BIOINGINERIE s. f. 1. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și științe tehnice. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-in-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).

INGINERIE s. f. 1. Profesiunea inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

PLASMIDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Formațiune de acid dezoxiribonucleic prezentă în citoplasma celulelor, larg folosită în ingineria genetică, în clonare etc. – Cf. fr. plasmine.

BIOINGINERIE s. f. inginerie genetică. (după engl. bioengineering)

PLASMIDĂ s. f. formațiune de acid dezoxiribonucleic din citoplasma celulelor, folosită în ingineria genetică, în clonare etc. (după fr. plasmine)

biotehnică s. f. Domeniu interdisciplinar care se ocupă cu tehnicile aplicate în creșterea/cultivarea bioorganismelor ◊ „Dacă astăzi în biotehnică se vorbește despre mari producții de grâu la hectar obținute prin inginerie genetică, de ce n-am aplica aceste tehnici moderne și la plantele medicinale, în special în ce privește conținutul lor în substanțe active?” R.l. 12 V 83 p. 5. ◊ „[...] își extinde utilizările într-un nou domeniu: biotehnica [...] Prin aceste metode un biotehnician poate «prelucra» circa 1000 de celule pe oră [...]” R.l. 5 VII 84 p. 8 (din engl. biotechnics; DEX-S)

inginerie genetică sint. s. (biol.) Modificare a structurii genetice a unui organism prin intervenții asupra genelor ◊ „Progresele în domeniul descifrării mecanismelor de transmitere a unor maladii ar putea permite elaborarea în viitorul apropiat a unor terapii bazate pe inginerie genetică [...]” I.B. 19 VI 85 p. 4; v. și biotehnică (1983) (cf. engl. genetic engineering; BD 1969)

REVERSTRANSCRIPTÁZĂ s. f. (GENET.) Enzimă produsă de retrovirusuri, capabilă să catalizeze sinteza de ADN dublu-catenar utilizând ca matriță ARN-ul monocatenar al genomului viral. În ingineria genetică, r. este utilizată pentru obținerea de ADN complementar pornind de la ARN mesager.

MICROORGANÍSM (< fr. {i}) s. n. Denumire generală pentru organismele animale sau vegetale de dimensiuni microscopice (ed. bacterii, ciuperci, virusuri etc.). Sunt foarte răspândite în aer, apă, sol și au un rol important în circuitul substanțelor în natură. Sunt utilizate în industria alimentară, farmaceutică (ex. la coacerea pâinii, prepararea antibioticelor și vitaminelor, a proteinelor etc.) și în ingineria genetică. Unele m. alcătuiesc microflora și microfauna din sol; m. patogene provoacă boli ale plantelor, animalelor și oamenilor. Termenul tinde să-l înlocuiască pe cel de microb.

NATHANS [néiθəns], Daniel (1928-1999), biolog și genetician american. Prof. univ. la Baltimore. Studii asupra aplicațiilor enzimelor de restricție în genetică cu care a obținut prima reprezentare a unui cromozom viral (virusul SV40). Lucrările sale au contribuit la dezvoltarea metodelor de inginerie genetică. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1978), împreună cu W. Arber și H. Smith.

ORGANÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Sistem viu (animal, plantă, microorganism) care este capabil de reproducere, creștere și întreținere. Majoritatea o. au structură celulară (mono- sau pluricelulară). Formarea unui o. pluricelular constituie un proces care include diferențierea structurilor (celule, țesuturi, organe) și funcțiilor legate strâns între ele. Totalitatea o. formează materia vie. O. modificat genetic (OMG) = o. al cărui genom a fost modificat prin inginerie genetică; prin intermediul celulelor reproducătoare (gameți) modificarea (de importanță economică) se transmite ereditar descendenților. Organisme sinantrope v. sinantrop. O. autotrof v. autotrof. O. heterotrof v. heterotrof. 2. O. torențial v. torent. 3. P. ext. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod perfect organizat. 4. Organizație (1).

PLASMÍDĂ s. f. (GENET.) Component al cromozomului bacterian care se poate replica autonom și poate fi transferat dintr-o celulă în alta, în tehnicile de inginerie genetică. Adesea, p. sunt purtătoare de gene de rezistență la diferite antibiotice.

INGINERÍE (< inginer) s. f. Profesiunea inginerului. ◊ I. genetică (sau a genelor) = ramură aplicativă a biologiei care se ocupă cu manipularea materialului genetic la nivel celular și molecular. Ansamblu de tehnici efectuate „în vitro” cu gene, cromozomi și uneori cu celule întregi, în scopul construirii unei structuri genetice cu proprietăți ereditare premeditate. Orice operație efectuată asupra unei celule sau asupra unui organism oarecare, având ca rezultat schimbarea genotipului său, și, prin urmare, a descendenților săi, reprezintă o activitate de inginerie genetică. I.g. cuprinde sfere mult mai largi decât cele care se referă numai la operațiunile efectuate asupra fragmentelor de ADN. În prezent, există numeroase tehnologii de i.g.: tehnologia ADN recombinat sau clonarea genelor; hibridarea celulară; transferul de gene mediat de microcelule, cromozomi și de ADN. Dezvoltarea i.g. este consecința progreselor făcute în domeniul biologiei moleculare. Posibilitatea de a combina gene provenite de la organisme care nu schimbă în mod normal informația genetică și de a le introduce în alte organisme-receptoare a deschis calea revoluției biotehnologice sau bioindustriale și, o dată cu aceasta, perspectiva unor aplicații care vor avea un impact major asupra societății umane. Beneficiile, ca și riscurile i.g. sunt foarte mari. Aplicarea noilor tehnologii în medicină, agricultură, industria chimico-farmaceutică, protecția mediului, energetică neconvențională a dus deja la rezultate extraordinare: producerea de hormoni (insulină, somatostatină, hormon de creștere uman etc.), imunomodelatori (interferoni), vaccinuri sigure și și eficiente față de bolile virale, bacteriene, micotice și parazitare, producția unor mari cantități de proteine de calitate superioară, manipularea genetică a plantelor și animalelor în vederea măririi producției, a valorii lor nutritive, a scăderii dependenței lor de fertilizatorii sintetici, degradarea reziduurilor, producerea de surse energetice neconvenționale, reînnoibile ș.a.

