PARADIS, paradisuri, s. n. Grădina raiului în care, potrivit credințelor religioase, au trăit Adam și Eva până la păcatul originar și în care ajung după moarte sufletele oamenilor fără păcate; rai¹; eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.

în costumul lui Adam și Eva expr. (glum. – d. un cuplu) nud; complet dezbrăcat.

BLESTÉM (< blestema) s. n. Invocație cu funcție de sancțiune, prin care se cheamă mînia sau urgia unei divinități asupra unei ființe sau obiect în scop de răzbunare ♦ B. divin = b. adresat de Dumnezeu perechii primordiale Adam și Eva, după înfruptarea din Pomul Cunoștinței, anulat apoi prin răscumpărarea săvîrșită de Hristos. ♦ (În basme și legende) Vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva.

„Anastasis” („Învierea Domnului”), reprezentare simbolică în iconografie a momentului mântuirii omenirii prin jertfa răstignirii lui Iisus Hristos, înfățișat călcând porțile iadului și eliberând pe Adam și Eva, asistat de David și Solomon. Reprezintă o imagine frecventă în iconografia Bis. orotodoxe (bis. domnească din Curtea de Argeș, 1369; Pătrăuți, 1488; Bălinești, 1494; Gurasada, 1765 ș.a.), precum și în decorarea ferecăturilor de carte (Golia, 1576; Cotroceni, 1680 ș.a.).

pom, pomi s. m. Nume generic pentru orice arbore sălbatic sau cultivat care produce fructe comestibile; p. ext. copac, arbore. ◊ Pom de Crăciun = brad sau alt conifer împodobit cu daruri și diverse ornamente colorate cu prilejul Crăciunului. ◊ Pomul mortului = copăcel (mai ales brad) sau ramură împodobită cu fructe, covrigi etc., care se poartă înaintea cortegiului mortuar până la cimitir, unde se înfige în pământ după ce s-a dat de pomană tot ce era pe el; p. restr. un fel de colac în formă de cruce, care se dă de pomană pentru cei morți. ◊ Pomul cunoștinței binelui și răului sau pomul raiului = pom amintit în Biblie, plantat, ca și pomul vieții, în mijlocul grădinii Edenului (raiului), din care Adam și Eva, au fost ispitiți de șarpe (satana) să mănânce fructul oprit, fruct simbolizând izvorul cunoașterii. ◊ Pomul vieții = arbore biblic, plantat aproape sau lângă pomul cunoștinței binelui și răului din grădina Edenului, inaccesibil lui Adam și descoperit de acesta numai după înfruptarea sa din înțelepciunea cunoștinței. ◊ Compuse: (pop.) pomul-raiului = lămâiță; pomul-vieții = tuia. – Din lat. pomus.

rai, raiuri s. n. 1. (În diferite concepții religioase) Loc în care ajung după moarte sufletele drepților; paradis, eden. ♦ (În concepția creștină) Locul de supremă fericire în care a trăit Adam și Eva înainte de a fi izgoniți și în care petrec oamenii drepți fără păcate după moarte; sânul lui Avraam. ♦ Ceva plăcut, încântător. ♦ Loc în care cineva se simte fericit. 2. (Reg.) Pomană. – Din sl. raj.

REBREANU, Liviu (1885-1944, n. Târlișua, jud. Bistrița-Năsăud), scriitor român. Acad. (1939). Președinte al Societății scriitorilor români (din 1925); director (1928-1930; 1940-1944) al Teatrului Național Din București. A editat și condus revistele „Mișcarea literară” (1924-1925), „Gazeta literară” (1929) și „România literară” (1932-1934). Nuvele de atmosferă, de observație socială și de analiză psihologică, reliefând aspecte din viața satului ardelean și a periferiei bucureștene („Frământări”, „Golanii”, „Răfuiala”) sau tragice situații dilematice generate de război („Catastrofa”, „Ițic Ștrul dezertor”). Excelent creator de tipuri, stăpân pe arta compoziției, s-a remarcat ca romancier polivalent. Cu „Ion”, capodoperă a prozei românești, realizează un moment de răscruce în evoluția romanului românesc, prin capacitatea de obiectivare artistică; în „Răscoala” configurează romanul maselor răzvrătite; cu „Pădurea spânzuraților”, creează romanul crizei morale declanșate de absurditatea războiului. Experimentează romanul metafizic („Adam și Eva”) și al obsesiei patologice („Ciuleandra”), istoric („Crăișorul”) și politic („Gorila”), narațiunea polițistă („Amândoi”) și de investigație a mentalității burgheze („Jar”). Comedii de moravuri („Cadrilul”, „Plicul”, „Apostolii”); eseuri („Amalgam”), memorialistică („Jurnal”). Premiul Național (1929).

PARADÍS (< fr., lat., germ.; {s} gr. parádeisos „grădină”) s. n. 1. (În „Vechiul Testament”) Edenul, grădina fermecătoare unde a început existența umanității, o dată cu Adam și Eva, locul de supremă fericire umană, pierdut, prin izgonirea perechii primordiale, dar promis, ca răsplată, celor fără de păcat. În budism, ideea de p. este dezvoltată pornind de la reprezentarea Nirvanei ca stare finală de liniște eternă și totală. Pentru vechii greci și romani, p. se găsește în Insulele Fericiților, locuite de oameni vii învestiți cu nemurire, și în Câmpiile Elisee. În Islam, Firdaws este un p. postum de răsplată concretă, o grădină a plăcerilor strict concrete (munți de pilaf, hurii tinere și binevoitoare). În creștinismul primar, p. este văzut ca o contopire a omului cu Dumnezeu, istoria omenirii, în această concepție, fiind o nostalgie a paradisului pierdut și efort de recuperare. Sin: rai. 2. Peisaj minunat; loc plăcut, încântător care oferă condiții extraordinare de viață și de dezvoltare (spirituală) etc. ♦ Ceea ce încântă privirea și sufletul. 3. S. f. (FILOZ.) Termen introdus în filozofia științei de Th. Kuhn pentru a defini ansamblul regulilor, modelelor și criteriilor care caracterizează o comunitate științifică (eră istorică, loc geografic etc.).

EDEN (sau Grădina Edenului) (în Biblie) Raiul, locul unde au trăit primii oameni, Adam și Eva, până când au fost izgoniți din cauza săvârșirii păcatului originar, neascultând porunca lui Dumnezeu și gustând din roadele pomului cunoașterii.

MASACCIO, Tommàso di sèr Giovanni di Móne Cassai, zis ~ (1401-1428), pictor italian. Reprezentant al școlii florentine. Continuator al lui Giotto. Viziune dramatică, personaje puternic individualizate. Prin figurarea adâncimii spațiului, prin reliefarea volumelor și prin expresivitatea figurilor a contribuit la cristalizarea mijloacelor de expresie ale picturii Renașterii italiene (frescele din capela Brancacci a bisericii Santa Maria del Carmine din Florența – „Adam și Eva alungați din paradisul terestru”), care au stat la baza dezvoltării ulterioare a întregii picturi europene.

PALMA, familie de pictori italieni din școala venețiană: 1. p. il Vecchio (Iácopo Negrétti sau Nigretti, zis ~) (c. 1480-1528). Reprezentant al școlii venețiene. A pictat, influențat de Giorgione și Tiziano, în spirit laic, compoziții religioase, mitologice și portrete, într-un colorit viu și nuanțat („Adam și Eva”, „Cele trei surori”, „Portret de femeie”). Reprezentat în Muzeul Național de Artă al României. 2. P. il Giovane (Iácopo di Antonio, zis ~) (1544-1628), strănepotul lui P. (1). Elev al lui Tiziano. Prin dinamismul compoziției se apropie de Tintoretto („Veneția încoronată de Victorie”, „Luarea Constantinopolelui”, „Judecata universală”, toate în Palatul Dogilor din Veneția).

paradis n. 1. raiu, grădină delicioasă în care se aflau Adam și Eva; 2. locașul fericiților; 3. fig. loc încântător; 4. ultimele galerii într’un teatru.

PARADIS, paradisuri, s. n. (Bis.) Lăcașul lui Dumnezeu, loc de supremă fericire, imaginat ca o grădină aflată în cer, unde au trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ajung, după moarte, sufletele oamenilor fără păcate; rai, eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies.

