. este satul Puieștii de Jos. Bisericile Sf. Gheorghe (1840), Sf. Nicolae (1869) și Sfinții Împărați Constantin și Elena (1874), în satele Puieștii de Jos, Măcrina și Puieștii de Sus. 2. Com. în jud. Vaslui, situată în SE colinelor Tutovei, pe râul Tutova; 4.953 loc. (2003). Expl. de gresii (în satul Lălești). Centru viticol și de vinificație. În satul P., atestat documentar în 1510, se află bisericile Izvorul Tămăduirii-Ezeru (1817) și Sf. Nicolae (1856) și biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul (1802), Adormirea Maicii Domnului (1802-1807, reparată în 1905), Sf. Nicolae a fostului schit Strâmba (c. 1760, reparată în 1836), Adormirea Maicii Domnului (1806, reclădită în 1913), Sfinții Trei Ierarhi (1830) și Sfinții Voievozi (1852-1853), în satele Fântânele, Călimănești, Cetățuia (fostă Strâmba), Ruși, Lălești și Bărtăluși-Răzeși.

Andrei, sfânt, cel dintâi chemat dintre apostoli, împreună cu fratele său Petru, de către Iisus Hristos. De meserie pescar, a fost mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul, iar după Cincizecime a predicat în Ierusalim, Iudeea, Galileea, Samaria și Asia Mică, ajungând până în Sciția (Dobrogea de azi). A suferit martiriul în orașul Patras din Ahaia, fiind răstignit pe o cruce în forma X. Este sărbătorit la 30 noiembrie.

MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

OCNA SIBIULUI, oraș în jud. Sibiu, situat la NV depr. Sibiu, pe cursul superior al râului Vișa; 4.209 loc. (2003). Fabrică de tacâmuri de inox și de obiecte de uz casnic. Produse lactate și de panificație. Fermă avicolă. Bibliotecă orășenească (c. 25.000 vol.). Stațiune balneoclimaterică (din 1858) de interes general, cu funcționare permanentă, cu ape minerale clorurate, sodice, bicarbonatate și cu nămoluri sapropelice, indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, neurologice periferice, dermatologice, metabolice și de nutriție etc. Pavilion balnear (1906-1909). În arealul orașului există 15 lacuri sărate, helioterme, cu ape clorurat-sodice, cu concentrație ridicată (180-300 g/l), cantonate în minele de sare prăbușite în sec. 19 (lacurile Horea, Ocna Pustie, Brâncoveanu, Mâțelor, Lacul fără Fund ș.a.). Menționată ca sat în 1263, O.S. apare consemnată ca târg în 1346 și ca oraș (comună urbană) în 1910. În perioada 1928-1968 a fost trecută în categoria așezărilor rurale; redeclarată oraș la 17 febr. 1968. Biserică-cetate construită în stil romanic, în etape, în perioada 1240-1280, cu picturi murale în stilul Renașterii, datând din 1522; biserica ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1697-1701, pictată în 1723), construită prin grija lui Constantin Brâncoveanu, pe locul unei biserici de lemn din 1599; bisericile Sf. Nicolae (1790), Schimbarea la Față (1790-1820), Sf. Ioan Botezătorul (1810, pictată în 1827).

epifanie, epifanii s. f. 1. (Grecism) Manifestare a lui Dumnezeu prin întruparea Fiului Său. ♦ Arătarea Sfintei Treimi cu ocazia botezului lui Iisus Hristos, în Iordan, de către Ioan; p. ext. arătare. 2. Sărbătoare creștină (praznic împărătesc cu dată fixă) la 6 ianuarie, orânduită în amintirea botezului Domnului în Iordan de către sf. Ioan Botezătorul și pentru a marca începutul activității Sale publice; botezul Domnului, Bobotează, teofanie; arătarea Domnului. 3. Denumire pentru tema iconografică „Închinarea magilor”, la începutul creștinismului botezul Domnului fiind sărbătorit o dată cu nașterea Sa. – Din gr. epifania.

Ioan de la Neamț (Hozevitul) (1913-1960), sfânt preacuvios, n. la Crăiniceni, jud. Dorohoi. Orfan de părinți, se călugărește în 1936 la m-rea Neamț, apoi călătorește la locurile sfinte din Ierusalim, Betleem și Hebron, statornicindu-se într-o peșteră din pustia Iordanului. După doi ani de sihăstrie se închinoviază la m-rea Sf. Sava, unde a stat opt ani, și este numit egumen la schitul românesc Sf. Ioan Botezătorul de la Iordan, unde a stărețit până în 1952. Doritor de o viață mai aspră, s-a retras la m-rea Sf. Gheorghe Hozevitul, trâind în cea mai severă schimnicie în peștera Sf. Ana până la moarte. A scris și multe învățături și poezii alese. Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române l-a canonizat la 20 iunie 1992 și se sărbătorește la 5 august.

sânzâiánă, sânzâiene, (sânziană), s.f. 1. (bot.) Numele mai multor specii de plante erbacee; drăgaica (Galium verum), sânzâiana-albă (Galium mollugo) etc. ■ (med. pop.) Părțile aeriene ale plantei au proprietăți diuretice, laxative, sedative, afrodisiace. 2. Numele popular al sărbătorii celebrate la 24 iunie, care coincide cu solstițiul de vară și cu nașterea Sf. Ioan Botezătorul din calendarul creștin. 3. (mit.) Sânzâiana, personaj mitologic local, întruchipat ca o zână benefică, confundată uneori cu Ileana Cosânzeana: „Tu, Ileană Sânziană, / Dalbă zână-a florilor, / Drăguța feciorilor” (Bilțiu, 1990: 160). ■ Înfloritul sânzâienelor marchează începerea muncilor de vară. – Lat. sanctus dies Johannis „ziua sfântului Ion” (Scriban, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. szinzijenya (Bakos 1982).

