MARMARA 1. Marea ~ (MARMARA DENIZI), mare interioară, între Asia Mică și Pen. Balcanică, care comunică cu M. Egee prin str. Dardanele, iar cu Marea Neagră prin str. Bosfor; 11,5 mii km²; ad. max.: 1.355 m; ad. medie: 357 m. Pe țărmul de NE se află orașul Istanbul. 2. (Marmara Adasi) Arhipelag turcesc în marea cu același nume. Cea mai mare ins. (Marmara) are 130 km² și 669 m alt. Cultura viței de vie. Plantații de măslini. Pescuit. Expl. de marmură. Turism.

PROPONTIDA, denumirea antică a Mării Marmara.

Marmara (Marea de) f. porțiunea Mediteranei între strâmtoarea Dardanelelor și Bosforul.

Mediterana f. Mare situată între Europa, Azia și Africa; ea comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtoarea de Gibraltar, cu Marea Neagră prin Dardanele și Bosfor, cu Marea Roșie și Oceanul Indian prin canalul de Suez. Mediterana prezintă mai multe golfuri, ce poartă asemenea numele de mare, Marea Tireniană, Adriatica, Marmara, Marea Neagră și Marea de Azov.

BALCANICĂ, Peninsula ~, pen. situată în SE Europei, limitată de mările Neagră, Marmara și Egee (la E și SE), de M. Mediterană (la S), de M. Ionică și M. Adriatică (la V) și C. Dunării (la N). Supr.: c. 505 mii km². Țărmuri fragmentate cu numeroase golfuri, strîmtori, peninsule și insule. Relief foarte variat ca formă și vîrstă; numeroase masive aparținînd orogenezei hercinice (M-ții Macedoniei, M-ții Rodopi, M-ții Tesaliei, M-ții Pen. Calcidice, Pod. Istranca) și terțiare (Alpii Dinarici, Alpii Albanezi, M-ții Pind și M-ții Balcani).; alt. max.: 2.925 m (vf. Musala, M-ții Rila); zone deluroase, reprezentate prin Pod. Prebalcanic; cîmpii puține și restrînse (C. Savei, C. Dunării, C. Mariței și a Traciei de Est). Climă temperat-continentală în N și E și mediteraneană la S și V. Cuprinde: Albania, Bulgaria, Grecia, Iugoslavia, România și Turcia europeană.

Constantinopole f. vechiul Bizanțiu, numit de Turci Stambul, și de Slavi Țarigrad, cap. imperiului otoman, pe Marea de Marmara, la intrarea în Bosfor: 1.106.000 loc., întemeiată de Constantin pe la 330, ea fu ocupată de Turci, în 1453. ║ (Strâmtoarea de), numită în vechime Bosfor, canal de 30 km. care pune în comunicațiune Marea-Neagră cu Marea de Marmara.

Dardanele f. pl. strâmtoare ce împreună Marea de Marmara cu Arhipelagul.

Propontida f. anticul nume al Mării de Marmara.

Rodosto f. oraș turcesc pe Marea de Marmara: 25.000 loc. Comerț de cereale, vite, bumbac, mătase. Fu ocupat de Bulgari în 31 Oct. 1912, apoi retrocedat Turciei.

ASIA MICĂ, pen. în V Asiei, scăldată de apele Mării Negre (la N), M. Marmara (la NV), M. Egee (la V) și M. Nediterană (la S), despărțită de Europa prin str. Bosfor și Dardanele; c. 506 mii km²; lungime: 1.000 km; lățime 400-600 km. Climă subtropicală. Se suprapune unei mari părți din Turcia asiatică. În centrul ei se află Pod. Anatoliei.