TRECUT. Subst. Trecut, timpul trecut; trecutul apropiat; trecutul îndepărtat. Anterioritate, precedență. Vremuri trecute, vremuri apuse, vremuri de demult, vremuri imemorabile. Vechime, vechie (înv.); antichitate, lumea veche; epocă îndepărtată; preistorie. Timpul trecut (gram.), trecut (gram.); imperfect (gram.); perfect (gram.); perfectul simplu (gram.); perfectul compus (gram.); mai mult ca perfectul (gram.); aorist (gram.); preterit (gram.). Predecesor, precursor, strămoș, străbun. Adj. Trecut, din trecut, vechi, din vechime, din vechi (înv.), antic, de altădată, de demult, de odinioară; anterior; precedent; îndepărtat, străvechi, antic, imemorabil, imemorial; primitiv, patriarhal, bătrînesc, din bătrîni, strămoșesc, tradițional, ancestral; preistoric (fig.), antediluvian. Vb. A trece, a se scurge, a curge, a apune (fig.). A nu mai fi, a se termina, a se epuiza, a se sfîrși. A aparține trecutului. A se învechi, a se demoda, a se perima, a ieși din uz. Adv. În trecut, în trecutul îndepărtat, altădată, altcîndva (rar), odinioară, vreodinioară (înv.); ieri, în ajun, alaltăieri; răsalaltâieri; pe vremuri, în vremuri imemorabile, în negura vremii, pe vremea lui Papură-Vodă; odată, odată și odată, demult; pe vremea aceea, în acele vremuri. Din trecut, din vechime, din vechi (înv.), din timpurile vechi, de demult, din bătrîni, din străbuni, din (de la) strămoși, din (de la) moși (de la) strămoși, de la Adam și Eva, de cînd cu moș Adam. V. anterioritate, bătrînețe, timp.

arbore sm [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. II, 190, ap. HEM 1481 / V: ~or, ~bur, ~bure / Pl: ~ri / E: ml arbor] 1 Nume generic pentru orice plantă cu trunchi înalt, puternic, lemnos și cu mai multe ramuri cu frunze care formează o coroană Si: copac, pom. 2 Schemă în formă de arbore (1). 3 (Reg; îc) ~le-vieții Tuia (Thuja occidentalis). 4 (Fig; îs) ~le vieții Schemă reprezentând evoluția omului de-a lungul vieții sale. 5 (Med; îas) Secțiune a cerebelului înfățișând o structură ca de arbore (1). 6 (Reg; îc) ~-puturos Cenușer (Ailanthus altissimo). 7 (Reg; îc) ~-de-pâine Plantă lemnoasă din familia curcubitaceelor, al cărei fruct fiert sau copt are gust de pâine (Artocarpus incisa). 8 (Îc) ~-de-cacao Plantă lemnoasă tropicală, cultivată pentru fructele din care se obține cacao (Theobroma cacao). 9 (îc) ~-de-cafea Plantă lemnoasă din regiunile calde ale Americii Latine, Asiei și Africii, cultivată pentru fructele ei din care se obține cafea (Coffea arabica). 10 (Îc) ~-de-cauciuc Plantă lemnoasă originară din America de Sud, din scoarța căreia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis). 11 (Reg; îc) ~-de-Iudea (sau ~le Iudei, ~le lui Iuda) Plantă din familia leguminoase (Cercis siliquastrum). 12 (Mol; îc) ~-schinoșel Măr pădureț (Malus sylvestris). 13 (Mrn; îs) ~le mare Catargul principal. 14 (Mrn; îs) ~ mic Trinchet. 15 (Îs) ~ genealogic Reprezentare sub forma unui arbore (2) a filiației membrilor unei familii (aristocratice). 16 (Îs) ~ enciclopedic Tablou al cunoștințelor omenești sub formă de arbore (2). 17 (Chm; îs) ~ de plumb (sau al lui Saturn) Grupare (arborescentă) de mici cristale de plumb, formată în jurul unei lame care a fost cufundată într-o soluție de sare de plumb. 18 (Med; înv; îs) ~rul circulator Sistemul sanguin. 19 (Fig; îs) ~le cunoașterii binelui și răului Mărul din Rai ale cărui fructe au fost interzise lui Adam și Eva. 20 (Mec) Organ de mașină care primește și transmite o mișcare de rotație Si: axă, fus. 21 (Mec; îs) ~ motor Arbore (20) care transmite mișcarea de rotație de la motor la sistemul antrenant. 22 (Mec; îs) ~ cotit Arbore (20) cu unul sau mai multe coturi, care primește de la una sau mai multe biele o mișcare de rotație, pe care o transmite unui sistem antrenat Si: vilbrochen.

