CALAMITATE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru provocat de obicei de un fenomen natural, care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis.

CALAMITATE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis.

CALAMITATE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru care lovește un grup de oameni, o țară, un popor; flagel. Sosirea acestui domn în București a fost semnalul a mari calamități pentru țară! GHICA, S. A. 54.

CALAMITATE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru care lovește o colectivitate; flagel. – Fr. calamité (lat. lit. calamitas, -atis).

CALAMITATE s.f. Nenorocire mare, dezastru care lovește o colectivitate; flagel. [Pl. -tăți. / cf. fr. calamité, lat. calamitas].

CALAMITATE s. f. dezastru, catastrofă care lovește o colectivitate. (< fr. calamité, lat. calamitas)

CALAMITATE ~ăți f. Nenorocire mare, care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; dezastru; urgie; flagel; prăpăd. [G.-D. calamității] /<lat. calamitas, ~atis, fr. calamité

calamitate f. mare nenorocire publică: catastrofă, dezastru.

*calamitáte f. (lat. calamitas, -átis). Mare nenorocire, pacoste (ca epidemiile, războaĭele, foametea). V. dezastru.

CALAMITATE, calamități, s. f. Dezastru colectiv, catastrofă care afectează o întreagă țară, populația acesteia. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas.

CALAMITAT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.

CALAMITAT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – Din calamitate (derivat regresiv).

CALAMITAT, -Ă adj. (Liv.) Care a suferit de pe urma unei calamități naturale. [< calamita].

CALAMITAT, -Ă adj. care a suferit de pe urma unei calamități naturale. (< fr. calamité)

calamitat, -ă adj. Care a suferit de pe urma unei calamități naturale ◊ „S-a adus sămânță de porumb timpuriu [...] pentru a se face imediat reînsămânțarea suprafețelor calamitate.” Sc. 21 VI 63 p. 3. ◊ „Ca urmare a măsurilor întreprinse de organele sanitare a fost prevenită epidemia în zonele calamitate.” R.l. 23 IV 79 p. 8. ◊ „Această «sală de operații pe roți» este destinată, în principal, acordării de prim ajutor în zonele calamitate.” R.l. 21 VI 84 p. 6 (din calamita; cf. fr. calamité; FS 244; V. Guțu Romalo C.G. 217218, 220; DN3, DEX-S)

CALAMITAT ~tă (~ți, ~te) Care a suferit de pe urma unei calamități. /Din calamitate

calamitate s. f., g.-d. art. calamității; pl. calamități

calamitate s. f., g.-d. art. calamității; pl. calamități

calamitate s. f., g.-d. art. calamității; pl. calamități

calamitat adj. m., pl. calamitați; f. sg. calamitată, pl. calamitate

CALAMITATE s. v. dezastru.

CALAMITATE s. catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

CALAMITAT adj. v. sinistrat.

CALAMITAT adj. sinistrat. (Populație ~.)