struni [At: DDRF / V: (rar) ~na / Pzi: ~nesc / E: strună¹] 1 vt (Asr; c. i. strunele) A întinde (pentru a acorda). 2 vt (Pex; c. i. strunele unui instrument muzical sau, pex, însuși instrumentul) A acorda (2). 3 vt (C. i. obiecte) A lega strâns (întinzând bine sfoara, cureaua etc.) cu care se leagă. 4 vt (Rar; c. i. arcul) A încorda. 5 vt (C. i. Calul înșeuat sau înhămat) A conduce sau a stăpâni cu ajutorul frâului Si: a înfrâna. 6 vt (Pex) A liniști. 7 vt (Rar; c. i. frâul, hamul etc. sau, pex, gura calului înșeuat sau înhămat) A trage sau a ține strâns, pentru a conduce sau a stăpâni calul. 8 vt (Fig; c. i. oameni) A controla de aproape sau cu severitate comportarea cuiva. 9 vt (Fig; c. i. oameni) A supune unei discipline severe. 10 vt (Fig; c. i. oameni) A trata cu asprime. 11 vt (Pex; rar) A disciplina (1) Si: a înfrâna, a ține din scurt, a ține în frâu, a ține în strună. 12 vt (Asr; c. i. manifestări ale oamenilor) A stăpâni. 13 vt (Rar; îe) A-și ~ limba A stăpâni. 14 vr (Reg) A se stăpâni. 15 vt (Rar; fig) A încorda. 16 vt (C. i. struna¹) A întinde învârtind pana¹. 17 vt (Mol; c. i. partea dinainte și cea dinapoi a carului care nu are cruci sau, pex, c. i. carul) A lega cu o strună¹.

STRUNI, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A stăpîni (un cal) din frîu, a ține strîns, a nu lăsa să se abată de la direcția voită. Își struniră caii și porniră mai repede prin nouri de colb. SADOVEANU, O. I 122. Fiul craiului nemaiputînd struni calul... se întoarnă. CREANGĂ, P. 185. Strunește bine gura iepei și fii cuminte! ALECSANDRI, T. II 98. ◊ Fig. Cu ochii lui mici, struniți către tîmple, se uita țintă la învățăcelul său. SADOVEANU, M. C. 110. ♦ Fig. (Cu privire la oameni) A stăpîni, a domina, a înfrîna; a ține din scurt. Numai răutăți făcea, că n-avea cine-l struni. SADOVEANU, P. M. 69. Voi priveghea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă. CREANGĂ, P. 4. 2. A întinde strunele unui instrument muzical, a acorda, a înstruna; p. ext. (rar) a cînta. Căci meșterul Boian... voia cuiva Un cîntec să-i strunească. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 4/1. 3. A lega strîns (trăgînd bine de sfoara care leagă). Legătura dintre proțap sau tînjală și sanie strunește proțapul cu vîrful... prin gînjuri de lemn sau funii. PAMFILE, I. C. 155. – Variantă: struna (PĂSCULESCU, L. P. 62) vb. I.

A STRUNI ~esc tranz. 1) (caii) A stăpâni cu ajutorul frâului; a înfrâna; a domoli. ◊ A-și ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorită prin întinderea sau slăbirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, întinzând bine firele (ca struna). /Din strună

strunì v. Mold. 1. a înstruna; 2 a strânge frâul: a struni calul CR.; 3. fig. a înfrâna; 4. a lega țeapăn carul. [V. strună].

struna v vz struni

STRUNA vb. I v. struni.

strunèsc v. tr. (vsl. struniti, a pune strune). Înstrunez, pun struna, strîng frîu: a struni calu. Fig. Înfrînez, nu las în voĭe: poporu trebuĭe strunit. – Și -ez.

struni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunesc, 3 sg. strunește, imperf. 1 struneam; conj. prez. 1 sg. să strunesc, 3 să strunească

struni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunesc, imperf. 3 sg. strunea; conj. prez. 3 să strunească

struni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunesc, imperf. 3 sg. strunea; conj. prez. 3 sg. și pl. strunească

STRUNI vb. v. acorda, birui, înfrâna, înfrânge, înstruna, învinge, stăpâni.

STRUNI vb. 1. v. încorda. 2. a domoli, a înfrâna, a liniști. (A ~ un cal.) 3. a înfrâna, a reține, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici!)

STRUNI vb. 1. a încorda, a înstruna, a întinde. (A ~ arcul.) 2. a domoli, a înfrîna, a liniști. (A ~ un cal.) 3. a înfrîna, a reține, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sînt prea zburdalnici!)

struni vb. v. ACORDA. BIRUI. ÎNFRÎNA. ÎNFRÎNGE. ÎNSTRUNA. ÎNVINGE. STĂPÎNI.

A struni ≠ a dezacorda