lemn sn [At: COD. VOR.² 75^v/6 / Pl: ~e / E: ml lignum] 1 (Îvr) Arbore (1). 2 (Îvr) Arbust. 3 (Rel; cu determinările „vieții”, „cunoștinței binelui și răului”) Pom aflat în rai, din ale cărui fructe Dumnezeu le-a interzis lui Adam și Evei să mănânce. 4 (Înv; fig; îs) ~ul vieții Credință creștină. 5 (Trs; șîs ~ sălbatic) Portaltoi. 6 Trunchi sau ramuri ale unui arbore tăiat, care servește la construcții, drept combustibil etc. 7 Bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau ramurile unui arbore sau arbust. 8 (Prc) Trunchi de arbore tăiat și curățat de crengi Si: buștean (2). 9 (Îe) A crăpa ~ele de ger sau a fi (un) ger de crapă ~ele A fi foarte frig. 10 (Îe) A da ~e la cel de îngrădește A face lucruri inutile. 11 (Îe) A încurca ~ele degeaba A nu face nimic. 12 (Îe) A o pune de mămăligă cu ~e verzi A acționa ineficient. 13 (Îe) A intra în ~e de Crăciun A cădea pe gânduri. 14 (Mun; îs) ~ de ouă Bucățele de lemn, îmbibate cu o substanță roșie, care se folosesc la vopsitul ouălor de Paști. 15 (Mun; îlav) A ~e seci Foarte tare. 16 (Mun; pex; îal) Exagerat. 17 (Îe) A rămâne (de) ~ (sau ca de ~) A rămâne nemișcat din cauza surprizei, a unei emoții puternice etc. Si: a încremeni, a înlemni. 18 (Îe) A fi de ~ (sau ca ~ul) A nu simți nimic. 19 (Fig; îae) A fi insensibil la ceva. 20 (Îae) A rămâne imobil. 21 (Îe) A se face de ~ A înțepeni. 22 (Îae) A deveni dur. 23 (Fam; îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 24 (Îe) A îngheța ~ A îngheța foarte tare. 25 (Îe) A dormi ~ (sau ca ~ul) A dormi profund. 26 (Îe) A tăcea ~ A nu scoate nici o vorbă. 27 (Îe) A sta de ~ (Tănase) A sta degeaba. 28 (D. oameni; îe) A fi de ~ (Tănase) A fi lipsit de energie și de inițiativă. 29 (D. oameni; îae) A fi prost. 30 (Îe) A fi ~ de tufă A nu fi bun de nimic. 31 (Mol; d. oameni; îe) A sta (sau a ședea) ca găina (sau curca) în ~e A fi posac. 32 (Mol; d. oameni; îae) A fi tăcut. 33 (Îe) A fi ~ A fi foarte beat. 34 (Îe) A dormi de poți tăia ~e pe el Se spune despre cineva care doarme foarte adânc. 35 (Lsg; csc) Material compact, solid și fibros, provenit din prelucrarea trunchiului sau a ramurilor arborilor, care diferă ca rezistență, compoziție și culoare de la o specie la alta și care este folosit la construcții, la confecționarea mobilei, a unor obiecte decorative sau de uz casnic etc. 36 (Îs) ~ verde Lemn (35) abia tăiat, din care nu s-a evaporat apa. 37 (Îs) ~ alb Lemn (35) de brad. 38 (Îs) ~ rotund Tip de material lemnos constituit din trunchiuri nefasonate de arbori, care servesc în special la construirea podurilor și a acoperișurilor de la case. 39 (Ent; Trs; Olt; îc) Vierme-de-~ (sau, reg, codat-din-~, carete-de-~) Car-de-pădure (Bostryohus tipygraphus). 40 (Ent; reg; îc) Tăietor-de-~e Scripcar (Saperda carcharia). 41 (Ent; reg; îc) Stelniță-de-~ Vaca-domnului (Pyrrhocoris apterus). 42 (Ent; Trs; îs) Păduche-de-~ Ploșniță (Cimex lectularius). 43 (Îlv) A ajunge (ori a rămâne, a aduce, a lăsa pe cineva) în sapă de ~ A sărăci. 44 (Îe) A porni (sau a începe) de la lingură de ~ A porni în viață fără avere. 45 (D. diverse alimente, carne, etc.; îe) A sta ~ A rămâne tare în urma fierberii. 46 (Bot; lsg) Țesut conducător și mecanic dur, compact sau fîbros, format din trahee, parenchim și fibre de lignină, care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor. 47 (Pex) Structură vegetală lemnoasă. 48 Obiecte sau părți ale acestora confecționate din lemn (46). 49 (Reg) Unealtă cu vârf ascuțit cu care se fac găuri pentru implantarea semințelor în pământ Si: chitonag. 50 (Reg; îs) Cioc de ~ Ac mare folosit la confecționarea mănușilor. 51 (Reg) Bețișor cu care se împinge dopul la pușca de soc. 52 (Reg) Băț cu care se duce o greutate pe umăr Si: (reg) cobiliță. 53 (Trs; Mol) Butuc al nicovalei. 54 (Reg) Talpă la joagăr. 55 (Mol) Tălpi la războiul de țesut. 56 (Pop; mpl; șîs ~le scării) Carâmbi ai scării. 57 (Reg; lpl) Stâlpi care alcătuiesc stăvilarul la moară. 58 (Mar; Mun) Bârnă. 59 (Reg; lpl) Fiecare dintre prăjinile, lemnele sau crengile legate câte două cruciș, care se așează de o parte și de alta a unui acoperiș de paie, a unei clăi de fân, pentru a le face să reziste împotriva vântului, a furtunii etc. Si: (reg) păianjen, martac. 60 (Pop) Placă lemnoasă pe care sunt fixați colții greblei. 61 (Pop; șîs ~ de pisat) Pisău. 62 (Reg; îs) ~ cu ghiulea Mai². 63 (Reg) Schiuri rudimentare. 64 (Îvr; îs) ~ adâncat Barcă primitivă obținută prin scobirea unui trunchi de copac. 65 (Ban; Trs) Scaun al coșului de la moară. 66 (Trs) Strat de care este prinsă broasca la moară. 67 (Reg; îs) ~ul sobei Vătrai. 68 (Olt) Tindeche la plug. 69 (Trs) Pod la gealău. 70 (Reg) Jujeu. 71 (Reg; îs) Mâță de ~ Cursă pentru șoareci. 72 (Reg; îs) ~ de țigară Țigaret. 73 (Rel; înv) Crace ca instrument de tortură. 74 (Rel; înv; îs) ~ sfânt Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 75 (Pop) Sicriu. 76 (Pop; fig) Moarte. 77 (Îc) ~-câinesc (sau ~ul câinelui, ~-de-câine) Arbust din familia oleaceelor, cu frunze mici și groase, cu flori albe, cultivat prin grădini ca gard viu Si: (reg) măliniță, mălin-negru (Ligustrum vulgare). 78 (Bot; îac) Tulichină (Daphne mezereum). 79 (Bot; reg; îac) Dafin (Daphne laureola). 80 (Reg; îac) Planta Daphne odora. 81 (Bot; reg; îac) Lămâiță (Daphne cneorum). 82 (Bot; reg; îac) Crușân (Rhamnus frangula). 83 (Bot; reg; îac) Verigar (Rhamnus cathartica). 84 (Bot; reg; îac) Salbă-moale (Evonymus europaeus). 85 (Reg; îac) Planta Evonymus latifolius. 86 (Bot; reg; îac) Scoruș (Sorbus aucuparia). 87 (Bot; reg; îac) Drimoc (Viburnum lantana). 88 (Bot; reg; îac) Caprifoi (Lonicera xylosteum). 89 (Îc) ~ul-Domnului (sau ~ul-lui-Dumnezeu, ~-domnesc) Arbust din familia compozitelor, cu flori galbene, dispuse în mici capitule sferice, cu miros de lămâie, cultivat prin grădini și folosit în medicina populară împotriva afecțiunilor digestive Si: lemnuș (12), (reg) rozmarin (Artemisia abrotanum). 90 (Bot; reg; îac) Pelin (Artemisia absinthium). 91 (Bot; reg; îac; șîc ~ul-Maicii- Domnului) Peliniță (Artemisia annua). 92 (Bot; reg; îac) Veninariță (Gratiola offîcinalis). 93 (Bot; reg; îac) Lumânărică (Verbascum thapsus). 94 (Bot; reg; îac) Cimișir (Buxus sempervirens). 95 (Bot; reg; îac) Levănțică (Lavandula angustifolia). 96 (Bot; reg; îac) Jneapăn (Pinus mugo). 97 (Îc) ~ul-Maicii-Domnului, ~-sfânt Plantă ornamentală, foarte aromată, din familia compozitelor, originară din regiunile mediteraneene, cu tulpină ramificată, înaltă până la un metru, cu frunze persistente, cu flori galbene sau albastre, dispuse în mici capitule Si: limbricariță (Santolina chamaecyparissus). 98 (Bot; reg; îc) ~-sfânt Guaiac (Guaiacum officinale). 99 (Îc) ~-dulce Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze imparipenate, cu flori mici liliachii, cu fructul legumă spinoasă Si: (reg) ciorâng, ciorângan, ciorânglav, fîruță, reglisă, zeliznec (Glycyrhiza echinata). 100 (Îac) Plantă erbacee cu flori albastre sau albe, a cărei rădăcină, cu gust dulce, se folosește în industria farmaceutică Si: (reg) dulcișor, reglisă (Glycyrrhiza glabra). 101 (Bot; reg; îac) Feriguță (Polypodium vulgare). 102 (Bot; reg; îac) Răculeț (Polygonum bistorta). 103 (Bot; îc) ~ galben Dracilă (Berberis vulgaris). 104 (Îc) ~-pucios Arbore mic din familia rozaceelor, cu frunze imparipenate, cu flori albe și frunze de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust Si: (reg) merișor, scoruj, sorb (Sorbus aucuparia). 105 (Îac) Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunze, de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe, negre Si: sânger (Cornus sanguinea). 106 (Reg; îc) ~-râios, ~u-caprei Arbust cu flori albe-verzui sau gălbui, cu fructul o capsulă cu semințe negre (Evonymus verrucosus). 107 (Îc) ~ul-vântului Arbust ornamental din familia oleaceelor, cu frunze ovale și cu flori violete Si: (reg) călin, iorgovan, liliac, melin, orgoian, scumpie (Syringa josikaea). 108 (Trs; îc) ~-pipărat Arbust originar din America a cărui rădăcină se folosește în industria farmaceutică (Lignum sassafras). 109 (Îc) ~ul-bobului Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene-aurii și fructe păstăi Si: drob (Cytisus nigricans). 110 (Reg; îac) Mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene Si: drob-de-munte (Cytisus hirsutus). 111 (Reg; îac) Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate și cu flori galbene, ale cărui ramuri, fierte în apă, dau o culoare galbenă, folosită la vopsit Si: drobiță (Genista tinctoria). 112 (Bot; reg; îac) Salcâm-galben (Liburnum anagyroides). 113 (Îc) ~-amar Arbore din familia simarubaceelor, care se folosește în industria farmaceutică (Quassia amara). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-broaștei Siminoc (Helichrysum arenarium). 115 (Bot; Trs; îc) ~-tătărăsc Arțar (Acer tataricum). 116 (Bot; reg; îc) ~-cu-boabe-albe Hurmuz (Symphoricarpus albus). 117 (Bot; reg; îc) ~-tare Stejar-pufos (Quercus pubescens). 118 (Bot; reg; îc) ~-nelemn Fluierătoare (Tamus communis). 119 (Bot; reg; îc) ~-acru, ~-domestic Cenușar (Ailanthus altissima). 120 (Reg; îc) ~ul-lui-Avram Arbust decorativ, cu flori violete, frumos mirositoare Si: mielărea (Vitex agnus castus). 121 (Reg; îc) ~-de-cuișoare Plantă ornamentală, originară din America, cu flori galbene-aurii, cu fructul comestibil, galben sau negru, cultivată prin grădini Si: cuișor; (reg) angruz, bufte, (Ribes aureum). 122 (Reg; îc) ~-de-aloe Gențiană (Gentiana). 123 (Bot; reg; îc) ~-de-apă Cătină-mică (Myricaria germanica). 124 (Bot; reg; îac) Bucuria-casei (Impatiens balsamina). 125 (Reg; îc) ~-de-acăț, ~-alb Specie de salcâm folosită în medicina populară pentru tratarea unor afecțiuni pulmonare și digestive (Robinia pseudacacia). 126 (Bot; reg; îc) ~-alb Lămâiță (Philadelphus coronarius). 127 (Reg; îac) Arbore nedefinit mai îndeaproape. 128 (Îc) Burete-de-~ Planta Lobaria pulmonaria. 129 (Bot; îvr; îc) ~-de-oleu Măslin (Olea europaea).

