spusă [At: PSALT. 31 / V: (asr) spus (Pl: ~suri) / Pl: ~se / E: spune] 1 (Rar) Indicație. 2 Ceea ce e exprimat prin viu grai Si: zisă, (îvr) spusăciune, spusătură. 3 (Pex) Cuvinte. 4 Pronunțare. 5-6 Spunere (5, 7). 7 (Îvp; pfm) Afirmație (3). 8 (Înv; pfm; pex) Povestire. 9 (Reg) Pâră.

SPUSĂ, spuse, s. f. (La sg. și la pl. cu aceeași valoare) Ceea ce s-a spus, zisă; vorbă. Despre viața de la seminar, Creangă n-ar fi avut, după spusele unora, amintiri bune. CĂLINESCU, I. C. 69. Fără să-i fi arătat nimene anume, cunoscu, numai după spuse, în răsărit, Pietrele Doamnei și Rarăul. SADOVEANU, B. 154. Și de aceea spusa voastră era sîntă și frumoasă, Căci de minți era gîndită, căci din inimi era scoasă, Inimi mari, tinere încă, deși voi sînteți bătrîni. EMINESCU, O. I 35.

SPUSĂ ~e f. Ceea ce a fost spus; zisă. ◊ După ~ele cuiva după cum a zis cineva. Din ~ele cuiva din vorbele cuiva. Din (sau după) ~e din ceea ce se vorbește; din auzite. /v. a spune

spusă f. ceva spus, cuvânt: spusa noastră era sfântă și frumoasă EM.

spúsă f., pl. e (d. spun). Vorbă spusă: spusa luĭ, spusele luĭ.

spus sn vz spusă

spusă s. f., g.-d. art. spusei; pl. spuse

spusă s. f., g.-d. art. spusei; pl. spuse

spusă s. f., g.-d. art. spusei; pl. spuse

SPUSĂ s. v. afirmație.

SPUSĂ s. afirmație, cuvînt, declarație, mărturisire, relatare, vorbă, zisă, (livr.) aserțiune, propoziție, (astăzi rar) parolă, (înv.) voroavă, (fig.) gură. (Nu te lua după ~ lui.)

Spus ≠ nespus

ET SEMEL EMISSUM VOLAT IRREVOCABILE VERBUM (lat.) un cuvânt o dată spus zboară fără să-l mai poți aduce înapoi – Horațiu, „Epistulae”, 1, 6, 31.

HORRIBILE DICTU (ET AUDITU) (lat.) groaznic de spus (și de auzit) – Introducere în atmosferă în vederea relatării unor fapte grave. Are, în egală măsură, un sens ironic.

MIRABILE DICTU (VISU) (lat.) e minunat de spus (de văzut) – Un spectacol (o întâmplare) mirabile dictu (visu).

NULLUM EST IAM DICTUM, QUOD NON SIT DICTUM PRIUS (lat.) nu s-a spus nimic care să nu fi fost spus mai înainte – Terențiu, „Eunuchus”, Prolog, 41. Ineditul și originalitatea sunt întotdeauna relative.

Mirabile dictu (lat. „Admirabil de spus”) și Mirabile visu („Admirabil de văzut”) – locuțiuni care se folosesc atît în sensul lor pozitiv cît și prin antifrază (sens contrar). Se poate spune, de exemplu, despre o reprezentație slabă: a fost un spectacol mirabile visu! FOL.

Nullum est iam dictum, quod non sit dictum prius (lat. „Nu este nici un cuvînt care să nu fi fost spus mai înainte”) – Terențiu, în prologul comediei Eunuchus (41). Fraza se referă desigur la faptul că Terențiu a spus și el după alții, prelucrînd această piesă după două comedii grecești ale lui Menandru: Lingușitorul și Eunucul, care la rîndul lor au fost compuse după un autor necunoscut – și așa mai departe. Comedia Eunuchus a fost tradusă în românește de George Coșbuc, sub titlul Parmeno, unul dintre personajele principale ale piesei. Expresia lui Terențiu, care amintește de Nil novi sub sole (vezi: Nimic nou sub soare), mai apare uneori și sub forma: Nihil est iam dictum... etc. Voltaire, la rîndul lui, spunea: Presque tout est imitation (Aproape totul e imitație).