pămânzalcă sf [At: DDRF / V: (reg) pămăz~, pămâlz~, pămâz~ / Pl: nct / E: nct] 1 (Mun) Bucată de piele, de meșină sau de pânză groasă cu care se leagă de jur-împrejur caierul de furcă. 2 (Îdt) Amestec de mălai cu apă, în care se moaie firele de bumbac înainte de a se țese, spre a căpăta apret.

pămăzalcă sf vz pămânzalcă

pămâlzalcă sf vz pămânzalcă

pămâzalcă sf vz pămânzalcă

PĂMÎNZALCĂ, păminzălci, s. f. (Regional) Bucată de piele sau de pînză groasă, cu care se strînge mijlocul caierului pus în furcă. Din caierul sugrumat, pe la mijloc de pămînzalca de piele, prinsă-n furcă printr-un oscior de pasere, firul curgea. SANDU-ALDEA, U. P. 205. Fusul Chirei s-aruncă în lungul firului ca la doi coți depărtare de degete și suge de sub pămînzalcă caierul plăvan. DELAVRANCEA, S. 166.

pămînzálcă f., pl. e și ălcĭ (cp. cu pol. pomazanka, felie de pîne cu unt, d. vsl. pomazati, a unge. V. pomăzuĭesc, mînzală). Munt. O bucată de pele de meșină cu care se strînge mijlocu caĭeruluĭ în furcă.

pămânzalcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzălcii; pl. pămânzălci

pămânzalcă (reg.) s. f., g.-d. art. pămânzălcii; pl. pămânzălci

pămânzalcă s. f., g.-d. art. pămânzălcii; pl. pămânzălci

pămânzalcă, pămânzălci, s.f. (reg.) 1. bucată de piele sau de pânză groasă cu care se strânge la mijloc caierul pus în furcă. 2. (înv.) amestec de mălai cu apă, în care se moaie firele de bumbac înainte de a țese, spre a căpăta apret.