ACONCAGUA, Cerro ~, vulcan stins în Anzii Argentinieni (la granița dintre Chile și Argentina), cel mai înalt vf. de pe continentul american și din emisfera vestică (6.959 m). Escaladat pentru prima oară în 1897 de elvețianul M. Zurbriggen.

AFRICA, al doilea continent, ca mărime, al Pămîntului, traversat de Ecuator și de cele două tropice, cuprins între Oc. Atlantic (la V), M. Mediterană (la N), Marea Roșie și Oc. Indian (la E); c. 30,3 mil km² (cu insulele învecinate); c. 795 mil. loc. (1990). Se întinde între 37°21′ lat. N (Capul Ras el-Abiad) și 34°52′ lat. S (Capul Acelor), pe c. 8.000 km, și între 17°35′ long. V (Capul Verde) și 51°20′ long. E (Capul Ras Hafun), pe c. 7.400 km. A. este constituită dintr-un bloc masiv vechi, care a suferit puține modificări în perioadele geologice mai recente și unde structurile de platformă au o dezvoltare largă. Relieful. Forma tipică a reliefului A., mai puțin variat ca al altor continente, este podișul tabular întins. Alt. medie a continentului: 750 m. Alt. max.: 5.895 m (vf. Kilimanjaro). Se deosebesc: Africa joasă (Sahara, Sudanul, Guineea și Depr. Zair) cu alt. în general sub 500 m. Africa înaltă (Abisinia și Somalia) și Africa de Sud, constituită din podișurile înalte de peste 1.000 m. Doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul munților africani reprezentînd mari zone de fractură, în care se pot grupa atît marginile înălțate ale Marelui Graben Est-African (Pod. Abisiniei și Pod. Somaliei), cît și munții, podișurile ridicate tectonic (Ahaggar, Aïr, Tibesti) și horsturile (Munții de Cristal și Munții Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-African sînt legate puternice erupții vulcanice, care au dat naștere vulcanilor Kilimanjaro, Kenya (5.199 m) și Elgon (4.322 m). Depr. sînt largi și limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger, precum și cele din Sahara. Cîmpiile sînt restrînse și de scufundare recentă (C. Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului și Somaliei). Resursele subsolului. Mari exploatări de min. auroargentifere în Rep. Africa de Sud (Witwatersrand), Zimbabwe, Zair (Shaba), Tanzania, Ghana ș.a. Expl. de diamante în Rep. Africa de Sud (Kimberley) sau în Zair (Shaba), Angola, Ghana, Sierra Leone ș.a. și de min. de fier concentrate mai ales în Liberia, Zimbabwe, Algeria și Rep. Africa de Sud. Zăcăminte importante de petrol în Sahara algeriană (Hassi-Messaoud, Edjelé, In Salah) și Libia (Zelten) și gaze naturale (Hassi-R’Mel). A. deține mari ponderi în producția de crom, cobalt, cupru, precum și de mangan, stibiu, plumb, zinc, molibden, azbest etc. Clima. A. este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi medii anuale avînd variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), două zone dec climă subecuatorială, două zone tropicale cu precipitații extrem de reduse (între 50 și 150 mm anual) și două zone subtropicale (cu două sezoane opuse, umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată (58°C) s-a înregistrat la Azῑzῑyah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40°C sînt frecvente în întreaga Sahară. Hidrografia. Se caracterizează prin fluvii și lacuri mari, dar și prin întinse zone endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sînt: Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpipo și Sénégal. Lacurile cele mai importante (jalonate pe linia Marelui Graben Est-African) sînt tectonice și au apă dulce (Victoria, Malawi, Edward, Mobutu Sésé Séko, Turkana, Kivu și Tana). L. Ciad, situat în zona semiaridă, este puțin adînc și are apă sărată.

aglomerat vulcanic, (engl.= volcanic agglomerate) rocă piroclastică consolidată, alcătuită din elemente grosiere prinse într-o matrice tufacee, adesea cu compoziția mineralogică identică cu a fragmentelor. A.v rezultă în urma unor explozii vulcanice puternice și se acumulează în apropierea centrelor de erupție; sunt foarte comune în aria de răspândire a vulcanilor actuali și a celor vechi stinși. În România, se găsesc în lanțul vulcanic Călimani – Gurghiu – Harghita și în Mții Apuseni.

AGUNG, Gunung ~, vulcan activ în NE ins. Bali (Indonezia). Alt.: 3.142 m. Ultima erupție: 1963.

ALEUTINI, Munții ~ (ALEUTIAN RANGE), lanț muntos vulcanic de-a lungul coastei sudice a Pen. Alaska (2.) Lungime: c. 850 km. Alt. max.: 3.108 m (vf. Redoubt). Cuprinde 22 vulcani activi, între care Katmai, lacuri vulcanice etc. Turism (parcurile naționale Lake Clark și Katmai, „Valea celor 10.000 de fumuri”).

AMBATO, oraș în centrul Ecuadorului, la S de Quito, la poalele vulcanului Chimborazo, la 2.571 m alt.; 221, 4 mii loc. (1982). Centru comercial (fructe), ind. (încălț., textile, bere). Stațiune turistică.

AMERICA CENTRALĂ: 1,2 mil. km²; c. 55 mil. loc. (1986). Constituie o legătură istmică și insulară între cele două Americi. Legătura istmică se întinde pe 2.923 km lungime, între 17° lat. N (istmul Tehuantepec) și 5° lat. N (G. Darién). Lățimea variază între 70 km (istmul Panamá) și 860 km (Pen. Yucatán). Relieful este în cea mai mare parte muntos, cu numeroși vulcani (majoritatea în activitate). Alt. max.: 3.975 m (vf. Acatenango). De-a lungul coastelor Oc. Pacific și M. Caraibilor se întind cîmpii litorale înguste. Legătura insulară (Indiile de Vest) este formată din trei arhipelaguri (Bahamas, Antilele Mari și Antilele Mici), care numără cîteva mii de insule.

ANTISANA, vulcan în Anzii central-nordici (Cordiliera Oriental), în N Ecuadorului, la SE de Quito. Alt.: 5.705 m.

ANTOFALLA, vulcan în Anzii sudici (Puna de Atacama), în NV Argentinei, în apropierea frontierei cu Chile. Alt.: 6.370 m. Cel mai înalt vulcan activ de pe glob.

ANZI sau CORDILIERA ANDINĂ, sistem muntos de-a lungul costelor nordice și vestice ale Americii de Sud pe c. 9.000 km (cel mai lung de pe glob). Culmi paralele cu țărmul, formate în trei faze orogenice, care închid între ele podișuri vulcanice înalte (3.500-4.500 m, numite „puna”. Numeroase fracturi au generat horsturi și grabene și au favorizat vulcanismul. Relief tipic alpin; glaciație actuală și urme ale glaciației cuaternare. De la N la S se individualizează trei sectoare: A. Nordici (cuprinși între G. Darién și 4° lat. S), care au lățimea cea mai mică (150 km); alt. max. 6.272 m (vulcanul Chimborazo); A. Centrali (cuprinși între 4° și 28° lat. S), ale căror cordilieri închid între ele Pod. Peruvian (Altiplano de Perú) și Pod. Bolivian (Altiplano Boliviano), cu alt. de peste 6.000 m; lățimea acestora este maximă în Bolivia (650 km); A. Sudici (cuprinși între 28° lat. S și C. Horn), cu lățimea medie de 175-200 km. Alt. max.: 6.959 m (vf. Aconcagua).

APO, vulcan activ în SE ins. Mindanao (Filipine), cel mai înalt vf. al țării. Alt.: 2.965 m. Ultima erupție: 1955 (azi în stadiul de solfatare). Parc național (769 km², fundat în 1936).

ARARAT (AGRI DAĞÍ [ari]), vulcan stins în E Turciei, în Pod. Armeniei format din roci bazaltice, dominat de două conuri cu alt. de 5.165 m (Marele A.) și 3.925 m (Micul. A.) acoperit de ghețuri. Potrivit tradiției aici s-a oprit arca lui Noe.

ARENAL s.n. (Geol.) Teritoriu de șes, lipsit de vegetație, din preajma unui vulcan. [< it. arenale].

ARENAL s. n. zonă joasă, lipsită de vegetație, din preajma unui vulcan. (< it. arenale)

AREQUIPA [arekípa], oraș în S Perú-lui (Cordiliera Occidentală), la 2.370 m alt., la poalele vulcanului El Misti; 591,7 mii loc. (1988). Centru comercial. Ind. siderurgică, chim. (mase plastice), piel., textilă și alim. Izv. minerale Aeroport. Universitate (1821). Muzeu. Biserica La Compana (sec. 16-17), case din sec. 18. Fundat în 1540 de F. Pizzaro pe locul unei așezări inca.

A ARUNCA arunc 1. tranz. 1) A face să ajungă, printr-o mișcare bruscă, la o oarecare depărtare; a azvârli. ~ o piatră. ~ flori pe scenă. ◊ ~ (ceva) în aer a distruge ceva printr-o explozie. ~ vorbele (sau cuvintele) a vorbi fără chibzuială. A-și ~ ochii (sau privirea) a) a privi în grabă; b) a examina superficial. ~ (cuiva) mănușa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A îndepărta, considerând inutil; a azvârli. 3) A face să iasă din interiorul său. Vulcanul aruncă lavă. 4) fig. (persoane) A face să ajungă într-o anumită situație (de obicei defavorabilă). ◊ ~ în (sau la) închisoare a întemnița. 5) (obiecte de îmbrăcăminte) A pune pe corp în grabă. 6) fig. (mai ales bani) A folosi în mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranz. A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a azvârli. ~ cu pietre în geam. ◊ ~ din copite a azvârli. /<lat. eruncare

ASAMA YAMA, vulcan activ în centrul ins. Honshū (Japonia). Alt.: 2.542 m. Explozie catastrofală în 1783. Ultima erupție în 1958.

ASKJA [áskia], vulcan în Islanda centrală, care domină un platou de lavă de 3,7 mii km². Alt.: 1.510 m.

ASO SAN, vulcan în centrul ins. Kyushu (Japonia), la NE de Kumamoto. Alt.: 1.592 m. Vulcanul cu cel mai mare crater din lume (114 km circumferință, 27 km N-S, pereți de 610 m înălțime, 5 conuri interne). Unul dintre cei mai activi vulcani de pe glob (111 erupții în perioada 796-1958).

ATRIUM/ATRIU s. n. 1. curte interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane. 2. spațiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilică. 3. (anat.) auricul. 4. spațiu gastric la spongieri, care comunică cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care înconjură un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)

ATRIUM s.n. 1. Curtea interioară, înconjurată de portice acoperite, a caselor romane antice. 2. Partea din mijloc a unei bazilici. 3. (Anat.; în forma de atriu) Cele două despărțituri superioare ale inimii. 4. (Geol.) Culoar care înconjură un con vulcanic secundar îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. [Pron. -tri-um, pl. -muri, var. atriu s.n. / < lat., fr. atrium, it. atrio].

avalanșă arzătoare, (engl.= hot avalanche) material eterogen, solid și incandescent, care debordează peste marginea craterului, ca urmare a exploziei determinate de acumularea gazelor fierbinți pe coșul vulcanic, închis temporar de un dop de lavă vâscoasă. În aceste condiții, fragmente mari, de ordinul metrilor, împreună cu cenușa sunt antrenate de gaze pe panta vulcanului sub forma unei a. fierbinți, cu acțiune mecanică și termică puternică. Viteza de înaintare a a. poate ajunge la 100 km/oră. Când materialul antrenat pe flancuri are caracter cineritic și rezultă din pulverizarea lavei se formează „nori arzători” sau „curgeri cineritice” din a căror consolidare rezultă → ignimbritele. Asemenea manifestări sunt specifice vulcanilor de tip peleean (ins. Martinica).

BAITOUSHAN (în coreeană PAEKTUSAN), vulcan activ în M-ții Coreano-Manciurieni, în culmea Chanbaishan, la granița de NE a Chinei cu Coreea. Alt.: 2.744 m. Ultima erupție: 1898. De aici izv. rîurile Sungari, Tumen și Yalujiang. Parc național.

BALI 1. Mare a Oc. Pacific, în cadrul Mediteranei asiatice, la SV de M. Flores. Supr.: 40 mii km²; ad. medie: 220 m; ad. max.: 1.589 m; temp. apei: 27-28 °C. Salinitate: 33-34‰. Mărginită la N de arh. Kangean și ins. Madura, iar la S de ins. Bali, Lombok, Sumbawa. La V, prin str. Madura comunică cu M. Java. Port pr.: Surabaya. 2. Ins. indoneziană vulcanică în Arh. Sondele Mici, la E de Java de care este despărțită prin str. cu același nume; 5,6 mii km²; 2,75 mil. loc. (1987). Alt. max.: 3.142 m (vulcanul Gunung Agung). Oraș pr.: Denpasar. Păduri tropicale. Orez, porumb, tutun. Creșterea porcinelor. Meșteșuguri artistice. Monumente religioase medievale.

Bandai San, tip de activitate vulcanică explozivă, cu erupții violente care antrenează în timpul exploziei dopul de lavă acidă consolidat pe coș și, uneori, partea sup. a conului vulcanic; denumirea vine de la numele vulcanului japonez ce a erupt în 1888, după un mileniu de liniște, și a proiectat în atmosferă 1 km³ de roci.

BANDAI San, vulcan activ în partea centrală a ins. Honshu (Japonia), la SV de Fukushima. Alt. max.: 1.819 m. La 5 iul. 1888 a erupt catastrofal (1,17 km³ de material, 71 km² supr. acoperită cu lavă), aruncînd cenușa la peste 6.000 de m alt. (vulcanul cu cea mai mare înălțime a norului de erupție de pe glob). A dat numele unui tip de activitate vulcanică explozivă, care antrenează în timpul erupției dopul de lavă acidă, consolidată pe coș, și uneori partea superioară a conului vulcanic.

BEERENBERG, vulcan stins în ins. Jan Mayen (M. Groelandei). Alt.: 2.277 m (cel mai înalt vf. din ins.). Cel mai nordic vulcan de pe glob (71° lat. N). Ghețari. Descoperit în 1614 de navigatorul Jan Mayen. Numit și Muntele Urșilor.

BEIUȘ 1. Depr. tectonică de tip golf, limitată de M-ții Codru-Moma (la SV), masivele Vlădeasa și Bihor (la E) și M-ții Pădurea Craiului (la N), drenată de Crișu Negru cu afl. lui; 825 km². Relief de terese și dealuri rotunjite. Climă blîndă (media termică anuală, 9-10°C); precipitații bogate (800 mm/an). Păduri de fag și stejar; pășuni și fînețe. Expl. de marmură (Vașcău, Moneasa) și de calcare (Cărpinet). Aici se găsesc orașele Beiuș, Vașcău, Nucet, Ștei. 2. Oraș în jud. Bihor, în depr. cu același nume, pe Crișu Negru; 12.318 loc. (1991). Constr. de mașini-unelte și piese de schimb. Fabrică de mobilă și de conf.; mat. de constr.; produse alim.; ateliere de reparații. Centru pomicol. Două biserici (sec. 18). Muzeu etnografic. Menționat prima oară în 1270; declarat oraș liber în 1444; ridicat la rangul de civitas în 1451. Samuil Vulcan a înființat aici în 1828 un gimnaziu greco-catolic superior pentru români. S-a mai numit Beinș.