paradis sn [At: DRLU / V: (reg) ~iz / Pl: ~uri / E: fr paradis, ger Paradies] 1 (Rel) Grădină fabuloasă din cer în care ar fi trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ar ajunge după moarte sufletele oamenilor fără păcate Si: eden, rai. 2 (Îc) Măr-~ Varietate de măr nedefinită mai îndeaproape. 3 (Îla) De ~ Splendid. 4 (Șfg) Peisaj foarte frumos. 5 Loc splendid, care oferă cele mai bune condiții de trai, de dezvoltare spirituală etc. 6 Ceea ce încântă privirea, sufletul. 7 Fericire supremă. 8 (Trs) Șotron. corectat(ă)

știință sf [At: CORESI, EV. 20 / V: (îvr) șien~, (reg) știn~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: ști + -ință, (31-33) cf și lat scientia, it scienza, fr science] 1 (Înv; mai ales în legătură cu verbele „a avea”, „a lua”) Cunoaștere (1). 2 (Înv; mai ales în legătură cu verbele „a avea”, „a lua”) Idee. 3 (Pop; îs) Pomul ~ței {binelui și răului) Pomul din Eden, din ale cărui fructe, interzise de Dumnezeu, au mâncat Adam și Eva, dobândind conștiința binelui și a răului Si: pomul cunoștinței. 4 (Îs) ~ța vieții Experiență de viață. 5-6 (Îlav) Cu (sau, rar, întru, prin) ~ sau fără ~ (Ne)având cunoștință de ceva. 7-8 (Îal) (In)conștient. 9-10 (Îal) Cu (sau fără) voie. 11 (Îlav) Cu ~ de cauză Fiind bine informat, documentat asupra problemelor despre care este vorba. 12 (Îlav) Cu bună ~ În mod conștient. 13-14 (Îlav) Cu (sau fără) ~ța (cuiva) Cu (sau fără) cunoștința (cuiva). 15-16 (Îal) Cu (sau fără) asentimentul (cuiva). 17 (Îe) A fi spre ~ Ca să (se) știe. 18 (Pop; mai ales în legătură cu verbele „a da”) Veste. 19 (Înv; ccr) Dare de seamă Si: raport. 20 (înv) Conștiință (1). 21 Cunoaștere profundă a unui anumit domeniu. 22 (Pop; îs) ~ de carte Cunoaștere a scrierii și a citirii. 23 (Pop; pex; îas) Învățătură. 24 (Pop; pex; îas) Cultură (10). 25 Pricepere. 26 Pregătire intelectuală Si: învățătură. 27 Erudiție (1). 28 (Rar; îla) Cu ~ Care este învățat Si: instruit. 29 (Rar; îal) Care este erudit Si: savant. 30 (Îla) Fără (de) ~ Care este incult Si: ignorant. 31 Ansamblu sistematic de cunoștințe veridice despre realitatea obiectivă (natură și societate) și despre realitatea subiectivă (psihic, gândire). 32 Ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. 33 (Îs) Om de ~ Persoană specializată într-un domeniu sau în mai multe domenii ale științei (32) și care desfășoară o activitate menită să contribuie la progresul domeniului sau al domeniilor respective Si: învățat, savant.

știutură sf [At: CORESI, L. 495/20 / P: ști-u~ / Pl: ~ri / E: ști + -(u)tură] (Înv) 1 Cunoaștere (1). 2 Înțelegere. 3 (Îs) Pomul ~rii (binelui și răului) Pomul din Eden, din ale cărui fructe, interzise de Dumnezeu, au mâncat Adam și Eva, dobândind conștiința binelui și a răului.

pom sm [At: CORESI, EV. 50 / V: (reg) ~n / Pl: ~i / E: ml pomus] 1 (Determinat prin „fructifer”, „roditor”, etc.) Arbore sălbatic sau cultivat care produce fructe comestibile. 2 (Pgn) Arbore. 3 (Reg; îs) ~ sălbatic (sau nealtoit, rău) Portaltoi. 4 (Fam; îe) A fi în ~ A fi fără bani. 5 (Fam, îae) A fi într-o situație dificilă, fără ieșire. 6 (Bot; reg; îc) ~-alb (sau ~ul-raiului) Lămâiță (Philadelphus coronarius). 7 (Bot; reg; îc) ~ul-vieții Tuia (Thuja occidentalis). 8 (Bot; reg; îc) ~-de-mandulă Migdal (Amigdalus communis). 9 (Bot; reg; îc) ~-jitraiu Dud (Morus alba). 10 (Bot; reg; îc) ~ul-cotei Gutui (Cydonia oblonga). 11 (Bot; reg, îc) ~-nărod Cenușer (Ailanthus altissima). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-ursului Scoruș (Sorbus aucuparia). 13 (În religia creștină; îs) ~ vieții, ~ raiului, ~ cunoștinței binelui și răului Măr¹ din mijlocul raiului, ale cărui fructe erau interzise lui Adam și Evei. 14 (Îs) ~ de Crăciun, sau ~ de iarnă Brad sau alt conifer împodobit cu bomboane, jucării, lumânări, beteală etc, cu care se decorează casa cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou. 15 (Reg; șîs ~ul mortului, ~ul raiului) Brad, copăcel sau ramură cu fructe, covrigi, colaci, zaharicale etc., purtat înaintea cortegiului mortuar și ale cărui podoabe sunt date de pomană după înmormântare. 16 (Reg; prc; îas) Colac în formă de cruce care se dă de pomană pentru cei morți. 17 (Pop; șîs ~de cununie, ~ul ospățului, ~ cu turte) Ramură de măr¹, brad etc. sau brad, copăcel etc., încărcați cu podoabe și folosiți în ceremonialul nunții. 18 (Bot; pop; prc) Prun (1) (Prunus domestica). 19 (Reg; îc) ~-alb Varietate de prun cu fructe albe și gustoase. 20 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 21 (Reg; art) Melodie după care se execută pomul (20). corectat(ă)

De la Adam și Eva – Expresia e folosită ironic la adresa acelora care, expunînd sau povestind ceva, o iau de la un început prea îndepărtat și nelegat de problema în discuție. Ea n-are nevoie de prea multe explicații, deoarece se știe că legenda biblică a Genezei începe cu Adam și Eva. Variante: „De cînd cu moș Adam” și „De la Adam Babadam”, ambele desemnînd o vechime mare: „Așa ne era obiceiul să facem la scăldat de pe cînd Adam Babadam”… (lon Creangă). BIB.

Eden (cuvînt ebraic, înseamnă delicii) – E numele dat paradisului terestru, imaginat ca o grădină uriașă și încîntătoare (Gan eden – grădina deliciilor), unde – cum pretinde legenda – ar fi apărut cei dintii oameni, Adam și Eva. Prin extensiune, cuvîntul Eden a ajuns să desemneze un loc minunat, o sursă bogată de desfătare. Vorbind despre romanul lui Sadoveanu Zodia cancerului, G. Călinescu spune: „Călătorul străin crede a descoperi în Moldova înapoiată a lui Duca-Vodă un adevărat Eden”. BIB.

