STRAIȚĂ, straițe, s. f. (Regional) Traistă. Anul ăsta, n-am făcut lînă de la oile mele nici de-o straiță. DUMITRIU, N. 183. Baba s-a sculat cu noaptea în cap și, gătînd cu merinde straița slugei, îi dete drumul, arătîndu-i calea ce duce la pășune. BOTA, P. 86.

straiță f. Tr. traistă: o straiță de ceapă. [Albanez STRAIȚA].

straiță (traistă) (reg.) s. f., g.-d. art. straiței; pl. straițe

straiță (reg.) s. f., g.-d. art. straiței; pl. straițe

straiță s. f., g.-d. art. straiței; pl. straițe

STRAIȚĂ s. v. desagă, traistă.

straiță s. v. DESAGĂ. TRAISTĂ.

STRAIȚĂ s. f. (Ban., Trans. SV) Traistă, săculeț. Strajczĕ. Canisteriun (l. canistrum). AC, 372. Îți trimit o straiță de piper. A 1776, 107^r. Cumpără un cap de berbece și-l băgă intr-o straiță. PF, 90r. Etimologie: cf. alb. strajcë. Cf. t i s u g, t u l b ă.

stráiță, straițe, străiți, s.f. Traistă: „Apoi, nănașa dă pânzătura din straiță la mireasă...” (Papahagi, 1925: 319). (Maram., Trans.). – Cuv. autohton (Philippide); cf. alb. strajcë (Șăineanu, DEX).

straiță, straițe, s.f. – Traistă: „Apoi, nănașa dă pânzătura din straiță la mireasă...” (Papahagi, 1925: 319). (Maram., Trans.). – Cuv. autohton (Philippide); cf. alb. strajcë (Șăineanu, DEX).