PUTINEIU 1. Com. în jud. Giurgiu, situată în C. Burnazului; 2.818 loc. (2003). Centru tradițional de rotărit. Satele Vieru și Hodivoaia au fost importante centre ale Răscoalei din 1907. Bisericile Sf. Ioan Botezătorul (1831-1835, restaurată în 1879) și Sf. Nicolae (1880), în satele P. și Hodivoaia. 2. Com. în jud. Teleorman, situată în C. Boian, pe râul Călmățui; 2.746 loc. (2003). Viticultură. Pe terit. com. P. au fost descoperite urmele unui castru roman de piatră (sec. 2-3), situat pe linia romană de fortificații numită Valul lui Traian. În satul P., atestat documentar în sec. 18, se află biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1836) și conacul „Malaxa” (1907).

evanghelie, evanghelii s. f. 1. „Vestea cea bună” sau revelația lui Dumnezeu în persoana și în lucrarea lui Iisus Hristos, precum și mesajul sau conținutul acestei descoperiri cuprins în predica și în învățătura Sa. ♦ (La începutul creștinismului) Tradiția orală a predicii lui Iisus Hristos. 2. Parte a Noului Testament (cele patru evanghelii) care cuprinde viața și învățătura lui IIsus Hristos. ♦ Evangheliar. ◊ Literă sau cuvânt) de evanghelie = lucru absolut sigur, mai presus de orice îndoială. ♦ Fiecare pasaj dintr-o evanghelie care se citește în cadrul slujbelor religioase creștine. ◊ Evanghelii sinoptice v. sinoptic [Var.: (pop.) vanghelie, ivanghelie s. f.] – Din sl. evanghelije. ◊ Evanghelia după Matei, evanghelie scrisă de apostolul Matei în anii 43-44 (28 cap.). În partea întâi (cap. 1-4) sunt descrise evenimentele anterioare activității publice a lui Iisus, spița neamului Său, nașterea Sa din Fecioara Maria, botezul și ispitirea din pustie, în partea a doua (cap. 5-18) activitatea lui Iisus în Galileea, iar în al treilea (cap. 19-28) activitatea Sa în drum spre Ierusalim, întrarea triumfală în cetate, patimile, moartea, învierea și înălțarea Sa la cer. Scrisă inițial în limba aramaică pentru compatrioții săi iudei, evanghelia sa a avut menirea de a dovedi că în Iisus Hristos, Mesia, se împlinesc prorociile Vechiului Testament și că El este Mesia care a venit pentru mântuirea lumii. ◊ Evanghelia după Marcu, evanghelie scrisă de Marcu în anii 63-64 (16 cap.). Are o introducere, în care Mântuitorul este arătat ca fiu al lui Dumnezeu, apoi descrie activitatea Sa în Galileea (cap. 1-9) și faptele Sale spre Ierusalim și Iudeea (cap. 10-14), încheindu-se cu patimile, moartea, învierea și înălțarea Sa la cer (cap. 15-16). Evanghelia ni-L arată pe Iisus ca fiind recunoscut ca fiu al lui Dumnezeu de către Tatăl ceresc la botez și cuprinde multe învățături morale. ◊ Evanghelia după Luca, evanghelie scrisă din Roma de medicul Luca în anii 62-63 d. Hr., cuprinzând 24 cap. Partea întâi (cap. 1-2), proprie numai sf. apostol Luca, cuprinde Buna-Vestire și nașterea sf. Ioan Botezătorul și a lui Iisus, precum și date privind copilăria Domnului, partea a doua (cap 3-9, 50) activitatea Domnului în Galileea, partea a treia (cap. 19, 24-28) activitatea Sa la Ierusalim, patimile, moartea, învierea și înălțarea Sa la cer. Evanghelia după Luca este foarte sintetică, dându-ne în plus față de celelalte evanghelii și multe învățături dogmatice, căutând să dovedească dumnezeirea lui Hristos și universalitatea creștinismului. ◊ Evanghelia după Ioan, evanghelie scrisă de sfântul apostol Ioan între 96 și 98 d. Hr. în Efes, cuprinzând 21 cap. Dacă primele trei evanghelii, numite și evanghelii sinoptice, ne redau în esență aceleași întâmplări și învățături ale lui Iisus Hristos, această evanghelie le completează în mod fericit, fiind scrisă cea din urmă. Ea accentuează dumnezeirea lui Iisus, fiind numită și evanghelia dragostei.

cruce f. 1. pedeapsă greco-romană: un fel de spânzurătoare de care se legau făcătorii de rele; 2. lemnul de care fu pironit Isus; 3. fig. religiunea creștină și simbolul ei exterior: fă-ți cruce; cu crucea în sân, om sfânt și (ironic) ipocrit; a pune cruce, a scoate la vânzare (terenuri însemnate cu o cruce) și a lăsa uitării; cruce de voinic, bărbat integru (sub raportul fizic și moral), viteaz, voinic; pe crucea mea! formulă de confirmare a unui jurământ; crucea ta! înjurătură amenințătoare (uneori și desmierdătoare): cruce de aur în casă! exclamare prezervativă la pomenirea necuratului (v. ucigă-l crucea); cruce-ajută! sinonim cu Doamneăjută; și semnul crucii tras la începutul abecedarului: bățul în care era așezată fila cu cruce-ajută CR.; 4. Tr. iubită; cruce mândră, cruce dragă, cruce ’n pământ mă bagă POP. (v. frate); 5. nume a două sărbători: Crucea mare, înălțarea Crucii (14 Sept.); Crucea mică, Tăierea capului Sf, Ioan Botezătorul (29 Aug.); 6. Crucea roșie, societate înființată prin convențiunea internațională stipulată la Geneva în 1864, spre a ușura relele inevitabile ale răsboiului; membrii săi se consideră ca neutri și poartă ca semn o cruce roșie pe un fund alb; 7. medalie de vitejie în formă de cruce: Crucea Sf. Ana, Crucea Sf. Andreiu; Crucea trecerii Dunării, medalie acordată militarilor cari au trecut în Bulgaria în răsboiul pentru independență (1877); mare Cruce, cel ce are gradul cel mai înalt în unele ordine de cavalerie; 8. dispozițiune în forma crucii: fearele puse cruciș în lumina ferestrelor, lemnul pus; cruciș pe oiștea căruței; 9. pl. a) Tr. 17 snopi de grâu (cu unul d’asupra care se numește popă); b) drept la mijloc: tocmai la amiazi când va fi soarele în cruci ISP.; a se face cruce, a se încrucișa, despre drumuri (v. răscruce); 10. odinioară regiment: toate crucile de pedestrași OD.; 11. odinioară, în Mold. V. lude; 12. nume de plante: crucea-pământului, numită și brânca ursului; crucea-voinicului, plantă cu rizomul puternic și florile de un frumos albastru (Hepatica). [Lat. CRUCEM].