Frunza de viță – Biblia povestește că, după ce-au mîncat din „fructul oprit”, Adam și Eva, care umblau pînă atunci goi-goluți prin paradis, au căpătat conștiința goliciunii lor, li s-a făcut rușine și s-au acoperit cu frunze de smochin. Frunzele au devenit frunză și smochinul – viță de vie în interpretarea liberă a fanteziei pictorilor și sculptorilor. Cum Biblia e o carte de care mai mult se vorbește decît, se citește, oamenii au reținut detaliile din tablourile și statuile ce de veacuri îi înfățișează pe Adam și Eva – precum și pe mulți zei și semizei greci și romani – cu o frunză de viță în față. Astfel s-a răspîndit expresia la adresa acelora care, cu ipocrizie, caută să acopere – bineînțeles incomplet – intenții de care le este rușine, planuri pe care n-au curajul să le mărturisească, o stare de lucruri care i-ar compromite dacă ar fi arătată în adevăratele ei culori. BIB.

URÎT I. adj. p. URÎ. 1 Care inspiră ură; nesuferit, odios (C. „iubit”): Adam (și Eva) era unși de păcate și urîți lui Dumnezeu (VARL.); cum se poate, zicea ea, să ajungă pe mîinile unora și altora, pe cari nu-i putea să-i vază de urîți ce-i erau? (ISP.); Ibovnică părăsită, Nu gîndi că-mi ești ~ă (IK.-BRS.). ¶ 2 Care nu e frumos, care are o față, o înfățișare neplăcută, cu trăsături neregulate, slut (C. „frumos”): împărăteasa... a mai născut o fetiță ~ă, da’ ~ă de mama focului (CAR.); iron. după ce-i ~, îI chiamă și Vlad (sau Neacșu), după ce e ~ă, o mai chiamă și Irina (sau Neacșa) (ZNN.), se zice despre cineva care, nedîndu-și seama de cusururile ce are, e plin de pretenții; 👉 TATĂ1 ¶ 3 🌦 Vreme ~ă, vreme ploioasă, fără soare, posomorîtă ¶ 4 Pe care se umblă greu, prăpăstios: cum de v’ați cățărat prin locuri așa de ~e? (UR.) ¶ 5 Necuviincios, contrar bunei cuviințe: vorbe ~e; fapte ~e. II. adv. În chip urît: a se purta ~; a se uita ~ la cineva, a-l privi cu niște ochi dușmănoși: negustorii se uitară ~ la dînșii (DLVR.). III. sbst. 1 Desgust, aversiune, scîrbă: o seamă de boieri de casa lui Constantin-Vodă au pribegit în Țara muntenească... de ~ul Cupăreștilor (MUST.) ¶ 2 Starea celui neiubit, nesuferit de nimeni: gunoiul măturat seara din casă să nu se dea afară, căci e rău de ~ (GOR.); cînd te lai Lunea, e rău de ~ (GOR.) ¶ 3 Plictiseală: ~ul îi mînca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa (CRG.); De lene și de ~, Tocmai supt pat s’a vîrît (PANN); de obiceiu ne omoram ~ul cu fel de fel de flecării (SLV.); mi-e ~, mă plictisesc; a-i trece de ~, a-și petrece ~ul, a ținea de ~: acel vraf de hîrtii era traducțiunea Meropei cu care se ocupase în închisoare, ca să-i treacă de ~ (I.-GH.); sihastrul mulțumi lui Dumnezeu că i-a trimis suflet de om cu care să-și mai petreacă ~ul (ISP.) ¶ 4 Stare în care se află omul lipsit de obiectul dragostei care-l chinuește, care duce dorul ființei iubite: De ~ mă duc de-acasă, Și ~ul nu mă lasă, De ~ mă duc în lume Și ~ul după mine (PANN).

ABEL (în „Vechiul Testament”), al doilea fiu al lui Adam și al Evei. Ucis cu invidie de fratele său mai mare, Cain.

CAIN (în „Vechiul Testament”), fiul cel mai mare a lui Adam și al Evei. L-a ucis din invidie pe fratele său Abel.

Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, născut după uciderea lui Abel de către Cain.

șerpar, șerpari s. m. Adept al unei secte gnostice din sec. 2 care adora șarpele, reptila care a determinat pe Adam și pe Eva să nu mai asculte de Dumnezeu; ofit. – Din șarpe + suf. -ar.

*paradís n., pl. urĭ și e (lat. paradisus, vgr. parádeisos, d. pers. firdevs, îngrăditură, grădină). Raĭ, grădina deliciilor în care, după Biblie, Dumnezeŭ l-a pus pe Adam și pe Eva. Grădina rezervată de Dumnezeŭ celor bunĭ. Fig. Loc încîntător. Stare fericită: o căsătorie fericită e un paradis. V. empireŭ.

RUDENIE. Subst. Rudenie, înrudire, rudire (înv.), înnemurire (reg.), nemotenie (reg.), nemușug (reg.); legătură de sînge; consangvinitate. Neam, viță (fig.), spiță (fig.), rudă, familie, casă, gintă (livr.), seminție, semințenie (înv.), soi (fam.), sămînță (fig.), os (fig.), sînge (fig.). Rudă, rudișoară (dim.), rudenie, rubedenie (pop.), neam, nemurele (pop.), nemuț (pop.), cimotie (reg.), căsean (pop.), casnic (rar); nemet (rar), neamuri, rude. Rudă ascendentă, rudă prin ascendență, ascendent, suitor (înv.). Rudă descendentă, rudă prin descendență, descendent, coborîtor. Rudă directă, rudă prin alianță, rudă colaterală. Linie ascendentă; linie descendentă; linie dreaptă; linie colaterală. Ascendență. Spița neamului, arbore genealogic, linie genealogică. Generație. Genealogie. Genealogist (rar). Adj. Înrudit, înrubedenit (rar); de (același) sînge, consangvin, consîngean; de neam, de familie, de casă. Vb. A fi rudă, a se înrudi, a se rudi (înv.), a se înnemuri (reg.), a fi de geam cu cineva, a-și trage neamul din..., a se trage din..., a fi dintr-un neam, a fi rudă de sînge, a fi de același sînge, a fi sîngele cuiva; a fi neam după Adam (și după Eva), a fi rudă îndepărtată, a fi neam (de) a cincea (a șasea etc.) spiță. A se înrudi, a se încuscri, a se nemoti (reg.), a se face rude, a deveni rude, a se înnemuri (reg.). V. posterioritate, rudenie convențională, rudenie de sînge în linie colaterală, rudenie de sînge în linie dreaptă, rudenie prin încuscrire (alianță), urmaș.

SET, patriarh biblic, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, născut după ce Abel a fost ucis de Cain. Se spune că a trăit 912 ani.