MAREA NEAGRĂ, mare intercontinentală situată în Europa de SE și Asia Mică, scăldând țărmurile României (234 km), Ucrainei, Rusiei, Georgiei, Turciei și Bulgariei; 413.488 km²; lungimea: 1.148 km; lățimea max.: 606 km. Ad. medie: 1.282 m; ad. max.: 2.245 m. Comunică prin str. Bosfor cu M. Marmara și mai departe cu Marea Egee prin str. Dardanele, iar prin str. Kerci cu M. Azov. Are o formă ovală, cu țărmuri puțin crestate, cu numeroase limane în NV. Întinsă platformă continentală (c. 36% din supr. reliefului submarin). În M.N. se varsă Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul, Kizil-Irmak ș.a. Salinitate scăzută: 15-22‰. Temp. medie: 12-14°C în febr. și 20-22°C în aug. Sub influența vânturilor se formează un curent circular care, datoriră pen. Crimeea, se împarte în două ramuri închise: estică și vestică. Prin str. Bosfor circulă un curent de suprafață dinspre M.N. Flora săracă, de origine mediteraneană, este reprezentată prin alge și iarbă de mare. Faună bogată (c. 1.500 specii) litorală (moluște, crustacee amfipozi, acul de mare, căluțul de mare), bentonică (calcan, limbă de mare), pelagică (hamsii, heringi, scrumbii, stavrizi, sturioni, delfini). Sub 200 m, din cauza lipsei oxigenului, trăiesc doar bacterii sulfuroase. Litoralul M.N. constituie o importantă zonă balneoclimaterică, de-a lungul căreia s-au dezvoltat stațiunile Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche (România), Varna, Nisipurile de Aur, Albena (Bulgaria), Soci (Federația Rusă), Ialta (Ucraina), Suhumi, Batumi (Georgia). Țările riverane, precum și alte state din aria de influență a M.N., au aderat la programul de Cooperare Economică a Mării Negre (lansat în 1992), care urmărește stimularea creșterii economice, amplificarea relațiilor comerciale și asigurarea dezvoltării durabile a zonei, în condițiile unor măsuri eficiente de protejarea mediului marin. Porturi pr.: Constanța, Odessa, Sevastopol, Novorossiisk, Batumi, Trabzon, Samsun, Burgas, Varna. Denumirea antică: Pontus Euxinus.

MEDITERANĂ (MAREA MEDITERANĂ), mare intercontinentală situată între Europa (la N), Africa (la S) și Asia (la E), care comunică cu Oc. Atlantic prin str. Gibraltar, cu M. Marmara prin str. Dardanele (în continuare cu Marea Neagră prin str. Bosfor) și cu Marea Roșie (în continuare cu Oc. Indian) prin Canalul Suez; 2,5 mil. kmn²; lungimea: 3.700 km; ad. medie: 1.498 m; ad. max.: 5.121 m (în fosa Matapan, la S de Pelopones). Țărmul nordic este sinuos, cu mari peninsule (Iberică, Italică, Balcanică), mări mărginașe (Ligurică, Adriatică, Ionică, Egee) și golfuri (Valencia, Lion, Genova, Veneția ș.a.). Pen. Italică și ins. Siclia împart M. în două bazine pr.: M. Apuseană (mările Ligurică, Sardiniei, Tireniană) și M. Răsăriteană (mările Adriatică, Ionică, Egee). În ea se varsă Nilul, Ebrul, Ronul, Padul, Tibrul, Marița. Salinitate: 36-39‰. Influențează zonele învecinate prin clima sa cu ierni blânde și umede. Zonă de intensă navigație și de pescuit. Porturi pr.: Barcelona, Marsilia, Genova, Napoli, Palermo, Alger, Tripoli, Alexandria, Port Said, Haifa, Beirut. Insule pr.: Baleare, Corsica, Sardinia, Sicilia, Creta, Cipru, Malta ș.a. Renumite stațiuni balneoclimaterice pe Coasta de Azur.

elcovan m. pasăre de mare cu sborul repede: mai repede decât elcovani pe’ntinsa Marmara AL. [Turc. YEL COVAN, lit. care alungă vântul].

DARDANELE (HELLESPONT), str. între Pen. Balcanică și Asia Mică, care unește M. Marmara cu M. Egee. Lungime: 120,5 km; lățime: 1,3-18,5 km; ad. max.: 153 m. Curenți puternici (2-6 km/h). Porturi pr.: Gelibolu și Çanakkale. Strâmtoarea, cu un mare rol strategic, a constituit scena a numeroase confruntări militare (Xerxes și greci – 480 î. Hr., Alexandru cel Mare și perși – 334 î. Hr., cucerirea Constantinopolului de către otomani – 1453, războaiele turco-venețiene, ruso-turce, primul război mondial).

