SILICVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silicuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique.

silicvă sf [At: J. CIHAC, I. N. 261 / V: ~că (A și: silică / Pl: silici), ~cuă sf / Pl: ~ve / E: lat siliqua, fr silique] Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele.

SILICVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silicuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique.

SILICVĂ, silicve, s. f. Fruct asemănător cu o păstaie, dar separat în interior printr-o membrană subțire pe care sînt așezate semințele; se întîlnește la crucifere și la unele papaveracee.

SILICVĂ s.f. Fruct în formă de păstaie lungă, împărțită în două printr-un perete membranos pe care sunt așezate semințele. [Var. silicuă s.f. / < fr. silique, cf. lat. siliqua].

SILICVĂ s. f. fruct uscat, dehiscent, păstaie lungă, împărțită în două printr-un perete membranos pe care sunt așezate semințele. (< fr. silique, lat. siliqua)

SILICVĂ ~e f. Fruct uscat, lunguieț, care se desface în două dezvelind un perete central membranos, de care sunt prinse semințele. /<lat. siliqua, fr. silique

silică² sf vz silicvă

silicuă sf vz silicvă

SILICUĂ s.f. v. silicvă.

*sílică f., pl. ĭ (lat. siliqua). Bot. Păstare. – Și -ícă (fr. silique). Unii zic -cŭă, pl. -cŭe.

silicvă s. f., g.-d. art. silicvei; pl. silicve

silicvă s. f., g.-d. art. silicvei; pl. silicve

silicvă s. f., g.-d. art. silicvei; pl. silicve