hașura vt [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr hachurer] A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc.

hașură sf [At: CADE / Pl: ~ri / E: fr hachure] 1-2 Fiecare dintre liniile (negre) paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen pentru a marca semitonurile pe o hartă sau umbrele pe un desen tehnic. 3 Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime și trasate la distanțe egale pe o porțiune de desen, pentru a da anumite indicații.

HAȘURA, hașurez, vb. I. Tranz. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un plan, dintr-un desen sau dintr-o hartă. Aveau harta ariei de lucru a stațiunii, cu comunele ce le deserveau și locurile de muncă ale tractoarelor, puternic hașurate cu roșu. MIHALE, O. 132.

HAȘURI s. f. pl. Grup de linii paralele sau întretăiate, la fel de groase și trasate la distanțe egale, care se folosesc convențional în desene, cu care se umbresc părți dintr-un desen sau dintr-o hartă etc.

HAȘURA vb. I. tr. A acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. [< fr. hachurer].

HAȘURI s.f.pl. Grup de linii negre paralele, egale ca grosime și trasate la distanțe egale, reprezentînd convențional relieful pe hărți sau secțiuni într-un desen tehnic etc. [Sg. hașură. / < fr. hachures].

HAȘURA vb. tr. a acoperi cu hașuri o porțiune dintr-un desen, dintr-o hartă. (< fr. hachurer)

HAȘURĂ s. f. fiecare dintre liniile paralele, egale ca grosime, ce reprezintă relieful pe hărți sau secțiuni într-un desen tehnic. (< fr. hachure)

A HAȘURA ~ez tranz. (desene tehnice, planuri, părți etc.) A acoperi cu hașuri. /Din hașură

HAȘURĂ ~i f. mai ales la pl. Fiecare dintre liniile paralele trase la distanțe egale pe o porțiune de desen, pe o hartă sau pe o gravură pentru a indica ceva în mod convențional (umbrele, semitonurile sau accidentele de teren, secțiuni pe desenele tehnice etc.). /<fr. hachure

*hașúră f., pl. ĭ (fr. hachure, d. hacher, a toca, a tăĭa ca tăĭețiĭ). Liniĭ multe și dese cu care în desemn se figurează umbrele și în topografie reliefu. V. topografie.

hașura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. hașurez, 3 hașurează; conj. prez. 1 sg. să hașurez, 3 să hașureze

hașură s. f., g.-d. art. hașurii; pl. hașuri

hașura (a ~) vb., ind. prez. 3 hașurează

hașură s. f., g.-d. art. hașurii; pl. hașuri

hașura vb., ind. prez. 1 sg. hașurez, 3 sg. și pl. hașurează

hașură s. f., g.-d. art. hașurii; pl. hașuri

hasură, hasuri, s.f. (reg.) rogojină.

HAȘÚRI (<fr.) s. f. pl. Linii paralele sau întretăiate cu ajutorul cărora se obțin semitonurile sau umbrele într-o gravură, într-un desen, sau se evidențiază secțiunile într-un desen tehnic. ♦ Sistem de linii folosite pentru reprezentarea reliefului pe hartă. Pantele mari de relief sunt redate prin h. rare și mai lungi. Regulile și metodele de realizare a hărților în h. au fost stabilite (1799) de germanul Johann Georg Lehmann.