lacheu sm [At: BELDIMAN, ap. GCR II, 244^v/2 / Pl: ~ei / E: fr laquais] 1 Valet îmbrăcat în livrea, în casele aristocratice Si: (înv) lacai. 2 (Fig) Persoană servilă, slugarnică. 3 (Fig) Persoană care se manifestă ca o unealtă a intereselor cuiva.

LACHEU, lachei, s. m. 1. (În societatea burghezo-moșierească) Servitor, fecior de casă, care poartă livrea. Bărbatul meu, principele, este abonat la cîteva ziare; nu le citește niciodată, le citesc lacheii. BOLINTINEANU, O. 443. 2. Fig. (Cu sens peiorativ) Persoană care se face unealta intereselor claselor stăpînitoare; slugoi. Colonialiștii și lacheii lor din Indochina recurg la diferite provocări. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2972.

LACHEU s.m. 1. Fecior, servitor îmbrăcat în livrea (în casele aristocrate feudale și burgheze). 2. (Fig.; peior.) Servitor, unealtă a intereselor cuiva (mai ales a claselor stăpînitoare). [< fr. laquais].

LACHEU s. m. 1. servitor îmbrăcat în livrea. 2. (fig.) om slugarnic, servil. (< fr. laquais)

LACHEU ~i m. 1) Servitor la curțile boierești; valet; fecior. 2) fig. Persoană josnică și servilă; slugoi. /<fr. laquais

lacheu m. servitor în livrea (= fr. laquai).

*lachéŭ m. (fr. laquais, d. sp. lacayo, lacheu). Servitor în livrea. Fig. Om servil: un ministru care se înconjurase de lacheĭ. V. fecĭor, cĭocoĭ.

lacheu s. m., art. lacheul; pl. lachei, art. lacheii

lacheu s. m., art. lacheul; pl. lachei, art. lacheii

lacheu s. m., art. lacheul; pl. lachei, art. lacheii

LACHEU s. v. slugoi.

LACHEU s. v. valet.

LACHEU s. fecior, valet, (rar) camerier, (înv., în Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.)

lacheu s. v. SLUGOI.

lacheu (lachei), s. m. – Valet. Fr. laquis, cf. it. lacchè, rus. lakej (Sanzewitsch 205).