BARĂ s.f. Drug de metal (destinat prelucrării). ♦ Piesă de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosită în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stîlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive. ♦ Șut în stîlpul porții de fotbal. ◊ A da în bară = (argotic) a greși, a rata. 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și impricinați; (p. ext.) locul de unde se pledează în fața justiției. 4. (Herald.) Figură diagonală care reunește unghiul stîng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticală sau oblică, folosită ca element de separare într-un text. ♦ Linie verticală care separă măsurile unui portativ. ♦ Ridicătură de metal liniară dispusă transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicînd locurile în care se pot produce sunetele de o anumită înălțime. 6. Îngrămădire de nisip, de mîl etc. la gura unui rîu sau a unui fluviu care se varsă într-o mare fără flux și reflux. 7. (Fig.; med.) Senzație apăsătoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].

MAREE s. f. mișcare periodică de ridicare (flux) sau coborâre (reflux) a nivelului apelor mării sau oceanului (de două ori pe zi), datorită atracției gravitaționale a Lunii și a Soarelui. ♦ ~ atmosferică = variație periodică a presiunii atmosferice, provocată de variația temperaturii ori de atracția Lunii sau a Soarelui; ~ neagră = pânză de petrol din accidente ale petrolierelor, care plutește pe mare, poluând-o. (< fr. marée)

*maréĭe f., pl. eĭ (fr. marée, derivat d. mer, mare, după forma fără accent mar). Geogr. Fluxu și refluxu zilnic al oceanuluĭ. – Cauza mareiĭ e atracțiunea luniĭ și soareluĭ.

avanplajă sf [At: DN³ / Pl: ~je / E: fr avant-plage] Sector de plajă situat între linia atinsă de apele cele mai mari și linia apelor celor mai mici (flux și reflux).

reflux n. 1. mișcare regulată a mării care se retrage după flux; 2. fig. întoarcere în sens contrar.

ESTUAR, estuare, s. n. Gura largă ca o pîlnie a unor fluvii mari, care ia naștere prin înaintarea mării înspre uscat și prin efectul eroziv al fluxului și refluxului. (Fig.) Șiroaiele de zăpadă topită împletiseră pe covor ciudate exerciții de cartografie: lacuri și estuare, fluvii și mărunte arhipelaguri. C. PETRESCU, C. V. 154. – Pronunțat: -tu-ar.

MAREE, maree, s. f. (Mai ales la pl.) Mișcare alternativă a apelor mării, care are loc în general de două ori pe zi, cînd apele acoperă țărmul (v. flux) sau se retrag de la țărm (v. reflux), foarte accentuată la mările deschise și abia vizibilă la mările din interior; ea se datorește atracției lunii și soarelui. Atracția exercitată de lună este cea mai însemnată cauză a mareelor. GEOGRAFIA FIZ. 138.

REFLUX, refluxuri, s. n. (În opoziție cu flux) Retragere periodică a apelor unei mări sau ale unui ocean, datorită atracției lunii și soarelui. V. maree. ♦ Fig. Descreștere, regres.

flux n. 1. mișcare regulată a mării care înaintează spre țărm; 2. fig. potop: flux de vorbe; 3. alternative: fluxul și refluxul lucrurilor omenești.

litoral, ~ă [At: AR (1829), 69¹/23 / Pl: (1-2) ~i, ~e, (3-6) ~uri / E: fr littoral, lat littoralis] 1 sn Porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, al mării sau al unui lac. 2 sn (Pex) Țărm. 3 a Care se află pe litoral (1). 4 a Privitor la litoral. 5 a Care se află în apă, aproape de țărm. 6 a (Îs) Zonă ~ă Regiune a țărmului mării sau oceanului cuprinsă între limitele minime și cele maxime ale fluxului și refluxului, caracterizată printr-o intensă mișcare a apei, prin abundența luminii și prin prezența unor ecosisteme specifice.

FLUX ~uri n. 1) (în opoziție cu reflux) Fenomen natural de creștere periodică a nivelului apei din mări și oceane (datorită atracției Lunii și Soarelui). 2) fig. Creștere a intensității unui proces; afluență. 3) fiz. Curent de particule. ◊ ~ de căldură cantitate de căldură emisă de o sursă într-o unitate de timp. /<fr. flux, lat. fluxus

REFLUX ~uri n. 1) (în opoziție cu flux) Fenomen natural constând în coborârea periodică a nivelului apei mărilor și oceanelor în cadrul mareei; maree descendentă. 2) fig. Micșorare a intensității unui proces. /<fr. reflux

estuar, (engl.= estuarine), locul de vărsare a unui fluviu într-o mare afectată de maree capabile să îndepărteze, prin reflux, materialul aluvionar și cel rezultat din erodarea malurilor în timpul fluxului.