BERCA, com. în jud. Buzău, pe Buzău; 9.516 loc. (1991). Expl. de petrol. Mat. de constr. (cărămidă, țiglă), sticlărie pentru menaj; panificație. Mănăstire (1694) în stil brîncovenesc. Vulcani noroioși (Pîclele Mari). Stație de c. f. Ruine ale unei cetăți. Menționată documentar din 1552.

bocca, termen prin care se denumesc cratere sau conuri adventive de dimensiuni mici, situate pe flancurile, la baza sau în vârful aparatului vulcanic central. Sub acest nume sunt cunoscute micile conuri din interiorul craterului principal al vulcanului Stromboli. Sin. vent. (engl.).

bolboroase, (englo. = mud volcano) → vulcani noroioși.

BOMBĂ s. f. 1. proiectil cu încărcătură explozivă, incendiară etc., la bombardamentele de aviație. ♦ ~ atomică (nucleară) = dispozitiv având ca exploziv energia nucleară dezvoltată prin reacția de fuziune în lanț a nucleelor unor elemente grele (uraniu, plutoniu); bombă A; ~ cu hidrogen = dispozitiv a cărui explozie se datorește energiei termonucleare dezvoltate prin reacția de fuziune a nucleelor de hidrogen (deuteriu, tritiu); bombă H, bombă termonucleară. ◊ ~ vulcanică = bucată de lavă azvârlită de un vulcan, la începutul erupției. 2. recipient în medicină pentru gaze sau substanțe radioactive. 3. (peior.) cârciumă sordidă, rău famată. 4. (fig.; sport) lovitură puternică de minge. 5. (fam.) știre, fapt care produce senzație. (< fr. bombe)

BOMBĂ s.f. 1. Proiectil (lunguieț) cu încărcătură explozivă, incendiară etc., folosit la bombardamentele de aviație. ◊ Bombă atomică = proiectil avînd ca exploziv energia obținută prin dezagregarea atomului; bombă cu hidrogen = bombă bazată pe o reacție termonucleară, prin care atomii de hidrogen se transformă în atomi de heliu cu o uriașă degajare de căldură și de energie; ♦ Bombă vulcanică = bucată (rotundă) de lavă, azvîrlită de un vulcan de obicei la începutul erupției. 2. Recipient folosit în medicină pentru gaze sau substanțe radioactive. 3. (Peior.) Cîrciumă sordidă, murdară. 4. (Fig.; sport) Lovitură puternică de minge. 5. (Fig.; argou) Știre, fapt care produce senzație. [Var. boambă s.f. / < fr. bombe, it. bomba, cf. lat. bombus, gr. bombos – zgomot].

bombă vulcanică, (engl.= volcanic bomb) produs al unui vulcan cu activitate explozivă rezultat prin consolidarea în aer a fragmentelor de lavă ejectate, cu diametrul mai mare de 10 cm. B.v. generate în urma mișcării giratorii a porțiunilor de lavă fluidă capătă aspect fusiform și o structură veziculară; b.v. de dimensiuni mai mari, incomplet solidificate în aer, în cădere își sparg crusta și capătă aspecte caracteristice de „coajă de pâine”. Prin acumularea lor, se formează dep. de b.v. care, consolidate împreună cu o matrice de cenușă, formează aglomeratele vulcanice.

BRÎNZEU, Pius (1911-2002, n. Vulcan), chirurg român. Acad. (1990), prof. univ. la Timișoara. Preocupări de filozofie a medicinii și de etică medicală („Educația estetică în chirurgie”).

BROMO, vulcan activ în ins. Java (Indonezia), în culmea Tengger. Alt.: 2.581 m. Cunoscut pentru activitatea sa frecventă (37 erupții în sec. nostru).

BUZĂU 1. Rîu, afl. dr. al Siretului; 324 km. Izv. din N masivului Ciucaș și trece prin întorsura Buzăului, Nehoiu, Pătîrlagele și pe la N de municipiul Buzău. În cursul inf. irigații. Afl. pr.: Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău. 2. Pas pe valea superioară a rîului B., în apropiere de Întorsura Buzăului, făcînd legătura cu Depr. Bîrsei. Alt.: 869 m. 3. Cîmpia ~, porțiune a Cîmpiei Române, între Călmățui și Buzău, limitată de Cîmpia Gherghiței (la SV) și Cîmpia Rîmnicului (la NE). Culturi de plante industriale și cereale. 4. Munții ~, grupă muntoasă în Carpații de Curbură formată din cinci masive bine delimitate: Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu. 5. Municipiu în NE Cîmpiei Române, reșed. jud. cu același nume; 146.556 loc. (1991). Nod feroviar și rutier. Ind. metalurgică (sîrmă și produse din sîrmă, cuie, electrozi pentru sudură), constr. de mașini (subansamble pentru tractoare, utilaje pentru material rulant feroviar, utilaj chimic și petrolier), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin), de prelucr. lemnului (mobilă), mat. de constr. (geamuri șlefuite, cărămidă, țiglă, prefabricate din beton), textilă (filatură de lînă, țesături de bumbac, tricotaje, topitorie de cînepă), alim. (produse de panificație, zahăr, ulei vegetal, bere etc.). Producția de sticlă pentru menaj, de geamuri securizate, semicristal și de bunuri metalice de larg consum. Muzeu. Monumente istorice: Episcopia (inițial schitul Frăsinet, sfîrșitul sec. 15, refăcut de Matei Basarab în 1650), Biserica Banu, construită în 1571 și refăcută în 1722; case din sec. 18 și 19. Menționat documentar pentru prima oară în 1431, ca punct de vamă, s-a dezvoltat în sec. 16, cînd a devenit sediul unei episcopii. Important centru tipografic (sec. 18-19). Declarat municipiu în 1968. 6. Jud. în SE României, în SE Carpaților Orientali, axat pe cursul superior și mijlociu al rîului Buzău; 6.072 km² (2,56% din supr. țării); 520.568 mii loc. (1991), din care 39,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km. Reșed.: municipiul Buzău. Orașe: Nehoiu, Pogoanele, Rîmnicu Sărat. Comune: 81. Relieful este reprezentat prin trei trepte majore (munți, dealuri subcarpatice, cîmpii) care coboară de la NV către SE. Treapta înaltă cuprinde M-ții Buzăului (constituiți din masivele Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru și Ivănețu) și prelungirile de SV ale M-ților Vrancea, iar cea mijlocie include Subcarpații Buzăului, formați dintr-un ansamblu de culmi deluroase (Dealurile Istrița, Ciolanu, Cornățel, Dîlma, Bîsoca ș.a.) separate de depr. (Nișcov, Cislău, Pătîrlagele, Sibiciu, Pîrscov ș.a.). Cîmpia extinsă în jumătatea SE a jud., este alcătuită din trei subunități pr. (Bărăganul Ialomiței, C. Buzău-Călmățui și C. Rîmnicului) aparținînd C. Române. Clima are caracter temperat-continental, cu nuanțe zonale determinate de formele de relief. În sectorul montan, temp. medii anuale sînt de 4-6°C, în cel deluros 8-10°C, iar în cel de cîmpie de 10,5°C. Precipitațiile variază între 1.200 mm anual în munți, 600-700 mm în dealurile subcarpatice și sub 500 mm anual în cîmpie. Vînturi predominante dinspre NE și SV. Rețeaua hidrografică, pr. este reprezentată de cursul superior și mijlociu al Buzăului, care colectează majoritatea rîurilor mici (Bîsca Mică, Siriu, Bîsca Chiojdului, Slănic, Cîlnău ș.a.). Terit. jud. mai este străbătut de cursurile superioare ale rîurilor Sărata, Călmățui și Rîmnic. Resurse naturale: zăcăminte de petrol (Berca, Arbănași, Tisău, Plopeasa, Scorțoasa, Beceni ș.a.) și gaze naturale (Tisău, Roșioru, Boldu, Ghergheasa), diatomită (Pătîrlagele), chihlimbar (perimetrul Mlăjet-Sibiciu-Colți-Bozioru), argilă (Simileasa), gresie, gips, nisipuri, ape minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice (Sărata-Monteoru, Fișici, Siriu, Nehoiu ș.a.), păduri. Economia. Principalele ramuri industriale sînt constr. de mașini și prelucr. metalelor (21,5% din prod. totală a jud.), cu unități la Buzău și Rîmnicu Sărat, în cadrul căreia se produc utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, petrolieră și chimică, subansamble pentru tractoare, garnituri de frînă și etanșare, materiale feroviare (schimbători cu ace flexibile, tirfoane), diverse produse din metal (mașini de gătit, sobe de încălzit, articole din tuci etc.). Alte ramuri, cu ponderi importante în prod. ind. a jud. sînt: metalurgia feroasă, 14,4% (sîrmă și produse din sîrmă la Buzău), chimică (prelucr. maselor plastice, folii de vinilin la Buzău și Beceni, regenerarea uleiurilor la Rîmnicu Sărat), mat. de constr. (geamuri, prefabricate din beton la Buzău, var la Măgura, cărămizi la Berca, Pătîrlagele), prelucr. lemnului (Buzău, Rîmnicu Sărat, Nehoiu, Vernești, Gura Teghii), textilă (Buzău, Smeeni, Pătîrlagele), conf. (Rîmnicu Sărat, Buzău, Nehoiu), alim. (conserve de legume, preparate din carne și lapte, zahăr, uleiuri vegetale, vin etc.). În 1989, agricultura dispunea de 260.154 ha terenuri arabile, 119.336 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. Supr. arabile sînt dominate de culturile de porumb (88.108 ha), urmate de cele de grîu și secară (61.573 ha), plante de nutreț (26.410 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, orz și orzoaică, tutun, cartofi, legume etc. Culturile viticole (11.543 ha) au o extindere mai mare în zona dealurilor subcarpatice (Pietroasele, Vernești, Greceanca ș.a.). Pomicultura are prod. importante de prune, mere, pere, nuci (Nehoiu, Pătîrlagele, Cislău, Pîrscov, Chiojdu). În 1990, sectorul zootehnic dispunea de 438,7 mii capete ovine, 233 mii capete porcine, 172 mii capete bovine și 15 mii capete cabaline (la Chislău și Rușețu există mari crescătorii de cai de rasă); avicultură, sericicultură, apicultură. Căi de comunicație (1990): lungimea totală a rețelei feroviare este de 232 km, din care 108 electrificată, iar cea a drumurilor publice de 2.056 km, din care 307 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 387 școli generale, 22 licee, case memoriale, muzee, 156 cinematografe, 512 biblioteci etc. În cadrul manifestărilor etnofolclorice se remarcă „Drăgaica” care se desfășoară anual, în luna iunie, la Buzău. Turism. Pr. obiective de atracție turistice de pe terit. jud. B. sînt: elementele peisagistice (valea superioară a Buzăului, masivele muntoase Siriu și Penteleu, vulcanii noroioși din zonele Pîclele Mari și Mici, Beciu, fenomen unic în țară, declarat monument al naturii, „focurile nestinse” de la Lopătari, rezervația geologică cu stîncile de calcar de la Bădila, denumită „Sarea lui Buzău”, rezervația forestieră Milea-Viforîta, cu molizi seculari etc.), monumentele și locurile istorice (mănăstirea Ciolanu, biserica Cislău, schitul Bradu, complexul arheologic de la Sărata-Monteoru, tezaurul de la Pietroasele, complexul taberei de sculptură în aer liber de la Măgura etc.), stațiunile balneoclimaterice (Sărata-Monteoru, Fișici), bogăția și diversitatea elementelor etnografice (sculpturi în lemn în zona Bisoca, Lopătari, Chiojdu, țesături și covoare la Bisoca, Siriu, Lopătari, instrumente muzicale populare la Mînzălești, Cătina) etc. Indicativ auto: BZ.

CACUS (în mitologia romană), hoț faimos, fiul lui Vulcan. Creatură monstruoasă, este reprezentat cu trei capete scoțînd flăcări pe gură. După o tradiție, a fost sugrumat de Herakles, căruia îi furase vitele în timp ce acesta dormea. Simbolizează hoția și pe cei mai îndemînatici hoți.

CANARE (CANARIAS) 1. Arh. vulcanic în Oc. Atlantic, la 100-120 km de țărmul Africii (ins. pr.: Gran Canaria, Tenerife, Fuerteventura), constituie o comunitate autonomă a Spaniei; 7,4 mii km²; 1,45 mil. loc. (1988). Orașe pr.: Las Palmas de Gran Canaria și Santa Cruz de Tenerife. Climă tropicală. Alt. max.: 3.718 m (vulcanul Pico de Teide, în ins. Tenerife). Banane, citrice, viță de vie, tutun, cartofi. Creșterea ovinelor și a caprinelor. Pescuit. Turism. Parcuri naționale. Bază de tranzit pentru navigație. Descoperit în 1402 de J. de Béthencourt. 2. Fosa Canarelor, fosă în Oc. Atlantic, în V arh. cu același nume. Ad. max.: 6.425 m. 3. Curentul Canarelor, curent marin rece în largul coastelor de NV ale Africii. Lungime: 400-600 km. Viteza max.: 1,8 km/h. Temperatura: 12°-23°C în febr. și 19-26°C în aug. Salinitate: 36‰.

CARPACCIO, Vittore (c. 1460-1526), pictor renascentist italian. Tablouri cu tematică religioasă sau mitologică, în care introduce adesea arhitectura și costumele venețiene ale epocii (ciclul „Viața Sf. Ursula”, „Vulcan făurind aripi lui Amor”, în muzeul Național de Artă al României).

CASCADELOR (CASCADE RANGE) [kəskéid reindʒ], Munții ~, lanț muntos vulcanic și cristalin în V S.U.A. și Canadei, de-a lungul țărmului Oc. Pacific. Lungime: 1.126 km. Alt. max.: 4.392 m (Mt. Rainier). Numeroși vulcani stinși. Parcuri naționale.

cărbune brun, (engl.= brown coal) var. de cărbune de pamânt inf. Caracterizat printr-un conținut ridicat în C (60-78%) și putere calorică ridicată (12 500-24 000 Kj/kg). C.b. au culori de la brun la negru și luciu variabil (de la pământos la mat și lucios) G: 1,2-1,4 și D: 2-2,5. Unii c.b. sunt cocsificabili. În România, se găsesc în baz. Comănești, Bozovici și Codlea-Vulcan.

CENUȘĂ s. f. 1. Substanță minerală în formă de pulbere, care rămîne după arderea unui corp. ◊ Expr. A preface în cenușă = a distruge în întregime prin foc, a pustii. A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă pe cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată de un vulcan în erupție. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. – Lat. *cinusia (< cinus).

CENUȘĂ s. f. 1. Reziduu solid format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămâne după arderea completă a unui corp. ◊ Expr. A (se) preface în cenușă = a (se) distruge în întregime (prin foc). A nu avea nici cenușă în vatră = a fi foarte sărac, a nu avea nimic. A-i lua (sau a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră = a lăsa pe cineva sărac lipit, a-i lua cuiva tot. A trage cenușa (sau spuza) pe turta sa = a-și apăra cauza proprie. A-și pune cenușă în cap = a se pocăi, a-și recunoaște vina sau greșeala. ♦ Rămășițele unui mort incinerat. 2. (În sintagma) Cenușă vulcanică = masă de elemente fine aruncată în atmosferă de un vulcan în erupție. – Lat. *cinusia (< cinis).

