ARĂTĂTOR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arăta + suf. -ător.

arătător, ~oare [At: CORESI, ap. HEM 1563 / V: (reg; înv) -iu / E: arăta + -ăitor] 1 a (Înv) Care arată (1). 2 a (Înv; pex) Care te face să înțelegi ceva. 3 a (Grm; înv; îs) Modul -iu Modul indicativ. 4 a (Grm; înv; îs) Pronumele -iu Pronume demonstrativ. 5-6 sn, a (Pop; spc; îs) Deget ~ Al doilea deget de la mână Si: index. 7 smf (Înv) Persoană care te face să vezi, să înțelegi un lucru. 8 sn (Pop; la instrumente de măsurat) Ac indicator. 9 sn Baghetă cu care se arată ceva.

ARĂTĂTOR I. adj. sm. 1 Care arată ¶ 2 ~ sau degetul ~, degetul care e așezat între cel mare și cel mijlociu (🖼 171) ¶ 3 ‡📖 Indicativ; pronume ~, pronume demonstrativ. II. sm. și (pl. -toare) sn. 1 Fie-care din limbile sau acele ce se învîrtesc pe cadranul unui ceasornic, spre a arăta ceasurile, minutele sau secundele (🖼 172) ¶ 2 📻 Cursor (la aparate gradate).

ARĂTĂTOR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Arată + suf. -ător.

ARĂTĂTOR¹, arătătoare, s. n. Lamă subțire și îngustă (de la aparatele și instrumentele de măsură) care indică greutatea, direcția, timpul etc.; indicator, ac, limbă. Arătătorul cîntarului indică 200 gr.

ARĂTĂTOR², -OARE, arătători, -oare, adj. (În expr.) Deget arătător (și substantivat, n.) = degetul al doilea de la mînă, așezat între cel mare și cel mijlociu. Lelea Ileana își culegea cu arătătorul drept lacrimile. SADOVEANU, N. F. 82. Ne-am împuns fiecare vîrful degetului arătător. SADOVEANU, N. F. 36. O mînă i se sprijină ușor de un album întredeschis cu arătătorul. BASSARABESCU, V. 40.

ARĂTĂTOR, arătătoare, s. n. 1. Lamă îngustă (de la instrumentele de măsurat) care indică greutatea, direcția, timpul etc.; indicator. 2. Degetul al doilea de la mînă (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Din arăta + suf. -(ă)tor.

ARĂTĂTOR ~oare n. 1) Indicator de la instrumentele de măsurat care arată direcția, greutatea, tensiunea sau timpul. 2) Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). /a arăta + suf. ~tor

arătător a. care arată: degetul arătător.

arătătór, -oáre adj. Care arată: degetu arătător. S. n. Indicator: arătătoru căilor ferate.

arătător s. n., pl. arătătoare

arătător s. n., pl. arătătoare

arătător s. n., pl. arătătoare

ARĂTĂTOR adj., s. v. indicativ.

ARĂTĂTOR adj. v. demonstrativ.

ARĂTĂTOR s. 1. v. indicator. 2. v. limbă. 3. (art.) (rar) index. (~ul sau degetul arătător.)

ARĂTĂTOR s. 1. indicator. (~ la un manometru.) 2. limbă, (Transilv.) manoș, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) țagăr. (~ la ceas.) 3. (art.) (rar) index. (~ sau degetul arătător.)

arătător adj., s. v. INDICATIV.

arătător adj. v. DEMONSTRATIV.