GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

ghicitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 283 / Pl: ~i, ~oare / E: ghici + -itor] 1 smf (În superstiții) Persoană care ghicește (2) Si: (îvr) ghicitoreasă. 2 sf Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă metaforic un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora Si: ghicitură. 3 (Bot; reg) Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Măseaua-ciutei (Erythronium dens-canis).

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, s. m. și f. Persoană care exploatează credulitatea oamenilor, pretinzînd că știe să prezică viitorul. Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.

GHICITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care ghicește; om care practică ghicitul. /a ghici + suf. ~tor

ghicitor m. cel ce pretinde a ghici.

ghicitór, -oáre adj. și s. Vest. Care ghicește (de obiceĭ, Țigancele-s ghicitoare). – În est gî-.

ghicitor s. m., pl. ghicitori

ghicitor s. m., pl. ghicitori

ghicitor s. m., pl. ghicitori

GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.

GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.