CENUȘĂ f. Masă pulverulentă reziduală, rezultată din arderea completă a unui corp (organic). ◊ ~ vulcanică pulbere fină aruncată de un vulcan în erupție. A preface în scrum și ~ a distruge complet (prin ardere). A nu avea nici ~ în vatră a fi foarte sărac. A-i lua cuiva și ~a din vatră a-i lua tot ce are. A-și pune ~ pe (sau în) cap a-și recunoaște vina. [G.-D. cenușii] /<lat. cinusia

CHIMBORAZO [cimboráso], vulcan stins în Cordiliera Real (Anzii Ecuadorieni), alcătuit din trahite și acoperit de zăpezi persistente și ghețari. Alt.: 6.310 m.

*ciclóp m. (vgr. kýklops, d. kýklos, cerc, și ops, opós, ochĭ. V. optic, mi-op). Mit. Gigant care avea un singur ochĭ în frunte și locuĭa supt vulcanu Etna.

circumpacific, -ă adj. Care înconjoară Pacificul ◊ „Mexicul face parte din centura circumpacifică ce din Japonia în Chile și din Alaska în Filipine este jalonată de vulcani activi.” R.l. 21 IX 85 p. 6 //din circum- + Pacific//

CÎMPÍE (< cîmp) Formă majoră de relief cu suprafață netedă sau ușor ondulată, cu alt. de obicei pînă la 200 m, cu o structură geologică omogenă, rezultată în general din acumularea materialelor transportate de rîuri; șes. Ocupă cea mai mare parte din supr. Pămîntului. Cea mai vastă c. din lume este C. Amazonului (c. 5 mil. km²). După geneză se deosebesc c. de acumulare (formate prin depunerea în regiunile depresionare a depozitelor de nisipuri, argile și pietrișuri) și c. de eroziune (realizate prin acțiunea apelor curgătoare care distrug treptat un relief accidentat și mai vechi, netezindu-l; peneplenă). C. de acumulare pot fi: piemontane, de glacis, lacustre, tabulare, de subsidență, de divagare, de nivel de bază, deltaice, eoliene, glaciare, de loess, fluvio-glaciare, marine (c. de abraziune și c. de acumulare litorală) etc. C. de eroziune pot fi: colinare, de terase, fluviatile, pediplene etc. ◊ C. abisală = reg. ce cuprinde fundul oceanelor situată sub 4.000 m adîncime. Cuprinde 29,7% din supr. globului și 41,8% din relieful submers. Este brăzdată de șanțuri abisale, lanțuri muntoase, ins. vulcanice și platouri (ex. vulcanul Mauna Loa, Platoul Bermudelor) ce se înalță pînă la supr. apei.

COMORE, Republica Federală Islamică a Comorelor, stat în V Oc. Indian, în arh. cu același nume, la NV de ins. Madagascar; 2,2 mii km²; 448 mii loc. (1989). Cap.: Moroni. Limbi oficiale: araba și franceza. Ins. pr.: Grande C., Anjouan, Mohéli. Insulele au aspectul unor platouri vulcanice alt. 300-600 m), ușor fragmentate și dominate de numeroase conuri vulcanice (alt. max. Mt. Karthala, vulcan activ, 2.361 m). Climă tropical-oceanică. Supr. cultivată (44,9%) este ocupată de plantații de bananieri, arbori de cafea, cacao, vanilie; pentru consumul intern se cultivă orez, bumbac, batate, manioc. Fabrici de ciment, uleiuri aromate vegetale, rom. Creșterea ovinelor, bovinelor și caprinelor. Pescuit: 5,5 mii t (1988). Nu are căi ferate. Căi rutiere: 765 km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă scorțișoară și vanilie (80%), uleiuri vegetale aromate, cuișoare, copra ș.a. și importă produse petroliere, orez, carne și produse din carne, zahăr ș.a. – Istoric. Posesiune franceză din 1886. În 1968 obține o largă autonomie internă. În urma unui referendum se proclamă la 6 iul. 1975 republică independentă. În 1976, Franța a organizat un referendum în ins. Mayotte, parte integrantă a C., majoritatea populației pronunțîndu-se pentru menținerea statutului de „colectivitate teritorială”. Referendumul a fost condamnat de O.N.U. Adunarea Generală a organizației cerînd stabilirea suveranității C. asupra insulei. Potrivit constituției din 1978, puterea executivă este deținută de președinte, care este și prim-min., iar cea legislativă de Adunarea Legislativă.

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de formă; Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan; con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cône].

CON ~uri n. 1) Corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic partea din afară a unui vulcan înălțată deasupra pământului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ în trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotație. /<fr. cône, lat. conus

CON² s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ◊ ~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan; ~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos și cade pe o suprafață. 2. fructul coniferelor. (<fr. cône, lat. conus)

CORDILIERI, Munții ~, cel mai lung lanț muntos de pe glob (c. 18.000 km), situat de-a lungul țărmurilor vestice ale Americii de Nord și de Sud (Anzi), constituit din două șiruri paralele. Alt. max.: 6.193 m (vf. McKinley), în America de Nord și 6.959 (vf. Aconcagua), în America de Sud. Lățime max.: c. 1.600 km în America de Nord și c. 900 km în America de Sud. Supr. totală: c. 90 mii km². Formează cumpăna de ape dintre oceanele Atlantic și Pacific. Circa 80 de vulcani activi. În depr. intramontane se află deșerturi și semideșerturi întinse. Bine împăduriți. Expl. de min. de cupru, aur, argint, cositor, plumb, platină, salpetru, petrol și cărbune.

COROPUNA, Nevado de ~, vf. în Anzii peruvieni (Cordillera Occidental), la NV de Arequipa. Alt.: 6.425 m. Vulcan stins, acoperit la peste 5.800 m cu zăpezi veșnice.

COSTA RICA, stat în America Centrală istmică; 50,9 mii km²; 2,94 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: San José. Orașe pr.: Limón, Alajuela, Puntarenas. Este împărțită în șapte prov. Relief muntos (alt. max.: 3.820 m). între ale cărui lanțuri se întinde un podiș central: vulcani activi. Climă caldă, tropicală, nuanțată de altitudine, cu precipitații bogate, mai ales pe litoralul caraibean (Limón, 4.228 mm/an). Terenurile cultivate reprezintă 10,3% din supr. țării, iar pășunile ocupă 45,2% (se cresc în special bovine, 1,73 mil. capete, 1989). Culturile de bază se practică în plantații: banane (1,26 mil. t, 1989), cafea (93 mii ha, 147 mii t, 1989), cacao, ananas, trestie de zahăr (2,6 mil. t, 1989). Pentru consumul intern se cultivă porumb, orez, manioc. Pădurile cu esențe valoroase (cedru, guayacan ș.a.) ocupă 1/3 din supr. țării. Resurse de bauxită, aur și ape geotermale (parțial valorificate), ind. diversificată cu întreprinderi de prelucr. a produselor agricole (tutun, lichioruri, țesături, zahăr) și a lemnului (cherestea mobilă); fabrici de ciment (520 mii t, 1987), de prelucr. a metalelor, îngrășăminte chimice ș.a. Pescuit: 20,4 mii t (1988). C.f: 1,3 mii km. Căi rutiere: 26,6 mii km. Moneda: 1 colón = 100 céntimos. Exportă cafea (c. 30%), banane (c. 1/4), produse chimice, carne, zahăr, textile și conf., produse electrotehnice ș.a. și importă materii prime ind. și semifabricate (peste 40%), mașini, utilaje și mijloace de transport, combustibili, produse agro-alim. ș.a. – Istoric. Locuit în vechime de triburi de amerindieni (descoperită în 1502 de Columb), a fost cucerită în sec. 16 de spanioli, care au exterminat majoritatea populației băștinașe. La 15 sept. 1821, în timpul Războiului pentru Independența Coloniilor Spaniole și America (1810-1826), și-a proclamat independența. În 1822 a fost ocupată de Mexic, iar din 1823 a făcut parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale pînă în 1838, cînd a devenit stat de sine stătător. În a doua jumătate a sec. 19 a început modernizarea economiei țării. În cel de-al doilea război mondial a făcut parte din coaliția antihitleristă. După războiul civil din 1948, care a făcut numeroase victime, armata fost desființată (C.R. fiind astfel primul și singurul stat din lume care a întreprins o asemenea măsură). În condițiile intensificării mișcării democratice, în țară au fost înfăptuite unele reforme progresiste, vizînd dezvoltarea economiei naționale și limitarea activității monopolurilor străine. C.R. este o republică constituțională. Șeful statului și guvernului este președintele republicii. Organul legislativ este Adunarea Națională.

COȘ¹ ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torți, de diferite forme și mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ◊ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conținutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins pește; coteț. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălțime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunțele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treierați. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiți. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator și circulator; torace. ~ul pieptului. ◊ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului și exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši

COTOPAXI, unul dintre cei mai mari vulcani activi din lume, situat în M-ții Anzi, în V Cordillerei Oriental, la c. 50 km S de Quito (Ecuador). Alt.: 5.896 m. Parc național.

CRATER s.n. 1. Vas mare din antichitate, frumos pictat cu scene mitologice și cu două torți laterale, în care se amesteca apa cu vinul la ospețe. 2. Deschizătură largă și conică a unui vulcan, prin care se revarsă lava. ♦ Gaură în formă de pîlnie. [Pl. -re. / < fr. cratère, lat. crater, gr. krater].

CRATER/CRATER s. n. 1. (ant.) vas mare, frumos pictat cu scene mitologice și cu două torți laterale, în care se amesteca apa cu vinul la ospețe. 2. deschizătură largă și conică a unui vulcan, prin care se revarsă lava. ◊ gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața Pământului. ♦ ~ lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața Lunii. (< fr. cratère, lat. crater, gr. krater)

CRATER ~e n. 1) Depresiune situată în partea superioară a unui vulcan, prin care se revarsă lava în timpul erupțiilor. 2) Adâncitură circulară pe suprafața unor planete. ~ lunar. [Acc. și crater] /<fr. cratere

CRATER, cratere, s. n. 1. Deschizătură în formă de pâlnie la un vulcan, prin care țâșnesc vapori, gaze, cenușă etc. și se revarsă lava. 2. Gaură în formă de pâlnie făcută de un meteorit pe suprafața pământului. ◊ Crater lunar = adâncitură rotundă de pe suprafața lunii, a cărei formare poate fi pusă pe seama unei activități vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura largă și cu două mânere, care servea la masă pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. și: crater] – Din fr. cratère.

*cratér n., pl. e (vgr. kratér, d. keránnymi, amestec). Mare vas în care, la masa vechilor Grecĭ, se amesteca vinu cu apă. Gura unuĭ vulcan.

CRATERIFORM, -Ă adj. În forma craterului unui vulcan. [< fr. cratériforme].

CRATERIFORM, -Ă, crateriformi, -e, adj. (Livr.) Care are forma craterului unui vulcan. – Din fr. cratériforme.

crater vulcanic, depr. circulară, de formă conică sau tronconică, dezvoltată în centrul conului, de unde începe coșul vulcanic; c.v. reprezintă deschiderea canalului de alimentare, iar marginea sa, limita dintre domeniul de emisiune și cel de acumulare a materialului. Dimensiunile c.v. diferă la vulcanii activi (diametrul de ordinul sutelor de m) de cei inactivi (diametrul depășind 1 km). V. și calderă.

cuplaj s. n. (sport) Program sportiv alcătuit din două sau mai multe meciuri care se desfășoară în continuare, pe același stadion ◊ „[...] Câmpeanu II a stabilit scorul (41) și [...] programul cuplajului de sâmbătă ora 16 [...]” I.B. 30 VII 82 p. 3. ◊ „Ah, cuplajele! Prin retrogradarea Progresului Vulcan și nepromovarea nici unei echipe bucureștene, Capitala a rămas în divizia A numai cu trei formații [...] Cuplajele interbucureștene, mult gustatele cuplaje interbucureștene, au devenit doar un eventual deziderat pentru anul viitor.” I.B. 4 VIII 82 p. 7 (din fr. couplage; DN – alt sens, DEX, DN3)