sânzâiană, sânzâiene, (sânziană), s.f. – 1. (bot.) Numele mai multor specii de plante erbacee: drăgaica (Galium verum), sânzâiana-albă (Galium mollugo) etc. ♦ (med. pop.) Părțile aeriene ale plantei au proprietăți diuretice, laxative, sedative, afrodisiace (Pop, Olos, 2004: 135). 2. Numele popular al sărbătorii celebrate la 24 iunie, care coincide cu solstițiul de vară și cu nașterea Sf. Ioan Botezătorul din calendarul creștin. 3. (mit.) Sânzâiana, personaj mitologic local, întruchipat ca o zână benefică, confundată uneori cu Ileana Cosânzeana: „Tu, Ileană Sânziană, / Dalbă zână-a florilor, / Drăguța feciorilor” (Bilțiu, 1990: 160). Potrivit legendei, a fost transformată în floarea ce îi poartă numele. O dată pe an, în noaptea de Sânzâiene, preafrumoasa zână își recapătă înfățișarea și se scaldă în apa Vișeului și apoi se îmbracă într-o cămașă lungă, albă, din florile care îi poartă numele (Calendar, 1980: 83-85). Patronează dragostea și frumusețea, motiv pentru care, tot în noaptea respectivă au loc numeroase rituri magice pe care le practică fetele „pentru a fi frumoase și văzute de feciori”. Având credința că apa e vrăjită preț de câteva ceasuri, fetele o imită pe zână și se scaldă goale în râuri și rostesc incantații menite a atrage dragostea. În acest timp, feciorii urcă pe dealurile din apropiere și învârt deasupra capului făclii, în sensul rotirii Soarelui. Apoi, se confecționează cununi din florile de sânzâiene și se aruncă pe casă. Tradiția spune că, în noaptea respectivă, vântul e mai puternic. Celor cărora nu le cad cununile li se vestește noroc și dragoste în viață (v. Calendar, 1980: 72). Înfloritul sânzâienelor marchează, de asemenea, începerea muncilor de vară. – Lat. sanctus dies Johannis „ziua sfântului Ion” (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. szinzijenya (Bakos 1982).

Ion Se poate afirma că Ión a fost și este încă cel mai răspîndit și frecvent nume de persoană nu numai la români, ci la toate popoarele europene (bineînțeles, în forme specifice fiecărei limbi). Forma specific românească Ion reproduce un vechi nume pers. ebr. Johanán; încadrat în bogata familie a teoforicelor frazeologice, acesta este format din Jo-, abreviere normală și curentă pentru Jahve (→ llie) și vb. hanan „a face favoare, a avea milă” (de aici și foarte frecventul → Ana). Semnificînd „Jahve a avut milă, a făcut favoare”, Johanán este la origine o formulă de mulțumire adresată divinității care a favorizat nașterea unui copil mult așteptat de părinți. Formele sub care este cunoscut astăzi numele ebraic în diferitele limbi europene continuă fie gr. Ioánnes, fie pe cel latin Iohánnes. După cum atestă izvoarele grecești, în care numele apare destul de frecvent, și cu largă răspîndire, Ioánnes era pronunțat în patru silabe, prima fiind scurtă iar celelalte lungi (I-o-án-nes, iar apoi, prin închiderea lui e, I-o-án-nis; ca o excepție, este atestată o singură dată pronunțarea în 3 silabe lungi; Iohannes, atestat în epigrafia creștină, devine în latina tîrzie Ioánnis, sub influența pronunției grecești. În Apus, numele este rar pînă în sec. 4, frecvența crescînd continuu, mai ales după anul 1 000. În orice caz, Ion face parte dintre puținele nume biblice care au devenit populare înainte de Reformă, cînd este introdusă masiv în Occident onomastica biblică. La germani de ex., unde Iohannes este de multe secole cel mai popular și cel mai folosit nume de botez (sub nenumărate forme), uzul, excesiv chiar, a dus la schimbarea numelui în poreclă (Groshans este folosit cu semnificația „lăudăros, fanfaron”, iar vb. hänseln „a-i zice cuiva Hans” are valoare depreciativă, însemnînd de fapt „a lua în rîs”). O situație oarecum asemănătoare o probează și expresia fr. „rester gros Jean, comme devant” – a rămîne Ion ca mai înainte – sau în română „să vorbească și nea Ion, că și el e om”. Ilustrativă pentru frecvența numelui este o statistică efectuată pe baza registrelor de botez din Anglia pentru perioada 1550-1800 (între 1550-1600 John era purtat de 22,5% din băieți, ocupând locul I; între 1500-1750, John apare pe locul al doilea, după William, dar la mică diferență de procente, după 1750, John revine pe primul loc, fiind purtat de 20% din cei înscriși în registre). Popularitatea de care se bucură acest nume a făcut ca diferitele lui forme să devină tipice pentru popoarele care le folosesc; Ivan a ajuns să însemne „rus”, János „maghiar”, Ion „român” etc. Cu siguranță că răspîndirea lui Johanan se explică prin cultul deosebit de care s-au bucurat în toată Europa un număr impresionant de martiri sau sfinți cu acest nume (după diferite calendare, peste 70). Dintre cei general cunoscuți (există și unii specifici unor anumite țări sau regiuni mai mici), cea mai mare popularitate o are Ion Botezătorul. Cum se explică acest fapt și, în fond, frecvența impresionantă a acestui nume? După cum s-a mai arătat în legătură și cu alte nume (→ Dumitru; Gheorghe; llie etc.), biserica a introdus cultul martirilor și sfinților pentru a-i înlocui și elimina pe vechii zei ai păgînismului. Strîns legate de viața materială a omului și apărute într-o perioadă foarte veche a umanității, ca prime forme de cunoaștere rudimentară a naturii, vechile credințe și practici păgîne s-au păstrat și chiar au fost în parte acceptate de noua religie, modificarea fundamentală producîndu-se mai ales la nivelul nomenclaturii (în loc de Zeus, Dumnezeu, martiri și sfinți în locul celorlalte divinități etc., aceste modificări, care nu vizau esența, producîndu-se pe nesimțite și fără prea mare dificultate). La toate acestea se adaugă și faptul că luna iunie este luna solstițiului de vară și că marchează începutul unui anotimp de o covîrșitoare importanță pentru colectivitățile de agricultori. La romani, a opta lună a