*atracțiúne f. (lat. attráctio, -ónis. V. tracțiune). Fiz. Puterea în virtutea căreĭa corpurile și părțile aceluĭașĭ corp se atrag reciproc. – Și atrácție. – Toate corpurile naturiĭ se atrag mutual în raport direct cu volumu și invers cu pătratu distanțelor; asta e atracțiunea planetară, o mare lege pe care Newton a demonstrat-o și care e cel maĭ frumos titlu de glorie al săŭ. Pintr’însa a explicat mișcarea planetelor, întoarcerea cometelor, fluxu și refluxu măriĭ, turtirea polilor ș. a. Dacă aceste corpurĭ nu cad unele peste altele, cauza e că-s dotate’n acelașĭ timp cu o forță de impulsiune care neutralizează puterea atractivă; mișcarea circulară e rezultatu combinațiuniĭ acestor doŭă forțe. Se numește forță de coeziune saŭ atracțiune moleculară aceĭa care se exercită între părțile aceluĭașĭ corp pin contactu imediat.

REFLUX s.n. 1. Fenomenul de retragere periodică a apei mărilor și a oceanelor datorită atracției Lunii și a Soarelui. ♦ (Fig.) Descreștere, regres. 2. (Chim.) Lichid rezultat prin condensarea vaporilor obținuți la rectificare și care este reintrodus în aparatul din care provine. [< fr. reflux, cf. lat. re – împotriva + flux].

MARÉE (< fr.) s. f. Oscilație periodică a nivelului Oceanului Planetar, datorată forței de atracție exercitată de Lună și Soare, materializată prin flux și reflux. Unde de m. se deplasează în jurul Pământului, fluxul producându-se în general de două ori în 24h și 50′, urmărind cu oarecare întârziere trecerea Lunii la meridianul locului și la meridianul opus. Când soarele și Luna acționează conjugat (la Lună nouă și la Lună plină), m. atinge cea mai mare amplitudine (apele vii), pe când la primul și al treilea pătrar, m. atinge cea mai mică amplitudine (apele moarte). Înălțimea m. este mai mică în largul oceanelor și crește de-a lungul țărmurilor, în strâmtori și în golfurile înguste (ex. coastele statului Maine, S.U.A. și în golful Fundy, Canada, m. ating înălțimea medie de 16,3 m, cea mai mare de pe glob). Sub acțiunea forțelor de atracție ale Lunii și Soarelui, precum și a forței centrifuge a Pământului au loc deformări ale părții solide a Pământului, cunoscute sub numele de m. ale Pământului. M. constituie importante surse de energie. ◊ M. atmosferică = variație periodică a presiunii atmosferice datorită atracției exercitate de lună și de Soare asupra atmosferei terestre. ◊ M. neagră = peliculă de petrol ajunsă pe suprafața apei marine sau oceanice accidental (de la petroliere avariate sau naufragiate, de la erupții ale sondelor petroliere marine etc.), care plutește o perioadă și atinge în final zona litorală.

1) máre f., pl. mărĭ (lat. máre, it. mare, fr. mer, pv. cat. sp. pg. mar). Ocean, imensă întindere de apă care acopere cea maĭ mare parte a globuluĭ pămîntesc: corabie de mare. Parte maĭ mică din această întindere: marea Neagră. Suprafața imensă, imensitate: o mare de nisip, de oamenĭ. Ĭarbă de mare. V. ĭarbă. A cerca marea cu degetu, a te apuca cu forțe prea micĭ să facĭ un lucru prea mare. A promite marea și sarea, lucrurĭ imposibile, pe dracu și pe tată-su. Pe mare (Mold. nord pe marea), pe calea marină. – Marea acopere aproape treĭ sferturĭ din suprafața globuluĭ terestru și ocupă mult maĭ mult loc în emisferu austral de cît în cel boreal. Adîncimea apelor măriĭ e variabilă, oscilînd în mediŭ între 3000 și 4500 de metri. Dar pin unele locurĭ există depresiunĭ chear pînă la 8613 metri (la Tuscarora) și 9400 (la insulele Tonga). Apa măriĭ, pe lîngă urmele multor minerale, conține în disoluțiune multă clorură de sodiŭ (sare), care se extrage din saline marine. Dintre mișcările obișnuite ale măriĭ, unele-s întîmplătoare (ca valurile, care ajung pînă la o înălțime de 18 metri, dar al căror efect nu se maĭ simte la 20 de metri supt suprafața apeĭ), altele-s regulare, ca fluxu, refluxu și curentele.