daŭ, dat, dare v. tr. (lat. *dao [îld. do], dĕdi, dătum, dăre; it. dare, pv. cat. sp. pg. dar. Dădeam [vechĭ dam]; dădúĭ [vechĭ dedéĭ, dedéșĭ, déde, déderăm, déderățĭ, déderă, ĭar azĭ maĭ rar detéĭ, detéșĭ, déte, déterăm, déterățĭ, déteră]; să daŭ, să dea [mold. să deĭe]; dă, nu da, dea [mold. deĭe]. P. formă cp. cu staŭ. – V. cred, perd, vînd, ascund). Întind, ofer: a da de pomană banĭ săracilor. Ofer, plătesc: daŭ un franc pe un cuțit. Fac, produc: găina face oŭă, vaca vițeĭ, stejaru ghindă. Predaŭ, remit: a da un hot pe mîna polițiiĭ; a da o scrisoare în primirea, în sama, în mîna cuĭva. Caut, încerc: dădea să vorbească și nu putea. Mișc, împing: daŭ scaunu maĭ încolo. Ung, spoĭesc, văpsesc, sulemenesc: daŭ cizmele cu vax, daŭ părețiĭ cu var, daŭ gardu cu verde, mitocanca se dăduse cu roș. Daŭ jos, scobor: daŭ jos ceva din pod. Răstorn: daŭ jos scaunele fugind. Daŭ înapoĭ, restitui: daŭ înapoĭ ceĭa ce eram dator. Împing înapoĭ: daŭ înapoĭ un ceas (adică minutarele luĭ). Daŭ în ainte, 1) împing în ainte: daŭ în ainte un ceas (adică minutarele luĭ); 2) întrec, îs superior: a da cuĭva mult în ainte (E o expresiune de la joc [popice, biliard ș.a.] cînd un adversar tare dă celuĭ maĭ slab cîte-va puncte de la el, ĭar el începe maĭ de jos). Daŭ ascultare cuĭva, mă supun luĭ, îl ascult. Daŭ (saŭ pun) vine pe cineva, îl acuz, îl învinovățesc. Daŭ năvală, năvălesc. Daŭ ordin, ordonez, poruncesc. Daŭ faliment, devin falit. Daŭ un copil la carte, la școală, îl trimet la școală. Daŭ la jurnal, public în jurnal. Daŭ un copil la stăpîn, îl fac servitor. Daŭ ceva pe foc, arunc în foc. Daŭ pe gît, înghit, beaŭ: daŭ vinu pe gît. Daŭ pe gîrlă, arunc în gîrlă, (fig.) arunc ca lucru fără valoare. Daŭ afară, exclud, elimin. Daŭ pe bete, pe brîncĭ afară, exclud trîntind pe cineva la pămînt. Daŭ de-a dura, rostogolesc. Daŭ pe scară, alung dînd jos pe scară. Daŭ draculuĭ, ucid, (fig.) renunț la ceva: dă-o draculuĭ de carte! Daŭ cărțile (de joc), le împart. Daŭ cep unuĭ butoĭ, îl găuresc și încep a bea din el. Daŭ credință (crezare) cuĭva, unuĭ lucru, mă încred. Daŭ cuĭva cuvîntu, daŭ dreptu de a vorbi într’o adunare. Daŭ dreptate, recunosc că are dreptate. Daŭ medicamente, administrez medicamente. Daŭ drumu, las liber. Daŭ (saŭ bag) groaza în dușmanĭ, îi îngrozesc. Daŭ dosu, întorc spatele, fug de frică. Daŭ pe cineva de rușine, nu mă arăt la înălțimea laudelor luĭ, îl fac de rîs. Daŭ de gol, demasc, trădez. Daŭ pe față, denunț, divulg. Daŭ banĭ în ainte, plătesc în ainte. Daŭ mîna cu cineva, îl salut dînd mîna. Daŭ cuĭva bună ziua, îl salut cu vorba de „bună ziua”. Daŭ cinstea pe rușine, în locu cinstiĭ mă încarc de rușine. Daŭ cuĭva (banĭ) de cheltuĭală, (fig.) îi trag o bătaĭe. Daŭ bir cu fugițiĭ, dezertez. Daŭ pace, las în pace, nu neliniștesc. Daŭ o pedeapsă, o palmă, aplic o pedeapsă, o palmă. Daŭ un țipet, țip. Daŭ gură (saŭ o gură) cuĭva, îl strig. Daŭ o guriță, un bot (fam.), îl sărut. Daŭ de știre, anunț. Daŭ țîță, alăptez. Daŭ de zestre cuĭva ceva, îl înzestrez cu ceva. Daŭ vĭață, vivifiv, fac viŭ. Să dea Dumnezeŭ, să facă Dumnezeu! Daŭ sama, expun socoteala. Îmi saŭ samă, sînt conscient, înțeleg. Îmi daŭ sfîrșitu, mor. Îmi dă mîna să fac ceva, om cu ce (curaj, bani), pot, îndrăznesc. V. intr. Mișc: a da din umerĭ, din cap, din coadă, din picĭor. Lovesc, descarc o armă: daŭ cu pumnu, cu cĭomagu, cu pușca, cu tunu în ceva. Arunc, întind: daŭ cu cĭorpacu, cu plasa (ca să prind pește). Încolțesc, germinez: plantele daŭ vlăstare, mugurĭ. Năvălesc: stațĭ maĭ încet, că nu daŭ (subînț. năvală) Turciĭ și Tătariĭ! Intru: a dat moartea în găinĭ. Cad: calu omu a muncit pîn’a dat în bot, în genunchĭ. Conduc la, răspund: fereastra, cărarea dă dă în grădină. A ieșĭ, a țîșnĭ (vorbind de materiile fecale, de lava unuĭ vulcan ș.a.): uĭ-te ce dă din acest copil dac’a mîncat atîtea fructe! Fig. A vorbi lucrurĭ surprinzătoare: acest copil era odată tăcut (orĭ prost) dar acuma uĭte ce dă din el! Daŭ în, cad în: a da într’o groapă în cursă. A da în gropĭ (de prost), a fi foarte prost. A da în clocote, în fert, în undă, a începe să clocotească, să fearbă. A da în foc (apa, laptele), a se unfla și a se revărsa afară din vas. A da în mugurĭ, în copt (un arbore), a începe să facă mugurĭ, să se coacă. A-țĭ da în teapă, în petec (Iron.), a-țĭ face vechiŭ obiceĭ: Țiganu, chear împărat s’ajungă tot îșĭ dă în teapă. Daŭ în cărțĭ (saŭ cu cărțile), în bobĭ (saŭ cu bobiĭ), ghicesc cu cărțile, cu bobiĭ. Daŭ de saŭ peste, aflu, nemeresc, întîlnesc, mă izbesc de: a săpat pîn’a dat de apă, a mers pîn’a dat de prietenu luĭ, a căutat pîn’a dat peste ce a dorit. A dat de dracu, de belea, a-l întîlni pe dracu, a te izbi de o neplăcere. A da înainte (cu vorba, cu beția, cu vinu), a continua. A da înapoĭ, a scădea, a regresa. A da pe la cineva, a trece, a veni pe la el. A da din umerĭ, a sta nepăsător. A bate din buze, a fi păcălit, a nu avea ce- țĭ trebuĭe. V. refl. Mă las pradă în voĭa cuĭva: mă daŭ somnuluĭ. Mă răped: acest cîne se dă la om (Nu te da, nu te lăsa! se zice cînd te prefacĭ că-țĭ opreștĭ cînele să nu muște pe cineva, dar pe ascuns îl amuțĭ contra luĭ). Cedez, mă daŭ învins, mă predaŭ: nu te da! Mă daŭ învins, prins, mă predaŭ, recunosc că-s învins; mă dedaŭ: mă daŭ studiuluĭ, bețiiĭ. Mă daŭ jos, mă scobor, descind. Mă daŭ în lăturĭ, mă retrag, (fig.) nu mă amestec, nu ajut. mă daŭ după vînt, mă conduc după cum cer împrejurările. Mă daŭ după perdea, mă ascund, fug de de răspundere. Mă daŭ pe brazdă, mă acomodez, mă deprind, mă îmblînzesc. Mă daŭ peste cap, fac pe dracu’n patru, fac tot posibilu. Mă daŭ de (saŭ drept), mă pretind: a te da de (saŭ drept) patriot.

DEJECȚIE s. f. 1. evacuare a excrețiilor din corp; materia evacuată. 2. scurgeri provenite din industrii, din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurg. 3. con de ~ = grămadă de pietriș, de nisip etc. care se depune în regiunea inferioară a unui torent, având forma unei jumătăți de con turtit; agestru. 4. (pl.) materii pe care le aruncă vulcanii. (< fr. déjection, lat. deiectio)

diatremă, canal de alimentare sau coș vulcanic umplut cu o brecie de explozie, formată în urma eliberării forțate a gazelor. D. nu a funcționat niciodată pentru alimentarea unui vulcan. Sin. vulcan embrionar.

EFUZIV ~ă (~i, ~e) Care ține de vulcan; propriu vulcanilor. Rocă ~ă. /<fr. effusif

EMI KOUSSI [emi cúsi], vulcan stins, cel mai înalt din masivul Tibesti (Sahara) pe teritoriul Ciadului. Alt.: 3.415 m.

EMINESCU, Mihai (pseud. lui M. Eminovici) (1850-1889, n. Botoșani), poet român. M. de onoare post-mortem al Acad. După o copilărie trăită la Ipotești și Cernăuți (unde urmează școala primară și gimnazială) și după o adolescență petrecută în peregrinări prin țară, o vreme însoțind, ca sufleor, trupe teatrale, pleacă pentru studii universitare la Viena (1869-1872) și, cu sprijinul material al „Junimii”, la Berlin (1872-1874). Studiază filozofia (cu preferințe pentru Schopenhauer, Kant, Platon), dar și istoria, economia politică, științele naturii, dintr-o nevoie de cunoaștere excepțională, manifestată de timpuriu. Formația intelectuală și universul de cultură configurate acum se vor resimți în întreg scrisul eminescian. Stabilit la Iași este, succesiv, director al Bibliotecii Centrale, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la „Curierul de Iași”. În toamna lui 1877 pleacă la București, unde va fi redactor (între febr. 1880 și dec. 1881, redactor-șef) la ziarul conservator „Timpul”, până în iun. 1883, când se îmbolnăvește. Anii următori sunt ai unei vieți profund nefericite, cu perioade alternante de alienație și luciditate. Internat în sanatorii la București și Viena, revine, după o scurtă călătorie, la Iași, unde lucrează la Biblioteca Centrală. În apr. 1888, la București, reintră în gazetărie, dar internat în spital (febr.), moare la 15 iun. 1889. După debutul din 1866 în revistă „Familia” (când I. Vulcan îi dă numele de Eminescu) publică aici, până în 1869, mai multe poezii, în care (ca și în cele rămase în manuscris) se pot observa deopotrivă influențe ale romanticilor pașoptiști (elogiați, alături de alți înaintași, în „Epigonii” și în alte poezii) și cristalizarea unor motive și formule stilistice originale. Din apr. 1870 începe să colaboreze (cu „Venere și Madonă”) la „Convorbiri literare”, singura revistă în care va publica de aici înainte poezie. Activitatea lui creatoare continuă cu mare intensitate pe parcursul celor trei epoci următoare ale vieții și ale scrisului său: studențească, ieșeană, bucureșteană. Opera lui E. a fost descoperită treptat de-a lungul câtorva decenii și abia o dată cu încheierea (1993) ediției academice de „Opere” (ediția „Perpessicius”), în 16 tomuri, a devenit cunoscută în totalitate. Creată în numai 17 ani, cuprinde poezie, proză, teatru, articole, eseuri și însemnări filozofice, literatură populară, traduceri. Poeziile de dragoste – cel mai numeroase și mai cunoscute – cântă fie o iubire ideală, un vis de iubire („Sara pe deal”, „Floare albastră”, „Lacul”, „Dorința”, „Scrisoarea a IV-a”), fie o iubire trecută („Departe sunt de tine”, „De câte ori, iubito”, „Afară-i toamnă”, „Sunt ani la mijloc”, „Când însuși glasul”, „Din valurile vremii”) fie, mai rar, un reproș adresat femeii care nu înțelege iubirea sau o degradează („Pe lângă plopii fără soț”, „Scrisoarea V”). În general, erotica eminesciană este una a iubirii absente, a reveriei proiective sau recuperatoare. Caracteristică este semnificația cosmică a sentimentului, înțelegerea iubirii care mod de a participa la viața Universului. De aici, sensul existențial al iubirii, în care poetul vede salvarea de neant și condiția realizării vocației sale creatoare, ceea ce explică gravitatea și profunzimea eroticii eminesciene. Componentă a poeziei de dragoste sau obiect de contemplare în ea însăși, natura este în poezia lui E. mai ales o proiecție a imaginației sale decât descrierea unei peisaj real. Este o natură fabuloasă, reprezentată mai ales de codru, spațiu al vitalității cosmice („Memento mori” – episodul Dacia, „Călin [file de poveste]”, „Povestea codrului”), în care peisajele au o semnificație simbolică. O funcție esențială în creația poetică eminesciană revine visului în stare trează, reveriei, care transfigurează lumea reală („Diana”, „Fiind băiet păduri cutreieram”) sau produce materia poeziei, fiind principalul instrument al imaginației. E. este, ca toți marii romantici, un poet vizionar și visul intră în țesătura intimă a operei lui. Din romantism vine și prezența masivă a mitului; se constată nu doar absorbirea în materia poetică a unor mituri din diverse culturi și din folclorul național, ci și tendința continuă de mitizare și creare de mituri noi. În afară de mituri cosmogonice și escatologice („Scrisoarea I”, „Rugăciunea unui dac”), aflăm mituri ale geniului („Povestea magului călător în stele”, „Luceafărul”), o viziune mitică asupra Daciei (episodul cu această temă din „Memento mori”, „Gemenii”) etc. E. privește din perspectiva mitului istoria lumii („Memento mori”) sau a nației („Andrei Mureșanu”, „Scrisoarea III”), femeia (văzând în ea un înger sau o Dalilă), natura – spațiu al unei geneze perpetue („Scrisoarea I”, „Luceafărul”) sau al contopirii de tip mioritic („Mai am un singur dor”). Când iubirea, contemplarea naturii, mitul nu mai pot exalta spiritul și nici măcar detașarea de lume („Glossa”) nu-l poate împăca, poetul e copleșit de melancolia lui funciară („Melancolie”, „Peste vârfuri”, „Trecut-au anii”, „Odă – în metru antic”), care răzbate de altfel din toată opera. Chiar și modelul folcloric este folosit pentru a filtra în el tulburătoarea expresie a suferinței naționale („Doina”). Paralel cu poezia, E. a scris proză și teatru. Din proză a publicat doar patru texte, valoroase și importante pentru lărgirea posibilităților genului. „Făt-Frumos din lacrimă” este un basm de autor, deosebindu-se de prototipul folcloric atât sub raportul substanței – mai bogată și puternic liricizată – cât și al stilului original și strălucitor. „Sărmanul Dionis” este prima nuvelă filozofică-fantastică din literatura română. „La aniversară” este o delicată schiță psihologică despre adolescență, „Cezara” o nuvelă de dragoste într-o viziune naturistă, ce culminează în imaginea paradisiacă a „insulei lui Euthanasius”. Dintre prozele rămase, în general, neterminate și publicate postum, se remarcă romanul, de început „Geniu pustiu” și „Avatarii faraonului Tlà”, construit pe ideea metempsihozei. Din multele proiecte de piese de teatru ale lui E. cele mai interesante sunt acelea care trebuiau să compună „Dodecameronul dramatic”, un ciclu de 12 drame inspirate din istoria națională. Puține au ajuns însă în stadii mai avansate de elaborare, între care „Bogdan Dragoș”, „Alexandru Lăpușneanu”, „Mira”. Publicistica lui E. constituie o importantă operă de gânditor social-politic. Dincolo de valoarea documentară, ea interesează prin fundamentul ei doctrinar, formulat explicit în seriile de articole „Icoane vechi și icoane nouă” (1877), „Studii asupra situației” (1880) și implicit în toate textele, ceea ce conferă consecvență și coerență atitudinilor gazetarului. Este o doctrină organicistă și evoluționistă, a dezvoltării economice, sociale, culturale firești, prin structuri și instituții care să țină seama de tradițiile naționale și de nivelul istoric atins de societatea românească. O doctrină conservatoare dar nu reacționară, căci respingând „formele goale” (structurile și instituțiile) introduse („importante”) de revoluția burgheză, E. nu pledează pentru întoarcerea la stadii istorice anterioare, ci pentru „umplerea” cu conținut a acestor forme. Publicistica are o valoare deosebită și prin varietatea registrului stilistic ce merge de la demonstrația teoretică riguroasă și de la aforism până la comunicarea colocvială menită să facă accesibile unui public neinițiat concepte și teorii de economie politică sau până la pamfletul de mare forță expresivă. Din toată opera lui E. s-a tipărit în timpul vieții doar un volum de poezii, alcătuit de T. Maiorescu (dec. 1883), cel care afirmase primul valoarea poetului, în 1871, și va scrie întâiul studiu de referință asupra lui, în 1889. Atunci a început extraordinara influență a lui E. asupra liricii românești, ca și procesul descoperii și asimilării întregii creații a celui care a devenit pentru conștiința noastră națională „expresia integrală a sufletului românesc” (N. Iorga). corectat(ă)

EMPEDOCLE (EMPEDOKLES) (c. 490-c. 430 î. Hr.), filozof, medic și poet grec. Discipol al lui Pitagora și Parmenide. A susținut că orice schimbare rezultă în urma acțiunii a două forțe cosmice, Iubirea și Ura, care produc amestecul și separarea celor patru elemente eterne și intransformabile: apă, aer, foc, pământ. Potrivit tradiției, s-ar fi aruncat în craterul vulcanului Etna pentru a-și convinge concetățenii că este zeu.

EREBUS, vulcan activ în Antarctica cu patru cratere, situat pe ins. James Ross din Marea Ross. Alt.: 3.743 m. Cel mai sudic vulcan activ din lume (77°35′ lat S). Descoperit în 1841 de J. Ross și cucerit în 1908 de expediția E. Shackleton.

*erúp, -rúpt, a -rúpe v. intr. (lat. e-rúmpere. V. rup). Fac erupțiune, izbucnesc: vulcanu erupe.

ERUPE, pers. 3 erupe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

ERUPE vb. III. intr. A țîșni, a izbucni; (despre vulcani, sonde) a fi în erupție. [P.i. erup, 3 -pe. / < lat. erumpere, după rupe].