anului, dedicată Iunonei, soția lui lupiter, iunie, era luna creșterii și a tinereții, dar și a norocului (la 24 iunie, romanii sărbătoreau pe zeița cea tare, Fortuna). La noi, sărbătoarea creștină a nașterii lui Ion Botezătorul coincide cu vechi datini păstrate pînă aproape de zilele noastre din timpuri foarte vechi. Cea mai cunoscută este desigur Drăgaica, veche sărbătoare agricolă pe care Dimitrie Cantemir o apropia de vechiul cult roman al zeiței Ceres. În Descrierea Moldovei, eruditul domnitor ne-a lăsat o primă consemnare a obiceiului. „În acest timp, cînd încep a se coace semănăturile, se adună la un loc toate fetele din mai multe sate, și alegînd pe cea mai frumoasă și mai viguroasă, îi dau numele de Drăgaică. Apoi, cu ea înainte, merg prin semănături și-i fac o cunună împletită din spice, i-o pun pe cap, o mai înfrumusețează cu o mulțime de fîșii de pînză de toate culorile și-i dau în mînă cheile de la șurele lor. Drăgaica, în acest chip înfrumusețată, cu brațele întinse și cu fundele expuse vîntului, ca și cum ar zbura, se întoarce acasă, cîntînd și săltînd...”. Împletirea cununei de spice „cunună de Sînziene”, după un alt nume al sărbătorii , obicei întîlnit și la alte popoare, are în unele regiuni și scopuri magice: se face „de ursit”, poate prezice lungimea vieții oamenilor etc. Pentru alte numeroase obiceiuri → Sînziana. În calendarul popular românesc mai apar și alte zile dedicate numelui Ion („vanghelistul” Ion, rău de piatră; Ion fierbe piatră; Ion de toamnă, ținut pentru friguri; Ion Milostivul, sărbătoare numită și „Zîna lupului” sau „Gădinetele”, ținută de frica lupilor, a șerpilor). Importanța pe care aceste sărbători au avut-o în viața spirituală a poporuiui nostru (paralelisme interesante apar și în alte regiuni ale Europei) este în măsură să explice în bună parte popularitatea și frecvența numelui Ion. După un obicei cunoscut, în multe limbi întreaga lună iunie poartă numele „Sfîntului Ion”: Mes de San Gioan, San Gioan (San Giuvan – în dialectele italiene), Jehansmand (în dialectele germane), Ivanjski (în croată), mi féile Eoin (în irlandeză), Szent Jánóshó (în maghiară), Jannikun (în estonă) etc., Lampadas (în sardă) păstrează amintirea focurilor prin care era sărbătorit solstițiul de vară în nordul Africii (textele creștine din această regiune atestă existența unui ritual cu lumini în cinstea lui Ion Botezătorul, iar mai înainte, în cinstea lui Ceres). În limba română, numele Ion a pătruns în diferite perioade istorice, din diverse limbi, astfel explicîndu-se existența unor forme actuale destul de diferite unele de altele. În linii generale, numeroasele variante, forme și derivate care formează familia numelui Ion în onomastica noastră, pot fi populare sau culte. Din prima categorie fac parte, în primul rînd, formele moștenite direct din latină, Sîmziana, Sîmzeana, Sînziana etc. (atestate ca nume personale din sec. 16, acestea sînt în realitate creații românești, pe baza cuvîntului sînziene, care continuă în română lat. Sanctus Dies Iohannis). Tot aici intră și formele împrumutate de la popoarele slave vecine (bulgari, ucraineni, sîrbi și croați), unele forme neogrecești, maghiare, germane. Formele culte sînt legate de influența slavonei bisericești (cărți de cult, calendare), iar în perioada modernă, de influențele onomasticii apusene. Ion apare în slava veche sub formele Ioanu, Ianu, iar în limbile slave vecine atestări foarte vechi sînt pentru scr. (Iunano apare din anul 1065, Ióvana, din 1189, Joana, la 1222. Ivan la 1245 etc.; în Galiția, Ivanko este atestat la 1146, din același secol fiind cunoscut și hipoc. Janka etc.). Intrate în uz, aceste împrumuturi au fost bazele de la care, prin derivări și scurtări succesive, s-a creat cea mai bogată familie de nume din onomastica noastră; combinațiile cu un număr impresionant de sufixe, scurtarea formelor derivate și continuarea derivării de la noua formă obținută (adăugîndu-se chiar în forme care nu mai au nici un sunet din numele inițial) probează marea forță de creație a sistemului nostru onomastic. Iată un exemplu: Ion – Ionică – Nică – Nicuță – Cuță etc. Pînă la 1500, vechile noastre documente atestă deja un număr mare de forme (unele foarte frecvente) care erau în uz la români. În actele referitoare la Țara Românească de exemplu, la 1247, în Diploma Cavalerilor loaniți este atestat numele loan (cneaz român, conducătorul unei formațiuni statale din nordul Olteniei, „pînă în rîul Olt”); urmează apoi: (1390) Ion – cel mai frecvent, Oancea (1389), Ivașcu (1393), Ivan (1417), Ivanco (1425), Ona (1471), Onu (1483), Ivul (1484), Iovan (1494), Oana (1498). În documentele moldovenești din timpul lui Ștefan cel Mare mai apar Iancu, Ianuș, loanăș, Ionaș, Ionașco, lonășel, Ioniță. Este greu să distingem astăzi, din imensul număr de forme (după unii autori, peste 650), creațiile românești de împrumuturi. Există chiar situații în care același nume poate fi într-o anumită regiune creație românească, iar în alta, un împrumut. Cu siguranță se poate afirma însă că cea mai frecventă și răspîndită formă, Ion, este o creație românească și forma specifică sub care vechiul nume ebraic se manifestă în onomastica noastră (în mod normal, toate derivatele de la Ion și hipocoristicile acestora pot fi considerate tot creații românești). Vom trece acum în revistă doar o parte dintre formele sub care numele circulă la români:
1. IOAN (formă savantă care reproduce, prin intermediul slavonei bisericești, gr. loánnes), fem. Ioana, Oana, Oană (25 de boieri ai lui Ștefan cel Mare), Ioane (probabil o veche formă de nominativ, pe baza căreia, dată fiind identitatea cu vocativul, a fost creat noul nominativ Ion), Oane(a), loanete, Ioaneș, Oaneș, Neș(u), loancea, Oanică, Ioanim, Ioaniță, Ioanță, Oanță, Ioanca, Oancă, Oancea etc.
