înrăutățit, ~ă a [At: MINEUL (1776), 183 / P: ~ră-u~ / V: (înv) ~ăotățat, ~ăot~ / Pl: ~iți, ~e / E: înrăutăți] 1-2 Care a devenit (mai) rău.

ÎNRĂUTĂȚIT, -Ă, înrăutățiți, -te, adj. Care a devenit rău; răutăcios, înrăit. Un găinar înrăutățit. Fura de ici, fura de colo. SADOVEANU, O. VII 359. Nici un om înrăutățit nu e fericit. Omul rău suferă... și niciodată sufletul său pace n-are. BĂLCESCU, O. I 348. – Pronunțat: -ră-u-.

înrăutățit a. malițios: glumă înrăutățită a stăpânului OD.

înrăutățít, -ă adj. Malițios, răutăcĭos. Corupt, stricat.

înrăotăța v vz înrăutăți

înrăotățat, ~ă a vz înrăutățit

înrăotăți v vz înrăutăți

înrăutăți vtr [At: ISPIRESCU, U. 45 / P: ~ră-u~ / V: ~ăot~, (înv) ~ăotăța / Pzi: ~țesc / E: în- + răutate] 1-4 A (se) face (mai) rău Si: a (se) agrava.

ÎNRĂUTĂȚI, înrăutățesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să devină mai rău, a agrava. Crizele periodice de supraproducție înrăutățesc și mai mult situația clasei muncitoare. LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 7-8, 102. ◊ Refl. Muncitorii englezi cer sporirea salariilor și pornesc la lupta grevistă pentru a obține această revendicare pentru că nivelul lor de trai se înrăutățește necontenit. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2857. 2. (Rar) A face să devină rău, a înrăi. Sălbătăci și înrăutăți... taurul... pînă într-atît, încît nu se mai putea apropia nimeni de dînsul. ISPIRESCU, U. 45. – Pronunțat: -ră-u-.

A ÎNRĂUTĂȚI ~esc tranz. A face să se înrăutățească; a complica; a agrava; a înăspri. /în + răutate

A SE ÎNRĂUTĂȚI pers. 3 se ~ește intranz. (despre stări de lucruri, situații) A deveni mai rău, mai grav; a se complica; a se agrava; a se înăspri. /în + răutate

înrăutățì v. a (se) face răutăcios.

înrăutățésc v. tr. (d. răutate). Fac răŭ, răutăcĭos, malițios. Corup, stric: societatea amicilor luĭ l-a înrăutățit. – Vechĭ și răutățésc și răuțesc.

înrăutăți (a ~) (desp. -ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățesc, 3 sg. înrăutățește, imperf. 1 înrăutățeam; conj. prez. 1 sg. să înrăutățesc, 3 să înrăutățească

înrăutăți (a ~) (-ră-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățesc, imperf. 3 sg. înrăutățea; conj. prez. 3 să înrăutățească

înrăutăți vb. (sil. -ră-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăutățesc, imperf. 3 sg. înrăutățea; conj. prez. 3 sg. și pl. înrăutățească

ÎNRĂUTĂȚIT adj. agravat, (livr.) recrudescent, (fig.) deteriorat.

ÎNRĂUTĂȚIT adj. agravat, (livr.) recrudescent.

ÎNRĂUTĂȚI vb. 1. (fig.) a se strica, (fam. fig.) a se zbârli. (Vremea s-a ~.) 2. v. agrava. 3. a (se) agrava, a (se) îngreuia. (Situația infractorului s-a ~.) 4. (fig.) a se deteriora, a (se) înăspri. (Relațiile dintre ei s-au ~.)

ÎNRĂUTĂȚI vb. 1. (fig.) a se strica, (fam. fig.) a se zbîrli. (Vremea s-a ~.) 2. a (se) agrava, a (se) înrăi, (grecism înv.) a (se) prohorisi. (Boala i s-a ~.) 3. a (se) agrava, a (se) îngreuia. (Situația infractorului s-a ~.) 4. a (se) înăspri. (Relațiile dintre ei s-au ~.)

A (se) înrăutăți ≠ a (se) ameliora, a (se) îmbunătăți, a (se) remedia