împrejurare sf [At: MARCOVICI, D. 16 / V: (înv) ~egiu~ / Pl: ~rări / E: împrejura] 1 Cuprindere din toate părțile. 2 Învelire de jur-împrejur. 3 Încingere la brâu cu ceva. 4 (Înv) Împresurare. 5 (Înv) Împrejurime. 6 Situație în care se află cineva Si: circumstanță, întâmplare, ocazie. 7 (Îlav) După ~rări Potrivit situației. 8 (Îal) De la caz la caz. 9 (Înv) Asediu.

ÎMPREJURARE, împrejurări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva, circumstanță; întîmplare. Rog să fiu iertat, dacă aceste două împrejurări mi se par deosebit de ciudate. SADOVEANU, Z. C. 282. Ce-mprejurare Grabnică te face, Vlade, să mă chemi așa tîrziu? DAVILA, V. V. 151. Cum sînteți dumneavoastră bărbații! Vă pricepeți la împrejurările mari, și la ale mici vă pierdeți cumpătul și rostul. CARAGIALE, P. 118. Am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa, pentru împrejurări grele. CREANGĂ, P. 330. ◊ Loc. adv. După împrejurări = de la caz la caz, potrivit situației. Era unul dintr-acei oameni, din norocire rari, adevărați cameleoni ai societății care-și prefac sufletul și portul după vreme și împrejurări. NEGRUZZI, S. I 71. 2. (Învechit) Perimetru. În scurt, toată această mărime de zidire, a căriia împrejurarea este ca de 240 stînjini, este toată de marmură. GOLESCU, Î. 124.

ÎMPREJURARE ~ări f. Situație în care are loc un eveniment oarecare; circumstanță. O ~ nimerită. ◊ După ~ări în concordanță cu situația. [G.-D. împrejurării] /v. a împrejura

Împrejurare f. circumstanță: împrejurările vieții.

împrejuráre f., pl. ărĭ (d. împrejur). Circumstanță.

ÎMPREJURA, împrejur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.

împrejura [At: PSALT. (1651) ap. JAHRESBER III, 176 / V: (înv) ~egiu~ / Pzi: împrejur / E: împrejur] 1 vt (Îrg) A cuprinde din toate părțile Si: a împrejmui, a înconjura, a ocoli. 2-3 vtr (Îvp) A (se) înveli de jur-împrejur. 4-5 vtr A (se) încinge la brâu cu ceva.

ÎMPREJURA, împrejur, vb. I. Tranz. (Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.

ÎMPREJURA, împrejur, vb. I. Tranz. (Învechit) A înconjura, a cuprinde din toate părțile; a ocoli de jur împrejur. Intrînd nunta acasă, împrejură masa de trei ori. SEVASTOS, N. 219. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun, unde-l împrejiuraseră copiii, amețit, zăpăcit. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ (Rar) A lega de jur împrejur, a încinge. Oșlobanul ia atunci lemnele... descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură. CREANGĂ, A. 83.

A ÎMPREJURA împrejur tranz. 1) înv. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejmui; a împresura. 2) pop. A ocoli de jur împrejur. /Din împrejur

împrejurà v. 1. a înconjura; îl împrejuraseră copiii NEGR.; 2. a închide cu gard: a împrejurat locul. [Lat. PRAEGYRARE].

împrejuréz v. tr. Înconjor, împresor: a împrejura un loc cu gard, îl împrejurase copiiĭ, (fig.) greutățile.

împrejurare s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări

împrejurare s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări

împrejurare s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări

împrejura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. împrejur, 3 împrejură; conj. prez. 1 sg. să împrejur, 3 să împrejure

împrejura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împrejură

împrejura vb., ind. prez. 1 sg. împrejur, 3 sg. și pl. împrejură

ÎMPREJURARE s. v. circumferință, perimetru.

ÎMPREJURARE s. 1. v. situație. 2. circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) v. vremuri. 4. întâmplare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca...)

ÎMPREJURARE s. 1. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ poate acționa.) 2. circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) circumstanțe (pl.), conjunctură, timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ile erau foarte grele.) 4. întîmplare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca...)

împrejurare s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

ÎMPREJURA vb. v. împresura, încercui, încinge, înconjura, înfășura, învălui, ocoli, strânge.

MĂSURĂ ÎMPREJUR s. v. circumferință, perimetru.

împrejura vb. v. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCINGE. ÎNCONJURA. ÎNVĂLUI. OCOLI.

AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR (lat.) prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură – Cicero, „De amicitia”, 17, 64, Ennius, „Fragmenta scenica”, 296. În românește îi corespunde proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.