2. ION (formă specifică românească pe baza căreia s-a format și cel mai frecvent nume de familie Ionescu), luon, lonea, One(a), Onu(l), Ionac, Nacu, Naca, Oancea, Ionache, Nache, Ionaș, Onaș, Onășel, Ionașcu, Onașcu, Nașcu, Oncu(l), Ioncea, loncel, lonciu(l), Onciu(l), Oncica, Cica, Oncilă, Onecu, loneci, Oneci, lonencu, lonel-Ionela, Nelu-Nela, lonete, Onete, Nete, Ioneț, Oneț, Ioneață, Oneață, Neață, Ionocu, Onoiu, Ionuc, Onuca, Onucă, Nucu, lonuș, Onuș(ca), lonuț, lonuța, Onuț(a), Onuță, Nuță, Ionica – Ionică, Onica, Nica, Onică, Nică, Ioniciu, Oniciu, Onicică, Onișică, Oniga, Onigaș, Ionilă, Onilă, Nilă, Oniș, Onișor, Ioniță, Oniță, Niță, Ionițu, Onițu, Nițu(l), Nițuca etc.
3. IVAN (formă specifică slavilor, frecvent la ruși, ucraineni, bulgari): Ivanco, Ivancul, Van(a), Vane(a), Vanco, Vancu, Ivancea, Vancea, Ivăniș, Ivănuș, Ivașcu, Ivănuț, Iva, Ivaciu, Ivu(l).
4. IOVAN (formă sîrbă): Iova, Iove, Iovana, Iovanca, lovanciu, Iovăniță; se pot adăuga Itu(l), Iota, Ioțu.
5. IAN (formă neogrecească pătrunsă la noi fie direct, fie prin intermediar slav, ceh sau polon cu o bogată scriere de derivate): Iane, lana, Ianu(l), Ianuță, Iani, Ianotă, lanache, Ienăchiță, Iancu, Ianca, Ianciu, Ene, Eana, Enuță, Enica, Enacu, Nacu, Enache, Enășel, Enuș, Encu, Encea etc.
6. IANOȘ (formă de influență maghiară): loanăș, Ianuș, care poate fi și de la pol. Ianusz, Ianeș, laniș.
7. HANS (formă de influență germană): Hana, Haneș, Hanț etc. Numele de familie, la origine compuse cu Ion, majoritatea datorate influenței neogrecești: Caragiale, Caragiani, Caraiani, Caraivan, Carianopol (tc. cara „negru”), Mavroiani (gr. mavrós „negru”), Papaiani, Papaioanu (gr. papa „preot”), Popivan etc.
8. Influențe apusene moderne: Jan, Jana, Janina, Gianina, Gioni (Johnny) (formele apusene au fost întrebuințate ca prenume independente cu cîteva decenii în urmă, astăzi, deși frecvente, sînt folosite mai ales ca hipocoristice pentru cei care, în mod oficial, poartă numele Ioan, Ion, Ioana etc.).
Din aceeași familie mai fac parte: neogr. Ioanid(e), Ioanichie (gr. Ioannikios, redat în latină sub forma Ioannicius, este caracterizat în Lexiconul lui Suidas drept „nume nobil, ales”; numele apare în Țara Românească și Moldova încă din sec. 15), Ioanina (gr. Ioannina, nume purtat de fiica generalului bizantin Belizarie) etc. În legătură cu frecvența lui Ion la români nu dispunem decît de puține date statistice dar și acestea sînt edificatoare: în anul 1789, în satul Porumbacu de Sus din 388 de bărbați, 103 purtau numele Ion (deci 28%); în cîteva sate din valea Sebeșului, pe o perioadă de aproximativ 100 de ani, Ion este cel mai frecvent prenume (137 de apariții din totalul de 609) etc. ☐ Engl. John (cu hipoc. frecvent Johnny), fr. Jean, fem. Jeanne (cu hipoc. frecvente Jeannot – Jeannette, Jeanine etc.), (din fr. damme Jeanne, prin intermediul it. damigiana, s-a ajuns la cuv. rom. damigeana), germ. Johannes, fem. Johanna (cu hipoc. Hans, Hansi, Hannes, Hänsel, Hanseline, Hanna, Johan), it. Giovanni, Giovanna (cu hipoc. Gianni, Gianna), sp. Juan, olandez Jan, galez Eoin, Iain, irland. Sean, Shane, ceh., pol. Jan, bg., rus. Ivan, magh. János, Janina, Janka, Hanna, Szanna etc., bască Iban, armeană Horbanés, apoi Ovanes, arabă Hana etc. ☐ Din istorie ne sînt cunoscuți cneazul Ioan, conducător al uneia dintre formațiunile statale românești din sec. 13, Ioniță zis Caloian Asan, Ioan Asan al II-lea și Ioan Mihail Asan, conducători ai celui de al doilea țarat bulgar, Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei; dintre cei 10 