DIAMANT, diamante, s. n. 1. Varietate cristalină și transparentă de carbon, avînd cea mai mare duritate dintre toate mineralele; varietățile nobile se folosesc ca pietre prețioase, iar cele comune la șlefuit, perforat și zgîriat. În depărtarea și înălțimea lui, Hăsmașul Mare pare o legendară cetate, cuprinsă de flăcări. Dar, asemeni incendiilor secrete de pe fața diamantelor, flăcările acestea nu o consumă, ci și mai mult o întăresc. BOGZA, C. O. 14. Prețuiesc la el unele virtuți pe care le poartă ca pe niște diamante. SADOVEANU, Z. C. 98. Eram convins că nu confund nasturele de sticlă cu diamantul. CAMIL PETRESCU, T. II 309. ◊ (Metaforic) Boarea răcoroasă punea pe flori și pe ierburi diamantele zorilor. CAMILAR, T. 156. Pe Marmara licăreau fluturi de diamante. SADOVEANU, Z. C. 276. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. 2. Unealtă făcută dintr-o bucată mică de diamant (1) comun, fixat într-un suport metalic cu mîner și folosită la tăiatul sticlei. Și strigătul nostru adînc, unit, pătimaș, Să fie car de asalt, Să fie dur, Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant, Și să unească. BANUȘ, B. 110. Boul-bălții... zgîrie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mînă ageră l-ar trece pe fața unui geam. MACEDONSKI, O. III 4. 3. (Tipogr.) Numele unui corp mic de literă. – Pronunțat: di-a-. – Pl. și: (învechit) diamanturi (BĂLCESCU, O. II 265), (s. m.) diamanți (BOLINTINEANU, O. 363).