joc sn [At: VARLAAM, C. 330/2 / Pl: ~uri / E: ml jocus, -um] 1 Activitate distractivă, mai ales la copii Si: joacă (1), (reg) jocot (2). 2 (Cdp fr jeu de société; îs) ~ de societate Distracție într-un grup de persoane care constă din întrebări și răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. 3 (Îs) ~ de cuvinte Glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înțeles diferit Si: calambur. 4 (Înv; îas) Glumă proastă făcută pe seama cuiva. 5 (Îlv) A-și bate ~ (de cineva) A batjocori pe cineva. 6 (Pfm; d. o fată; îal) A întreține raporturi sexuale, cu forța sau prin înșelătorie. 7 (Îls) Bătaie de ~ Batjocură. 8 (Îs) ~ de noroc Distracție cu cărți, cu zaruri etc., care angajează de obicei sume de bani și care se desfășoară după anumite reguli acceptate de parteneri, câștigul fiind determinat de întâmplare. 9 (Ccr) Partidă de joc (8) care este în curs. 10 (Îe) A fi în ~ A se afla într-o situație critică. 11 (Îae) A fi în pericol. 12 (Îae) A fi vorba de... 13 (Îe) A-și pune (sau a-i fi cuiva) capul sau viața în ~ A-și risca viața. 14 (Îe) A pune (totul) în ~ A risca (totul) în vederea realizării unei acțiuni nesigure. 15 (Îe) A juca un ~ mare (sau periculos) A întreprinde o acțiune riscantă. 16 (Îe) A descoperi (sau a pricepe) ~ul cuiva A înțelege manevrele sau intențiile ascunse ale cuiva. 17 (Îe) A face ~ul cuiva A servi, conștient sau nu, interesele cuiva. 18 (Îs) Casă de ~ Loc în care se practică jocurile (8) de noroc. 19 Totalitate a obiectelor care formează un set, un ansamblu, folosit la practicarea unui joc (8). 20 Fel de a juca. 21 (După fr; îe) ~urile sunt făcute Totul este deja hotărât. 22 (Îs) ~ de bursă Speculare a valorilor cotate la bursă. 23 Competiție sportivă de echipă. 24 (Îs) ~uri olimpice Întreceri sportive la vechii greci, reluate și în timpurile moderne, cuprinzând mai multe discipline sportive la care participă mai multe țări. 25 Mod specific de a se comporta într-o întrecere sportivă. 26 Interpretare a unui rol într-o piesă, într-un film, într-o operă etc. 27 Fel în care se interpretează un rol. 28 (Îs) ~ de scenă Totalitate a mișcărilor și a atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol sau ale unui cântăreț în timpul interpretării unei melodii. 29 Interpretare a unui dans. 30 (Ccr) Dans popular. 31 Melodie după care se dansează. 32 (Pgn) Horă. 33 (Pex) Petrecere populară la care se dansează. 34 (Ccr) Loc unde se dansează. 35 (Îe) Dac-ai intrat în ~, trebuie să joci! Dacă te-ai angajat la ceva, nu mai poți da înapoi. 36 (Gmț; îs) ~ul lui Adam și al Evei Dragoste. 37 (Pop; îe) Nu zice hop! pân-a nu intra în ~ Nu te bucura înainte de a vedea sfârșitul. 38 (Fig) Fel de a se mișca sau de a acționa pentru a obține un rezultat. 39 (Spt; îs) ~ de picioare Fel de a se mișca specific boxerilor în ring. 40 (Fig) Mișcare rapidă și capricioasă a unor lucruri. 41 Mișcare oscilatorie. 42 (Fig) Tremurătură. 43 (Fig) Alternare. 44 (Lpl; fig; îs) ~uri de lumină Reflexe mobile produse de lumină pe suprafața lucioasă a unui obiect. 45 (Lpl; fig; îs) ~uri de apă Mișcări diferite și combinate ale apei ce țâșnește din fântânile arteziene. 46 (Teh) Deplasare relativă maximă pe o direcție dată între două piese asamblate, considerată față de poziția de contact pe direcția respectivă. 47 Model simplificat și formal al unei situații, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situații. 48 (Îs) Teoria ~urilor Teorie matematică a situațiilor conflictuale, în care două sau mai multe părți au scopuri, tendințe contrare. 49 (Muz; îs) ~ de clopoței Glockenspiel. 50 (Spt; rar) Diviziune mai mică decât setul la tenis de câmp Si: game.

ZĂMISLI (-lesc) I. vb. tr. 1 A concepe, a lua în pîntece, a rămînea însărcinată: și Adam cunoscu pre Eva și, zămislind, născu pre Cain (BIBL.) ¶ 2 F A da naștere; a plăzmui. II. vb. refl. A lua naștere; a fi conceput, plăzmuit: cine mai știe cîte planuri, cîte ființe, cîte versuri s’au zămislit aici! (D.-ZAMF.) [vsl. zamysliti].

MOAȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie cu pregătire specială, din personalul mediu sanitar, care asistă și îngrijește femeile la naștere. Trimise... să aducă o moașă. ISPIRESCU, L. 63. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. CARAGIALE, P. 11. 2. (Popular) Bunică, (p. ext.) femeie dintr-o ascendență îndepărtată; femeie bătrînă. Nu te deznădăjdui, dragul moașei, îi zise bătrîna. ISPIRESCU, la CADE. Jocul moșului Adam și al moașei Evei. GORJAN, H. II 120. De cînd era moașa fată. ȘEZ. I 10.