A ERUPE pers. 3 erupe intranz. 1) (despre lavă, magmă, petrol, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni, a răbufni; a izbucni. 2) (despre vulcani) A produce erupție. 3) (despre sonde) A azvârli cu putere țițeiul afară. 4) (despre pete, bășicuțe etc.) A se forma în număr mare pe piele. /<lat. erumpere

ERUPȚIE ~i f. 1) Izbucnire bruscă și violentă din pământ (a lavei vulcanilor, gazelor, țițeiului etc.). ~ vulcanică. ◊ ~ solară creștere bruscă a strălucirii unei regiuni a cromosferei. 2) Apariție pe piele a unor pete roșii sau a unor bășicuțe, constituind simptomul unei boli. [G.-D. erupției; Sil. -ți-e] /<fr. éruption, lat. eruptio, ~onis

ETNA, cel mai înalt vulcan activ din Europa, în NE Siciliei. Alt.: 3.323 m. Craterul principal are diametrul de 400 m și 200 conuri secundare. Vulcanul activ cu cea mai lungă perioadă de activitate (136 de erupții în 6.000 ani). Cele mai puternice erupții au avut loc în anii 475 și 396 î. Hr., 1169, 1669, 1908, 1928, 1950 și 1964. Ultima erupție: 1993. Până la 1.000-2.000 m acoperit cu vii și livezi. La 2.943 m, stațiune de observație vulcanologică.

EXPLODA, explodez, vb. I. Tranz. 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc căldură și gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice și efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care funcționează cu gaze sub presiune) A se sfărâma datorită presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lavă, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc și violent în discuție; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. exploser.

A EXPLODA ~ez 1. intranz. 1) (despre explozii, proiectile, gaze etc.) A produce explozie. 2) (despre instalații, substanțe explozive) A se sfărâma sub acțiunea presiunii interne; a sări în aer. 3) (despre vulcani) A erupe brusc. 4) fig. (despre persoane) A interveni brusc și violent într-o discuție; a izbucni. 2. tranz. (bombe, proiectile etc.) A face să producă explozie. [Sil. ex-plo-da] /<lat. explodere

EXPLOZIE s. f. 1. reacție fizico-chimică foarte rapidă, violentă, însoțită de degajare mare de energie, provocată de descompunerea unei substanțe explozive; detonație (2). ♦ ~ vulcanică = ieșire bruscă a lavei, a bombelor vulcanice și gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant și de aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 3. trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi. 4. (fig.) izbucnire violentă a unui fenomen, a unui sentiment etc. ◊ creștere (bruscă) a unei populații, a cantității de informație etc. 5. a doua fază a articulării unei consoane oclusive, deschiderea bruscă a organului fonator și ieșirea aerului oprit de organe în actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternică executată la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)

EXPLOZIE, explozii, s. f. 1. Reacție chimică sau fizică foarte rapidă, violentă, însoțită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc., provocate de descompunerea substanțelor explozive pe care le conține un dispozitiv de distrugere; explodare, detonație, fulminație. ♦ Proces de descompunere a substanțelor explozive și de transformare a lor în alți compuși, mai simpli, însoțit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot și de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt. ♦ (Impr.) Ardere a amestecului de combustibil și aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. ◊ Motor cu explozie = motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt și este provocată de o scânteie. 2. (În sintagma) Explozie vulcanică = ieșire bruscă a lavei, a bombelor vulcanice și a gazelor unui vulcan. 3. Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calității vechi. 4. Fig. Manifestare bruscă, izbucnire neașteptată și puternică, dar de scurtă durată, a unei acțiuni, a unui sentiment etc. 5. (Fon.) Ieșire bruscă a aerului, în momentul rostirii unor sunete, după ce acesta a fost oprit de un obstacol (limbă, dinți, buze etc.). – Din fr. explosion, lat. explosio.

*formidábil, -ă adj. (lat. formidabilis, d. formido, teroare). Foarte de temut, care inspiră groază: un vulcan, un tun formidabil; niște bubuiturĭ formidabile. Adv. Bateriile bubuĭaŭ formidabil.

FUMAROLĂ, fumarole, s. f. Produs gazos (hidrogen, azot, clor, oxigen, oxizi de carbon etc.) cu temperatură ridicată, emis de vulcani prin cratere și prin crăpături sau degajat din curgerile de lavă; degajarea acestor gaze. – Din fr. fumerolle, it. fumarola.

FUMAROLĂ s.f. Produs gazos emis prin craterele și crăpăturile vulcanilor sau degajat de lavă. [< it. fumaruolo, cf. fr. fumerolle].

FUMAROLĂ ~e f. mai ales la pl. Produs gazos fierbinte, degajat dintr-un vulcan în timpul activității acestuia. /<fr. fumerolle, it. fumarola

FUMAROLĂ s. f. produs gazos emis prin craterele și crăpăturile vulcanilor, degajat de lavă în perioada activă. (< it. fumarola, fr. fumerolle)

GHEIZER ~e n. Izvor intermitent generat de un vulcan, care, la anumite intervale de timp, aruncă în afară apă fierbinte și vapori. /<fr., engl. geyser

gloduri, (engl.= mud volcano), → vulcan noroios.

gúră f., pl. ĭ (lat. gŭla, it. pv. cat. sp. gola, fr. gueule). Cavitatea fețeĭ unde e limba și pe unde se introduc alimentele: tac din gură. Huĭet de vocĭ omeneștĭ: aud o gură alăturĭ. Persoană de nutrit: acest tată are opt gurĭ acasă. Parte tăĭoasă: gura săbiiĭ, cuțituluĭ, foarfeceluĭ. Locu pe unde se varsă un rîŭ: gurile Dunăriĭ, gura Ĭalomițeĭ. La zmeŭ, cele treĭ ațe care-l țin în echilibru, pe alocurea numită și cumpănă. Deschizătură, intrare saŭ ĭeșire: gură de raĭ, de sobă, de vulcan, de tun. Gură de aur (după vgr. hrisóstomos), persoană elocŭentă, cum era sfîntu Ĭon. A da gură cuĭva, a-l înștiința. A face gură, a vocifera, a protesta răcnind. A tăcea din gură, a tăcea. A trage o gură cuĭva, a-l ocărî, a-l mustra. Om bun de gură, elocŭent. Răŭ de gură, bîrfitor, calomniator. A răcni în gura mare, a răcni tare. Cu jumătate de gură, cam nehotărît, cam cu frică, cam a lene. Gura lumiĭ, gura satuluĭ, bîrfiturile lumiĭ. Gurile rele, calomniatoriĭ. A spune din gură, a spune oral. A-țĭ lăsa gura apă, a-țĭ fi tare poftă. A lua cuĭva vorba din gură, 1. a nu lăsa pe cineva să vorbească, 2. a spune tu ceĭa ce tocmaĭ vrea să spună el. A te lua gura pe dinainte, a scăpa o vorbă pe care nu vreaĭ s’o spuĭ. Gură spartă, om care nu poate păstra secretu. A uĭta de la mînă pîn’la gură, a uĭta foarte ușor. A te lua după gura cuĭva, a lucra după vorba (sfatu) luĭ. De ale guriĭ, de ale mîncăriĭ, lucrurĭ de mîncare. A te uita la (saŭ în) gura cuĭva, a da atențiune vorbelor luĭ. A pune pe cineva în gura tunuluĭ, a-l expune pericululuĭ. Bot. Gura leuluĭ (saŭ a meluluĭ), o plantă erbacee scrofulariace (ontirrhinum május) cu o floare ca o capsulă care, cînd o strîngĭ, se deschide și seamănă a gură de leŭ. (Are proprietățĭ astringente și vulnerare și e foarte periculoasă p. animale). Gura lupuluĭ, o plantă erbacee labiată (scutellária altissima).

HAKUSAN, vulcan stins în Japonia, în partea central-vestică a ins. Honshū, la c. 50 km SE de orașul Kanazawa. Are cinci vârfuri, între care cel mai înalt atinge 2,702 m. Inclus în Parcul Național Hakusan (474 km²) împreună cu Fuji Yama (Fuji San) și Tateyama reprezintă cei mai cunoscuți munți vulcanici din Japonia. Ceremonii religioase. Obiectiv turistic.

HALEAKALA, vulcan stins în ins. Maui (arh. Hawaii), cu un crater ce are 11,3 km lungime, 4 km lățime, 32 km circumferință, 762 m adâncime și 49 km², cel mai mare din lume. Alt. max.: 3.055 m. Parc național (11,1 ha, creat în 1961).

Hefaistos, zeu al focului și și al meșteșugarilor în mitologia greacă, fiul lui Zeus și al Herei. La romani era identificat cu Vulcan.

hialoclastit, (engl.= hyaloclastite), dep. de material sticlos, cu dimensiuni lapilice și sublapilice, născut în urma exploziei vulcanilor submarini. H. repauzează, de obicei, pe un substrat de lavă cu caracter de pillow-lava.

IRAZÚ [irasú], vulcan activ în America Centrală (Costa Rica). Alt.: 3.432 m. Ultima erupție în 1963. De pe vârful său se pot vedea atât Oc. Atlantic, cât și Oc. Pacific.

IZALCO [isálko], vulcan activ în America Centrală (El Salvador), alcătuit din lave bazaltice. Alt. max.: 1.885 m. Izvoare termale sulfuroase. Supranumit „farul Americii Centrale” datorită craterului său constant activ. A erupt pentru prima oară în 1770.

IZTACCÍHUATL (IXTACIHUATL), vulcan stins, fără crater, în S pod. Anahuác, la 56 km SE de Ciudad de Mexico și la 16 km N de Popocatépetl. Alt.: 5.286 m. Cuprinde trei vf. andezitice. Parc național. Ultima erupție în 1868.

JAN MAYEN [jan májən], insulă vulcanică norvegiană în N Oc. Atlantic, la 480 km E de Groelanda; 372,5 km². Alt. max.: 2.277 m (vulcanul Beerensberg, ultima erupție în 1732). Climă subarctică maritimă. Ghețari. Tundră. Bauxită. Pescuit. Descoperită de H. Hudson în 1607 și redescoperită în 1614 de navigatorul olandez Jan Jacobszoon May, al cărui nume îl poartă. Anexată de Norvegia (1929). Stație de radionavigație și meteorologică.

KATMAI, parc național din pen. Alaska (14.887 km²), care include, alături de vulcanul omonim (alt.: 2.047 m; un crater cu diametrul de 3 km și adâncimea de 1.000 m, unul dintre cele mai largi din lume; cea mai puternică erupție având loc la 5 iun. 1912) și un vast sistem de fumarole („Valea celor zece mii de fumarole”), lacuri, ghețari, golfuri, fiorduri, vârfuri muntoase, păduri, pășuni etc. Fauna este formată din urși bruni, elani, vidre, nurci ș.a. Declarat monument al naturii (1918) și parc național (1980).

labirintic, -ă adj. Cu caracter de labirint ◊ „P. are o viziune labirintică a lumii.” Gaz. lit. 5 X 67 p. 8. ◊ „Labirintică este și tabla de materii a ultimei cărți: criticul scrie despre Rilke și Iosif Vulcan, despre Petöfi și André Gide [...]” R.lit. 3 XII 70 p. 14. ◊ „Taumaturgia epică se cristalizează labirintic în «Istorii».” Cont. 7 VII 78 p. 10; v. și R.lit. 22 X 70 p. 25, 18 X 79 p. 7 (din fr. labyrinthique; DEX, DN3)

LAC¹ (lat. lacus). s. n. Cantitate de apă naturală care stagnează într-o chiuvetă lacustră, având uneori scurgerea asigurată printr-un emisar (II, 2). După originea chiuvetei lacustre, care are formă, suprafață și adâncime variabile, se deosebesc mai multe categorii: l. tectonice, situate în porțiuni scufundate ale scoarței terestre (ex.: Titicaca, Albert, Tanganyika, Baikal ș.a.), l. vulcanice, cantonate în craterele vulcanilor stinși (ex. Sfânta Ana, Bolsena, Crater Lake, Kelud ș.a.), l. de baraj natural, situate în văile barate de lave vulcanice, de materiale provenite din alunecările de teren, din surpări sau prăbușiri de stânci (Lacu Roșu, Bătălău, Tana, Yellowstone, Myvatn ș.a.), l. glaciare, aflate în circurile glaciare sau în spatele pragurilor din lungul văilor glaciare (ex.: Bucura, Zănoaga, Bâlea, Lia, Viorica, Ana, Maggiore, Garda, Como, Geneva etc), l. carstice, care ocupă doline, polii, uvale etc. din regiuni cu roci calcaroase, gipsuri, sare etc. (ex.: Buhui, Zăton, Ighiu ș.a.), l. clastocarstice, cantonate în crovuri (ex.: Ianca, Movila Miresii, Tătaru), l. fluviatile, formate în luncile râurilor prin bararea meandrelor și a brațelor secundare (ex.: Snagov, Oltina, Căldărușani, Iezeru, Mostiștei, Amara), l. litorale, create prin închiderea unor golfuri (ex.: Razim, Siutghiol, Sinoe), sau prin bararea unor văi (limane fluvio-maritime: Tașaul, Techirghiol, Mangalia), l. artificiale, construite de om în scopuri hidroenergetice, piscicole, pentru irigații, alimentare cu apă etc. (ex. Porțile de Fier I și II, Izvoru Muntelui, Vidraru, Drăcșani etc.). După compoziția chimică a apei din bazinul lacustru se deosebesc: l. dulci (cu salinitate mai mică de 0,3‰), l. salmastre (cu salinitate cuprinsă între 0,3 și 24,7‰) și l. sărate (cu salinitate mai mare de 24,7‰). Suprafața totală a lacurilor de pe glob ocupă 1,8% din suprafața uscatului. ◊ L. de acumulare = l. artificial realizat prin construirea unui baraj pe o albie de râu, în scopul formării unei rezerve de apă pentru a compensa debitul cursului de apă care alimentează o amenajare hidrotehnică (de ex.: centrală hidroelectrică, priză de apă pentru irigații etc.). ♦ Fig. Cantitate mare de apă sau de alt lichid.

LACROIX [lakroá], Alfred (François-Antoine) (1863-1948), mineralog francez. Prof. la Muzeul de Istorie Naturală din Paris. Contribuții la cunoașterea vulcanismului, bazate pe erupțiile vulcanilor Pelée (din 1902) și Vezuviu (din 1906) („Muntele Pelée și erupțiile sale”, „Mineralogia Madagascarului”, „Mineralogia Franței și a coloniilor sale”). Cercetări asupra meteoriților. A descoperit mai multe minerale. M. de onoare al Acad. Române (1931).

lahar, (engl.= lahar), curgere de mâl sau „avalanșă rece” asociată activității vulcanice și determinată de amestecul maselor de apă provenite din partea sup. a aparatelor vulcanice, cu dep. de cenușă, lapili sau scorii de pe pantele conului. Curgerea de l. coboară sub acțiunea gravitației, iar produsele se depun la baza conului sub forma unui dep. slab sortat și nestratificat, de tipul → debritelor L. poate ajunge până la 40-50 km de locul de origine. L. se întâlnește în jurul unor foarte numeroși vulcani. Sin. curgere noroioasă.

LAPILI s.m.pl. Fragmente de lavă sau de alte roci de mărimea unor pietricele, azvîrlite din craterul unui vulcan în timpul erupției. [< fr. lapilli, lat. lapillus – pietricică].

LAPILI s. m. pl. fragmente de lavă sau de alte roci de mărimea unor pietricele, azvârlite din craterul unui vulcan în timpul erupției. (< fr. lapilli, lat. lapillus)

LAPILI s. m. pl. Pietricele poroase, fragmente de lavă etc. azvârlite de vulcanii în erupție. – Din fr. lapilli.