domni cu numele Ion din Moldova și Țara Românească îi amintim pe Ioan Iacob Eraclid (Despot-Vodă), Ioan Vodă cel Cumplit; Ioan Potcoavă și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cărturarul Ioan Toba din Vinț, Ioan Inocențiu Micu (Clain), Ion Ionescu de la Brad, Ion Mincu, Ion Neculce, Ienăchiță Văcărescu, Ion Budai-Deleanu, Iancu Văcărăscu, Ion Eliade Rădulescu, Ion Ghica, Ion Codru-Drăgusanu, Ion Creangă, Ion Slavici, Ion Luca Caragiale, Ion Agîrbiceanu, Ion Theodorescu (Tudor Arghezi), Ion Pillat, Ionel Teodoreanu, ș.a.; muzicienii Ion Vidu, Jean Bobescu, Ionel Perlea; artiștii plastici Ion Andreescu, Jean Alexandru Steriadi etc. Din istoria și cultura universală: Jan Hus, Johann Gutemberg, Jeanne dArc, Jean Calvin, Johannes Kepler, Jan Amos Komensky, Jean le Rond d’Alambert, Jean-Baptiste de Monet de Lamarck, Johann Gottfried Herder, Jean Frangois Champollion, János Bolyai, Ivan Petrovici Pavlov; scriitorii Jean de la Fontaine, Jean-Baptiste Poquelin (Molière), Jean-Baptiste Racine, Jean de la Bruyère, Jean Jacques Rousseau, Johann Wolfgang Goethe, John Keats, Ivan Sergheevici Turgheniev, Jean Rimbaud, Jean Moréas, John Galsworthy, Juan Ramon Jiménez etc.; muzicienii Johann Sebastian și Johann Christian Bach, cei doi Johann Strauss (tatăl și fiul), Johannes Brahms, Jan Sibelius etc.; artiștii plastici Jean van Eyck, Jan Bruegel, Juan de Valdés Leal, Jean Van Delft Vermeer, Jean-Baptiste Simeon Chardin, Jean Auguste Dominique Ingres, Jean-Baptiste Camille Carot, Ivan Konstantinovici Aivazovski etc. ☐ Personaje binecunoscute din literatura noastră: Ion din Năpasta lui Ion Luca Caragiale, Ion din romanul cu același nume de L. Rebreanu, Ion Sîntu, romanul lui I.M. Sadoveanu, Oana din Apus de Soare, de B. Ștefănescu-Delavrancea, Ioana, roman de Anton Holban etc. Din literatura universală, unul dintre cele mai cunoscute personaje este Don Juan, al cărui mit literar își are originea în legenda spaniolă din sec. 16 a lui Don Juan Tenorio din Sevilla. Personajul apare pentru prima oară în literatura spaniolă cultă în celebra comedie din 1630 a lui Tirso de Molina, Seducătorul din Sevilla. Motivul este reluat în 1650 de italianul Cicognini, în 1652 de Onofrio Giliberto, în 1665 de Molière (Don Juan sau Festinul de piatră), apoi de Antonio de Zamora, Carlo Goldoni, G. Byron, H. de Balzac (în nuvela Elixirul vieții lungi apare viziunea romantică a mitului), A.S. Pușkin (Convivul de piatră), Prosper Merimée (în nuvela Sufletele Purgatoriului), José de Espronceda (în Studentul din Salamanca), N. Lenau (poemul dramatic Don Juan), A.N. Tolstoi, G.B. Shaw etc. În muzică, mitul lui Don Juan i-a inspirat pe W.A. Mozart, A.S. Dargomîjski (opera Convivul de piatră, după A.S. Pușkin), Richard Strauss (poemul simfonic Don Juan, după N. Lenau), Gluck, Hoffmann, etc. Din creația shakespeareană binecunoscut este Sir John Falstaff (în muzică personajul lui W. Shakespeare apare în lucrări de Salieri, Balfe, Antonin Adam, Otto Nicolai, Ambroise Thomas sau în celebra operă a lui G. Verdi, Falstaff). Tot din literatura engleză ne sînt cunoscuți Regele loan, din drama cu același nume de W. Shakespeare, Sfinta Ioana a lui G.B. Shaw etc. Din literatura germană îi amintim doar pe Johann Buddenbroock și Jean din Casa Budennbroock sau Hans Castorp din Muntele vrăjit de T. Mann; din literatura franceză pe Jean Valjean din Mizerabillii de V. Hugo, Jean Christophe de R. Rolland sau Jeanne dArc au búcher de Paul Claudel, din literatura rusă, Ivan cel Groaznic de A.N. Tolstoi, opera Ivan Susanin de Glinka etc.

