FICȚIONALISM s. n. (Fil.) Concepție filosofică potrivit căreia oamenii folosesc categoriile ca și cum ar fi adevărate, deoarece ele se dovedesc utile în practică. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fictionalisme.

ficționalism sn [At: DN³ / P: ~ți-o~ / E: fr fictionnalisme] (Flz) Concepție idealist-subiectivă care afirmă că la baza cunoașterii stau doar simple presupuneri, simboluri, cărora nu li se pot găsi realități corespunzătoare în lumea materială, gândirea noastră lucrând numai cu ficțiuni.

FICȚIONALISM s. n. (Fil.) Concepție idealist-subiectivă după care cunoașterea se bazează pe ficțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. fictionalisme.

FICȚIONALISM s.n. Concepție idealist-subiectivă care afirmă că la baza cunoașterii stau doar simple presupuneri, simboluri, cărora nu li se pot găsi realități corespunzătoare în lumea materială, gîndirea noastră lucrînd numai cu ficțiuni. [Pron. -ți-o-. / < fr. fictionnalisme].

FICȚIONALISM s. n. concepție idealistă care afirmă că la baza cunoașterii stau doar simple simboluri, cărora nu li se pot găsi realități corespunzătoare în lumea materială, gândirea noastră lucrând numai cu ficțiuni. (< fr. fictionnalisme)

FICȚIONALISM n. Curent în filozofie, care afirmă că în procesul cunoașterii gândirea omului operează doar cu niște ficțiuni. [Sil. -ți-o-] /<fr. fictionnalisme

ficționalism (desp. -ți-o-) s. n.

ficționalism (-ți-o-) s. n.

ficționalism s. n. (sil. -ți-o-)

FICȚIONALÍSM (< germ., rus.) s. n. Concepție filozofică formulată de Hans Vaihinger în lucrarea „Filozofia lui ca și cum”, potrivit căreia oamenii întrebuințează „ca și cum”, de parcă ar fi adevărate, deoarece se dovedesc utile în practică, deși ele sunt ficțiuni sau convenții stabilite arbitrar.