LAVĂ s. f. masă magmatică azvârlită din craterul unui vulcan. (< fr. lave, it. lava)

LAVĂ ~e f. Masă minerală lichidă, incandescentă, aruncată la suprafață de un vulcan. /<fr. lave, it. lava

LAVĂ, lave, s. f. Masă minerală în stare lichidă incandescentă, azvârlită la suprafața pământului de un vulcan în erupție (și care, prin răcire, dă naștere la diverse roci vulcanice). – Din fr. lave, it. lava.

LAVĂ s.f. Masă minerală lichidă incandescentă, azvîrlită pe pămînt din craterul unui vulcan în timpul unei erupții. [Cf. fr. lave, it. lava].

LEGASPI (LEGAZPI), 1. Miguel, López de ~ (c, 1510-1572), navigator și conchistador spaniol. A condus o expediție (1563-1564) pentru stabilirea unui drum comercial între America Centrală și Indiile de Est. Primul guvernator al Filipinelor (1565-1572). A cucerit și colonizat ins. Luzon (Filipine), întemeind orașul Manila (1571). 2. Oraș în Filipine (Luzon), port pe țărmul G. Albay, situat la poalele de S ale vulcanului Mayon (2.462 m); 125,1 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Aeroport. Prelucr. orezului, cânepei și nucilor de cocos. Exportă orez, cânepă, copra. Fundat în 1636, a fost denumit în onoarea lui L. (1). Distrus în mare parte de erupția din 1815 a vulcanului Mayon (peste 1.000 de victime).

LIPARE sau LIPARI, Insulele ~, arhipelag vulcanic italian, situat în SE M. Tireniene, la N de Sicilia; 114,8 km². Insule pr.: Lipari (37,3), Salina (26,8), Vulcano (20,9), Stromboli (12,2), Filicudi (9,5), Alicudi (5,1), Panarea (3,3), dintre care Stromboli și Vulcano au vulcani activi. Vegetație mediteraneană. Plantații de măslini și smochini. Viticultură. Expl. de sulf. Pescuit. Turism. Cunoscute și sub denumirea de Ins. Eoliene.

LLULLAILLACO [jujajáko], vulcan în Anzi, la granița dintre Chile și Argentina. Alt.: 6.723 m.

LOAMNEȘ, com. în jud. Sibiu, situată în Pod. Hârtibaciului, pe stânga râului Vișa; 3.020 loc. (2000). Stație (în satul L.) și halte de c. f. (în satele Hașag și Mândra). Nod rutier. Creșterea bovinelor. În arealul satului Hașag se află vulcani noroioși, incluși în cadrul unei rezervații geologice. În satul L., atestat documentar în 1320, există o biserică ortodoxă construită în 1810 pe locul uneia din 1600.

LOMBOK, insulă indoneziană în arh. Sondele Mici, între ins. Bali (la V) și Sumbawa (la E); 4,7 mii km². Orașe pr.: Mataram, Bayan, Selong. Relief muntos, asociat cu podișuri și câmpii litorale. Alt. max.: 3.726 m (vulcanul Rindjani). Climat ecuatorial-musonic și păduri ecuatoriale. Orez, bumbac, porumb, trestie de zahăr, tutun. Pescuit.

LOWRY [lóuri], Malcolm (pe numele adevărat Clarence Malcolm) (1909-1957), scriitor englez. Romanul autobiografic „La poalele vulcanului”, expresie a solitudinii și a disperării, prezintă viața sa tragică (ecranizat în 1984). Nuvele („O, Doamne, ascultă vocea noastră”).

LUCACIU, Teodora (1928-1986, n. Vulcan), soprană română. Vocea sa de mare întindere, cu un timbru pătrunzător și însușirile scenic-dramatice i-au permis abordarea unui larg repertoriu de operă (Verdi, Puccini, Gounod, Debussy, Poulenc) și de operetă.

MACKINDER [məkíndə], Sir Halford John (1861-1947), geograf britanic. Prof. univ. la Oxford și Londra. Unul dintre fondatorii geografiei moderne în Marea Britanie („Cu privire la scopurile și metodele geografiei”). Preocupări în domeniul geopoliticii. A escaladat pentru prima oară vulcanul Kenya (1899).

MAIPO (MAIPÚ) 1. Vârf vulcanic în M-ții Anzi, situat la granița dintre Chile și Argentina, la 105 km SE de Santiago; alt.: 5.323 m. 2. Pas în M-ții Anzi, la granița dintre Chile și Argentina, în zona vulcanului cu același nume, la 3.449 m.

MALAEZ, Arhipelagul ~, cel mai mare arhipelag de pe glob, alcătuit din c. 10 mii de insule, situat în V Oc. Pacific, între Asia și Australia, cuprinzând Sondele Mari, Sondele Mici, Moluce, ins. Filipine, Noua Guinee și numeroase grupuri mai mici de insule. Este extins de-a lungul Ecuatorului, de o parte și de alta a acestuia, pe c. 6.100 km lungime și c. 3.500 km lățime; c. 2,5 mil. km². Relief predominant muntos, a cărui înălțime max. atinge 5.030 m (vf. Java) în NV ins. Noua Guinee. Vulcanism intens (c. 330 vulcani). Climă ecuatorială în partea centrală și subecuatorială în N și S. Precipitații abundente (1.000-5.000 mm/an). Păduri tropicale, sempervirescente. Cunoscut și sub numele de Insulinda.

MALANG, oraș în Indonezia, în ins. Java, situat la poalele de NV ale vulcanului Semeru, la 450 m alt., la 85 km S de Surabaja; 763,4 mii loc. (1996). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. metalurgică, textilă, de prelucr. a lemnului și tutunului. Ceramică. Piață pentru cauciuc, tutun, trestie de zahăr, orez, porumb, cherestea. Universitate (1957). Grădină botanică. Stațiune climaterică.

MANAGUA 1. Lac tectonic în America Centrală (Nicaragua), situat la poalele de SE ale vulcanului Momotomba (1.280 m alt.), la 50 m alt.; 1.130 km²; lungime: 61 km; lățime max.: 26 km; ad. max.: 20 m. Drenat de râul Tipitapa care se varsă apoi în L. Nicaragua. Navigabil pentru vase mici. Aligatori. Cunoscut și sub numele de Xolotlán. 2. Capitala statului Nicaragua (din 1858), situată pe țărmul de SE al lacului cu același nume; 864,2 mii loc. (1995). Nod de comunicații pe autostrada panamericană. Aeroporturi (Las Mercedes, Xolotlán). Pr. centru politic și comercial al țării. Ind. pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. (conserve de carne și fructe, lapte praf, zahăr, ulei, băuturi); fabrici de ciment și țigarete. Rafinărie de petrol. Universitate (1952). Muzeu național (fundat în 1896). Catedrală (sec. 20), monumentul poetului Rubén Dario. Așezare întemeiată de spanioli în sec. 16, devine oraș în 1846. Distrus în mare parte de cutremurele din 31 mart. 1931 și 23 dec. 1972.

MARTE 1. (În mitologia romană) Zeul războiului, al primăverii și al agriculturii. Una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Iupiter și Quirinus). Numele său a fost dat primei luni din calendarul roman. Identificat de timpuriu cu Ares din mitologia greacă. 2. cea de-a patra planetă a sistemului solar, situată la o distanță medie de 237,9 mil. km de Soare. Distanța față de Pământ variază între 52 și 101 mil. km. M. are un diametru de 6.786 km, masa de 6,39 x 10²⁵ kg și densitatea de 3,94 g/cm³. Perioada de revoluție (anul marțian) este de 686 zile 23h 31′12″, iar perioada de rotație (ziua marțiană), 24h 37′26,4″. M. prezintă anotimpuri similare cu cele terestre (dar cu o durată aproape dublă). Solul planetei este asemănător cu cel al Lunii, cu un conținut mare de compuși ai siliciului și ai fierului, care îi dau culoarea roșie-portocalie. Nucleul central al planetei, cu un diametru de 1.300-2.400 km, este metalic (fier și sulfuri de fier). Atmosfera, foarte rarefiată, conține 95,3% dioxid de carbon, 2,7% azot, 1,6% argon și urme de oxigen, apă ș.a. Presiunea atmosferică este de 6,3 milibari (0,7% din cea terestră). Cu toate acestea, vânturile cu viteze de peste 100 km/h ridică praful marțian la înălțimi de 50 km acoperind, uneori, întreaga planetă. Temperatura medie a planetei este de -50°C, cu variații mari în funcție de sezon și latitudine. La Ecuator, în perioada solstițiului marțian, poate atinge 30°C ziua, iar noaptea coboară la -100°C. La poli s-au înregistrat valori de -125°C. Regiunile polare se acoperă iarna cu calote de gheață carbonică și obișnuită, care în timpul verii se reduc ca dimensiuni. M. are doi sateliți: Phobos și Demidos, situați la distanță de 9.380 și, respectiv, 23.400 km. Explorarea planetei M. a început la 1 nov. 1962 prin lansarea, de către U.R.S.S., a stației„Marte 1” urmată de lansarea de către S.U.A., în 1964, a stației „Mariner 4” și, în 1969, a stațiilor „Mariner 6” și „Mariner 7”, care au transmis fotografii luate de la o distanță de 3.000 km. În 1971, stația „Mariner 9” a fost plasată pe o orbită în jurul planetei și a transmis peste 7.000 de imagini. În 1975, au fost lansate navele spațiale „Viking 1” și „Vikin 2”, de pe care au coborât, pe suprafața planetei, module cu stații de cercetare (primul la 20 iul. și al doilea la 7 aug. 1976).Datele culese și rezultatele analizelor efectuate au fost transmise pe Pământ până în nov. 1982. În 1996, a fost lansată nava „Mars Pathfinder” (M. Exploratorul), care, la 4 iul. 1997, a lansat pe solul planetei o stație complexă de cercetare, înzestrată și cu un robot mobil (Sojourner); aceasta a explorat peste 200 m² din terenul din jurul punctului de „amartizare”. Din 1999 a început misiunea „Mars Global Surveyor” cu program de cartare a suprafeței planetei. Cantitatea de informații transmisă pe Pământ este de ordinul a 2,3 x 10⁹ biți. Printre rezultatele cercetărilor de până acum se semnalează că în urmă cu 1,8-3,5 x 10⁹ ani, planeta a fost brăzdată de cursuri mari de apă, cu lungimi de mii de km și lățimi de până la 200 km. Activitatea vulcanică a fost intensă (în special în emisfera nordică), dând naștere la munți vulcanici printre care „Olimpus Monts” (Muntele Olimp), cu un diametru la bază de 500-600 km și lățimea de 25 km (cel mai mare vulcan cunoscut din sistemul planetar). Unul dintre obiectivele cercetărilor a fost depistarea unor forme de viață, însă rezultatele de până acum sunt incerte. Cercetările asupra planetei M. continuă și se preconizează ca până în la sfârșitul primului deceniu al sec. 21 să se aducă pe Pământ probe de sol, iar în următorul deceniu, să se trimită expediții cu echipaje umane. Există studii privind readucerea la viață a planetei M.

minisubmarin s. n. (mar.) Submarin de mici proporții ◊ „Minisubmarin american împotmolit pe fundul Atlanticului.” I.B. 18 VI 73 p. 3. ◊ „Compania britanică «Peninsular and Orient» [...] a cerut ajutorul marinei militare pentru degajarea minisubmarinului.” R.l. 11 III 78 p. 6. ◊ „Explorând zonele de coastă ale Oceanului Pacific [...] în mini-submarine de mare adâncime, o echipă de cercetători [americani] a descoperit un vulcan uriaș [...]” R.l. 13 VIII 84 p. 6. ◊ „Prezentând primele rezultate oficiale ale explorării, la o adâncime de 4000 de metri, cu ajutorul robotului Jason și al minisubmarinului Alvin, el a derulat un film înregistrat pe o casetă video, după 11 plonjări succesive.” Sc. 2 VII 86 p. 6; v. și 25 III 74 p. 4, R.l. 7 XII 79 p. 6, Săpt. 5 X 84 p. 2 (din mini- + submarin, după engl. minisubmarine; BD 1966; L. Seche în SMFC V p. 75, atestare din 1968)

minivulcan s. n. (geol.) ◊ „Un profesor din Neapole a avut năstrușnica idee de a confecționa o machetă a Vezuviului conținând substanțe explozive. În momentul punerii în activitate a «minivulcanului», substanțele aflate înăuntru au produs o puternică explozie, cu un deznodământ tragic: nouă elevi au fost răniți, iar profesorului a trebuit să i se amputeze o mână.” Sc. 28 XI 76 p. 6 (din mini- + vulcan, probabil după model it.)

NECK s.n. (Geol.) Stîlp de lavă solidificată care umple canalul de ascensiune a magmei într-un vulcan. [Scris și nec. / < engl., fr. neck].

NECK s. n. stâlp de lavă solidificată care umple canalul de ascensiune a magmei într-un vulcan. (< engl. neck)

NOR nori m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. Nori de ploaie. ◊ Nor arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) nori la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) nori a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din nor se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). Nor de praf. ◊ Nor de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nour, nuor, s. m.] – Lat. nubilum.

OCEANIA, denumirea sub care este cunoscută totalitatea insulelor (c. 10.000) din partea central-sudică a Oc. Pacific, răspândite pe o supr. acvatică de c. 70 mil. km², pe c. 5.000 km de la N la S (respectiv între ins. Midway în N, aflată la 28°13′ lat. N, și ins. Macquarie în S, situată la 54°36′ la S) și c. 12.000 km de la V la E (respectiv între ins. Dirk Hartog, la 113° long. E în V și ins. Sala y Gómez, la 105°28′ long. V în E). O. se extinde în zona intertropicală, pe o supr. de uscat (insulară) de c. 1,3 mil. km², cuprinzând trei subdiviziuni tradiționale: Melanezia (în V), Micronezia (în NV), Polinezia (în partea centrală și estică). Unii autori au extins foarte mult accepțiunea termenului, incluzând în O. și Noua Zeelandă (în S) și chiar Australia și Arh. Malaez. Relieful O. prezintă aspecte diferențiale. Astfel, în insulele mari ale Melaneziei (Noua Guinee, Noua Caledonie ș.a.) există un relief variat, complex și impunător, format predominant din munți, cu numeroși vulcani (alt. max.: 5.030 m, vf. Jaya), precum și din dealuri și câmpii litorale, în timp ce în insulele mai mici ale Polineziei și Microneziei relieful este monoton, simplu și aplatizat. Un element definitoriu al O. îl constituie marea extensiune a recifelor de corali (aproape 3/4 din atolii de pe Terra), statele Kiribati și Tuvalu fiind alcătuite aproape în întregime din atoli. Clima este în general caldă și umedă, iar vegetația și fauna se caracterizează prin existența multor specii endemice și marea diversitate a păsărilor, dar și o foarte slabă reprezentare a mamiferelor. Primul european care a pătruns în O., descoperind arh. Mariane (1521), a fost Magellan. Pe lângă cele 13 state independente, și Hawaii, stat al S.U.A., există și o serie de teritorii dependente (aflate sub administrația Franței, S.U.A., Noii Zeelande, Australiei), unele dintre ele beneficiind de autonomie internă.