MĂRTURISI vb. IV. 1. Tranz. (învechit ; complementul indică o credință, o învățătură morală ; folosit și a b s o l.) A susține, a propovădui, a predica, a propaga, a răspîndi; (învechit, rar) a mărturi (1). Cuteadză Pavle, cumu mărrturrisiși ceaia ce e de menre întru Ierusalim, așa se cade și în Rrimu a mărturisi. COD. VOR. 50/11, cf. 20/17, GCR 1, *4/30. Și îmblînd Isus în cetățile toate și orașele, învăța în gloatele lor și mârturisiia evanghelie împărăției. CORESI, EV. 250, cf. 90, 468. Ioan Botezătorul mârturisiia în pustiia iudeilor și grăiia. id. TETR. 4, cf. 6, GCR I, 20/28. Mărturisiți întru toate limbile și în toate semențiile pocăință. VARLAAM, C. 128, cf. GCR I, 115/33. Așijderea și ap[o]s[to]lii mărturisesc din psaltire (a. 1 651). GCR 1, 153/24. Și mărturisea în Colose, orașul Frighiei. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 142^v/22, cf. februarie 71^r/24, octombrie 86 /5. Și vei mărturisi lor poruncile lui D[u]mn[e]zău și legea lui. BIBLIA (1688), 52²/2, cf. 350²/5. ◊ I n t r a n z. Pentru H[risto]s vei mărturisi. MINEIUL (1776), 160^r1/22, cf. 168^v1/27. 2. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) A declara, a spune, a afirma, a arăta, a relata, a susține ; s p e c. a face o depoziție (în calitate de martor) în fața unei instanțe (de judecată, de cercetare) ; p. e x t. a confirma, a adeveri (un fapt săvîrșit, văzut sau auzit) ; (învechit, rar) a mărturi (2). Deaci mărrturisescu voao, în dzua de astădzi, că curatu-s eu-s de sîngele tuturoru. COD. VOR. 22/2. Audziți, oaminii miei și mărturisi-voiu voao, Is[rai]l, se ascultare mine. PSALT. SCH. 266/2, cf. PSALT. 168, CORESI, EV. 75, 147, 170, 337. Adecă eu popa Domitru mărturisăsc cu suvletul meu că acestu cal e de la mene și pre dere[p]tate (începutul sec. XVII). ROSETTI, B. 68. De cîte ori s-ați mînca de aceasta pîine. . . moartea lui D[u]mn[e]zău să mărturisiți (a. 1618). GCR I, 52/8. Iară din cetatea aceaia mulți crezură din samareani pentru cuvîntul muierei ce mârturisiia: că mi-au zis toate cîte am făcut (a. 1643). id. ib. 109/14, cf. HERODOT (1645), 257, PRAV. 234. Cela ce va arăta la giudeț cum cutare martur ce mărturiseaște împotriva lui nu iaste om de credință. . . nu să va certa ca un suduitoriu. EUSTRATIE, ap. GCR I, 122/39. Nu mărturisi strîmbu. N. TEST. (1 648), 25^r/16. Mai mult au lucrat decît alalți toți, cum mărturiseaște el singur. ib. 202^v/2, cf. 299^v/26. Mărturiile ce vor mârturisă pentru cal și pentru bani cum i-ar fi întorsu. . . să și giure (a. 1668). BUL. COM. IST. IV, 186. Pre acest Pătru vodă îl mărturisesc moldovenii într-un letopiseț al lor cum că nici au avut nici vor avea domn bun și blînd și milostiv și ca un tată tuturor (sfîrșitul sec. XVII). MAG. IST. I, 222/19. Ei toți mărturisască de nu este așa. N. COSTIN, LET. II, 27/19. Dac-au vădzut că mărturisește așe sluga lui, n-au avut ce mai răspunde. NECULCE, L. 35, cf. GCR II, 50/23. Tot adeverul lucrului vor mărturisi. CANTEMIR, IST. 67. Paținachii sînt prăsiți dintr-un neam cu cumanii, Anna Comnena încă mărturisește, întărind că tot o limbă au. ȘINCAI, HR. I, 203/21.. Boieri, care din voi cunoaște pe drumețul acesta? . . . Să mărturisească. DELAVRANCEA, O. II, 182. Vor mărturisi cine-s hoții. REBREANU, R. I, 86, cf. 99, II, 223. Îl compătimi și-i păru râu că a fost nevoit să mărturisească împotriva bietului flăcău. id. I. 223. Poetul mărturisește aici un crez artistic. V. ROM. ianuarie 1 954, 152. Cu gura ta să mărturisești ceea ce cu inima ta crezi. ZANNE, P. VIII, 318. ◊ (Învechit, în formule introductive la diferite documente, de obicei în corelație cu „ a scrie ”) Eu, Petrea Brahăș, scriu și mărturisescu cu cestu zapis al meu, cum am fostu cumpărat o parte de ocină din sat (a. 1 577). CUV. D. BĂTR. I, 26/1. Scriem sărătate, mărtoresem cum s-au jeloito Iono Isaiu. . . că e-u forat casa (începutul sec. XVII). ROSSETI, B. 53. Scriem și mărtorisim cu ceastă scrisore a nostre cum au vinit popa Ionașco din Budinți (începutul sec. XVII). IORGA, D. B. i, 19. Eu, Toader. . . scriem și mărtorisim și dăm știre cu al nostru zapis, com au venit înaintea noastră (a. 1 609). GCR I, 43/18. Mrătorosim cu acestu zapis și scrisoarea noastră, cum noi ne-am sculat de bună voia noastră (a. 1 614). id. ib. 44/33, cf. 74/27, 91/1. Eu Stan pîrclab ot Rusnești scriem și mărturesem într-acest zapis că s[ă] fie de mar[e] cred[i]n[ță] (a. 1 650). id. ib. 134/13, cf. IORGA, S. D. XII, 69, MURNU, GR. 36. ◊ I n t r a n z. (Învechit) Scrise cătr-înșii și întăi amu mărturisi lor de ce au credință (a. 1 569). GCR I, *15/16. Cum mărturiseaște de acest lucru și svîntul Ieronim scriind într-o istorie cătră un preot. PRAV. 259. Pre numele aceluia făcut-au cetate mare. . . de care Berosie la carte I, Iosif și Moisăiu prorocul svînt, mai pre largu mărturisăscu. N. COSTIN, L. 53. ◊ R e f l. (Învechit) Iară Moldoveanul se-au mărturisit înaintea acelui boiarin că nici l-au băgat el într-acea moșie (a. 1 591). CUV. D. BĂTR. I, 57/16. ♦ A da indicații despre. . . Și rădicînd și pe oamenii lui Stavarachi în fere i-au dus la Țarigrad. . . ca să mărturisească toată averea lui Stavarachi (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/22. 