reimentár, V. regimentar.

răimentar sm vz reimentar

rămentar sm vz reimentar

regimentar, ~ă a [At: MO (1860), 3/14 / V: (înv) ~iu, (rar) ~al / E: fr régimentaire] 1 Care aparține regimentului (1). 2 Privitor la regiment (1). 3 Caracteristic regimentului (1). 4 (Iuz; îs) Tren ~ Convoi de căruțe sau de camioane care transportă pe front munițiile sau proviziile unei unități militare.

rementariu sm vz reimenter

*regimentár, -ă adj. (d. regiment; fr. régimentaire). Arm. De regiment, al regimentuluĭ: școale, treburĭ regimentare. – Vechĭ reimentar, șef de regiment (pol. regimentarz).

regimentar adj. m., pl. regimentari; f. regimentară, pl. regimentare

REIMENTAR S. m. (Mold.) Comandant de regiment. A: Iară aice pre Ieși fiindu lăsat reimentar Grujinschii ... NCL II, 298; cf. NECULCE. // B: Cap oștilor era Dimidenschi, reghimentariul de la Snelin. R. POPESCU Variante: răimentar (NECULCE), rămentar (NECULCE), reghimentariu (R. POPESCU), rementariu (NECULCE). Etimologie: pol. regimentarz. Cf. oberst, polcovnic (1).

RĂIMENTAR s.m. v. reimentar.

RĂMENTAR s.m. v. reimentar.

REMENTARIU s. n. v. reimentar.