OVIDIU, prima revistă literară dobrogeană, apărută bilunar la Constanța, între 1888 și 1910 (cu întreruperi). Director: P. Vulcan. Intenția editorilor era de a fi o tribună de înălțare a artelor și literaturii în amintirea marelui poet latin exilat aici. Colaboratori: D. Nanu, P. Cerna, N. Becescu, N. Rădulescu-Niger, M. Strajan.

PÂCLĂ, pâcle, s. f. 1. Ceață deasă care apare de obicei dimineața și seara; negură. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenușiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent și care este provocat de refracția inegală a luminii în straturile de aer cu temperaturi diferite, încălzite de suprafața solului. ♦ Fig. Strat des, pânză de fum, de ploaie etc. 3. Atmosferă înăbușitoare, zăpușeală (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sărate, uneori și petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĭclŭ.

PÂCLĂ s. 1. v. ceață. 2. (mai ales la pl.) v. vulcan noroios.

PÂCLĂ ~e f. 1) Ceață deasă^[1] care apare de obicei dimineața și seara. 2) Văl atmosferic albăstrui, alcătuit din particule solide microscopice, care lipsesc aerul de limpezime. 3) Stare de aer cald care produce nădușeală. 4) Vulcan noroios. /<sl. piklu

pâcle, (engl.= mud vulcano) → vulcani noroioși.

PICO DE TEIDE, vulcan activ în arh. Canare (ins. Tenerife). Alt.: 3.718 m. Ultima erupție în anul 1909.

PIROCLASTIT ~e n. Rocă formată în urma eruperii vulcanilor. /<fr. pyroclastite

PIROSFERĂ s. f. Zonă din interiorul Pământului, de sub litosferă, presupusă a fi în stare fluidă și considerată sediul activității eruptive a vulcanilor; sima. – Din fr. pyrosphère.

pit crater, formă de prăbușire cu secțiune circulară sau eliptică, specifică edificiilor sau aparatelor vulcanice constituite exclusiv din lave; p.c. se instalează pe flancurile unor vulcani sau în apropierea acestora și găzduiește, frecvent, lacuri de lavă (ex.: Haleman-man în caldera Pilsusa, Hawaii).

PLUTONIAN, -Ă adj. 1. Referitor la Pluto. 2. Format prin acțiunea vulcanilor; plutonic. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. plutonien, cf. Pluto – zeul infernului].

PLUTONIC ~că (~ci, ~ce) (despre roci eruptive) Care s-a creat prin acțiunea vulcanilor; vulcanic. /<fr. plutonique

PLUTONIC, -Ă adj. (despre roci eruptive) format prin acțiunea vulcanilor, în adâncul scoarței terestre; plutonian (I, 1). (< fr. plutonique)

PLUTONIC, -Ă, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive și despre corpurile pe care le alcătuiesc) Care s-a format prin acțiunea vulcanilor în adâncul scoarței terestre. ◊ Rocă plutonică = nume dat rocilor abisale și intrusive. – Din fr. plutonique.

POPOCATÉPETL (în aztecă: „muntele care fumegă”), vulcan activ în Mexic (statul Puebla), în S Pod. Mexican, la 65 km SE de Ciudad de Mexico. Alt.: 5.452 m. Craterul are o circumferință de 820 m și o adâncime de 76 m. Între 3.800 și 4.560 m, versanții sunt acoperiți cu stejari și pini, iar mai sus sunt zăpezi persistente și ghețari. Erupții cunoscute din sec. 16, apoi în anii 1802, 1947, 1994, 1996. Emite permanent fum și vapori de sulf, de unde i se trage și numele. Pe versanții vulcanului se află 14 mănăstiri ridicate la începutul perioadei coloniale spaniole, cu rol major în convertirea la creștinism a populațiilor indigene. Fac parte (din 1994) din patrimoniul cultural universal.

PORTICI, oraș în S Italiei (Campania), port la G. Napoli al M. Tireniene, la poalele vulcanului Vezuviu, în conurbația Napoli (la 6 km ESE de acesta); 60,2 mii loc. (2001). Ind. alim., constr. de mașini, chimică (îngrășăminte), textilă și alim. Muzeu Național Feroviar. Stațiune balneoclimaterică. Centru turistic. Biserica San Ciro și palat regal (1738). Distrus în mare parte de erupția Vezuviului din 1631.

PORT LOUIS [po:t lúïs], capitala statului Mauritius, situată în NV ins. Mauritius, la poalele vulcanului Peter Both (826 m); 144,3 mii loc. (2000). Pr. centru politic, economic și cultural al țării. Port la Oc. Indian (a fost pr. punct de escală între Europa și Asia până la deschiderea Canalului Suez). Aeroporturile Plaisance și Plaines des Roches. Rafinărie de petrol. Șantier naval. Fabrici de îngrășăminte chimice, de zahăr, țigarete, rom, de prelucr. a cafelei și a aloei. Universitate (1965). Muzeu de istorie naturală (1880); Muzeu de artă. Citadelă (1838); catedrala romano-catolică Saint Louis (sec. 19) și catedrala anglicană Saint James (sec. 19). Fundat în 1735 (ca loc de escală pentru vasele care ocoleau Capul Bunei Speranțe) de guvernatorul francez Mahé de la Bourdonnais, care i-a atribuit numele lui Ludovic al XV-lea (Louis), a devenit (1810) centru ad-tiv al coloniei britanice Mauritius, iar din 1968 capitala statului independent Mauritius.

PUFNĂ s. v. vulcan noroios.

punct fierbinte, (engl.= hot spot) zonă limitată din supr. scoarței care se remarcă printr-un flux termic ridicat. Aceasta ar corespunde unor grabene sub care, în păturile adânci ale litosferei, se formează magmă, de unde apoi se ridică spre supr. dând naștere vulcanilor. Sin. hot-spot (engl.), zonă fierbinte. V. și flux termic.

PUZZOLANĂ s.f. (Geol.) Tuf format din sedimentarea cenușii vulcanice, rezistent la apa de mare. [Pron. pu-țo-. / < it. puzzolana, cf. Puzzoli – vulcan în Italia].

QUETZALTENANGO, oraș în SV Guatemalei, situat la poalele vulcanului Santa Maria, la 2.377 m alt.; 103,6 mii loc. (1995). Centru comercial. Ind. textilă, a încălțămintei și alim. Distrus în mare parte de erupția vulcanului din 1902.

QUITO [kíto], capitala statului Ecuador, situată în m-ții Anzi, la poalele vulcanului Pichincha, la 2.800-2.850 m alt., la S de ecuatorul Pământului, pe șoseaua panamericană; 1,5 mil. loc. (1997). Nod de comunicații. Aeroportul Sucré. Pr. centru politic, economic, comercial, cultural-științific și turistic. Ind. de prelucr. a metalelor, cimentului, cauciucului, de prelucr. a lemnului, chimico-farmaceutică, a pielăriei și încălțămintei, hârtiei, textilă și alim. Producție de aur și argint. Produse de artizanat. Două universități (1586 și 1946); Institutul Politehnic (1869); Academia Națională (1875). Observator astronomic (1864). Muzee de Antropologie (1925), de Artă și Istorie colonială (1930), de Arheologie și Etnologie (1950). Mănăstirea San Francisco (1534); biserica iezuiților (sec. 17), cu fațada barocă; Palatul Guvernului; Monumentul Ecuatorului Pământului. Oraș precolumbian (așezarea indienilor quitu), înglobat. în Imp. Incaș (1470), apoi cucerit de spanioli (1533). La 6 dec. 1534, Sebastián de Belalcázar, locotenentul conchistadorului Francisco Pizzaro, i-a atribuit numele San Francisco del Guito, declarându-l cabildo (municipiu guvernamental). Scenă a revoltei pentru independență (1809) și a bătăliei victorioase din 24 mai 1822 (sub comanda generalului Antonio José de Sucré), când a obținut independența. Capitala rep. Ecuador din mai 1830. A suferit de pe urma mai multor cutremure (1660, 1666, 1797, 1868, 1987). În 1990, centrul istoric al orașului Q. a fost inclus pe lista monumentelor UNESCO și declarat patrimoniu al umanității.

RABAUL, oraș în Papua Noua Guinee, în ins. Noua Britanie din arh. Bismarck, situat în pen. Gazelle, la G. Blanche, dominat de vulcanii Matupi (sau Mount Tavurvur) și Vulcan; 3,8 mii loc. (2000). Producție de copra și ulei de cocos. Port pentru exportul de copra, nuci de cocos, cafea, cacao. Fundat de germani (1910) a devenit capitala teritoriului Noua Guinee în 1921. Distrus în mare parte de erupțiile vulcanilor în anii 1937, 1941 și 1944. Ocupat de japonezi la 23 ian. 1942, R. a devenit bază aeronavală japoneză, distrusă de aviația americană (1945).

RIOBAMBA, oraș în partea centrală a Ecuadorului, situat în m-ții Anzi, la 2.782 m alt., pe valea Riobamba, la 177 km S de Quito, la 32 km SE de vulcanul Chimborazo; 124,4 mii loc. (2001); centrul ad-tiv al provinciei Chimborazo. Ind. mat. de constr. (ciment), textilă (covoare), ceramicii, încălțămintei și alim. Piață agricolă. Institut Politehnic (1969). Dioceză romano-catolică (din 1863). Veche așezare inca, lângă care (c. 19 km S de R.), s-au stabilit (în 1534) spanioli întemeind localit. Cajabamba. În 1797, după ce au omorât mulți localnici, spaniolii s-au mutat în zona actuală a orașului, fondând R. La R. s-au desfășurat lucrările unui congres constituțional (1830) care a proclamat existența Republicii Ecuador.

RUIZ, Nevado del ~, vulcan activ în Cordillera Central (m-ții Anzi), în V Columbiei; la 130 km V de Bogotá< 5.400 m alt. Erupții violente în anii 1595 și 1844 (1.000 victime) și catastrofală la 13 nov. 1985 (c. 25.000 victime).

SABINIO, vulcan stins în partea central-estică a Africii, situat în m-ții Virunga, la NE de lacul Kivu, la granița dintre R.D. Congo, Uganda și Rwanda; alt.: 3.505 m. Este inclus în Parcul Național Virunga.

SAINT HELENS [sənt hélinz], vulcan activ în NV Americii de Nord, în m-ții Cascadelor, în SV statului Washington (S.U.A.), la 72 km NE de Portland (Oregon). Alt. max.: 2.550 m. Numit „Fuji” al Americii. A avut erupții frecvente în perioada 1831-1857, reîncepând să erupă în mart. 1980, culminând cu explozia violentă din 18 mai 1980. Declarat monument național în 1982 (c. 44,6 mii ha).

SAINT-PIERRE [sẽpié:r], oraș și port în ins. omonimă (NV Oc. Atlantic), centrul ad-tiv al Colectivității teritoriale franceze Saint-Pierre și Miquelon; 5,6 mii loc. (1999). Mare port de pescuit. Bază pentru flotilele baleniere. Turism. Fundat în 1635 de coloniști francezi. Erupția vulcanului Montagne Pelée din 1902 a distrus orașul, ucigând aproape 30.000 de oameni.

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km²; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km²); celelalte 7 ins. (în total 44 km²) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.

SALȚĂ², salțe, s. f. Vulcan noroios. – Din it. salsa.

SALȚĂ s. v. vulcan noroios.

SALȚĂ ~e f. Vulcan care erupe cu mase noroioase. /< it. salsa

SALȚĂ s. f. erupție de noroi, cu emanații de gaze, în unele regiuni petrolifere sau gazifere; vulcan noroios. (< it. salsa)

salță (sos, vulcan) s. f., g.-d. art. salței; pl. salțe

SAN MIGUEL, oraș în ESE Rep. El Salvador, situat pe Rio Grande de San Miguel, la poalele E ale vulcanului San Miguel (2.130 m alt.), la 120 km ESE de San Salvador; centrul ad-tiv al departamentului omonim; 159,7 mii loc. (2000). Expl. de aur și argint. Centru comercial, Piață agricolă (porumb, bumbac, cafea, legume). Ind. chimico-farmaceutică, textilă, de prelucr. a maselor plastice, a bumbacului și a produselor agricole; produse din piele. Catedrală în stil colonial (sec. 18). Fundat în 1530 de spanioli. Distrus de un cutremur în 1917. Vulcanul San Miguel a erupt ultima oară în 1976.

SAN SALVADOR, cap. Rep. El Salvador, situată în partea central-vestică a țării, pe Rio Ace Chaute, la 11 km V de vulcanul San Salvador, la 32 km de țărmul Oc. Pacific; 485,8 mii loc. (2001). Nod feroviar și rutier pe șoseaua panamericană. Aeroportul Comalpa (1970). Pr. centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural-științific, și turistic al țării. Ind. chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului, textilă (țesături), a confecțiilor, pielăriei și încălțămintei, cosmeticii, mat. de constr. (ciment) și alim. (zahăr, bere, lichior, țigarete, brânzeturi). Două universități (cea mai veche din 1841). Observator astronomic. Bibliotecă națională. Muzeu național al științelor și industriei (1883); Muzeu național (1940). Grădină botanică. Catedrală (sec. 19). Palat național (1907-1920). Fundat în 1525 de către conchistadorul spaniol Pedro de Alvarado în apropiere de Suchitito și mutat în 1528 pe locul actual (32 km SV de vatra inițială) de către conchistadorul Don Jorje de Alvarado (fratele fondatorului). Declarat oraș în 1546, a devenit cap. statului independent El Salvador în 1821, apoi a Federației Provinciilor Unite ale Americii (1831-1838) și a Rep. El Salvador (din 1841). Ruinat adesea de erupțiile vulcanului San Salvador (1.960 m alt., craterul are 1.000 m ad.) a cărei ultimă manifestare a avut loc în 1917. Distrus aproape în întregime de cutremurele din 1854, 1873, 1917 și 1986. La 19 km E de oraș se află lacul Ilopango, cu stațiunea balneară estivală omonimă.

SANTA ANA 1. Oraș în V Rep. El Salvador, situat la 56 km NV de San Salvador, la 32 km E de granița cu Guatelama și la 16 km N de vulcanul Santa Ana (2.365 m alt.); centrul ad-tiv al departamentului omonim; 164,5 mii loc. (2000), al doilea oraș ca mărime al țării. Nod rutier pe șoseaua panamericană. Centru comercial pentru cafea și trestie de zahăr. Ind. de prelucr. a lemnului (mobilă), cafelei, textilă, pielăriei și încălțămintei, alim. (zahăr, băuturi alcoolice). Turism. Universitate. Teatru Național. Catedrală gotică. Biserica El Calvario, în stil colonial. Cunoscut cu numele Santa Ana după 1708. 2. Oraș în VSV S.U.A. (California), situat pe râul omonim, la poalele m-ților Santa Ana, la 53 km SE de Los Angeles; 337,9 mii loc. (2000). Constr. de avioane și de componente electronice. Ind. chimică și de prelucr. a cauciucului. Producție de fibre de sticlă, de articole sportive și de radiouri. Centru comercial. Muzeu de istorie. Muzeu în aer liber cu colecții de avioane vechi. Fundat în 1869.

SCORIE, scorii, s. f. 1. Zgură. 2. Strat de oxid negru format la suprafața unei piese de oțel încălzite la temperaturi înalte. 3. (În sintagma) Scorie vulcanică = material provenit din lava vulcanilor incomplet degazificată în contact cu apa. – Din fr. scorie, lat. scoria.