3. T r a n z. și i n t r a n z. A arăta, a demonstra, a dovedi, a proba. Vreadnic de minune iaste cel lăudat neam al mârii[i] tale, precum mărturiseaște cea iubitoare de D[u]mn[e]zău viață. BIBLIA (1688), [prefață] 7/20. Ce am lucrat în 7 ani, ce am fost acolo. . . lucrurile acelea mărturisesc la toți. ANTIM, P. XXIV. Banul tău mărturiseaște după scrisoare că iaste tipărit mai nainte. MINEIUL (1 776), 131^r1/8. Cunoști stiletul acesta?. . . – Este al meu, îi răspunsei, literele astea inițiale mărturisesc. BOLiNTiNEANU, O. 403. Văzînd o căsuță tupilatâ și acoperită cu mușchi, care mărturisea vechimea ei, a bătut la poartă. CREANGĂ, P. 90. Dezbaterile au fost așa cum mărturisesc procesele verbale ale celor nouă ședințe foarte îndîrjite. CAMIL PETRESCU, O. III, 112. Flișul carpatic constituie o „ adevărată arhivă ” în care s-au depus documentele ce mărturisesc toate convulsiunile încercate de scoarța pămîntului. MG I, 159. 4. T r a n z. A recunoaște (ca adevărat), a admite, a accepta. Și un bărrbatu. . . bunru govitoriu după leage, mărrturisitu de toți iudeii ceia ce viia întru Damascu, venre la menre. COD. VOR. 40/24. Mărturiseaște un botez în iertăciunea păcatelor. CORESI, ap. GCR I, 32/33. Cu bună credință născătoarea lui D[u]mn[e]zeu te mărturisesc. PARACLIS (1 639), 248, cf. CHEIA ÎN. 1^r/5. Mărturisi-ți-voi, Doamne, a ta dereptate Și numelui tău cel nalt cînt cu bunătate. DOSOFTEI, PS. 26/17, cf. N. COSTIN, LET. I A, 56/15. Și mărturisind închinăciunea sfintelor icoane, porunci să-l bată cu bice de bou. MINEIUL (1 776), 58^r1/14. Nectenav mărturiseaște că e datoriu o mie de talanți lui Lichir. (a. 1 812). GCR II, 210/15, cf. PISCUPESCU, O. 123/19. [Apele] minerale de Borsec. . . sînt mărturisite de vindecătoare și plăcute. AR (1 829), 28²/18. Fiți mai drepți și mărturisiți și bunătățile soartei voastre. MARCOVICI, D. 59/3, cf. 6/13, 351/20. N-aveam dreptate, mă grăbesc a mărturisi. CARAGIALE, O. III, 111. Cum auziră ginerii împăratului, o băgară pe mînecă și mărturisiră că așa este. ISPIRESCU, L. 158, cf. 52. ◊ R e f l. El începu a grăi limba perșilor și a să mărturisi pre sine cum iaste Istieu. HERODOT (1 645), 321. Și luîndu-le sama, să mărturisiră creștini. DOSOFTEI, V. S. septembrie 4^r/23, cf. OCTOMBRIE 58^r/23. 5. Tranz. (Folosit și a b s o l.) A arăta, a manifesta, a da pe față ; a spune deschis, pe față, fără ocol; (învechit, rar) a mărturi (3). Mă socotesc dator de a mărturisi a mea desăvîrșită recunoștință. MARCOVICI, C. 5/7. El îi mărturisea îngrijirea cea mai vie. ASACHI, S. L. II, 36. Cu rumen de rușinare pe fața ta zugrăvită. . . ț-ai mărturisit durerea numai prin îmbrățoșare. CONACHI, P. 101. Cît pentru mine. . . , mărturisesc că n-am gîndit niciodată că sfînta poezie va veni să se sălășluiascâ în casa mea. NEGRUZZI, S. L, 76. Îți voi spune eu ce și cum, dacă tu nu vrei să-mi mărturisești. C. PETRESCU, A. R. 14. Mărturisesc, doamnă, că în literatura românească informațiile mele sînt foarte vagi. id. C. V. 243, cf. 71. Mărturisesc cu nedumerire, dacă nu cu rușine,n-am auzit. BRĂESCU, A. 117. Mărturisesc că aș fi foarte fericit să pot pleca și eu undeva. V. ROM. iulie 1 954, 51. Mîndră, zău, mărturisesc, Că pe tine te iubesc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 380. 6. Refl. (Bis. ; popular) A se spovedi. Să se ducă la biserică ca să se mărturisească și să se cuminice. MARIAN, NA. 37, cf. id. I. 53. Bătrînii se mărturisesc și cuminică în posturile de peste an. PRIBEAGUL, P. R. 137. Cînd mi s-a părut că mă prăpădesc, am chemat preotul și m-am mărturisit. CĂLINESCU, S. 699. Las-să mă mărturisesc De moarte să mă gătesc. ALECSANDRI, T. P. 90, cf. 78, ALRM l/ll h 393. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva ; a spovedi. Preotul ce mă mărturisește, mă spionează. NEGRUZZI, S. III, 407, cf. PAMFILE, B. 48. Nu cumva vine la noi și popa ca să ne mărturisească? SADOVEANU, P. M. 28. Trupuri albe soponite De popa mărturisite, De păcate ispășite. MARIAN, SA. 71. 7. Tranz. (Complementul indică o taină, un fapt etc. ; folosit și a b s o l.) A descoperi (cuiva), a destăinui, a încredința. Tilu Buh- oglindă cum să-și mărturisască păcatele l-au învățat. BĂRAC, T. 73/23. Își mărturisi starea cea critică amorezului său. NEGRUZZI, S. I, 25. O! ce păcat că nu i-am mărturisit de unde e. DELAVRANCEA, O. II, 40, cf. 65. O spun fiindcă am nevoie să mărturisesc cuiva. C. PETRESCU, C. V. 152. Ne mărturisi încet că vrea să puie în încurcătură pe artiști. SADOVEANU, E. 70. Felix simți nevoia de a mărturisi cuiva noua încredere în Otilia. CĂLINESCU, E. O. I, 89. ◊ R e f l. Și, avînd multă jale, să mărturisea lui, Dumnezeu, celui curățitori pentru cîte păți. HERODOT (1 645), 19, cf. GCR I, 165/1, DOSOFTEI, V. S. septembrie 10^r/1. Mărt[u]risi-mă-voi. . . lui D[umnezeu] și tu iertaș necurăție inimii mele (a. 1 710). GCR I, 365/28. După ce se mărturisește publicului de cîte le-a făcut, încheie cu o frază de mare efect. CARAGIALE, O. I, 11. ◊ I n t r a n z . Intră la împăratul de-ș ceru iertăciune și-i mărturisi de toate (a. 1 700). GCR I, 342/34. – Prez. ind.: mărturisesc. – Și: (învechit): mărturesí, mărtorisí, mărtoresi, mărtorosi, mărtărusí (COD. VOR. 20/7), mărtirisi (CUV. D. BĂTR. I, 61) vb. IV. – Cf. slavonul мартоурисати, gr. ὲμαρτύρισα (aor. lui μαρτυρέο).