PUICUȚĂ, puicuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță.

puicuță sf [At: ALECSANDRI, POEZII, 573 / Pl: ~țe / E: puică + -uță] (Pop) 1-6 (Șhp) Puică (1-2,10) (mică) Si: puiculiță (1-6), (reg) puichiță (1-6), puiculea (1-6), puiculeană (1-6). 7-8 (Rar; dep; șhp) Puică (11) (mică) Si: puiculiță (7-8). 9-10 (Buc; lpl; șhp) Puică (15) (măruntă). 11 (Reg; lpl) Specie de cartofi lunguieți.

PUICUȚĂ, puicuțe, s. f. Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță.

PUICUȚĂ, puicuțe, s. f. Diminutiv al lui puică. 1. v. puică (1). 2. v. puică (2). Alelei, puicuța mea! De m-aș mai vedea acasă, Mire eu și tu mireasă! COȘBUC, P. I 130. Pălăria-i de mătasă, De puicuța mea aleasă! HODOȘ, P. P. 51.

puicuță (pop.) s. f., g.-d. art. puicuței; pl. puicuțe

puicuță (pop.) s. f., g.-d. art. puicuței; pl. puicuțe

puicuță s. f., g.-d. art. puicuței; pl. puicuțe

PUICUȚĂ s. puiculiță. (~ de găină.)

PUICUȚĂ s. puiculiță. (~ de găină.)

puicuță, puicuțe, s.f. 1. (pop.) pui de sex feminin; puică mică. 2. (pop.) iubită, iubițea, iubițică. 3. (pop.; deprec.) cocotă, prostituată. 4. (reg.; la pl.) boabele de porumb rămase neînflorite după ce s-au făcut floricelele; puichițe. 5. specie de cartofi lunguieți.

puicuță, puicuțe s. f. (dim.) 1. fată tânără. 2. homosexual pasiv.