AGNOSTICISM s. n. (Fil.) Punct de vedere potrivit căruia gândirea umană este incapabilă să ofere suficiente argumente raționale pentru a justifica existența sau neexistența lui Dumnezeu. – Din fr. agnosticisme.

agnosticism sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr agnostique] Concepție filosofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor.

*AGNOSTICISM sbst. 🦉 Doctrină filosofică care declară inaccesibilă minții omenești noțiunea absolutului [fr.].

AGNOSTICISM s. n. Concepție filozofică idealistă care neagă, parțial sau total, posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor. – Din fr. agnosticisme.

AGNOSTICISM s. n. Doctrină filozofică idealistă care neagă posibilitatea omului de a cunoaște lumea obiectivă și legile ei de dezvoltare; este propagată de clasele exploatatoare cu scopul de a împiedica masele asuprite să descopere adevărata cauză a mizeriei lor și să lupte împotriva ei. Natura este infinită și ea are o existență infinită, și tocmai această recunoaștere, singura categorică, singura necondiționată, a existenței ei în afara conștiinței și a senzațiilor omului, deosebește materialismul dialectic de agnosticismul relativist și de idealism. LENIN, MAT. EMP. 295.

AGNOSTICISM s. n. Doctrină filozofică idealistă care susține că lumea obiectivă nu poate fi cunoscută, că rațiunea omenească este limitată și că dincolo de limitele senzațiilor omul nu poate să cunoască nimic. – Engl. agnosticism (fr. agnosticisme).

AGNOSTICISM s.n. Concepție filozofică care neagă posibilitatea cunoașterii esenței realității, a reflectării ei veridice în conștiința oamenilor. [Cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fără, gnostos – cognoscibil].

AGNOSTICISM s. n. concepție gnoseologică care neagă posibilitatea cunoașterii obiective a lumii, a esenței fenomenelor. (< fr. agnosticisme)

AGNOSTICISM n. Doctrină filozofică care neagă posibilitatea cunoașterii realității obiective. /<fr. agnosticisme

agnosticism n. doctrină filozofică care declară că absolutul e inaccesibil spiritului omenesc.

agnosticism (desp. ag-nos-/a-gnos-) s. n.

agnosticism (ag-nos- / a-gnos-) s. n.

agnosticism s. n. (sil. mf. a-)

AGNOSTICÍSM (< fr., engl.) s. n. 1. Doctrină care declară absolutul inaccesibil spiritului uman sau care consideră orice metafizică drept inutilă (D. Hume, I. Kant, adepții pozitivismului ș.a.). Termenul a fost creat de Th. Huxley în 1869. 2. A. religios = atitudine modernă, cu rădăcini în filozofia greacă în special, negînd capacitatea umană de a descrie divinitatea (de ex. Einstein, religios în felul său, a fost considerat de unii teologi drept un agnostic).