SICILIA 1. Ins. italiană în M. Mediterană, constituind una dintre cele 20 de reg. ale Italiei, despărțită de Pen. Italică prin str. Messina; 25,7 mii km². În NE se desfășoară Apeninii Sicilieni cu alt. max. de 3.323 m (vulcanul Etna). Vulcani noroioși și izv. termale. Câmpii litorale. Reg. cu seismicitate ridicată. Climă mediteraneană în N, cu nuanțe semiaride în S și cu precipitații neregulate. Cereale, citrice, migdali, măslini, viticultură (reg. Marsala). Legumicultură. Creșterea cornutelor mari și mici, a porcinelor. Expl. de petrol, gaze naturale, sulf. Orașe pr.: Palermo, Catania, Messina. S. reprezintă patria-mamă a Mafiei. Cartagenezii au întemeiat în S. cele dintâi colonii în prima jumătate a sec. 8 î. Hr., iar grecii în a doua jumătate a sec. 8 î. Hr., orașe-polis, ca Messana, Naxos, Siracuza, Himera, Gela, Acragas. În urma Primului Război Punic S., cu excepția Siracuzei, a fost transformată în prov. romană. Din sec. 5 s-a aflat în stăpânirea vandalilor, ostrogoților, bizantinilor (sec. 6-9), arabilor (sec. 9-11) și apoi a normanzilor, care încep cucerirea ei în c. 1061. În 1127 Roger II reușește să unifice stăpânirilor normande din S. și S Italiei și este recunoscut ca rege de către Papalitate (1130). La sfârșitul sec. 12, S. a devenit posesiune a împăraților germani, iar în 1282, în urma Vecerniilor siciliene, francezii au fost izgoniți și S. a devenit posesiune aragoneză. În 1442, regele Aragónului Alfons V (rege al Siciliei, sub numele de Alfons I, din 1416), a unit (până la 1457) S. cu Neapole. Între 1504 și 1860 (cu unele întreruperi), împreună cu Regatul Neapolelui, a făcut parte din Regatul Celor Două Sicilii, aflat sub dominația spaniolă. În urma Războiului de Succesiune la Tronul Spaniei (1701-1714), intră în posesia lui Victor-Amedeo de Savoia, iar în 1720, în urma păcii de la Haga, trece în stăpânirea Austriei, pentru ca prin Pacea de la Viena (1735) să revină, împreună cu Neapole, Bourbonilor spanioli. În 1816 este restaurat Regatul Celor Două Sicilii până în 1860, când, în urma acțiunii lui Garibaldi, este înglobată Regatului Sardiniei, parte componentă a Italiei unificate (din 1861). La 10 iul. 1943, trupele aliate au debarcat în S., începând eliberarea Italiei. Din 1948, re.g autonomă cu statut special. 2. Canalul Siciliei, str. în partea centrală a M. Mediterane, între coasta nordică a Africii (Tunisia) și Sicilia. Lățime max.: 148 km. Ad. max.: 1.305 m. Cunoscut și sub numele de Canalul Tunis.

SIERRA NEVADA 1. Masiv muntos în extremitatea de S a Spaniei, în Cordillera Betica, alcătuit din roci cristaline, dolomite și calcare, extins pe 150 km lungime și 41 km lățime; alt. max.: 3.478 m (vf. Mulhacén, cel mai înalt din Pen. Iberică). Relief variat, cu forme rotunjite și cu câteva vârfuri ascuțite de tip alpin. Mici ghețari și zăpezi persistente la peste 3.000 m alt. Expl. de pirite și mercur. 2. [sierə nəvædə] Lanț muntos în V S.U.A. cuprins între depr. internă a Californiei și pod. Marelui Bazin, orientat NV-SE, reprezentând un horst format din granodiorite, asimetric, ridicat, extins pe 692 km lungime și 80-140 km lățime. Versantul de V, abrupt, domină depr. internă a Californiei cu c. 1.500 m, cel de E, mai domol, coboară treptat spre Marele Bazin. Vârfurile sunt peneplenizate și păstrează urme ale glaciației cuaternare. Alt. max.: 4.418 m (vf. Whitney). Reprezintă o reg. de seismicitate ridicată, cu numeroase izv. termale și vulcani noroioși. Climă de tip mediteranean montan cu precipitații abundente iarna. Versantul de V este acoperit cu păduri de foioase și conifere, local arborete de sequoia, iar cel de E cu păduri rare de pin. Între c. 2.200 și 2.800 m se desfășoară pajiștile alpine, iar la peste 3.000 m alt. este domeniul zăpezilor persistente și al ghețarilor. În acest lanț muntos se găsesc numeroase cascade, lacuri, canioane adânci, pasuri (Sonora 2.935 m, Ebbetts 2.680 m, Carson 2.620 m, Donner 2.175 m ș.a.) și parcuri naționale (Yosemite, Sequoia, Kings Canyon). Zăcăminte de minereuri polimetalice. Descoperit în mart. 1772 de căpitanul Pedro Fages și explorat în 1874 de Josiah D. Whitney (1819-1896). Stațiuni ale sporturilor de iarnă.

solfatarian, stadiu terminal în activitatea unui vulcan în care sunt emise → solfatare. solifluxine, proces de curgere lentă a păturii superficiale de sol sau materialul dezagregat saturat cu apă, în timpul dezghețului, pe un substrat înghețat și o pantă cu înclinare mică. S. este specifică zonelor periglaciare. Var. soliflucțiune.

SOUFRIÈRE La ~, vulcan activ în ins. Saint Vincent (Antilele Mici), în statul Saint Vincent și Grenadines. Alt.: 1.234 m. Erupții violente în 1821, 1902 (a devastat 1/2 din supr. ins. și au murit peste 2.000 de oameni), 1971 și 1979 (a fost evacuată 2/3 din populația ins; a distrus 1/3 din plantațiile de bananieri).

strombolian, tip de activitate vulcanică la unele aparate de tip central, care emit exploziv, ritmic sau continuu lave bazaltice și andezitice, însoțite de gaze și vapori ce fragmentează lava și formează bombe și scorii incandescente; este lipsită de erupții de cenușă; este specifică vulcanului Stromboli din ins. Lipare.

SUBMARIN² ~ă (~i, ~e) 1) Care se află sub suprafața sau la fundul mării. Vulcan ~. 2) Care ține de mediul subacvatic; propriu acestui mediu. Navigație ~ă. Curenți ~i. /sub- + marin

SUBMARIN adj., s. 1. adj. (livr.) submers. (Vulcani ~.) 2. s. (MAR.) submersibil, (rar) submergibil.

subvulcan s. m. vulcan

TAAL, lac în Filipine, în SV ins. Luzon, la c. 50 km S de Manila; 243 km². Este situat într-o imensă caldeiră (30 km lungime) formată cu 500.000-100.000 de ani în urmă prin puternice erupții succesive. În partea centrală a lacului se află insula Vulcano, rezultată prin suprapunerea mai multor conuri vulcanice; în mijloc există un alt lac, de 2 km lungime. Pe ins. se află vulcanul Taal, care în decursul timpului a provocat numeroase victime omenești. În lac trăiesc diverse specii endemice de pești.

VENUS 1. (În mitologia romană) Străveche divinitate a frumuseții, a primăverii și a forțelor vegetative. Considerată mama eroului troian Eneas. Îi sunt consacrate mirtul și lebedele. Unele izvoare consideră că era fiica lui Iupiter și a Dionei, soția lui Vulcan și mama lui Cupidon. Asimilată mai târziu cu Afrodita. 2. Cea de a doua planetă a sistemului nostru solar, la o depărtare medie față de Soare de 108,14 mil. km. Cel mai strălucitor astru de pe Cer, după Soare și Lună. Când are strălucire maximă, V., prezentând faze analoge celor ale Lunii, mărimea sa stelară ajunge la -4, fiind vizibilă pe Cer chiar în plină zi. Diametrul: 12.102 km, masa de 48 • 10²³ kg. Rotație: 243.01 zile terestre; Se rotește în jurul axei sale în sens retrograd. Posedă o atmosferă densă, alcătuită din dioxid de carbon (c. 90%), azot (sub 5%), oxigen (c. 1%), vapori de apă (sub 1%), urme de oxid de carbon, gaze inerte, acid clorhidric și acid fluorhidric. Cu ajutorul sondelor spațiale s-a determinat că temperatura suprafeței este de 430-475°C, iar presiunea de c. 100 at. O dată la c. 18 luni, V. are o depărtare minimă față de Pământ. Explorarea planetei a început la 27 aug. 1962 o dată cu lansarea stației automate americane „Mariner 2”. La 12 și 16 nov. 1965, U.R.S.S. a trimis spre V. o pereche de stații, „Venus 2” și „Venus 3”. Stația „Mariner 5”, lansată la 14 iun. 1967, a indicat un câmp magnetic foarte slab. În ian. 1969 au fost lansate stațiile „Venus 5” și „Venus 6” care au efectuat (mai 1969) primele coborâri line pe V., transmițând date despre atmosfera planetei. Stația „Venus 8” lansată la 23 mart. 1972 a transmis (aug. 1972) date privind circulația curenților atmosferici, iar stațiile „Venus 9” și „Venus 10”, lansate în iun. 1972, au devenit primii sateliți artificiali ai planetei, modulele lor de explorare transmițând primele fotografii de la solul acesteia. Ulterior (1991, 1993) au fost lansate sondele americane „Magellan”. Se mai numește Luceafărul sau Steaua ciobanului.

VEZUVIAN s.n. Silicat natural de aluminiu, calciu, fier și magneziu. [Pron. -vi-an. / < germ. Vesuvian, cf. Vezuviu – vulcan în Italia].

Vulcan = Vulcanus.

VULCAN ~i m. Ridicătură în formă de munte, cu un crater în vârf, prin care erup periodic flăcări, vapori, lavă. ◊ ~ activ vulcan care continuă să erupă. ~ stins vulcan care a încetat să erupă. 2) Situație în care în orice moment poate porni o primejdie; circumstanță periculoasă. ◊ A sta pe un ~ a fi urmărit în permanență de un pericol. /<it. vulcano, germ. Vulkan, fr. volcan

VULCAN s.m. Ridicătură muntoasă de formă conică, avînd o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă etc. ♦ (Fig.) Loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. [< lat. vulcanus < Vulcanus – zeul focului la romani. Cf. it. vulcano, fr. volcan].

vulcan s. m., pl. vulcani

VULCAN s. m. 1. ridicătură de formă conică, cu o deschizătură largă în centru prin care pot ieși la suprafață gaze, lavă, cenușă. 2. (fig.) loc de unde poate porni o acțiune primejdioasă. 3. (fig.) om cu un temperament vulcanic (2). (< it. vulcano, germ. Vulkan)

VULCAN, vulcani, s. m. 1. Ridicătură muntoasă de formă conică, formată prin erupția la suprafața solului a lavei și a unor produse magmatice, având în centru o deschizătură largă. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenințat de o primejdie, de un pericol gata oricând să se dezlănțuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o acțiune primejdioasă; stare de lucruri periculoasă sau amenințătoare; pericol iminent. 2. (În sintagma) Vulcan noroios = ridicătură conică formată prin erupția la suprafața solului a unor gaze care antrenează apă și nămol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.

Vulcan, zeu al focului teluric și veche divinitate italică în mitologia romană, identificat în mitologia greacă cu Hefaistos.

VULCANIC, -Ă adj. 1. format prin acțiunea vulcanilor; efuziv. 2. (fig.) impetuos, nestăpânit, năvalnic, violent, ardent. (< it. vulcanico, fr. volcanique)

VULCANIC, -Ă adj. 1. Format prin acțiunea vulcanilor. 2. (Fig.) Impetuos, nestăpînit, năvalnic. [Cf. it. vulcanico, fr. volcanique].

VULCANIC, -Ă, vulcanici, -ce, adj. 1. Format prin acțiunea vulcanilor, de vulcan. 2. Fig. Impetuos, nestăpânit, năvalnic; aprins. – Din it. vulcanico, fr. volcanique.

VULCANIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de vulcani; propriu vulcanilor. erupție ~că. 2) Care este format prin acțiunea vulcanilor; realizat ca urmare a erupției vulcanilor; plutonic. Cenușă ~că. 3) care nu poate fi stăvilit; cu manifestări violente; năvalnic; impetuos. /<it. vulcanico, fr. volcanique

vulcani noroioși (pl.), (engl.= mud volcano) produse ale emanațiilor de gaze, în general din zăcăminte de petrol sub presiune, care traversând rocile pelitice le îmbibă cu apă de zăcământ. Prin revărsarea noroiului la supr. solului sunt generate forme conice asemănătoare celor vulcanice, în centrul cărora se află „craterul”; înălțimea conului variază între 1 și 8 m, iar diametrul „craterului” are câțiva cm sau dm. V.n. nu sunt legați de o activitate vulcanică propriuzisă, deși pot fi uneori întâlniți în reg. vulcanice active (ex.: Rotorrua din Noua Zeelandă). V.n. se întâlnesc în reg. cu zăcăminte de petrol degradate, aflate aproape de supr. În România, v.n. se cunosc în zona Berca-Arbănași (Valea Buzăului) și la Hășag (jud. Sibiu). Sin. gloduri, ochiuri, pâcle, bolboroase, zalțe. (V.M.)

VULCANISM s. n. 1. Totalitatea proceselor geologice legate de erupțiile vulcanice (1). 2. Fig. Însușirea de a fi vulcanic (2); impetuozitate. – Din fr. volcanisme (după vulcan).

VULCAN NOROIOS s. (GEOL.) pâclă, pufnă, salță.

zalțe, → vulcan noroios.

ZIGOFILACÉE (< lat.) s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate dialipetale (arbori, arbuști, semiarbuști și ierburi) (Zygophyllaceae). Cuprinde c. 500 de specii răspândite în reg. tropicale și subtropicale ale Globului. În România apar speciile colții babei (Tribulus terrestris) și, cu totul izolat, în jurul vulcanilor noroioși de la Păcie, gărdurarița (Nitraria schoberi).

zitan s. (cuv. germ.) ◊ „Imitând în condiții de laborator procesele din interiorul unui vulcan, experți vest-germani au obținut o «piatră sintetică» ale cărei proprietăți o recomandă pentru a fi folosită în construcții. Datorită structurii sale poroase, piatra sintetică – denumită «zitan» – este de cinci ori mai ușoară decât betonul armat, dar este solidă și rezistă bine la umiditate.” Sc. 23 II 77 p. 5

ZVÂRLI, zvârl, vb. IV. (În concurență cu azvârli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă). ♦ A da la o parte, a lepăda un lucru (ne folositor sau vătămător). ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsii lăuntrice). Vulcanul zvârle lavă. 2. A risipi, a împrăștia. ♦ Fig. A cheltui bani fără socoteală. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avânt. ♦ A se arunca, a sări. Se zvârle pe cal. – Cf. scr. vrljiti, bg. hvărljam.

ZVÎRLI, zvîrl, vb. IV. (În concurență cu azvîrli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o mișcare bruscă). ♦ A da la o parte, a lepăda (un lucru nefolositor sau vătămător). Zvîrle pistolul acela că mi-e frică de el (NEGRUZZI). ♦ A proiecta în afară (ca urmare a unei impulsiuni lăuntrice). Vulcanul zvîrle lavă. 2. A risipi, a împrăștia. ♦ Fig. A cheltui bani nebunește, fără socoteală. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l face să plece etc.) 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaș. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avînt. ♦ A se arunca într-un loc (mai ridicat), sărind cu îndemînare. Se zvîrle pe cal. – Comp. bg. hvărlja, sb. vrljiti.