BIOINGINERIE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proceselor de bioconversie, elaborând metode și tehnici de aplicare a acestora pe scară industrială. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).

PLASMIDĂ, plasmide, s. f. (Biol.) Component al cromozomului bacterian care se poate replica autonom și poate fi transferat dintr-o celulă în alta, folosit în ingineria genetică, în donare etc. – Cf. fr. plasmine.

INGINERIE, inginerii, s. f. 1. Profesia inginerului. 2. (În sintagma) Inginerie genetică = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.

bioinginerie sf [At: DEX² / P: bi-o~ / E: bio- + inginerie] 1 Domeniu interdisciplinar fundamentat pe principii teoretice și metodologice din biologie și științele tehnice. 2 Inginerie genetică.

plasmidă sf [At: DEX-S / Pl: ~de / E: cf fr plasmine] (Blg) Formație de acid dezoxiribonucleic prezentă în citoplasma celulelor, larg folosită în ingineria genetică sau în clonare.

bioinginerie s.f. 1 Domeniu de frontieră cuprinzînd ansamblu de tehnici și de cunoștințe utilizate pentru conceperea și aplicarea în practică a unor procedee, dispozitive sau aparate utile în biologie și în diferite domenii medicale. 2 Inginerie genetică. • sil. bi-o-. g.-d. -iei. /bio- + inginerie, după engl. bioengineering.

GENETIC, -Ă I. adj. referitor la genetică sau la geneză; referitor la ereditate, la gene, la geneză (1); ereditar. ♦ inginerie ~ă = ansamblu de operații efectuate „in vitro” cu gene, cromozomi și, uneori, cu celule întregi, în scopul „construirii” genetice de organisme cu proprietăți ereditare premeditate. II. s. f. știință care studiază ereditatea și variabilitatea în organismele vii. (< fr. génétique)

inginerie sf [At: IORGA, L. II, 52 / Pl: ~ii / E: inginer + -ie] 1 Profesie a inginerului Si: (îvr) inginerlâc. 2 (Îs) ~ genetică Modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, aparținând unor organisme din aceeași specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu.

EROÁRE (< fr., lat.) s. f. 1. Iluzie a simțurilor, care provoacă decepție în planul conștiinței. ♦ Cunoștință sau idee falsă, inexactă în raport cu cu un fapt real sau cu o normă definită. ◊ Erori logice = erori provenite din încălcarea regulilor demonstrației, săvârșite intenționat (sofisme) sau neintenționat (paralogisme). ♦ Idee, părere, opinie greșită; ceea ce e greșit, greșeală. 2. (GENET.) E. înnăscută de metabolism = defect ereditar enzimatic, prin mutație deficitară (Dorothy Garrod, 1908); orice tulburare biochimică determinată genetic, în care un defect enzimatic specific produce un bloc metabolic (Thompson și Thompson, 1967); eroare garrodiană. 3. (Dr.) Falsă reprezentare asupra unei situații de fapt (e. de fapt) ori asupra existenței sau conținutului unui act normativ (e. de drept) și care, atunci când împiedică întâlnirea voinței părților contractante (e. obstacol), constituie o cauză de nulitate absolută a contractului, iar când alterează numai voința părților (e. viciu de consimțământ) constituie o cauză o cauză de nulitate relativă a contractului. ◊ E. comună = e. în care, aflându-se un număr însemnat de persoane, se produc efectele juridice corespunzătoare falsei reprezentări a realității. E. judiciară = stabilire greșită a faptelor dintr-un proces penal și care duce la pronunțarea unei condamnări nedrepte. 4. (FIZ.) E. medie = valoare medie a erorilor posibile. E. admisibilă = e. maximă admisă, astfel încât rezultatele obținute în urma activității supuse e. pot fi utile. E. absolută = valoarea absolută a diferenței dintre valoarea exactă a unei mărimi și cea obținută în urma unei măsurări sau a calcului. E. relativă = raportul dintre eroarea absolută și valoarea reală a mărimii respective. 5. Teoria erorilor = capitol al analizei numerice care studiază erorile și propagarea lor în calcule. 6. (EC.) Cont de erori (sau de așteptare) = cont în care sunt înregistrate toate e. acumulate până la închiderea bilanțului. ◊ Expr. Erori și omisiuni = formă de asigurare legată de angajamentul de a se acoperi pagube survenite în urma unor greșeli în practicarea anumitor profesii cu excepția celei medicale (inginerie, financiar-bancară etc.).