PEGAS, pegași, s. m. 1. (În mitologia greacă) Cal miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pegas] – Din fr. pégase.

pegas sm [At: NEGULICI / V: (înv) ~az / A și: pegas / Pl: ~ași / E: fr pégase] 1 (Mit) Cal năzdrăvan cu aripi. 2 (Fig) Inspirație poetică. 3 (Art) Constelație din emisfera boreală situată între constelațiile Peștii și Delfinul și formată din patru stele strălucitoare dispuse în pătrat Si: (reg) puțul, toaca. 4 Pește care trăiește în Oceanul Indian și care are înotătoarele ca aripile liliacului (Pegasus draco). corectat(ă)

PEGAS, pegași, s. m. 1. Cal năzdrăvan cu aripi, din mitologia greacă; fig. inspirație poetică. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [Acc. și: pegas] – Din fr. pégase.

PEGAS s. m. 1. Cal năzdrăvan cu aripi din mitologia greacă; (azi fig.) simbol al inspirației poeților. Pegasul meu, așterne-te la drum. Lovește vajnic cu copita-n noapte, Să scapere scîntei din ea ca stelele! BENIUC, V. 39. 2. Specie de pește care trăiește în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de aripi, asemănătoare cu ale liliacului. 3. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală.

PEGAS s.m. 1. (Mit.) Cal înaripat; (fig.) simbol al inspirației poeților. ◊ A încăleca pe pegas = a face versuri. 2. Specie de pește din Oceanul Indian cu înotătoarele în forma unor aripi. 3. Numele unei constelații din emisfera boreală. [< fr. pégase, cf. Pegas – cal înaripat care a deschis cu o lovitură de picior izvorul muzelor de pe Helicon].

PEGAS s. m. 1. (mit.) cal înaripat; (fig.) inspirație poetică. 2. specie de pește din Oc. Indian cu înotătoarele în forma unor aripi. (< fr. pégase)

PEGAS¹ ~și m. 1) (în mitologia greacă) Ființă imaginară cu aspect de cal cu aripi. 2) fig. Simbol al inspirației poetice. /<fr. pégase

PEGAS² m. astr. Constelație din emisfera nordică a cerului. /<fr. pégase

Pegas m. Mit. cal înaripat care, dintró lovitură de picior, făcu să țâșnească pe muntele Helicon fântâna Hipocrena, cea consacrată Muzelor: a încăleca pe Pegas, a face versuri.

pegaz sm vz pegas

!Pegas (cal mitologic; constelație) s. propriu m.

!pegas (pește) s. m., pl. pegași

pegas/pegas (cal mitologic, specie de pești) s. m., pl. pegași/pegași

Pegas/Pegas (constelație) s. propriu m.

Pegas (mit., astron.) s. pr. m.

pegas (lit., zool.) s. m., pl. pegași

PEGAS s. (ASTRON.) (reg.) puțul (art.), toaca (art.).

PEGAS s. (ASTRON.) (reg.) puțul (art.), toaca (art.).

PEGAS 1. (În mitologia greacă) Car miraculos, înaripat, născut din sângele Meduzei ucise de Perseu. Dăruit de zeița Atena lui Belerofon, care, călare pe P., a ucis Himera; mai târziu a slujit, în Olimp, zeilor și muzelor. Lovind cu copita vârful muntelui Helikon, P. a făcut să țâșnească izvorul Hipokrene, din care își sorbeau poeții inspirația. Imaginea lui P. este simbolul inspirației poetice. 2. (Pegasus) Constelație din emisfera boreală, situată la N de constelația Vărsătorul. Se caracterizează prin patru stele strălucitoare (Markab, Scheat, Algenib, Andromeda sau Sirrah), dispuse în formă de pătrat.

Pegas – e numele vestitului cal înaripat din mitologie. Ajuns în Olimp, a intrat în slujba zeilor, dar îndeosebi era considerat calul muzelor. Legenda spune că Pegas a lovit cu copita o stîncă din muntele Helikon (Grecia) și pe loc a țișnit un izvor miraculos. Este vorba de fîntîna Hippocrene, de unde beau poeții ca să capete inspirație. Scriitorii moderni, în dorința de a urca mai lesne pe Parnas (vezi), se servesc de faimosul Pegas, căruia, împrumutîndu-i pe lîngă aripile legendare, aripile fanteziei lor, i-au atribuit rolul de purtător al inspirației poetice. Astfel: „Pegas” sau „a încăleca pe Pegas”, sau „a zbura pe Pegas” etc. au devenit expresii literare care înseamnă: a te lăsa în voia inspirației, a te înălța spre Parnas, spre culmile poeziei. „Odată cal! Cel din Parnas, ce zborul Și-l lua, azi nu-l întrece. Dar Pegasul E știrb, bătrîn – secat îi e izvorul Și de urzici e năpădit Parnasul…” (Pușkin, Căsuța din Colomna, strofa 8) „Cei mai mulți poeți își țin în grajd, în locul Pegasului, un dicționar de cuvinte” (Lucian Blaga, Aforisme). Schiller îl pomenește într-o renumită poezie satirică Pegassus im Joche (Pegas în jug, 1795): e vorba de un poet înfometat care vine la iarmarocul de vite să-și vîndă singura lui avere: calul muzelor. Dar Pegas, supus la probe grele, nu găsește nici un cumpărător. MIT.