sedițiune sf [At: CALENDAR (1861) 155/11 / P: ~ți-u~ / V: (înv) sediție / Pl: ~ni / E: fr sédition] (Liv) Revoltă (1).

SEDIȚIUNE, sedițiuni, s. f. (Rar) Răzvrătire, revoltă, răscoală.

SEDIȚIUNE s.f. (Liv.) Revoltă, răzvrătire, răscoală. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. sédition, lat. seditio].

SEDIȚIUNE s. f. revoltă, răzvrătire, răscoală. (< fr. sédition, lat. seditio)

SEDIȚIUNE ~i f. livr. Acțiune violentă împotriva unei nedreptăți; răzvrătire; revoltă; rebeliune; răscoală. /<fr. sédition

sedițiune f. răscoală populară, revoltă încontra puterii stabilite.

*sedițiúne f. (lat, sed-ilio, -itionis, d. sed-, la o parte, și ire, itum, a merge, V. suĭ). Răscoală, revoltă: sedițiunile fură numeroase la Bizanțiŭ.

sediție sf vz sedițiune

sedițiune (livr.) (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiunii; pl. sedițiuni

sedițiune (livr.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. sedițiunii; pl. sedițiuni

sedițiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. sedițiunii; pl. sedițiuni

SEDIȚIUNE s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

sedițiune s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE. REBELIUNE. REVOLTĂ.