4 definiții pentru sbura

Explicative DEX

sburà v. 1. a se susține și mișca în aer cu ajutorul aripilor: pasărea a sburat; 2. a-și lua vânt: sboară săgețile; 3. a merge cu mare iuțeală: sbor în ajutorul lui; 4. a trece repede: timpul sboară; 5. a circula: numele-i sboară din gură în gură; 6. a lua cu repeziciune, a tăia repede: îi sbură un cap cu o săgeată ISP.; 7. a face să sboare: a-și sbura creierii. [Lat. EXVOLARE].

MÎNCA (mănînc, mînc) I. vb. tr. 1 A mesteca și înghiți un aliment: ~ bine, prost; ~ ca un lup, cît patru, cît șapte; n’a mîncat de trei zile, să nu mănînci din oală, că-ți plouă la nuntă (GOR.); vitele mănîncă fîn, iarbă și grăunțe 👉 NEVOIE 2; PÎINE 1; altă muiere nici două zile n’ar fi mîncat cu el dintr’un blid (RET.); (P): cine nu lucrează nu trebuie să mănînce; (P): omul nu trăește ca să mănînce, ci mănîncă ca să trăească; (P): cine are, bea și mănîncă, cine nu, stă și se uită; (P): cine se amestecă în tărîțe îl mănîncă porcii: 👉 GĂINA 2; LUP 1; MĂMĂLIGĂ 1; SBURA I. 1 2 Ⓕ ~ vorbele, a nu le rosti de loc, a le pronunța numai pe jumătate; ~ foc, a fi foarte iute; ~ pămîntul, a fugi foarte repede: de omul rău să fugi mîncînd pămîntul (PANN.); ~ papară 👉 PĂPARĂ; și-a mîncat credința 👉 CREDINȚĂ 9 3 A ședea la masă spre a prînzi sau spre a cina: mănîncă numai odată pe zi; ~ la birt, în familie, acasă 4 A risipi averea, a păpa: a mîncat moștenirea rămasă de la părinți; un bărbat care i-a ~ toată averea cu lingura (ALECS.); 5 A risipi, a cheltui banii publici, a delapida 6 A lua pe nedrept: ce mai încolo? vrei să-mi mănînci doi stînjeni de pămînt (ALECS.); 7 În blesteme: mînca l-ar cîinii! dar tăceți odată, mînce-vă aramul vostru! (RET.); mînca-i-ar pămîntul să-i mănînce, Doamne iartă mă! (CRG.) 8 A mistui, a consuma, a înghiți: soba asta mănîncă multe lemne 9 A prăpădi; ~ fript pe cineva, ~ capul cuiva, ~ zilele cuiva, a-i curma viața, a-l duce în mormînt: de nu era el, te mîncam fript, acum însă m’ai mîncat tu pe mine (ISP.); am mîncat zilele multor Turci (I.-GH.); a-și ~ capul, a-și prăpădi viața: atîția holtei își mîncaseră capul cu paza fetei (SB.); a-și ~ zilele, a) a se prăpădi; b) a-și pierde vremea: își mîncau zilele lucrînd prin alte sate învecinate (SLV.) 10 ~ bătaie, palme, etc., a fi bătut, pălmuit, etc.: cîte bătăi a mîncat el sărmanul pe socoteala mea! (ALECS.); dacă pisica răsturna cratița cu lapte, el mînca trînteală (SLV.) 11 A pătimi, a suferi, a îndura: cît necaz o mîncat el pin țări străine! (ALECS.); 12 A roade: rugina mănîncă fierul; moliile mi au mîncat hainele; Prutul... mîncîndu-și mereu malurile i nisipoase (VLAH.); pe Rîpoasa, nici murele nu se fac, iar în vale apa mănîncă rodul (SLV.); 👉 URECHE 13 A-l ~, a simți mîncărime: a-l ~ nasul, urechea; a-l ~ spinarea, a avea poftă de a fi bătut: pe semne te mănîncă spinarea... și ia acuș te scarpin, dacă vrei (CRG.); mă mănîncă palma, simt mîncărime în palmă; simt chef să bat pe cineva: cînd te mănîncă palma stîngă, ai să iei bani, iar dacă te mănîncă cea dreaptă, ai să dai. II. vb. refl. (reciproc) 1 A mînca unul pe altul: lupii nu se mănîncă între ei 2 A se certa, a căuta să-și facă rău unul altuia: se mănîncă între ei ca cîinii; șade rău să vă mîncați între voi, frați ce sînteți (BR.-VN.); vecini cari se mănîncă între dînșii pentru un deget de pămînt (BR.-VN.) [lat. vulg. *manĭcare clas. *manducare].

Ortografice DOOM

Etimologice

sbura (sbor, sburat), vb. – A se mișca, a pluti în aer. – Mr. azboair, azburare. Lat. *exvǒlāre (Pușcariu 1833; REW 3115; Pascu, I, 49), cf. v. it. svolare. – Der. sbor, s. n. (planare, mișcare în aer); sburatic, adj. (ușor); sburător, adj. (care zboară; s. m., duh rău); sburătoare, s. f. (pasăre); sburătăci (var. sburătăi, sburătui, sburători), vb. (a zbura scurt, a învăța să zboare; a se emancipa, a deveni independent; a alunga păsările; a trage, a azvîrli; a arunca cu pietre sau a lansa alte proiectile); sburătură, s. f. (zbor; așchie, țandără, bulgăre; fragment de obiect care se poate folosi ca proiectil; parte anterioară a tunului).

Intrare: sbura
verb (V36)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sbura
  • sburare
  • sburat
  • sburatu‑
  • sburând
  • sburându‑
singular plural
  • sboară
  • sburați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sbor
(să)
  • sbor
  • sburam
  • sburai
  • sburasem
a II-a (tu)
  • sbori
(să)
  • sbori
  • sburai
  • sburași
  • sburaseși
a III-a (el, ea)
  • sboară
(să)
  • sboare
  • sbura
  • sbură
  • sburase
plural I (noi)
  • sburăm
(să)
  • sburăm
  • sburam
  • sburarăm
  • sburaserăm
  • sburasem
a II-a (voi)
  • sburați
(să)
  • sburați
  • sburați
  • sburarăți
  • sburaserăți
  • sburaseți
a III-a (ei, ele)
  • sboară
(să)
  • sboare
  • sburau
  • sburară
  • sburaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)