MÁRMURĂ¹ s. f. 1. (Și, învechit, în sintagmele piatră marmură, piatră de marmură) Varietate de calcar cu structură compactă și fină conținînd și alte minerale care o colorează variat și formează în masa rocii diverse desene ; bloc, lespede din această rocă. Melintia sora lui. . . făcu stîlpu de marmure (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 285/9. împrejurul a toată biserica făcu ca o strașină tot dă marmură albă, cioplită cu flori și foarte scobită și săpată frumos (a. 1654). GCR I, 172/31, cf. 173/4. Masă de marmure naltă cît să radzămă omul. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^v/32. Caută de te miră stîlpul de marmură bulgăresc cît este de înalt (a. 1710). GCR 1, 361/8. Păreții caselor pri dinafara tot de marmure scump și tot feliul de scrisori ieroglificești într-însele săpate avea. CANTEMIR, IST. 128, cf. 126, 127. Și au dat de o piatră marmură și supt piatră o căldare mare de aramă (a. 1747). GCR II, 40/22. Mergînd o au aflat și o au luat cu căldarea cum era și cu marmura care era acoperită (a. 1747). id. ib. 40/32. Un mormînt de marmură. MINEIU (1776),103^v1/21. Corabia. . . au adus marmuri de cîte îți trebuiesc. ib.161^r1/11. Intrarăm într-o curte pardosită cu marmură albă (a.1783). GCR II,130/8. Li s-au cioplit. . . obrazul, grumazii, peptul și picioarele cu cioarecii din marmure albă. ȘINCAI, ap. GCR II, 205/12. Inscripții în marmuri tăiate. MAIOR, IST. 249/19, cf. CHIRIAC, 20. Această piatră, de curată marmoră, este pusă deasupra mormântului de la Elena, împărăteasa. id. ib. Aceste patru statui se vor face de marmură de Franța. CR (1830), 10²/37. Picătura de apă căzînd neîncetat pe același punt al unei marmure o petrece cu vreme. MARCOVICI, D. 168/21. Mărețele mausolee de bronz și marmură. NEGRUZZI, S. I, 192, cf. 50. Din marmor și lemne scumpe toate-s în cetăți lucrate. MUREȘANU, P. 171/11. Apolon cu lira, sculptat în marmură de Paros. FILIMON, O. II, 153. Din mormîntul rece prin marmura zdrobită Crescuse și-nflorise o mică mărgărită. ALECSANDRI, P. II, 88. Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe, Noaptea zeii se preîmblă în veștmintele lor dalbe. EMINESCU, O. I, 44. In dom de marmur negru ei intră liniștiți. id. ib. 93. Trîntește paharul de masa de marmură, prefăăndu-l în țăndări. CARAGIALE, O. II, 61. Se făcea că era o fîntînă de marmură albă ca laptele. ISPIRESCU, l. 244, cf. 38. Artiștii aceia cari au săpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. iii, 75. S-așazâ fata. . . pe-o lespede de marmur. COȘBUC, B. 14. În jurul marmorei grele, cîteva fire de iarbă. IBRĂILEANU, A. 52. Și pe masa părăsită – albă marmoră sculptată -. . . Mă întind. BACOVIA, O. 59. Flote de vase duceau odinioară butoaie în Italia și se întorceau de acolo cu marmură. SADOVEANU, O. IX, 285, cf. X, 303. Marmura e lucioasă, străvezie, bătînd ușor în galben ori în vînăt. STANCU, U.R.S.S. 121, cf. 20. Țăcăneau veseli piesele de os pe mesuțele de marmură. DEMETRIUS, A. 58. Apoi se urcă pe trepte, la deal, în casele cele de marmură. RETEGANUL, P. III, 31. I-oi slobozi un frig mare și un ger.. . Și ei or vini să să-ncălzească și i-oi face marmură. ALEXICI, L. P. 258. Găsăște o cireadă dă boi, o stavă dă cai, o stavâ dă bivoli, nește casă de marmure. GRAIUL, I, 44, cf. ALR II 4273, ALRM SN I h 394. Nedreptățile scrie-le pe nisip, iar binefacerile pe marmoră. ZANNE, P. V, 439. ◊ (Ca termen de comparație pentru „alb”, „neted”, „rece”, „dur” etc.) Mă-ntîmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I, 91. Răsai-nainte-mi ca marmura de clară. id. ib. 232. Începu să-l mîngîie cu mînușițele ei cele grăsulii și netede ca marmora cea bine lustruită. ISPIRESCU, U. 93. În soarta mea m-am împietrit: Rămîn ca marmora de rece. MACEDONSKI, O. I, 36. Fruntea, netedă ca marmora, era acum ușor înnegurată de gînduri. V. ROM. septembrie 1953, 49. ◊ F i g. De lebădă-i e gîtul; de marmoră-al său piept. MACEDONSKI, O, I, 107. Vîntul tăcuse de tot și să stinse deodată murmurul Marilor mări; lopătarii se luptă cu marmura mării. COȘBUC, AE. 129. Plopii. . . pe marmora zăpezii Culcă umbra lor albastră. TOPÎRCEANU, B. 69. E feerie de argint, Cristalizat în țurțuri lungi, Și pe cît ochii ți-i alungi, Pe cît ajungi, E marmur alb, neprihănit, Pustiu și nesfîrșit. ARGHEZI, V. 71. ♦ (La pl.) Varietăți de marmură¹ Producturile acestui pămînt. . . din ceata mineralelor, precum: marmure, pietre prețioase. AR (1829), 196¹/34. Am stat o zi întreagă pe sub pămînt trecînd din galerii cu marmuri verzi în altele cu marmuri roșcate. CĂLINESCU, S. 340. 2. Obiect sculptat din marmură¹ (1). Celelalte marmore ce se află în această sală reprezintă aligorii mitologice. FILIMON, O. II, 153. De la creștet la picioare s-o admiri și s-o dezmierzi Ca pe-o marmură de Paros sau o pînză de Corregio. EMINESCU, O. II, 157. Imaginea femeii, pe care o aseamănă cu Diana, are simplitatea și grația marmurelor antice. VIANU, S. 33. 3. (Regional) Porțelan. Reu apă de micșunele dintr-o oală de marmură. ISPIRESCU, L. 114. Un hîrb de talger de marmură. MARIAN, ap. HEM 1713. Lampă cu pălăria di marmură. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Frumoasă ca o păpușe de marmure. CIAUȘANU, V. 178. Șahan di bliah or di marmură. ALR II/I MN 142, 3911/386. Farfurie de marmură. ALR II 3967/537. Strachină de marmure. ib. 3967/872. ♦ Oală smălțuită. Cf. ALR I 695/542, 677. 4. (Prin Transilv.) Piatră de hotar (LB) ; semn care desparte două holde (chest. IV 129/106). – Pl.: marmuri și marmure. - Și: mármoră, (învechit și regional) mármure s. f.; (regional) mármur subst., mármore (ALRM SN I h 394) s. f., mármor subst., marmară (DR. IV, 104) s. f. – Lat. marmor, -oris.