bretelă sf [At: LTR / Pl: ~le / E: fr bretelle] 1 Sistem de ramificație de cale ferată așezat între două linii paralele, constituit din două linii diagonale încrucișate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta în ambele sensuri. 2 Porțiune de șanț care face legătura între traseele paralele cu liniile frontului.

bretélă s.f. 1 (ferov.) Sistem de ramificație de cale ferată, alcătuit din două linii diagonale încrucișate, care asigură trecerea transportului feroviar de pe o linie pe alta în ambele sensuri. 2 Totalitatea arterelor care permit evitarea tranzitării perimetrelor centrale ale orașelor; centură. ♦ Cale de acces spre un pod, o autostradă etc. 3 (milit.) Porțiune de șanț care leagă două poziții de apărare. • pl. -e. /<fr. bretelle.

BRETELĂ, bretele, s. f. Sistem de ramificație de cale ferată așezat între două linii și permițînd trecerea trenului de pe o linie pe alta, în ambele sensuri.

BRETELĂ, bretele, s. f. Sistem de ramificație de cale ferată, alcătuit din două diagonale încrucișate și așezat între două linii, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta, în ambele sensuri. – Fr. bretelle.

BRETELĂ s.f. 1. Ramificație de cale ferată între două linii paralele, care permite trecerea trenului de pe o linie pe cealaltă. 2. Conductă sau drum foarte scurt de legătură între artere apropiate și paralele. ♦ Porțiune de șanț care face legătura între tranșeele paralele cu linia frontului. [< fr. bretelle].

BRETELĂ s. f. 1. sistem de ramificație din două diagonale care asigură legătura între două drumuri, căi ferate, conducte magistrale. ◊ șosea, alee ocolitoare; centură. 2. (mil.) porțiune de șanț care leagă două poziții de apărare succesive. (< fr. bretelle)

bretelă s. f. (circ.) ♦ 1. ◊ „Concomitent cu dezvoltarea economico-socială și urbanistică sporește și numărul orașelor care dispun de șosele ocolitoare (numite și centuri sau bretele). Utilizarea acestor artere permite evitarea tranzitării perimetrelor centrale ale orașelor, cu tot cortegiul lor de intersecții, semafoare, treceri de pietoni, oferind condiții pentru realizarea unei circulații mai rapide și mai cursive.” (f.d.). ♦ 2. Cale de acces spre un pod, o autostradă etc. ◊ „Cele 6 «bretele» de acces, denivelate [...] sunt aproape echivalente cu marele pod [Grant] fiind, practic, încă 6 poduri, cu 4 fire de circulație fiecare.” R.l. 24 III 82 p. 1. ◊ „Noi zone cu staționare limitată – timp de două ore în cursul zilei – au fost fixate pe «bretelele» din fața magazinelor «Unic», «Polar», «Eva» etc.” I.B. 11 I 74 p. 3; v. și I.B. 31 X 79 p. 2, 17 VII 80 p. 5 [și bretea] (din fr. bretelle; DMN 1964; DEX, DN3 – alt sens)

BRETELĂ ~e f. Sistem de ramificație de cale ferată, care unește două linii și permite trecerea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta în ambele sensuri. /<fr. bretelle

*bretélă f., pl. e (fr. bretelle. V. betelie). Pl. Cozondroace, pateștĭ, curea saŭ fășie care trece după umăr și susține pantaloniĭ (Bretele poartă de ordinar copiĭ și oameniĭ grașĭ. Țăraniĭ poartă curea saŭ brîŭ).

bretele pl. curele sau benzi elastice, aduse de după umeri spre a ținea pantaloni (= fr. bretelles).

bretelă (ramificație feroviară) s. f., g.-d. art. bretelei; pl. bretele

bretelă (tehn.) s. f., g.-d. art. bretelei; pl. bretele