MOȘ s. m. I. 1. (Învechit și regional; și în sintagmele tata moșu, moș-tătuca) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. Intra-va la sămînța moșiloru săi, pînră în veacu nu va vedea luminra. PSALT. HUR. 41^v/26. Moșii noștri în Eghiptu nu înțeleasără dudele tale. ib. 90^r/21. Stricară turma lu Amulie ce le era moș, tată mîni-sa. MOXA, ap. GCR I, 59/20. Am aflat cap și începătură moșilor de unde au izvorît în țară. URECHE, LET. I, 95/8. Cuconii ucigatoriului nu-ș vor piiarde ocinele ce li să vin de la moșu-său. PRAV. 93. Cela ce-ș va ucide . . . pre moșu-său sau pre moașe-sa. ib. 95. După fealurile moșilor voștri veți moșteni. BIBLIA (1688), 122²/5. Pămîntul acesta este frămîntat cu sîngele moșilor și a strămoșilor noștri. NECULCE, L. 77. Toate cîte era într-însa mai altmintrelea de cum fusese, subt Costantie moșul său. . . le-au întocmit. ȘINCAI, HR. I, 52/3, cf. 126/6. Să se pună în scaunul moșilor săi. id. ib. II, 188/17. Însă moșul lui ajunsese în spiță De nemeș prin o hîrtie domnească. BUDAI-DELEANU, T. V. 30. Se jucară amîndoi jocul moșului Adam și al moașei Eva. GORJAN, H. II, 120/32. Eu primii viața în Galia mănoasă, Colo unde odată ai mei moși locuia. NEGRUZZI, S. II, Este frumos și demn a păstra datinile moșilor noștri. F (1875), 409. Moșul tatălui meu Ioanicâ Bașotă a excelat la combaterea Hotinului. ib. (1881), 251. Un moș al meu s-a însurat cu o văduvă. CARAGIALE, O. VI, 397. Moș-tătuca rîde din toată inima. SLAVICI, N. I, 30. Actul autentic despre consimțămîntul tatălui, mumei, moșului (bunului) și moașei (bunei) . . . va cuprinde prenumele, numele, profesiunile și domiciliul fiitorilor soți. HAMANGIU, C. C. 29. El e olandez curat din părinți, moși și strămoși. SADOVEANU, O. IX, 263. Și de-mi ajungea, Unde se ducea ? Tot la moș Adam. TEODORESCU, P. P. 411. Pi vremea cîn nenii moși (părinții și bunicii) noștri era tineri ca noi. ȘEZ. II, 209. De cînd a fost moșul crai (= de demult, foarte vechi). Cu-o cojiță de mălai, De Cînd a fost moșul crai, Pe poliță aruncată, De cînd a fost buna fată ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. ◊ E x p r. Din (sau de la) moși (de la) strămoși = păstrat din generație în generație, moștenit de la înaintași; p. e x t. din vremuri străvechi. Din moși strămoși la noi se spune C-a fost a raiului minune Pe timpii nașterii lumești. ALECSANDRI, POEZII 547. Un inel ce zicea că îl are de la moși, de la strămoși. ISPIRESCU, L. 104. Să dăruiesc țăranilor pămîntul pe care-l muncesc împreună cu dînșii din moși strămoși. REBREANU, R. I, 35. Din moși strămoși aveam palatul meu împărătesc așezat în scorbura acestui copac. POPESCU, B. I, 10. Aflară arme fel de fel rămase de la moși strămoși. RETEGANUL, P. II, 4. Curge un rîu care din moși strămoși s-a numit Vale. MARIAN, T. 168. De cînd cu moș Adam sau (regional) de la (sau din) moși putrezi = de foarte multă vreme, de pe vremea celor care au murit de mult. Cf. CIAUȘANU, GL. ♦ (Regional) Unchi. Într-o dimineață, iubitul meu moș intră în apartamentul meu. ALECSANDRI, O. P. 304. Îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zice: iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. CREANGĂ, P. 184, cf. 187, 229. S-au dus și n-au mai cutezat; mai ales că moșu-tău Haralambie ieșise din sat. SADOVEANU, N. F. 24. La început s-a spus moș numai unchiului mai bătrîn, care din punct de vedere al vîrstei se apropia de bunicul copilului. SCL 1955, 142, cf. ALRM I/II h 233, A IX 2, 3, 4, 6. ♦ (Regional) Naș² (I 1) (Năsăud). ALRM I/II h 299/268. 2. Bărbat (mai) în vîrstă, bătrîn, moșneag (I 1), u n c h i a ș, (regional) g h i u j, v î j; p. r e s t r. apelativ pentru un bărbat (mai) în vîrstă. Și moșului îi plac toate, dar să le roază nu poate. PANN, P. V. III, 72/4. De mult ești însurat, moșule ?. . . De patruzeci de ani. NEGRUZZI, ap. TDRG. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva ? id. S. I, 245. L-a bătut vodă cu mîna pe umăr, zicîndu-i: Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. Un străjeriu cum vede pe moșneag că stă pe-acolo îl întreabă; – Dar ce vrei, moșule ? id. P. 80. Văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrîn. ISPIRESCU, L. 96. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși: îngîrbóvit Un moș cu umblet lin Și-o copiliță. COȘBUC, P. I, 228. Tot una e dac-ai murit Flăcău ori moș îngîrbovit; Dar nu-i tot una leu să mori Ori-cîne-nlănțuit. id. ib. 257, cf. 200. Moșule ! strigă brutarul. . . . Astîmpără-te ! ARGHEZI, P. T. 118. Cîtu-i moșu de bătrîn Tot ar mînca măr din sîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 467, cf. 413. Bună ziua, moșule ! – Mulțumesc voinicule. MAT. FOLK. 95. Știe moșul ce are în traistă. ZANNE, P. III, 406. Pe dealu rotat Șade moșu bosumflat [Dovleacul]. GOROVEI, C. 26. ◊ (Înaintea unui nume propriu sau a unui apelativ, indică vîrsta înaintată a persoanei cu care sau despre care se vorbește) Cu cît mai exact este moșul Erodot. HASDEU, I. C. I, 184. Moș Vlad. . . cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei. ODOBESCU, S. III, 14. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. CREANGĂ, P. 105. Vorbi și cu moș popa. ISPIRESCU, L. 98. Da'ntreabă pe moș popa că-l știe de-altădată. MACEDONSKI, O. II, 53. Ce i-ar fi să spună într-o zi: „Măi Toadere . . . ori moșu Toadere . . . , ce-a fost, a fost”. CAMILAR, N. I, 228. Nu, moș Dumitre. DAVIDOGLU, O. 40. ◊ Moș ajun = ziua din ajunul Crăciunului; colind care se spune în seara acestei zile. Bună dimineața la Moș ajun. ODOBESCU, S. I, 234. Se desfășurau prin mintea lor . . . cetele de băieți cu semănatul ori cu „Moș ajun”. CONTEMPORANUL, VI₂, 288, cf. PAMFILE, CR. 2. N-a putut să meargă nici cu Moș ajunul și nici cu sorcova. PAS, Z. I, 77. Bună dimineața la Moș ajun. TEODORESCU, P. P. 120. Moș Crăciun, Moș Gerilă = personaje legendare despre care se spune că aduc daruri la copii de Crăciun, respectiv de Anul Nou. E ziua lui Crăciun, Lui Moș Crăciun cel bătrîn. JARNIK-BÎRSEANU, D. 513. Moș Martin sau moș Ursilă = nume glumeț dat ursului. Atîta i-a trebuit lui moș Ursilă, și-apoi las' pe dînsul. CREANGĂ, P. 53, cf. XANDREA, F. 265. Joacă bine, Moș Martine. TEODORESCU, P. P. 191. Și pun toți cîinișorii spinarea-n lespede, dar mai cu foc moș Martin. RĂDULESCU-CODIN, Î. 233. Moș Apeș = satir care personifica în mitologia populară un bătrîn afemeiat. Cf. HEM 1 299, DR. IV, 869. Moșul codrului = personaj din mitologia populară închipuit de obicei cu însușirile mamei-pădurii (PAMFILE, DUȘM. 234); spirit rău (MARIAN, NA. 89). ◊ E x p r. A-i veni (cuiva) moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. Com. din PIATRA NEAMȚ. Moși pe groși sau moși păroși = (în legătură cu verbe de declarație sau cu echivalente ale acestora) vorbe fără temei; minciuni. Tot înșiră la gogoși Spunînd despre moși păroși. PANN, P. V. i, 9/16. Mulți, în neștiința lor. . . au înșirat moși pe groși. I. IONESCU, P. 6. A promite moși pe groși. BARONZI, L. 46. Încălecai pe un cocoș, Să vă spui la moși pe groși. ISPIRESCU, L. 332. Ori gîndești că-ți spun moși pe groși ca să glumesc cu d-ta ? CARAGIALE, O. II, 277. Eu nu vă spun moși pe groși, ci numai lucruri pe care le-am auzit de la oameni ce trebuiesc crezuți. MACEDONSKI, O. III, 122. Bați cîmpii. . . , spui moși pe groși. I. BOTEZ, ȘC. 103. Înșiră moș pe groș. H II 32, cf. I. CR. III, 119. La moșii ăi verzi = niciodată, la paștile cailor. Vei mai căpăta și tu cap la moșii ăi verzi ori la poștele cailor. ISPIRESCU, L. 261. Adicătelea cum s-ar zice la moșii ăi verzi. CONV. LIT. XLIV₂, 74. De cînd cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. Cf. BARONZI, L. 48, ZANNE, P. II, 276. ◊ Compus: (regional) moșu-pămîntului = arici (Erinaceus europaeus). ALR I 1 186/790. ♦ (Popular, la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie, care urmează după zilele babelor. Moșii – zice poporul – bat cu bolile pămîntul să intre frigul și să iasă căldura. HEM 2 279. Acești moși urmează la nouă zile după Baba Dochie. MARIAN, Î. 381. ♦ (Begional) Sfînt, mucenic. Sfinții sau mucenicii. . . se mai numesc altmintrelea și moși, în antiteză de la babe. MARIAN, S. R. II, 156, cf. 157. 3. (Regional) Bărbat care moșește (I). Cf. PONTBRIANT, D., H IX 82. 4. (Regional) Personaj (mascat) reprezentînd un bărbat bătrîn, în anumite creații dramatice populare. V. m o ș n e a g. Cf. PAMFILE, CR. 158, 178. ♦ Sperietoare de păsări. În grădini boti de lut (moș de peapeni) în chipul omului fac, pentru ca pasire să sparie. CANTEMIR, IST.142. 5. (În vechile tradiții populare; la pl.) Rudele decedate ale unei persoane sau ale unei familii; (și în sintagmele ziua moșilor, sîmbăta moșilor, regional, moșii de cîrnelegi, moșii de iarnă, moșii de toamnă, moșii de hranghel, moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii etc.; adesea urmat de determinări) nume dat diferitelor zile din an, considerate sărbători, în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. Sîmbăta moșilor geameni. DOSOFTEI, V. S. septembrie 3^r/20. Să se facă . . . două pomeniri, una la ziua hramului și alta la ziua moșilor (a. 1805). URICARIUL, XI, 325. Într-o zi, prin luna lui mai, aproape de moși. CREANGĂ, A. 5. Această pomenire și jertfă. . . se numea pretutindeni, în toate țările locuite de români, moși. MARIAN, î. 380. Moșii de iarnă, numiți altmintrelea și moșii de cîrnelegi, cad în unele părți sîmbătă înainte de săptămîna albă. id. S. R. I, 260, cf. 261, II, 162, 166, 255, id. NA. 80. Sîmbăta de dinaintea hranghelului. . . pe alocuri se mai numește și moșii de hranghel sau moșii de toamnă. PAMFILE, S. T. 74, cf. 62, 124. Sîmbăta duminicii mari, în ajunul duminicii mari, numită și moșii duminicii mari, moșii rusaliilor, moșii de rusalii. id. S. V. 7, cf. ȘEZ. XXII, 60, ARH. FOLK. III, 151, ALR II/I h 216/2. Moșî ăi dă toamnă dzîŝim moșî dă brîndză. ALR II/I h 216/29. ♦ Obiecte sau alimente date de pomană în ziua moșilor (I 5). În multe comune. . . nu se trimit în aceste două zile numai plăcinte, ca moși, ci și alte obiecte. MARIAN, S. R. II, 255. Toate aceste lucruri cari se duc spre a fi împărțite se numesc moși. PAMFILE, S. V. 8, cf. 9. ♦ Bîlci tradițional de mari proporții, organizat anual în București, în sîmbăta dinaintea rusaliilor ; p. e x t. tîrg, loc unde sînt organizate distracții publice. Și se pare că auzi la moși strigătul precupeților. ALECSANDRI, T. 1201. Nopțile le petreceam la „Vendig in Vien”, un cîmp de moși cu atracții felurite. BRĂESCU, A. 242. Să ne vedem sănătoși în tîrg la moși. MAT. FOLK. 1 173. ◊ E x p r. S-a strîns lumea ca la moși, se spune cînd se adună multă lume pentru a vedea un lucru curios. Cf. DL, DM. 6. (Învechit) Primul deținător, cu titlu de moștenitor, al unui pămînt; (învechit) bătrîn, stîlp, tei. Am văzut 20 de moșneni cu sînurile pline de hrisoave. . . și am fost silit să caut pe cel dintîi moș. GOLESCU, Î. 63. Pămîntenii era mai noi moși, veniți și așăzați de mai din urmă. PISCUPESCU, O. 26/4. Răzășiile provenite din daniile domnești sau în genere de la un autor unic, se împărțeau pe bătrîni, în Muntenia pe moși. I. BRĂESCU, M. 21. II. 1. (Regional) Numele mai multor pești: a) (Și în sintagma moș de Dunăre, BĂCESCU, P. 108, moș de baltă, id. ib.) Ghiborț (Acerina cernua). Cf. ANTIPA, P. 439, id. F. I. 31, ATILA, P. 504, BĂCESCU, P. 107, 108, H I 137. b) (Și în sintagmele moș de baltă. BĂCESCU, P. 108, moș Antoci, id. ib. 38) Pălămidă de baltă (Pungitius platygaster). Cf. ANTIPA, F. I. 52, BĂCESCU, P. 38. ◊ C o m p u s: moș-cu-trei-ghimpi = varietate de pălămidă de baltă (Gasterosteus aculeatus ponticus). Cf. ANTIPA, F. I. 59. 2. (Regional) Știulete de porumb de pe care se desprinde greu mătasea; (regional) moșneag (II 1) (Pîraie-Fălticeni). A VI 8. 3. (Regional, la pl.) Cireșe sau vișine uscate, smochinite. Com. din PEȘTIȘANI-TÎRGU JIU. 4. (Prin Munt.) Cocoloș rămas după stoarcerea nucilor. RĂDULESCU-CODIN, 51. 5. (Prin Munt.) Caltaboș sau cîrnat pregătit din intestinul gros al porcului. Cf. ALR I 747/768, L. ROM. 1959, nr. 2, 53. 6. (În opoziție cu babă) Partea cu cîrlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Pl.: moși. - Și: (regional, I 3) muș s. m. H IX 82. – Derivat regresiv de la moașă.

