magnetit sn [At: DLR / V: ~ă sf / E: fr magnétite] Minereu de fier de culoare neagră sau cenușie închisă din rocile eruptive, care atrage fierul Vz magnet.

MAGNETIT s. m. Minereu de fier de culoare neagră, feromagnetic, care conține mari cantități de fier sub formă de oxizi. – Variantă: magnetită s. f.

MAGNETIT s.m. Oxid natural de fier. [Var. magnetită s.f. / < fr. magnétite].

MAGNETIT s. n. oxid natural de fier, negru, cu proprietăți magnetice. (< fr. magnétite)

MAGNETIT n. Oxid natural de fier cu proprietăți magnetice. /<fr. magnétite^[1]

magnetită sf vz magnetit

MAGNETITĂ s.f. v. magnetit.

*magnetítă f., pl. e (d. magnet). Min. O peatră negricĭoasă cu luciŭ metalic (oxid natural de fer magnetic [Fe₂ O₃ FeO]) care are unele varietățĭ care-s magnețĭ.

magnetit s. n.

magnetit s. n.

magnetit s. n.^[1]

MAGNETÍT (MAGNETÍTĂ) (< fr. {i}) s. n. Oxid natural de fier cristalizat în sistem cubic, negru, metalic, magnetic; apare în cristale octoedrice sau în agregate grăunțoase și este unul dintre principalele minereuri de fier.

MAGNETÍT subst. Minereu de fier de culoare neagră, care se găsește în roci eruptive și care are proprietatea de a atrage fierul. V. m a g n e t. Din fr. magnétite.