Fructul oprit – E legendarul măr din „arborele cunoștinței”, pe care, după cum povestește Biblia, în cartea Genezei (cap. III, v. 1-24), Dumnezeu l-a interzis omului. Șarpele a ispitit-o însă pe Eva să guste din fructul oprit. La rîndul ei, Eva l-a îndemnat pe Adam. Amîndoi au căpătat astfel conștiința goliciunii lor și au început să-și acopere trupurile. Fiindcă nu i-au ascultat cuvîntul, Dumnezeu i-a izgonit din paradis, pedepsindu-i să rătăcească pe pămînt și să-și cîștige pîinea cu sudoarea frunții. Fructul oprit a devenit o expresie pentru un lucru de care nu-ți este îngăduit să te atingi. BIB.

*FRUCT (pl. -te) sn. 1 🌿 Poamă, rod, productul vegetalelor care se desvoltă din floarea lor (🖼 2220): a aduce ~e la masă ¶ 2 ~ul oprit, fructul pomului din raiu din care mîncă Eva și-i dete și lui Adam să mănînce; Fig. lucru pe care-l dorește cineva, cu toate că e oprit ¶ 3 pl. Roade, tot ce produce pămîntul pentru hrană: ~ele pămîntului ¶ 4 Fig. Rezultat, produs, folos, profit: ~ul amorului acestor doi oameni fu Dionis EMIN.; a pierdut ~ul muncii sale ¶ 5 pl. ⚖️ Veniturile unei moșii, ale unui imobil, etc. [lat.].

Eva f. numele primei femei, soția lui Adam, mama neamului omenesc.

Eva, numele primei femei create de Dumnezeu, strămoașa neamului omenesc. Numele i-a fost dat de Adam, din coasta căruia a fost făcută. Cuvântul Eva înseamnă „viață pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii” (Fac., 3, 20).

Eva Conform legendei biblice, Éva este numele primei femei. Interpretarea oferită de textul Genezei este de „mamă a celor vii” (Septuaginta traduce în acest pasaj numele ebraic prin → Zoe). Apropierea numelui ebraic Hawwah de verbul hâyah „a trăi” nu este însă decît o etimologie populară. Adevărata semnificație a numelui Eva rămîne încă în discuția specialiștilor, deși una dintre numeroasele ipoteze propuse pare să se apropie de adevăr (este vorba despre apropierea numelui Evei de cuv. arameean hawwa sau arab. hayya „șarpe, viperă”). Prin intermediul gr. Eua, redat în latina ecleziastică prin Heva, iar în vechea slavă prin Eva, numele se răspîndește în Europa. Deși unele izvoare hagiografice menționează existența cîtorva sfinte și martire creștine cu acest nume (cultul lor fiind însă destul de puțin răspîndit), prezența numelui în onomastica contemporană se explică mai mult prin arhicunoscuta legendă biblică și prea puțin sau chiar deloc prin valoarea de nume calendaristic. Interesant de amintit este faptul că peste tot, acolo unde este cunoscut cultul Evei biblice, probabil în amintirea trecerii ei prin paradis, aceasta este considerată patroana grădinarilor. În onomastica noastră, Eva nu a avut și nu are nici în prezent o frecvență prea mare, situație asemănătoare și altor popoare (se pare că numele este mai frecvent în rîndul protestanților). Împrumutat din secolul trecut pe cale cultă din apus, prenumele fem. Evelína, deși nu este la origine decît un derivat diminutival de la Eva, a devenit independent, legătura lui cu numele de bază nemaifiind simțită. ☐ Fr. Eve, Eveline, engl. Eva, Evelyn, germ. Eva, Evelina, magh. Eva, Evelin, bg., rus. Eva, Evelina. ☐ Motivul biblic al Evei a avut o lungă și prestigioasă carieră literară. Semnificînd crearea și căderea omului, povestea primei femei era aproape nelipsită din prologul misterelor din evul mediu, Eva fiind unul dintre cele mai reale personaje ale acestor vechi manifestații teatrale (de ex., în cel mai vechi mister cunoscut, Jocul lui Adam, creație anglo-normandă din sec. 12). Figura simbolică a Evei apare, printre altele, în operele lui H. Grotius, Lope de Vega, J. Milton (în Paradisul pierdut) etc. Iubitorilor muzicii le este cunoscută o fermecătoare Eva din Maeștrii cîntăreți din Nürenberg de R. Wagner. Eva, sculptura lui Rodin.

COASTĂ (pl. -te) 1 sf. 🫀 Fie-care din oasele late și încovoiate (la om și la animale) de la coșul pieptului (🖼 1332): după Biblie, Eva ar fi fost creată dintr’o ~ a lui Adam; (P): iron. e gras de-i numeri coastele, e foarte slab; a zăcea pe coaste, a zăcea culcat; a fi mort; a-și da coastele cu cineva, a lucra împreună, în bună înțelegere cu cineva; a-i pune sula în coaste, a întrebuința mijloace violente spre a sili pe cineva, a-i pune cuțitul la beregată; a bate sau a freca la trei coaste, a da o bătaie strașnică; a-i face pîntece din coaste, a-l snopi în bătăi, a-i rupe coastele ¶ 2 Lature: flanc: unul să atace pe Turci în ~ și celălalt pe la spate (I.-GH.) ¶ 3 🌐 Povîrnișul unui deal sau unui munte: Pepelea s’au întins pe coasta muntelui la soare (SB.) ¶ 4 🌐 Țărm, mal, partea mării care este aproape de țărm [lat. costa].

EVA (în „Vechiul Testament”), nume dat primei femei în virtutea menirii ei de a fi „mamă a tuturor celor vii”; soția lui Adam, creată de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitită de șarpe (diavol), E., și, la îndemnul ei, Adam încalcă porunca divină, mâncând din pomul cunoașterii binelui și a răului (păcatul originar), ambii fiind alungați din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel și Seth) și mai multe fiice. ◊ Expr. Fiică a Evei = femeie; în sens peiorativ, femeie frivolă.

ADAM (în „Vechiul Testament”), primul om; creat de Dumnezeu din lut, după chipul și asemănarea lui, în a șasea zi a Creației. Tatăl lui Cain, Abel și Set. Perechea lui este Eva.